27883/04
WyrokETPCz2008-01-08ECLI:CE:ECHR:2008:0108JUD002788304
Analiza orzeczenia
Sekcja wygenerowana przez AI na podstawie treści orzeczenia — nie stanowi cytatu.
Zagadnienie prawne
Czy nieuzasadnione opóźnienie w wykonaniu prawomocnych orzeczeń sądowych dotyczących wypłaty wynagrodzeń przez spółkę państwową naruszyło prawo do rzetelnego procesu (art. 6 ust. 1 Konwencji) oraz prawo do poszanowania mienia (art. 1 Protokołu nr 1)?Ratio decidendi
Trybunał stwierdził, że nieuzasadnione opóźnienie w wykonaniu prawomocnych orzeczeń sądowych, zwłaszcza w sprawach dotyczących wynagrodzeń, stanowi naruszenie prawa do rzetelnego procesu oraz prawa do poszanowania mienia. Podkreślono, że postępowania dotyczące przywrócenia do pracy i wypłaty wynagrodzeń mają "kluczowe znaczenie" i powinny być rozpatrywane "niezwłocznie". Trybunał odwołał się do swojej ugruntowanej praktyki, zgodnie z którą państwo jest odpowiedzialne za zapewnienie wykonania prawomocnych orzeczeń sądowych, a długotrwałe opóźnienia w tym zakresie naruszają Konwencję. Fakt, że orzeczenia zostały ostatecznie wykonane, nie pozbawia skarżących statusu ofiary, ponieważ władze krajowe nie uznały naruszenia ani nie zapewniły odpowiedniego zadośćuczynienia za opóźnienie.Stan faktyczny
Skarżący, Elena i Nicolai Bulava, małżeństwo mieszkające w Soroca w Mołdawii, byli pracownikami państwowej firmy wodociągowej. W latach 2000-2004 firma kilkakrotnie zawieszała działalność, co skutkowało niewypłacaniem im wynagrodzeń. Skarżący wnieśli kilka pozwów przeciwko firmie, uzyskując prawomocne wyroki sądowe nakazujące wypłatę zaległych wynagrodzeń i odszkodowań. Wyroki te, wydane w latach 2003-2004, zostały wykonane dopiero 29 kwietnia 2005 roku, po znacznych opóźnieniach trwających od siedmiu do dwudziestu pięciu miesięcy.Rozstrzygnięcie
Trybunał jednogłośnie:
1. Deklaruje skargę za dopuszczalną.
2. Stwierdza naruszenie artykułu 6 § 1 Konwencji.
3. Stwierdza naruszenie artykułu 1 Protokołu nr 1 do Konwencji.
4. Zasądza na rzecz Eleny Bulavy 440 EUR tytułem szkody majątkowej i 1000 EUR tytułem szkody niemajątkowej.
5. Zasądza na rzecz Nicolaia Bulavy 457 EUR tytułem szkody majątkowej i 800 EUR tytułem szkody niemajątkowej.
6. Odrzuca pozostałe roszczenia skarżących dotyczące słusznego zadośćuczynienia.Pełny tekst orzeczenia
Traducere neoficială a variantei engleze a hotărârii,
efectuată de către asociaţia obştească „Juriştii pentru drepturile omului”
SECŢIUNEA A PATRA
CAUZA BULAVA c. MOLDOVEI
(Cererea nr. 27883/04)
HOTĂRÂRE
STRASBOURG
8 ianuarie 2008
DEFINITIVĂ
08/04/2008
Această hotărâre va deveni definitivă în modul stabilit de articolul 44 § 2 al Convenţiei. Ea poate fi subiect al revizuirii editoriale.
În cauza Bulava c. Moldovei,
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secţiunea a Patra), întrunită în cadrul unei Camere compuse din:
Nicolas Bratza, Preşedinte,
Josep Casadevall,
Stanislav Pavlovschi,
Lech Garlicki,
Ljiljana Mijović,
Ján Šikuta,
Päivi Hirvelä, judecători,
şi Fatoş Aracı, Grefier adjunct al Secţiunii,
Deliberând la 4 decembrie 2007 în şedinţă închisă,
Pronunţă următoarea hotărâre, care a fost adoptată la acea dată:
PROCEDURA
1. La originea cauzei se află o cerere (nr. 27883/04) depusă împotriva Republicii Moldova la Curte, în conformitate cu prevederile articolului 34 al Convenţiei pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale („Convenţia”), de către doi cetăţeni ai Republicii Moldova, dna Elena Bulava şi dl Nicolai Bulava („reclamanţii”), la 18 iunie 2004.
2. Guvernul Republicii Moldova („Guvernul”) a fost reprezentat de către Agentul său la acea dată, dl Vitalie Pârlog.
3. Reclamanţii au pretins că executarea întârziată de către o companie care aparţine statului a hotărârilor judecătoreşti definitive pronunţate în favoarea lor a încălcat dreptul lor ca o instanţă să hotărască asupra drepturilor lor cu caracter civil, garantat de articolul 6 al Convenţiei, şi dreptul lor la protecţia proprietăţii, garantat de articolul 1 al Protocolului nr. 1 la Convenţie.
4. Cererea a fost repartizată Secţiunii a Patra a Curţii. La 29 martie 2006, Preşedintele acelei Secţiuni a decis să comunice Guvernului cererea. În conformitate cu prevederile articolului 29 § 3 al Convenţiei, s-a decis ca fondul cererii să fie examinat concomitent cu admisibilitatea acesteia.
5. Atât reclamanţii, cât şi Guvernul au prezentat observaţii cu privire la admisibilitatea şi fondul cauzei (articolul 59 § 1 al Regulamentului Curţii).
ÎN FAPT
I. CIRCUMSTANŢELE CAUZEI
6. Reclamanţii, dna Elena Bulava şi dl Nicolai Bulava, care sunt căsătoriţi, s-au născut în anul 1957 şi, respectiv, 1954 şi locuiesc în Soroca.
7. Ei erau angajaţi ai unei întreprinderi de stat de aprovizionare cu apă („compania”). Între anii 2000 şi 2004, compania şi-a sistat activitatea de mai multe ori şi reclamanţii nu au primit salariile lor. Ei au intentat câteva acţiuni judiciare împotriva companiei, solicitând plata salariilor lor.
A. Acţiunile dnei Bulava
8. Prin hotărâri judecătoreşti definitive din 26 martie şi 29 septembrie 2003, Judecătoria Soroca a obligat compania să plătească dnei Bulava 1,820 lei moldoveneşti (MDL) (aproximativ 118.86 euro (EUR) în acea perioadă).
9. Printr-o hotărâre judecătorească definitivă din 22 martie 2004, Judecătoria Soroca a constatat că neexecutarea de către companie a hotărârilor judecătoreşti din 26 martie şi 29 septembrie 2003, pronunţate în favoarea relamantului, a încălcat drepturile acestuia, şi a obligat compania să plătească reclamantului MDL 8,981 (aproximativ EUR 576.75 la acea dată), reprezentând o penalitate de 5% pentru fiecare zi de întârziere calculată din MDL 1,820, şi MDL 1,820 cu titlu de prejudiciu moral. Executorul judecătoresc a primit titlul executoriu la 18 mai 2004.
10. Printr-o hotărâre judecătorească definitivă din 29 martie 2004, Judecătoria Soroca a obligat compania să-i plătească reclamantului MDL 2,452 (aproximativ EUR 161.5 la acea dată). Executorul judecătoresc a primit titlul executoriu la 20 aprilie 2004.
11. Printr-o hotărâre judecătorească definitivă din 15 iulie 2004, Judecătoria Soroca a obligat compania să plătească reclamantului MDL 5,460 (aproximativ EUR 369.2 la acea dată). Executorul judecătoresc a primit titlul executoriu la 10 august 2004.
12. Printr-o hotărâre judecătorească definitivă din 13 septembrie 2004, Judecătoria Soroca a obligat compania să plătească reclamantului MDL 13,286 (aproximativ EUR 897.38 la acea dată). Executorul judecătoresc a primit titlul executoriu la 13 octombrie 2004.
B. Acţiunile dlui Bulava
13. Printr-o hotărâre judecătorească definitivă din 10 iulie 2003, Judecătoria Soroca a obligat compania să plătească dlui Bulava MDL 10,938.5 (aproximativ EUR 682.25 la acea dată). Executorul judecătoresc a primit titlul executoriu la 3 februarie 2004.
14. Printr-o hotărâre judecătorească din 26 aprilie 2004, Judecătoria Soroca a obligat compania să-i plătească acestuia MDL 4,360 (aproximativ EUR 306.83 la acea dată). Executorul judecătoresc a primit titlul executoriu la 11 mai 2004.
15. Printr-o hotărâre judecătorească din 13 septembrie 2004, Judecătoria Soroca a obligat compania să plătească reclamantului MDL 13,375 (aproximativ EUR 903.39 la acea dată). Executorul judecătoresc a primit titlul executoriu la 5 octombrie 2004.
C. Procedurile de executare
16. Printr-o scrisoare din 27 decembrie 2004, executorul judecătoresc a informat reclamanţii, inter alia, că bunurile companiei, care au fost sechestrate de către executorul judecătoresc, au rămas nevândute după licitaţie. Reclamanţii au mai fost informaţi de către executorul judecătoresc că hotărârile judecătoreşti vor fi executate când compania va dispune de bunuri.
17. La 12 mai 2005, reclamanţii au informat Curtea că toate hotărârile judecătoreşti pronunţate în favoarea lor au fost executate la 29 aprilie 2005.
II. DREPTUL INTERN RELEVANT
18. Dreptul intern relevant a fost expus în hotărârea Curţii în cauza Prodan v. Moldova, nr. 49806/99, § 31, ECHR 2004‑III (extracts).
19. Prevederile relevante ale Codului civil care a intrat în vigoare la 12 iunie 2003 sunt următoarele:
Articolul 619. Dobânda de întârziere
„(1) Obligaţiilor pecuniare li se aplică dobânzi pe perioada întârzierii. Dobânda de întârziere reprezintă 5% peste rata dobânzii prevăzută la art.585 [rata dobânzii de refinanţare a Băncii Naţionale a Republicii Moldova] dacă legea sau contractul nu prevede altfel. Este admisă proba unui prejudiciu mai redus.
(2) În cazul actelor juridice la care nu participă consumatorul, dobânda este de 9% peste rata dobânzii prevăzută la art.585 dacă legea sau contractul nu prevede altfel. Nu este admisă proba unui prejudiciu mai redus.”
20. Articolul 256 al Codului de procedură civilă din 12 iunie 2003 prevede următoarele:
„Urmează a fi executate imediat ordonanţa sau hotărîrea judecătorească prin care pîrîtul este obligat la plata:
... (2) salariului şi a altor drepturi ce decurg din raporturi de muncă ..., în mărimea unui salariu mediu;”
21. Suplimentar, Codul muncii din 29 iulie 2003 prevede:
Articolul 330. Obligaţia angajatorului de a repara prejudiciul cauzat persoanei ca rezultat al privării ilegale de posibilitatea de a munci
„...(3) În caz de reţinere, din vina angajatorului, a salariului ..., acestuia i se plătesc suplimentar, pentru fiecare zi de întârziere, 0.1 la sută din suma neplătită în termen.”
ÎN DREPT
22. Reclamanţii au pretins că executarea întârziată a hotărârilor judecătoreşti definitive pronunţate în favoarea lor a încălcat drepturile lor garantate de articolul 6 § l al Convenţiei şi articolul 1 al Protocolului nr. 1 la Convenţie.
Articolul 6 § 1 al Convenţiei, în partea sa relevantă, prevede următoarele:
„1. Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil ... într-un termen rezonabil ... de către o instanţă, ... care va hotărî ... asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil ... .”
Articolul 1 al Protocolului nr. 1 la Convenţie prevede următoarele:
„Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru o cauză de utilitate publică şi în condiţiile prevăzute de lege şi de principiile generale ale dreptului internaţional.
Dispoziţiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosinţa bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuţii, sau a amenzilor.”
I. ADMISIBILITATEA PRETENŢIILOR
A. Statutul de victimă
23. În observaţiile sale cu privire la admisibilitatea şi fondul cauzei, Guvernul a susţinut că hotărârile judecătoreşti definitive pronunţate în favoarea reclamanţilor au fost executate în întregime la 29 aprilie 2005. În consecinţă, reclamanţii şi-au pierdut statutul de „victimă”.
24. Reclamanţii au susţinut că hotărârile judecătoreşti definitive pronunţate în favoarea lor au fost executate doar după o intârziere nerezonabilă. Ei au susţinut că autorităţile naţionale nu au recunoscut violarea Convenţiei şi nici nu le-au plătit vreo compensaţie pentru executarea întârziată a hotărârilor judecătoreşti.
25. Curtea reiterează că o decizie sau măsură favorabilă reclamantului nu este, în principiu, suficientă pentru a-l lipsi de statutul său de „victimă”, decât dacă autorităţile naţionale au recunoscut, expres sau în substanţă, violarea şi au oferit apoi o redresare pentru violarea Convenţiei (a se vedea Amuur v. France, hotărâre din 25 iunie 1996, Reports of Judgments and Decisions 1996-III, p. 846, § 36, şi Dalban v. România [GC], nr. 28114/95, § 44, ECHR 1999‑VI).
26. În această cauză, Curtea notează că, deşi hotărârile judecătoreşti relevante au fost deja executate, Guvernul nu a recunoscut violarea şi nici nu a oferit vreo redresare adecvată pentru executarea întârziată. În aceste circumstanţe, reclamanţii pot pretinde în continuare că sunt „victime” ale încălcării drepturilor lor garantate de Convenţie prin executarea întârziată a hotărârilor judecătoreşti definitive pronunţate în favoarea lor (a se vedea Dumbrăveanu v. Moldova, nr. 20940/03, § 22, 24 mai 2005).
B. Epuizarea căilor de recurs interne
27. În obsevaţiile sale cu privire la admisibilitatea şi fondul cauzei, Guvernul a declarat că nu au fost epuizate toate căile de recurs interne disponibile. El a susţinut că reclamantul ar fi putut intenta o acţiune împotriva executorului judecătoresc în temeiul articolului 20 al Constituţiei şi al articolului 619 al Codului de procedură civilă („CPC”).
28. Curtea notează că ea a respins deja o obiecţie similară invocată de către Guvernul pârât în ceea ce priveşte articolul 426 al vechiului CPC, deoarece „chiar dacă presupunem că reclamantul ar fi depus recurs împotriva actelor executorului judecătoresc şi ar fi obţinut o hotărâre care să confirme că neexecutarea a fost ilegală conform dreptului naţional, o astfel de acţiune nu ar fi adus nimic nou, singura consecinţă fiind emiterea unui alt titlu executoriu care ar permite executorului judecătoresc să continue executarea hotărârii” (a se vedea hotărârea Popov v. Moldova (nr. 1), nr. 74153/01, § 32, 18 ianuarie 2005). Curtea nu găseşte vreun motiv să se abată de la această concluzie în această cauză.
29. Din aceleaşi motive, Curtea consideră că articolul 20 al Constituţiei, care prevede dreptul general de acces la justiţie, nu a oferit reclamantului un recurs efectiv. Ea a examinat o obiecţie similară în hotărârea Lupăcescu and Others v. Moldova, nr. 3417/02, 5994/02, 28365/02, 5742/03, 8693/03, 31976/03, 13681/03, şi 32759/03, § 17, 21 martie 2006, şi nu consideră necesar să se abată de la această concluzie în această cauză.
30. În orice caz, Curtea reiterează că „unei persoane care a obţinut o hotărâre judecătorească executorie împotriva statului, ca urmare a soluţionării litigiului în favoarea sa, nu i se poate cere să recurgă la proceduri de executare pentru a obţine executarea acesteia” (a se vedea Koltsov v. Russia, nr. 41304/02, § 16, 24 februarie 2005; Petrushko v. Russia, nr. 36494/02, § 18, 24 februarie 2005; şi Metaxas v. Greece, nr. 8415/02, § 19, 27 mai 2004). Din aceste motive, ea conchide că acţiunile privind efectuarea plăţii trebuiau întreprinse imediat după ce hotărârile judecătoreşti au devenit definitive.
C. Concluzia cu privire la admisibilitate
31. Prin urmare, Curtea consideră că pretenţiile reclamanţilor ridică chestiuni de drept, care sunt suficient de serioase încât determinarea lor să depindă de o examinare a fondului, niciun alt temei pentru declararea lor inadmisibile nu a fost stabilit. Prin urmare, Curtea declară aceste pretenţii admisibile. În conformitate cu decizia sa de a aplica articolul 29 § 3 al Convenţiei (a se vedea paragraful 4 de mai sus), Curtea va examina imediat fondul acestor pretenţii.
II. PRETINSELE VIOLĂRI ALE ARTICOLULUI 6 § 1 AL CONVENŢIEI ŞI ARTICOLULUI 1 AL PROTOCOLULUI NR. 1 LA CONVENŢIE
32. Guvernul a susţinut că, deoarece hotărârile judecătoreşti pronunţate în favoarea reclamanţilor au fost executate, nu a avut loc violarea articolului 6 § 1 al Convenţiei sau a articolului 1 al Protocolului nr. 1 la Convenţie.
33. Curtea a constatat în mod repetat că procedurile privind reintegrarea în serviciu sunt de o „importanţă crucială” pentru reclamanţi şi că, de fapt, ele trebuie examinate cu „promptitudine” (a se vedea Guzicka v. Poland, nr. 55383/00, § 30, 13 iulie 2004); această cerinţă este consolidată suplimentar în ţările în care dreptul intern prevede că toate cauzele de acest gen trebuie soluţionate cu o promptitudine deosebită (a se vedea Borgese v. Italy, hotărâre din 26 februarie 1992, Seria A nr. 228‑B, § 18). Aceasta este mai cu seamă relevant când o hotărâre judecătorească a fost deja adoptată şi autorităţile trebuie doar să o execute. Curtea notează că dificultăţile specifice la care persoana este supusă când este privată în mod ilegal de salariu, chiar pentru o perioadă scurtă de timp, au fost luate în consideraţie de către legislatorul naţional în articolul 256 al Codului de procedură civilă (a se vedea paragraful 20 de mai sus), care face ca hotărârile judecătoreşti privind reintegrarea în serviciu şi plata unei părţi a salariului să devină executorii imediat (a se vedea Ungureanu v. Moldova, nr. 27568/02, § 26, 6 septembrie 2007).
34. Urmează a fi notat faptul că hotărârile judecătoreşti definitive pronunţate în privinţa dnei Bulava au fost adoptate la 26 martie şi 29 septembrie 2003, 22 martie 2004, 29 martie 2004, 15 iulie 2004 şi 13 septembrie 2004. Având în vedere că aceste hotărâri au fost executate în întregime la 29 aprilie 2005, perioadele de neexecutare erau de douăzeci şi cinci de luni şi trei zile, nouăsprezece luni, treisprezece luni şi şapte zile, treisprezece luni, nouă luni şi paisprezece zile şi, respectiv, şapte luni şi şaisprezece zile.
35. Urmează a fi notat faptul că hotărârile judecătoreşti definitive pronunţate în privinţa dlui Bulava au fost adoptate la 10 iulie 2003, 26 aprilie 2004 şi 13 septembrie 2004. Prin urmare, perioadele de neexecutare erau de douăzeci şi una de luni şi nouăsprezece zile, douăsprezece luni şi trei zile şi, respectiv, şapte luni şi şaisprezece zile.
36. Curtea a constatat violări ale articolului 6 § 1 al Convenţiei şi articolului 1 al Protocolului nr. 1 la Convenţie în numeroase cauze privind întârzieri în executarea hotărârilor judecătoreşti definitive (a se vedea, printre altele, Prodan v. Moldova şi Lupacescu and Others . Moldova, citate mai sus).
37 Prin urmare, Curtea constată, din motivele expuse în acele cauze, că neexecutarea într-un termen rezonabil a hotărârilor judecătoreşti definitive pronunţate în favoarea reclamanţilor constituie o violare a articolului 6 § 1 şi articolului 1 al Protocolului nr. 1 la Convenţie.
III. APLICAREA ARTICOLULUI 41 AL CONVENŢIEI
38. Articolul 41 al Convenţiei prevede următoarele:
„Dacă Curtea declară că a avut loc o violare a Convenţiei sau a protocoalelor sale şi dacă dreptul intern al Înaltelor Părţi Contractante nu permite decât o înlăturare incompletă a consecinţelor acestei violări, Curtea acordă părţii lezate, dacă este cazul, o satisfacţie echitabilă.”
A. Prejudiciul material
39. Dna Bulava a pretins MDL 271,529.42 (EUR 16,033), iar dl Bulava MDL 179,426.31 (EUR 10,594.56) cu titlu de compensaţii pentru prejudiciul material cauzat ca rezultat al întârzierilor în executarea hotărârilor judecătoreşti pronunţate în favoarea lor.
40. Guvernul a declarat că sumele pretinse de către reclamanţi sunt excesive. Bazându-se pe articolul 330 al Codului muncii (a se vedea paragraful 21 de mai sus), Guvernul a susţinut că dna Bulava trebuie să primească MDL 3,500.64 (EUR 200) iar dl Bulava MDL 3,628.80 (EUR 208) cu titlu de prejudiciu material.
41. Curtea consideră că reclamanţilor trebuia să le fi fost cauzat un anumit prejudiciu material din cauza imposibilităţii de a se folosi de banii lor ca rezultat al întârzierii la plata sumelor datorate lor în temeiul hotărârilor judecătoreşti pronunţate în favoarea lor. Luând în consideraţie metodologia din hotărârea Prodan (citată mai sus, § 73) şi legislaţia naţională cu privire la calcularea dobânzii de întârziere (a se vedea paragraful 19 de mai sus), Curtea acordă dnei Bulava EUR 440 şi dlui Bulava EUR 457 cu titlu de prejudiciu material cauzat ca rezultat al neexecutării de către autorităţi a hotărârilor judecătoreşti pronunţate în favoarea lor într-un termen rezonabil.
B. Prejudiciul moral
42. Reclamanţii au pretins compensaţii pentru prejudiciul moral suferit ca rezultat al încălcării drepturilor lor, fără însă a specifica suma pretinsă.
43. Guvernul a susţinut că reclamanţii nu au prezentat nicio probă care ar confirma că ei au suferit stres şi nelinişte.
44. Curtea consideră că reclamanţilor trebuia să le fi fost cauzat un anumit stres şi frustrare ca rezultat al plăţii întârziate, care nu pot fi compensate prin simpla constatare a violării (a se vedea Dumbrăveanu, citată mai sus, § 48). Făcând o evaluare în mod echitabil, ea acordă dnei Bulava EUR 1,000 şi dlui Bulava EUR 800 cu titlu de prejudiciu moral.
C. Costuri şi cheltuieli
45. Reclamanţii nu au formulat vreo pretenţie cu titlu de costuri şi cheltuieli angajate în procedurile demarate în temeiul Convenţiei.
D. Dobânda de întârziere
46. Curtea consideră că este corespunzător ca dobânda de întârziere să fie calculată în funcţie de rata minimă a dobânzii la creditele acordate de Banca Centrală Europeană, la care vor fi adăugate trei procente.
DIN ACESTE MOTIVE, CURTEA, ÎN UNANIMITATE,
1. Declară cererea admisibilă;
2. Hotărăşte că a avut loc o violare a articolului 6 § 1 al Convenţiei;
3. Hotărăşte că a avut loc o violare a articolului 1 al Protocolului nr. 1 la Convenţie;
4. Hotărăşte
(a) că statul pârât trebuie să plătească, în termen de trei luni de la data la care această hotărâre devine definitivă în conformitate cu articolul 44 § 2 al Convenţiei:
– dnei Elena Bulava – EUR 440 (patru sute patruzeci euro) cu titlu de prejudiciu material şi EUR 1,000 (o mie euro) cu titlu de prejudiciu moral;
– dlui Nicolai Bulava – EUR 457 (patru sute cincizeci şi şapte euro) cu titlu de prejudiciu material şi EUR 800 (opt sute euro) cu titlu de prejudiciu moral;
(b) că sumele de mai sus urmează a fi convertite în valuta naţională a statului pârât conform ratei aplicabile la data executării hotărârii, plus orice taxă care poate fi percepută;
(c) că, de la expirarea celor trei luni menţionate mai sus până la executarea hotărârii, urmează să fie plătită o dobândă la sumele de mai sus egală cu rata minimă a dobânzii la creditele acordate de Banca Centrală Europeană pe parcursul perioadei de întârziere, plus trei procente;
5. Respinge restul pretenţiilor reclamantului cu privire la satisfacţia echitabilă.
Redactată în limba engleză şi comunicată în scris la 8 ianuarie 2008, în conformitate cu articolul 77 §§ 2 şi 3 al Regulamentului Curţii.
Fatoş Aracı Nicolas Bratza
Grefier adjunct Preşedinte
© Rada Europy / Europejski Trybunał Praw Człowieka, źródło: HUDOC (hudoc.echr.coe.int), pozyskano 13.07.2026. · Źródło