1579/02
WyrokETPCz2008-06-10ECLI:CE:ECHR:2008:0610JUD000157902
Analiza orzeczenia
Sekcja wygenerowana przez AI na podstawie treści orzeczenia — nie stanowi cytatu.
Zagadnienie prawne
Czy cenzurowanie korespondencji skarżącej z jej prawnikami przez administrację więzienną stanowiło naruszenie prawa do poszanowania korespondencji, gwarantowanego przez art. 8 Konwencji?Ratio decidendi
Trybunał wykreślił skargę z listy spraw, ponieważ skarżąca wyraźnie oświadczyła, że nie zamierza dalej utrzymywać swojej skargi, wskazując, że otrzymała wystarczające zadośćuczynienie od sądów krajowych. Trybunał uznał, że dalsze rozpatrywanie skargi nie jest konieczne z punktu widzenia poszanowania praw człowieka gwarantowanych przez Konwencję i jej Protokoły, zgodnie z art. 37 § 1 lit. a) Konwencji.Stan faktyczny
Skarżąca, Eugenia Duca, dyrektor prywatnego przedsiębiorstwa w Mołdawii, była dwukrotnie zatrzymana w związku z zarzutami o defraudację i fałszerstwo. Ostatecznie została uniewinniona przez Curtea de Apel w 2003 roku. Podczas pierwszego okresu zatrzymania, od 21 grudnia 2001 r. do 24 kwietnia 2002 r., skarżąca twierdziła, że jej korespondencja z prawnikami była stale cenzurowana przez administrację więzienną. Po uniewinnieniu, skarżąca wniosła powództwo cywilne przeciwko rządowi, domagając się odszkodowania za bezprawne działania organów ścigania i sądów. Sądy krajowe przyznały jej odszkodowanie w wysokości 150 000 lei mołdawskich (około 10 289 EUR).Rozstrzygnięcie
Decyduje o wykreśleniu pozostałej części skargi z listy spraw.Pełny tekst orzeczenia
Traducere neoficială a variantei engleze a hotărârii,
efectuată de către asociaţia obştească „Juriştii pentru drepturile omului”
SECŢIUNEA A PATRA
CAUZA DUCA c. MOLDOVEI
(Cererea nr. 1579/02)
HOTĂRÂRE
(Radiere)
STRASBOURG
10 iunie 2008
DEFINITIVĂ
10/09/2008
Această hotărâre va deveni definitivă în modul stabilit de articolul 44 § 2 al Convenţiei. Ea poate fi subiect al revizuirii editoriale.
În cauza Duca c. Moldovei,
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secţiunea a Patra), întrunită în cadrul unei Camere compuse din:
Nicolas Bratza, Preşedinte,
Giovanni Bonello,
David Thór Björgvinsson,
Ján Šikuta,
Päivi Hirvelä,
Ledi Bianku,
Mihai Poalelungi, judecători,
şi Lawrence Early, Grefier al Secţiunii,
Deliberând la 20 mai 2008 în şedinţă închisă,
Pronunţă următoarea hotărâre, care a fost adoptată la acea dată:
PROCEDURA
1. La originea cauzei se află o cerere (nr. 1579/02) depusă împotriva Republicii Moldova la Curte, în conformitate cu prevederile articolului 34 al Convenţiei pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale („Convenţia”), de către Eugenia Duca („reclamantul”), la 14 ianuarie 2002.
2. Reclamantul a fost reprezentat de către dl A. Tănase, avocat din Chişinău. Guvernul Republicii Moldova („Guvernul”) a fost reprezentat de către Agentul său la acea dată, dl V. Pârlog.
3. Reclamantul s-a plâns, inter alia, în temeiul articolului 8 al Convenţiei, de ingerinţa administraţiei închisorii în dreptul său la respectarea corespondenţei sale cu avocaţii săi.
4. Printr-o decizie din 11 aprilie 2006, Curtea a declarat această pretenţie admisibilă, iar restul cererii inadmisibil.
5. Guvernul, dar nu şi reclamantul, a prezentat observaţii scrise (articolul 59 § 1 al Regulamentului Curţii), iar Camera a decis, după consultarea părţilor, că o audiere cu privire la fondul cererii nu era necesară (articolul 59 § 3 in fine al Regulamentului Curţii).
ÎN FAPT
6. Reclamantul s-a născut în anul 1953 şi locuieşte în Chişinău.
7. În perioada la care se referă cererea, dna Duca era conducătorul unei întreprinderi private. În anul 1998, doi angajaţi ai companiei au intentat o acţiune la Judecătoria sectorului Rîşcani, municipiul Chişinău, prin care au solicitat recunoaşterea lor ca fondatori ai companiei. În anul 2000, Curtea Supremă de Justiţie, printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă, a respins acţiunea lor.
8. În anul 1999, reclamanţii din procesul sus-menţionat au depus o plângere penală împotriva reclamantului, învinuindu-l de comiterea sustragerii în proporţii deosebit de mari şi de fals în acte publice. La 11 august 1999, Inspectoratul de poliţie al municipiului Chişinău a pornit urmărirea penală împotriva reclamantului pe marginea învinuirii sus-menţionate.
9. La 1 noiembrie 2002, reclamantul a fost condamnat la cinci ani de închisoare. La 12 decembrie 2002, Tribunalul Chişinău a casat în parte hotărârea primei instanţe. Procesul s-a terminat la 18 februarie 2003 cu adoptarea de către Curtea de Apel a unei hotărâri judecătoreşti irevocabile prin care reclamantul a fost achitat.
10. În cadrul acestui proces, reclamantul s-a aflat de două ori în detenţie: prima dată, sub arest preventiv, între 21 decembrie 2001 şi 24 aprilie 2002, şi a doua oară, după ce a fost condamnat, între 1 noiembrie 2002 şi 12 decembrie 2002.
11. Potrivit reclamantului, în timpul primei sale detenţii, administraţia închisorii a cenzurat constant corespondenţa lui cu avocaţii săi.
12. După achitarea sa, reclamantul a intentat o acţiune civilă împotriva Guvernului în temeiul Legii nr. 1545 (a se vedea „Dreptul intern relevant”), solicitând despăgubiri în mărime de 461,800 euro (EUR) pentru acţiunile ilicite ale organelor de urmărire penală, ale procuraturii şi ale instanţelor judecătoreşti.
13. La 1 septembrie 2004, Judecătoria Rîşcani a hotărât în favoarea reclamantului şi i-a acordat suma totală de 150,000 lei moldoveneşti (echivalentul a EUR 10,289 la acea dată). Ea a menţionat, inter alia, că:
„La 11 august 1999, împotriva reclamantului a fost pornită urmărirea penală. ...
...
[descrierea procedurilor]
...
La 18 februarie 2003, Curtea de Apel l-a achitat pe reclamant pe motiv că nu a fost comisă vreo infracţiune. Astfel, reclamantul a fost pus ilegal sub învinuire de patru ori. El s-a aflat sub obligaţia de a nu părăsi oraşul, fiind astfel limitat în libertatea sa de circulaţie timp de 778 de zile. El a fost deţinut ilegal în închisoare timp de 169 de zile şi 7 ore, din care 111 zile s-a aflat în Izolatorul de Detenţie Provizorie al Ministerului Afacerilor Interne.
Este evident faptul că, în timp ce a fost învinuit ilegal de comiterea unei infracţiuni, reclamantul şi familia sa au îndurat suferinţe psihice.
Mai mult, avocatul reclamantului a declarat că reclamantul a fost deţinut în condiţii inumane în Izolatorul de Detenţie Provizorie al Ministerului Afacerilor Interne, fapt care a fost confirmat în raportul CPT din anul 2001.
Nu există îndoială că aceste circumstanţe au intensificat suferinţele sale morale.”
14. La 1 decembrie 2004, Curtea Supremă de Justiţie a confirmat această hotărâre judecătorească.
PRETENŢII
Reclamantul s-a plâns, în temeiul articolului 8 al Convenţiei, de ingerinţa administraţiei închisorii în dreptul său la respectarea corespondenţei sale cu avocaţii săi.
ÎN DREPT
Printr-o scrisoare din 29 ianuarie 2008, reclamantul a informat Curtea că el a decis să nu-şi mai menţină cererea pe rolul Curţii. În urma solicitării Curţii de a fi informată despre motivele acestei decizii, la 22 aprilie 2008, reclamantul a comunicat în scris că a primit o compensaţie suficientă din partea instanţelor judecătoreşti naţionale şi că, mai mult, el nu a prezentat observaţiile privind fondul cauzei şi satisfacţia echitabilă.
15. Curtea ia notă de lipsa de intenţie a reclamantului de a-şi menţine cererea şi de solicitarea lui de a scoate cererea de pe rol (Articolul 37 § 1 (a) al Convenţiei). Ea consideră că respectarea drepturilor omului, garantate prin Convenţie şi Protocoalele sale, nu cere continuarea examinării cererii (articolul 37 § 1 in fine al Convenţiei). Prin urmare, restul cererii urmează a fi scos de pe rol.
DIN ACESTE MOTIVE, CURTEA, ÎN UNANIMITATE,
Decide să scoată restul cererii de pe rolul său.
Redactată în limba engleză şi comunicată în scris la 10 iunie 2008, în conformitate cu articolul 77 §§ 2 şi 3 al Regulamentului Curţii.
Lawrence Early Nicolas Bratza
Grefier Preşedinte
© Rada Europy / Europejski Trybunał Praw Człowieka, źródło: HUDOC (hudoc.echr.coe.int), pozyskano 13.07.2026. · Źródło