31530/03

Traducere neoficială a variantei engleze a hotărârii, efectuată de către asociaţia obştească „Juriştii pentru drepturile omului”     SECŢIUNEA A PATRA           CAUZA BAIBARAC c. MOLDOVEI   (Cererea nr. 31530/03)           HOTĂRÂRE     STRASBOURG   15 noiembrie 2005       DEFINITIVĂ   15/02/2006     Această hotărâre va deveni definitivă în modul stabilit de articolul 44 § 2 al Convenţiei. Ea poate fi subiect al revizuirii editoriale. În cauza Baibarac c. Moldovei, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secţiunea a Patra), întrunită în cadrul unei Camere compuse din: Sir Nicolas Bratza, Preşedinte, Dl J. Casadevall, Dl   G. Bonello, Dl   R. Maruste, Dl S. Pavlovschi, Dl   L. GARLICKI, Dl   J. Borrego Borrego, judecători, şi dl M. O’BOYLE, Grefier al Secţiunii, Deliberând la 18 octombrie 2005 în şedinţă închisă, Pronunţă următoarea hotărâre, care a fost adoptată la acea dată: PROCEDURA 1. La originea cauzei se află cererea (nr. 31530/03) depusă împotriva Republicii Moldova la Curte, în conformitate cu prevederile articolului 34 al Convenţiei pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale („Convenţia”), de către un cetăţean al Republicii Moldova, dl Victor Baibarac („reclamantul”), la 29 mai 2003. 2. Guvernul Republicii Moldova („Guvernul”) a fost reprezentat de către Agentul său, dl V. Pârlog. 3. Reclamantul a pretins că neexecutarea hotărârii judecătoreşti din 27 septembrie 2002 a constituit o încălcare a dreptului său la accesul la o instanţă, garantat de articolul 6 al Convenţiei şi a dreptului său la protecţia proprietăţii, garantat de articolul 1 Protocolul nr. 1 la Convenţie. 4. Cererea a fost repartizată Secţiunii a Patra a Curţii. La 8 octombrie 2003, o Cameră din cadrul acelei Secţiuni a decis să comunice Guvernului cererea. În temeiul prevederilor articolului 29 § 3 al Convenţiei, ea a decis să examineze fondul cererii concomitent cu admisibilitatea acesteia. 5. Atât reclamantul, cât şi Guvernul au prezentat observaţii cu privire la admisibilitatea, fondul cererii şi satisfacţia echitabilă. Camera a decis, după consultarea părţilor, că audierea cu privire la fondul cererii nu a fost necesară. 6. La 1 noiembrie 2004, Curtea a schimbat componenţa Secţiunilor sale (articolul 25 § 1 al Regulamentului Curţii). Această cauză a fost repartizată Secţiunii a Patra nou-constituită (articolul 52 § 1 al Regulamentului Curţii).   ÎN FAPT I. CIRCUMSTANŢELE CAUZEI 7. Reclamantul, dl Victor Baibarac, s-a născut în 1931 şi locuieşte în Edineţ. 8. În 1949, autorităţile sovietice au naţionalizat proprietatea părinţilor săi şi au deportat familia sa în Siberia. 9. La 8 decembrie 1992, Parlamentul Republicii Moldova a adoptat Legea nr. 1225-XII „privind reabilitarea victimelor represiunilor politice săvârşite de regimul comunist totalitar de ocupaţie”. Legea a permis victimelor represiunilor sovietice să pretindă compensaţii pentru proprietatea lor naţionalizată. 10. În 2002, reclamantul a înaintat o acţiune împotriva oficiului local al Trezoreriei cu privire la refuzul acestuia din urmă să-i plătească compensaţii. 11. La 27 septembrie 2002, Judecătoria sectorului Edineţ a hotărât în favoarea reclamantului şi a indicat Oficiului local al Trezoreriei să-i plătească compensaţii în mărime de 40,000 lei moldoveneşti (MDL) (echivalentul a 3,010 euro (EUR) la acea dată). 12. Reclamantul a obţinut un titlu executoriu pe care executorul judecătoresc nu l-a executat. La o dată nespecificată, reclamantul a scris Ministerului Justiţiei, plângându-se de neexecutarea hotărârii din 27 septembrie 2002. Printr-o scrisoare din 7 mai 2003, Ministerul Justiţiei a asigurat reclamantul că s-a făcut tot posibilul pentru executarea hotărârii, dar că Oficiul local al Trezoreriei nu avea bani în contul său. 13. La 20 februarie 2004, după ce cauza a fost comunicată Guvernului, hotărârea a fost executată. Reclamantul a scris o recipisă adresată şefului Departamentului de Executare a Deciziilor Judecătoreşti Edineţ, în care el a confirmat că a primit banii în conformitate cu hotărârea din 27 septembrie 2002 şi că el nu mai avea pretenţii faţă de debitor şi faţă de Departamentul de executare a deciziilor judecătoreşti. II. DREPTUL INTERN RELEVANT 14. Dreptul intern relevant a fost rezumat în hotărârea Prodan v. Moldova, nr. 49806/99, § 31, ECHR 2004-...   ÎN DREPT 15. Reclamantul pretinde că dreptul său ca o instanţă să hotărască asupra drepturilor sale cu caracter civil a fost încălcat ca urmare a neexecutării de către autorităţi a hotărârii Judecătoriei sectorului Edineţ din 27 septembrie 2002 până la 20 februarie 2004. El s-a bazat pe articolul 6 § 1 care, în partea sa relevantă, prevede următoarele: „1. Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, ... de către o instanţă ... care va hotărî ... asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil...”. 16. De asemenea, el a declarat că din cauza neexecutării hotărârii în favoarea sa, el nu a putut beneficia de bunurile sale, astfel, dreptul său la protecţia proprietăţii garantat de articolul 1 Protocolul nr. 1 la Convenţie a fost încălcat. Articolul 1 Protocolul nr. 1 prevede următoarele: „Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru o cauză de utilitate publică şi în condiţiile prevăzute de lege şi de principiile generale ale dreptului internaţional. Dispoziţiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosinţa bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuţii, sau a amenzilor”. I. ADMISIBILITATEA PRETENŢIILOR 17. Printr-o scrisoare din 12 martie 2004 şi, ulterior, în observaţiile sale cu privire la satisfacţia echitabilă, Guvernul a declarat că, în recipisa eliberată de reclamant Departamentului de Executare a Deciziilor Judecătoreşti Edineţ la 20 februarie 2004 (a se vedea paragraful 13 de mai sus), el şi-a exprimat dorinţa de a nu mai menţine cererea sa. Prin urmare, Guvernul a cerut Curţii să scoată cererea de pe rolul său. 18. Reclamantul a declarat că hotărârea din 27 septembrie 2002 a fost executată de Guvern doar datorită Curţii şi că Guvernul nu i-a plătit nicio compensaţie pentru executarea întârziată a hotărârii. El a cerut prejudicii morale pentru executarea întârziată (a se vedea mai jos). 19. Curtea notează că recipisa invocată de Guvern pare să aibă o formă standard. Deşi ea prevede că reclamantul nu mai are pretenţii faţă de debitor (adică, oficiul local al Trezoreriei) sau Departamentul de Executare a Deciziilor Judecătoreşti Edineţ, ea nu face nicio referire la cererea sa către această Curte sau la pretenţiile sale faţă de Guvern în conformitate cu Convenţia. Sugestia că reclamantul nu a avut intenţia ca recipisa să ducă la retragerea cererii sale către Curte este dovedită de faptul că, la 8 iunie 2004, el a prezentat pretenţia sa cu privire la satisfacţia echitabilă. Curtea nu consideră că reclamantul şi-a exprimat fără echivoc dorinţa de a nu mai menţine cererea sa. Prin urmare, ea trebuie să continue examinarea cauzei (a se vedea Scutari v. Moldova, nr. 20864/03, §§ 17-20, 26 iulie 2005). 20. Curtea consideră că pretenţiile reclamantului în temeiul articolului 6 § 1 şi articolului 1 Protocolul nr. 1 la Convenţie ridică întrebări de drept care sunt suficient de serioase, încât determinarea lor să depindă de o examinare a fondului şi că niciun alt temei pentru declararea lor inadmisibile nu a fost stabilit. Curtea, prin urmare, declară aceste pretenţii admisibile. În conformitate cu decizia sa de a aplica articolul 29 § 3 al Convenţiei (a se vedea paragraful 4 de mai sus), Curtea va examina imediat fondul acestor pretenţii. II. PRETINSA VIOLARE A ARTICOLULUI 6 § 1 AL CONVENŢIEI 21. Reclamantul se plânge, în temeiul articolului 6 § 1 al Convenţiei, de neexecutarea de către autorităţi a hotărârii Judecătoriei sectorului Edineţ din 27 septembrie 2002 până la 20 februarie 2004. 22. Guvernul a declarat că, dată fiind executarea hotărârii la 20 februarie 2004, nu a existat o violare a articolului 6 § 1 al Convenţiei. Potrivit lui, hotărârea a fost executată într-un termen rezonabil. 23. Principiile generale care se aplică în cauzele de acest gen sunt prevăzute în hotărârea Prodan v. Moldova (citată mai sus, §§ 52-53). 24. Curtea notează că hotărârea Judecătoriei sectorului Edineţ din 27 septembrie 2002 a rămas neexecutată timp de aproape şaptesprezece luni. Ea aminteşte că ea a constatat o violare în cauze în care perioadele de neexecutare au fost mult mai scurte decât cea din această cauză (a se vedea, spre exemplu: Shmalko v. Ukraine, nr. 60750/00, § 46, 20 iulie 2004). Prin urmare, ea nu poate fi de acord cu Guvernul că hotărârea din 27 septembrie 2002 a fost executată într-un termen rezonabil. 25. Prin omisiunea timp de mai mulţi ani de a lua măsurile necesare pentru a executa hotărârea judecătorească irevocabilă în această cauză, autorităţile moldoveneşti au privat prevederile articolului 6 § 1 al Convenţiei de toate efectele benefice. 26. Prin urmare, a existat o violare a articolului 6 § 1 al Convenţiei. III. PRETINSA VIOLARE A ARTICOLULUI 1 PROTOCOLUL NR. 1 LA CONVENŢIE 27. Reclamantul a susţinut că neexecutarea de către autorităţi a hotărârii din 27 septembrie 2002 a constituit o violare a articolului 1 Protocolul nr. 1 la Convenţie. 28. Guvernul a declarat că el nu a încălcat în niciun fel drepturile reclamantului garantate de articolul 1 Protocolul nr. 1 la Convenţie. 29. Curtea reiterează că o „pretenţie” poate constitui un „bun” în sensul articolului 1 Protocolul nr. 1 la Convenţie, dacă ea este suficient de certă pentru a fi executorie (a se vedea Prodan, § 59). 30. Curtea notează că reclamantul a avut o pretenţie executorie care a rezultat din hotărârea din 27 septembrie 2002. Prin urmare, rezultă că imposibilitatea reclamantului de a obţine executarea hotărârii până la 20 februarie 2004 a constituit o ingerinţă în dreptul său la respectarea bunurilor sale, aşa cum este prevăzut în prima propoziţie a primului paragraf al articolului 1 Protocolul nr. 1 la Convenţie. 31. Prin neexecutarea hotărârii irevocabile, autorităţile naţionale l-au împiedicat pe reclamant să folosească banii sau să beneficieze de ei. Guvernul nu a prezentat nicio justificare pentru această ingerinţă, iar Curtea consideră că lipsa fondurilor nu poate justifica o astfel de omisiune (a se vedea Prodan, § 61). 32. Prin urmare, a existat o violare a articolului 1 Protocolul nr. 1 la Convenţie. IV. APLICAREA ARTICOLULUI 41 AL CONVENŢIEI 33. Articolul 41 al Convenţiei prevede următoarele: „Dacă Curtea declară că a avut loc o violare a Convenţiei sau a protocoalelor sale şi dacă dreptul intern al Înaltelor Părţi Contractante nu permite decât o înlăturare incompletă a consecinţelor acestei violări, Curtea acordă părţii lezate, dacă este cazul, o satisfacţie echitabilă”. A. Prejudiciul 34. Reclamantul a pretins EUR 100,000 cu titlu de prejudiciu moral suferit ca rezultat al neexecutării hotărârii irevocabile în favoarea sa. El a susţinut că neexecutarea hotărârii irevocabile pentru o perioadă lungă de timp i-a cauzat stres şi nelinişte. El nu a prezentat nicio pretenţie cu privire la prejudiciul material sau costuri şi cheltuieli. 35. Guvernul nu a fost de acord cu suma pretinsă de reclamant şi a susţinut că constatarea unei violări ar constitui o satisfacţie echitabilă suficientă. 36. Curtea consideră că reclamantul a suferit un anumit prejudiciu moral ca rezultat al violărilor constatate, care nu poate fi compensat prin simpla constatare de către Curte a unei violări. Totuşi, suma specifică pretinsă este excesivă. Făcând evaluarea sa în bază echitabilă, aşa cum o cere articolul 41 al Convenţiei, Curtea acordă reclamantului suma de EUR 1,000. B. Dobânda de întârziere 37. Curtea consideră că este corespunzător ca dobânda de întârziere să fie calculată în dependenţă de rata minimă a dobânzii la creditele acordate de Banca Centrală Europeană, la care vor fi adăugate trei procente. DIN ACESTE MOTIVE, CURTEA, ÎN UNANIMITATE, 1. Declară cererea admisibilă;   2. Hotărăşte că a existat o violare a articolului 6 § 1 al Convenţiei;   3. Hotărăşte că a existat o violare a articolului 1 Protocolul nr. 1 la Convenţie;   4. Hotărăşte (a) că statul pârât trebuie să plătească în termen de trei luni de la data la care hotărârea devine definitivă, în conformitate cu articolul 44 § 2 al Convenţiei, EUR 1,000 (una mie euro) cu titlu de prejudiciu moral, care vor fi convertiţi în valuta naţională a statului pârât conform ratei aplicabile la data executării hotărârii, plus orice taxă care poate fi percepută; (b) că, de la expirarea celor trei luni menţionate mai sus până la executarea hotărârii, urmează să fie plătită o dobândă la sumele de mai sus egală cu rata minimă a dobânzii la creditele acordate de Banca Centrală Europeană pe parcursul perioadei de întârziere, plus trei procente;   5. Respinge restul pretenţiilor reclamantului cu privire la satisfacţia echitabilă. Redactată în limba engleză şi comunicată în scris la 15 noiembrie 2005, în conformitate cu articolul 77 §§ 2 şi 3 al Regulamentului Curţii. Michael O’Boyle                               Nicolas Bratza     Grefier                                      Preşedinte