30303/03

Traducere neoficială a variantei engleze a hotărârii, efectuată de către asociaţia obştească „Juriştii pentru drepturile omului”       SECŢIUNEA A PATRA           CAUZA NISTAS GMBH c. MOLDOVEI   (Cererea nr. 30303/03)             HOTĂRÂRE     STRASBOURG   12 decembrie 2006       DEFINITIVĂ   12/03/2007   Această hotărâre va deveni definitivă în condiţiile prevăzute de articolul 44 § 2 din Convenţie.Ea poate fi supusă unei revizuiri editoriale. În cauza Nistas Gmbh c. Moldovei, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secţiunea a Patra), întrunită în cadrul unei Camere compuse din:  Sir Nicolas Bratza, Preşedinte,  Dl J. Casadevall,  Dl G. Bonello,  Dl M. Pellonpää,  Dl K. Traja,  Dl S. Pavlovschi,  Dl J. Šikuta, judecători, şi dl T.L. Early, Grefier al Secţiunii, Deliberând cu uşile închise la 21 noiembrie 2006, Pronunţă următoarea hotărâre, care a fost adoptată la acea dată: PROCEDURA 1.  Cauza a fost iniţiată printr-o cerere (nr. 30303/03) introdusă la Curte împotriva Republicii Moldova la 4 august 2003, în conformitate cu prevederile articolului 34 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale (“Convenţia”), de Nistas Gmbh, o companie înregistrată în Germania şi al cărei oficiu principal este situat la Frankfurt pe Main. 2.  Compania reclamantă a fost reprezentată de o firmă de prestare a serviciilor juridice «Engelmann, Kargl & Gorev-Drozd» din Frankfurt. Guvernul Republicii Moldova (“Guvernul”) a fost reprezentat de Agentul său, dl Vitalie Pârlog.  3.  Compania reclamantă a pretins, în particular, că a fost încălcat dreptul său la un proces echitabil, precum şi dreptul la respectarea bunurilor sale, ca urmare a anulării hotărârilor judecătoreşti definitive pronunţate în favoarea sa. 4.  Cererea a fost repartizată Secţiunii a Patra a Curţii (articolul 52 § 1 din Regulamentul Curţii).  5.  La 19 mai 2004, o Cameră a Secţiunii a decis să comunice Guvernului cererea. Potrivit prevederilor articolului 29 § 3 din Convenţie, s-a decis examinarea fondului cererii odată cu admisibilitatea acesteia.   ÎN FAPT I.  CIRCUMSTANŢELE CAUZEI 6.  Circumstanţele cauzei, după cum au fost prezentate de părţi, pot fi rezumate în felul următor. 7.  La 31 decembrie 1997, compania reclamantă (în continuare compania “NISTAS”) a încheiat un contract cu Întreprinderea de Stat Calea Ferată din Moldova (în continuare CFM). Iniţial. contractul prevedea darea cu împrumut, de către compania NISTAS în favoarea CFM, pentru o perioadă de cinci ani, a 128 de vagoane containere. Ulterior, contractul a fost modificat într-un contract de leasing. CFM trebuia să achite anumite plăţi pentru utilizarea vagoanelor. Suma totală a contractului a fost evaluată la 4,675,560 dolari americani (USD). 8.  Până în martie 2001, CFM a achitat regulat plăţile datorate. Totuşi, aceasta nu a efectuat unele plăţi în perioada martie - noiembrie 2001. Datoria acumulată pentru această perioadă s-a ridicat la suma de USD 705,760, fapt pentru care compania reclamantă a pretins în temeiul contractului o penalitate în mărime de USD 57,166. Aceasta a constituit “prima datorie”. 9.  La 13 octombrie 2001, CFM a înregistrat la Banca Naţională a Moldovei contractul de împrumut, aşa cum prevedeau dispoziţiile legii. 10.  Din noiembrie până în decembrie 2001, nu a fost efectuată nicio plată. Datoria pentru această perioadă a constituit suma de USD 386,560, iar penalitatea, suma de USD 29,185 (“a doua datorie”). 11.  Începând cu luna mai şi până în luna septembrie 2002, CFM, de asemenea, a omis să efectueze plăţile datorate. Datoria acumulată pentru această perioadă a constituit suma de USD 416,943, iar penalitatea - suma de USD 25,263 (“a treia datorie”). 12.  Compania NISTAS a introdus în faţa instanţelor judecătoreşti trei acţiuni împotriva CFM, pretinzând plata sumelor datorate. 1. Procedura A (privind prima datorie) 13.  La 17 ianuarie 2002, Judecătoria economică de circumscripţie Chişinău a hotărât în favoarea companiei NISTAS. Ea a acordat suma de USD 704,000 cu titlu de datorie, suma de USD 57,024 cu titlu de penalităţi şi suma de USD 22,830 cu titlu de taxă de stat. 14.  Această hotărâre a fost menţinută în vigoare fără modificări de Colegiul de apel al Judecătoriei Economice a Republicii Moldova la 28 februarie 2002, de Colegiul de recurs al Judecătoriei Economice a Republicii Moldova la 8 aprilie 2002 şi de Curtea Supremă de Justiţie la 26 iunie 2002. 15.  Ultima decizie a fost definitivă şi executorie, fiind executată la o dată neindicată până în februarie 2003. 16.  Mai târziu, Procurorul General a înaintat un recurs în anulare a tuturor hotărârilor precitate şi a solicitat ca sumele acordate să fie reduse. 17.  La 24 februarie 2003, Plenul Curţii Supreme de Justiţie a admis recursul în anulare înaintat de Procurorul General şi a anulat toate hotărârile. Ea a adoptat o nouă decizie care confirma sumele acordate privind neachitarea datoriilor şi a redus suma acordată cu titlu de penalităţi până la USD 15,000 (diferenţa o constituie suma de USD 42,024). Prin urmare, Curtea Supremă de Justiţie, în egală măsură, a redus suma acordată cu titlu de taxă de stat până la USD 21,569. 2. Procedura B (privind a doua datorie) 18.  La 19 iunie 2002, Judecătoria economică de circumscripţie Chişinău a hotărât în favoarea companiei reclamante. Ea a acordat suma de USD 386,560 cu titlu de datorie, suma de USD 29,185.28 cu titlu de penalităţi şi suma de USD 12,472 cu titlu de taxă de stat. 19.  Această hotărâre a fost menţinută în vigoare fără modificări de Colegiul de apel al Judecătoriei Economice a Republicii Moldova la 15 octombrie 2002 şi de Curtea Supremă de Justiţie la 27 noiembrie 2002. 20.  Ultima decizie a fost definitivă şi executorie, fiind executată la o dată neindicată până în februarie 2003. 21.  Mai târziu, Procurorul General a înaintat un recurs în anulare a tuturor hotărârilor precitate şi a solicitat reducerea sumelor acordate. 22.  La 24 februarie 2003, Plenul Curţii Supreme de Justiţie (în mod total diferit faţă de decizia sa din aceeaşi dată din cadrul procedurii A), a admis recursul în anulare înaintat de Procurorul General şi a anulat toate hotărârile. Ea a adoptat o nouă decizie care confirma sumele acordate privind neachitarea datoriilor şi a redus suma acordată cu titlu de penalităţi până la USD 10,000 (diferenţa o constituie suma de USD 19,185). De asemenea, Curtea Supremă de Justiţie a redus până la USD 11,896 suma acordată cu titlu de taxă de stat. 3.  Procedura C (privind a treia datorie) 23.  La 20 decembrie 2002, Judecătoria economică de circumscripţie Chişinău a hotărât în favoarea companiei reclamante. Ea a acordat suma de USD 391,680 cu titlu de datorie, suma de USD 25,263 cu titlu de penalităţi şi suma de 171,698 lei moldoveneşti (MDL) (echivalentul a 11,947.53 euro (EUR) în momentul faptelor) cu titlu de taxă de stat. 24.  Această hotărâre a fost anulată parţial de Colegiul de apel al Judecătoriei Economice a Republicii Moldova la 23 aprilie 2003. Acest Colegiu de apel a confirmat suma acordată cu titlu de datorie, însă pornind de la prevederile articolului 217 din Codul civil (a se vedea paragraful 30 infra), a acordat cu titlu de penalităţi suma de USD 6 254 şi suma de USD 10 046 cu titlu de taxă de stat. 25.  Totuşi, subliniind faptul că cele două decizii judecătoreşti definitive din cadrul procedurilor A şi B au fost executate înainte de anularea acestora la 24 februarie 2003 de către Plenul Curţii Supreme de Justiţie, Colegiul de apel a redus suma acordată pentru suma datoriei şi a taxei de stat, în total suma de USD 63,045. 26.  Drept urmare, sumele acordate cu titlu de datorie în cadrul procedurii C, evaluate de Curte la USD 391,680, ţinând cont de decizia judecătorească din 24 februarie 2003, au fost reduse până la suma de USD 328,635. 27.  De asemenea, Colegiul de Apel a dispus companiei reclamante să achite suma taxei de stat în mărime de MDL 5,915 (echivalentul a EUR 411.59 în momentul faptelor) în partea pretenţiilor sale respinse de acesta. 28.  La 12 iunie 2003, Curtea Supremă de Justiţie a modificat parţial decizia Colegiului de apel al Judecătoriei Economice din Republica Moldova, mărind până la USD 11,938 suma acordată reclamantului cu titlu de taxă de stat. II. DREPTUL INTERN RELEVANT 29.  Dreptul intern relevant a fost rezumat în hotărârea Curţii în cauza Roşca c. Moldovei (nr. 6267/02, 22 martie 2005, §§ 16 - 17). 30.  Adiţional, dispoziţiile pertinente din Codul de procedură civilă, în vigoare până la 12 iunie 2003, prevăd următoarele: Articolul 217 „Dacă clauza penală (penalităţile de întârziere) ce urmează a fi plătită este prea mare în comparaţie cu daunele suferite de creditor, instanţa judecătorească are dreptul să reducă clauza penală (penalităţile de întârziere). În acest caz instanţa trebuie să ţină seama de: 1) măsura în care debitorul a executat obligaţia; 2) starea materială a cetăţenilor, care participă la obligaţie; ...” ÎN DREPT I.  ADMISIBILITATEA PRETENŢIILOR 31.  Compania reclamantă s-a plâns că, prin anularea hotărârilor judecătoreşti definitive pronunţate în favoarea sa, au fost încălcate drepturile sale prevăzute de articolul 6 § 1 din Convenţie şi articolul 1 din Protocolul Nr. 1 la Convenţie. 32.  Curtea consideră că plângerile reclamantului pun în discuţie chestiuni de drept care sunt suficient de serioase, încât aprecierea lor să depindă de examinarea fondului cauzei şi nu au fost stabilite temeiuri pentru a le declara inadmisibile. Prin urmare, Curtea declară aceste plângeri admisibile. În termenii deciziei sale de a aplica articolul 29 § 3 din Convenţie (a se vedea paragraful 5 supra), Curtea se va pronunţa imediat asupra fondului acestor plângeri. II.  PRETINSA ÎNCĂLCARE A ARTICOLULUI 6 § 1 DIN CONVENŢIE 33.  Reclamantul s-a plâns de faptul că cele două decizii ale Curţii Supreme de Justiţie din 24 februarie 2003, care au anulat cele două hotărâri judecătoreşti definitive pronunţate în favoarea sa, au încălcat articolul 6 § 1 din Convenţie. Articolul 6 § 1 din Convenţie, în partea sa pertinentă, prevede următoarele: “ Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, ... a cauzei sale, de către o instanţă ..., care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil ...” 34.  Guvernul a respins pretenţiile companiei reclamante şi a susţinut că în cadrul procedurilor din faţa Curţii Supreme de Justiţie părţile procesului au beneficiat de drepturi procedurale egale şi reexaminarea a fost justificată. 35.  Curtea a constatat încălcarea articolului 6 § 1 din Convenţie în numeroase cauze în care au fost puse în discuţie chestiuni similare celor din cauza dată (a se vedea, printre altele, Brumărescu c. României [GC], nr. 28342/95, § 61, ECHR 1999‑VII, şi Roşca c. Moldovei, nr. 6267/02, 22 martie 2005, § 29). 36.  Examinând materialele prezentate, Curtea notează că Guvernul nu a prezentat vreun argument sau vreo circumstanţă susceptibilă să o facă să ajungă la o altă concluzie în prezenta cauză. 37.  Ţinând cont de jurisprudenţa sa la acest subiect, Curtea constată că, prin anularea hotărârilor judecătoreşti definitive pronunţate în favoarea companiei reclamante, a fost încălcat dreptul acesteia la un proces echitabil potrivit articolului 6 § 1 din Convenţie. 38.  Totodată, Curtea a statuat că faptul bazării instanţelor de judecată în procedura C pe constatările celor două proceduri în anulare (hotărârile din 24 februarie 2003) ca fiind unicul temei de a diminua suma acordată companiei reclamante cu titlu de datorii pune sub semnul întrebării legalitatea procedurilor C. 39. Corespunzător, a existat o încălcare a articolului 6 § 1 din Convenţie. III. PRETINSA ÎNCĂLCARE A ARTICOLULUI 1 AL PROTOCOLULUI NR. 1 LA CONVENŢIE 40.  Compania reclamantă s-a plâns de faptul că deciziile Curţii Supreme de Justiţie din 24 februarie 2003 au încălcat dreptul la respectarea bunurilor sale, garantat de articolul 1 al Protocolul Nr. 1 la Convenţie, care prevede: “Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru o cauză de utilitate publică şi în condiţiile prevăzute de lege şi de principiile generale ale dreptului internaţional.              Dispoziţiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosinţa bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuţii, sau a amenzilor.” 41.  Guvernul a susţinut că deciziile judecătoreşti din 24 februarie 2003 nu au afectat dreptul companiei reclamante la proprietate, deoarece cele două hotărâri au fost anulate prin hotărâri care deja au fost pe deplin executate şi, prin urmare, anularea a afectat doar suma penalităţilor şi suma taxei de stat, şi nu principala sumă datorată. Deciziile judecătoreşti din 24 februarie 2003 urmează să fie deosebite de cea din cauza Roşca c. Moldovei, citată mai sus, din considerentul că în prezenta cauză anulările nu au avut drept rezultat privarea companiei reclamante de proprietatea sa. 42.  Compania reclamantă a susţinut că, deşi deciziile judecătoreşti din 24 februarie 2003 nu au lezat direct proprietatea sa, instanţele judecătoreşti s-au bazat pe aceste decizii în hotărârile lor ulterioare, cu scopul de a micşora sumele care au fost acordate prin hotărârile din 23 aprilie 2003 şi 12 iunie 2003. În acest sens, a avut loc o încălcare clară a dreptului companiei reclamante la proprietate. 43.  Curtea reiterează constatarea violării articolului 6 § 1 din Convenţie, după cum a statuat în paragraful 38, şi în cadrul procedurii C, ca urmare a impactului pe care l-au avut procedurile de anulare. Prin urmare, Curtea a considerat că reducerea sumei acordate companiei reclamante realizată în cadrul procedurii C, chiar dacă aceasta s-a făcut ţinând cont de interesul public, nu poate fi justificată din considerentul că nu a fost respectat un just echilibru, iar pe seama companiei reclamante a fost pusă o povară excesivă (cf. Brumărescu, citată supra, §§ 75-80). 44.  Prin urmare, a existat o încălcare a articolului 1 al Protocolului Nr. 1 la Convenţie. IV. APLICAREA ARTICOLULUI 41 DIN CONVENŢIE 45.  Articolul 41 din Convenţie prevede: “Dacă Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenţiei sau a protocoalelor sale şi dacă dreptul intern al înaltei părţi contractante nu permite decât o înlăturare incompletă a consecinţelor acestei încălcări, Curtea acordă părţii lezate, dacă este cazul, o reparaţie echitabilă.” A.  Prejudiciul material 46.  Compania reclamantă a pretins, în calitate de prejudiciu material cauzat ca urmare a anulării hotărârilor judecătoreşti pronunţate în favoarea sa, suma de USD 82,044 pe care a considerat-o ca fiind echivalentul sumei de USD 113,300, rezultată din fluctuaţia valutară. Această sumă include deducerile din suma de USD 63,045, dispusă în cadrul procedurii C în termenii anulării din 24 februarie 2003, şi consecventele deduceri din penalităţi în sumă de USD 19,009, precum şi sumele taxei de stat (USD 2,506 şi MDL 23,098, ce au constituit echivalentul sumei de EUR 1,393 în iunie 2003), care nu au fost restituite companiei reclamante, deoarece s-a considerat că acesta nu a câştigat procesul în partea ce ţine de suma de USD 63,045, menţionată supra. 47.  De asemenea, compania reclamantă a pretins venitul ratat în mărime de 7 % anual pentru întreaga sumă de mai sus. 48.  Guvernul a contestat rata de schimb folosită pentru convertirea în euro a sumei de USD 82,044. Suplimentar, Guvernul a susţinut că reclamantul nu a prezentat dovezi privind intenţia acesteia de a obţine pretinsul venit ratat. Potrivit calculelor acestuia, suma penalităţilor care a fost redusă din cele trei sume acordate companiei reclamante, a constituit USD 42,024. Micşorarea taxei de stat cu USD 1,260.72 a fost în favoarea companiei reclamante, pe motiv că aceasta ar fi achitat taxe mai mici. 49.  De asemenea, Guvernul a contestat cele 7 % anual pentru venitul ratat, subliniind că compania reclamantă, contrar articolului 60 din Regulamentul Curţii, nu a prezentat calcule sau probe în suportul pretenţiilor sale. 50.  Curtea reiterează faptul că a constatat încălcarea articolului 6 § 1 din Convenţie în cadrul procedurii C (a se vedea paragraful 38 supra). Ea notează divergenţele calculelor făcute de părţi privind sumele acordate în acele procese ca rezultat al anulărilor. De asemenea, ea notează faptul că, în cadrul procedurii C, instanţele judecătoreşti naţionale, bazându-se pe decizia din 24 februarie 2003, au statuat expres că ele au dedus din suma pe care compania reclamantă era îndreptăţită să o primească (cu titlu de datorii, penalităţi şi taxe de stat) suma totală de USD 63,045. Această sumă include scăderea din ambele sume acordate cu titlu de penalităţi şi taxe de stat în cadrul procedurilor A şi B. Din acestea rezultă faptul că în scopul restitutio in integrum, această sumă urmează să fie restituită companiei reclamante, la rata de schimb existentă la data înaintării pretenţiilor sale, care echivalează cu suma de EUR 53,346. 51.  Curtea notează faptul că reducerea sumei penalităţilor de la USD 25,263 la suma de USD 6,254 în cadrul procedurii C, nu a fost dispusă cu vreo referinţă la decizia din 23 februarie 2003, ci mai curând pornind de la prevederile legale generale (articolul 217 din Codul civil în vigoare în momentul faptelor, a se vedea paragraful 24 şi 30 supra). Curtea nu face o distincţie dintre anularea hotărârilor judecătoreşti pronunţate în favoarea companiei reclamante şi aceste reduceri, care, corespunzător, nu trebuiau restituite. Acelaşi lucru se referă la suma taxei de stat care nu a fost restituită în privinţa unor pretenţii ale companiei reclamante, care au fost respinse. 52.  Curtea notează faptul că compania reclamantă a pretins venitul ratat în mărime de 7 % anual pentru sumele pe care aceasta nu a putut să le folosească începând cu luna iunie 2003. Totuşi, Curtea nu poate accepta metoda de calculare prezentată de compania reclamantă. Luând în consideraţie rata medie de finanţare stabilită de Banca Naţională a Moldovei pe parcursul perioadei în cauză (a se vedea Roşca c. Moldovei, citată supra, § 37) şi circumstanţele cauzei, Curtea acordă suma de EUR 7,251. 53.  Din aceste considerente rezultă că suma totală cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul material, care urmează a fi achitată companiei reclamante, echivalează cu EUR 60,597. B.  Prejudiciul moral 54.  Compania reclamantă a pretins suma de EUR 3,000 pentru prejudiciul moral cauzat în urma anulării hotărârilor judecătoreşti definitive pronunţate în favoarea sa. Ea a susţinut că anularea hotărârilor în cauză i-au cauzat o stare de anxietate şi umilinţă. 55.  Guvernul nu a fost de acord cu suma pretinsă de către compania reclamantă, susţinând că această sumă este nefondată şi simpla constatare a încălcării urmează a fi consideretă ca fiind suficientă pentru o satisfacţie echitabilă. 56.  Curtea consideră că, în urma anulării hotărârilor judecătoreşti definitive pronunţate în favoarea companiei reclamante, aceasta a fost pusă într-o stare de incertitudine privind mărimea eventualei compensaţii pe care urma să o primească de la omologul său, precum şi în privinţa viitorului proprietăţii sale – 128 de vagoane containere. Astfel, drept urmare, compania reclamantă nu a putut să îşi planifice activităţile sale ulterioare. Curtea acordă companiei reclamante suma de EUR 2,000 cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul moral (cf. Roşca c. Moldovei, citată supra, § 41; Sovtransavto Holding c. Ucrainei (satisfacţia echitabilă), nr. 48553/99, §§ 78-82, 2 octombrie 2003). C.  Costuri şi cheltuieli 57.  De asemenea, compania reclamantă a pretins suma de EUR 24,700 cu titlu de costuri şi cheltuieli suportate în faţa Curţii, ce constituie suma achitată unei firme de prestare a serviciilor juridice cu rata obişnuită de EUR 300 pentru 72 ore lucrate în cauza dată. 58.  În susţinerea pretenţiilor sale referitoare la cheltuielile de reprezentare, compania reclamantă a transmis Curţii copiile mai multor solicitări ale reprezentantului companiei reclamante privind efectuarea transferului sumei pentru cheltuielile de reprezentare. 59.  Guvernul nu a fost de acord cu suma pretinsă. El a notat faptul că compania reclamantă a omis să anexeze facturile care ar confirma achitarea în favoarea reprezentantului său a onorariului pentru serviciile acordate, precum şi faptul că documentele prezentate nu dovedesc că compania reclamantă a achitat în realitate sumele care i se cuveneau reprezentantului său. Mai mult decât atât, actele nu au fost prezentate în una din limbile oficiale ale Curţii. 60.  Guvernul a contestat totalul orelor prestate pentru pregătirea cauzei şi a susţinut faptul că compania reclamantă nu a dovedit că cheltuielile de reprezentare pretinse au fost necesare şi rezonabile ca cuantum. El a solicitat Curţii să respingă pretenţiile companiei reclamante cu titlu de costuri şi cheltuieli de reprezentare în integralitatea lor. 61.  Curtea reaminteşte că pentru ca costurile şi cheltuielile să fie rambursate potrivit articolului 41 din Convenţie, ea trebuie să stabilească dacă acestea au fost real şi necesar suportate şi dacă au fost rezonabile ca cuantum (Roşca c. Moldovei, nr. 6267/02, citat supra, § 45). 62.  În prezenta cauză, având în vedere lucrul efectuat de către reprezentant pentru reprezentarea companiei reclamante în faţa Curţii, criteriile menţionate supra şi complexitatea cauzei, precum şi omisiunea de a prezenta probe privind măsura obligaţiei companiei reclamante de a se achita cu reprezentantul sau lista detaliată a orelor de lucru la această cauză, Curtea acordă companiei reclamante suma de EUR 2,400 cu titlu de costuri şi cheltuieli. D.  Dobânda de întârziere 63. Curtea consideră corespunzător ca dobânda de întârziere să fie bazată pe rata limită a dobânzii Băncii Centrale Europene, la care vor fi adăugate trei procente. DIN ACESTE MOTIVE, CURTEA 1.  Declară cererea admisibilă;   2.  Susţine că a existat o încălcare a articolului 6 § 1 din Convenţie;   3.  Susţine că a existat o încălcare a articolului 1 din Protocolul Nr. 1 la Convenţie;   4.  Susţine (a) că statul reclamat trebuie să achite companiei reclamante în termen de trei luni de la data la care hotărârea va deveni definitivă, în conformitate cu articolul 44 § 2 din Convenţie, următoarele sume: (i)  EUR 60,597 (şaizeci mii cinci sute nouăzeci şi şapte euro) cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul material; (ii)  EUR 2,000 (două mii euro) cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul moral; (iii)  EUR 2,400 (două mii patru sute euro) cu titlu de costuri şi cheltuieli; (iv)  orice taxă care poate fi exigibilă; (b) că, din momentul expirării celor trei luni sus-menţionate, o penalitate de întârziere va fi plătită reieşind din cuantumurile de mai sus şi rata limită a dobânzii Băncii Centrale Europene pentru perioada de penalizare plus trei procente;   5.  Respinge, în unanimitate, restul pretenţiilor companiei reclamante de satisfacţie echitabilă. Redactată în limba engleză şi notificată în scris la 13 iunie 2006, în conformitate cu prevederile articolului 77 §§ 2 şi 3 al Regulamentului Curţii.  T.L. Early Nicolas Bratza  Grefier Preşedinte