2914/02

Traducere neoficială a variantei engleze a hotărârii, efectuată de către asociaţia obştească „Juriştii pentru drepturile omului”       SECŢIUNEA A PATRA       CAUZA PREPELIŢĂ c. MOLDOVEI   (Cererea nr. 2914/02)           HOTĂRÂRE       STRASBOURG   23 septembrie 2008         DEFINITIVĂ     23/12/2008   Această hotărâre poate fi subiect al revizuirii editoriale. În cauza Prepeliţă c. Moldovei, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secţiunea a Patra), întrunită în cadrul unei Camere compuse din:  Nicolas Bratza, Preşedinte,  Lech Garlicki,  Ljiljana Mijović,  David Thór Björgvinsson,  Ján Šikuta,  Päivi Hirvelä,  Mihai Poalelungi, judecători, şi Fatoş Aracı, Grefier adjunct al Secţiunii, Deliberând la 2 septembrie 2008 în şedinţă închisă, Pronunţă următoarea hotărâre, care a fost adoptată la acea dată: PROCEDURA  1.  La originea cauzei se află o cerere (nr. 2914/02) depusă împotriva Republicii Moldova la Curte, în conformitate cu prevederile articolului 34 al Convenţiei pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale („Convenţia”), de către un cetăţean al Republicii Moldova, dl Boris Prepeliţă („reclamantul”), la 26 noiembrie 2001. 2.  Reclamantul a fost reprezentat de către dl A. Chitic, de la „Juriştii pentru drepturile omului”, o organizaţie non-guvernamentală cu sediul în Chişinău. Guvernul Republicii Moldova („Guvernul”) a fost reprezentat de către Agentul său la acea dată, dl V. Pârlog. 3.  Reclamantul a pretins că, prin neexecutarea unei hotărâri judecătoreşti definitive pronunţată în favoarea sa, a fost încălcat dreptul său la o instanţă care să hotărască asupra drepturilor sale cu caracter civil, garantat de articolul 6 al Convenţiei, şi dreptul său la protecţia proprietăţii, garantat de articolul 1 al Protocolului nr. 1 la Convenţie. 4.  Cererea a fost repartizată Secţiunii a Patra a Curţii (articolul 52 § 1 al Regulamentului Curţii). La 19 mai 2004, o Cameră din cadrul acestei Secţiuni a decis să comunice Guvernului cererea. În conformitate cu prevederile articolului 29 § 3 al Convenţiei, s-a decis ca fondul cererii să fie examinat concomitent cu admisibilitatea acesteia. ÎN FAPT I. CIRCUMSTANŢELE CAUZEI 5. Reclamantul s-a născut în anul 1933 şi locuieşte în Orhei. 6. Faptele cauzei, aşa cum au fost prezentate de părţi, pot fi rezumate în felul următor. 7.  Reclamantul a fost victima deportărilor efectuate de către autorităţile sovietice în anii 1940. În anul 1941, casa familiei sale a fost confiscată de către stat. În anul 1992, Parlamentul Republicii Moldova a adoptat Legea nr. 1225-XII, care a permis victimelor represiunilor sovietice să revendice proprietăţile lor confiscate. 8.  În 1998, reclamantul a iniţiat proceduri judiciare împotriva consiliului local, solicitând restituirea casei familiei sale. La 27 noiembrie 1998, Judecătoria sectorului Orhei a hotărât în favoarea reclamantului. Ea a confirmat dreptul de proprietate al acestuia asupra casei şi a obligat consiliul local să evacueze locatarii casei şi să le dea acestora locuinţă alternativă. Hotărârea a devenit definitivă. Membrul uneia din cele două familii care trebuiau evacuate era invalid de gradul I. 9.  Reclamantul a obţinut un titlu executoriu pe care executorul nu l-a executat. La 14 martie 2002, reclamantul a expediat o scrisoare executorului Judecătoriei sectorului Orhei, solicitându-i executarea hotărârii din 27 noiembrie 1998. Executorul a răspuns printr-o scrisoare din 3 aprilie 2002, menţionând că consiliul local nu dispunea de resurse necesare pentru executarea hotărârii judecătoreşti. 10.  Având în vedere perioada îndelungată de timp în care hotărârea nu a fost executată, la 10 ianuarie 2003, reclamantul a propus consiliului local să-i plătească valoarea bănească a casei, pe care el a estimat-o la acea dată la 80,000 lei moldoveneşti (MDL) (aproximativ 5,465 euro (EUR)). Printr-o scrisoare din 28 ianuarie 2003, consiliul a respins propunerea reclamantului, pe motiv că, potrivit registrului bunurilor imobile, valoarea casei era de MDL 15,514. 11.  La 20 februarie 2004, consiliul local a informat reclamantul că el a introdus modificări la bugetul său pentru anul 2004 şi a prevăzut suma de MDL 80,000 pentru a-i fi plătită lui în schimbul casei. Nu i s-a făcut însă vreo propunere privind plata compensaţiei cu titlu de prejudiciu material sau moral. Reclamantul a refuzat oferta. Ulterior, Institutul republican de cercetări ştiinţifice de expertiză judiciară şi criminalistică („IREJC”) a evaluat preţul de piaţă al casei la MDL 81,570 (EUR 5,400). Reclamantul însă a respins şi această ofertă. 12.  La cererea Guvernului, la 16 iulie 2007, experţii Centrului Naţional de Expertize Judiciare („CNEJ”, pe lângă Ministerul Justiţiei) au mai efectuat o evaluare a casei reclamantului. Experţii au ajuns la concluzia că valoarea de piaţă a casei era de MDL 162,000 (EUR 9,674). 13.  Potrivit reclamantului, expertul angajat de el nu a avut acces la casă şi la documentele cu privire la casă. Din acest motiv, el nu a putut să determine valoarea de piaţă a casei. La cererea reclamantului, la 16 ianuarie 2008, o agenţie imobiliară a confirmat faptul că casele din centrul oraşului Orhei valorau între EUR 25,000 şi EUR 150,000, iar un metru pătrat de apartament valora EUR 450-500. Chiria lunară a unei case varia între EUR 50 şi EUR 100. 14.  Hotărârea judecătorească din 27 noiembrie 1998 nu a fost executată nici până în prezent. II. DREPTUL INTERN RELEVANT 15. Dreptul intern relevant a fost expus în hotărârea Prodan v. Moldova (nr. 49806/99, § 31, ECHR 2004‑III (extracts)). ÎN DREPT 16. Reclamantul a pretins că neexecutarea hotărârii judecătoreşti definitive pronunţată în favoarea sa a încălcat drepturile sale garantate de articolul 6 § l al Convenţiei şi articolul 1 al Protocolului nr. 1 la Convenţie. Articolul 6 § 1 al Convenţiei, în partea sa relevantă, prevede următoarele: „1. Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil ... într-un termen rezonabil ... de către o instanţă, ... care va hotărî ... asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil ... .” Articolul 1 al Protocolului nr. 1 prevede următoarele: „Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru o cauză de utilitate publică şi în condiţiile prevăzute de lege şi de principiile generale ale dreptului internaţional. Dispoziţiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosinţa bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuţii, sau a amenzilor.” I.  CEREREA GUVERNULUI PRIVIND SCOATEREA CERERII DE PE ROL ÎN TEMEIUL ARTICOLULUI 37 AL CONVENŢIEI 17.  În observaţiile sale suplimentare din 30 iulie 2007, Guvernul a formulat o declaraţie unilaterală similară celei din cauza Tahsin Acar v. Turkey (preliminary objection) [GC], nr. 26307/95, ECHR 2003‑VI) şi a informat Curtea că era gata să recunoască încălcarea drepturilor reclamantului prevăzute de articolul 6 § 1 al Convenţiei şi articolul 1 al Protocolului nr. 1 la Convenţie ca urmare a neexecutării hotărârii judecătoreşti definitive pronunţată în favoarea sa. În privinţa prejudiciului material, Guvernul a propus să-i plătească reclamantului MDL 162,000 (EUR 9,674 la acea dată), care reprezentau valoarea de piaţă a casei reclamantului (a se vedea paragraful 12 de mai sus). În ceea ce priveşte prejudiciul moral, Guvernul a propus să acorde reclamantului echivalentul în MDL al sumei de EUR 2,000. O sumă suplimentară de EUR 600 a fost oferită pentru costurile de reprezentare ale reclamantului, şi s-a angajat să ramburseze suplimentar toate cheltuielile de comunicare, dacă acestea vor fi confirmate prin chitanţe relevante. Guvernul a chemat Curtea să scoată cererea de pe rol, în conformitate cu articolul 37 al Convenţiei. 18.  Reclamantul nu a fost de acord cu propunerea Guvernului. El s-a referit la faptul că hotărârea pronunţată în favoarea lui prevedea întoarcerea casei familiei sale şi că, potrivit legislaţiei naţionale, schimbarea modului de executare era posibilă doar cu acordul lui. În orice caz, preţul casei a fost subestimat de către experţii care lucrau pentru acelaşi angajator ca şi Agentul Guvernamental (Ministerul Justiţiei) şi care nu puteau fi consideraţi complet obiectivi la evaluarea obiectului unui litigiu avut cu statul. Informaţia de la agenţia imobiliară (a se vedea paragraful 13 de mai sus) a confirmat dubiile lui. Reclamantul s-a mai referit la faptul că experţii nu au luat în consideraţie valoarea lotului de teren aferent casei (500 m.p.), precum şi venitul ratat (care constituia între EUR 5,400 şi EUR 10,800) pe care el l-ar fi putut obţine dacă ar fi dat cu chirie casa timp de peste nouă ani, perioadă în care hotărârea judecătorească pronunţată în favoarea lui nu a fost executată. În final, el nu a fost de acord cu suma oferită în calitate de compensaţie pentru prejudiciul moral suferit, referindu-se la vârsta sa înaintată (75 de ani) şi perioada excepţional de lungă de neexecutare. El a pretins EUR 100,000 cu titlu de prejudiciu moral şi EUR 1,835 cu titlu de costuri şi cheltuieli. 19.  Guvernul a contestat calculul reclamantului privind venitul ratat de pe urma posibilei închirieri a casei, deoarece el s-a bazat pe valoarea de piaţă curentă a imobilului din Orhei, şi nu pe preţurile de închiriere. Agenţia imobiliară contactată de către reclamant exista doar din anul 2006 şi nu putea să ofere informaţii privind chiria pentru perioada anterioară înfiinţării sale. În baza celor de mai sus, Guvernul a oferit o sumă suplimentară de EUR 4,000 pentru venitul ratat de reclamant pe întreaga perioadă în care el nu a putut închiria casa. 20.  Curtea face referire la principiile stabilite în jurisprudenţa sa (a se vedea, printre altele, Melnic v. Moldova, nr. 6923/03, §§ 20-31, 14 noiembrie 2006) privind examinarea declaraţiilor unilaterale. Ea reaminteşte, în special, că „depinde de circumstanţele specifice ale cauzei dacă declaraţia unilaterală oferă o bază suficientă pentru a constata că respectarea drepturilor omului garantate prin Convenţie nu cere Curţii continuarea examinării cauzei (articolul 37 § 1 in fine)”. 21.  În ceea ce priveşte faptul dacă scoaterea acestei cereri de pe rol în baza declaraţiei unilaterale făcute de către Guvern este cuvenită, Curtea notează, în primul rând, că reclamantul s-a plâns în principal de neexecutarea hotărârii judecătoreşti definitive din 27 noiembrie 1998 pronunţată în favoarea sa, prin care lui i s-a acordat casa familiei sale. Guvernul a fost de acord că a avut loc violarea articolului 6 § 1 al Convenţiei şi a articolului 1 al Protocolului nr. 1 la Convenţie din cauza neexecutării hotărârii judecătoreşti pronunţate în favoarea reclamantului. 22.  De asemenea, din cauza dificultăţii în găsirea locuinţei alternative pentru una din familiile care locuiau în casă şi care avea nevoie de condiţii speciale, Guvernul s-a oferit să plătească reclamantului valoarea bănească a casei. Curtea consideră că o asemenea soluţie poate, în principiu, constitui o bază acceptabilă pentru soluţionarea acestei cereri, având, de asemenea, în vedere faptul că însuşi reclamantul a propus această soluţie (a se vedea paragraful 10 de mai sus). 23.  Curtea însă notează că există un dezacord semnificativ între părţi în ceea ce priveşte valoarea de piaţă a casei acordate reclamantului. Curtea consideră că dubiile reclamantului privind independenţa CNEJ (a se vedea paragraful 12 de mai sus) nu sunt fără fundament, având în vedere că centrul de experţi se supune Ministerului Justiţiei şi că statul este parte în aceste proceduri. Mai mult, respingând argumentele reclamantului privind venitul ratat din neînchirierea casei, Guvernul nu a pus la îndoială veridicitatea informaţiei prezentate de către agenţia imobiliară privind valoarea de piaţă a imobilului în Orhei (a se vedea paragraful 19 de mai sus). Faptul că CNEJ nu a inclus în calculele sale valoarea lotului de teren aferent casei sprijină opinia Curţii că reclamantului nu i s-au oferit compensaţii suficiente. 24.  Bazându-se pe faptele şi motivele expuse mai sus, Curtea constată că Guvernul nu a prezentat informaţii care ar oferi o bază suficientă pentru a constata că respectarea drepturilor omului garantate prin Convenţie şi Protocoalele sale nu cere Curţii continuarea examinării cererii (a se vedea, pentru o soluţie diferită, Akman v. Turkey (striking out), nr. 37453/97, §§ 23-24, ECHR 2001‑VI). 25.  În aceste împrejurări, Curtea respinge cererea Guvernului privind scoaterea cererii de pe rol în temeiul articolului 37 al Convenţiei şi, prin urmare, va trece la examinarea admisibilităţii şi fondului cererii. II. ADMISIBILITATEA PRETENŢIILOR 26.  Reclamantul a pretins că dreptul său la un proces echitabil, garantat de articolul 6 § 1 al Convenţiei, a fost încălcat prin neexecutarea hotărârii judecătoreşti definitive pronunţată în favoarea sa. De asemenea, el a pretins încălcarea dreptului său garantat de articolul 1 al Protocolului nr. 1 la Convenţie ca urmare a aceleiaşi neexecutări. 27.   Curtea consideră că pretenţiile reclamantului formulate în temeiul articolului 6 § 1 al Convenţiei şi al articolului 1 al Protocolului nr. 1 la Convenţie ridică chestiuni de fapt şi de drept care sunt suficient de serioase încât determinarea lor să depindă de o examinare a fondului. Niciun temei pentru declararea lor inadmisibile nu a fost stabilit. Prin urmare, Curtea declară aceste pretenţii admisibile. În conformitate cu decizia sa de a aplica articolul 29 § 3 al Convenţiei (a se vedea paragraful 4 de mai sus), Curtea va examina imediat fondul acestor pretenţii. III. PRETINSA VIOLARE A ARTICOLULUI 6 § 1 AL CONVENŢIEI ŞI A ARTICOLULUI 1 AL PROTOCOLULUI NR. 1 LA CONVENŢIE ÎN PRIVINŢA NEEXECUTĂRII HOTĂRÂRII JUDECĂTOREŞTI DEFINITIVE DIN 27 NOIEMBRIE 1998 28.  Reclamantul a pretins încălcarea drepturilor sale garantate de articolele de mai sus ca urmare a neexecutării hotărârii judecătoreşti definitive pronunţată în favoarea sa. 29.  Curtea a constatat violări ale articolului 6 § 1 al Convenţiei şi ale articolului 1 al Protocolului nr. 1 la Convenţie în numeroase cauze privind întârzierea în executarea hotărârilor judecătoreşti definitive (a se vedea, printre altele, Prodan v. Moldova, citată mai sus, şi Lupacescu and Others v. Moldova, nr. 3417/02, 5994/02, 28365/02, 5742/03, 8693/03, 31976/03, 13681/03 şi 32759/03, 21 martie 2006). 30.  Prin urmare, din motivele expuse în hotărârile de mai sus, Curtea constată că neexecutarea hotărârii judecătoreşti din 27 noiembrie 1998 într-un termen rezonabil constituie o violare a articolului 6 § 1 al Convenţiei şi a articolului 1 al Protocolului nr. 1 la Convenţie. IV. APLICAREA ARTICOLULUI 41 AL CONVENŢIEI 31. Articolul 41 al Convenţiei prevede următoarele: „Dacă Curtea declară că a avut loc o violare a Convenţiei sau a protocoalelor sale şi dacă dreptul intern al Înaltelor Părţi Contractante nu permite decât o înlăturare incompletă a consecinţelor acestei violări, Curtea acordă părţii lezate, dacă este cazul, o satisfacţie echitabilă.” A. Prejudiciul material 32. Reclamantul a solicitat restituirea casei sale în conformitate cu hotărârea judecătorească definitivă din 27 noiembrie 1998. În răspunsul la declaraţia unilaterală a Guvernului, el s-a bazat pe informaţia obţinută de la o agenţie imobiliară privind valoarea caselor din Orhei, care varia între EUR 25,000 şi EUR 150,000, şi s-a referit la lotul de teren aferent casei, fără însă a specifica valoarea lui de piaţă. El a mai pretins venitul ratat pe care l-ar fi obţinut dacă închiria casa timp de peste nouă ani, având în vedere că hotărârea judecătorească pronunţată în favoarea lui a devenit definitivă. 33.  Guvernul a susţinut că, din cauza nevoilor speciale care rezultau din gradul de invaliditate, era dificil de a găsi o locuinţă alternativă potrivită pentru una din familiile care urma să fie evacuată din casa reclamantului. Mai mult, însuşi reclamantul era iniţial gata să accepte suma de MDL 80,000 în schimbul casei, însă mai târziu a refuzat această ofertă. 34. Curtea consideră că reclamantul a suferit un prejudiciu material ca rezultat al neexecutării hotărârii judecătoreşti definitive pronunţată în favoarea lui. Ea notează că, potrivit acestei hotărâri, reclamantul trebuia să obţină casa părinţilor lui. Curtea consideră că casa şi terenul aferent urmează a fi transmise reclamantului, fără posesia cuiva, în termen de trei luni de la data la care această hotărâre va deveni definitivă. Curtea acceptă că acest lucru ar putea fi dificil, având în vedere necesitatea de a găsi o locuinţă potrivită pentru una din familiile care locuiesc în casă. În acest caz, şi având în vedere materialele ce i-au fost prezentate (a se vedea paragraful 23 de mai sus), Guvernul ar urma să plătească reclamantului, în aceleaşi trei luni, EUR 25,000 în schimbul casei şi terenului aferent acesteia. 35.  De asemenea, Curtea acordă suma de EUR 4,500 pentru a compensa reclamantului venitul ratat. B. Prejudiciul moral 36.  Reclamantul a pretins EUR 100,000 cu titlu de prejudiciu moral, referindu-se la vârsta sa înaintată şi perioada îndelungată în care el nu s-a putut folosi de casa părinţilor săi. 37.  Guvernul nu a fost de acord şi s-a referit la impedimentele obiective în executarea hotărârii, precum şi la refuzul reclamantului de a accepta suma pe care el însuşi iniţial a solicitat-o. În orice caz, suma pretinsă este excesivă comparativ cu sumele acordate în alte cauze similare examinate de Curte. 38. Curtea consideră că reclamantului trebuia să-i fi fost cauzat un prejudiciu moral ca urmare a neexecutării hotărârii judecătoreşti din 27 noiembrie 1998 timp de peste nouă ani. Hotărând în mod echitabil, ea acordă reclamantului suma de EUR 3,000 cu acest titlu. C. Costuri şi cheltuieli 39. Reclamantul a pretins EUR 1,835 cu titlu de costuri de reprezentare. El a prezentat copia contractului privind reprezentarea sa în faţa Curţii încheiat cu cei doi avocaţi ai săi. 40.  Guvernul a considerat suma pretinsă excesivă. 41.  Curtea reaminteşte că pentru ca costurile şi cheltuielile să fie rambursate în temeiul articolului 41, trebuie stabilit faptul dacă ele au fost realmente angajate, necesare şi rezonabile ca mărime (a se vedea, spre exemplu, Amihalachioaie v. Moldova, nr. 60115/00, § 47, ECHR 2004‑III). 42.  Curtea notează că, chiar dacă cauza este de natură repetitivă, reprezentanţii reclamantului au prezentat observaţii privind admisibilitatea şi fondul cererii şi observaţii suplimentare ca răspuns la declaraţia unilaterală a Guvernului. Ea decide să acorde reclamantului EUR 1,200 cu titlu de costuri de reprezentare. D. Dobânda de întârziere 43. Curtea consideră că este corespunzător ca dobânda de întârziere să fie calculată în funcţie de rata minimă a dobânzii la creditele acordate de Banca Centrală Europeană, la care vor fi adăugate trei procente. DIN ACESTE MOTIVE, CURTEA, ÎN UNANIMITATE, 1.  Respinge cererea Guvernului privind scoaterea cererii de pe rol;   2.  Declară cererea admisibilă;   3.  Hotărăşte că a avut loc o violare a articolului 6 § 1 al Convenţiei;   4.  Hotărăşte că a avut loc o violare a articolului 1 al Protocolului nr. 1 la Convenţie;   5.  Hotărăşte (a) că statul pârât trebuie să întoarcă reclamantului, în termen de trei luni de la data la care hotărârea devine definitivă în conformitate cu articolul 44 § 2 al Convenţiei, casa şi terenul aferent acesteia. În cazul nerestituirii, statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în schimbul casei şi a terenului aferent acesteia, în acelaşi termen de trei luni, EUR 25,000 (douăzeci şi cinci mii euro), care să fie convertiţi în valuta naţională a statului pârât conform ratei aplicabile la data executării hotărârii, plus orice taxă care poate fi percepută; (b)  că statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în acelaşi termen de trei luni, următoarele sume care să fie convertite în valuta naţională a statului pârât conform ratei aplicabile la data executării:  (i)  EUR 4,500 (patru mii cinci sute de euro) cu titlu de prejudiciu material; (ii)  EUR 3,000 (trei mii de euro) cu titlu de prejudiciu moral, plus orice taxă care poate fi percepută; (iii)  EUR 1,200 (o mie două sute de euro) cu titlu de costuri şi cheltuieli, plus orice taxă care poate fi percepută de la reclamant; (c) că, de la expirarea celor trei luni menţionate mai sus până la executarea hotărârii, urmează să fie plătită o dobândă la sumele de mai sus egală cu rata minimă a dobânzii la creditele acordate de Banca Centrală Europeană pe parcursul perioadei de întârziere, plus trei procente;   6.  Respinge restul pretenţiilor reclamantului cu privire la satisfacţia echitabilă. Redactată în limba engleză şi comunicată în scris la 23 septembrie 2008, în conformitate cu articolul 77 §§ 2 şi 3 al Regulamentului Curţii.  Fatoş Aracı Nicolas Bratza  Grefier adjunct Preşedinte