31253/03

Secţia a treia   CAUZA BALEA ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI   (Cererea nr. 31253/03)   Hotărâre   Strasbourg   septembrie 2009   Hotărârea devine definitivă în condiţiile prevăzute la art. 44 § 2 din convenţie. Aceasta   poate suferi modificări de formă.   În cauza Balea împotriva României,   Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secţia a treia), reunită într-o cameră compusă din:   Josep Casadevall, preşedinte, Corneliu Bîrsan, Boštjan M. Zupančič, Egbert Myjer, Ineta   Ziemele, Luis López Guerra, Ann Power, judecători, şi Santiago Quesada, grefier de secţie,   după ce a deliberat în camera de consiliu, la 1 septembrie 2009,   pronunţă prezenta hotărâre, adoptată la aceeaşi dată:   Procedura   1. La originea cauzei se află cererea nr. 31253/03, îndreptată împotriva României, prin care   doi resortisanţi ai acestui stat, doamna Maria Balea şi domnul Nicolae Balea („reclamanţii”),   au sesizat Curtea la 13 august 2003 în temeiul art. 34 din Convenţia pentru apărarea   drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale („Convenţia”).   2. Guvernul român („Guvernul”) a fost reprezentat de agentul guvernamental, domnul   Răzvan-Horaţiu Radu din cadrul Ministerului Afacerilor Externe.   3. La 23 aprilie 2008, preşedintele Secţiei a treia a hotărât să comunice Guvernului   capetele de cerere întemeiate pe durata procedurii. În conformitate cu art. 29 § 3 din   convenţie, acesta a hotărât, de asemenea, că admisibilitatea şi fondul cauzei vor fi examinate   împreună.   În fapt   Circumstanţele cauzei   4. Reclamanţii sunt soţ şi soţie, s-au născut în 1947 şi, respectiv, 1928, şi locuiesc în Sibiu.   5. O serie de litigii civile şi penale, care aveau toate ca origine un contract de schimb de   apartamente, i-a opus unui terţ, I.P.   6. Prin hotărârea din 5 decembrie 2001, Curtea de Apel Alba Iulia a respins acţiunea în   anularea contractului în absenţa motivelor care să justifice anularea.   A. Acţiune în anularea contractului de schimb   7. La 10 septembrie 1996, prima reclamantă a introdus o acţiune în anularea contractului   de schimb, cel de-al doilea reclamant fiind terţ intervenient. Prin hotărârea din 10 martie   1998, Judecătoria Sibiu a respins pretenţiile reclamanţilor, considerând că nu i se putea   imputa lui I.P. neexecutarea obligaţiilor contractuale.   8. Această hotărâre a fost confirmată, prin decizia din 19 decembrie 2001 a Tribunalului   Sibiu şi prin hotărârea din 6 martie 2003 a Curţii de Apel Braşov, după mai multe amânări   datorate în principal unor amânări ale depunerii unui raport de expertiză imobiliară (la 9   martie, 27 aprilie, 1 iunie, 6 iulie şi 21 septembrie 1999), după suspendarea de două ori a   procedurii pentru a aştepta rezultatul altor proceduri privind valabilitatea aceluiaşi contract şi   după incidente procedurale, precum cereri de recuzare şi de strămutare a cauzei.   B. Acţiune în anularea unei încheieri   9. La 19 august 1996, prima reclamantă a introdus o acţiune în anularea încheierii care   autoriza înscrierea schimbului de apartamente în cartea funciară. Acţiunea sa a fost respinsă   prin hotărârea din 6 decembrie 1996 a Judecătoriei Sibiu. Apelul său a fost respins prin   decizia din 28 septembrie 1999 a Tribunalul Sibiu, după două amânări ale cauzelor la 23 iunie   şi 19 mai 1998, pentru a aştepta rezultatul unei proceduri penale.   10. În urma recursului primei reclamante, prin hotărârea din 20 septembrie 2004, după mai   multe amânări ale procedurii (la 28 februarie 2000, 12 martie 2001, 5 aprilie 2002 şi 23 mai   2003) pentru a aştepta rezultatele unei proceduri penale şi administrarea unei expertize   grafologice, Curtea de Apel Alba Iulia a admis recursul şi acţiunea reclamantei, anulând   încheierea. Pentru a hotărî astfel, curtea s-a bazat pe o expertiză în temeiul căreia semnătura   de pe cererea de transcriere funciară nu îi aparţinea reclamantei.   C. Plângerea penală   11. Al doilea reclamant a depus o plângere penală pentru instigare la săvârşirea infracţiunii   de loviri şi alte violenţe împotriva lui P.I. Prin hotărârea din 13 ianuarie 2004, Judecătoria   Sibiu l-a achitat pe P.I., datorită absenţei unui certificat medical care să ateste loviturile.   Această hotărâre a fost confirmată prin hotărârea din 29 martie 2004 a Tribunalului Sibiu.   12. Prin hotărârea din 24 martie 2004, Judecătoria Sibiu a decis încetarea procesului penal   pe motiv că plângerea reclamantului pentru tulburare de posesie şi loviri şi alte violenţe a fost   formulată tardiv, la 14 mai 2001, în raport cu data faptelor pretinse, şi anume la 3 februarie   1996. Această hotărâre a fost confirmată prin hotărârea din 19 iulie 2004 a Tribunalului Sibiu.   În drept   I. Cu privire la pretinsa încălcare a art. 6 § 1 din convenţie   13. Reclamanţii pretind că durata procesului încheiat prin hotărârile definitive din 6 martie   şi 20 septembrie 2004 a încălcat principiul „termenului rezonabil”, astfel cum este   prevăzut de art. 6 § 1 din convenţie, formulat după cum urmează:   „Orice persoană are dreptul la judecarea [...] într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanţă [...],   care va hotărî [...] asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil [...]”   14. Guvernul contestă acest argument.   15. Prima perioadă care trebuie luată în considerare a început la 10 septembrie 1996 şi s-a   încheiat la 6 martie 2003. Prin urmare, aceasta a durat şase ani şi şase luni, cu trei grade de   jurisdicţie.   16. Cea de-a doua perioadă care trebuie luată în considerare a început la 19 august 1996 şi   s-a încheiat la 20 septembrie 2004. Prin urmare, aceasta a durat opt ani şi o lună, cu trei grade   de jurisdicţie.   A. Cu privire la admisibilitate   17. Curtea constată că aceste capete de cerere nu sunt în mod vădit nefondate în sensul art.   § 3 din convenţie. De asemenea, subliniază că acestea nu prezintă niciun alt motiv de   inadmisibilitate.   B. Cu privire la fond   18. Curtea reaminteşte că acest caracter rezonabil al duratei unei proceduri se apreciază în   funcţie de circumstanţele cauzei şi având în vedere criteriile consacrate de jurisprudenţa sa, în   special complexitatea cauzei, comportamentul reclamanţilor şi cel al autorităţilor competente,   precum şi miza litigiului pentru persoanele în cauză [a se vedea, printre multe altele,   Frydlender împotriva Franţei (GC), nr. 30979/96, pct. 43, CEDO 2000-VII].   19. Curtea s-a pronunţat de mai multe ori în cauze ce au ridicat probleme similare celor din   prezenta speţă şi a constatat încălcarea art. 6 § 1 din convenţie (a se vedea Frydlender citată   anterior).   20. După ce a examinat toate elementele prezentate, Curtea consideră că Guvernul nu a   prezentat niciun fapt şi niciun argument care să poată conduce la o concluzie diferită în   prezenta speţă. Ţinând seama de jurisprudenţa sa în domeniu, Curtea consideră că, în speţă,   durata fiecăreia dintre cele două proceduri în litigiu este excesivă şi nu răspunde cerinţei   „termenului rezonabil” (a se vedea, de asemenea, Ispan împotriva României, nr. 67710/01,   pct. 42, 31 mai 2007).   Prin urmare, a fost încălcat art. 6 § 1.   II. Cu privire la celelalte pretinse încălcări   21. De asemenea, reclamanţii se plâng de rezultatul procedurilor civile şi penale   desfăşurate împotriva lui I.P., invocând o atingere adusă dreptului la respectarea bunurilor lor   şi o atingere adusă dreptului la viaţă al celui de-al doilea reclamant.   22. Ţinând seama de ansamblul de elemente aflate în posesia sa, şi în măsura în care este   competentă pentru a i se aduce la cunoştinţă susţinerile formulate, Curtea nu a relevat nici o   aparenţă de încălcare a drepturilor şi libertăţilor garantate de convenţie sau de protocoalele   acesteia.   23. Reiese că această parte a cererii este în mod evident nefondată şi trebuie respinsă în   temeiul art. 35 § 3 şi 4 din convenţie.   III. Cu privire la aplicarea art. 41 din convenţie   24. Art. 41 din convenţie prevede:   „În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a convenţiei sau a protocoalelor sale şi dacă dreptul   intern al înaltei părţi contractante nu permite decât o înlăturare incompletă a consecinţelor acestei încălcări,   Curtea acordă părţii lezate, dacă este cazul, o reparaţie echitabilă.”   A. Prejudiciu   25. Reclamanţii reclamă, cu titlu de prejudiciu material şi moral suferit, restituirea   imobilului ai cărui proprietari se consideră sau contravaloarea sa în euro şi ca I.P. să le acorde   despăgubiri morale pentru suferinţele provocate.   26. Guvernul contestă aceste pretenţii.   27. Curtea nu observă nicio legătură de cauzalitate între încălcarea constatată şi prejudiciul   material pretins şi respinge această cerere. În schimb, aceasta consideră că trebuie să li se   acorde reclamanţilor împreună suma de 3 000 EUR cu titlu de prejudiciu moral.   B. Cheltuieli de judecată   28. De asemenea, reclamanţii solicită ca I.P. să le ramburseze cheltuielile suportate în faţa   instanţelor interne, fără a preciza valoarea acestora.   29. Guvernul contestă aceste pretenţii.   30. În conformitate cu jurisprudenţa Curţii, un reclamant nu poate obţine rambursarea   cheltuielilor sale de judecată decât în măsura în care se stabileşte caracterul real, necesar şi   rezonabil al acestora. În speţă, ţinând seama de documentele de care dispune şi de criteriile   menţionate anterior, Curtea respinge cererea privind cheltuielile de judecată cu procedura   naţională.   C. Dobânzi moratorii   31. Curtea consideră necesar ca rata dobânzilor moratorii să se întemeieze pe rata dobânzii   facilităţii de împrumut marginal practicată de Banca Centrală Europeană, majorată cu trei   puncte procentuale.   Pentru aceste motive, Curtea, în unanimitate,   1. Declară cererea admisibilă în ceea ce priveşte capetele de cerere întemeiate pe durata   excesivă a procedurilor încheiate prin hotărârile din 6 martie 2003 şi 20 septembrie 2004 şi   inadmisibilă pentru celelalte capete de cerere;   2. Hotărăşte că a fost încălcat art. 6 § 1 din convenţie;   3. Hotărăşte:   a) că statul pârât trebuie să plătească reclamanţilor, cumulat, în termen de trei luni de la   data la care hotărârea devine definitivă, în conformitate cu art. 44 § 2 din convenţie, suma de   000 EUR (trei mii de euro), cu titlu de prejudiciu moral, care va fi convertită în moneda   naţională a statului pârât la rata de schimb aplicabilă la data plăţii, plus orice sumă ce poate fi   datorată cu titlu de impozit;   b) că, de la expirarea termenului menţionat şi până la efectuarea plăţii, această sumă   trebuie majorată cu o dobândă simplă, la o rată egală cu rata dobânzii facilităţii de împrumut   marginal practicată de Banca Centrală Europeană, aplicabilă pe parcursul acestei perioade şi   majorată cu trei puncte procentuale;   4. Respinge cererea de acordare a unei reparaţii echitabile pentru celelalte capete de cerere.   Redactată în limba franceză, apoi comunicată în scris, la 22 septembrie 2009, în temeiul   art. 77 § 2 şi 3 din regulament.   Santiago Quesada   Josep Casadevall   GrefierPreşedinte