25367/05

Traducerea și permisiunea de republicare au fost oferite sub autoritatea Direcției Generale Agent Guvernamental, Ministerul Justiției al Republicii Moldova (justice.gov.md). Permisiunea de a republica această traducere a fost acordată exclusiv în scopul includerii sale în baza de date HUDOC.   The present text and the authorisation to republish were granted under the authority of the Governmental Agent’s General Department from the Ministry of Justice of the Republic of Moldova (justice.gov.md). Permission to re-publish this translation has been granted for the sole purpose of its inclusion in the Court’s database HUDOC.   La traduction et l’autorisation de republier ont été accordées sous l’autorité de la Direction générale de l’Agent gouvernemental du Ministère de la Justice de la République de Moldova (justice.gov.md). L’autorisation de republier cette traduction a été accordée dans le seul but de son inclusion dans la base de données HUDOC de la Cour. SECŢIA A PATRA      FLUX c. MOLDOVEI (nr. 7)   (Cererea nr. 25367/05)       HOTĂRÎRE       STRASBOURG   24 noiembrie 2009   DEFINITIVĂ la 24 Februarie 2010 potrivit articolului 44 § 2 (b) din Convenţie Această hotărâre poate fi supusă unei revizuiri editoriale. În cauza Flux c. Moldovei (nr. 7), Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secţia a patra), statuînd în Camera compusă din:  Nicolas Bratza, Preşedinte,  Lech Garlicki,  Giovanni Bonello,  Ljiljana Mijović,  Ján Šikuta,  Mihai Poalelungi,  Nebojša Vučinić, judecători, and Fatoş Aracı, Grefier adjunct al Secţiei, Deliberînd cu uşile închise la 3 noiembrie 2009, Pronunţă următoarea hotărîre, care a fost adoptată la aceeaşi dată: PROCEDURA 1.  Cauza a fost iniţiată printr-o cerere (nr. 25367/05) depusă împotriva Republicii Moldova potrivit articolului 34 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale (“Convenţia”), de către Flux, un ziar înregistrat în Moldova (“ziarul reclamant”) la 28 iunie 2005. 2.  Ziarul reclamant, a fost reprezentat de dl V. Gribincea de la organizaţia nonguvernamentală Juriştii pentru Drepturile Omului situată în Chişinău, şi dl L. Cazan, avocat ce îşi desfăşoară activitatea în Chişinău. Guvernul Republicii Moldova (“Guvernul”) a fost reprezentat de Agentul său, dl. V. Grosu. 3. Ziarul reclamant a invocat, în particular, că dreptul său la libertatea de exprimare a fost încălcat în rezultatul sancţiunii aplicate de instanţele judecătoreşti naţionale după publicarea unui articol. 4. Cererea a fost repartizată Secţiunii a Patra a Curţii. La 7 februarie 2007 Preşedintele Secţiunii a decis să comunice cererea Guvernului. Potrivit prevederilor articolului 29 § 3 din Convenţie, s-a decis examinarea fondului cererii o dată cu admisibilitatea acesteia. ÎN FAPT I.  CIRCUMSTANŢELE CAUZEI 5.   Circumstanţele cauzei după cum au fost prezentate de către ziarul reclamant, pot fi rezumate după cum urmează. 6.  La începutul lunii martie 2004 un depozit care aparţinea Parlamentului în Chişinău a fost transformat în patru apartamente. La 18 martie 2004 dl Vlad Cubreacov, membru al Parlamentului, a solicitat conducerii Parlamentului să i se permită accesul la informaţia cu referire la modul în care deputaţilor din cele patru parlamente alese din data proclamării independenţei Moldovei le-a fost acordat ajutor din banii publici şi dacă acesta a fost corect. El nu a obţinut acces la acea informaţie. 7. La 9 aprilie 2004 ziarul reclamant a publicat un articol denumit „Încă patru comunişti s-au pricopsit cu case din banii noştri”. Articolul informa cititorii despre apartamentele construite în fostul depozit al Parlamentului. Ziariştii au vizitat apartamentele şi au văzut lucrătorii care finisau reparaţiile. Ele erau aproape finisate, din moment ce ţevile şi contoarele pentru apă erau deja instalate. Autorul a adăugat că: “Potrivit unor surse din Parlament, care au solicitat anonimatul, printre viitorii proprietari ai apartamentelor respective se numără V.S., preşedintele fracţiunii comuniste în Parlament, C.G., şeful aparatului Parlamentului, şi M.R., preşedintele raionului Floreşti”. 8. În articol se menţiona că ziarul a încercat să verifice această informaţie şi să-l contacteze pe V.S. la telefonul mobil şi la telefonul de la serviciu, dar nu l-a găsit, secretarul său răspundea că acesta era ocupat. Tentativele de a contacta speakerul Parlamentului sau consilierul acesteia, precum şi adjunctul speakerului nu au avut nici un rezultat. Dl Ş. Secăreanu, deputat, a informat ziarul că C.G. şi M.C., alt adjunct al speakerului în Parlament, că Parlamentul a plătit pentru apartamente. 9. În continuare, în articol se enumerau toate tentativele de a descoperi informaţia despre sursele de finanţare pentru cele patru apartamente noi de la alţi funcţionari de stat, inclusiv C.G., care nu au putut fi contactaţi. Ziarul a concluzionat că nici unul dintre funcţionarii de stat nu le-a oferit posibilitatea să verifice informaţia cu privire la viitorii proprietari ai apartamentelor. De asemenea, se menţiona că cu trei ani mai devreme E.O., un speaker al parlamentului şi membrul partidului la putere, a obţinut într-un mod similar, un apartament cu mărimea de 200 m.p. în acelaşi fost depozit. În articol s-au descris eforturile dlui Secăreanu să obţină informaţia privind controlul financiar efectuat la Parlament şi Preşedenţie de la Preşedintele Curţii de Conturi, informaţie care a fost restricţionată de ultimul, fiind descrisă la fel şi eforturile sale să obţină acea informaţie de la conducerea Parlamentului. În încheiere, în articol s-a făcut referire la interpelarea dlui Cubreacov din 18 martie 2004 (a se vedea paragraful 6 supra) şi interpelarea sa din 2002 ca să obţină aceeaşi informaţie. Două fotografii cu exteriorul şi interiorul apartamentelor au fost inserate în articol. 10. La 5 mai 2004 V.S. a iniţiat o acţiune în judecată împotriva ziarului reclamant, invocînd că prin articolul respectiv a fost defăimat şi mai cu seamă prin fraza citată supra (a se vedea paragraful 7 supra). 11. Ziarul reclamant a afirmat în prima instanţă de judecată că a publicat opiniile persoanelor terţe asupra unei probleme de interes major, opinii la care ei nu au contribuit. De asemenea, s-a referit la tentativele fără succes a ziariştilor să verifice informaţia contactîndu-l pe V.S. şi alţi funcţionari de stat, şi despre refuzul conducerii Parlamentului să facă publică informaţia despre proprietarii apartamentelor. Suplimentar, reclamantul a dat dovadă că este de rea-credinţă, prin omisiunea de a se prezenta, cel puţin o dată, în instanţa de judecată sau de a delega un reprezentant, şi prin omisiunea de a solicita ziarului reclamant să publice o dezminţire înainte de a iniţia acţiunea în judecată. În final, ziarul reclamant a afirmat că V.S. a iniţiat 15 acţiuni de defăimare împotriva lui, demonstrînd puţină toleranţă faţă de critică, cu toate că era un politician proeminent. 12. La 7 iunie 2004 Judecătoria Buiucani a admis integral pretenţiile lui V.S., acordîndu-i 30000 lei moldoveneşti (MDL) (2046 euro (EUR) la acel moment), şi a obligat ziarul să publice o dezminţire. Instanţa de judecată a constatat că fraza relevantă (a se vedea paragraful 7 supra) a fost defăimătoare pentru V.S. şi că ziarul reclamant nu a prezentat nici o dovadă ca să demonstreze că informaţia publicată despre V.S. era adevărată.  9. Ziarul reclamant a depus apel, bazîndu-se pe argumentele similare celor formulate iniţial. A adăugat că instanţa de fond a respins argumentele sale fără a oferi vreun motiv, ceea ce a privat ziarul reclamant de dreptul de a înainta un apel efectiv împotriva hotărîrii judecătoreşti. De asemenea a invocat că instanţa de judecată a acordat o sumă semnificativă în calitate de compensaţie, în pofida omisiunii lui V.S. de a demonstra natura şi întinderea prejudiciului cauzat lui, şi fără a-l audia fie pe V.S., fie pe reprezentatul acestuia.   10. În acelaşi timp în care a înaintat apel, ziarul reclamant, de asemenea, a înaintat cerere de recuz a judecătorului C., de la Curtea de Apel Chişinău. Motivul recuzării judecătorului a fost faptul că acesta a judecat trei cauze între aceleaşi părţi, şi a dat cîştig de cauză de fiecare dată lui V.S., fără a motiva deciziile sale. El, de asemenea, a examinat alte cauze cu privire la defăimare, iniţiate de politicieni sau  alţi funcţionari publici împotriva ziarului reclamant, cu acelaşi final. Mai mult ca atît, cîteva din acele hotărîri au fost casate sau modificate de Curtea Supremă de Justiţie. În final, a afirmat că judecătorul C. era o rudă a unui membru al fracţiunii comuniste în Parlament şi că a fost numit în funcţie de Preşedintele Republicii Moldova, care era şi liderul Partidului Comunist din Moldova. 11. Referindu-se la lipsa de probe că judecătorul C. era rudă cu un membru al Parlamentului, după cum a afirmat ziarul reclamant, un judecător al Curţii de Apel Chişinău a respins recuzul judecătorului C. declarat de ziarul reclamant. 12. La 16 septembrie 2004 la şedinţa de judecată de la Curtea de Apel Chişinău, condusă de judecătorul C., hotărîrea primei instanţe în partea ce ţine de compensaţia acordată, a fost casată, reducînd-o pînă la 15000 MDL pentru a reflecta nivelul real al prejudiciului cauzat lui V.S. Instanţa de judecată a constatat că ziarul reclamant a publicat informaţie care nu putea fi dovedită dacă era adevărată şi care l-a defăimat pe V.S. 13. În recursul împotriva deciziei de respingere a recuzului judecătorului C. şi a hotărîrii asupra fondului, ziarul reclamantul a reiterat argumentele expuse în cele două instanţe inferioare. A mai afirmat că atunci cînd recuzul judecătorului C. a fost respins, numai unul din trei temeiuri invocate au fost examinate de judecător la Curtea de Apel Chişinău. Ziarul reclamant a solicitat ca decizia prin care a fost respinsă cererea de recuz al judecătorului C. să fie casată, deoarece a fost demonstrat că îndoielile cu privire la imparţialitatea lui a fost examinată. 14. La 9 martie 2005 Curtea Supremă de Justiţie a constatat că instanţele inferioare au determinat corect natura defăimătoare şi incorectă a afirmaţiilor făcute în privinţa lui V.S., dar a redus suma pentru compensaţie pînă la 5000 MDL (300 EUR). 15. Ziarul reclamant a prezentat Curţii o copie a şedinţelor de judecată naţionale la primele instaţe de judecată, care demonstrau că instanţele de judecată nu au adresat nici o întrebare cu privire la esenţa cauzei, s-au limitat la etapele procedurale obligatorii şi nu au încercat să clarifice sau să verifice argumentele sau probele prezentate de ziarul reclamant.  16. Potrivit ziarului reclamant, C.G., una dintre persoanele menţionate în paragrafele de mai sus, locuieşte în prezent în unul dintre apartamentele disputate în acel articol. Guvernul nu a comentat acest fapt.  II.  DREPT INTERN PERTINENT 17.  Partea relevantă din art. 16 al Codului civil prevede:   (1) Orice persoană are dreptul la respectul onoarei, demnităţii şi reputaţiei sale profesionale. (2) Orice persoană este în drept să ceară dezminţirea informaţiei ce îi lezează onoarea, demnitatea sau reputaţia profesională dacă cel care a răspîndit-o nu dovedeşte că ea corespunde realităţii. ... (4) Dacă informaţia care lezează onoarea, demnitatea sau reputaţia profesională este răspîndită printr-un mijloc de informare în masă, instanţa de judecată îl obligă să publice o dezminţire la aceeaşi rubrică, pagină, în acelaşi program sau ciclu de emisiuni în cel mult 15 zile de la data intrării în vigoare a hotărîrii judecătoreşti. ... (7) Persoana lezată în drepturile şi interesele sale, ocrotite de lege, prin publicaţiile unui mijloc de informare în masă, este în drept să publice replica sa în respectivul mijloc de informare în masă pe contul acestuia. (8) Orice persoană în a cărei privinţă a fost răspîndită o informaţie ce îi lezează onoarea, demnitatea şi reputaţia profesională este în drept, pe lîngă dezminţire, să ceară repararea prejudiciului material şi moral cauzat astfel. 18. Articolul 18 din Codul de executare din 3 martie 2005 prevede: Articolul 18. Termenele de prezentare a documentelor executorii spre executare (1) Hotărîrea judecătorească poate fi prezentată spre executare în decurs de 3 ani de la rămînerea ei definitivă, dacă legea nu prevede altfel. ÎN DREPT 19. Ziarul reclamant s-a plîns în temeiul 6 § 1 din Convenţie, că la examinarea apelului său judecătorul C. a demonstrat lipsă de imparţialitate şi că instanţele de judecată nu au motivat suficient hotărîrile sale. Partea relevantă a art. 6 prevede:   La hotărîrea încălcării drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil...orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil ...de către o instanţă...   20. Ziarul reclamant de asemenea, s-a plîns în temeiul art. 10 din Convenţie, deoarece dreptul său la libertatea sa la exprimare a fost încălcat.  Articolul 10 prevede:   1. Orice persoană are dreptul la libertatea de exprimare. Acest drept cuprinde libertatea de opinie şi libertatea de a primi sau de a comunica informaţii ori idei fără amestecul autorităţilor publice şi fără a ţine seama de frontiere. Prezentul articol nu impiedică Statele să supună societăţile de radiodifuziune, de cinematografie sau de televiziune unui regim de autorizare. 2. Exercitarea acestor libertăţi ce comportă indatoriri şi responsabilităţi poate fi supusă unor formalităţi, condiţii, restrangeri sau sancţiuni prevăzute de lege, care constituie măsuri necesare, intr-o societate democratică, pentru securitatea naţională, integritatea teritorială sau siguranţa publică, apărarea ordinii şi prevenirea infracţiunilor, protecţia sănătăţii sau a moralei, protecţia reputaţiei sau a drepturilor altora, pentru a impiedica divulgarea de informaţii confidenţiale sau pentru a garanta autoritatea şi imparţialitatea puterii judecătoreşti. I.  ADMISIBILITATEA 21. Curtea menţionează că în cererea sa iniţială. Ziarul reclamant a prezentat o plîngere în temeiul art. 6 § 1 din Convenţie. Cu toate acestea, în observaţiile sale asupra fondului şi admisibilităţii a solicitat Curţii să nu examineze plîngerea respectivă. În scrisoarea din 3 martie 2008 ziarul reclamant a solicitat Curţii să examineze plîngerea respectivă. Solicitarea dată, care a fost făcută după ce părţile au prezentat observaţiile sale asupra cauzei, nu a fost acceptată deoarece nu a fost solicitată. Prin urmare, Curtea nu va examina această plîngere. 22. Curtea consideră că plîngerea ziarului reclamant în temeiul art. 10 din Convenţie ridică chestiuni de fapt şi de drept care sunt suficient de serioase, astfel încît determinarea lor depinde de examinarea fondului, şi nu există temeiuri pentru a le declara inadmisibile. Prin urmare, Curtea declară această parte din cerere admisibilă. În conformitate cu decizia de a aplica art. 29 § 3 din Convenţie (a se vedea paragraful 4 supra), Curtea va examina imediat fondul acestei plîngeri. II.  PRETINSA ÎNCĂLCARE A ARTICOLULUI 10 DIN CONVENŢIE A. Argumentele părţilor 1.  Ziarul reclamant 23. Ziarul reclamant s-a plîns în legătură cu încălcarea dreptului său la libertatea de exprimare. El a considerat că a existat o ingerinţă în dreptul său, dar a recunoscut că a fost în concordanţă cu legea şi a continuat cu scopul legitim de a proteja drepturile altora.  24. Ziarul reclamant s-a bazat pe jurisprudenţa Curţii referitoare la protecţia specială pentru presă şi limitele largi a criticii acceptabile, la care politicienii se supun conştient. De asemenea, a notat că natura interesului public a temei discutate în articolul respectiv, justifică nivelul înalt de protecţie a art. 10. Ziarul reclamant a acţionat în conformitate cu regulile eticii ziariştilor, deoarece a publicat articolul cu bună credinţă şi nu a concentrat atenţia asupra lui V.S. pentru a-l compromite în special pe el. Mai mult ca atît, sursa ziarului reclamant era credibilă, ceea ce era demonstrat prin faptul că una din cele patru personae menţionate în articol (C.G.) încă locuieşte în unul din apartamentele respective. Înainte de publicărea articolului respectiv, a fost organizată o investigaţie echitabilă, şi acest fapt nu a fost negat de nici o parte la şedinţele de judecată. Tentativa ziarului reclamant de a verifica informaţia, la fel ca şi ale celor doi membri ai Parlamentului au fost fără succes. Aceasta a însemnat că folosind alte căi, precum înaintind o cerere în temeiul Legii cu privire la accesul la informaţie, era puţin probabil să fie cu succes. O astfel de măsură, ar fi luat, în orice caz, foarte mult timp, ţinînd cont de natura perisabilă a informaţiei. 25. Ziarul reclamant, de asemenea, a considerat că redactarea articolului a fost corectă şi moderată. Nu a fost discutată informaţia despre viaţa privată a lui V.S., şi informaţia despre utilizarea fondurilor publice nu a fost prezentat cititorului ca un fapt stabilit. Mai mult ca atît, presei i se permite un nivel anumit de exagerare. Instanţele judecătorelti naţionale nu au analizat în hotărîrile lor nici unul dintre elementele menţionate supra. Ele aparent au insistat asupra aplicării stricte a art. 16 § 2 din Codul civil (a se vedea paragraful 21 supra): că ziarul reclamant trebuia să demonstreze că conţinutul articolului era adevărat. Legea era atît de inflexibilă, încît nu a permis instanţelor judecătoreşti, decît să adopte hotărîri contrar art. 10 din Convenţie. 2.  Guvernul 26. Guvernul a recunoscut că a existat o ingerinţă în dreptul ziarului reclamant cu privire la liberatatea de exprimare, dar a afirmat că aceasta a fost prevăzută de lege (articolul 16 din Codul civil), a avut un scop legitim, de a proteja reputaţia altor persoane şi « a fost necesară într-o societate democratică ».   27.Autorităţile au beneficiat de o anumită marjă de apreciere la adoptarea deciziilor sale şi instanţele judecătoreşti au adoptat decizii motivate în care ele au au ţinut cont de două valori concurente – libertatea de exprimare şi protecţia reputaţiei – şi a constatat că a existat «o necesitate socială imperioasă » de a-i aplica o amendă ziarului reclamant. Astfel, ingerinţa a fost proporţională scopului legitim propus. Suplimentar, în timp ce ziarul reclamant a afirmat că a încercat să-l contacteze fără succes pe V.S., a omis să depună o cerere în temeiul Legii cu privire la accesul la informaţie.   28. În final, luînd în consideraţie statutul financiar al ziarului reclamant şi faptul că era un ziar de stat, amenda care urma să fie plătită nu era excesivă. B.  Aprecierea Curţii 29. Părţile au căzut de acord, iar Curtea acceptă, că deciziile instanţelor naţionale şi suma prejudiciilor cauzate ziarului reclamant a condus la “ingerinţa din partea unei autorităţi publice” în dreptul ziarului reclamant la libertatea de exprimare în temeiul primului paragraf al art. 10. O astfel de ingerinţă va determina o încălcare a art. 10 chiar dacă este “prevăzută de lege”, are un scop sau scopuri legitime în temeiul paragrafului 2 din articol şi este “necesară într-o societate democratică” pentru a atinge astfel de scop sau scopuri.   1.  “Prevăzut de lege”   30. Curtea menţionează că ingerinţa a avut un temei legal, şi anume art. 16 din Codul civil (a se vedea paragraful 21 supra). Curtea consideră că această prevedere este accesibilă şi  indicată în cerere. Astfel, Curtea conchide că în această cauză ingerinţa “a fost prevăzută de lege” în sensul art. 10 § 2. 2.  “Scop legitim” 31. Nu este disputat de părţi, şi Curtea este de acord, că ingerinţa a servit ca scop legitim de a proteja reputaţia lui V.S. Rămîne, în continuare, să se examineze dacă ingerinţa a fost “necesară într-o societate democratică”.   3.  “Necesară într-o societate democratică”   32. Principiile generale relevante au fost rezumate în cauza Busuioc c. Moldovei (nr. 61513/00, §§ 56-62, 21 decembrie 2004); Timpul Info-Magazin şi Anghel c. Moldovei, nr. 42864/05, §§ 29-30, 27 noiembrie 2007; şi Flux c. Moldovei (nr. 6), nr. 22824/04, § 24-26, 29 iulie 2008). 33. Curtea menţionează că în prezenta cauză articolul a fost scris de un ziarist şi subliniază rolul preeminent a presei într-o societate democratică în împărtăşirea ideilor şi exprimarea opiniilor asupra temelor politice şi alte teme de interes public (a se vedea Sunday Times c. the United Kingdom (nr. 1), 26 aprilie 1979, § 65, Seria A nr. 30). În particular, trebuie să fie prevăzute motive serioase pentru orice măsură care ar tulbura acest rol al presei şi ar limita accesul la informaţie pe care publicul are dreptul să-l obţină (a se vedea, Oberschlick c. Austriei (nr. 1), 23 mai 1991, § 58, Seria A nr. 204). 34. Reclamantul în procedurile naţionale era un politician şi preşedintele fracţiunii comuniste în Parlament la momentul evenimentelor.  Astfel, el “trebuie să accepte în mod inevitabil şi conştient verificarea strictă a fiecărui cuvânt şi a fiecărei fapte atât din partea jurnaliştilor, cât şi a publicului larg şi, în consecinţă, trebuie să dea dovadă de un grad mai mare de toleranţă.” (a se vedea Lingens c. Austriei, 8 iulie 1986, § 42, Seria A nr. 103). Instanţele judecătoreşti naţionale urmau să constate în particular „o necesitate socială imperioasă” pentru a sancţiona ziarul în astfel de cirumstanţe. Curtea observă, că articolul în cauză avea mai exact scopul să critice Parlamentul pentru pretinsa lipsă de transparenţă, decît să-l compromită pe V.S. Numele ultimului a apărut de două ori în articol. Nu a fost concentrată atenţia asupra unei persoane în particular, în articol au fost menţionate numele tuturor pretinşilor beneficiari a celor patru apartamente şi au fost descrise tentativele efectuate de a verifica informaţia referitoare la unii dintre ei, inclusiv V.S. 35. Curtea, de asemenea, menţionează că articolul publicat de ziarul reclamant se referea la chestiunea dacă liderul Parlamentului a cheltuit banii publici într-un mod non-transparent. Aceasta a fost, prin urmare o temă de interes public, care, de asemenea, urmează să fie protejată în temeiul art. 10 din Convenţie.   36. Curtea consideră, că expresia pe care s-a bazat instanţele judecătoreşti naţionale la sancţionarea ziarului reclamant (a se vedea paragraful 7 supra) poate fi considerată ca o circumstanţă a faptei sau cel puţin ca implicînd cei patru membri ai Partidului Comunist, inclusiv V.S., care urmau să obţină cele patru apartamente. Curtea reiterează că, în conformitate cu jurisprudenţa sa, existenţa faptelor poate fi demonstrată, avînd în vedere că adevărul aprecierii nu este susceptibil probării (a se vedea Jerusalem c. Austriei, nr. 26958/95, § 42, CEDO 2001‑II). Cu toate acestea, Curtea, de asemenea, reiterează, că făcînd parte din rolul de «supraveghetorul public», raportarea de către media despre ""poveşti" sau "zvonuri" – care provin de la alte persoane decât reclamantul – sau despre "opinia publică"" urmează a fi protejată dacă acestea nu sunt complet lipsite de temei (a se vedea Thorgeir Thorgeirson v. Iceland, 25 iunie 1992, § 65, Seria A nr. 239, şi Timpul Info-Magazin şi Anghel, citat supra, § 36). 37. În astfel de situaţii, cînd pe de o parte este prezentată o circumstanţă a faptei şi nu sunt aduse suficiente probe să o demonsterze, şi pe de altă parte ziaristul se referă la o problemă de interes public, verificarea faptului dacă ziaristul a acţionat profesional şi cu bună credinţă devine primordial (a se vedea Flux c. Moldovei (nr. 6), citat supra, § 26). 38. Curtea menţionează că articolul conţinea un număr de circumstanţe reale, care nu au fost contestate în instanţa de judecată. Acestea includeau faptul că cele patru apartamente au fost construite şi erau în ultima etapă a renovării în fostul depozit al Parlamentului, că speakerul Parlamentului a obţinut deja unul dintre apartamente şi că informaţia despre alocarea apartamentelor membrilor Parlamentului, împreună cu altă informaţie referitoare responsabilitatea financiară a Parlamentului, care a fost tăinuită de Curtea de Conturi şi de conducerea Parlamentului. Chiar şi membrii Parlamentului nu au putut obţine acea informaţie (a se vedea paragrafele 6-9 supra). Aceste fapte necontestate au acordat o credibilitate sursei Parlamentului care l-a contactat pe ziarist. 39. Mai mult ca atît, ziarul reclamant nu numai că a publicat sursa care i-a spus, dar a verificat unele fapte, prin vizitarea apartamentelor respective şi stabilirea că ele erau într-adevăr pregătite pentru alocare. În continuare, el a încercat să obţină opinia celor implicaţi. El a încercat să contacteze două din patru persoane cărora le-au fost acordate apartamentele, la fel ca şi un număr de funcţionari ai Parlamentului pentru a verifica informaţia. 40. Curtea consideră că ziarul reclamant a acţionat într-un mod profesional şi a încercat cu bună credinţă să verifice faptele pe cît era de posibil. Faptul că ştirile sunt lucruri perisabile (a se vedea Observer and Guardian v. the United Kingdom, 26 noiembrie 1991, § 60, Seria A nr. 216) a făcut nepotrivită orice cerere pentru acces la informaţie, propusă de Guvern, deoarece ar fi durat prea mult timp pentru a obţine un răspuns. Mai mult ca atît, este dificil de a crede cum o cerere de la un ziar ar fi avut succes dacă cererile făcute de mebrii Parlamentului au eşuat (a se vedea paragraful 9 supra). Suplimentar, lipsa oricărei informaţii oficiale asupra temei respective, în pofida tentativelor ziarului reclamant de a obţine asemenea detalii, plus alte fapte necontestate care ridică îndoieli cu privire la legalitatea acordării apartamentelor (a se vedea paragrafele 6-9 şi 42 supra), ar fi putut grăbi autorul să scrie despre ceea ce exista la moment, inclusiv zvonuri neconfirmate (a se vedea Timpul Info-Magazin şi Anghel, citata supra, § 36). În mod semnificativ, ziarul reclamant a informat cititorii în articol că a fost imposibil să se verifice adevărul despre informaţia recepţionată, astfel evitînd să prezinte zvonurile ca fiind fapte stabilite. Prin urmare, prezenta cauză trebuie să fie deosebită de Flux c. Moldovei (nr. 6), citat supra, în care acelaşi ziar, fiind în imposibilitate să demonstreze faptele despre care a scris, nici nu a încercat să le verifice sau să ofere şansa celor implicaţi să comenteze sau să facă o replică (a se vedea, de asemenea, Rumyana Ivanova c. Bulgariei, nr. 36207/03, §§ 55-71, 14 februarie 2008). 41. În aceste circumstanţe, şi luînd în consideraţie buna credinţă a ziarului reclamant la comunicarea unei chestiuni de interes public, fundalul real şi lipsa detaliilor asupra faptului cum au fost cheltuiţi banii publici de Parlament, şi în pofida imposibilităţii ziarului reclamant să demonstreze unele fapte pe care le-a comunicat, Curtea consideră că ingerinţa în dreptul ziarului reclamant la libertatea de exprimare nu a fost «necesară într-o societate democratică».   42. Prin urmare, a existat o încălcare a art. 10 din Convenţie.   III.  APPLICAREA ARTICOLULUI 41 DIN CONVENŢIE 43.  Articolul 41 din Convenţie prevede: Dacă Curtea declară că a avut loc o violare a Convenţiei sau protocoalelor sale şi dacă dreptul intern al Înaltelor Părţi Contractante nu permite decît o înlăturare incompletă a consecinţelor acestei violări, Curtea acordă părţii lezate, dacă este cazul, o satisfacţie echitabilă. A. Prejudiciul material 44. Reclamantul a solicitat 312, 25 EUR în calitate de prejudiciu material, care constă din suma prejudiciilor pe care trebuie să-i le achite lui V.S. în conformitate cu hotărîrile instanţelor judecătoreşti naţionale şi cheltuielile de judecată.   45. Guvernul a susţinut că nu urmează să i se acorde compensaţie deoarece drepturile ziarul reclamant garantate de Convenţie nu au fost încălcate. În orice caz, Curţii nu i-a fost prezentată vreo dovadă că suma acordată lui V.S. a fost într-adevăr achitată. 46. Curtea consideră că suma solicitată de ziarul reclamant este efectul direct cauzat de încălcarea art. 10, care a fost stabilită. Cu toate acestea, Curtea, de asemenea, menţionează că ziarul reclamant urma să achite suma numai dacă V.S. ar fi prezentat titlul executoriu pentru executare.   Deoarece Curtea nu are informaţie cu privire la efectul dat, este de acord cu Guvernul că probele prezentate nu sunt suficiente pentru acordarea unei sume. De asemenea, este de menţionat, dacă un titlu executoriu nu este prezentat timp de trei ani de la momentul acordării, poate fi executat numai dacă debitoru doreşte să achite (a se vedea paragraful 22 supra). Rezultă, că dacă titlul executoriu nu a fost încă prezentat, titlul executoriu din 2005 nu mai poate fi prezentat pentru executare. Astfel, pretenţiile ziarului reclamant cu privire la suma de 300 EUR pentru compensarea prejudiciilor acordată lui V.S. urmează să fie respinse. 47. În acelaşi timp, cheltuielile de judecată (12,25 EUR) probabil că au fost achitate, deoarece instanţele de judecată nu ar fi examinat cauza în caz contrar. Astfel, Curtea acordă 12,25 EUR în acest sens. B. Prejudiciul moral 48. Ziarul reclamant a solicitat 5000 EUR în calitate de prejudiciu moral. S-a referit la lipsa oricărei justificări cu privire la suma acordată lui V.S. şi la prejudiciul cauzat reputaţiei sale în rezultatul hotărîrii. 49. Guvernul a considerat că pretenţiile ziarului reclamant au fost nefondate şi în orice caz excessive. 50. Apreciind în mod echitabil şi ţinînd cont de jurisprudenţa sa în cauze similare, Curtea acordă ziarului reclamant 3000 EUR (a se vedea Savitchi c. Moldovei, nr. 11039/02, § 64, 11 octombrie 2005, şi Flux c. Moldovei (nr. 3), nr. 32558/03, § 32, 12 iunie 2007). C.  Costuri şi cheltuieli 51. Ziarul reclamant a pretins 2199, 75 EUR în calitate de costuri şi cheltuieli în faţa Curţii. El a prezentat documente detaliate şi contractul în conformitate cu care avocatul a lucrat 29, 33 ore, iar o oră de lucru constituie 75 EUR. Preţul respectiv, era în orice caz jumătate din preţul maxim recomandat de Baroul Avocaţilor din Moldova pentru reperezentarea în faţa instanţelor internaţionale. 52. Guvernul a contestat suma pretinsă şi a susţinut că cauza nu a fost foarte complexă în comparaţie cu cauze similare, astfel ca cererile precedente depuse de acelaşi ziar. 53. În prezenta cauză, ţinînd cont de lista prezentată şi de complexitatea cauzei, Curtea acordă reclamantului 1800 EUR în calitate de costuri şi cheltuieli. D.  Dobînda 54. Curtea consideră că este corespunzător ca dobînda să fie calculată în funcţie de rata minimă a dobînzii la creditele acordate de Banca Centrală Europeană, la care vor fi adăugate trei procente. DIN ACESTE MOTIVE, CURTEA ÎN UNANIMITATE 1.  Declară cererea admisibilă;   2.  Hotărăşte că a existat o încălcare a art. 10 din Convenţie;   3.  Hotărăşte (a) că Statul reclamat urmează să achite reclamantului, timp de trei luni din momentul în care hotărîrea devine definitivă în conformitate cu articolul 44 § 2 din Convenţie, următoarele sume, care vor fi convertite în lei moldoveneşti la rata aplicabilă din data executării hotărîrii: (i) 12, 25 (doisprezece euro şi douăzeci şi cinci cenţi), plus orice taxă care poate fi percepută, în calitate de prejudiciu material; (ii) 3000 EUR (trei mii euro), plus orice taxă care poate fi percepută, în calitate de prejudiciu moral; (iii) 1800 EUR (una mie optsute euro), plus orice taxă care poate fi percepută, în calitate de costuri şi cheltuieli; (b)  că, de la expirarea celor trei luni menţionate mai sus pînă la executarea hotărîrii, urmează să fie plătită o dobîndă la sumele de mai sus egală cu rata minimă a dobînzii la creditele acordate de Banca Centrală Europeană pe parcursul perioadei de întîrziere, plus trei procente;   Respinge restul pretenţiilor reclamantului de satisfacţie echitabilă.   Întocmit în limba engleză şi notificată în scris la 24 noiembrie 2009, în conformitate cu Regula 77 §§ 2 şi 3 din Regulamentul Curţii.  Fatoş Aracı Nicolas Bratza  Grefier adjunct Preşedinte