25464/05

Traducerea și permisiunea de republicare au fost oferite sub autoritatea Direcției Generale Agent Guvernamental, Ministerul Justiției al Republicii Moldova (justice.gov.md). Permisiunea de a republica această traducere a fost acordată exclusiv în scopul includerii sale în baza de date HUDOC.   The present text and the authorisation to republish were granted under the authority of the Governmental Agent’s General Department from the Ministry of Justice of the Republic of Moldova (justice.gov.md). Permission to re-publish this translation has been granted for the sole purpose of its inclusion in the Court’s database HUDOC.   La traduction et l’autorisation de republier ont été accordées sous l’autorité de la Direction générale de l’Agent gouvernemental du Ministère de la Justice de la République de Moldova (justice.gov.md). L’autorisation de republier cette traduction a été accordée dans le seul but de son inclusion dans la base de données HUDOC de la Cour.   SECŢIA A PATRA     CAUZA GAVRILOVICI C. MOLDOVEI   (Cererea nr. 25464/05)     HOTĂRÎRE     STRASBOURG   15 decembrie 2009   DEFINITIVĂ la 15 aprilie 2010 potrivit articolului 44 § 2 (b) din Convenţie     Poate fi obiectul revizuirii editoriale, inclusiv în ce priveşte traducerea În cauza Gavrilovici c. Moldovei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secţia a Patra), statuînd într-o cameră compusă din următorii judecători:  Nicolas Bratza, Preşedinte,  Lech Garlicki,  Giovanni Bonello,  Ljiljana Mijović,  Ján Šikuta,  Mihai Poalelungi,  Nebojša Vučinić, judecători, şi Lawrence Early, Grefierul Secţiei, Deliberînd în secret la 15 decembrie 2009, Pronunţă următoarea hotărîre, adoptată la aceeaşi dată: PROCEDURA 1.  Cauza a fost iniţiată prin cererea (nr. 25464/05) depusă împotriva Republicii Moldova la Curtea Europeană a Drepturilor Omului potrivit articolului 34 din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale („Convenţia”), de cetăţeanul Republicii Moldova dl Alexandru Gavrilovici („reclamantul”), la 28 iunie 2005. 2.  Reclamantul a fost reprezentat de dl V. Gribincea, ce activează în cadrul organizaţiei non-guvernamentale „Juriştii pentru Drepturile Omului” cu sediul în Chişinău. Guvernul Republicii Moldova („Guvernul”) a fost reprezentat de Agentul său, dl V. Grosu. 3.  Reclamantul a pretins că a fost deţinut în condiţii inumane şi precum că dreptul său la libera exprimare a fost încălcat în rezultatul sancţiunii care i s-a aplicat. 4.  Cererea a fost repartizată Secţiunii a Patra a Curţii. La 6 noiembrie 2008, Preşedintele Secţiunii a decis să comunice cererea Guvernului. În temeiul dispoziţiilor articolului 29 § 3 din Convenţie, s-a decis examinarea fondului cererii concomitent cu admisibilitatea acesteia. ÎN FAPT I. CIRCUMSTANŢELE CAUZEI 5.  Reclamantul s-a născut în 1954 şi locuieşte în Palanca. 6.  Circumstanţele cauzei, după cum au fost prezentate de părţi, pot fi rezumate în felul următor. 1.  Contextul general al cauzei 7.  Începînd cu anul 1998 şi, respectiv 2002, soţia şi fiul reclamantului suferă de insuficienţă renală cronică (o pierdere treptată şi progresivă a capacităţii rinichilor de a elimina deşeuri, concentrarea urinei şi conservare de electroliţi). În consecinţă, dînşii necesită efectuarea hemodializei (o procedură medicală care implică folosirea unui aparat pentru filtrarea deşeurilor din circulaţia sangvină şi restabilirea componenţilor normali în sînge). Ambii sunt inapţi pentru muncă din cauza bolii (invalizi de gradul I, incapacitate de muncă de 100%). 8.  Locuind în satul Palanca din raionul Ştefan-Vodă, fiul şi soţia reclamantului, necesită deplasări la Chişinău pentru a urma tratamentul cu hemodializă. Iniţial, costurile de transport erau acoperite de spitalul raional. Totuşi, începînd cu anul 2004, spitalul nu a mai rambursat aceste cheltuieli. Pentru a beneficia în continuare de ajutor financiar, soţia şi fiul reclamantului au depus o cerere în această privinţă la Consiliul raional, care putea să includă cheltuielile în cauză în bugetul raional. Spitalul a informat consiliul raional despre situaţia respectivă. Consiliul a cerut şi o confirmare a faptului că soţia şi fiul reclamantului locuiau la acel moment în Palanca. Un astfel de certificat obţinut de la autorităţile competente a fost prezentat la 12 mai 2004. 9.  La 15 iulie 2004, Consiliul raional a pus în discuţie modificarea bugetului raional prin includerea cheltuielilor suplimentare care să acopere costul transportului a cinci persoane din raion care solicitau efectuarea hemodializei. Toate persoanele care necesitau asemenea ajutor au beneficiat de acesta, cu excepţia soţiei şi fiului reclamantului. Drept motiv pentru refuz a servit pretinsa informaţie referitoare la faptul că aceştia în fapt locuiau în Chişinău şi nu în Palanca, şi, prin urmare, nu aveau nevoie de transport pentru efectuarea tratamentului cu hemodializă. Adoptarea deciziei vizavi de soţia şi fiul reclamantului a fost amînată. 10.  La 5 august 2004, Consiliul raional nu a inclus pe ordinea de zi a şedinţei problema acordării ajutorului financiar soţiei şi fiului reclamantului. 11.  La 4 noiembrie 2004, Consiliul raional s-a întrunit din nou şi o declaraţie a soţiei reclamantului a fost distribuită tuturor consilierilor. Problema acordării ajutorului financiar soţiei şi fiului a fost inclusă pe ordinea de zi. Cînd aceasta era examinată, cîţiva consilieri s-au pronunţat împotriva introducerii modificărilor. Preşedintele raionului I.M., a menţionat că l-a văzut pe reclamant doar de două ori (insinuînd că ultimul nu locuia în Palanca) şi precum că el era contra deturnării fondurilor publice. Cîţiva consilieri au menţionat adrese exacte din Chişinău unde ar fi locuit soţia şi fiul reclamantului şi precum că aceştia nu aveau nevoie de ajutor financiar. Alţii au menţionat despre plîngerile reclamantului depuse la diverse autorităţi, inclusiv instanţe judecătoreşti, împotriva lui I.M., precum şi despre necesitatea protejării acestuia împotriva atacurilor neîntemeiate. 12.  După aceasta, cuvînt a luat reclamantul. Conform procesului-verbal al şedinţei, el a declarat: „... cel mai jignitor este faptul că fiul meu a fost într-adevăr student pînă în anul 2002, cînd starea sănătăţii lui s-a înrăutăţit şi el a fost nevoit să-şi abandoneze studiile. Soţia mea s-a adresat după ajutor în 2004, dar acesta i s-a refuzat. I s-a spus că e bună de prăşit. Băiatul meu nu este [în Chişinău]. Nu-mi retrag cuvintele că [I.M.] este fascist...”. 13.  Conform reclamantului, acesta nu a insultat pe nimeni în timpul şedinţei şi nu a utilizat cuvîntul fascist. 14.  După declaraţia reclamantului, dînsul a fost invitat să părăsească sala şi, în cele din urmă, el s-a conformat. 15.  I.M., preşedintele raionului Ştefan-Vodă, fusese anterior comisarul poliţiei din acest raion. În aprilie 2001, el a iniţiat urmărirea penală împotriva reclamantului pentru neachitarea impozitelor, urmare a căreia reclamantul a fost condamnat la 12 decembrie 2001. În cadrul şedinţei din 4 noiembrie 2004, un consilier a remarcat faptul că reclamantul a depus 37 de plîngeri împotriva lui I.M. la diverse autorităţi, inclusiv la instanţe judecătoreşti. 2.  Procesul împotriva reclamantului 16.  La 27 decembrie 2004, I.M. a solicitat Comisariatului raional de poliţie să iniţieze o cauză împotriva reclamantului, în scopul atragerii lui la răspundere pentru insultarea membrilor consiliului raional „în timpul unei şedinţe din 3 decembrie 2004.” El a depus o cerere identică la procuratură. 17.  Reclamantul a solicitat, fără succes, poliţiei încetarea procedurii administrative, din motivul absenţei vreunei înregistrări audio a declaraţiilor făcute în timpul şedinţei din 4 noiembrie 2004. Conform susţinerilor reclamantului, la începutul şedinţei s-a anunţat că aceasta se înregistrează audio. El a solicitat o copie a înregistrărilor audio şedinţei, dar i s-a refuzat. Ulterior, reclamantul a iniţiat o acţiune în instanţă, pentru a obţine această înregistrare, însă instanţa i-a respins acţiunea. 18.  La 26 ianuarie 2005, un ofiţer de poliţie i-a imputat reclamantului comiterea insultei în adresa I.M., pretinsă a fi avută loc la 4 noiembrie 2004. Dosarul contravenţional a fost expediat judecătoriei din localitate, împreună cu procesul-verbal al şedinţei din 4 noiembrie 2004 şi declaraţiile a trei martori. Unul din martori a declarat că reclamantul l-a numit fascist pe I.M., din cauza lipsirii familiei sale de orice ajutor, iar un alt martor a declarat că reclamantul a utilizat mai multe cuvinte insultătoare, fără a le specifica. Al treilea martor (V.B.) a explicat că reclamantul nu a insultat pe nimeni şi, deşi unele dintre cuvintele sale ar fi putut fi considerate vulgare, nimeni nu a fost afectat. 19.  Tot la 26 ianuarie 2005, reclamantul a apărut în faţa instanţei de judecată. Conform reclamantului, el a solicitat audierea martorilor care ar fi putut confirma că el nu a insultat pe nimeni. Fără a reacţiona la această cerere şi după o audiere de 5 minute, judecătorul l-a considerat vinovat şi a aplicat sancţiunea administrative sub formă de arest administrativ pe un termen de 5 zile. Instanţa a constatat că reclamantul l-a numit pe I.M. „fascist” şi „cu alte cuvinte insultătoare.” Reclamantul a fost imediat arestat şi deţinut toate cele 5 zile. 20.  În aceeaşi zi, reclamantul a înaintat recurs, invocînd lipsa unei înregistrări audio a şedinţei şi declaraţia unuia dintre cei trei martori privind absenţa caracterului jignitor al cuvintelor sale pronunţate în cadrul şedinţei consiliului. 21.  Curtea de Apel Bender a programat examinarea recursului reclamantului pentru 16 februarie 2005. În dimineaţa acelei zile, în cancelaria Curţii de Apel Bender a fost înregistrată o cerere a reclamantului privind amînarea examinării recursului din cauza faptului că acesta avea deja programată o audiere în faţa Curţii Supreme de Justiţie în aceeaşi zi. Curtea de Apel Bender a examinat recursul la 16 februarie 2005 şi nu s-a expus asupra cererii reclamantului. Instanţa a respins recursul reclamantului ca neîntemeiat, constatînd că instanţa inferioară a examinat în mod corespunzător cauza şi a stabilit că reclamantul l-a insultat pe I.M. 22.  La 25 martie 2005, ziarul Flux a publicat un articol care descris cazul reclamantului. Ca reacţie la acest articol, la 26 aprilie 2005, V.B. şi un alt consilier raional prezent la şedinţa din 4 noiembrie 2004 i-au scris soţiei reclamantului, explicîndu-i motivele deciziei luate anterior prin care, din cauza lipsei de informaţie, dînsei şi fiului său li s-a refuzat în acordarea ajutorului. Consilierii au mai adăugat că reclamantul nu insultase pe nimeni în timpul acelei şedinţe. 23.  Reclamantul a solicitat redeschiderea procedurilor din cauza absenţei sale la şedinţa de judecată din 16 februarie 2005, însă la 25 mai 2005 cererea i-a fost respinsă. O cerere ulterioară adresată Procurorului General pentru a iniţia reexaminarea cauzei, la fel a fost respinsă la 30 mai 2005. 24.  În paralel cu evenimentele menţionate mai sus, la 28 decembrie 2004 I.M. a solicitat poliţiei să iniţieze urmărirea penală împotriva reclamantului pentru fals de documente care confirmau viza de reşedinţă a familiei sale în Palanca. Urmărirea penală a fost încetată la 8 aprilie 2005, deoarece reclamantul şi familia sa cu adevărat domiciliau în Palanca. La 22 aprilie 2005, Procuratura raionului Ştefan-Vodă a depus o cerere de chemare în judecată prin care au solicitat radierea menţiunii despre reşedinţa familiei reclamantului în Palanca. La 9 iunie 2005, Procuratura Generală a retras cererea respectivă. 3.  Condiţiile de detenţie în comisariatul raional de poliţie 25.  Reclamantul susţine că a fost deţinut timp de 5 zile, împreună cu alte trei persoane, într-o cameră de circa 12 m2. Celula se afla în subsolul Comisariatului de poliţie, era umedă şi întunecoasă, fereastra fiind acoperită cu o placă de metal găurită. În celulă se găsea o laiţă din lemn, măsurînd circa 1,8 metri în lăţime, care era utilizată în calitate de pat de către toţi cei patru deţinuţi. Lenjeria de pat nu era oferită şi toţi deţinuţii erau nevoiţi să doarmă îmbrăcaţi. Încălzirea era redusă şi în celulă era frig. Toţi ceilalţi deţinuţi fumau, astfel expunînd reclamantul la fumatul pasiv. Hrana era servită de trei ori pe zi şi două dintre mese se rezumau la o ceaşcă de ceai şi o felie de pîine. În celulă lipseau veceul şi apa curgătoare. Deţinuţii erau escortaţi la veceu de 2 ori pe zi a cîte 3-5 minute fiecare, ceea ce era insuficient pentru nevoile lor. Prin urmare, între vizitele lor la veceu, aceştia trebuiau sa urineze în sticle de plastic, în văzul celorlalţi deţinuţi. Apa caldă lipsea şi reclamantul nu a avut posibilitate să facă baie în timpul detenţiei. 26.  La 27 ianuarie 2005, soţia şi fiica reclamantului au dorit să-l viziteze, dar li s-a refuzat motivîndu-se prin termenul scurt de detenţie a reclamantului. Solicitarea lui de a-şi vedea familia de asemenea a fost respinsă pentru că el era deţinut „fără ieşire”, după cum era indicat în procesul-verbal de percheziţie corporală la care acesta a fost supus odată cu plasarea în detenţie. 27.  La 29 ianuarie 2005, reclamantul a cerut permisiunea de a merge la biserică pentru a asista la slujba funerară a mamei sale decedate la 24 ianuarie 2005. Această cerere i-a fost refuzată, deoarece el nu ispăşise încă cele 5 zile de arest. Reclamantul nu a părăsit celula pe parcursul celor 5 zile, cu excepţia scurtelor ieşiri la veceu. Dat fiind faptul că i s-au ridicat ochelarii odată cu plasarea în detenţie, el nu putea să citească ziare, iar radioul şi televizorul lipseau în celulă. II.  MATERIALE RELEVANTE ÎN AFARĂ DE CONVENŢIE A. Dreptul intern şi practica judiciară relevantă 28.  Dispoziţiile relevante din Codul cu privire la contravenţiile administrative sunt următoarele: „Articolul 31. Arestul administrativ Arestul administrativ se stabileşte şi se aplică numai în cazuri excepţionale pentru unele categorii de contravenţii administrative pe un termen de pînă la treizeci de zile. Arestul administrativ se stabileşte de instanţa de judecată ...” „Articolul 47/3. Injuria Injuria, adică înjosirea premeditată a onoarei şi a demnităţii unei persoane prin acţiune, verbal sau în scris, atrage aplicarea unei amenzi de la şapte la cincisprezece unităţi convenţionale sau arest administrativ pe un termen de pînă la cincisprezece zile ...” 29.  Guvernul a prezentat exemple din jurisprudenţa instanţelor naţionale privind acordarea de despăgubiri persoanelor care au fost deţinute în condiţii inumane de detenţie. Instanţele s-au bazat pe articolul 1422 al Codului Civil. Cazurile au cuprins speţele lui T. Ciorap c. Ministerului Finanţelor, Ministerului Afacerilor Interne şi Procuraturii Generale (nr. 2a-1529/07) şi cazul lui V. Drugalev (citat în Holomiov c. Moldova, nr. 30649/05, § 88, 7 noiembrie 2006). B.  Raportul Comitetului pentru Prevenirea Torturii şi a Pedepselor sau Tratamentelor Inumane sau Degradante (CPT) şi răspunsul Guvernului la acesta 30.  În raportul privind vizita sa în Moldova între 14-24 septembrie 2007, CPT a constatat, inter alia, următoarele (traducere neoficială din franceză): “4. Condiţiile de detenţie ... b. celulele din comisariatele de poliţie 40. Celulele din comisariatele de poliţie vizitate de delegaţie erau necorespunzătoare pentru deţinerea persoanelor mai mult de cîteva ore. Acestea erau întunecoase, fără aerisire, reci, dărăpănate şi murdare, erau echipate cel mult cu o laiţă. În afară de celule, comisariatele de poliţie aveau o anexă îngrădită, considerată „cameră de aşteptare,” cu suprafaţa, de obicei, între 5-6 m2 şi lipsită de orice garnitură. Conform personalului poliţiei, celulele erau utilizate pentru perioade de detenţie care nu depăşeau 3 ore. Totuşi, delegaţia a primit mai multe declaraţii – şi a găsit documente probante în înregistrările cu privire la deţinuţi – precum că persoanele erau deseori deţinute peste noapte, ocazional pînă la 5 zile... . În plus, a devenit clar că contravenienţii au petrecut pînă la 10 zile în celulele comisariatelor de poliţie. Persoanelor în cauză nu li s-au asigurat saltele sau pături şi nu li s-a oferit nimic de mîncare (unica hrană disponibilă era acea adusă de familiile deţinuţilor). Situaţia respectivă este totalmente inacceptabilă. CPT sesizează autorităţile Moldovei să ia măsuri efective în vederea excluderii detenţiei peste noapte în comisariatele de poliţie. Măsuri imediate ar trebui luate pentru echiparea tuturor celulelor şi a „camerelor de aşteptare” cu mijloace pentru odihnă (de exemplu, o banchetă). Mai mult, tuturor persoanelor deţinute în comisariatele de poliţie, indiferent de statutul lor juridic, trebuie să li se ofere hrană la orele normale de masă.” 1.  Răspunsul Guvernului la paragraful 40 din raportul CPT din 2007 a inclus următoarea declaraţie (traducere neoficială din franceză): “În pofida măsurilor luate în vederea creării condiţiilor decente de detenţie, luînd în consideraţie finanţarea insuficientă, în anumite IDP-uri situaţia rămîne complicată. În urma controalelor efectuate pe parcursul primelor opt luni ale anului 2008, Ministerul Afacerilor Interne a ordonat, constatînd derogări de la legislaţia în vigoare, închiderea IDP-urilor din comisariatele de poliţie din..., Ştefan-Vodă, ...”. ÎN DREPT 32.  Reclamantul s-a plîns de încălcarea Articolului 3 din Convenţie, din cauza condiţiilor inumane şi degradante ale detenţiei sale. Articolul 3 prevede următoarele: “Nimeni nu va fi supus torturii ori pedepsei sau tratamentelor inumane sau degradante.” 33.  Dînsul s-a plîns, de asemenea, de încălcarea dreptului său la libera exprimare, contrar Articolului 10 din Convenţie, care prevede: “1. Fiecare are dreptul la libera exprimare. Acest drept include libertatea de a avea opinii şi de a primi şi împărtăşi informaţii şi idei fără imixtiune din partea autorităţilor publice şi indiferent de hotare. Acest articol nu va împiedica Statele să oblige întreprinderile de radiodifuziune, televiziune şi cinematografie să deţină licenţă. Exerciţiul acestor libertăţi, datorită faptului că implică drepturi şi obligaţii, poate fi supus anumitor formalităţi, condiţii, restricţii sau penalităţi prescrise de lege şi care sunt necesare într-o societate democratică, în interesul securităţii naţionale, integrităţii teritoriale sau siguranţei publice, în vederea prevenirii dezordinilor sau criminalităţii, pentru protecţia sănătăţii sau a bunelor moravuri, pentru protecţia reputaţiei sau drepturilor altor persoane, pentru prevenirea divulgării informaţiei obţinute în condiţii de confidenţialitate, sau pentru menţinerea autorităţii şi imparţialităţii organelor judiciare.” I.  ADMISIBILITATEA PLÎNGERILOR 34. Guvernul a considerat că reclamantul nu a epuizat toate remediile naţionale disponibile, deoarece nu a formulat acţiune civilă prin care să pretindă despăgubiri pentru prejudiciul cauzat de pretinsele condiţii inumane de detenţie. Guvernul a adus exemple din jurisprudenţa instanţelor naţionale privind acordarea de despăgubiri persoanelor care au fost deţinute în condiţii inumane de detenţie (a se vedea mai sus paragraful 29). Reclamantul a considerat că remediile sugerate erau neefective, deoarece presupuneau proceduri judiciare îndelungate, fapt confirmat chiar prin exemplele pe care s-a bazat Guvernul. Mai mult, jurisprudenţa instanţelor naţionale, în general, nu era disponibilă publicului larg, cu excepţia unei părţi a jurisprudenţei Curţii Supreme de Justiţie şi începînd cu sfîrşitul anului 2008. În plus, despăgubirea acordată în jurisprudenţa invocată de Guvern nu reflecta o legătură rezonabilă cu nivelul suferinţei suportată de cei doi deţinuţi. 35.  Referitor la remediul pe calea unei acţiuni civile prin s-ar cere încetarea imediată a presupusei încălcări (cazul Drugalev), Curtea a constatat deja că acesta nu constituie dovadă suficientă a eficacităţii remediului la momentul potrivit (a se vedea Holomiov, citat mai sus, § 106).Cazul mai recent indicat de Guvern (cazul Ciorap) nu schimbă această concluzie, din momentul în care nu s-a pledat că instanţa ar fi avut posibilitatea să dispună ameliorarea imediată a condiţiilor de detenţie. Procedura ar fi durat cu certitudine mai mult decît cele 5 zile pe parcursul cărora reclamantul a fost deţinut. De asemenea, este de remarcat că în cazul menţionat mai sus, dl Ciorap a depus o cerere la Curte (nr. 7481/06) conform căreia dînsul considera despăgubirile care i-au fost acordate (3,000 lei moldoveneşti (MDL), echivalentul a 181 euro (EUR) la momentul respectiv), ca fiind foarte minore pentru acte de tortură confirmate, neacordarea ajutorului medical şi condiţii inumane de detenţie. În asemenea circumstanţe şi din moment ce cererea dlui Ciorap se află pe rol, Curtea nu poate accepta că acest caz stabileşte clar o practică naţională de redresare eficientă a prejudiciului cauzat prin încălcarea Articolului 3 din Convenţie. În final, Curtea menţionează că în speţa Malai c. Moldova (nr. 7101/06, §§ 45-46, 13 noiembrie 2008), aceasta a constatat o încălcare a Articolului 13 din Convenţie din cauza lipsei remediilor eficiente împotriva condiţiilor de detenţie inumane şi degradante în Moldova. Această constatare a fost confirmată în Străisteanu şi alţii c. Moldova (nr. 4834/06, § 67, 7 aprilie 2009). Prin urmare, Curtea consideră că Guvernul nu a prezentat suficiente dovezi că o acţiune civilă ar fi oferit repararea completă a pretinsului prejudiciu cauzat reclamantului. Prin urmare, această obiecţie urmează a fi respinsă. 36.  Curtea menţionează, de asemenea, că iniţial reclamantul s-a plîns în temeiul Articolului 6 din Convenţie, referindu-se în esenţă la aceleaşi chestiuni procedurale precum cele invocate în temeiul Articolului 10 din Convenţie. În observaţiile sale ulterioare, dînsul nu a mai urmărit menţinerea acestui capăt de plîngere. Din acest motiv, Curtea nu îl va examina. 37.  Curtea consideră că cererea ridică întrebări de fapt şi de drept care sînt suficient de serioase încît aprecierea lor depinde de examinarea fondului, şi alte temeiuri pentru declararea acesteia drept inadmisibilă nu s-au stabilit. Prin urmare, Curtea declară aceste capete de cerere admisibile. În conformitate cu decizia sa de examinare a fondului cauzei împreună cu admisibilitatea acesteia (Articolul 29 § 3 din Convenţie - a se vedea mai sus § 4), Curtea va proceda direct la examinarea fondului acestor plîngeri. II.  PRETINSA ÎNCĂLCARE A ARTICOLULUI 3 DIN CONVENŢIE A.  Susţinerile părţilor 1.  Reclamantul 38. Reclamantul s-a plîns de încălcarea drepturilor sale garantate prin Articolul 3 din Convenţie. Acesta s-a referit la descrierea proprie anterioară a condiţiilor de detenţie (a se vedea paragrafele 25-27 supra) şi a adăugat că Guvernul nu a respins la cîteva dintre pretenţiile sale referitoare la astfel de condiţii, precum suprapopularea, umiditatea ridicată, faptul că dînsul a fost nevoit să doarmă pe o laiţă mică din lemn şi nu pe un pat, împărţind-o cu alte trei persoane, că a fost expus fumatului pasiv, că în celulă lipsea un veceu sau apă curgătoare, că putea să meargă la veceu doar de două ori pe zi şi că nu a putut să facă duş pe toată durata detenţiei sale, precum şi nu a avut parte de plimbări zilnice. De asemenea, nu s-a contestat faptul că soţiei şi fiicei reclamantului li s-a negat dreptul de a-l vizita şi că dînsul a fost împiedicat de la participarea la slujba religioasă de după decesul mamei sale. 39.  Reclamantul a adăugat că condiţiile descrise sunt caracteristice comisariatelor de poliţie din întreaga ţara. Lipsea careva dovadă că autorităţile ar fi alocat bani pentru ameliorarea condiţiilor de detenţie din cadrul comisariatelor de poliţie. Constatările CPT erau valide pentru comisariatul Ştefan-Vodă, în care a fost deţinut reclamantul, deşi CPT nu a vizitat niciodată acel comisariat (CPT a vizitat 32 din 39 de comisariate). Guvernul nu a prezentat dovezi care să confirme pretenţia sa, conform căreia Comisariatul de poliţie Ştefan-Vodă ar fi fost diferit de toate celelalte comisariate similare pe care CPT le-a vizitat. Faptul că situaţia era proastă pretutindeni în ţară a fost confirmat prin concluzia CPT, cuprinsă în raportul său din 2004, că bugetul alocat pentru alimentarea fiecărui deţinut constituia 0,28 euro/zi sau 30% din minimul calculat chiar de autorităţile naţionale. Iarăşi, aceasta a coincis cu pretenţia reclamantului că dînsul primise foarte puţină alimentaţie de o calitate foarte proastă şi, mai mult, a fost împiedicat să primească mîncare de la familia sa. Din ultimul punct de vedere, cazul a fost diferit de speţa Gorea c. Moldovei (nr. 21984/05, §§ 47-51, 17 iulie 2007). În plus, în acel caz reclamantul a avut posibilitatea să-şi vadă familia şi să beneficieze de condiţii minime de igienă, fapt care lipsea totalmente în prezenta cauză. În final, spre deosebire de speţa Gorea, reclamantul din prezenta cauză a suferit considerabil din cauza imposibilităţii de a onora în modul cuvenit decesul mamei sale în cadrul unei slujbe religioase şi şi-a făcut griji pentru starea sănătăţii familiei sale, al cărei unic întreţinător era, ceilalţi membri fiind foarte bolnavi. 2.  Guvernul 40.  Guvernul a afirmat că reclamantul a fost deţinut într-o celulă bine luminată şi aerisită şi avea acces la apă caldă şi aşternut pentru pat. În plus, în celulă exista spaţiu suficient pentru a satisface cerinţele de 4 m2 pentru un deţinut, acceptate de CPT drept condiţii minime. Reclamantul a primit alimentaţie de o calitate şi cantitate suficientă, conform hotărîrii de Guvern pertinente. Bugetul prevedea cîte 9.19 MDL zilnic pentru hrana fiecărui deţinut, echivalentul a 0.56 EUR la momentul respectiv. De asemenea, reclamantul nu a cerut asistenţă medicală sau să-i fie acceptate vizite. În orice caz, reclamantul a fost deţinut doar timp de cinci zile, o perioadă mult mai scurtă decît detenţia de paisprezece zile a reclamantului din cauza Gorea, pre-citată, în care nu s-a constatat o încălcare a Articolului 3. B.  Aprecierea Curţii 41.  Curtea reiterează că, în conformitate cu jurisprudenţa sa, rele tratamente urmează să atingă nivelul minim de severitate pentru a fi încadrate sub protecţia Articolului 3. Aprecierea acestui nivel minim este relativă prin definiţie; aceasta depinde de toate circumstanţele cauzei, precum durata tratamentelor, efectele fizice şi psihice şi, în anumite cazuri, sexul, vîrsta şi starea sănătăţii victimei (a se vedea Kudła c. Poland [GC], nr. 30210/96, § 91, ECHR 2000-XI, şi Peers c. Greece, nr. 28524/95, § 67, ECHR 2001-III). Deşi scopul unui asemenea tratament este un factor care urmează a fi luat în consideraţie, în special dacă a fost îndreptat spre umilirea sau degradarea victimei, absenţa unui asemenea scop nu atrage în mod inevitabil constatarea lipsei violării Articolului 3 (a se vedea Peers, pre-citat, § 74). 42.  În prezenta cauză, Curtea notează că reclamantul a prezentat o descriere detaliată a condiţiilor de detenţie în care s-a deţinut în comisariatul din Ştefan-Vodă. Acea descriere a fost doar parţial contestată de către Guvern, care nu a disputat afirmaţiile reclamantului referitoare la dimensiunile celulei; la numărul persoanelor deţinute în acesta, cu care dînsul era nevoit să împartă laiţa din lemn pentru a dormi; la lipsa încălzirii, absenţa unui veceu în celulă sau la faptul că reclamantul a suferit pasiv din cauza fumatului. Mai important, din declaraţia Guvernului ca răspuns la raportul CPT din 2007 reiese că în 2008 izolatorul de detenţie al Comisariatului de poliţie din Ştefan-Vodă era unul dintre cele care urmau a fi închise de Ministerul Afacerilor Interne, considerat necorespunzător normelor (a se vedea paragraful 31 supra). Prin urmare, însăşi autorităţile naţionale au considerat condiţiile de detenţie din comisariatele de poliţie vizate, inclusiv cel din Ştefan-Vodă, atît de proaste încît să fie considerate incompatibile oricărei detenţii. 43.  Curtea de asemenea evidenţiază recomandarea făcută de CPT în raportul său din 2007, după vizita efectuată în cîteva locuri de detenţie din comisariatele de poliţie din Republica Moldova, precum că în asemenea instituţii de detenţie o persoană nu ar trebui deţinută decît pentru o perioadă scurtă de timp, şi nu poate fi deţinută peste noapte (a se vedea paragraful 30 supra). Totuşi, reclamantul a fost deţinut acolo timp de cinci zile. Din acest punct de vedere, prezenta speţă trebuie deosebită de cauza Gorea, citată supra. Atît din raportul CPT, cît şi din soluţia de a închide centrul de detenţie respectiv, reiese că acesta era într-un mod special neadecvat oricărei detenţii. Aceste circumstanţe nu s-au constatat în cauza Gorea. 44.  Curtea consideră condiţiile deosebit de grele ale detenţiei reclamantului, combinate cu suferinţe adăugătoare cauzate de imposibilitatea acestuia de a-şi vedea membrii familiei şi de a asista la slujbe religioase oficiate cu ocazia decesului mamei sale (a se vedea mai sus paragrafele 16 şi 27, Guvernul nu a susţinut precum că reclamantul nu a înaintat cele două solicitări la care se face referinţă în aceste două paragrafe sau precum că acestea i-au fost acceptate), au atins un nivel minim de severitate, astfel încît să fie considerate un tratament contrar Articolului 3 din Convenţie. În circumstanţele particulare ale prezentei cauze, perioada scurtă de detenţie nu influenţează această constatare. Prin urmare, s-a produs o încălcare a articolului 3 din Convenţie. II.  PRETINSA ÎNCĂLCARE A ARTICOLULUI 10 DIN CONVENŢIE A.  Susţinerile părţilor 1.  Reclamantul 45.  Reclamantul a susţinut că dreptul său la libera exprimare a fost încălcat urmare a sancţiunii administrative care i-a fost aplicată. Dînsul a pretins existenţa unei ingerinţe în drepturile sale garantate prin Articolul 10 din Convenţie, dar a recunoscut că aceasta a fost „prevăzută de lege.” El şi-a exprimat îndoieli că adevăratul scop al sancţiunii a fost apărarea reputaţiei lui I.M. şi nu pedepsirea sa pentru plîngerile multiple pe care le-a depus împotriva conducerii raionului. 46.  Ingerinţa nu a fost una „necesară într-o societate democratică,” deoarece ea a constituit o modalitate de răzbunare din partea lui I.M., care anterior l-a acţionat în judecată reclamantul, pentru critica adusă. Reclamantul a încercat să demonstreze că el nu insultase I.M., solicitînd audierea martorilor şi examinarea înregistrării audio a şedinţei, dar fără nici un succes. Unul din cei trei martori aduşi de poliţie, de fapt a negat că reclamantul l-ar fi insultat pe I.M. În plus, reclamantul a fost sancţionat pentru că l-a numit pe I.M. „fascist” şi pentru folosirea altor „cuvinte jignitoare”. În timpul şedinţei judiciare, care a durat aproximativ cinci minute, nici una dintre cele două instanţe care au examinat cazul nu a încercat să verifice versiunea reclamantului privind evenimentele respective sau cel puţin să stabilească exact ce „alte cuvinte jignitoare” a utilizat acesta. În plus, nu era clar de ce cei trei martori au dat explicaţii scrise poliţiei referitor la incidentul din 10 şi 22 decembrie 2004, odată ce I.M. nu a depus o plîngere la poliţie decît la data de 28 decembrie 2004. 47.  La şedinţa din 4 noiembrie 2004 a avut loc o confruntare aprinsă şi reacţia reclamantului a venit ca răspuns la cuvintele provocatoare ale lui I.M. Cu toate că timp de zece luni soţia şi fiul dînsului nu au primit ajutorul de care aveau nevoie, aceştia timpul şedinţei repetat au fost acuzaţi de abuz. Aşadar, chiar dacă reclamantul a exagerat, această reacţie era firească în contextul în disputei sale. În cele din urmă, cele cinci zile de detenţie aplicate de instanţă au constituit o sancţiune evident disproporţionată, dat fiind faptul că legea stipula şi amenda ca o pedeapsă alternativă. Instanţele naţionale nu au încercat niciodată să aplice principiile Articolului 10 şi nu au fost preocupate de chestiuni precum cea a proporţionalităţii. 2.  Guvernul 48.  Guvernul a afirmat că reclamantul şi-a utilizat libertatea de expresie în mod „iresponsabil” prin insultarea lui I.M. Într-o societate democratică este inadmisibilă numirea cuiva „fascist” şi atacarea onoarei sau reputaţiei unei persoane prin insulte nefondate. 49.  În plus, sancţiunea aplicată reclamantului nu a fost cea mai severă măsură, deoarece legea permitea aplicarea pînă la cincisprezece zile de arest administrativ. Arestul însuşi nu era incompatibil cu respectarea Articolului 10 şi exprimările reclamantului au fost cu siguranţă suficient de grave pentru a justifica o reacţie serioasă. B.  Aprecierea Curţii 50.  Este acceptabil pentru ambele părţi şi Curtea cade de acord că deciziile instanţelor naţionale precum şi sancţiunea aplicată reclamantului au constituit o „ingerinţă a [unei] autorităţi publice” în dreptul reclamantului la libera exprimare în temeiul paragrafului întîi din Articolul 10. Asemenea ingerinţă va atrage încălcarea Articolului 10, cu excepţia cazului în care aceasta este „prevăzută de lege”, are un scop, sau scopuri care sunt legitime conform paragrafului 2 al articolului şi este „necesară într-o societate democratică” pentru realizarea unui astfel de scop, sau scopuri. 1.  „Prevăzut de lege” 51.  Curtea notează că ingerinţa reclamată a fost întemeiată juridic în articolul 47 din Codul cu privire la contravenţiile administrative (a se vedea paragraful 28 supra). Curtea consideră că această prevedere legală este accesibilă şi previzibilă în aplicare. Respectiv, Curtea concluzionează că în acest caz ingerinţa a fost „prevăzută de lege” în sensul articolului 10 § 2. 2.  „Scop legitim” 52.  Curtea notează că reclamantul contestă că ingerinţa a urmărit scopul legitim de protecţie a reputaţiei lui I.M. Totuşi, Curtea nu vede nici un motiv pentru a pune la îndoială faptul că ingerinţa servea scopului legitim de apărare a reputaţiei lui I.M. Prin urmare este necesar de a examina dacă ingerinţa a fost „necesară într-o societate democratică”. 3.  “Necesară într-o societate democratică” 53.  Principiile generale relevante au fost rezumate în speţele Busuioc c. Moldovei (nr. 61513/00, §§ 56-62, 21 decembrie 2004), Timpul Info-Magazin şi Anghel c. Moldovei, nr. 42864/05, §§ 29-30, 27 noiembrie 2007 şi Flux c. Moldovei (nr. 6), nr. 22824/04, § 24-26, 29 iulie 2008). 54.  Curtea notează că în prezenta cauză reclamantul a fost sancţionat pentru numirea lui I.M. „fascist” şi pentru folosirea „altor cuvinte jignitoare”, care niciodată nu au fost specificate de instanţe. Curtea consideră că sancţionarea unei persoane pe baza unor fapte atît de neclare şi neverificate precum „alte cuvinte jignitoare”, cel puţin fără a concretiza care anume cuvinte, constituie prin sine o încălcare a Articolului 10 din Convenţie. 55.  Referitor la numirea lui I.M. drept „fascist”, reclamantul pretinde că nu a utilizat niciodată acest cuvînt. Dînsul a cerut audierea martorilor şi examinarea înregistrării audio, precum şi a procesului-verbal al şedinţei, pentru a fi verificate cele invocate. Totuşi, instanţele au refuzat solicitările fără a expune motivele pentru care au considerat veridică versiunea lui I.M. şi fără audierea vreunui martor. Curtea consideră că, prin ignorarea probelor aduse în sprijinul afirmaţiilor reclamantului, astfel în scopul demonstrării că dînsul nu l-a insultat pe I.M., constatarea instanţelor naţionale că el ar fi rostit astfel de insulte nu poate fi justificată ca fiind necesară într-o societate democratică (a se vedea mutatis mutandis, Jerusalem c. Austriei, nr. 26958/95, § 45-46, ECHR 2001‑II; Savitchi c. Moldovei, nr. 11039/02, § 59, 11 octombrie 2005, şi Busuioc, pre-citat, § 88). 56.  De asemenea, Curtea consideră, chiar dacă s-ar presupune că reclamantul l-a numit pe I.M. „fascist”, instanţele naţionale au omis să examineze problema decisivă referitoare la faptul dacă cuvintele atribuite lui puteau reprezenta o judecată de valoare, a cărei veridicitate, spre deosebire de o expunere de fapte, nu este susceptibilă probării. Curtea reaminteşte că a statuat anterior că termeni precum „neo-fascist” şi „nazist” nu justifică din oficiu sancţionarea pentru defăimare, bazîndu-se doar pe sensul stigmatizant al acestora (a se vedea Scharsach şi News Verlagsgesellschaft c. Austriei, nr. 39394/98, § 43, ECHR 2003‑XI). În Bodrožić c. Serbiei (nr. 32550/05, § 51, 23 iunie 2007), Curtea şi-a reiterat viziunea conform căreia, expresiile general ofensatoare „idiot” şi „fascist” pot fi considerate drept o critică tolerabilă în anumite circumstanţe (a se vedea Bodrožić, pre-citat; Oberschlick c. Austriei (nr. 2), hotărîre din 1 iulie 1997, Reports of Judgments and Decisions 1997‑IV; Feldek c. Slovaciei, nr. 29032/95, ECHR 2001‑VIII). Suplimentar, Curtea a observat în cauza Bodrožić că numirea unei persoane fascist, nazist sau comunist nu poate fi considerată o afirmaţie faptică asupra afilierii politice a persoanei respective (a se vedea mutatis mutandis, Feldek c. Slovaciei, pre-citat, § 86). 57.  Curtea urmează să examineze circumstanţele specifice ale unei cauze în ansamblu, pentru a stabili dacă sancţionarea de natură represivă a unui reclamant pe motivul utilizării unor asemenea expresii poate fi considerată proporţională scopului legal urmărit (a se vedea, de exemplu, Bodrožić, pre-citat, § 51). 58.  Revenind la prezenta cauză, chiar dacă s-ar presupune că reclamantul a utilizat cuvintele contestate, acestea trebuie considerate o evidentă reacţie la declaraţiile proprii ale lui I.M., făcute în contextul animozităţii îndelungate dintre ei (a se vedea mai sus paragrafele 11 şi 15). Deoarece reclamantul a participat la şedinţă şi a văzut că familiei sale urma să-i fie refuzată din nou asistenţa financiară extrem de necesară, în pofida faptului că a prezentat toate documentele care confirmau dreptul lor de a o primi, reclamantul trebuia să fi fost într-o stare de disperare şi mînie. Intervenţia sa la scurt timp după cea a lui I.M. a fost asemănătoare uneia „făcute în timpul unui schimb de replici verbale, şi nu a celei scrise după o analiză atentă” (a se vedea Fuentes Bobo c. Spaniei, nr. 39293/98, § 48, 29 februarie 2000 şi Raichinov c. Bulgariei, nr. 47579/99, § 51, 20 aprilie 2006). Aceste consideraţiuni nu au fost analizate de instanţele naţionale. 59.  În acelaşi timp, instanţa naţională nu a ţinut cont de faptul că presupusele cuvinte utilizate de reclamant ar fi fost rostite împotriva unui funcţionar public la o şedinţă a Consiliului raional, constituind judecăţi de valoare în contextul politic care merită o protecţie deosebită. Este notabil, de asemenea, că şedinţa Consiliului raional s-a desfăşurat în auditoriu şi incidentul nu a fost acoperit de mass-media. Curtea reiterează că limitele criticii tolerabile sunt mai extinse privindu-l un politician, decît vizavi de o persoană privată. În orice caz, efectul discursului său în circumstanţele respective urma să fie unul minim, în special luînd în consideraţie faptul că toţi cei prezenţi erau conştienţi de tensiunile dintre reclamant şi I.M. şi au auzit afirmaţiile care au provocat reacţia reclamantului (a se vedea mutatis mutandis, Nikula c. Finlanda, nr. 31611/96, § 52 in limine, ECHR 2002‑II). 60.  În sfîrşit, Curtea reiterează că aplicarea sancţiunilor penale asupra unei persoane care îşi exercită dreptul la libera exprimare poate fi considerată compatibilă cu Articolul 10 „...doar în circumstanţe excepţionale, în special cînd alte drepturi fundamentale au fost grav prejudiciate...” (a se vedea mutatis mutandis, Cumpǎnǎ şi Mazǎre c. României [GC], nr. 33348/96, § 115, ECHR 2004‑XI). În prezenta cauză, instanţele nu s-au referit la asemenea circumstanţe şi nu au stabilit dacă prejudiciul cauzat lui I.M. a atins gradul prejudiciabil, încît să conducă la necesitatea aplicării asupra reclamantului a unui arest pe un termen de cinci zile. 61.  Curtea consideră că prin sancţionarea sumară a reclamantului fără încercarea de a verifica circumstanţele cauzei şi prin omiterea examinării contextului în care a fost făcută pretinsa afirmaţie a reclamantului, precum şi fără o analiză a necesităţii sancţionării reclamantului cu privaţiune de libertate, instanţele naţionale nu au constatat o „necesitate socială imperioasă” pentru ingerinţa în dreptul acestuia la libera exprimare. În consecinţă, în prezenta cauză a fost încălcat Articolul 10 din Convenţie. IV.  APLICAREA ARTICOLULUI 41 DIN CONVENŢIE 62.  Articolul 41 din Convenţie prevede: “ Dacă Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenţiei sau a Protocoalelor sale şi dacă dreptul intern al înaltei părţi contractante nu permite decît o înlăturare incompletă a consecinţelor acestei încălcări, Curtea acordă părţii lezate, dacă este cazul, o reparaţie echitabilă.” A.  Prejudiciu 63.  Reclamantul a pretins 9,000 euro (EUR) drept compensaţie pentru prejudiciul moral rezultat din condiţii inumane de detenţie, cauzat în urma unei sancţionări total neîntemeiate, prin încălcarea Articolului 10 din Convenţie. Reclamantul s-a referit la compensaţii similare acordate în alte cauze cu privire la Articolul 3 şi Articolul 10. 64.  Guvernul a susţinut că suma pretinsă este excesivă în comparaţie cu alte cauze similare, considerînd de asemenea că în prezenta cauză nu au fost pusă în discuţie libertatea presei şi rolul fundamental acesteia în notificarea informaţiei. 65.  În contextul circumstanţelor prezentei cauze şi judecînd pe principii echitabile, Curtea acordă reclamantului 6,000 euro (EUR). B.  Costuri şi cheltuieli 66.  Reclamantul de asemenea a pretins 2,826.5 euro (EUR) pentru compensarea costurilor şi cheltuielilor. El a prezentat un contract şi o listă detaliată a numărului de ore lucrate de avocat pentru pregătirea cauzei, conform căreia acesta a lucrat 33.25 ore pentru un onorariu de 85 euro pe oră. Plata percepută a fost oricum în jumătate din maximul recomandat de Baroul Avocaţilor din Moldova pentru reprezentarea în faţa instanţelor internaţionale, iar reputaţia avocatului, ca fiind o persoană care ar fi reprezentat cu succes reclamanţi în faţa Curţii în numeroase cauze importante, i-a permis acestuia să solicite asemenea onorarii. În plus, cauza cu certitudine a fost complexă. 67.  Guvernul nu a fost de acord cu suma pretinsă şi a susţinut că prezenta cauză nu a fost una foarte complicată în comparaţie cu alte cauze similare, în care Curtea a acordat compensaţii mai mici pentru cheltuieli de judecată. 68.  În prezenta cauză, ţinînd cont de lista prezentată şi de complexitatea cazului, Curtea acordă reclamantului 2,000 euro (EUR) cu titlu de costuri şi cheltuieli. C. Penalităţi 69. Curtea consideră oportun ca penalitatea de întîrziere să fie bazată pe rata limită a dobînzii Băncii Centrale Europene, căreia urmează să i se adauge trei procente. DIN ACESTE CONSIDERENTE, CURTEA ÎN UNANIMITATE 1.  Declară plîngerea admisibilă;   2.  Hotărăşte că a avut loc o încălcare a Articolului 3 din Convenţie;   3.  Hotărăşte că a avut loc o încălcare a Articolului 10 din Convenţie;   4.  Hotărăşte (a)  că Statul reclamat trebuie să achite reclamantului, în decurs de trei luni de la data la care hotărîrea va deveni definitivă în conformitate cu prevederile articolului 44 § 2 din Convenţie, următoarele sume, care urmează a fi convertite în lei moldoveneşti la rata de schimb aplicabilă la data executării: (i)  6,000 EUR (şase mii euro), plus orice taxă care ar putea fi percepută, cu titlu de prejudiciu moral; (ii) 2,000 EUR (două mii euro), plus orice taxă care ar putea fi percepută, cu titlu de costuri şi cheltuieli; (b)  că din momentul expirării termenului menţionat de trei luni pînă la achitarea efectivă a sumei respective, statul reclamat va achita o dobîndă egală cu rata minimă a dobînzii de împrumut a Băncii Centrale Europene, plus trei procente;   5.  Respinge restul pretenţiilor reclamantului de satisfacţie echitabilă. Întocmită în limba engleză şi notificată în scris la 15 decembrie 2009, potrivit Regulii 77 §§ 2 şi 3 din Regulamentul Curţii.  Lawrence Early Nicolas Bratza  Grefier Preşedinte