10277/04

©Documentul a fost pus la dispoziţie cu sprijinul Consiliului Superior al Magistraturii din România (www.csm1909.ro) şi al Institutului European din România (www.ier.ro). Permisiunea de a republica această traducere a fost acordată exclusiv în scopul includerii sale în baza de date HUDOC.   ©The document was made available with the support of the Superior Council of Magistracy of Romania (www.csm1909.ro) and the European Institute of Romania (www.ier.ro). Permission to re-publish this translation has been granted for the sole purpose of its inclusion in the Court’s database HUDOC.       CURTEA EUROPEANĂ A DREPTURILOR OMULUI   SECŢIA A III-A     CAUZA NICOLAE CONSTANTINESCU împotriva ROMÂNIEI (Cererea nr. 10277/04)   HOTĂRÂRE STRASBOURG 30 Septembrie2008   RĂMASĂ DEFINITIVĂ LA 30/12/2008   Prezenta hotărâre poate suferi modificări de formă.   În cauza Nicolae Constantinescu împotriva României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secţia a III-a), statuând în cadrul unei camere formate din:  Josep Casadevall, Preşedinte,  Corneliu Bîrsan,  Boštjan M. Zupančič,  Alvina Gyulumyan,  Egbert Myjer,  Ineta Ziemele,  Ann Power, judecători, şi Stanley Naismith, grefier de secţie, După ce a deliberat în camera de consiliu la data de 9 septembrie 2008, A pronunţat următoarea hotărâre, adoptată la aceeaşi dată: PROCEDURA 1.  La originea cauzei se află cererea nr. 10277/04 introdusă împotriva României în temeiul articolului 34 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale (Convenţia) de către un cetăţean român, dl. Nicolae Constantinescu (“Reclamantul”), la data de 9 februarie 2004. Reclamantul a decedat la data de 30 Martie 2005. Cu toate acestea, văduva sa, Dna. Floarea Constantinescu, şi fiica sa, Dna. Silvia Surcel, şi-au exprimat dorinţa de a continua procesul. Din raţiuni practice, Dl. Nicolae Constantinescu va continua să fie denumit “reclamantul” în această hotărâre, deşi Dna. Floarea Constantinescu şi Dna. Silvia Surcel vor fi considerate în fapt reclamanţi (Dalban împotriva României [GC], nr. 28114/95, § 1, CEDO 1999‑VI). 2.  Guvernul României (“Guvernul”) a fost reprezentat de agentul său, Dl. Răzvan-Horaţiu Radu. 3.  La data de 3 Mai 2007 Curtea a decis să comunice Guvernului notificarea. De asemenea, a decis examinarea fondului şi admisibilităţii cauzei (Articolul 29 § 3). ÎN FAPT CIRCUMSTANŢELE CAUZEI 4.  Petentul s-a născut în 1929 şi a locuit în Sopot. 5.  La data de 8 martie 1994 reclamantul, împreună cu patru rude, a introdus o acţiune civilă pretinzând restitutio in integrum unei mori, proprietate a părinţilor săi şi care fusese luată de Stat în 1948. 6.  Din cele douăzeci şi două de audieri ţinute între 6 aprilie 1994 şi 12 ianuarie 1996, cinci au fost amânate la cererea reclamantului. 7.  La data de 9 februarie 1996 Judecătoria Craiova (“Judecătoria”) a respins acţiunea, luând în considerare faptul că moara fusese naţionalizată conform legii şi deci reclamantul şi rudele sale nu mai aveau dreptul la proprietate. 8.  Reclamantul şi rudele sale au făcut apel. Din cele douăzeci şi patru de înfăţişări ţinute între 23 august 1996 şi 14 mai 1998 una a fost amânată la cererea reclamantului. 9.  La data de 21 mai 1998 Tribunalul Judeţean Dolj (“Tribunalul Judeţean”), luând în considerare raportul de expertiză din timpul apelului, a respins apelul ca fiind neîntemeiat. 10.  La data de 1 februarie 1999 Curtea de Apel Craiova (“Curtea de Apel”) a confirmat prin hotărâre definitivă motivările instanţelor inferioare, considerând că naţionalizarea s-a făcut legal. 11.  Reclamantul şi rudele sale au introdus recurs extraordinar şi la data de 12 mai 1999 Curtea de Apel a admis cererea, anulând hotărârea din 1 februarie 1999, a anulat toate hotărârile anterioare şi a trimis cazul spre rejudecare. Curtea a luat notă că în temeiul Hotărârea Guvernului nr. 447/1997 Ministerul Finanţelor ar fi trebuit convocat să se prezinte în cadrul procedurilor ca reprezentant al Statului. 12.  În timpul rejudecării, din cele douăzeci şi cinci de audieri ţinute între 26 august 1999 şi 21 ianuarie 2002 două au fost amânate la cererea reclamantului. La data de 8 septembrie 2000 Judecătoria a considerat că nu este competentă ratione materiae, considerând cazul ca fiind de competenţa Tribunalului Judeţean. La data de 14 decembrie 2000 Tribunalul Judeţean a decis că nu este cimpetent să judece cauza.. În urma conflictului de competenţă, Curtea de Apel a decis la data de 12 Iunie 2001 că Judecătoria este competentă ratione materiae. 13.  La data de 28 ianuarie 2002 Judecătoria, luând în considerare cele două rapoarte ale experţilor şi declaraţiile martorilor din timpul rejudecării, a admis parţial acţiunea introdusă de reclamant şi de rudele sale, considerând că nu au fost respectate cerinţele legale pentru naţionalizare şi în consecinţă Statul nu deţinea un titlu valabil. Curtea a garantat restitutio in integrum referitor la moară şi terenul aferent. 14.  Partea pârâtă a făcut apel. Din cele unsprezece şedinţe care au avut între 10 mai 2002 şi 14 februarie 2003 nu a fost amânată nici una. A fost întocmit un nou raport de expertiză. 15.  La data de 21 februarie 2003 Tribunalul Judeţean a admis apelul pârâtului şi a respins acţiunea introdusă de reclamant şi de rudele sale, considerând naţionalizarea ca fiind legală. Această hotărâre a fost menţinută la data de 7 octombrie 2003 prin decizia definitivă dată de Curtea de Apel. ÎN DREPT I.  ASUPRA PRETINSEI ÎNCĂLCĂRI A ARTICOLULUI 6 § 1 DIN CONVENŢIE 16.  Reclamantul s-a plâns de durata prelungită a procedurilor incompatibilă cu cerinţa de “termen rezonabil”, expusă în Articolul 6 § 1 din Convenţie : “În determinarea drepturilor şi obligaţiilor cu caracter civil ... fiecare are dreptul la ... o audiere într-un interval de termen rezonabil de către [a] ... un tribunal...” 17.  Guvernul a contestat acest argument considerând că acest caz a fost complex din cauza implicării a şase părţi în cadrul procedurilor şi necesitatea de a se întocmi patru rapoarte de expertiză. 18.  Perioada luată în considerare a început la data de 20 iunie 1994, când România a ratificat Convenţia. Totuşi, în evaluarea adecvată a timpului trecut de la acea dată, trebuie ţinut cont de starea procedurilor la data respectivă. Perioada în discuţie s-a terminat la data de 7 octombrie 2003. A durat astfel nouă ani, trei luni şi şaptesprezece zile, la trei nivele de jurisdicţie. Şapte instanţe au examinat cauza în acest interval. A.  Admisibilitate 19.  Curtea constată că această plângere nu este în mod manifest neîntemeiată în sensul articolului 35 §3 din Convenţie. Constată în continuare ca nu este inadmisibilă în baza nici unui alt temei. Prin urmare, este declarată admisibilă. B.  Fond 20.  Curtea reiterează că justeţea duratei procedurilor trebuie evaluată în lumina circumstanţelor cauzei şi cu referinţă la următoarele criterii: complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului şi miza reclamantului (vezi, printre altele, Frydlender împotriva Franţei [GC], nr. 30979/96, § 43, CEDO 2000-VII). 21.  Curtea a constatat adesea încălcări ale articolului 6 § 1 din Convenţie în cauze similare cu cel de faţă (vezi Frydlender, citat mai sus). 22.  După ce a examinat toate materialele puse la dispoziţie, Curtea consideră că Guvernul nu a prezentat nici o faptă sau argument capabil să o convingă să ajungă la o altă concluzie în cauza de faţă. Astfel, Curtea consideră că în acest caz durata procedurilor a fost excesivă şi nu a respectat cerinţa de “termen rezonabil”. În consecinţă, Articolul 6 § 1 a fost încălcat. II.  ALTE PRESUPUSE ÎNCĂLCĂRI ALE CONVENŢIEI 23.  Reclamantul s-a plâns în baza Articolului 6 § 1 din Convenţie de un proces neechitabil. De asemenea, a reclamat în baza Articolului 1 din Protocolul Nr. 1 cu privire la naţionalizarea din 1948 şi în ceea ce priveşte refuzul Curţii la garantarea restitutio in integrum a morii şi terenului aferent. 24.  Luând în considerare înscrisurile reclamantului în lumina tuturor materialelor aflate în posesia sa, Curtea consideră că, în ceea ce priveşte problemele reclamate aflate în limitele competenţei sale, acestea nu dovedesc vreo încălcare a drepturilor şi libertăţilor expuse în Convenţie sau în Protocoalele sale. 25.  În consecinţă, această parte din cerere trebuie declarată inadmisibilă ca neîntemeiată, în baza Articolului 35 §§ 3 şi 4 din Convenţie. III.  APLICAREA ARTICOLULUI 41 DIN CONVENŢIE 26.  Articolul 41 din Convenţie prevede:   “ Dacă Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenţiei sau a protocoalelor sale şi dacă dreptul intern al înaltei părţi contractante nu permite decât o înlăturare incompletă a consecinţelor acestei încălcări Curtea acordă părţii lezate, dacă este cazul, o reparaţie echitabilă.” A.  Daune 27.  Succesorii reclamantului au solicitat în jur de 271.000 euro (EUR) daune materiale, reprezentând 80.000-90.000 EUR echivalentul morii, 131.000 EUR echivalentul uneltelor din interiorul morii şi 50.000 EUR  pentru pierderea profitului de-a lungul a peste paisprezece ani. De asemenea, au solicitat 5.000 EUR ca daune morale, din care 2.000 EUR reprezentând costurile cu înmormântarea reclamantului. Totuşi, au solicitat Curţii să stabilească valoarea compensaţiilor pentru daunele morale şi materiale. 28.  Guvernul a contestat aceste solicitări. 29.  Curtea nu a constatat nici o legătură de cauzalitate între încălcarea descoperită şi daunele materiale solicitate; în consecinţă, respinge cererea. Totuşi, consideră că reclamantul ar fi trebuit să primească o despăgubire pentru încălcarea constatată. Dispunând asupra bazei echitabile, Curtea acordă o sumă totală de 2.600 EUR plătibili succesorilor reclamantului. B.  Costuri şi cheltuieli 30.  Succesorii reclamantului au solicitat rambursarea costurilor şi cheltuielilor suportate în cadrul procedurilor în faţa instanţelor naţionale şi a Curţii, şi le-au evaluat la 142 EUR pentru fiecare raport de expertiză, între 80 şi 120 EUR onorarii pentru avocaţi şi 280 EUR pentru cheltuieli diverse. Nu au prezentat documente justificative, declarând faptul că nu deţin chitanţe. 31.  Guvernul a contestat cererea ca fiind lipsită de probe. 32.  Curtea reiterează că în baza articolului 41 din Convenţie va rambursa numai costurile şi cheltuielile dovedite ca fiind suportate efectiv şi necesar şi într-o valoare rezonabilă (vezi Arvelakis împotriva Greciei, nr. 41354/98, § 34, 12 aprilie 2001). Mai mult decât atât, Regula 60 § 2 din Regulile Curţii prevede că articolele vizate în baza Articolului 41 din Convenţie trebuie prezentate împreună cu documentele justificatoare, în caz contrar Curtea putând respinge cererea total sau parţial. 33.  Curtea constată că succesorii reclamantului nu au prezentat nici un document justificativ sau amănunte care să probeze cererea. În consecinţă, Curtea nu acordă nici o sumă la acest capăt. C.  Majorări de întârziere 34.  Curtea hotărăşte să aplice majorările de întârziere echivalente cu rata dobânzii pentru facilitatea de credit marginal practicată de Banca Centrală Europeană, la care se vor adăuga trei puncte marginal.   PENTRU ACESTE MOTIVE, CURTEA, ÎN UNANIMITATE   1.  Declară reclamaţia privind durata excesivă a procedurilor admisibilă şi restul cererii inadmisibilă ; 2.  Hotărăşte că s-a încălcat Articolul 6 § 1 din Convenţie; 3.  Hotărăşte (a)  că statul pârât trebuie să plătească succesorilor reclamantului, în termen de 3 luni de la data rămânerii definitive a hotărârii, în conformitate cu art. 44 alin. 2 din Convenţie, 2.600 EUR (două mii şase sute de euro), plus orice sumă putând fi datorată cu titlul de daune non-pecuniare, sume ce vor fi convertite în moneda statului pârât, la cursul aplicabil la data achitării; (b)  că începând de la data expirării termenului amintit şi până la momentul efectuării plăţii, sumele vor fi majorate cu o dobândă simplă, a cărei rată este egală cu rata dobânzii pentru facilitatea de credit marginal practicată de Banca Centrală Europeană, la care se vor adăuga trei procente;   4.  Respinge cererea de acordare a unei satisfacţii echitabile pentru restul. Redactată în limba engleză, apoi comunicată în scris, la data de 10 iunie 2008, în aplicarea art. 77 alineatele 2 şi 3 din Regulament.  Stanley Naismith Josep Casadevall  Grefier Preşedinte