29808/02
WyrokETPCz2007-02-06ECLI:CE:ECHR:2007:0206JUD002980802
Analiza orzeczenia
Sekcja wygenerowana przez AI na podstawie treści orzeczenia — nie stanowi cytatu.
Zagadnienie prawne
Czy przewlekłe niewykonanie prawomocnego orzeczenia sądowego, nakazującego zwrot kwoty pieniężnej, narusza prawo do rzetelnego procesu (art. 6 ust. 1 Konwencji) oraz prawo do poszanowania mienia (art. 1 Protokołu nr 1)?Ratio decidendi
Trybunał potwierdził swoją ugruntowaną linię orzeczniczą, zgodnie z którą prawo do rzetelnego procesu, gwarantowane przez art. 6 ust. 1 Konwencji, obejmuje prawo do wykonania prawomocnego orzeczenia sądowego bez zbędnej zwłoki. Ponadto, przewlekłe niewykonanie orzeczenia sądowego zasądzającego kwotę pieniężną stanowi ingerencję w prawo do poszanowania mienia, chronione przez art. 1 Protokołu nr 1. W niniejszej sprawie, zwłoka w wykonaniu orzeczenia wynosząca około 21 miesięcy, spowodowana m.in. wewnętrzną decyzją rządu zakazującą egzekucji wobec Ministerstwa Finansów, została uznana za naruszenie obu tych przepisów. Fakt późniejszego wykonania orzeczenia i indeksacji kwoty nie pozbawił skarżącego statusu ofiary, ponieważ nie przyznano mu odszkodowania za samą zwłokę.Stan faktyczny
Skarżący, Valeriu Avramenko, obywatel Mołdawii, zakupił w maju 1998 r. 26,033% akcji państwowego przedsiębiorstwa transportowego za kwotę około 34 484 EUR. Ministerstwo Transportu zakwestionowało sprzedaż, a sądy krajowe ostatecznie unieważniły transakcję. Prawomocnym orzeczeniem Sądu Najwyższego z 26 czerwca 2002 r. nakazano zwrot skarżącemu zapłaconej kwoty 180 698,68 MDL. Mimo to, Ministerstwo Finansów odmówiło zapłaty, powołując się na decyzję rządu zakazującą egzekucji wobec ministerstwa. Płatność została zrealizowana dopiero 18 marca 2004 r., po około 21 miesiącach zwłoki. Skarżący wszczął również postępowanie o odszkodowanie za straty wynikające z opóźnienia, które było przedmiotem skomplikowanych postępowań krajowych.Rozstrzygnięcie
Trybunał jednogłośnie: 1. Deklaruje dopuszczalność skarg dotyczących przewlekłego wykonania orzeczenia z 26 czerwca 2002 r. na podstawie art. 6 ust. 1 Konwencji i art. 1 Protokołu nr 1 do Konwencji, a pozostałe skargi za niedopuszczalne. 2. Stwierdza naruszenie art. 6 ust. 1 Konwencji w związku z przewlekłym wykonaniem orzeczenia z 26 czerwca 2002 r. 3. Stwierdza naruszenie art. 1 Protokołu nr 1 do Konwencji w związku z tą samą przewlekłą egzekucją. 4. Zasądza na rzecz skarżącego 600 EUR tytułem kosztów i wydatków. 5. Postanawia, że kwestia zastosowania art. 41 Konwencji w zakresie szkody materialnej i niematerialnej nie jest gotowa do rozstrzygnięcia i ją rezerwuje. 6. Odrzuca pozostałe roszczenia skarżącego dotyczące słusznego zadośćuczynienia.Pełny tekst orzeczenia
Traducere neoficială a variantei engleze a hotărârii,
efectuată de către asociaţia obştească „Juriştii pentru drepturile omului”
SECŢIUNEA A PATRA
CAUZA AVRAMENKO c. MOLDOVEI
(Cererea nr. 29808/02)
HOTĂRÂRE
STRASBOURG
6 februarie 2007
DEFINITIVĂ
06/05/2007
Această hotărâre va deveni definitivă în modul stabilit de articolul 44 § 2 al Convenţiei. Ea poate fi subiect al revizuirii editoriale.
În cauza Avramenko c. Moldovei,
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secţiunea a Patra), întrunită în cadrul unei camere compuse din:
Sir Nicolas Bratza, Preşedinte,
Dl J. Casadevall,
Dl G. Bonello,
Dl K. Traja,
Dl S. Pavlovschi,
Dl J. Šikuta,
Dna P. Hirvelä, judecători,
şi dl T.L. Early, Grefier al Secţiunii,
Deliberând la 16 ianuarie 2007 în şedinţă închisă,
Pronunţă următoarea hotărâre, care a fost adoptată la acea dată:
PROCEDURA
1. La originea cauzei se află o cerere (nr. 29808/02) depusă împotriva Republicii Moldova la Curte, în conformitate cu prevederile articolului 34 al Convenţiei pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale („Convenţia”), de către un cetăţean al Republicii Moldova, dl Valeriu Avramenko („reclamantul”), la 11 iunie 2002.
2. Reclamantul a fost reprezentat de către dl V. Nagacevschi, de la „Juriştii pentru drepturile omului”, o organizaţie non-guvernamentală cu sediul în Chişinău. Guvernul Republicii Moldova („Guvernul”) a fost reprezentat de către Agentul său, dl V. Pârlog.
3. Reclamantul a pretins că, în urma neexecutării hotărârii din 26 iunie 2002, a fost încălcat dreptul său la o instanţă care să hotărască asupra drepturilor sale cu caracter civil într-un termen rezonabil, garantat de articolul 6 al Convenţiei, şi dreptul său la protecţia proprietăţii, garantat de articolul 1 al Protocolului nr. 1 la Convenţie. De asemenea, el s-a plâns de examinarea cauzei sale de către instanţele judecătoreşti în absenţa sa, cu încălcarea drepturilor sale garantate de articolul 6 al Convenţiei.
4. Cererea a fost repartizată Secţiunii a Patra. La 24 septembrie 2004, o Cameră din cadrul acelei Secţiuni a decis să comunice Guvernului cererea. În conformitate cu prevederile articolului 29 § 3 al Convenţiei, ea a decis să examineze fondul cererii concomitent cu admisibilitatea acesteia.
ÎN FAPT
I. CIRCUMSTANŢELE CAUZEI
5. Reclamantul, dl Valeriu Avramenko, este un cetăţean al Republicii Moldova născut în anul 1947 şi care locuieşte în Bălţi.
6. Faptele cauzei, după cum au fost prezentate de către părţi, pot fi rezumate în felul următor.
1. Principalele evenimente şi procedurile judiciare
7. În mai 1998, Ministerul Privatizării şi Administrării Proprietăţii de Stat a publicat ordinul său privind vânzarea acţiunilor unei întreprinderi de transport de stat din Bălţi. În acest scop, a fost anunţată o licitaţie. Reclamantul a participat la licitaţie şi, prin intermediul unui broker, a cumpărat 26,033 % din acţiunile întreprinderii, plătind pentru ele 180,698.68 lei moldoveneşti (MDL) (aproximativ 34,484 euro (EUR)).
8. Ministerul Transporturilor şi Comunicaţiilor a contestat în instanţa judecătorească rezultatele licitaţiei, susţinând că nu a fost respectată procedura corectă (în special, a fost indicată greşit denumirea şi adresa întreprinderii de stat, ceea ce a rezultat într-un interes public redus şi într-un preţ mai redus al acţiunilor).
9. La 24 iulie 1998, Judecătoria Economică a Republicii Moldova a anulat ordinul Ministerului Privatizării şi Administrării Proprietăţii de Stat privind vânzarea la licitaţie a acţiunilor în cauză.
10. Reclamantul a contestat această hotărâre la colegiul de recurs al Judecătoriei Economice şi la Curtea Supremă de Justiţie, însă fără succes. Prin decizia sa irevocabilă din 10 februarie 1999, Curtea Supremă de Justiţie a respins recursul reclamantului, constatând că el nu era parte în proces.
11. Prin urmare, Ministerul Privatizării şi Administrării Proprietăţii de Stat a iniţiat proceduri judiciare pentru anularea contractului de cumpărare la licitaţie a acţiunilor de către reclamant. La 11 aprilie 2001, Judecătoria sectorului Bălţi a admis cererea Ministerului şi a anulat tranzacţia. Reclamantul a fost prezent.
12. La 3 iulie 2001, Tribunalul Bălţi a respins apelul reclamantului. Tribunalul a examinat cauza în lipsa lui, constatând că demersul său cu privire la o altă amânare a examinării cauzei, bazat pe motive medicale, nu a fost motivat, deoarece el se trata în condiţii de ambulatoriu şi, prin urmare, putea să se prezinte în şedinţa judecătorească.
13. La 7 martie 2002, Curtea de Apel a respins recursul reclamantului şi a menţinut decizia Tribunalului Bălţi. Reclamantul a fost prezent.
14. Reclamantul a solicitat Procurorului General să depună recurs în anulare în vederea casării tuturor hotărârilor judecătoreşti adoptate anterior. La o dată nespecificată, Procurorul General a iniţiat astfel de proceduri la Curtea Supremă de Justiţie.
15. La 26 iunie 2002, Curtea Supremă de Justiţie a respins recursul Procurorului General, însă a completat hotărârea Judecătoriei sectorului Bălţi din 3 iulie 2001 cu obligaţia de a-i restitui reclamantului MDL 180,698.68 (aproximativ EUR 13,411 la acea dată), ceea ce reprezenta suma de bani plătită de reclamant pentru acţiuni. Această decizie este irevocabilă şi executorie.
16. Reclamantul a obţinut un titlu executoriu pentru executarea acestei hotărâri, care a fost transmis Departamentului de Executare a Deciziilor Judiciare al Ministerului Justiţiei („Departamentul”).
17. La 22 octombrie 2002, el s-a plâns Departamentului de neexecutarea hotărârii judecătoreşti. La 13 noiembrie 2002, el a primit un răspuns de la executorul judecătoresc, prin care a fost informat că Ministerul Finanţelor, care era responsabil de restituirea banilor reclamantului, a refuzat să plătească şi că hotărârea judecătorească nu a putut fi executată.
18. Reclamantul s-a plâns mai multor funcţionari publici (Preşedintelui, Preşedintelui Parlamentului, Prim-ministrului, Ministerului Justiţiei, Ministerului Finanţelor etc.), solicitând executarea hotărârii judecătoreşti în favoarea sa. El a fost informat că efectuarea plăţii de către Ministerul Finanţelor era imposibilă, unul din motive fiind Hotărârea Guvernului nr. 59 din 19 ianuarie 1998, care interzicea executarea hotărârilor judecătoreşti împotriva Ministerului Finanţelor.
19. Hotărârea din 26 iunie 2002 a fost executată la 18 martie 2004.
2. Procedurile cu privire la compensarea prejudiciului
20. La 3 iunie 2002, reclamantul a iniţiat proceduri judiciare, solicitând compensarea prejudiciului material şi moral cauzat lui prin neexecutarea hotărârii judecătoreşti irevocabile, inclusiv indexarea sumei adjudecate şi profitul ratat, ca urmare a imposibilităţii de a se folosi de banii săi timp de patru ani.
21. La 13 noiembrie 2002, Judecătoria sectorului Centru a admis parţial pretenţiile reclamantului şi i-a acordat MDL 220,085. Această hotărâre a fost menţinută de Tribunalul Chişinău la 3 martie 2003.
22. La 20 mai 2003, Curtea de Apel Chişinău a casat hotărârile instanţelor judecătoreşti inferioare. Ea a constatat că prejudiciul putea fi pretins doar dacă debitorul era responsabil de neplata intenţionată a datoriei. Deoarece nu era clar care autoritate de stat trebuia să întoarcă datoria şi, prin urmare, dacă neexecutarea era intenţionată, acţiunea de compensare a prejudiciului putea fi examinată doar după executarea hotărârii judecătoreşti.
23. La 29 aprilie 2004, Judecătoria Bălţi a admis parţial pretenţiile reclamantului şi i-a acordat MDL 285,503 (aproximativ EUR 20,272) pentru indexarea sumei adjudecate iniţial în favoarea sa. Această hotărâre a fost menţinută de Curtea de Apel Bălţi la 5 octombrie 2004. Această decizie este irevocabilă şi executorie.
3. Revizuirea hotărârii din 29 aprilie 2004[1]
24. La 3 ianuarie 2005, Ministerul Finanţelor a depus o cerere de revizuire a hotărârii din 29 aprilie 2004. La 5 aprilie 2005, Curtea de Apel Bălţi a respins această cerere ca nefondată.
25. La 12 octombrie 2005, Curtea Supremă de Justiţie a casat hotărârile din 5 octombrie 2004 şi 5 aprilie 2005 şi a dispus rejudecarea cauzei.
26. La 9 februarie 2006, Curtea de Apel Bălţi a casat hotărârea din 29 aprilie 2004 şi i-a acordat reclamantului MDL 180,698 (aproximativ EUR 11,678) pentru indexarea sumei adjudecate iniţial. Această hotărâre este irevocabilă.
II. DREPTUL INTERN RELEVANT
27. Dreptul intern relevant a fost expus în hotărârea Curţii în cauza Prodan v. Moldova (nr. 49806/99, ECHR 2004-III (extrase)).
ÎN DREPT
28. Reclamantul s-a plâns, în temeiul articolului 6 § 1, de examinarea cauzei la 3 iulie 2001 de către Tribunalul Bălţi în lipsa sa şi de examinarea cauzei de către Judecătoria Economică în 1998-1999 fără a-i permite să aducă argumente. El s-a mai plâns de violarea aceluiaşi articol pe motiv că Procurorul General a solicitat casarea unei hotărâri irevocabile.
29. De asemenea, el s-a plâns, în temeiul articolului 6 § 1 şi al articolului 1 al Protocolului nr. 1 la Convenţie, de neexecutarea hotărârii din 26 iunie 2002.
Articolul 6 § 1 al Convenţiei, în partea sa relevantă, prevede următoarele:
„1. Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, ... într-un termen rezonabil a cauzei sale... de către o instanţă ... care va hotărî ... asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil ... .”
Articolul 1 al Protocolului nr. 1 prevede următoarele:
„Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru o cauză de utilitate publică şi în condiţiile prevăzute de lege şi de principiile generale ale dreptului internaţional.
Dispoziţiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosinţa bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuţii, sau a amenzilor”.
30. În final, reclamantul s-a plâns în temeiul articolului 13 al Convenţiei combinat cu articolele de mai sus.
Articolul 13 prevede următoarele:
„Orice persoană, ale cărei drepturi şi libertăţi recunoscute de prezenta Convenţie au fost încălcate, are dreptul să se adreseze efectiv unei instanţe naţionale, chiar şi atunci când încălcarea s-ar datora unor persoane care au acţionat în exercitarea atribuţiilor lor oficiale.”
I. ADMISIBILITATEA PRETENŢIILOR
A. Pretenţia în temeiul articolului 6 § 1 al Convenţiei cu privire la procedurile din anii 1998 şi 2001 şi pretenţia în temeiul articolului 13 al Convenţiei
31. Reclamantul s-a plâns de faptul că instanţele judecătoreşti nu i-au permis să intervină în procedurile judiciare care s-au încheiat cu decizia din 10 februarie 1999 (a se vedea paragraful 10 de mai sus).
32. Guvernul nu a comentat.
33. Curtea notează că prima pretenţie se referă la procedurile judiciare care s-au încheiat cu decizia irevocabilă din 10 februarie 1999 şi că această cerere a fost depusă la Curte la 11 iunie 2002. Prin urmare, această cerere a fost depusă cu depăşirea termenului stabilit de articolul 35 § 1 al Convenţiei şi urmează a fi respinsă ca inadmisibilă în temeiul articolului 35 § 4 al Convenţiei.
34. De asemenea, reclamantul s-a plâns de examinarea, la 3 iulie 2001, a apelului său de către Tribunalul Bălţi în lipsa sa.
35. Curtea notează că el a fost prezent la şedinţele judiciare din instanţele de fond şi de recurs şi nu a prezentat celei de-a doua instanţe un motiv întemeiat al lipsei sale (a se vedea paragraful 12 de mai sus). Prin urmare, ea consideră că această pretenţie este vădit nefondată în sensul articolului 35 § 3 al Convenţiei şi urmează a fi respinsă în temeiul articolului 35 § 4 al Convenţiei.
36. Reclamantul s-a plâns de casarea unei hotărâri judecătoreşti irevocabile de către Curtea Supremă de Justiţie la 26 iunie 2002 (a se vedea paragraful 14 de mai sus).
37. Curtea consideră că reclamantul nu se poate plânge de încălcarea drepturilor sale în urma casării hotărârii, deoarece aceasta a fost iniţiată la cererea lui şi a rezultat în îmbunătăţirea situaţiei sale (a se vedea paragraful 15 de mai sus). Prin urmare, ea consideră că această pretenţie este vădit nefondată în sensul articolului 35 § 3 al Convenţiei şi urmează a fi respinsă în temeiul articolului 35 § 4 al Convenţiei.
38. În continuare, Curtea notează că, iniţial, reclamantul s-a plâns în temeiul articolului 13 al Convenţiei. Cu toate acestea, prin scrisoarea din 28 iunie 2006, el şi-a retras această pretenţie.
39. În lumina celor menţionate mai sus, Curtea nu va examina această pretenţie.
B. Pretenţia în temeiul articolului 6 al Convenţiei şi articolului 1 al Protocolului nr. 1 la Convenţie cu privire la executarea întârziată a hotărârii judecătoreşti
40. Guvernul a declarat că, deoarece plata sumei acordate reclamantului la 26 iunie 2002 a fost efectuată la 18 martie 2004, reclamantul nu mai putea pretinde că este victima încălcării drepturilor sale garantate de Convenţie. Mai mult, reclamantul avea dreptul să solicite indexarea sumei adjudecate.
41. Reclamantul nu a fost de acord, susţinând că şi-a păstrat statutul de victimă.
42. Curtea notează că a respins deja o obiecţie similară invocată de Guvernul pârât, deoarece „plata ... nu a implicat o recunoaştere a pretinselor violări” (a se vedea, e.g., Prodan v. Moldova, citată mai sus, § 47). Mai mult, nu a fost plătită nicio compensaţie pentru executarea întârziată, în afara de indexarea sumei adjudecate (a se vedea paragraful 26 de mai sus), chiar dacă reclamantul a iniţiat proceduri judiciare în acest sens (a se vedea paragrafele 20-23 de mai sus).
43. În aceste circumstanţe, Curtea consideră că reclamantul poate pretinde că este victimă a violării articolului 6 § 1 al Convenţiei şi a articolului 1 al Protocolului nr. 1 la Convenţie.
44. Curtea consideră că pretenţiile reclamantului în temeiul articolului 6 § 1 al Convenţiei şi al articolului 1 al Protocolului nr. 1 la Convenţie ridică chestiuni de drept, care sunt suficient de serioase încât determinarea lor să depindă de o examinare a fondului şi că niciun alt temei pentru declararea lor inadmisibile nu a fost stabilit. Din aceste motive, Curtea declară aceste pretenţii admisibile. În conformitate cu decizia sa de a aplica articolul 29 § 3 al Convenţiei (a se vedea paragraful 4 de mai sus), Curtea va examina imediat fondul acestor pretenţii.
II. PRETINSA VIOLARE A ARTICOLULUI 6 § 1 AL CONVENŢIEI ŞI A ARTICOLULUI 1 AL PROTOCOLULUI NR. 1 LA CONVENŢIE
45. Reclamantul a pretins că, în urma neexecutării hotărârii din 26 iunie 2002 în favoarea sa, i-au fost încălcate drepturile sale garantate de articolul 6 § 1 al Convenţiei şi de articolul 1 al Protocolului nr. 1 la Convenţie.
46. Guvernul a susţinut că drepturile reclamantului nu au fost încălcate, deoarece acesta a primit întreaga sumă ce i-a fost acordată.
47. Curtea notează că hotărârea judecătorească nu a fost executată timp de aproximativ 21 de luni. Ea reaminteşte că a constatat violări ale articolului 6 § 1 al Convenţiei şi al articolului 1 al Protocolului nr. 1 la Convenţie în numeroase cauze cu privire la întârzieri în executarea hotărârilor judecătoreşti executorii (a se vedea, printre altele, Prodan v. Moldova, citată mai sus, şi Luntre and Others v. Moldova, nr. 2916/02, 21960/02, 21951/02, 21941/02, 21933/02, 20491/02, 2676/02, 23594/02, 21956/02, 21953/02, 21943/02, 21947/02 şi 21945/02, 15 iunie 2004).
Examinând materialele prezentate ei, Curtea notează că dosarul nu conţine niciun element care i-ar permite să ajungă la o concluzie diferită în această cauză. În special, ea notează că compensaţia a fost acordată împotriva statului, în persoana Ministerului Finanţelor, şi că motivul pentru executarea întârziată, după cum a explicat organul de executare, a fost o hotărâre de Guvern prin care se interzicea executarea hotărârilor pronunţate împotriva Ministerului (a se vedea paragraful 18 de mai sus).
48. Prin urmare, Curtea constată, din motivele expuse în cauzele citate mai sus, că neexecutarea hotărârii judecătoreşti din 26 iunie 2002 într-un termen rezonabil a constituit o violare a articolului 6 § 1 al Convenţiei şi a articolului 1 al Protocolului nr. 1 la Convenţie.
III. APLICAREA ARTICOLULUI 41 AL CONVENŢIEI
49. Articolul 41 al Convenţiei prevede următoarele:
„Dacă Curtea declară că a avut loc o violare a Convenţiei sau a protocoalelor sale şi dacă dreptul intern al Înaltelor Părţi Contractante nu permite decât o înlăturare incompletă a consecinţelor acestei violări, Curtea acordă părţii lezate, dacă este cazul, o satisfacţie echitabilă”.
A. Prejudiciu
50. Reclamantul s-a referit la cealaltă cerere depusă de către el la Curte în legătură cu revizuirea hotărârii din 29 aprilie 2004 (a se vedea paragrafele 24-26 de mai sus). El a solicitat Curţii să examineze pretenţiile sale cu privire la compensaţii în legătură cu această cerere după ce va examina cealaltă cerere.
51. Guvernul a declarat că hotărârea judecătorească în favoarea reclamantului a fost executată fără întârziere şi că el nu putea solicita compensaţii. De asemenea, el s-a referit la redeschiderea procedurilor judiciare ca urmare a casării hotărârii din 29 aprilie 2004.
52. În lumina redeschiderii procedurilor, ca urmare a deciziei Curţii de Apel Bălţi din 9 februarie 2006, Curtea consideră că chestiunea cu privire la aplicarea articolului 41 al Convenţiei în ceea ce priveşte compensarea prejudiciului cauzat nu este gata pentru o decizie. Prin urmare, ea decide rezervarea acesteia.
B. Costuri şi cheltuieli
53. De asemenea, reclamantul a pretins EUR 4,850 cu titlu de costuri şi cheltuieli angajate în faţa Curţii.
54. În circumstanţele specifice ale prezentei cauze, Curtea acordă reclamantului EUR 600 cu titlu de costuri şi cheltuieli.
C. Dobânda de întârziere
55. Curtea consideră că este corespunzător ca dobânda de întârziere să fie calculată în funcţie de rata minimă a dobânzii la creditele acordate de Banca Centrală Europeană, la care vor fi adăugate trei procente.
DIN ACESTE MOTIVE, CURTEA, ÎN UNANIMITATE,
1. Declară admisibile pretenţiile formulate în temeiul articolului 6 § 1 al Convenţiei şi al articolului 1 al Protocolului nr. 1 la Convenţie cu privire la executarea întârziată a hotărârii din 26 iunie 2002, iar restul pretenţiilor inadmisibile;
2. Hotărăşte că a avut loc o violare a articolului 6 § 1 al Convenţiei în ceea ce priveşte executarea întârziată a hotărârii din 26 iunie 2002;
3. Hotărăşte că a avut loc o violare a articolului 1 al Protocolului nr. 1 la Convenţie în ceea ce priveşte aceeaşi executare întârziată;
4. Hotărăşte
(a) că statul pârât trebuie să plătească, în termen de trei luni de la data la care hotărârea devine definitivă în conformitate cu articolul 44 § 2 al Convenţiei, EUR 600 (şase sute euro) cu titlu de costuri şi cheltuieli, care să fie convertite în valuta naţională a statului pârât conform ratei aplicabile la data executării hotărârii, plus orice taxă care poate fi percepută;
(b) că, de la expirarea celor trei luni menţionate mai sus până la executarea hotărârii, urmează să fie plătită o dobândă la sumele de mai sus egală cu rata minimă a dobânzii la creditele acordate de Banca Centrală Europeană pe parcursul perioadei de întârziere, plus trei procente;
5. Hotărăşte că chestiunea cu privire la aplicarea articolului 41 al Convenţiei, în ceea ce priveşte prejudiciul material şi moral, nu este gata pentru decizie;
prin urmare,
(a) rezervă această chestiune;
(b) invită Guvernul şi reclamantul să informeze Curtea, în termen de şase luni din data acestei hotărâri, despre orice evoluţie în procedurile judiciare redeschise sau despre orice acord la care ei ar putea ajunge;
(c) rezervă procedura ulterioară şi delegă Preşedintelui Camerei competenţa de a fixa acelaşi lucru dacă va fi necesar.
6. Respinge restul pretenţiilor reclamantului cu privire la satisfacţia echitabilă.
Redactată în limba engleză şi comunicată în scris la 6 februarie 2007, în conformitate cu articolul 77 §§ 2 şi 3 al Regulamentului Curţii.
T.L. Early Nicolas Bratza
Grefier Preşedinte
[1] Aceste proceduri fac obiectul unei cereri separate.
© Rada Europy / Europejski Trybunał Praw Człowieka, źródło: HUDOC (hudoc.echr.coe.int), pozyskano 13.07.2026. · Źródło