2638/05

Traducerea și permisiunea de republicare au fost oferite sub autoritatea Direcției Generale Agent Guvernamental, Ministerul Justiției al Republicii Moldova (justice.gov.md). Permisiunea de a republica această traducere a fost acordată exclusiv în scopul includerii sale în baza de date HUDOC.   The present text and the authorisation to republish were granted under the authority of the Governmental Agent’s General Department from the Ministry of Justice of the Republic of Moldova (justice.gov.md). Permission to re-publish this translation has been granted for the sole purpose of its inclusion in the Court’s database HUDOC.   La traduction et l’autorisation de republier ont été accordées sous l’autorité de la Direction générale de l’Agent gouvernemental du Ministère de la Justice de la République de Moldova (justice.gov.md). L’autorisation de republier cette traduction a été accordée dans le seul but de son inclusion dans la base de données HUDOC de la Cour.   SECŢIA A PATRA       CAUZA PETRU ROŞCA c. MOLDOVEI   (Cererea nr. 2638/05)     HOTĂRÎRE       STRASBOURG   6 Octombrie 2009   DEFINITIVĂ la 06 ianuarie 2010 potrivit articolului 44 § 2 (b) din Convenţie   Poate fi obiectul revizuirii editoriale, inclusiv în ce priveşte traducerea.. În cauza Petru Roşca c. Moldovei, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secţia a Patra), statuînd în Camera constituită din:  Nicolas Bratza, Preşedinte,  Lech Garlicki,  Givanni Bonello,  Ljiljana Mijović,  David Thór Björgvinsson,  Ledi Bianku,  Mihai Poalelungi, judecători, şi Fatoş Araci, Grefier Adjunct al Secţiei, Deliberînd în secret la 15 septembrie 2009, Pronunţă următoarea hotărîre, adoptată în aceiaşi zi: PROCEDURA 1.  Cauza a fost iniţiată printr-o cerere (nr. 2638/05) contra Republicii Moldova, depusă la 29 noiembrie 2004 la Curte, în conformitate cu articolul 34 din Convenţia privind Apărarea Drepturilor şi Libertăţilor Fundamentale („Convenţie”) din partea cetăţeanului Republicii Moldova, dl Petru Roşca („reclamantul”) 2.  Reclamantul a fost reprezentat de către dl A. Postica, din cadrul organizaţiei nonguvernamentale „Promo-Lex”, din Chişinău. Guvernul Republicii Moldova a fost reprezentat de Agentul său, dl V.Grosu. 3.  Reclamantul a pretins, în special, că poliţia excesiv a aplicat forţa în timpul reţinerii şi detenţiei sale, şi precum că el a fost recunoscut vinovat de săvîrşirea unei contravenţii administrative, fără a avea suficient timp şi facilităţi să-şi pregătească apărarea sau să fie asistat de un avocat. 4.  La 17 ianuarie 2008, Preşedintele Secţiunii a Patra a decis să comunice cererea Guvernului. De asemenea, s-a decis examinarea fondului cererii odată cu admisibilitatea acesteia (articolul 29 § 3 din Convenţie). ÎN FAPT I.  CIRCUMSTANŢELE CAUZEI 5.  Reclamantul s-a născut în 1956 şi locuieşte în Cahul. 6.  Circumstanţele cauzei, după cum au fost prezentate de părţi, pot fi rezumate în felul următor. 1.  Arestarea reclamantului şi pretinse rele tratamente. 7.  Reclamantul este profesor şcolar cu o experienţă didactică de 25 ani şi este o persoană cu gradul trei de invaliditate ca urmare a leziunilor la coloana vertebrală şi picioare. 8.  Potrivit reclamantului, la 9 mai 2004, la aniversarea a 59 de ani de la sfîrşitul celui de-al doilea Război Mondial, după cum se sărbătoreşte în Moldova, el era într-un bar împreună cu un prieten. Aproximativ la ora 20.30, el a plecat acasă, dar a fost oprit de două persoane îmbrăcate în uniforme de poliţişti. Fără a se prezenta sau a da vreo explicaţie, persoanele l-au luat de mîini şi l-au forţat să-i urmeze. Reclamantul a protestat, prezentîndu-se şi întrebînd cine erau persoanele şi încotro îl duceau. I s-a spus că va afla toate motivele atunci cînd vor ajunge la secţia de poliţie locală. 9.  Reclamantul pretinde că atît pe parcursul reţinerii, cît şi în timp ce era dus la secţia de poliţie, a fost lovit de ofiţerii de poliţie. Două femei au intervenit ca să-l apere. Cu toate acestea, el a fost dus la secţia de poliţie, unde a mai fost lovit, fiind plasat ulterior într-o cameră de detenţie împreună cu alţi patru bărbaţi, care dormeau la podea. După ce s-a plîns de condiţiile de detenţie, reclamantul a fost transferat într-o cameră individuală în condiţii mai rele. Reclamantul nu a primit nicio informaţie privind motivele arestării sale, nu i s-a permis să telefoneze fiului său de doisprezece ani, rămas singur acasă, nici să apeleze un avocat. 10.  A doua zi dimineaţa, aproximativ la ora 8.00, reclamantului i-a fost dat să semneze procesul-verbal de reţinere, dar nu i s-a permis să-l citească. I-au fost spuse motivele reţinerii, după care el a semnat procesul-verbal, notînd că nu este de acord cu acuzaţiile aduse împotriva sa. Procesul-verbal a fost datat la 9 mai 2004, indicînd numele şi adresa reclamantului, precum şi descrierea comportamentului acestuia contrar articolului 164/1 şi 174/6 din Codul cu privire la contravenţiile administrative („CCA”). Potrivit Guvernului, reclamantul a semnat procesul-verbal la 9 mai 2004. 11.  Doi ofiţeri de poliţie au scris rapoarte şefului organului de poliţie precum că la 9 mai 2004, la aproximativ ora 20.30, reclamantul a tulburat ordinea publică insultînd unele persoane publice, printre care se numără şi vice-primarul oraşului Cahul. Reclamantul nu a luat în consideraţie cererea poliţiştilor de a-i urma la secţia de poliţie şi ei au trebuit să aplice forţa pentru a-l conduce la secţia de poliţie, din momentul în care acesta „juca la public”. Pe drum spre secţia de poliţie, reclamantul a încercat să fugă, dar unul dintre poliţişti i-a pus piedică şi el a căzut, lovindu-şi faţa de trotuar. El a fost reţinut din nou şi dus la secţia de poliţie. 12.  În declaraţiile martorilor O.N. şi N.N., anexate la dosar, este descris faptul că aceştia l-au văzut pe reclamant însoţit de doi ofiţeri de poliţie. Atunci cînd el a încercat să scape, unul dintre ofiţeri i-a pus piedică şi reclamantul a căzut la pămînt, lovindu-şi faţa. 13.  La 10 mai 2004, la aproximativ ora 10.00, reclamantul a fost adus în faţa unui judecător, care a examinat cazul administrativ. Reclamantul susţine că cererea sa privind acordarea asistenţei de către un avocat a fost lăsată fără răspuns. Guvernul susţine că nu a fost adresată o astfel de solicitare. Judecătorul l-a găsit vinovat pe reclamant de huliganism nu prea grav şi refuzul de a se conforma cerinţelor legale ale colaboratorilor de poliţie, în conformitate cu articolele 164/1 şi 174/6 din CCA. Instanţa a constatat, în special, că reclamantul a încălcat ordinea publică prin insultarea unor persoane din public, precum şi a poliţiei. Reclamantul a fost amendat cu 36 MDL (aproximativ 2.6 euro (EUR)) şi eliberat imediat. 14.  Între 10 şi 26 mai 2004, reclamantul nu s-a prezentat la serviciu, medicul său stabilindu-i diagnosticul preliminar - „traumă la cap” şi confirmîndu-l mai tîrziu ca diagnostic final. 15.  La 17 mai 2004, reclamantul a fost examinat de un medic legist, la demersul procurorului datat cu aceeaşi zi (a se vedea mai jos paragraful 18). Medicul a constatat o echimoză sub ochiul drept al reclamantului şi l-a diagnosticat cu traumatism cranio-cerebral, cauzat de un obiect contondent aproximativ la data indicată de reclamant (9 mai 2004). În concluziile sale medicul s-a referit la constatările făcute de medicul reclamantului la 10 mai 2004, precum şi de medic neuropatologic la 17 mai 2004. 16.  La 18 mai 2004, reclamantul a contestat hotărîrea din 10 mai 2004. El s-a plîns de rele tratamente din partea poliţiei, precum şi asupra faptului că nu i s-a permis să fie reprezentat de un avocat, şi că arestarea lui nu a fost înregistrată în seara zilei în care fost reţinut, contrar prevederilor legii. De asemenea, el s-a referit că a petrecut o noapte fără somn şi, ca rezultat, nu a fost în stare să prezinte cazul său în mod corespunzător în faţa judecătorului. El a remarcat că la şedinţă nu a fost prezent niciun secretar sau avocat, şi precum că el a fost ameninţat cu noi maltratări din partea ofiţerului care i-a aplicat rele tratamente, în cazul în care se va plînge. 17.  La data de 1 iunie 2004, Curtea de Apel Cahul a respins recursul ca nefondat. Curtea a luat act de declaraţiile făcute de către O. N. şi N. N., menţionaţi mai sus, considerîndu-le dovezi concludente că reclamantul a insultat poliţia. Avînd în vedere că reclamantul însuşi a confirmat faptul că are relaţii bune cu ambii martori, acest fapt a exclus orice suspiciune de rea-credinţă din partea lor. În plus, reclamantul a confirmat că la 9 mai 2004 a consumat 100 ml de vodcă şi o sticlă de bere. Rapoartele scrise de ofiţerii care l-au reţinut erau o dovadă că reclamantul s-a făcut vinovat de insultarea unor persoane în public. 2.  Investigarea plîngerii reclamantului privind rele trataemente 18.  La 15 mai 2004, reclamantul a solicitat procuraturii să pornească urmărirea penală împotriva celor doi ofiţeri, pentru investigarea pretinselor rele tratamente. La 17 mai 2004, procurorul a dispus examinarea reclamantului de un medic legist. La 30 iunie 2004, procurorul a refuzat să înceapă urmărirea penală. Referindu-se la declaraţiile făcute de ofiţerii de poliţie, declaraţiile lui O. şi N. şi alţi opt martori, declaraţiile reclamantului precum şi la materiale dosarului, procurorul a considerat nefondată plîngerea reclamantului. Conţinutul declaraţiilor celor opt martori nu a fost menţionat. Procurorul a adăugat că detenţia peste noapte a reclamantului a fost în conformitate cu articolul 249 din CCA. 19.  La contestaţia reclamantului, la 22 iulie 2004, Judecătoria Cahul a anulat ordonanţa procurorului din 30 iunie 2004. Instanţa a constatat că plîngerile reclamantului nu au fost verificate detaliat; în special, nu au fost identificaţi şi chestionaţi cei doi martori, care se prezumă că ar fi intervenit în apărarea lui cînd acesta era condus la secţia de poliţie şi nici nu exista vreo dovadă în dosar că s-au făcut încercări de a fi găsiţi aceşti martrori. În plus, procuratura nu l-a audiat pe N.O. şi nu a reuşit să stabilească modul în care au fost cauzate leziunile reclamantului, fie urmare a unei căderi sau a unor lovituri. 20.  La 29 octombrie 2004, procurorul a refuzat să înceapă urmărirea penală împotriva celor doi ofiţeri. Ordonanţa, în cea mai mare parte, repeta expunerea din ordonanţa adoptată la 30 iunie 2004. Elementul nou includea mărturiile a trei martori, potrivit cărora reclamantul a căzut la pămînt şi apoi a primit un pumn în faţă şi o lovitură la picior cu bastonul poliţistului. Cu toate acestea, „ei nu au fost prezenţi la momentul propriu-zis al reţinerii [reclamantului]”. Aceşti martori noi au confirmat, de asemenea, că reclamantul ar fi opus rezistenţă organelor de poliţie. Se pare că declaraţiile făcute de către aceşti trei martori nu au fost anexate la dosar şi au fost doar menţionate în ordonanţa procurorului. 21.  Reclamantul a depus o contestare împotriva acestei ordonanţe, susţînînd că aceasta din urmă era o copie aproape identică a ordonanţei din 30 iunie 2004, cu excepţia declaraţiilor suplimentare ale celor trei martori. El s-a referit la încheierea instanţei din 22 iulie 2004, care anterior a anulat decizia identică de refuz de a iniţia urmărirea penală. Reclamantul a susţinut că el a identificat trei martori noi, şi nu procurorul, care nu au făcut nicio încercare de a găsi martorii. Potrivit lui, aceşti martori au confirmat că a fost trîntit la pămînt de către ofiţerii de poliţie şi a fost lovit, şi că acest lucru s-a petrecut în apropiere de scuarul unde acesta a fost reţinut, şi nu lîngă un bar, după cum menţionează ofiţerii şi martorii O.N. şi N.N. Aceasta a subminat credibilitatea celor doi martori. În plus, O.N. nu a fost intervievat de către procuror. În continuare, reclamantul a accentuat faptul că procurorul nu a solicitat o examinare medicală nouă, nici nu a întreprins alte măsuri pentru a stabili sursa leziunilor sale, în ciuda hotărîrii instanţei de judecată de a face acest lucru. 22.  La 19 noiembrie 2004, Judecătoria Cahul a respins contestaţia reclamantului din motive de drept. Instanţa a constatat că reclamantul a fost găsit vinovat de două contravenţii administrative, după cum este stabilit în hotărîrea judecătorească definitivă. Acest lucru confirmă faptul că el a comis acte de huliganism şi a insultat poliţia, ceea ce, la rîndul său, a permis poliţiei să utilizeze toate mijloacele necesare pentru a asigura reţinerea sa. Mai mult decît atît, martorii au confirmat că reclamantul ar fi opus rezistenţă poliţiştilor şi dosarul nu conţinea nimic care să confirme alegaţiile sale privind ilegalitatea actelor comise de poliţişti. 23.  Reclamantul a solicitat Procuraturii Generale să atace hotărîrea pe cale extraordinară de atac, dar cererea reclamantului a fost respinsă ca fiind nefondată. II. DREPTUL INTERN PERTINENT 24.  Prevederile relevante ale Codului cu privire la contravenţiile administrative (din  29.03.1985) stipulează următoarele: „Articolul 164. Huliganismul nu prea grav Huliganismul nu prea grav, adică vorbe sau expresii injurioase în locuri publice, acostarea jignitoare a cetăţenilor şi alte acţiuni asemănătoare, ce tulbură ordinea publică şi liniştea cetăţenilor, - atrage după sine aplicarea unei amenzi cetăţenilor în mărime de pînă la cinci unităţi convenţionale, iar dacă in virtutea circumstanţelor cauzei, ţinîndu-se seamă de persoana contravenientului, aplicarea acestei măsuri va fi considerată insuficientă, - arest administrativ pe un termen de pînă la cincisprezece zile.” „Articolul 1746. Ultragierea colaboratorului poliţiei sau a executorului judecătoresc Ultragierea colaboratorului poliţiei, adică jignirea premeditată a onoarei şi demnităţii lui, ultragierea altui lucrător din organele afacerilor interne sau unei persoane, aflate în exerciţiul datoriei de serviciu sau obşteşti de menţinere a ordinii publice şi de combatere a criminalităţii, exprimată prin acţiune, verbal sau în scris - atrage după sine aplicarea unei amenzi în mărime de pînă la zece unităţi convenţionale sau arest administrativ pe un termen de pînă la cincisprezece zile.” ÎN DREPT 25.  Reclamantul s-a plîns, în temeiul Articolului 3 din Convenţie, cu privire la utilizarea excesivă a forţei în momentul reţinerii sale şi despre condiţiile de detenţie după reţinerea acestuia. Articolul 3 are următorul cuprins: „Nimeni nu poate fi supus torturii, nici pedepselor sau tratamentelor inumane ori degradante.” 26.  De asemenea, reclamantul s-a plîns, în temeiul Articolului 5 din Convenţie, privind detenţia ilegală, odată ce legea a permis să fie deţinut pentru o perioadă nedeterminată de timp pînă la examinarea cauzei sale de către o instanţă. El s-a plîns, de asemenea, în conformitate cu acelaşi articol, că nu a fost informat imediat despre motivele reţinerii sale. Partea relevantă a Articolului 5 prevede următoarele: „1. Orice persoană are dreptul la libertate şi la siguranţă. Nimeni nu poate fi lipsit de libertatea sa, cu excepţia următoarelor cazuri şi potrivit căilor legale : c. dacă a fost arestat sau reţinut în vederea aducerii sale în faţa autorităţii judiciare competente, atunci cînd există motive verosimile de a bănui că a săvarşit o infracţiune sau cînd există motive temeinice de a crede în necesitatea de a-l împiedica să săvarşească o infracţiune sau să fugă după săvîrşirea acesteia; 2. Orice persoană arestată trebuie să fie informată, în termenul cel mai scurt şi într-o limbă pe care o înţelege, asupra motivelor arestării sale şi asupra oricărei acuzaţii aduse împotriva sa.” 27.  În continuare, reclamantul s-a plîns, în temeiul Articolului 6 din Convenţie, că i s-a refuzat să fie reprezentat de un avocat, nu au fost identificaţi şi audiaţi doi martori şi precum că el nu a dispus de suficient timp şi facilităţi pentru a-şi pregăti apărarea. Partea relevantă a Articolului 6 prevede următoarele: „1. Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public şi într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanţă independentă şi imparţială, instituită de lege, care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricărei acuzaţii în materie penală îndreptate împotriva sa. ... 3. Orice acuzat are, în special, dreptul: ... c. să se apere el însuşi sau să fie asistat de un apărător ales de el şi, dacă nu dispune de mijloacele necesare pentru a plăti un apărător, să poată fi asistat în mod gratuit de un avocat din oficiu, atunci cînd interesele justiţiei o cer; d. să întrebe sau să solicite audierea martorilor acuzării şi să obţină citarea şi audierea martorilor apărării în aceleaşi condiţii ca şi martorii acuzării ; ...” 28.  Reclamantul s-a plîns, în cele din urmă, că reţinerea sa a fost rezultatul criticii aduse partidului de guvernămînt şi astfel, a fost contrară Articolului 10 din Convenţie. Partea corespunzătoare Articolului 10 prevede: „1. Orice persoană are dreptul la libertatea de exprimare. Acest drept cuprinde libertatea de opinie şi libertatea de a primi sau de a comunica informaţii ori idei fără amestecul autorităţilor publice şi fără a ţine seama de frontiere...” I. ADMISIBILITATEA 29.  Reclamantul s-a plîns că condiţiile în care a fost deţinut timp de douăsprezece ore la secţia de poliţie Cahul au fost degradante. Curtea consideră că, avînd în vedere lipsa oricărei dovezi pentru a susţine pretenţiile reclamantului cu privire la condiţiile sale de detenţie şi avînd în vedere perioada scurtă a detenţiei sale, această plîngere este în mod vădit nefondată, în sensul Articolului 35 § 3 din Convenţie şi trebuie să fie respinsă ca fiind inadmisibilă, în temeiul articolului 35 § 4 din Convenţie. 30.  Reclamantul s-a plîns că a fost arestat în lipsa unei bănuieli rezonabile că el ar fi comis o faptă penală, cu încălcarea articolului 5 § 1 din Convenţie. 31.  Curtea constată, totuşi, că toţi martorii, chiar şi cei care au sprijinit cazul său, au remarcat opunerea rezistenţei faţă de poliţişti. Unii dintre ei au menţionat că reclamantul a folosit un limbaj jignitor la adresa poliţiei şi a unor persoane din public. Reclamantul însuşi a recunoscut în instanţă că el a consumat alcool în seara zilei în care a avut loc reţinerea sa. Curtea concluzionează că arestarea reclamantului ar putea fi justificată prin necesitatea de a-l aduce în faţa unui judecător, pe baza unei bănuieli rezonabile că el a săvîrşit acte de huliganism, precum şi a opus rezistenţă cerinţelor legale ale poliţiei. 32.  În consecinţă, Curtea concluzionează că plîngerea în temeiul articolului 5 § 1 din Convenţie este în mod vădit nefondată, în sensul articolului 35 § 3 din Convenţie, şi urmează a fi respinsă ca inadmisibilă, în temeiul articolului 35 § 4 din Convenţie. 33.  Pentru aceleaşi motive menţionate mai sus şi în lumina jurisprudenţei Curţii (a se vedea, de exemplu, Janowski c. Poloniei [GC], nr. 25716/94, CEDO 1999-I), Curtea consideră că plîngerea în temeiul Articolului 10 din Convenţie este, de asemenea, în mod vădit nefondată, în sensul articolului 35 § 3 din Convenţie şi urmează să fie respinsă ca inadmisibilă, în temeiul articolului 35 § 4 din Convenţie. 34.  Reclamantul s-a plîns, de asemenea, că nu a fost informat imediat despre motivele reţinerii sale. Totuşi, aparent în seara zilei de 9 mai 2004 el a semnat procesul-verbal de reţinere, care conţine informaţii cu privire la motivele reţinerii sale. Mai mult decît atît, în circumstanţele date, motivele de reţinere a reclamantului trebuiau să fie evidente pentru dînsul (a se vedea: Murray v. Regatul Unit, 28 octombrie 1994, § 77, Seria A, nr. 300-A). Această plîngere, prin urmare, este de asemenea, în mod vădit nefondată, în sensul articolului 35 § 3 din Convenţie şi urmează să fie respinsă ca inadmisibilă, în temeiul articolului 35 § 4 din Convenţie. 35.  Curtea consideră că plîngerile reclamantului în temeiul Articolului 3 (cu excepţia condiţiilor sale de detenţie) şi Articolul 6 § 3 din Convenţie ridică întrebări de fapt şi de drept care sînt suficient de serioase încît aprecierea lor depinde de examinarea fondului, şi alte temeiuri pentru declararea acestora drept inadmisibile nu s-au stabilit. Prin urmare, Curtea declară aceste capete de plîngere admisibile. În conformitate cu decizia sa de aplicare a Articolului 29 § 3 din Convenţie (a se vedea mai sus paragraful 4), Curtea va proceda direct la examinarea fondului. II.  PRETINSA ÎNCĂLCARE A ARTICOLULUI 3 DIN CONVENŢIE 36.  Reclamantul a susţinut că a fost maltratat în timpul reţinerii sale. El a considerat că poliţia a utilizat excesiv forţa. Mai mult, investigaţia cu privire la utilizarea excesivă a forţei nu a fost exhaustivă, iar judecătorul care a examinat cauza sa la 10 mai 2004 nu a răspuns plîngerii sale referitoare la rele tratamente. 37.  Guvernul a recunoscut că poliţia a utilizat forţa, aceasta fiind provocată de acţiunile proprii ale reclamantului. În plus, utilizarea forţei a fost în limitele minimului necesar corespunzător circumstanţelor de fapt, şi avînd în vedere că legea permite poliţiei să aplice măsuri mult mai aspre pentru a face faţă opunerii de rezistenţă la reţinere. Guvernul a considerat că investigaţia privind pretinsul uz excesiv de forţă a fost minuţioasă şi promptă. În plus, reclamantul a avut oportunitatea de a se plînge referitor la pretinse rele tratamente şi atunci cînd a semnat procesul-verbal de reţinere, precum şi în timpul şedinţei din 10 mai 2004, dar nu a făcut acest lucru. Reclamantul doar s-a adresat medicului legist peste şase zile după eliberarea sa, timp suficient pentru a i se cauza eventual leziuni care nu au legătură cu arestarea şi detenţia sa. Medicul legist a făcut doar o examinare vizuală a reclamantului, şi nu a efectuat o analiză mai aprofundată necesară pentru a ajunge la concluzia că reclamantul suferea din cauza traumei la cap. Aceste concluzii ale medicului nu sunt destul de suficiente pentru a stabili vina ofiţerilor de poliţie în ceea ce priveşte vătămarea reclamantului. 1.  Referitor la pretinsul tratament degradant 38.  După cum a susţinut Curtea cu mai multe ocazii, Articolul 3 din Convenţie consacră una dintre cele mai fundamentale valori ale societăţii democratice. Chiar şi în cele mai dificile circumstanţe, cum ar fi lupta împotriva terorismului şi a crimei organizate, Convenţia interzice categoric tortura, tratamente ori pedepse inumane sau degradante. Spre deosebire de cea mai mare parte a clauzelor fundamentale ale Convenţiei şi a Protocoalelor nr.nr. 1 şi 4, Articolul 3 din Convenţie nu conţine nici o prevedere cu privire la excepţii şi nici o derogare de la acesta normă nu este permisă în conformitate cu Articolul 15 § 2, chiar şi în cazul unei urgenţe de interes public sub existenţa unui pericol pentru viaţa naţiunii (vezi Selmouni v. Franţa [GC], nr. 25803/94, § 95, ECHR 1999-V, şi Assenov and others v. Bulgaria, 28 octombrie 1998, § 93 Culegere de Hotărâri şi Decizii 1998-VIII). 39.  În cazul în care o persoană a suferit leziuni corporale în timpul detenţiei sau sub controlul poliţiei, oricare vătămare corporală va duce la apariţia unei prezumţii puternice că persoana a fost maltratată (a se vedea Bursuc v. România, nr. 42066/98, § 80, 12 octombrie 2004). Este sarcina statului să ofere o explicaţie plauzibilă cum au fost cauzate leziunile, în lipsa căreia se pune o problemă în sensul Articolului 3 din Convenţie (Selmouni v. Franţa, citată anterior, § 87). 40.  În aprecierea probelor, Curtea, de obicei, aplică standardul probaţiunii "dincolo de orice dubiu rezonabil" (a se vedea Irlanda v. Regatul Unit al Marii Britanii, 18 ianuarie 1978, § 161, Seria A, nr. 25). Cu toate acestea, o astfel de probă derivă din coexistenţa suficient de perseverentă, clară şi concordantă a raţionamentelor sau din prezumţii de fapt similare care nu pot fi puse la îndoială. Cînd evenimentele în litigiu se află în întregime, sau în mare parte, în cunoştinţă exclusivă de cauză a autorităţilor, cum este şi cazul persoanelor care se află în custodie sub controlul acestor autorităţi, se nasc prezumţii puternice în ce priveşte leziunile apărute în timpul detenţiei. Fără îndoială, sarcina probării urmează să cadă pe seama autorităţilor în sensul de a oferi o explicaţie convingătoare şi satisfăcătoare (a se vedea Salman v. Turcia [GC], nr. 21986/93, § 100, ECHR 2000-VII). 41.  Curtea constată că în prezenta cauză părţile nu sunt de acord cu privire la modul în care reclamantului i-au fost cauzate leziuni, în special, echimoza la ochi şi trauma capului. Spre deosebire de cazurile în care o persoană este vătămată în timpul aflării sale în detenţie, reclamantul a fost maltratat în timpul reţinerii sale şi incidentul în întregime a fost urmărit de către persoane din public (a se vedea Rehbock v. Slovenia, no. 29462/95, § 71, ECHR 2000‑XII). Mai mulţi martori au confirmat faptul că reclamantul a căzut la pămînt după ce a încercat să scape de poliţie şi după ce i-a fost pusă piedică de către un ofiţer. Pe de altă parte, alţi martori au afirmat că reclamantul a fost lovit de către ofiţerii după ce a căzut la pămînt (a se vedea mai sus paragraful 20). 42.  Curtea, din punctul său de vedere şi în baza probelor de care dispune, găseşte imposibil să stabilească faptul dacă leziunile reclamantului au fost cauzate după cum se pretinde. Dovezile menţionate mai sus susţin atît poziţia reclamantului, cît şi poziţia cea a Guvernului. Cu toate acestea, în acelaşi timp merită să fie observat, că dificultatea de a stabili dacă există o explicaţie plauzibilă pentru leziunile reclamantului sau dacă există oarecare suport în alegaţiile reclamantului referitoare la rele tratamente rezultă în omisiunea autorităţilor de a investiga în modul corespunzător plîngerilor sale (a se vedea Veznedaroğlu v. Turkey, no. 32357/96, § 31, 11 April 2000). Curtea va examina în continuare acest aspect. 2.  Investigarea pretinsului aplicări excesive a forţei 43.  Curtea reaminteşte, atunci cînd o persoană face o declaraţie credibilă precum, aflîndu-se în custodia poliţiei sau altor agenţi similari ai statului, a suferit un tratament cu încălcarea Articolului 3, norma respectivă, luată în conexiune cu obligaţia generală a statelor conform Articolului 1 din Convenţie de a garanta “oricărei persoane aflate sub jurisdicţia lor drepturile şi libertăţile definite...” în Convenţie, implică necesitatea unei investigaţii oficiale eficiente. Cum este în cazul investigaţiei desfăşurate în sensul Articolului 2, o astfel de anchetă trebuie să fie capabilă să conducă la identificarea şi pedepsirea celor vinovaţi. În caz contrar, interdicţia legală şi principală a torturii şi tratamentelor sau pedepselor inumane şi degradante, necătînd la importanţa sa fundamentală, ar fi ineficientă în practică şi, în unele cazuri, ar exista posibilitatea pentru agenţii statului să încalce drepturile persoanelor aflate sub controlul lor, cu o responsabilitate potenţială (a se vedea, printre alte imperative, Labita v. Italy [GC], no. 26772/95, § 131, ECHR 2000-IV, and Boicenco v. Moldova, no. 41088/05, § 120, 11 July 2006). 44.  Investigaţia alegaţilor temeinice cu privire la maltratare urmează a fi minuţioasă. Acesta înseamnă că autorităţile, mereu, urmează să întreprindă măsuri pentru a constata ce s-a întîmplat în fapt şi nu ar trebui să se bazeze pe concluzii pripite şi nefondate în adoptarea deciziilor sale în vederea încetării investigaţiilor (a se vedea Assenov and others, citată anterior, § 103). Autorităţile trebuie să efectueze toate măsurile rezonabile şi disponibile pentru a obţine dovezi cu privire la evenimente, inclusiv, inter alia, declaraţiile martorilor oculari şi constatări medico-legale (a se vedea Tanrıkulu v. Turcia [GC], nr. 23763/94, § 104, ECHR 1999-IV, şi Gül v. Turcia, nr. 22676/93, § 89, 14 decembrie 2000). Orice deficienţă a investigaţiei care subminează capacitatea de a stabili sursa leziunilor corporale sau identitatea persoanelor responsabile, riscă să nu corespundă acestui standard. 45.  În prezenta cauză, Curtea constată că, în urma plîngerii reclamantului, procuratura a efectuat o evaluare iniţială şi a decis să nu iniţieze urmărire penală (a se vedea mai sus paragraful 18). La 22 iulie 2004, Judecătoria Cahul a anulat această decizie, constatînd că investigaţia nu a fost deplină, odată ce trei martori, menţionaţi de către reclamant, nu au fost identificaţi şi audiaţi. Martorul N.O. la fel nu a fost audiat, şi modalitatea în care au fost cauzate leziunile reclamantului nu au fost stabilite. 46.  Curtea observă, că în urma acestei hotărîri, procurorul la 29 octombrie 2004 a refuzat din nou să iniţieze urmărirea penală, şi nouă refuzare a fost formulată, practic, în termeni identici cu cele precedente. Într-adevăr, singurele informaţii noi, cuprinse în această ordonanţă, ţin de declaraţiile făcute de martorii care confirmă afirmaţia reclamantului potrivit căruia el a fost lovit de către poliţie în timp ce era la pămînt. Cu toate acestea, aceeaşi instanţă, care a anulat orodnanţa anterioară a procurorului din cauza lipsei unei anchete minuţioase, a acceptat ordonanţa din 29 octombrie 2004. 47.  Curtea consideră că a fost dificil, dacă în general posibil, pentru procuror de a constatata, în absenţa unei examinări mediacale minuţioase, modul în care reclamantului i-au fost cauzate leziunile. Curea notează totuşi că din orodnanţa procurorului reiese că nu a fost ordonată nicio expertiză medicală suplimentară şi nici nu a fost efectuată vreo altă măsură pentru a afla modul în care au fost provocate leziunile, în ciuda unei indicaţii exprese în conţinutul hotărîrii instanţei de judecată naţionale din 22 iulie 2004. Mai mult decît atît, cealaltă indicaţie a instanţei privind identificarea celor doi martori menţionaţi de către reclamant nu a fost la fel reflectată în ordonanţa procurorului, precum şi nu s-a făcut nici o menţiune în privinţa audierii lui N.O. Deoarece doar aceste trei elemente au fost specificate de instanţă în hotărîrea sa din 22 iulie 2004 şi careu au condus la concluzia despre lipsa unei investigaţii minuţioase, nu este clar cum aceeaşi instanţă ar putea ajunge la o altă concluzie cîteva luni mai tîrziu, în lipsa oricărei clarificări a acelor trei aspecte. În plus, noile dovezi menţionat de procuror au venit în sprijinul versiunii prezentate de reclamant cu privire la desfăşurarea evenimentelor. În observaţiile prezentate Curţii, Guvernul a insistat că în lipsa unei examinări amănunţite efectuate de către medicul legist nu se poate face o concluzie definitivă în ceea ce priveşte vinovăţia colaboratorilor de poliţie. Cu toate acestea, după hotărîrea judecăţii din 22 iulie 2004 era evident necesară o examinare medicală aprofundată şi aceasta constituia unul dintre elementele esenţiale pentru investigarea minuţioasă a cazului. Examinarea însă nu a fost efectuată, la fel cum şi nici o altă încercare reală de a verifica limitele în care o persoană cu vîrsta de patruzeci şi opt de ani, cu invaliditate de gradul III, ar fi putut opune o rezistenţă serioasă celor doi ofiţeri mai tineri, instruiţi special pentru a face faţă oricărei rezistenţe. 48.  În afară de aceasta, remarcabil este faptul că atunci cînd reclamantul a fost adus la secţia de poliţie Cahul, dînsul nu a fost supus unei examinări medicale, în ciuda faptului că ofiţerii de poliţie care l-au reţinut au recunoascut că el a căzut şi s-a lovit cu faţa de pămînt. Această examinare nu numai că ar fi înlăturat orice îndoială referitor la natura şi gravitatea leziunilor provocate reclamantului în timpul reţinerii sale, dar ar fi clarificat necesitatea acordării asistenţei medicală în timpul detenţiei (a se vedea Abdülsamet Yaman v. Turkey, no. 32446/96, § 45, 2 November 2004), indiferent că leziunile au fost cauzate urmare a acţiunilor proprii ale reclamantului (a se vedea Ribitsch v. Austria, 4 December 1995, § 38, Series A no. 336). Acest lucru a fost cu atît mai important cu cît reclamntul a informat poliţia, în timpul reţinerii sale, despre faptul că este invalid. 49.  Referitor la argumentele Guvernului potrivit cărora reclamantul nu s-a plîns iniţial despre pretinsele tratamente degradante asupra sa şi s-a adresat medicului legist doar şase zile mai tîrziu, Curtea constată că reclamantul a fost examinat de un medic nu mai tîrziu de 10 mai 2004 – ziua în care a fost eliberat – şi a fost iniţial diagnosticat cu traumă craniană, un diagnostic confirmat ulterior de către acelaşi medic (a se vedea mai sus paragraful 14). Medicul legist s-a referit, în parte, la această examinare iniţială (a se vedea mai sus paragraful 15). În plus, ofiţerii de poliţie, instanţele de judecată şi Guvernul în observaţiile sale, nu au negat faptul că a fost utilizată forţa asupra reclamantului. 50.  Avînd în vedere deficienţele menţionate mai sus, Curtea consideră că autorităţile naţionale nu au făcut o încercare serioasă de a investiga plîngerile reclamantului privind utilizarea excesivă a forţei. Respectiv, a avut loc o încălcare a Articolului 3 din Convenţie, în acest sens. III.  PRETINSA ÎNCĂLCARE A ARTICOLULUI 6 § 1 COMBINAT CU ARTICOLUL 6 § 3 (c) şi (d) DIN CONVENŢIE 51.  Reclamantul s-a plîns cu privire la sancţionarea sa în absenţa unui avocat şi fără a i se oferi timp suficient şi facilităţi pentru a-şi pregăti apărarea. El a subliniat că Guvernul nu a contestat absenţa unui secretar, în cadrul şedinţei din 10 mai 2004 (a se vedea pct. mai sus paragraful 16). Respectiv, nimeni nu a fost prezent pentru a face un proces-verbal al acestei şedinţe şi, în consecinţă, nu a existat niciun mijloc de verificare a plîngerii sale privind faptul că el într-adevăr a cerut un avocat şi timp suficent pentru a-şi pregăti apărarea. Mai mult decît atît, fiind închis într-o cameră de detenţie peste noapte şi fiind adus în faţa instanţei a doua zi dimineaţa, reclamantul nu a avut posibilitatea să se pregătească pentru această şedinţă. Starea sănătăţii s-a agravat peste noapte şi el a fost, în general, incapabil să se prezinte adecvat în faţa judecăţii. 52.  Guvernul a susţinut că reclamantului i-a fost oferită posibilitatea să examineze procesul verbal al reţinerii sale, în care era descris cu suficiente detalii cazul său. De asemenea, reclamantului i s-a dat posibilitatea – pe care dealtfel a folosit-o – ca să expună comentarii asupra acestui process verbal. În plus, procedura cu privire la contravenţiile administrative a fost efectuată într-o formă simplificată, în termen de la douăzeci şi patru la saptezeci şi două ore, din momentul reţinerii. Reclamantul nu a solicitat amînarea şedinţei. El nu a solicitat să fie asistat de un avocat, iar în proces administrativ nu e obligatorie participarea unui avocat. În cele din urmă, chiar dacă el a fost asistat de un avocat în faţa Curţii de Apel, reclamantul a omis să menţioneze pretinsa încălcare a dreptului său de a fi asistat de un avocat, în apelul său din 17 mai 2004, astfel confirmînd că nu a avut loc vreo încălcare. 53.  Curtea reaminteşte că garanţiile prevăzute în paragraful 3 al Articolului 6 sunt aspecte specifice ale dreptului la un proces echitabil enunţate în alineatul 1 (a se vedea Edwards c. Regatul Unit, 16 decembrie 1992, § 33, seria A, nr. 247-B). Curtea va examina, prin urmare, plîngerile reclamantului din prisma ambelor paragrafe luate împreună. 54.  Curtea reiterează că, în cazul Ziliberberg c. Moldovei (nr. 61821/00, § 35, 1 februarie 2005) a constatat că Articolul 6 din Convenţie a fost aplicabil procedurilor referitoare la o contravenţie administrativă. Curtea nu vede niciun motiv să se îndepărteze de la această concluzie în cazul de faţă, avînd în vedere şi faptul că reclamantul risca pînă la cincisprezece zile de detenţie (a se vedea mai sus paragraful 24). Respectiv, Articolul 6 a fost aplicabil procedurii în cazul reclamantului, deoarece aceasta a implicat „acuzaţii de natură penală” împotriva sa. 55.  Curtea constată că părţile au disputat asupra faptului dacă solicitantul a cerut să fie asistat de un avocat sau să i se ofere timp şi facilităţi pentru a se pregăti de şedinţă. Curtea este de acord cu opinia reclamantului că un mod sigur de a dovedi existenţa sau inexistenţa unei astfel de cereri era examinarea procesului-verbal al şedinţei de judecată. Guvernul nu a contestat faptul că nu s-a făcut un asemenea proces-verbal şi nu a prezentat vreo copie a acestuia în faţa Curţii. Întrucît instanţa naţională nu a dispus să fie completat procesul-verbal, şi în absenţa oricăror dovezi contrare prezentate de Guvern, Curtea poate presupune faptul că reclamantul a solicitat asistenţa unui avocat şi timp suficient pentru a-şi pregăti apărarea. Această constatare este susţinută de faptul că el a pledat că martorii ar putea confirma versiunea sa asupra evenimentelor, martorii care nu au fost audiaţi de către instanţă înainte de adoptarea hotărîrii sale. 56.  Mai mult ca atît, chiar şi în absenţa unei astfel de cereri, instanţa naţională ar fi trebuit să realizeze că, după o noapte petrecută în detenţie şi după ce reclamantul a examinat doar procesul-verbal de reţinere, acesta nu poate fi în stare să se pregătească pentru audiere, adică să poată identifica martorii în favoarea sa sau să beneficieze de o examinare medicală. Singura circumstanţă în care astfel de garanţii procedurale puteau fi omise era cazul în care solicitantul şi-ar fi recunoscut vina şi ar fi acceptat o procedură simplificată, ceea ce nu a avut lot în prezenta cauză. Prin urmare, în aceste circumstanţe, indiferent dacă a existat sau nu cererea de a i se acorda timp şi facilităţi reclamantului pentru a-şi pregăti apărarea, instanţa ar fi trebuit să-i ofere din oficiu această oportunitate, cu atît mai mult cu cît el risca să fie sancţionat cu cincisprezece zile de arest administrativ. 57.  În ceea ce priveşte argumentul Guvernului că reclamantul nu a menţionat aceste neajunsuri în recursul său din 17 mai 2004, Curtea constată că, de fapt, contestaţia sa conţine toate aceste neajunsuri (a se vedea mai sus paragraful 16). Instanţa ierarhic superioară nu a reacţionat la aceste alegaţii. 58.  În lumina celor enunţate mai sus, Curtea concluzionează că, în cazul de faţă, a existat o încălcare a Articolului 6 § 1 în conexitate cu Articolul 6 § 3 litera (c) şi (d) din Convenţie. IV. APLICAREA ARTICOLULUI 41 DIN CONVENŢIE 59.  Articolul 41 din Convenţie prevede: „Dacă Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenţiei sau a Protocoalelor sale şi dacă dreptul intern al înaltei părţi contractante nu permite decît o înlăturare incompletă a consecinţelor acestei încălcări, Curtea acordă părţii lezate, dacă este cazul, o reparaţie echitabilă.” A.  Prejudiciul 60.  Reclamantul a pretins 9.000 EUR în vederea compensării prejudiciului moral rezultat din încălcarea drepturilor sale prevăzute de Convenţie. El a susţinut că în oraşul Cahul este o persoană notorie şi reţinerea şi sancţiunea aplicată lui a prejudiciat grav reputaţia sa, precum şi naşterea unor sentimente de frustrare. 61.  Guvernul a considerat că nu se cuvin despăgubiri în absenţa vreunei încălcări a drepturilor reclamantului, prevăzute de Convenţie, şi oricum suma solicitată este excesivă. 62.  Curtea consideră că reclamantului urma să-i fi fost cauzat un anumit volum de stres şi frustrare în urma omisiunii din partea autorităţilor de a investiga în modul corespunzător alegaţiile cu privire la forţă utilizată excesiv împotriva lui şi prin faptul că nu i s-a acordat timp şi facilităţi pentru a-şi pregăti apărarea. Cu toate acestea, suma solicitată este excesivă. Bazîndu-se pe principii echitabile, Curtea acordă reclamantului 2.500 EUR, în vederea compensării prejudiciului moral. B.  Costuri si cheltuieli 63. Reclamantul a pretins, de asemenea, suma de 2.500 EUR în vederea compensării costurilor şi cheltuielilor suportate în faţa Curţii. Avocatul a lucrat douăzeci şi cinci de ore asupra cazului. 64. Guvernul a considerat pretenţiile reclamantului drept exagerate şi nefondate. 65. Curtea acordă 1.000 EUR pentru costuri şi cheltuieli. C.  Penalităţi 66. Curtea consideră oportun ca penalitatea de întîrziere să fie bazată pe rata minimă a dobînzii Băncii Centrale Europene, la care să se adauge trei procente. DIN ACESTE CONSIDERENTE, CURTEA ÎN UNANIMITATE 1.  Declară admisibile plîngerile în temeiul Articolului 3 din Convenţie (cu excepţia celor cu privire la condiţiile de detenţie) şi Articolului 6 § 1 în conexitate cu Articolul 6 § 3 litera (c) şi (d) din Convenţie, iar restul cererii inadmisibilă;   2.  Hotărăşte că a avut loc încălcarea Articolului 3 din Convenţie;   3.  Hotărăşte că a avut loc încălcarea Articolului 6 § 1 în conexitate cu Articolul 6 § 3 (c) şi (d) din Convenţie;   4.  Hotărăşte: (a)  că statul reclamat trebuie să achite reclamantului, în decurs de trei luni de la data la care hotărîrea va deveni definitivă, potrivit Articolului 44 § 2 din Convenţie, 2.500 EUR (două mii cinci sute euro) cu titlu de prejudiciu moral şi 1.000 EUR (una mie euro) cu titlu de costuri şi cheltuieli, sume care urmează să fie convertite în valuta naţională a statului reclamat la rata de schimb aplicabilă la data executării, plus orice taxă care poate fi încasată; (b)  că din momentul expirării termenului mai sus menţionat de trei luni pînă la achitarea efectivă a sumei respective, statul reclamat va achita o dobîndă egală cu rata minimă a dobînzii de împrumut a Băncii Centrale Europene, plus trei procente.   5.  Respinge restul pretenţiilor reclamantului de satisfacţie echitabilă.   Întocmită în limba engleză şi notificată în scris la 6 octombrie 2009, în conformitate cu articolul 77 § § 2 şi 3 din Regulamentul Curţii.  Fatoş Aracı Nicolas Bratza  Grefier Adjunct Preşedinte