2916/02;21960/02;21951/02;21941/02;21933/02;20491/02;2676/02;23594/02;21956/02;21953/02;21943/02;21947/02;21945/02
WyrokETPCz2004-06-15ECLI:CE:ECHR:2004:0615JUD000291602
Analiza orzeczenia
Sekcja wygenerowana przez AI na podstawie treści orzeczenia — nie stanowi cytatu.
Zagadnienie prawne
Czy długotrwałe niewykonanie prawomocnych orzeczeń sądów krajowych przez państwo, uzasadniane brakiem funduszy, stanowi naruszenie prawa do rzetelnego procesu (art. 6 ust. 1 Konwencji) oraz prawa do poszanowania mienia (art. 1 Protokołu nr 1 do Konwencji)?Ratio decidendi
Trybunał orzekł, że prawo do rzetelnego procesu, gwarantowane przez art. 6 ust. 1 Konwencji, obejmuje prawo do wykonania prawomocnego orzeczenia sądowego, a jego długotrwałe niewykonanie przez władze państwowe czyni to prawo iluzorycznym i jest niezgodne z zasadami państwa prawa. Ponadto, roszczenia skarżących, potwierdzone prawomocnymi wyrokami, stanowiły 'mienie' w rozumieniu art. 1 Protokołu nr 1. Niewykonanie tych orzeczeń stanowiło ingerencję w prawo do poszanowania mienia. Trybunał podkreślił, że brak funduszy nie może usprawiedliwiać ani niewykonania orzeczeń sądowych, ani naruszenia prawa do mienia.Stan faktyczny
Piętnastu obywateli Mołdawii (skarżący) uzyskało w latach 1999-2001 prawomocne wyroki sądów krajowych, nakazujące Ministerstwu Finansów wypłatę im odszkodowań za zindeksowane depozyty bankowe. Pomimo tych orzeczeń, władze państwowe nie wykonały ich przez okres od 24 do 42 miesięcy, powołując się na brak środków w budżecie państwa. Skarżący składali skargi do Ministerstwa Sprawiedliwości i Departamentu Wykonania Orzeczeń Sądowych, jednak bezskutecznie. Orzeczenia zostały wykonane dopiero w kwietniu 2003 roku, po zakomunikowaniu skarg rządowi Mołdawii przez ETPCz.Rozstrzygnięcie
Trybunał jednogłośnie: 1. Uznaje skargi za dopuszczalne. 2. Stwierdza naruszenie art. 6 ust. 1 Konwencji. 3. Stwierdza naruszenie art. 1 Protokołu nr 1 do Konwencji. 4. Orzeka, że pozwane państwo ma zapłacić skarżącym określone kwoty tytułem odszkodowania materialnego i niemajątkowego, powiększone o odsetki. 5. Oddala pozostałe roszczenia skarżących o słuszne zadośćuczynienie.Pełny tekst orzeczenia
CURTEA EUROPEANĂ A DREPTURILOR OMULUI
SECŢIUNEA A PATRA
CAZUL LUNTRE ŞI ALŢII C. MOLDOVEI
(Cererile nr. 2916/02, 21951/02, 21941/02, 21933/02, 20491/02, 2676/02, 2359/02, 21954/02, 21953/02, 21943/02, 21947/02 şi 21945/02)
HOTĂRÂRE
STRASBOURG
15 iunie 2004
Această hotărâre va deveni definitivă în condiţiile prevăzute de articolul 44 para.2 al Convenţiei. Ea poate constitui subiectul unei revizuirii editoriale.
În cazul Luntre şi alţii c. Moldovei,
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secţiunea a patra), în Camera în următoarea componenţă:
Domnul Nicolas Bratza, Preşedinte
D-l M. Pellonpaa,
D-l S. Pavlovschi,
D-l J. Borrego Borrego,
D-a E. Fura-Sandstrom
Dra. L. Mijovic, judecători
Şi d-l M. O’Boyle, Grefierul Secţiunii,
Deliberînd la 25 Mai 2004,
Pronunţă următoarea hotărâre, care a fost adoptată la aceeşi dată:
PROCEDURA
1. Cazul format din 13 cereri (nr. 2916/02, 21960/02, 21951/02, 21941/02, 21933/02, 20491/02, 2676/02, 23594/02, 21956/02, 21953/02, 21943/02, 21947/02 şi 21945/02) împotriva Republicii Moldova depuse la Curte în conformitate cu articolul 34 al Convenţiei pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale (în continuare Convenţia) de către 15 cetăţeni ai Republicii Moldova, dl Gheorghe Luntre, dna Nina Voit, dl Pavel Maloman, dl Dumitru Tcacenco, dl Mihail Zverev, dna Lidia Abramov, dna Eudochia Volcov, dna Ianina Atnealov, dna Nina Ceaica, dl Dumitru Grişin, dna Tatiana Grişin, dl Pavel Epifanov, dna Nadejda Cleausev, dna Ecaterina Bobâlev şi dl Ivan Prozor (reclamanţi), la 31 octombrie 2001, 25 februarie 2002, 25 februarie 2002, 25 februarie 2002, 11 martie 2002, 30 octombrie 2001, 25 mai 2002, 25 mai 2002, 25 februarie 2002, 25 februarie 2002, 25 februarie 2002, 25 februarie 2002, 25 februarie 2002, 25 februarie 2002.
2. Reclamanţii au fost reprezentaţi de către dl Vitalie Iordachi, care a acţionat în numele organizaţiei non guvernamentale “Juriştii pentru Drepturile Omului”, cu sediul în municipiul Chişinău. Guvernul Republicii Moldova (Guvernul) a fost reprezentat de către Agentul său, dl Vitalie Pârlog.
3. Reclamanţii au pretins violarea de către Statul Republica Moldova a prevederilor articolului 6 para.1 al Convenţiei, ca urmare a neexecutării hotărârilor judecătoreşti definitive din 17 septembrie 2000, 10 iulie 2000, 10 mai 2000, 25 august 2000, 10 mai 2000, 3 mai 2001, 15 martie 2001, 30 noiembrie 2000, 30 noiembrie 2000, 18 octombrie 1999, 18 octombrie 1999, 14 decembrie 2000, 30 noiembrie 2000, 10 mai 2000, 10 mai 2000. Acest fapt a constituit o încălcare a dreptului lor de a li se recunoaşte drepturile civile de către o instanţă judecătorească. Mai mult, reclamanţii nu au avut posibilitatea de a folosi bunurile aflate în proprietatea lor, astfel, dreptul lor la protecţia proprietăţii garantat de articolul 1 al Protocolului 1 al Convenţiei a fost violat.
4. Cererile respective au fost repartizate Secţiunii a IV-a. La 4 februarie 2003, o Cameră a acelei Secţiuni a decis să comunice aceste cereri Guvernului Republicii Moldova. În conformitate cu prevederile articolului 29 para. 3 al Convenţiei, s-a decis examinarea fondului cererii în paralel cu examinarea admisibilităţii sale.
5. La 25 mai 2004 Curtea a decis să unească cererile conform Regulii 42 (1) a Regulamentului Curţii.
ÎN FAPT
I. CIRCUMSTANŢELE CAUZEI
6. Toţi reclamanţii sunt cetăţeni ai Republicii Moldova, locuiesc în Republica Moldova şi s-au născut respectiv, în 1932, 1920, 1928, 1919, 1925, 1927, 1923, 1969, 1930, 1919, 1923, 1929, 1928, 1923 şi 1922.
7. La 29 iulie 1994 şi la 16 februarie 1995, Guvernul şi Parlamentul Republicii Moldova au elaborat două hotărâri potrivit cărora depunerile la Banca de Economii a anumitor categorii de persoane, trebuiau indexate. În conformitate cu aceste hotărâri, Ministerul Finanţelor trebuia să aloce fondurile necesare Băncii de Economii. Totuşi, Ministerul Finanţelor nu a făcut acest lucru şi astfel nu a fost posibil ca Banca de Economii să execute hotărârile respective ale Parlamentului şi Guvernului Republicii Moldova.
8. În 1999-2001 reclamanţii au înaintat acţiuni civile la Judecătoria sectorului Râşcani împotriva Ministerului Finanţelor în vederea încasării compensaţiei.
9. La 17 septembrie 2000, printr-o hotărâre judecătorească definitivă, instanţa de judecată i-a acordat dlui Gheorghe Luntre o compensaţie în valoare de 2 936 MDL (echivalentul a 275 EURO).
10. La 10 iulie 2000, printr-o hotărâre judecătorească definitivă, instanţa de judecată i-a acordat dnei Nina Voit o compensaţie în valoare de 2 934 MDL (echivalentul a 248 EURO).
11. La 10 mai 2000, printr-o hotărâre judecătorească definitivă, instanţa de judecată i-a acordat dlui Pavel Maloman o compensaţie în valoare de 733 MDL (echivalentul a 65 de EURO).
12. La 25 august 2000, printr-o hotărâre judecătorească definitivă, instanţa de judecată i-a acordat dlui Dumitru Tcacenco o compensaţie în valoare de 734.50 MDL (echivalentul a 66 de EURO).
13. La 10 mai 2000, printr-o hotărâre judecătorească definitivă, instanţa de judecată i-a acordat dlui Mihail Zverev o compensaţie în valoare de 733 MDL (echivalentul a 65 de EURO).
14. La 3 mai 2001, printr-o hotărâre judecătorească definitivă, instanţa de judecată i-a acordat dnei Lidia Abramov o compensaţie în valoare de 2 934 MDL (echivalentul a 254 de EURO).
15. La 15 martie 2001, printr-o hotărâre judecătorească definitivă, instanţa de judecată i-a acordat dnei Eudochia Volcov o compensaţie în valoare de 3 667.50 MDL (echivalentul a 313 de EURO).
16. La 30 noiembrie 2000, printr-o hotărâre judecătorească definitivă, instanţa de judecată i-a acordat dnei Ianina Atnealov o compensaţie în valoare de 1 468 MDL (echivalentul a 138 de Euro).
17. La 30 noiembrie 2000, printr-o hotărâre judecătorească definitivă, instanţa de judecată i-a acordat dnei Nina Ceaica o compensaţie în valoare de 734 MDL (echivalentul a 69 de EURO).
18. La 18 octombrie 1999, printr-o hotărâre judecătorească definitivă, instanţa de judecată i-a acordat dlui Dumitru Grişin o compensaţie în valoare de 1 446.76 MDL (echivalentul a 122 de EURO).
19. La 18 octombrie 1999, printr-o hotărâre judecătorească definitivă, instanţa de judecată i-a acordat dnei Tatiana Grişin o compensaţie în valoare de 1 301.76 MDL (echivalentul a 109 de EURO).
20. La 14 decembrie 2000, printr-o hotărâre judecătorească definitivă, instanţa de judecată i-a acordat dlui Pavel Epifanov o compensaţie în valoare de 2 130.69 MDL (echivalentul a 197 de EURO).
21. La 30 noiembrie 2000, printr-o hotărâre judecătorească definitivă, instanţa de judecată i-a acordat dnei Nadejda Cleausev o compensaţie în valoare de 733.50 MDL (echivalentul a 69 de EURO).
22. La 10 mai 2000, printr-o hotărâre judecătorească definitivă, instanţa de judecată i-a acordat dnei Ecaterina Bobâlev o compensaţie în valoare de 733 MDL (echivalentul a 65 de EURO).
23. La 10 mai 2000, printr-o hotărâre judecătorească definitivă, instanţa de judecată i-a acordat dlui Ivan Prozor o compensaţie în valoare de 733 MDL (echivalentul a 65 de EURO).
24. La date nespecificate, reclamanţii au depus plângeri despre neexecutarea hotărârilor judecătoreşti la Ministerul Justiţiei şi la Departamentul de Executare a Deciziilor Judecătoreşti. În replică, Ministerul Justiţiei şi Departamentul de Executare a Deciziilor Judecătoreşti au informat reclamanţii despre faptul că hotărârile judecătoreşti nu au fost executate, deoarece nu au fost prevăzute prin prevederi legale în Bugetul de Stat anual fonduri necesare pentru executarea hotărârilor judecătoreşti.
25. La 22 - 30 aprilie 2003, în urma comunicării cererilor respective Guvernului Republicii Moldova, Ministerul Finanţelor a executat hotărârile judecătoreşti respective.
II. DREPTUL INTERN PERTINENT
26. Prevederile relevante ale Codului de Procedură Civilă, în vigoare la acel moment, statuau:
Articolul 336. Hotărârile instanţelor de judecată şi ale altor organe, care urmează să fie executate
Se execută conform regulilor stabilite de prezentul titlu al codului: 1) hotărârile, încheierile şi deciziile pronunţate de instanţele de judecată în pricinile civile...
Articolul 338. Eliberarea titlului executor
Titlul executor se eliberează de către instanţă creditorului – urmăritor, după ce hotărârea a rămas definitivă, cu excepţia cazurilor de executare imediată, când titlul executor se eliberează imediat după darea hotărârii.
Articolul 343. Prezentarea documentului de executare silită spre executare.
Executorul judecătoresc începe executarea hotărârilor la cererea persoanelor enumerate în articolul 5 al prezentului Cod, iar în cazurile prevăzute de alineatul al doilea al acestui articol - în urma dispoziţiei judecătorului.
Articolul 349. Controlul asupra executării hotărârilor.
Controlul asupra executării juste şi la timp a hotărârilor judecătoreşti este exercitată de către Departamentul de Executare a deciziilor judiciare pe lângă Ministerul Justiţiei.
ÎN DREPT
27. Reclamanţii au pretins faptul că dreptul lor de a li se recunoaşte drepturile lor civile de către o instanţă judecătorească a fost încălcat de către autorităţile statale prin faptul că nu au fost executate hotărârile judecătoreşti din 17 septembrie 2000, 10 iulie 2000, 10 mai 2000, 25 august 2000, 10 mai 2000, 3 mai 2001, 15 martie 2001, 30 noiembrie 2000, 30 noiembrie 2000, 18 octombrie 1999, 18 octombrie 1999, 14 decembrie 2000, 30 noiembrie 2000, 10 mai 2000 şi 10 mai 2000. Ei şi-au întemeiat alegaţiile pe prevederile articolului 6 para. 1 al Convenţiei, care prevede următoarele:
” 1. Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public şi într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanţă independentă şi imparţială...”
28. În continuare, reclamanţii au pretins faptul că datorită neexecutării hotărârilor judecătoreşti, pronunţate în favoarea lor, ei nu au putut folosi bunurile aflate în proprietatea lor, şi astfel dreptul lor la protecţia proprietăţii conform prevederilor articolului 1 al Protocolului 1 al Convenţiei a fost violat. Articolul 1 al Protocolului 1 al Convenţiei prevede următoarele:
” Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietăţile sale, decât pentru cauză de utilitate publică şi în condiţiile prevăzute de lege şi de principiile generale ale Dreptului Internaţional.
Totuşi, dispoziţiile precedente nu vor diminua nici într-un caz dreptul statului de a adopta astfel de legi, considerându-le necesare pentru a reglementa utilizarea bunurilor în conformitate cu interesul general sau să asigure plata impozitelor ori a altor contribuţii sau a amenzilor.”
ADMISIBILITATEA CERERILOR
29. Curtea consideră că plângerile reclamanţilor, fondate pe prevederile articolelor 6 para. 1 şi articolul 1 al Protocolului 1 al Convenţiei, implică chestiuni de drept care sunt suficient de serioase încât determinarea acestora să depindă de examinarea fondului, nefiind stabilite alte motive pentru declararea lor ca fiind inadmisibile. Prin urmare, Curtea a declarat aceste cereri ca fiind admisibile. Curtea se va pronunţa şi asupra fondului acestor cereri, în conformitate cu decizia de aplicare a articolului 29 para.3 al Convenţiei (vezi para. 4 de mai sus).
PRETINSA VIOLARE A ARTICOLULUI 6 AL. 1 AL CONVENŢIEI
30. Reclamanţii s-au plâns de faptul că autorităţile nu au executat hotărârile judecătoreşti definitive din 17 septembrie 2000, 10 iulie 2000, 10 mai 2000, 25 august 2000, 10 mai 2000, 3 mai 2001, 15 martie 2001, 30 noiembrie 2000, 30 noiembrie 2000, 18 octombrie 1999, 18 octombrie 1999, 14 decembrie 2000, 30 noiembrie 2000, 10 mai 2000 şi 10 mai 2000, fapt ce a constituit o violare a prevederilor articolului 6 para. 1 al Convenţiei.
31. Guvernul Republicii Moldova nu a negat faptul că neexecutarea hotărârilor judecătoreşti a constituit o încălcare a articolului 6 para. 1 al Convenţiei.
32. Curtea subliniază că articolulul 6 para. 1 al Convenţiei asigură tuturor, dreptul de a prezenta în faţa unei instanţe judecătoreşti orice plângere referitoare la drepturile şi obligaţiile sale civile, acest drept incluzând dreptul de a se adresa unei instanţe judecătoreşti, drept din care rezultă dreptul de acces la o instanţă, un aspect al căruia este şi dreptul de a demara în faţa unei instanţe proceduri legale în probleme de ordin civil. Totuşi, acest drept ar fi iluzoriu, dacă sistemul legal naţional al unui Stat Contractant ar permite ca o hotărâre judecătorească definitivă şi obligatorie, să rămână neexecutată în detrimentul unei părţi. Ar fi de neconceput ca articolul 6 para. 1 al Convenţiei să descrie detaliat garanţiile de procedură oferite părţilor aflate în litigiu - proceduri care sunt echitabile, publice şi prompte - fără a asigura executarea hotărârilor judecătoreşti. A interpreta prevederile articolului 6 para.1 al Convenţiei ca referindu-se exclusiv la accesul la o instanţă judecătorească şi îndeplinirea procedurilor legale fără asigurarea executării hotărârilor judecătoreşti ar duce la situaţii incompatibile cu principiile statului de drept pe care fiecare Stat Contractant s-a obligat să le respecte prin ratificarea Convenţiei. Executarea unei hotărâri judecătoreşti pronunţată de o instanţă judecătorească, trebuie privită ca o parte integrală a unui proces conform prevederilor articolului 6 al Convenţiei (vezi hotărârea Hornsby versus Grecia din 19 martie 1997, Raporturi 1997-II, p.510, para.40).
33. O autoritate statală nu poate folosi în calitate de scuză lipsa de fonduri pentru a nu executa o hotărâre judecătorească. Prin urmare, o întârziere în executarea unei hotărâri judecătoreşti ar putea fi justificată doar de anumite circumstanţe. Dar această întârziere nu trebuie să fie astfel încât să atingă însăşi esenţa dreptului garantat de articolul 6 para.1 al Convenţiei (vezi Immobiliare Saffi versus Italia [GC], nr. 22774/93, para.74, CEDO 1999-V).
34. Curtea subliniază faptul că hotărârile judecătoreşti pronunţate de Judecătoria sectorului Râşcani, în favoarea reclamanţilor, nu au fost executate pentru o perioada care a variat între 24 şi 42 de luni (doar după ce, la 22-30 aprilie 2003, cererile respective au fost comunicate Guvernului de către Curte).
35. Prin faptul că pe parcursul multor ani nu au fost întreprinse măsurile necesare pentru executarea hotărârilor judecătoreşti definitive în aceste cazuri, autorităţile din Republica Moldova au încălcat prevederile articolului 6 para.1 al Convenţiei.
36. Corespunzător, a existat o violare a articolului 6 para. 1 al Convenţiei.
III. PRETINSA VIOLARE A ARTICOLULUI 1 PROTOCOLUL 1 AL CONVENŢIEI
37. Ulterior, din cauza neexecutării hotărârilor judecătoreşti în favoarea lor şi imposibilităţii de a dispune de bunurile aflate în proprietate, reclamanţii au invocat încălcarea dreptului la protecţia proprietăţii prevăzut de articolul 1 al Protocolului 1 al Convenţiei.
38. Guvernul Republicii Moldova nu a negat faptul că neexecutarea hotărârilor judecătoreşti a constituit o încălcare a articolului 1 al Protocolului 1 al Convenţiei.
39. Curtea subliniază că o revendicare poate constitui un bun în virtutea prevederilor articolului 1 al Protocolului 1 al Convenţiei dacă este stabilită suficient pentru a fi executată (vezi hotărârea Stran Greek Refineries Andreadis versus Grecia, din 9 decembrie 1994, Seria A nr. 301 - B, para.59).
40. Curtea notează faptul că reclamanţii aveau revendicări care urmau să fie executate aşa cum prevedeau hotărârile judecătoreşti din 17 septembrie 2000, 10 iulie 2000, 10 mai 2000, 25 august 2000, 10 mai 2000, 3 mai 2001, 15 martie 2001, 30 noiembrie 2000, 30 noiembrie 2000, 18 octombrie 1999, 18 octombrie 1999, 14 decembrie 2000, 30 noiembrie 2000, 10 mai 2000 şi 10 mai 2000. Rezultă că imposibilitatea reclamanţilor de a obţine executarea hotărârilor până la 22 - 30 aprilie 2003, a constituit o imixtiune în dreptul lor de a dispune de bunurile aflate în proprietatea acestora, aşa cum prevede prima propoziţie a primului paragraf al articolului 1 al Protocolului 1 al Convenţiei.
41. Nerespectarea hotărârilor judecătoreşti definitive de către autorităţile naţionale au privat reclamanţii de dreptul lor legitim de a li se achita compensaţiile şi de a dispune de banii lor. Guvernul Republicii Moldova nu a prezentat nici o justificare pentru această imixtiune şi Curtea consideră că lipsa de fonduri nu poate justifica o asemenea omisiune (vezi mutatis mutandis, Ambruosi versus Italia, nr.31227/96, paragrafele 28-34, 19 octombrie 2000).
42. Corespunzător, a avut loc o încălcare a articolului 1 al Protocolului 1 al Convenţiei.
IV. APLICAREA ARTICOLULUI 41 AL CONVENŢIEI
43. Articolul 41 al Convenţiei prevede:
” Dacă Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenţiei sau a Protocoalelor sale şi dacă dreptul intern al Înaltei Părţi Contractante nu permite decât o înlaturare incompletă a consecinţelor acestei încălcări, Curtea acordă părţii lezate, dacă este cazul, o reparaţie echitabilă “.
A. PREJUDICIUL MATERIAL
44. În rezultatul neexecutării hotărârilor judecătoreşti, de către autorităţi, reclamanţii au pretins următoarele sume băneşti pentru prejudiciul material suferit: dl Gheorghe Luntre - 101 EURO, dna Nina Voit - 105 EURO, dl Pavel Maloman - 25 EURO, dl Dumitru Tcacenco - 25 EURO, dl Mihail Zverev - 25 EURO, dna Lidia Abramov - 63 EURO, dna Eudochia Volcov - 102 EURO, dna Ianina Atnealov - 35 EURO, dna Nina Ceaica - 23 EURO, dl Dumitru Grişin - 69 EURO, dna Tatiana Grişin - 64 EURO, dl Pavel Epifanov – 64 EURO, dna Nadejda Cleausev - 23 EURO, dna Ecaterina Bobâlev - 25 EURO şi dl Ivan Prozor - 36 EURO.
45. Guvernul a considerat sumele pretinse excesive şi a lăsat la discreţia Curţii stabilirea cuantumului prejudiciul material.
46. Curtea consideră că reclamanţii au suferit un prejudiciu material ca rezultat al neexecutării hotărârilor judecătoreşti din 17 septembrie 2000, 10 iulie 2000, 10 mai 2000, 25 august 2000, 10 mai 2000, 3 mai 2001, 15 martie 2001, 30 noiembrie 2000, 30 noiembrie 2000, 18 octombrie 1999, 18 octombrie 1999, 14 decembrie 2000, 30 noiembrie 2000, 10 mai 2000 şi 10 mai 2000. Curtea acordă în calitate de prejudiciu material, dlui Gheorghe Luntre - 101 EURO, dnei Nina Voit - 105 EURO, dlui Pavel Maloman - 25 EURO, dlui Dumitru Tcacenco - 25 EURO, dlui Mihail Zverev - 25 EURO, dnei Lidia Abramov - 63 EURO, dnei Eudochia Volcov - 102 EURO, dnei Ianina Atnealov - 35 EURO, dnei Nina Ceaica - 23 EURO, dlui Dumitru Grişin - 69 EURO, dnei Tatiana Grişin - 64 EURO, dlui Pavel Epifanov - 64 EURO, dnei Nadejda Cleausev - 23 EURO, dnei Ecaterina Bobâlev - 25 EURO şi dlui Ivan Prozor -36 EURO.
B. PREJUDICIUL MORAL
47. În rezultatul neexecutării hotărârilor judecătoreşti, de către autorităţile naţionale, reclamanţii au pretins următoarele sume băneşti pentru prejudiciul moral suferit: dl Gheorghe Luntre – 35 000 EURO, dna Nina Voit – 30 000 EURO, dl Pavel Maloman –30 000 EURO, dl Dumitru Tcacenco – 30 000 EURO, dl Mihail Zverev – 30 000 EURO, dna Lidia Abramov – 35 000 EURO, dna Eudochia Volcov – 30 000 EURO, dna Ianina Atnealov – 25 000 EURO, dna Nina Ceaica – 25 000 EURO, dl Dumitru Grişin – 25 000 EURO, dna Tatiana Grişin – 25 000 EURO, dl Pavel Epifanov – 30 000 EURO, dna Nadejda Cleausev – 30 000 EURO, dna Ecaterina Bobâlev – 30 000 EURO şi dl Ivan Prozor – 30 000 EURO.
48. Guvernul nu a fost de acord cu sumele pretinse de către reclamanţi, considerându-le excesive în lumina jurisprudenţei Curţii Europene. Guvernul a exprimat opinia conform căreia în anumite cazuri, simplul fapt al constatării unei violări a Convenţiei, a fost considerată a fi satisfacţie echitabilă. Ulterior, Guvernul Republicii Moldova a citat cazul Burdov versus Rusia nr. 59498/00, CEDO 2002-III, unde reclamantului i s-a acordat în calitate de prejudiciu moral suma în valoare de 3 000 EURO.
49. Curtea consideră faptul că reclamanţii au suferit o stare de stres şi frustrare, ca rezultat al neexecutării hotărârilor judecătoreşti, având în vedere vârsta acestora şi faptul că unica lor sursă de venit era pensia din partea statului. La stabilirea acordării prejudiciului moral suferit de către fiecare reclamant, Curtea ia în consideraţie următorii factori: vârsta reclamanţilor, venitul personal, durata procedurii de executare a hotărârilor judecătoreşti şi alte aspecte relevante. În calitate de prejudiciu moral Curtea acordă reclamanţilor următorele: dlui Gheorghe Luntre - 1000 EURO, dnei Nina Voit - 1000 EURO, dlui Pavel Maloman - 1000 EURO, dlui Dumitru Tcacenco – 1000 EURO, dlui Mihail Zverev - 100 EURO, dnei Lidia Abramov - 1000 EURO, dnei Eudochia Volcov - 500 EURO, dnei Ianina Atnealov - 700 EURO, dnei Nina Ceaica - 900 EURO, dlui Dumitru Grişin - 1000 EURO, dnei Tatiana Grişin - 1000 EURO, dlui Pavel Epifanov - 900 EURO, dnei Nadejda Cleausev - 900 EURO, dnei Ecaterina Bobâlev - 1000 EURO şi dlui Ivan Prozor - 1000 EURO.
C. COSTURI şi CHELTUIELI
50. Dl Gheorghe Luntre, dl Pavel Maloman, dl Mihail Zverev şi Ivan Prozor au mai pretins câte 1000 de EURO fiecare pentru taxele de reprezentare. Ei s-au bazat pe contractele încheiate cu avocaţii acestora, potrivit cărora taxele vor fi achitate doar în caz de reuşită.
51. Dna Nina Voit, dl Dumitru Tcacenco, dna Lidia Abramov, dna Eudochia Volcov, dl Pavel Epifanov, dna Nadejda Cleausev şi Ecaterina Bobâlev, au mai pretins câte 50 de EURO fiecare, pe când dna Ianina Atnealov, dna Nina Ceaica, dl Dumitru Grişin şi dna Tatiana Grişin au pretins câte 25 de EURO fiecare pentru cheltuielile de secretariat.
52. Guvernul nu a fost de acord cu sumele reclamate, declarând că sunt excesive şi că reclamanţii nu au reuşit să dovedească pretinsele cheltuieli de reprezentare.
53. Curtea notează faptul că costurile şi cheltuielile trebuie să fie incluse în suma acordată în conformitate cu articolul 41 al Convenţiei, trebuie stabilit faptul că ele au fost reale şi necesare şi au avut un cuantum rezonabil (vedeţi, de exemplu, Nilsen şi Johnsen versus Norvegia [GC], nr. 23118/93, paragr.62, CEDO 1999-VIII).
54. În conformitate cu Regula 60 para. 2 a Regulamentului Curţii, detaliind toate revendicările înaintate, Camera poate respinge revendicările în totalitate sau în parte.
55. Ca bază de evaluare, Curtea poate folosi elemente ca: numărul orelor de lucru şi a tarifelor solicitate pentru fiecare oră de lucru. Totuşi, deoarece reclamanţii nu au prezentat nici o informaţie, Curtea decide să nu acorde nici o sumă bănească pentru costuri şi cheltuieli (vezi Amihalachioaie versus Moldova, nr. 60115/00, para.48).
D. PENALITĂŢI
56. Curtea consideră potrivit ca penalitatea să fie calculată în baza ratei minime a dobânzii a Băncii Centrale Europene, la care să se adune trei procente.
DIN ACESTE MOTIVE, CURTEA UNANIM
Declară cererile admisibile;
Susţine faptul că a existat o violare a articolului 6 para.1 al Convenţiei;
Susţine faptul că a existat o violare a articolului 1 al Protocolului 1 al Convenţiei;
Susţine faptul că,
(a) Statul reclamat trebuie să achite în decurs de trei luni de la data la care hotărârea devine definitivă în conformitate cu prevederile art.44 para.2 al Convenţiei,
- domnului Gheorghe Luntre - 101 EURO pentru prejudiciul material suferit şi 1000 EURO pentru prejudiciul moral suferit,
- doamnei Nina Voit - 105 EURO pentru prejudiciul material suferit şi 1000 EURO pentru prejudiciul moral suferit,
- domnului Pavel Maloman - 25 EURO pentru prejudiciul material suferit şi 1000 EURO pentru prejudiciul moral suferit,
- domnului Dumitru Tcacenco - 25 EURO pentru prejudiciul material suferit şi 1000 EURO pentru prejudiciul moral suferit,
- domnului Mihail Zverev - 25 EURO pentru prejudiciul material suferit şi 1000 EURO pentru prejudiciul moral suferit,
- doamnei Lidia Abramov - 63 EURO pentru prejudiciul material suferit şi 800 EURO pentru prejudiciul moral suferit,
- doamnei Eudochia Volcov - 102 EURO pentru prejudiciul material suferit şi 800 EURO pentru prejudiciul moral suferit,
- doamnei Ianina Atnealov - 35 EURO pentru prejudiciul material suferit şi 700 EURO pentru prejudiciul moral suferit,
- doamnei Nina Ceaica - 23 EURO pentru prejudiciul material suferit şi 900 EURO pentru prejudiciul moral suferit,
- domnului Dumitru Grişin - 69 EURO pentru prejudiciul material suferit şi 1000 EURO pentru prejudiciul moral suferit,
- doamnei Tatiana Grişin - 64 EURO pentru prejudiciul material suferit şi 1000 EURO pentru prejudiciul moral suferit,
- domnului Pavel Epifanov - 64 EURO pentru prejudiciul material suferit şi 900 EURO pentru prejudiciul moral suferit,
- doamnei Nadejda Cleausev - 23 EURO pentru prejudiciul material suferit şi 900 EURO pentru prejudiciul moral suferit,
- doamnei Ecaterina Bobâlev - 25 EURO pentru prejudiciul material suferit şi 1000 EURO pentru prejudiciul moral suferit,
- domnului Ivan Prozor - 36 EURO pentru prejudiciul material suferit şi 1000 EURO pentru prejudiciul moral suferit;
(b) că sumele de mai sus trebuie convertite în valuta naţională a statului reclamat la rata aplicabilă la dată executării hotărârii, plus orice taxă care poate fi exigibilă,
(c) că începând cu data expirării celor trei luni sus menţionate până la executarea hotărârii va trebui achitată o rată simplă a dobânzii la sumele de mai sus egală cu rata minimă a dobânzii a Băncii Centrale Europene pe parcursul perioadei de penalizare plus trei procente;
Respinge unanim restul revendicărilor reclamanţilor de satisfacţie echitabilă.
Întocmită în limba engleză şi notificată în scris la 15 iunie 2004, conform Regulii 77 para.2 şi 3 a Regulamentului Curţii.
Michael O’Boyle Nicolas Bratza
© Rada Europy / Europejski Trybunał Praw Człowieka, źródło: HUDOC (hudoc.echr.coe.int), pozyskano 29.07.2026. · Źródło