20940/03

Traducere neoficială a variantei engleze a hotărârii, efectuată de către asociaţia obştească „Juriştii pentru drepturile omului”       SECŢIUNEA A PATRA         CAUZA DUMBRĂVEANU c. MOLDOVEI   (Cererea nr. 20940/03)           HOTĂRÂRE     STRASBOURG   24 mai 2005       DEFINITIVĂ   24/08/2005     Această hotărâre va deveni definitivă în modul stabilit de articolul 44 § 2 al Convenţiei. Ea poate fi subiect al revizuirii editoriale. În cauza Dumbrăveanu c. Moldovei, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secţiunea a Patra), întrunită în cadrul unei Camere compuse din:  Sir Nicolas Bratza, Preşedinte, Dl J. Casadevall,  Dl G. Bonello, Dl R. Maruste, Dl S. Pavlovschi,  Dl L. GARLICKI,  Dl J. Borrego Borrego, judecători, şi dl M. O’BOYLE, Grefier al Secţiunii, Deliberând la 3 mai 2005 în şedinţă închisă, Pronunţă următoarea hotărâre, care a fost adoptată la acea dată: PROCEDURA 1. La originea cauzei se află cererea (nr. 20940/03) depusă împotriva Republicii Moldova la Curte, în conformitate cu prevederile articolului 34 al Convenţiei pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale („Convenţia”), de către un cetăţean al Republicii Moldova, dl Alexandru Dumbrăveanu („reclamantul”), la 20 mai 2003. 2. Reclamantul a fost reprezentat de către dl Aurel Băieşu, avocat din Chişinău. Guvernul Republicii Moldova („Guvernul”) a fost reprezentat de către Agentul său, dl Vitalie Pârlog. 3. Reclamantul a pretins că neexecutarea hotărârii judecătoreşti din 8 noiembrie 2000 a constituit o încălcare a dreptului său la accesul la o instanţă garantat de articolul 6 al Convenţiei şi a dreptului său la protecţia proprietăţii garantat de articolul 1 Protocolul nr. 1 la Convenţie. 4. Cererea a fost repartizată Secţiunii a Patra a Curţii. La 8 octombrie 2003, o Cameră din cadrul acelei Secţiuni a decis să comunice Guvernului cererea. În temeiul prevederilor articolului 29 § 3 al Convenţiei, ea a decis să examineze fondul cererii concomitent cu admisibilitatea ei. 5. La 1 noiembrie 2004, Curtea a schimbat componenţa Secţiunilor sale (articolul 25 § 1 al Regulamentului Curţii). Această cauză a fost repartizată Secţiunii a Patra nou-constituită (articolul 52 § 1 al Regulamentului Curţii).   ÎN FAPT I. CIRCUMSTANŢELE CAUZEI 6. Reclamantul, dl Alexandru Dumbraveanu, este cetăţean al Republicii Moldova, care s-a născut în 1968 şi locuieşte în Chişinău. 7. Reclamantul este poliţist. Conform Legii cu privire la poliţie din 18 decembrie 1990, administraţia locală este obligată să asigure poliţiştii cu apartamente în decurs de un an de la angajarea în serviciu. La o dată nespecificată, reclamantul a depus o cerere oficială la Consiliul Municipal pentru un apartament. Consiliul Municipal a respins cererea, iar reclamantul a înaintat o acţiune civilă împotriva acestuia. 8. La 22 iunie 1998, Judecătoria sectorului Centru a hotărât în favoarea reclamantului şi a indicat Consiliului Municipal să-l asigure cu un apartament. 9. La o dată nespecificată în 2000, reclamantul a depus o cerere la Judecătoria sectorului Centru, cerând schimbarea modului de executare a hotărârii din 22 iunie 1998. În special, el a cerut bani de la Consiliul Municipal în locul unui apartament. 10. La 8 septembrie 2000, Judecătoria sectorului Centru a decis să schimbe modul de executare a hotărârii din 22 iunie 1998 şi a indicat Consiliului Municipal să plătească reclamantului 180,357 lei moldoveneşti (MDL) (echivalentul a 16,800 euro (EUR) la acea dată), valoarea de piaţă a apartamentului. Consiliul Municipal a depus recurs împotriva acestei încheieri. 11. La 8 noiembrie 2000, Tribunalul municipiului Chişinău a admis recursul şi, printr-o hotărâre irevocabilă, a redus suma de la MDL 180,357 la MDL 111,240 (echivalentul a aproximativ EUR 10,500 la acea dată). 12. La cererea Consiliului Municipal, Procuratura Generală a depus recurs în anulare la Curtea Supremă de Justiţie, însă recursul a fost respins la 4 aprilie 2001. 13. Reclamantul a obţinut un titlu executoriu pe care executorul judecătoresc nu l-a executat. 14. La o dată nespecificată, reclamantul a scris Ministerului Justiţiei, plângându-se de neexecutarea hotărârii. Printr-o scrisoare adresată Consiliului Municipal la 17 martie 2003, Ministerul Justiţiei l-a somat pe acesta din urmă să execute hotărârea judecătorească. 15. Hotărârea din 8 noiembrie 2000 a fost executată la 11 septembrie 2003.   II. DREPTUL INTERN RELEVANT 16. Dreptul intern relevant a fost rezumat în hotărârea Prodan v. Moldova, nr. 49806/99, § 31, ECHR 2004-.... ÎN DREPT 17. Reclamantul pretinde că dreptul său ca o instanţă să hotărască asupra drepturilor sale cu caracter civil a fost încălcat ca urmare a neexecutării de către autorităţi a hotărârii din 8 noiembrie 2000 până la 11 septembrie 2003. El s-a bazat pe articolul 6 § 1 care, în partea sa relevantă, prevede următoarele: „1. Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, ... de către o instanţă ... care va hotărî ... asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil... .” 18. De asemenea, el a declarat că din cauza neexecutării hotărârii în favoarea sa, el nu a putut beneficia de bunurile sale, astfel, dreptul său la protecţia proprietăţii garantat de articolul 1 Protocolul nr. 1 la Convenţie a fost încălcat. Articolul 1 Protocolul nr. 1 prevede următoarele: „Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru o cauză de utilitate publică şi în condiţiile prevăzute de lege şi de principiile generale ale dreptului internaţional. Dispoziţiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosinţa bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuţii, sau a amenzilor.” I. ADMISIBILITATEA PRETENŢIILOR 19. Guvernul a declarat că de la executarea hotărârii la 11 septembrie 2003 reclamantul şi-a pierdut statutul de victimă. 20. Reclamantul a susţinut că el şi-a menţinut statutul de victimă, deoarece Guvernul nu a recunoscut, expres sau în substanţă, încălcarea drepturilor sale garantate de Convenţie şi nici nu a oferit o redresare pentru încălcările respective. 21. Curtea aminteşte că o decizie sau măsură favorabilă reclamantului nu este, în principiu, suficientă pentru a-l lipsi de statutul său de „victimă”, decât dacă autorităţile naţionale au recunoscut, expres sau în substanţă, violarea şi au oferit o redresare pentru violarea Convenţiei (a se vedea Amuur v. France, hotărâre din 25 iunie 1996, Reports of Judgments and Decisions 1996-III, p. 846, § 36; Dalban v. Romania, hotărâre din 28 septembrie 1999, Reports 1999-VI, § 44). 22. În această cauză, Curtea notează că Guvernul nu a recunoscut şi nici nu a oferit o redresare adecvată pentru violarea pretinsă. În aceste circumstanţe, Curtea consideră că reclamantul continuă să aibă statutul de „victimă” pentru a pretinde că neexecutarea hotărârii irevocabile din 8 noiembrie 2000 a încălcat drepturile sale în temeiul articolului 6 § 1 şi al articolului 1 Protocolul nr. 1 la Convenţie. 23. Curtea consideră că pretenţiile reclamantului în temeiul articolului 6 § 1 şi articolului 1 Protocolul nr. 1 la Convenţie ridică întrebări de drept care sunt suficient de serioase, încât determinarea lor să depindă de o examinare a fondului şi că niciun alt temei pentru declararea lor inadmisibile nu a fost stabilit. Curtea, prin urmare, declară aceste pretenţii admisibile. În conformitate cu decizia sa de a aplica articolul 29 § 3 al Convenţiei (a se vedea paragraful 4 de mai sus), Curtea va examina imediat fondul acestor pretenţii. II. PRETINSA VIOLARE A ARTICOLULUI 6 § 1 AL CONVENŢIEI 24. Reclamantul se plânge, în temeiul articolului 6 § 1 al Convenţiei, de refuzul autorităţilor de a executa hotărârea Judecătoriei sectorului Centru din 8 noiembrie 2000 până la 11 septembrie 2003. 25. Guvernul a declarat că, dată fiind executarea hotărârii la 11 septembrie 2003, nu a existat o violare a articolului 6 § 1 al Convenţiei. Potrivit lui, hotărârea a fost executată într-un termen rezonabil. 26. Principiile generale care se aplică în cauzele de acest gen sunt prevăzute în hotărârea Prodan v. Moldova (citată mai sus, §§ 52-53). 27. Curtea notează că hotărârea Judecătoriei sectorului Centru din 8 noiembrie 2000 a rămas neexecutată timp de mai mult de treizeci şi patru de luni. Ea reaminteşte că a constatat o violare în cauze în care perioadele de neexecutare au fost mult mai scurte decât cea din această cauză (a se vedea, spre exemplu, Pasteli and Others v. Moldova, nr. 9898/02, 9863/02, 6255/02 şi 10425/02, § 23, 15 iunie 2004; Shmalko v. Ukraine, nr. 60750/00, § 46, 20 iulie 2004). Prin urmare, ea nu poate fi de acord cu Guvernul că hotărârea din 8 noiembrie 2000 a fost executată într-un termen rezonabil. 28. Prin omisiunea timp de mai mulţi ani de a lua măsurile necesare pentru a executa hotărârea judecătorească irevocabilă în această cauză, autorităţile moldoveneşti au privat prevederile articolului 6 § 1 al Convenţiei de toate efectele benefice. 29. Prin urmare, a existat o violare a articolului 6 § 1 al Convenţiei. III. PRETINSA VIOLARE A ARTICOLULUI 1 PROTOCOLUL NR. 1 LA CONVENŢIE 30. Reclamantul a susţinut că neexecutarea de către autorităţi a hotărârii din 8 noiembrie 2000 a constituit o violare a articolului 1 Protocolul nr. 1 la Convenţie. 31. Guvernul a declarat că el nu a încălcat în niciun fel drepturile reclamantului garantate de articolul 1 Protocolul nr. 1 la Convenţie. 32. Curtea reiterează că o „pretenţie” poate constitui un „bun” în sensul articolului 1 Protocolul nr. 1 la Convenţie, dacă ea este suficient de certă pentru a fi executorie (a se vedea Prodan, § 59). 33. Curtea notează că reclamantul a avut o pretenţie executorie care a rezultat din hotărârea din 8 noiembrie 2000. Prin urmare, rezultă că imposibilitatea reclamantului de a obţine executarea hotărârii până la 11 septembrie 2003 a constituit o ingerinţă în dreptul său la respectarea bunurilor sale, aşa cum este prevăzut în prima propoziţie a primului paragraf al articolului 1 Protocolul nr. 1 la Convenţie. 34. Prin neexecutarea hotărârii irevocabile, autorităţile naţionale l-au împiedicat pe reclamant să beneficieze de banii săi. Guvernul nu a prezentat nicio justificare pentru această ingerinţă, iar Curtea consideră că lipsa fondurilor nu poate justifica o astfel de omisiune (a se vedea Prodan, § 61). 35. Prin urmare, a existat o violare a articolului 1 Protocolul nr. 1 la Convenţie. IV. APLICAREA ARTICOLULUI 41 AL CONVENŢIEI 36. Articolul 41 al Convenţiei prevede următoarele: „Dacă Curtea declară că a avut loc o violare a Convenţiei sau a protocoalelor sale şi dacă dreptul intern al Înaltelor Părţi Contractante nu permite decât o înlăturare incompletă a consecinţelor acestei violări, Curtea acordă părţii lezate, dacă este cazul, o satisfacţie echitabilă”. A. Prejudiciul material 37. Reclamantul a pretins 40,430 dolari SUA (USD) cu titlu de prejudiciu material suferit ca rezultat al refuzului autorităţilor de a executa hotărârea din 8 noiembrie 2000. El a pretins că această sumă ar acoperi dobânda neobţinută, calculată de el în baza ratei medii a dobânzii indicată de Banca Naţională a Moldovei pentru perioada în cauză, pierderile suferite ca rezultat al creşterii preţurilor la apartamentele din Chişinău şi cheltuielile suferite de el în căutarea spaţiului locativ alternativ. 38. Guvernul a considerat excesivă suma pretinsă de reclamant şi a contestat metodologia sa de calcul. 39. Curtea consideră că reclamantul trebuia să fi suferit un prejudiciu material ca rezultat al neexecutării hotărârii irevocabile din 8 noiembrie 2000 până la 11 septembrie 2003. Luând în consideraţie rata medie a dobânzii indicată de Banca Naţională a Moldovei pentru perioada în cauză (a se vedea Prodan, citată mai sus, § 73 in fine) şi circumstanţele cauzei aflată în examinare, Curtea acordă reclamantului suma totală de EUR 3,400 cu titlu de prejudiciu material. B. Prejudiciul moral 40. Reclamantul a pretins USD 10,000 cu titlu de prejudiciu moral suferit ca rezultat al neexecutării hotărârii irevocabile în favoarea sa. 41. El a susţinut că neexecutarea hotărârii irevocabile pentru o perioadă lungă de timp i-a cauzat stres şi nelinişte. De asemenea, ea a avut un impact negativ asupra vieţii sale de familie. Soţia sa a înaintat o acţiune de divorţ împotriva sa, susţinând inter alia că el nu era capabil să asigure necesităţile financiare ale familiei sale şi să-i ofere condiţii decente de viaţă. Reclamantul a prezentat o copie a acţiunii de divorţ a fostei sale soţii. 42. Guvernul nu a fost de acord cu suma pretinsă de reclamant. El a citat cauzele Burdov v. Russia (nr. 59498/00, ECHR 2002-III), Slimane-Kaïd v. France (nr. 3) (nr. 45130/98, 6 aprilie 2004) şi Krzak v. Poland (nr. 51515/99, 6 aprilie 2004), unde reclamanţilor li s-au acordat EUR 3,000, EUR 8,000 şi, respectiv, EUR 3,500 cu titlu de prejudiciu moral. 43. Curtea consideră că reclamantul trebuia să fi suferit un anumit stres şi frustrare ca rezultat al executării întârziate a hotărârii din 8 noiembrie 2000 şi al imposibilităţii de a folosi banii săi pentru o perioadă de aproximativ treizeci şi patru de luni. Ea îi acordă EUR 1,360 cu titlu de prejudiciu moral. C. Costuri şi cheltuieli 44. Reclamantul a pretins, de asemenea, USD 500 cu titlu de costuri şi cheltuieli făcute pentru reprezentarea în faţa Curţii. În sprijinul pretenţiilor sale, reclamantul a prezentat copii ale două chitanţe care confirmă plata sumei sus-menţionate. 45. Guvernul nu a fost de acord cu suma pretinsă, declarând că ea este excesivă şi că reclamantul nu a dovedit cheltuielile de reprezentare pretinse. 46. Curtea reaminteşte că pentru ca costurile şi cheltuielile să fie rambursate în temeiul articolului 41, trebuie stabilit faptul dacă ele au fost realmente angajate, necesare şi rezonabile ca mărime (a se vedea, de exemplu, Amihalachioaie v. Moldova, nr. 60115/00, § 47, ECHR 2004‑...). 47. În această cauză, luând în consideraţie criteriile de mai sus, Curtea acordă reclamantului EUR 390 cu titlu de costuri şi cheltuieli. D. Dobânda de întârziere 48. Curtea consideră că este corespunzător ca dobânda de întârziere să fie calculată în dependenţă de rata minimă a dobânzii la creditele acordate de Banca Centrală Europeană, la care vor fi adăugate trei procente. DIN ACESTE MOTIVE, CURTEA, ÎN UNANIMITATE, 1. Declară cererea admisibilă;   2. Hotărăşte că a existat o violare a articolului 6 § 1 al Convenţiei;   3. Hotărăşte că a existat o violare a articolului 1 Protocolul nr. 1 la Convenţie;   4. Hotărăşte (a) că statul pârât trebuie să plătească în termen de trei luni de la data la care hotărârea devine definitivă, în conformitate cu articolul 44 § 2 al Convenţiei, EUR 3,400 (trei mii patru sute euro) cu titlu de prejudiciu material, EUR 1,360 (o mie trei sute şaizeci euro) cu titlu de prejudiciu moral şi EUR 390 (trei sute nouăzeci euro) cu titlu de costuri şi cheltuieli, care vor fi convertiţi în valuta naţională a statului pârât conform ratei aplicabile la data executării hotărârii, plus orice taxă care poate fi percepută; (b) că, de la expirarea celor trei luni menţionate mai sus până la executarea hotărârii, urmează să fie plătită o dobândă la sumele de mai sus egală cu rata minimă a dobânzii la creditele acordate de Banca Centrală Europeană pe parcursul perioadei de întârziere, plus trei procente;   5. Respinge restul pretenţiilor reclamantului cu privire la satisfacţia echitabilă. Redactată în limba engleză şi comunicată în scris la 24 mai 2005, în conformitate cu articolul 77 §§ 2 şi 3 al Regulamentului Curţii. Michael O’Boyle Nicolas Bratza  Grefier Preşedinte