25230/04

©Documentul a fost pus la dispoziţie cu sprijinul Consiliului Superior al Magistraturii din România (www.csm1909.ro) şi al Institutului European din România (www.ier.ro). Permisiunea de a republica această traducere a fost acordată exclusiv în scopul includerii sale în baza de date HUDOC.   ©The document was made available with the support of the Superior Council of Magistracy of Romania (www.csm1909.ro) and the European Institute of Romania (www.ier.ro). Permission to re-publish this translation has been granted for the sole purpose of its inclusion in the Court’s database HUDOC.       Traducere din limba franceză Consiliul Europei Curtea Europeană a Drepturilor Omului Secţia a III-a HOTĂRÂREA în Cauza Haţiegan împotriva României (Cererea nr. 25230/04) DECIZIE Strasbourg 14 februarie 2008 Devenită definitivă la 14.05.2008 Hotărârea devine definitivă în condiţiile prevăzute în art. 44 alin. (2) din Convenţie. Poate suferi modificări de formă.      În Cauza Haţiegan împotriva României,      Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secţia a III-a), statuând în cadrul unei camere formate din:  Boštjan M. Zupančič, preşedinte,  Corneliu Bîrsan,  Elisabet Fura-Sandström,  Alvina Gyulumyan,  Egbert Myjer,  David Thór Björgvinsson,  Ineta Ziemele , judecători, şi Santiago Quesada, grefier de secţie,      după ce a deliberat în camera de consiliu, la data de 24 ianuarie 2008,      a pronunţat următoarea hotărâre, adoptată la aceeaşi dată:      PROCEDURA 1. La originea cauzei se află cererea nr.  25230/04 , introdusă împotriva României, prin care un cetăţean al acestui stat, domnul Iuliu Sergiu Haţiegan (reclamantul), a sesizat Curtea la data de 30 martie 2004 în temeiul art. 34 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale (Convenţia).      2.  Reclamantul este reprezentat de dna. D. Chirică, avocat în Cluj-Napoca. Guvernul român (Guvernul) a fost reprezentat de domnul Răzvan-Horaţiu Radu, agent al Ministerului Afacerilor Externe.  3. La 2 martie 2006 Curtea a hotărât să comunice Guvernului cererea. Prevalându-se de dispoziţiile art. 29 alin. 3, ea a decis că admisibilitatea şi fondul cauzei vor fi examinate împreună.      ÎN FAPT  I. Circumstanţele cauzei      4. Reclamantul s-a născut în anul 1972 şi locuieşte la Cluj-Napoca.  5. La 19 decembrie 1955, bunul imobil (format intr-o casă şi din terenul aferent) situat în str. Croitorilor nr. 6, în Cluj-Napoca, ce aparţinuse bunicilor reclamantului, a făcut obiectul unei naţionalizări.  6. La 18 decembrie 1997, ca urmare a unei acţiuni în revendicare imobiliară, tatăl reclamantului a obţinut o decizie definitivă constatând ilegalitatea naţionalizării imobilului menţionat mai sus şi ordonând autorităţilor să i-l restituie.  7. În ciuda recunoaşterii judiciare definitive a dreptului său de proprietate, tatăl reclamantului s-a văzut în imposibilitatea de a –şi recupera bunul integral căci, în virtutea legii nr. 112/1995, Statul vându-se, la 19 decembrie 1996, apartamentul nr.  3 al acestui imobil locatarilor care-l ocupau.  8. La 6 iunie 2000, tatăl reclamantului a solicitat tribunalelor să constate nulitatea contractului de vânzare din 19 decembrie 1996. Acesta susţinea că naţionalizarea era abuzivă şi ilegală, că Statul nu putea fi proprietarul legitim al bunului şi, în consecinţă, nu putea să-l vândă în mod legal. .  9. La 24 iunie 2002, în timpul procedurii, tatăl reclamantului a decedat. Reclamantul a continuat procesul în calitate de moştenitor.  10. La emiterea procedurii, printr-o decizie din 14 octombrie 2003, Curtea Supremă de Justiţie, recunoscând dreptul de proprietate al reclamantului, i-a respins acţiunea acestuia pe motiv că locatarii erau cumpărători de bună credinţă. Curtea de apel nu a acordat nici o despăgubire reclamantului.  II.  DREPTUL ŞI PRACTICA INTERNE PERTINENTE 1.  Prevederile legale şi jurisprudenţa internă pertinente sunt descrise în hotărârile Brumărescu c. României ([GC], no 28342/95, CEDH 1999-VII, pp. 250-256, §§ 31-33), Străin şi alţii  c. României (no 57001/00, CEDH 2005-VII, §§ 19‑26) şi Păduraru c. României (no 63252/00, §§ 38‑53, 1 decembrie 2005). 2.  Legea nr. 10/2001 din 14 februarie 2001 privind regimul juridic al bunurilor imobile acaparate în mod abuziv de Stat între 6 martie 1945 şi 22 decembrie 1989 a fost modificată prin legea 247 publicată în Monitorul Oficial din 22 iulie 2005. Noua lege măreşte formele de indemnizaţie permiţând beneficiarilor să aleagă între o compensaţie sub formă de bunuri şi servicii şi o compensaţie sub formă de despăgubire pecuniară echivalând cu valoarea comercială a bunului care nu poate fi restituit în natură la momentul acordării sumei. 3.  Dispoziţiile pertinente ale legii nr. 10/2001 (republicată) aşa cum au fost modificate de legea  247/2005 sunt următoarele : Articolul 1 « 1.  Imobilele pe care Statul (...) şi le-a apropriat în mod abuziv între 6 martie 1945 şi 22 decembrie 1989, precum şi cele luate de Stat în virtutea no 139/1940 privind exproprierile forţate, şi încă nerestituite, vor face obiectul unei restituiri în natură . 2.  Dacă restituirea în natură nu este posibilă, pot fi adoptate măsurile de echivalenţă prin reparare. Poate fi vorba de alte bunuri sau servicii (...), cu acordul solicitantului, sau de o despăgubire pecuniară acordată în conformitate cu dispoziţiile speciale privind plata despăgubirilor pentru bunurile imobile achiziţionate în mod abuziv. (...) » Articolul 10 « 1)  Atunci când clădirile intrate în patrimoniul statului în mod abuziv au fost demolate total sau parţial, restituirea în natură este hotărâtă pentru terenul liber şi pentru construcţiile care nu au fost demolate, în timp ce măsuri reparatoare prin echivalenţă vor fi stabilite pentru terenurile ocupate şi pentru construcţiile demolate. (...) 8)  Valoarea construcţiilor pe care statul şi le-a apropriat în mod abuziv şi care au fost demolate este determinată în funcţie de valoarea acestora estimată în bani la data la care administraţia decide supra cererii, stabilită în funcţie de normele internaţionale de evaluare începând cu informaţiile aflate la dispoziţia evaluatorilor. 9)  Valoarea construcţiilor care nu au fost demolate şi a terenurilor aferente acestora pe care statul şi le-a apropriat în mod abuziv şi care nu pot fi restituite în natură este determinată în funcţie de valoarea acestora estimată în bani la data la care administraţia hotărăşte asupra cererii, în conformitate cu normele internaţionale de evaluare. » Articolul 20 « 1)  Persoanele care au primit despăgubiri în virtutea legii  112/1995 pot, exceptând cazul în care imobilul a fost vândut [unor terţe persoane ] înainte de intrarea în vigoare a prezentei legi, să solicite restituirea în natură, cu atribuţia pentru acestea de a rambursa suma primită cu titlu de despăgubire, corectată în funcţie de rata inflaţiei. 2)  În cazul în care imobilul a fost vândut [unor terţe persoane] în condiţiile prevăzute de legea 112/1995 (...), reclamantul are dreptul la măsuri de reparare prin echivalenţă , în suma valorii estimate în bani a imobilului, incluzând terenul şi construcţiile, determinată în conformitate cu normele internaţionale de evaluare. Atunci când solicitantul a primit despăgubiri în virtutea legii  112/1995, acesta are dreptul la diferenţa dintre valoarea estimată în bani a bunului şi suma primită cu titlul aşa-ziselor despăgubiri, corectată în funcţie de rata inflaţiei. (...) » 4.  articolele 13 şi 16 ale titlului VII din legea 247/2005, de asemenea pertinente în prezenta afacere, sunt următoarele : Articolul 13 « 1)  în vederea stabilirii sumei finale a despăgubirilor de acordat în funcţie de prezenta lege, va fi creată o Comisie centrală pentru despăgubiri, denumită în continuare Comisia centrală, plasată sub autoritatea Primului ministru (...) Articolul 16 « 1)  Deciziile emise de autorităţile competente pentru a restitui bunul care menţionează sumele cu titlu de despăgubire (...) vor fi trimise la secretariatul Comisiei centrale cel mai târziu la 60 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi. 2)  Cererile de restituire depuse în virtutea legii  10/2001 (...) care nu au primit răspuns la momentul intrării în vigoare a legii vor fi trimise (...) către secretariatul Comisiei Centrale (...) într-un termen de 10 zile începând cu data emiterii deciziilor autorităţilor competente pentru restituirea bunului. 5)  Secretariatul Comisiei centrale va întocmi lista cu dosarele menţionate la alineatele 1 şi 2 în care cererea de restituire în natură a fost respinsă. Aceste dosare vor fi apoi transmise către autoritatea însărcinată cu evaluarea, care va redacta raportul de evaluare. 6)  (...) Autoritatea însărcinată cu evaluarea va redacta raportul de evaluare în funcţie de procedura prevăzută în acest scop şi îl va transmite Comisie Centrale. Raportul va conţine suma despăgubirii de acordat.. 7)  Pe baza raportului de evaluare, Comisia centrală va pronunţa decizia de acordare de despăgubire sau va retrimite dosarul pentru o nouă evaluare. » 5.  Funcţionarea societăţii pe acţiuni « Proprietatea » este descrisă în cauza Radu c. României (no 13309/03, §§ 18‑20, 20 iulie 2006). 6.  Legea no 247/2005 a fost modificată în ultimul rând prin ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 81 din 28 iunie 2007, publicată în Monitorul Oficial din 29 iunie 2007 şi privind accelerarea procedurii de indemnizare pentru imobilele preluate abuziv de către stat. Conform articolului 181 din titlul I al ordonanţei , atunci când Comisia centrală a decis acordarea de despăgubiri din care suma nu depăşeşte 500 000 de lei noi (« RON »), beneficiarii pot opta între acţiuni la « Proprietatea » şi acordarea de despăgubiri pecuniare. Pentru sumele mai mari de 500 000 RON, interesaţii pot reclama despăgubiri pecuniare în valoare de 500 000 RON, şi le vor fi acordate acţiuni la « Proprietatea » pentru diferenţă. Conform articolului 7 din titlul II al ordonanţei, în cele şase luni începând de la intrarea în vigoare a ordonanţei, Guvernul va trebui să stabilească regulile de desemnare a societăţii gerante a « Proprietatea ». ÎN DREPT  I. Asupra pretinsei încălcări a art. 1  din Protocolul nr. 1      17. Invocând articolul 1 din Protocolul nr. 1, reclamantul se plânge că a suferit o atingere a dreptului său cu privire la respectarea bunului său, în baza deciziilor tribunalelor interne care, constatând ilegalitatea naţionalizării şi absenţa titlului de proprietate valabil al Statului asupra imobilului situat în strada Croitorilor nr. 6, în Cluj Napoca, au validat vânzarea de către stat a apartamentului nr.  3 din acest imobil. Articolul 1 din Protocolul nr. 1 dispune următoarele  : « Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi privat de proprietatea sa decât pe motivul utilităţii publice şi în condiţiile prevăzute de lege şi de principiile generale de drept internaţional. Prevederile precedente nu aduc atingere dreptului pe care îl deţin Statele de a pune în vigoare legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa utilizarea bunurilor în conformitate cu interesul general sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuţii sau amenzi.  »  A. Asupra admisibilităţii      27. Curtea constată că cererea nu este în mod manifest neîntemeiată în sensul art. 35 alin. 3 din Convenţie. De asemenea, ea constată că aceasta nu prezintă niciun alt motiv de inadmisibilitate şi o declară aşadar admisibilă.  B. Asupra fondului 7.  Guvernul nu contestă existenţa unei imixtiuni în dreptul reclamantului cu privire la respectarea bunurilor sale . 8.  În al doilea rând, Guvernul consideră că ar fi fost permis reclamantului să obţină o indemnizaţie în virtutea legii nr. 10/2001 modificată de legea nr. 247/2005, ceea ce răspunde cerinţelor articolului 1 din Protocolul nr. 1. Acesta consideră că în situaţii complexe precum cele în speţă, în care prevederile legislative au un impact economic asupra întregii ţări, autorităţile naţionale trebuie să beneficieze de o putere discreţionară nu doar pentru a alege măsurile vizând garantarea respectării drepturilor patrimoniale dar si pentru implementarea acestora. Acesta expune că ultima reformă în speţă , şi anume legea nr. 247/2005, aplică principiul acordării de despăgubiri echitabile şi neplafonate, fixate printr-o decizie a comisiei administrative centrale pe baza unei expertize, şi accelerează procedura de restituire sau de indemnizaţie. Această lege prevede că, în cazul în care restituirea imobilului nu este posibilă, indemnizaţia se face prin emiterea titlurilor de participare într-un organism colectiv al valorilor mobiliare (Proprietatea), în valoarea bunului stabilit prin expertiză. Potrivit Guvernului, noul mecanism instituit de legea nr.  247/2005 asigură o indemnizaţie efectivă, conformă cu cerinţele Convenţiei. 9.  Guvernul consideră că în orice stare de cauză o eventuală întârziere în acordarea unei indemnizaţii, în contextul unei despăgubiri neplafonate, nu tulbură echilibrul just de gospodărire între protecţia proprietăţii indivizilor şi cerinţele de interes general şi nu obligă reclamantul să suporte o sarcină excesivă. 10.  Reclamantul prezintă că autorităţile au vândut bunul său pe care Statul l-a acaparat în mod abuziv în ciuda demersurilor sale pentru restituirea sa. Imixtiunea nu era prevăzută de lege, nu urmărea un scop legitim şi ducea lipsă de proporţionalitate. 11.  Curtea constată că reclamantul deţine o decizie definitivă şi revocabilă constatând ilegalitatea naţionalizării şi ordonând autorităţilor să-i restituie bunul aflat în litigiu. Aşa cum Curtea a constatat deja (vezi cazul Strain menţionat mai sus § 38) existenţa dreptului său de proprietate în virtutea numitei decizii definitive nu era condiţionată şi altor formalităţi . 12.  Curtea reaminteşte că a decis de azi înainte că vânzarea de către State a unui bun al altuia unei terţe persoane de bună credinţă, chiar dacă este anterioară confirmării în justiţie în mod definitiv a dreptului de proprietate al altuia, se analizează într-o privaţiune de proprietate. O astfel de privaţiune, combinată cu absenţa totală de indemnizaţie, este contrară articolului 1 din Protocolul nr.  1 (Străin şi alţii  menţionat mai sus, §§ 39, 43 şi 59).                                 13.  Pe deasupra, în cazul Păduraru menţionat mai sus, Curtea a constatat că Statul nu-şi respectase obligaţia pozitivă de a reacţiona în timp util şi cu coerenţă faţă de chestiunea de interes general pe care o reprezintă restituirea sau vânzarea imobilelor intrate în posesia sa în virtutea decretelor de naţionalizare. Aceasta a considerat de asemenea că incertitudinea generală creată astfel se repercutase asupra reclamantului, care se văzuse în imposibilitatea de a recupera bunul său integral în timp ce dispunea de o decizie definitivă ce condamna Statul să i-l restituie (Păduraru, menţionat mai sus, § 112).                                14.  În speţă, Curtea nu distinge motivul de a se îndepărta de cazurile menţionate mai sus, situaţia în fapt fiind evident aceeaşi. Aceasta constată că vânzarea de către Stata a bunului reclamantului în virtutea legii nr.  112/1995, care nu permitea, cu toate acestea , vinderea bunurilor naţionalizate în mod ilegal, împiedică – încă şi astăzi – interesatul să beneficieze de dreptul său de proprietate recunoscut de o decizie definitivă şi irevocabilă. 15.  Atâta timp cât Guvernul susţine că îi este permis să obţină titluri de participare la un organism colectiv al valorilor mobiliare (Proprietatea) pe baza legii nr. 10/2001, în valoare egală cu valoarea bunului stabilită prin expertiză, Curtea reiterează constatarea sa anterioară pe baza căreia Proprietatea nu funcţionează în prezent în mod susceptibil pentru a ajunge la acordarea efectivă a unei indemnizaţii către reclamant (vezi, printre alţii, cazurile Radu, menţionat mai sus, Gabriel c. României, nr. 35951/02, § 31, 8 martie 2007 ; Săvulescu c. României, nr. 1696/03, § 30, 12 iulie 2007). În plus, nici legea nr. 10/2001, nici legea nr.  247/2005 care o modifică nu iau în considerare prejudiciul suferit din cauza unei absenţe prelungite de indemnizare de către persoanele care, precum reclamantul, s-au văzut private de bunurile lor (Porteanu c. României, nr. 4596/03, § 34, 16 februarie 2006). 16.  Începând de atunci, Curtea consideră că faptul că reclamantul a fost privat de dreptul său de proprietate asupra apartamentului nr. 3, combinat cu absenţa totală a indemnizării de mai mult de patru ani, l-a făcut să îndure o sarcină disproporţionată şi excesivă, incompatibilă cu dreptul la respectarea bunurilor sale garantat de articolul 1 din Protocolul nr. 1. 17.  Din acel moment a existat în speţă încălcarea acestei prevederi.  II. Asupra aplicării art. 41 din Convenţie     30. În conformitate cu art. 41 din Convenţie, « În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenţiei sau a protocoalelor sale şi dacă dreptul intern al înaltei părţi contractante nu permite decât o înlăturare incompletă a consecinţelor acestei încălcări, Curtea acordă părţii lezate, dacă este cazul, o satisfacţie echitabilă. »                         A. Prejudiciu      41. Reclamantul cere suma de 58.500 euro cu titlu de prejudiciu material, reprezentând valoarea actuală a apartamentului nr.  3 din casa situată în str. Croitorilor nr.  6, în Cluj-Napoca şi terenul aferent, aşa cum a fost aceasta stabilită de către o expertiză tehnică imobiliară. Reclamantul solicită de asemenea 10 000 euro (EUR) pentru suferinţele îndurate prin privarea de proprietate. 18.  În ceea ce priveşte prejudiciul material, Guvernul consideră că valoarea estimată în bani a apartamentului în cauză este de 43 548 EURO, şi prezintă un raport de expertiză (aviz) în acest sens. In ceea ce priveşte daunele morale, Guvernul consideră în primul rând că nu există legătură de cauzalitate între dauna morală pretinsă şi presupusa încălcare a Convenţiei. Acesta argumentează de asemene că o eventuală daună morală ar fi fost compensată în mod suficient printr-o constatare a încălcării. Cu titlu subsidiar, Guvernul consideră că pretenţiile reclamantului sunt excesive. 19.  Curtea reaminteşte că a concluzionat încălcarea articolului 1 din Protocolul nr. 1 al Convenţiei din pricina vânzării de către Stat a apartamentului reclamantului, combinată cu absenţa indemnizării. 20.  în ceea ce priveşte dauna materială, Curtea decide că Guvernul va trebui să achite reclamantului o sumă corespunzătoare cu valoarea actuală a apartamentului în litigiu. În acest sens, ţinând cont de expertizele tehnice produse de către părţi şi de informaţiile de care aceasta dispune cu privire la preţul pieţei imobiliare locale, Curtea consideră că valoarea actuală estimată în bani a apartamentului litigios este de 51 000 euro (EUR). 21.  Curtea consideră că evenimentele în cauză au putut provoca reclamantului suferinţe şi o stare de nesiguranţă care nu pot fi compensate prin constatarea încălcării. Aceasta consideră că suma de 2 000 euro (EUR) reprezintă o reparare echitabilă a prejudiciului moral suferit de către reclamant.      B. Costuri şi cheltuieli 22.  Reclamantul solicită de asemenea 1 500 EUR pentru cheltuielile si costurile suportate în faţa Curţii. Acesta prezintă o chitanţă ce atestă plata a 5 300 RON către avocatul care l-a reprezentat în prezenta procedură. 23.  Guvernul constată că reclamantul nu a prezentat contractul de asistenţă juridică încheiat cu avocatul din care să reiasă că suma menţionată mai sus a fost achitată pentru afirmarea prezentei cereri. 24.  În conformitate cu jurisprudenţa Curţii, un reclamant nu poate obţine rambursarea cheltuielilor decât în măsura în care se stabileşte realitatea, necesitatea şi caracterul rezonabil al cuantumului lor. În cauză, ţinând cont de elementele aflate în posesia sa şi de criteriile menţionate anterior, Curtea consideră rezonabilă suma de 1 500 euro cu titlu de costuri şi cheltuieli de judecată în faţa Curţii şi o acordă reclamantului.      C. Majorări de întârziere      47. Curtea hotărăşte să aplice majorările de întârziere echivalente cu rata dobânzii pentru facilitatea de credit marginal practicată de Banca Centrală Europeană, la care se vor adăuga trei puncte marginale.   PENTRU ACESTE MOTIVE, CURTEA, ÎN UNANIMITATE:      1. declară cererea admisibilă;      2. hotărăşte că s-a încălcat art. 1 din Protocolul nr. 1;      3. hotărăşte: a) că statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de 3 luni de la data rămânerii definitive a hotărârii, în conformitate cu art. 44 alin. 2 din Convenţie, sumele următoare: i. 51 000 euro (cincizeci şi unu mii euro) pentru prejudiciul material; ii. 2 000 euro (două mii euro) pentru daune morale; ii. 1500 (o mie cinci sute euro) pentru costuri şi cheltuieli; iii. orice sumă putând fi datorată cu titlu de impozit asupra sumelor respective; b) că sumele respective vor fi convertite în moneda statului pârât la rata de schimb aplicabilă la data plăţii; c) că începând de la data expirării termenului amintit şi până la momentul efectuării plăţii, sumele vor fi majorate cu o dobândă simplă, a cărei rată este egală cu rata dobânzii pentru facilitatea de credit marginal practicată de Banca Centrală Europeană, la care se vor adăuga trei puncte procentuale; 4. respinge cererea de acordare a unei satisfacţii echitabile pentru rest.      Redactată în limba franceză, apoi comunicată în scris, la data de 14 februarie 2008, în aplicarea art. 77 alin. 2 şi 3 din Regulament. Bostjan M. Zupančič, preşedinte Santiago Quesada, grefier