18872/02

CURTEA EUROPEANĂ A DREPTURILOR OMULUI           SECŢIUNEA A PATRA                     CAZUL BOCANCEA ŞI ALŢII C. MOLDOVEI (Cererile nr. 18872/02,20490/02, 18745/02, 6241/02, 6236/02, 21937/02, 18842/02, 18880/02 şi 18875/02)                                 HOTĂRÂRE                               STRASBOURG                           6 iulie 2004       Această hotărâre va deveni definitivă în condiţiile prevăzute de articolul 44 para. 2 al Convenţiei. Poate constitui subiectul unei revizuiri editoriale.   În cazul Bocancea şi alţii c. Moldovei, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secţiunea a patra), în Camera în următoarea componenţă: Domnul Nicolas Bratza, Preşedinte, D. M. Pellonpaa, D. J. Casadevall, D. R. Maruste D. S. Pavlovschi, D. J. Borrego Borrego, Dna. E. Fura – Sandstrom, judecători, Şi D. M. O’Boyle, Grefierul Secţiunii, Deliberând la 15 iunie 2004, Pronunţă următoarea hotărâre, care a fost adoptată la aceeaşi dată:   PROCEDURA   Cazul format din nouă cereri (nr. 18872/02,20490/02, 18745/02, 6241/02, 6236/02, 21937/02, 18842/02, 18880/02 şi 18875/02) împotriva Republicii Moldova depuse la Curte în conformitate cu prevederile articolului 34 al Convenţiei Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale (în continuare – Convenţia) de către nouă cetăţeni ai Republicii Moldova, dl Ghenadie Bocancea, dna Angela Ciugureanu, dna Zoia Juravlev, dna Maria Melicenco, dl Boris Leviţchi, dna Maria Pronin, dna Nadejda Stavilov, dna Ana Crivceanschi şi dna Olga Cotov (reclamanţi), la 5 februarie 2002, 11 martie 2002, 4 februarie 2002, 1 februarie 2002, 1 februarie 2002, 25 februarie 2002, 5 februarie 2002, 6 februarie 2002 şi 4 februarie 2002.   Reclamanţii au fost reprezentaţi de către dl Vladislav Gribincea, care a acţionat în numele organizaţiei non guvernamentale “Juriştii pentru Drepturile Omului” cu sediul în municipiul Chişinău. Guvernul Republicii Moldova (Guvernul) a fost reprezentat de către Agentul său, dl Vitalie Pârlog.   Reclamanţii au pretins violarea de către Statul Republica Moldova a articolului 6 para. 1 al Convenţiei, ca urmare a neexecutării hotărârilor judecătoreşti definitive din 18 decembrie 2000, 21 decembrie 2000, 20 decembrie 2000, 22 decembrie 2000, 25 septembrie 2000, 31 octombrie 2000, 6 noiembrie 2000, 28 noiembrie 2000, 25 august 2000 şi 16 noiembrie 2000. Neexecutarea hotărârilor judecătoreşti definitive respective a constituit o violare a dreptului lor de a li se recunoaşte drepturile lor civile de către o instanţă judecătorească, drept garantat de prevederile articolului 6 al Convenţiei, precum şi, a dreptului lor la protecţia proprietăţii garantat de articolul 1 al Protocolului 1 al Convenţiei.   Cererile au fost repartizate Secţiunii a IV-a. La 4 februarie 2003 o Cameră a acelei Secţiuni a decis să comunice aceste cereri Guvernului Republicii Moldova. În conformitate cu prevederile articolului 29 para. 3 al Convenţiei, Curtea a decis examinarea fondului cererii în paralel cu examinarea admisibilităţii sale.   La 15 iunie 2004, Camera a decis să unească cererile în conformitate cu Regula 42 (1) a Regulamentului Curţii.     ÎN FAPT   CIRCUMSTANŢELE CAUZEI   Reclamanţii, toţi cetăţeni ai Republicii Moldova, locuiesc în Republica Moldova. Ei s-au născut în 1920, 1967, 1920, 1965, 1925, 1927, 1932, 1925 şi respectiv 1924.   La 29 iulie 1994 şi la 16 februarie 1995 Guvernul şi Parlamentul Republicii Moldova au adoptat două hotărâri conform cărora depunerile băneşti ale anumitor categorii de persoane la Banca de Economii au trebuit indexate. În conformitate cu respectivele hotărâri, Ministerul Finanţelor trebuia să aloce fondurile necesare Băncii de Economii. Totuşi, Ministerul Finanţelor nu a făcut acest lucru şi Banca de Economii nu a putut executa hotărârile respective ale Parlamentului şi Guvernului Republicii Moldova.   În 2000 reclamanţii au înaintat la Judecătoria sectorului Râşcani acţiuni civile împotriva Ministerului Finanţelor în vederea încasării compensaţiei.   Prin hotărârea judecătorească din 18 decembrie 2000, instanţa judecătorească a acordat domnului Ghenadie Bocancea o compensaţie în valoare de 3 877 de MDL ( 349 EURO la acea dată). Deoarece nu a fost înaintat apel împotriva acestei hotărâri, ea a devenit definitivă.   10.Prin hotărârea judecătorească din 21 decembrie 2000 instanţa de judecată a acordat tatălui doamnei Angela Ciugureanu o compensaţie în valoare de   2 200,50 MDL ( 197 EURO la acea dată). Nu a fost depus apel împotriva acestei hotărâri şi ea a devenit definitivă.   Prin hotărârea judecătorească din 20 decembrie 2000, instanţa de judecată a acordat doamnei Zoia Juravlev o compensaţie în valoare de 2 798, 50 MDL ( 254 EURO la acea dată). Împotriva acestei hotărâri nu a fost depus apel ea devenind definitivă. După moartea tatălui ei la 13 aprilie 2001, ea a moştenit averea acestuia.   Prin hotărârea din 22 decembrie 2000 instanţa de judecată a acordat doamnei Maria Melicenco o compensaţie în valoare de 3 667 MDL ( 324 EURO la acea dată). Împotriva acestei hotărâri nu a fost depus apel, astfel hotărârea devenind definitivă.   13.  Prin hotărârea din 25 septembrie 2000 instanţa de judecată a acordat domnului Boris Leviţchi o compensaţie în valoare de 2 932 MDL ( 277 EURO la acea dată). Împotriva acestei hotărâri nu a fost depus apel, astfel hotărârea devenind definitivă.   Prin hotărârile din 31 octombrie 2000 şi 6 noiembrie 2000 instanţa de judecată a acordat doamnei Maria Pronin o compensaţie în valoare de 2 052,18 MDL ( 196 EURO la acea dată) şi una în valoare de 733 MDL ( 68 EURO la acea dată) Împotriva acestor hotărâri nu a fost depus apel, astfel hotărârile devenind definitive.   Prin hotărârea din 28 noiembrie 2000 instanţa de judecată a acordat doamnei Nadejda Stavilov o compensaţie în valoare de 3 466 MDL ( 335 EURO la acea dată). Împotriva acestei hotărâri nu a fost depus apel, astfel hotărârea devenind definitivă.   Prin hotărârea din 25 august 2000 instanţa de judecată a acordat doamnei Ana Crivceanschi o compensaţie în valoare de 1 469 MDL    (132 EURO la acea dată). Împotriva acestei hotărâri nu a fost depus apel, astfel hotărârea devenind definitivă.   17. Prin hotărârea din 16 noiembrie 2000 instanţa de judecată a acordat doamnei Olga Cotov o compensaţie în valoare de 2 200,50 MDL ( 208 EURO la acea dată). Împotriva acestei hotărâri nu a fost depus apel, astfel hotărârea devenind definitivă.   18. La o dată nespecificată, reclamanţii au depus plângeri despre neexecutarea hotărârilor judecătoreşti definitive la Ministerul Finanţelor şi la Departamentul de Executare a Deciziilor Judecătoreşti. În replică, Ministerul Finanţelor şi Departamentul de Executare a Deciziilor Judecătoreşti i-au informat despre faptul că hotărârile judecătoreşti nu au fost executate, deoarece nu au fost prevăzute prin prevederi legale în Bugetul de Stat anual fonduri necesare pentru executarea hotărârilor judecătoreşti.   19. La 22 aprilie 2003, după ce cazurile au fost comunicate Guvernului Republicii Moldova, hotărârile judecătoreşti au fost executate de către Ministerul Finanţelor.     II. DREPTUL INTERN PERTINENT   20.Prevederile relevante ale Codului de procedură civilă, în vigoare la acel moment, statuau:   Articolul 336. Hotărârile instanţelor de judecată şi ale altor organe, care urmează să fie executate Se execută conform regulilor stabilite de prezentul titlu al codului: 1) hotărârile, încheierile şi deciziile date de instanţele de judecată în pricinile civile...   Articolul 338. Eliberarea titlului executor Titlul executor se eliberează de către instanţă creditorului – urmăritor, după ce hotărârea a rămas definitivă, cu excepţia cazurilor de executare imediată, când titlul executor se eliberează imediat după darea hotărârii.   Articolul 343. Prezentarea documentului de executare silită spre executare Executorul judecătoresc începe executarea hotărârilor la cererea persoanelor, enumerate în articolul 5 al prezentului cod, iar în cazurile prevăzute de alineatul al doilea al prezentului articol – în urma dispoziţiei judecătorului.   Articolul 349. Controlul asupra executării hotărârilor Controlul asupra executării juste şi la timp a hotărârilor judecătoreşti se exercită de către Departamentul de executare a deciziilor judiciare pe lângă Ministerul Justiţiei.     ÎN DREPT   21. Reclamanţii au pretins faptul că dreptul lor de a li se recunoaşte drepturile lor civile de către o instanţă judecătorească a fost violat de către autorităţile statale prin faptul că nu au fost executate hotărârile din 18 decembrie 2000, 21 decembrie 2000, 20 decembrie 2000, 22 decembrie 2000, 25 septembrie 2000, 31 octombrie 2000, 6 noiembrie 2000, 28 noiembrie 2000, 25 august 2000 şi 16 noiembrie 2000. Ei şi-au întemeiat alegaţiile pe prevederile articolului 6 al. 1 al Convenţiei, care prevede următoarele:   „ 1. Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public şi într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanţă independentă şi imparţială ...”   22. Reclamanţii în continuare au pretins faptul că datorită neexecutării hotărârilor judecătoreşti definitive pronunţate în favoarea lor, reclamanţii nu au putut folosi bunurile aflate în proprietatea lor, şi astfel dreptul lor la protecţia proprietăţii garantat de prevederile articolului 1 al Protocolului 1 al Convenţiei a fost violat. Articolul 1 al Protocolului 1 al Convenţiei prevede următoarele:   “ Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică şi în condiţiile prevăzute de lege şi de principiile generale ale dreptului internaţional.   Dispoziţiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosinţa bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuţii sau a amenzilor.”   23. Reclamanţii au pretins faptul că ei au fost discriminaţi în comparaţie cu altă persoană – N. Ei au contestat faptul că hotărârea judecătorească definitivă pronunţată în favoarea lui N. a fost executată imediat, pe când hotărârile celorlalţi nu au fost executate pentru o perioadă lungă de timp.   Articolul 14 al Convenţiei prevede:   “Exercitarea drepturilor şi libertăţilor recunoscute de prezenta convenţie trebuie Folosirea drepturilor şi libertăţilor aşa precum stabilite în Convenţie vor fi protejate fără vreo discriminare bazată pe sex, rasă, culoarea pielii, limbă, religie, opinia politică sau de alt tip, originea naţională sau socială asociate unei minorităţi naţionale, proprietăţi, naşteri ori oricărui alt statut”.         I.                    ADMISIBILITATEA CERERII   Pretinsa violare a articolului 14 al Convenţiei împreună cu articolul 6 al Convenţiei şi articolul 1 al Protocolului 1 al Convenţiei.   24. Curtea reaminteşte faptul că articolul 14 al Convenţiei nu interzice orice diferenţiere de tratament în exercitarea drepturilor şi libertăţilor garantate de Convenţie (vezi cazul Belgian linguistic (fondul cauzei), hotărârea din 23 iulie 1968, Seria A nr. 6, p. 34, para.10). Articolul respectiv protejează persoanele (inclusiv cele juridice) care sunt “în situaţii similare” împotriva oricăror diferenţieri de tratament, iar în conformitate cu prevederile articolului 14 al Convenţiei, o diferenţiere de tratament este discriminatorie doar dacă “nu are o justificare obiectivă şi rezonabilă”, adică dacă nu urmăreşte “un scop legitim” sau nu există o “legătură rezonabilă de proporţionalitate dintre măsurile aplicate şi scopul ce urmează a fi realizat” (vezi, printre altele hotărârea Rasmussen c. Danemarcei din 28 noiembrie 1984, Seria A, nr. 87, para. 35 şi 38). Mai mult, Statele Contractante se bucură de o anumită marjă de apreciere în evaluarea situaţiei care justifică o diferenţiere de tratament în conformitate cu prevederile legale, luând în consideraţie diferenţieri de tratament aplicate în alte situaţii similare; scopul acestei marje de apreciere va varia în conformitate cu circumstanţele, subiectul şi contextul fiecărui caz în parte (ibid., para. 40). 25. Curtea notează faptul că reclamanţii nu au prezentat nici o probă care să dovedească faptul că ei au fost trataţi diferit în baza unor temeiuri ilegale în comparaţie cu persoane aflate într-o situaţie similară. Prin urmare, această pretenţie trebuie declarată inadmisibilă ca fiind vădit nefondată în conformitate cu prevederile articolului 35 para. 3 şi 4 al Convenţiei.   B. ALTE PLÂNGERI   26. Curtea consideră că plângerile reclamanţilor fondate pe prevederile articolului 6 al. 1 al Convenţiei şi art. 1 al Protocolului 1 al Convenţiei implică chestiuni de drept care sunt suficient de serioase şi determinarea cărora ar trebui să depindă de examinarea fondului, nefiind stabilite alte motive pentru declararea lor ca fiind inadmisibile. Curtea, prin urmare, a declarat aceste cereri ca fiind admisibile. În conformitate cu decizia sa de aplicare a articolului 29 para. 3 al Convenţiei (vezi paragraful 4 de mai sus), Curtea se va pronunţa şi asupra fondului acestor cereri.     PRETINSA VIOLARE A ARTICOLULUI 6 AL. 1 AL CONVENŢIEI   27. În baza articolului 6 al. 1 al Convenţiei, reclamanţii s-au plâns de faptul că autorităţile statale nu au executat hotărârile judecătoreşti definitive ale Judecătoriei sectorului Râşcani din 18 decembrie 2000, 21 decembrie 2000, 20 decembrie 2000, 22 decembrie 2000, 25 septembrie 2000, 31 octombrie 2000, 6 noiembrie 2000, 28 noiembrie 2000, 25 august 2000 şi 16 noiembrie 2000.   28. Guvernul Republicii Moldova nu a negat faptul că neexecutarea hotărârilor judecătoreşti definitive a constituit o violare a articolului 6 al Convenţiei.   29. Curtea subliniază faptul că articolul 6 al. 1 al Convenţiei asigură tuturor dreptul de a prezenta în faţa unei instanţe judecătoreşti orice plângere referitoare la drepturile şi obligaţiile sale civile, acest drept incluzând dreptul de a se adresa unei instanţe judecătoreşti, drept din care rezultă dreptul de acces la o instanţă, un aspect al căruia este şi dreptul de a demara în faţa unei instanţe proceduri legale în probleme de ordin civil. Totuşi, acest drept ar fi iluzoriu dacă sistemul legal naţional al unui Stat Contractant ar permite în final ca o hotărâre judecătorească definitivă şi obligatorie să rămână neexecutată în detrimentul unei părţi. Ar fi de neconceput ca articolul 6 al. 1 al Convenţiei să descrie în detalii garanţiile procedurale oferite părţilor aflate în litigiu – proceduri care sunt echitabile, publice şi prompte – fără a asigura executarea hotărârilor judecătoreşti. A interpreta prevederile articolului 6 al Convenţiei ca referindu-se exclusiv la accesul la o instanţă judecătorească şi demararea procedurilor legale ar duce la situaţii incompatibile cu principiile statului de drept pe care Statele Contractante s-au obligat să le respecte atunci când au ratificat Convenţia. Executarea unei hotărâri judecătoreşti trebuie privită ca o parte integrală a unui proces conform prevederilor articolului 6 al Convenţiei (vezi Hornsby c. Greciei hotărârea din 19 martie 1997, Raporturi 1997 –II, p. 510, para. 40).   30. O autoritate statală nu poate folosi în calitate de scuză lipsa de fonduri pentru a nu executa o hotărâre judecătorească definitivă. Prin urmare, o întârziere în executarea unei hotărâri judecătoreşti ar putea fi justificată doar de anumite circumstanţe. Dar această întârziere nu trebuie să fie astfel încât să atingă însăşi esenţa dreptului garantat de articolul 6 al. 1 al Convenţiei (vezi Immobiliare Saffi c. Italiei (GC), NR. 22774/93, para. 74, CEDO 1999 – V).   31. Curtea notează faptul că hotărârile judecătoreşti pronunţate de Judecătoria sectorului Râşcani au rămas neexecutate pentru perioade care au variat între 28 şi 32 de luni (numai după ce aceste cazuri au fost comunicate de către Curte Guvernului la 22 aprilie 2003).   32. Prin faptul că pe parcursul mai multor luni nu au fost întreprinse măsurile necesare pentru executarea hotărârilor judecătoreşti definitive în aceste cazuri autorităţile din Republica Moldova au încălcat prevederile articolului 6 al. 1 al Convenţiei.   33. Prin urmare, a existat o violare a articolului 6 al. 1 al Convenţiei.     PRETINSA VIOLARE A ARTICOLULUI 1 PROTOCOL 1 AL CONVENŢIEI   34. Reclamanţii au pretins faptul că datorită neexecutării hotărârilor judecătoreşti definitive pronunţate în favoarea lor ei nu au putut dispune de bunurile lor, astfel fiindu-le încălcat dreptul la protecţia proprietăţii garantat de articolul 1 al Protocolului 1 al Convenţiei.   35. Guvernul Republicii Moldova nu a negat faptul că neexecutarea hotărârilor judecătoreşti definitive a constituit o violare a articolului 1 al Protocolului 1 al Convenţiei.   36. Curtea subliniază faptul că o revendicare poate constitui un bun în virtutea prevederilor articolului 1 al Protocolului 1 al Convenţiei dacă este stabilită suficient pentru a fi executată (vezi Stran Greek Refineries and Stratis Andreadis c. Greciei, hotărârea din 9 decembrie 1994, Seria A nr. 301 – B, para. 59).   37. Curtea notează faptul că reclamanţii aveau revendicări care urmau să fie executate aşa cum prevedeau hotărârile judecătoreşti definitive ale Judecătoriei sectorului Râşcani din 18 decembrie 2000, 21 decembrie 2000, 20 decembrie 2000, 22 decembrie 2000, 25 septembrie 2000, 31 octombrie 2000, 6 noiembrie 2000, 28 noiembrie 2000, 25 august 2000 şi 16 noiembrie 2000. Rezultă că imposibilitatea reclamanţilor de a obţine executarea hotărârilor judecătoreşti definitive până la 22 aprilie 2003 a constituit o imixtiune în dreptul lor de a dispune de bunurile lor, aşa cum prevede prima propoziţie a primului paragraf al articolului 1 Protocol 1 al Convenţiei.   38. Prin faptul că hotărârile judecătoreşti pronunţate de către Judecătoria sectorului Râşcani nu au fost executate, autorităţile naţionale au privat persoanele de dreptul lor legitim de a li se achita compensaţiile şi de a dispune de banii lor. Guvernul Republicii Moldova nu a prezentat nici o justificare pentru această imixtiune şi Curtea consideră că lipsa fondurilor nu poate justifica o asemenea omisiune (vezi mutatis mutandis, Ambruosi c. Italiei, nr. 31227/96, para. 28 – 34, 19 octombrie 2000).   39. Prin urmare, a existat o violare a articolului 1 al Protocolului 1 al Convenţiei.     APLICAREA ARTICOLULUI 41 AL CONVENŢIEI   40. Articolul 41 prevede: “Dacă Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenţiei sau a Protocoalelor sale şi dreptul intern al Înaltei Părţi Contractante nu permite decât o înlăturare incompletă a consecinţelor acestei încălcări, Curtea acordă părţii lezate, dacă este cazul, o reparaţie echitabilă.”   A.     PREJUDICIUL MATERIAL   41. Reclamanţii au pretins următoarele sume băneşti pentru prejudiciul material suferit ca rezultat al neexecutării hotărârilor judecătoreşti definitive de către autorităţile statale: dl Ghenadie Bocancea – 120 EURO, dna Angela Ciugureanu – 75 EURO, dna Zoia Juravlev – 88 EURO, dna Maria Melicenco – 115 EURO, dl Boris Leviţchi – 105 EURO, dna Maria Pronin – 87 EURO, dna Nadejda Stavilov – 111 EURO, dna Ana Crivceanschi – 55 EURO şi dna Olga Cotov – 77 EURO.   42. Guvernul a considerat excesive sumele pretinse şi a lăsat stabilirea cuantumului prejudiciului la discreţia Curţii.   43. Curtea consideră faptul că reclamanţii au suferit prejudicii materiale ca rezultat al neexecutării hotărârilor judecătoreşti definitive. Curtea acordă reclamanţilor respectivele sume de bani, în calitate de prejudiciu material.   B.     PREJUDICIUL MORAL   44. Reclamanţii au pretins următoarele sume băneşti pentru prejudiciul moral suferit ca urmare a neexecutării de către autorităţi a hotărârilor judecătoreşti: dl Ghenadie Bocancea – 45 000 EURO, dna Angela Ciugureanu – 44 000 EURO, dna Zoia Juravlev – 37 000 EURO, dna Maria Melicenco – 38 000 EURO, dl Boris Leviţchi – 53 000 EURO, dna Maria Pronin – 44 000 EURO, dna Nadejda Stavilov – 37 000 EURO, dna Ana Crivceanschi – 37 000 EURO şi dna Olga Cotov - 63 000 EURO.   45. Guvernul nu este de acord cu sumele pretinse de reclamanţi, argumentând această poziţie prin faptul că acestea sunt excesive în lumina jurisprudenţei Curţii Europene. Guvernul a exprimat opinia conform căreia în anumite cazuri simplul fapt al constatării unei violări a Convenţiei a fost considerată a fi satisfacţie echitabilă. Guvernul în continuare a citat cazul Burdov c. Rusiei, nr. 59498/00, CEDO 2002 –III, unde reclamantului i s-a acordat în calitate de prejudiciu moral suma de 3 000 EURO.   46. Curtea consideră faptul că reclamanţii au suferit o stare de stres şi frustrare ca rezultat al neexecutării hotărârilor judecătoreşti, având în vedere vârsta şi faptul că ei au în calitate de unică sursă de venit pensia din partea statului. La stabilirea acordării prejudiciului moral suferit de către fiecare reclamant, Curtea ia în consideraţie asemenea factori ca vârsta reclamanţilor, venitul personal, durata procedurii de executare a hotărârilor judecătoreşti şi alte aspecte relevante. Astfel, Curtea acordă în calitate de prejudiciu moral domnului Ghenadie Bocancea – 1 000 EURO, doamnei Angela Ciugureanu – 800 EURO, doamnei Zoia Juravlev – 1 000 EURO, doamnei Maria Melicenco – 800 EURO, domnului Boris Leviţchi – 900 EURO, doamnei Maria Pronin – 900 EURO, doamnei Nadejda Stavilov – 900 EURO, doamnei Ana Crivceanschi – 1 000 EURO şi doamnei Olga Cotov – 900 EURO.       C.     COSTURI ŞI CHELTUIELI   47. Reclamanţii au mai pretins câte 50 de EURO fiecare în calitate de taxe de reprezentare.   48. Guvernul nu a fost de acord cu sumele cerute de reclamanţi, considerându-le excesive, argumentând prin faptul că reclamanţii nu au reuşit să dovedească pretinsele cheltuieli de reprezentare.   49. Curtea menţionează faptul că a acordat reclamanţilor asistenţă juridică în conformitate cu programul său de asistenţă juridică pentru prezentarea observaţiilor şi cheltuielile de secretariat. Astfel, Curtea nu acordă nici o compensaţie la acest capitol.   PENALITĂŢI   50. Curtea consideră potrivit ca penalitatea să fie calculată în baza ratei minime a dobânzii a Băncii Centrale Europene, la care să se adune trei procente.   DIN ACESTE MOTIVE, CURTEA UNANIM   Decide să unească cererile, Declară inadmisibilă plângerea reclamantului în ceea ce priveşte articolul 14 al Convenţiei, Declară cererea admisibilă în privinţa celorlalte aspecte, Susţine faptul că a existat o violare a articolului 6 al. 1 al Convenţiei, Susţine faptul că a existat o violare a articolului 1 al Protocolului 1 al Convenţiei, Susţine faptul că, (a)               Statul reclamat trebuie să achite în decurs de trei luni de la data la care hotărârea devine definitivă în conformitate cu prevederile art. 44 al. 2 al Convenţiei, -          domnului Ghenadie Bocancea – 120 EURO pentru prejudiciul material suferit şi 1 000 EURO pentru prejudiciul moral suferit, -          doamnei Angela Ciugureanu – 75 EURO pentru prejudiciul material suferit şi 800 de EURO pentru prejudiciul moral suferit, -          doamnei Zoia Juravlev – 88 de EURO pentru prejudiciul material şi  1 000 de Euro pentru prejudiciul moral suferit, -          doamnei Maria Melicenco – 115 EURO pentru prejudiciul material şi 800 de EURO pentru prejudiciul moral suferit, -          domnului Boris Leviţchi – 105 EURO pentru prejudiciul material şi 900 de EURO pentru prejudiciul moral suferit, -          doamnei Maria Pronin – 87 EURO pentru prejudiciul material suferit şi 900 de EURO pentru prejudiciul moral suferit, -          doamnei Nadejda Stavilov – 111 EURO pentru prejudiciul material suferit şi 900 de EURO pentru prejudiciul moral suferit, -          doamnei Ana Crivceanschi – 55 EURO pentru prejudiciul material suferit şi 1 000 de EURO pentru prejudiciul moral suferit, -          doamnei Olga Cotov – 77 EURO pentru prejudiciul material suferit şi 1 000 de EURO pentru prejudiciul moral suferit;     (b)               că sumele de mai sus trebuie convertite în valuta naţională a Statului reclamat la rata aplicabilă la data executării hotărârii, plus orice taxă care poate fi exigibilă (c)               că începând cu data expirării celor trei luni sus menţionate până la executarea hotărârii va trebui achitată o rată simplă a dobânzii la sumele de mai sus egală cu rata minimă a dobânzii a Băncii Centrale Europene pe parcursul perioadei de penalizare plus trei procente. Respinge unanim restul revendicărilor reclamanţilor de satisfacţie echitabilă.   Întocmită în limba engleză şi notificată în scris la 6 iulie 2004, conform Regulii 77 para. 2 şi 3 a Regulamentului Curţii.   Michael O’Boyle                           Nicolas Bratza