29558/02

©Documentul a fost pus la dispoziţie cu sprijinul Consiliului Superior al Magistraturii din România (www.csm1909.ro) şi al Institutului European din România” (www.ier.ro). Permisiunea de a republica această traducere a fost acordată exclusiv în scopul includerii sale în baza de date HUDOC.   ©The document was made available with the support of the Superior Council of Magistracy of Romania (www.csm1909.ro) and the European Institute of Romania (www.ier.ro). Permission to re-publish this translation has been granted for the sole purpose of its inclusion in the Court’s database HUDOC.     Traducere din limba engleză     Consiliul Europei Curtea Europeană a Drepturilor Omului Secţia a III-a         CAUZA DUŢĂ împotriva ROMANIEI   (Cererea nr. 29558/02)   HOTĂRÂRE STRASBOURG 30 septembrie 2008   DEFINITIVĂ   26/01/2009   Această sentinţă poate suferi modificări de formă.   În cauza Duţă împotriva României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secţia a III-a), deliberând în cadrul unui complet format din:  Josep Casadevall, Preşedinte,  Corneliu Bîrsan,  Boštjan M. Zupančič,  Egbert Myjer,  Ineta Ziemele,  Luis López Guerra,  Ann Power, judecători, şi Stanley Naismith, Grefier adjunct al Secţiei, după ce a deliberat în camera de consiliu, la data de 9 septembrie 2008, a pronunţat următoarea hotărâre, adoptată la aceeaşi dată: PROCEDURA 1. La originea cauzei se află cererea (no. 29558/02) introdusă împotriva României, prin care un cetăţean român, domnul Ioan Duţă (“reclamantul”), a sesizat Curtea la data de 16 iulie 2002 în temeiul art. 34 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale ("Convenţia"). 2.  Guvernul român ("Guvernul") a fost reprezentat de agentul său, domnul Răzvan-Horaţiu Radu. 3.  La 23 mai 2007 Preşedintele Secţiei a treia a decis să comune Guvernului cererea. S-a mai decis că admisibilitatea şi fondul cauzei vor fi examinate împreună (art. 29 alin. 3).   ÎN FAPT CIRCUMSTANŢELE CAUZEI 4.  Reclamantul s-a născut în 1928 şi locuieşte în Braşov. 5.  La 4 septembrie 1991 reclamantul a dat în judecată nouă persoane, solicitând ieşirea din indiviziune cu privire la proprietatea deţinută în coproprietate şi care a fost înregistrată în Cartea Funciară sub nr. 954 Moeciu de Jos (“CF 954”). El a solicitat să i se atribuie casa făcută din lemn şi un grajd. 6.  La 16 februarie 1993 Judecătoria Braşov (“Judecătoria”) a respins acţiunea. Judecătoria nu a putut ajunge la o concluzie pentru că în raportul expertului s-a menţionat că proprietatea înregistrată sub numărul CF 954 era legată de o altă proprietate înregistrată sub nr. CF 417, care aparţinea celorlalţi proprietari şi nu avea limite clare, iar părţile s+au opus elaborării unui alt raport de către expert. 7.  La 15 iunie 1993 Tribunalul Braşov (“Tribunalul”) a admis recursul făcut de reclamant, a casat hotărârea judecătoriei şi a trimis cauza înapoi pentru rejudecare. A considerat că reclamantul ar trebui să iniţieze şi o acţiune civilă împotriva proprietarilor proprietăţii înregistrate sub nr. CF 417. 8.  Din cele paisprezece audieri care au avut loc între 8 septembrie 1993 şi 20 septembrie 1995, una a fost amânată la cererea reclamantului pentru că avocatul acestuia era absent. 9.  La 15 iulie 1993 o anumită M.A. l-a dat în judecată pe reclamant pentru recuperarea posesiei asupra proprietăţii înregistrate sub nr. CF 417. Acţiunea lui M.A. era legată de procesul iniţiat de reclamant. În 1995 reclamantul a dat-o în judecată pe M.A. pentru a o evacua din casă, grajd şi anexe. Şi această acţiune a fost legată de procesul iniţiat de reclamant în 1991. 10.  După rejudecare, la 25 octombrie 1995 Tribunalul, ţinând cont de rapoartele celor trei experţi, a admis acţiunea reclamantului, a divizat proprietatea comună asupra proprietăţilor înregistrate sub numerele CF 954 şi CF 417, i-a atribuit reclamantului casa înregistrată sub nr. CF 954 şi a dispus evacuarea lui M.A. Totodată, a respins acţiunea lui M.A. pentru recuperarea posesiei. 11.  La 15 mai 1996 Tribunalul a respins recursul făcut de M.A. 12.  Ulterior M.A. a făcut un recurs în casaţie. Din cele şaisprezece înfăţişări care au avut loc între 12 septembrie 1996 şi 3 martie 1998, nici una nu a fost amânată ca urmare a cererilor reclamantului. 13.  La 10 martie 1998 Curtea de Apel Braşov a admis recursul ulterior al M.A. printr-o hotărâre definitivă şi a casat hotărârea Judecătoriei, trimiţând cauza înapoi spre reexaminare în ceea ce priveşte împărţirea proprietăţii înregistrate sub nr. CF 954, a respins cererea reclamantului de divizare a proprietăţii înregistrate sub nr. CF 417 şi l-a obligat să părăsească proprietatea care se afla în posesia lui M.A. A constatat că judecătoria nu împărţise proprietatea cu nr. CF 954 în părţi egale. 14.  În timpul noului proces, din cele cincizeci de înfăţişări care au avut loc între 12 iunie 1998 şi 12 noiembrie 2004 şase din ele au fost amânate la cererea reclamantului, inclusiv între 4 octombrie 2002 şi 22 mai 2003, când a solicitat o amânare a recursului pe care el îl făcuse împotriva unei hotărâri interimare. În perioada 8 ianuarie - 26 februarie 1999 şi 17 septembrie 1999 - 1 septembrie 2000 procesul a stagnat din cauza absenţei nejustificate a părţilor. În timpul audierilor dintre 4 mai şi 29 iunie 2001 instanţa a reconstruit dosarul, urmare a dispariţiei acestuia. 15.  La 10 august 2000 executorul a procedat, în baza hotărârii definitive din 10 martie 1998, la punerea lui M.A. în posesia casei. Cum reclamantul a refuzat să participe la această activitate, executorul a făcut o evaluare a posesiunilor sale. Executorul a pus un sigiliu pe câteva încăperi şi a predat câteva din posesiunile reclamantului spre administrare lui G.I., care acţiona în calitate de reprezentant al reclamantului. Executorul a mai menţionat că posesiunile vor fi puse la dispoziţia reclamantului, la cererea acestuia. 16.  La 29 martie 2002 Judecătoria a concluzionat pe baza rapoartelor experţilor printr-o hotărâre interlocutorie că de fapt există o singură casă, înregistrată sub nr. CF 417, şi nu două case. Drept urmare, judecătoria a respins cererea reclamantului de a include casa în proprietatea de împărţit. La 17 februarie 2003 Tribunalul a admis recursul făcut de reclamant împotriva hotărârii interlocutorii şi a inclus casa, grajdul şi terenul aferent de 1260 metri pătraţi în proprietatea de împărţit. 17.  La 6 august 2003 Judecătoria, printr-o hotărâre interlocutorie, a respins cererea reclamantului de recuzare a unui judecător care a participat la înfăţişarea din 29 martie 2002 şi l-a amendat pe reclamant, constatând că a acţionat cu rea credinţă când a depus cererea cu un an şi patru luni după data corespunzătoare. 18.  La 19 noiembrie 2004, Judecătoria a respins acţiunea reclamantului. Instanţa a constatat că este în imposibilitate de a continua împărţirea proprietăţii înregistrate sub nr. CF 954 datorită faptului că, aşa cum s-a arătat într-un raport de expertiză, terenul care compunea acea proprietate nu putea fi identificat, şi deci nici evaluat. S-a mai menţionat că reclamantul nu a dorit elaborarea unui alt raport de expertiză care să fie mai detaliat şi mai tehnic în privinţa concluziilor. 19.  La 1 iunie 2005 printr-o hotărâre definitivă, Tribunalul a admis recursul reclamantului, a anulat hotărârea judecătoriei şi a trimis cauza înapoi pentru rejudecare. A considerat că, conform articolului 129, alineatul 4 din Codul de Procedură Civilă, Judecătoria ar fi trebuit să informeze părţile că era necesară suplimentarea acţiunii civile cu privire la rectificarea făcută în Cartea Funciară, ca urmare a discrepanţelor dintre Registru şi situaţia de facto, pentru a trage linia de delimitare dintre proprietăţile înregistrate sub numerele CF 954 şi CF 417 şi pentru a extinde acţiunea civilă la proprietarii proprietăţii înregistrate sub nr. CF 417. 20. În perioada 9 decembrie 2005 şi 21 aprilie 2006 cel mai târziu, şi între 8 septembrie 2006 şi 23 martie 2007 cel mai târziu, Judecătoria a hotărât să suspende procesul deoarece reclamantul nu s-a conformat cu dispoziţia sa de a-şi suplimenta acţiunea în scris. 21. Cauza este încă pe rol.   ÎN DREPT I.  ASUPRA PRETINSEI ÎNCĂLCĂRI A ARTICOLULUI 6, ALINEATUL 1 AL CONVENŢIEI 22. Reclamantul a reclamat că durata procedurii a fost incompatibilă cu cerinţa de “termen rezonabil” prevăzută în Articolul 6, alineatul 1 al Convenţiei, care prevede următoarele: “În determinarea drepturilor şi a obligaţiilor sale civile... orice persoană are dreptul la... judecarea efectuată într-un termen rezonabil de [un] ... tribunal...” 23.  Guvernul a contestat acel argument, considerând că e vorba de o cauză deosebit de complexă, urmare a participării a mai mult de zece părţi în procedură şi a nevoii de a elaborare a altor câteva rapoarte de expertiză. 24.  Perioada luată în considerare a început numai de la 20 iunie 1994, când România a ratificat Convenţia. Cu toate acestea, în evaluarea rezonabilităţii perioadei scurse de la această dată, trebuie ţinut cont de starea procedurilor în prezent. Perioada luată în considerare nu s-a încheiat încă. A durat deci mai mult de paisprezece ani şi trei luni pentru trei nivele de jurisdicţie. Şapte instanţe de judecată au examinat cauza în această perioadă. A.  Admisibilitatea 25.  Curtea constată că această reclamaţie nu este vădit neîntemeiată în sensul articolului 35, alineatul 3 al Convenţiei. Constată totodată că nu este inadmisibilă pe nici un alt temei. De aceea trebuie declarată admisibilă. B.  Pe fond 26.  Curtea reiterează că rezonabilitatea duratei procedurii trebuie evaluată în lumina circumstanţelor cauzei şi cu referire la următoarele criterii: complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului şi al autorităţilor competente şi care era miza pentru reclamant în litigiu (a se vedea, printre multe alte autorităţi, Frydlender împotriva Franţei [GC], nr. 30979/96, § 43, CEDO 2000-VII). 27.  Curtea consideră că în timp ce reclamantul poartă răspunderea pentru întârzierile de câteva luni, comportamentul său nu poate explica durata totală a procedurilor. 28.  Curtea a constatat frecvente încălcări ale articolului 6, alineatul 1 din Convenţie în cauze cu probleme similare celei din prezenta cauză (a se vedea Frydlender, citat mai sus). 29.  După examinarea tuturor materialelor ce i-au fost prezentate, Curtea consideră că Guvernul nu a prezentat nici un fapt sau argument care să o poată convinge să ajungă la o altă concluzie în prezenta cauză. În ceea ce priveşte jurisprudenţa aplicabilă subiectului, Curtea consideră că în cazul de faţă durata procedurilor a fost excesivă şi nu a îndeplinit condiţia de “termen rezonabil”. Drept urmare, au fost încălcate prevederile articolului 6, alineatul 1. II.  ALTE PRETINSE ÎNCĂLCĂRI ALE CONVENŢIEI 30.  Reclamantul a reclamat că instanţele de judecată interne nu au evaluat faptele în mod corect, au interpretat greşit legislaţia internă, i-au pierdut dosarul şi nu au fost imparţiale. El a mai reclamat că şi-a pierdut dreptul de moştenire asupra casei şi terenului şi că a fost evacuat şi că posesiunile sale s-au deteriorat. 31.  După luarea în considerare cu atenţie a susţinerilor reclamantului în lumina tuturor materialelor aflate în posesia sa, Curtea constată că, în măsura în care aspectele reclamate se încadrează în aria sa de competenţă, acestea nu dezvăluie nici o aparenţă de încălcare a drepturilor şi libertăţilor prevăzute în Convenţie sau în Protocoalele sale. 32.  Urmează ca acest capăt de cerere să fie declarat inadmisibil, fiind vădit neîntemeiat, conform articolului 35, alineatele 3 şi 4 din Convenţie. III.  ASUPRA APLICĂRII ARTICOLULUI 41 DIN CONVENŢIE 33.  Articolul 41 din Convenţie prevede că: “În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenţiei sau a protocoalelor sale şi dacă dreptul intern al înaltei părţi contractante nu permite decât o înlăturare incompletă a consecinţelor acestei încălcări, Curtea acordă părţii lezate, dacă este cazul, o satisfacţie echitabilă.” A.  Daune 34.  Reclamantul a solicitat 500.000.000 lei româneşti vechi (ROL) cu titlu de daune pecuniare şi daune nepecuniare. La 8 martie 2007 el a reclamat 900.000 euro (EUR) pentru aceste capete de cerere. După ce i s-a cerut de către Curte să-şi depună cererea de satisfacţie justă, reclamantul a declarat în observaţiile sale că îşi menţine reclamaţia anterioară. 35.  Guvernul i-a contestat aceste reclamaţii. 36.  Curtea nu discerne nici o legătură cauzală între încălcarea constatată şi pretinsa daună pecuniară; de aceea, respinge această reclamaţie. Cu toate acestea, consideră că reclamantul trebuie să fi suportat daune nepecuniare. Judecând pe o bază echitabilă, îi acordă 6.500 euro pentru acel capăt de cerere. B.  Costuri şi cheltuieli de judecată 37.  Reclamantul a revendicat rambursarea costurilor şi a cheltuielilor de judecată pe care le-a suportat în proceduri la instanţele naţionale de judecată şi la Curte, şi le-a cuantificat numai la suma de 300 lei româneşti noi (RON) pentru o traducere şi la 100.000 ROL pentru un onorariu al curţii. Nu a furnizat documente doveditoare. 38.  Guvernul a contestat reclamaţia ca nefondată. 39.  Curtea reiterează că, în conformitate cu articolul 41 din Convenţie va rambursa numai costurile şi cheltuielile care s-au dovedit a fi ocazionate în mod necesar şi efectiv şi al căror cuantum este rezonabil (a se vedea Arvelakis împotriva Greciei, nr. 41354/98, § 34, 12 aprilie 2001). Mai mult decât atât, Regula 60 § 2 din Regulamentul Curţii prevede că aspectele particulare enumerate în orice reclamaţie făcută în baza articolului 41 al Convenţiei trebuie depuse, împreună cu documentele doveditoare aferente sau cu bonurile, în lipsa cărora Curtea poate respinge reclamaţia, în totul sau în parte. 40.  Curtea constată că reclamantul nu a depus documente doveditoare pentru a-şi fonda reclamaţia. Drept urmare, Curtea nu acordă nici o sumă pe acest capăt de cerere. C.  Majorări de întârziere 41.  Curtea consideră corect ca rata dobânzii să aibă la bază facilitatea de credit marginal practicată de Banca Centrală Europeană, la care se vor adăuga trei procente.   PENTRU ACESTE MOTIVE, CURTEA, ÎN UNANIMITATE   1.  Declară reclamaţia cu privire la durata excesivă a procedurilor, admisibilă, iar restul cererii inadmisibil;   2.  Hotărăşte că a avut loc o încălcare a articolului 6, alineatul 1 din Convenţie;   3.  Hotărăşte (a)  că statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în trei luni de la data rămânerii definitive a hotărârii în conformitate cu articolul 44, alineatul 2 din Convenţie, 6.500 euro (şase mii cinci sute euro), plus orice sumă putând fi datorată cu titlul de daune nepecuniare, ce urmează a fi convertită în moneda naţională a Statului pârât la rata aplicabilă în momentul efectuării plăţii; (b)  că începând cu data expirării termenului amintit de trei luni şi până în momentul efectuării plăţii, sumele vor fi majorate cu o dobândă simplă, a cărei rată este egală cu rata dobânzii pentru facilitatea de credit marginal practicată de Banca Central Europeană, la care se vor adăuga trei procente;   4.  Respinge cererea de acordare a unei satisfacţii echitabile pentru restul.   Redactată în limba engleză, apoi comunicată în scris, la data de 30 septembrie 2008, în aplicarea art. 77 alineatele 2 şi 3 din Regulamentul Curţii.  Stanley Naismith Josep Casadevall  Grefier adjunct Preşedinte