33482/06

Traducere neoficială a variantei engleze a hotărârii, efectuată de către asociaţia obştească „Juriştii pentru drepturile omului”         SECŢIUNEA A PATRA         CAUZA HYDE PARK ŞI ALŢII c. MOLDOVEI   (Cererea nr. 33482/06)           HOTĂRÂRE     STRASBOURG   31 martie 2009       DEFINITIVĂ   30/06/2009     Această hotărâre poate fi subiect al revizuirii editoriale. În cauza Hyde Park şi Alţii c. Moldovei, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secţiunea a Patra), întrunită în cadrul unei Camere compuse din:  Nicolas Bratza, Preşedinte,  Lech Garlicki,  Giovanni Bonello,  Ljiljana Mijović,  David Thór Björgvinsson,  Ledi Bianku,  Mihai Poalelungi, judecători, şi Lawrence Early, Grefier al Secţiunii, Deliberând la 10 martie 2009 în şedinţă închisă, Pronunţă următoarea hotărâre, care a fost adoptată la acea dată: PROCEDURA  1.  La originea cauzei se află o cerere (nr. 33482/06) depusă împotriva Republicii Moldova la Curte, în conformitate cu prevederile articolului 34 al Convenţiei pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale („Convenţia”), de către Hyde Park (o fostă organizaţie non-guvernamentală) şi cinci cetăţeni ai Republicii Moldova, dl Gheorghe Lupuşoru, dl Anatol Hristea-Stan, dna Mariana Gălescu, dna Alina Didilică şi dl Oleg Brega („reclamanţii”), la 11 mai 2006. La 2 iunie 2008, organizaţia non-guvernamentală Hyde Park a încetat să existe. Succesorul său, Hyde Park, o asociaţie obştească neînregistrată, şi-a exprimat intenţia de a menţine cererea depusă la Curte. 2.  Reclamanţii au fost reprezentaţi de către dl A. Postică, avocat din Chişinău şi membru al organizaţiei non-guvernamentale Promo-Lex. Guvernul Republicii Moldova („Guvernul”) a fost reprezentat de către Agentul său, dl Vladimir Grosu. 3.  Reclamanţii au pretins, în special, că drepturile lor la libertatea de întrunire şi la un proces echitabil au fost încălcate. 4.  La 4 aprilie 2008, Preşedintele Secţiunii a Patra a decis să comunice Guvernului cererea. De asemenea, s-a decis ca fondul cererii să fie examinat concomitent cu admisibilitatea acesteia (articolul 29 § 3 al Convenţiei). ÎN FAPT I. CIRCUMSTANŢELE CAUZEI 5. În timpul evenimentelor care au determinat această cerere, Hyde Park (primul reclamant) era înregistrat la Ministerul Justiţiei al Republicii Moldova ca o organizaţie non-guvernamentală care pleda, inter alia, pentru libertatea de exprimare şi dreptul la întruniri paşnice. În anul 2007, membrii săi au decis să sisteze înregistrarea organizaţiei din cauza pretinselor presiuni şi intimidări din partea statului. În special, ei s-au plâns, printre altele, de refuzul Ministerului Justiţiei de a înregistra modificările la statutul organizaţiei, de aplicarea repetată a sechestrului pe contul său bancar, de arestarea arbitrară a membrilor săi şi de tentative de a sista activitatea ziarului său. Câţiva din liderii organizaţiei au solicitat azil politic în ţările occidentale. S-a decis ca organizaţia să-şi continue activitatea sub aceeaşi denumire, însă fără a se înregistra la autorităţile de stat. S-a mai decis ca noua asociaţie neînregistrată să devină succesoarea fostei organizaţii. După excluderea organizaţiei din Registrul de stat al asociaţiilor obşteşti la 2 iunie 2008, activităţile Hyde Park au continuat ca şi mai înainte, în baza noului statut al acesteia. Asociaţia a continuat să-şi editeze ziarul, să menţină pagina sa în internet şi să organizeze proteste şi demonstraţii. 6. Ceilalţi reclamanţi sunt membri şi adepţi ai Hyde Park-ului: Gheorghe Lupuşoru, Anatol Hristea-Stan, Mariana Gălescu, Alina Didilică şi Oleg Brega, care s-au născut în anul 1969, 1953, 1982, 1978 şi, respectiv, 1973 şi locuiesc în Chişinău, Chişinău, Chişinău, Cazangic şi, respectiv, Pepeni. 7.  La 6 decembrie 2004, Hyde Park a depus la Consiliul municipal Chişinău o cerere pentru autorizarea desfăşurării unei întruniri paşnice în faţa Ambasadei României la 5 ianuarie 2005, pentru a protesta împotriva politicii României în privinţa studenţilor din Republica Moldova. Cererea a fost semnată de către preşedintele Hyde Park şi prevedea, inter alia, următoarele: „Prin prezenta [cerere] solicităm permisiunea Consiliului municipal Chişinău de a desfăşura o adunare publică la 5 ianuarie 2005 în Chişinău. Membrii şi adepţii Hyde Park care studiază în România sau rudele lor care studiază acolo nu sunt mulţumiţi de modul în care sunt trataţi de către autorităţile române. De aceea ne propunem să protestăm cu ei şi în numele lor în faţa Ambasadei Române, între orele 11.00 şi 14.00, la intrarea din strada Bucureşti. Ne angajăm să respectăm ordinea publică şi să nu blocăm traficul.” 8. La 30 decembrie 2004, Consiliul municipal Chişinău a respins cererea, motivând că:  „Poliţia municipală consideră protestul solicitanţilor neîntemeiat şi nedorit, deoarece Guvernul României este cel care finanţează studiile studenţilor moldoveni în România, şi de aceea autorităţile române sunt competente să decidă în privinţa cererii solicitanţilor [din 6 decembrie 2004].” 9.  La 3 ianuarie 2005, primul reclamant a contestat refuzul în instanţa de judecată şi a susţinut, inter alia, că acesta era ilegal. El a mai susţinut că Consiliul municipal a tergiversat examinarea cererii lor până în ultima zi a anului, pentru a nu lăsa suficient timp pentru contestarea refuzului în instanţele judecătoreşti. El a solicitat examinarea cererii în regim de urgenţă. Reclamantul a explicat că multe persoane care şi-au exprimat dorinţa de a participa la acţiunile de protest erau studenţi în România şi erau acasă, la Chişinău, doar pentru perioada vacanţei de iarnă. 10.  La 21 februarie 2005, Curtea de Apel Chişinău a respins acţiunea reclamanţilor, constatând că Consiliul municipal a acţionat în limitele competenţelor sale. Instanţa a constatat că poliţia, Procuratura Generală şi Serviciul de Informaţii şi Securitate deţineau informaţii potrivit cărora reclamanţii intenţionau să încalce prevederile articolelor 6 şi 7 ale Legii cu privire la organizarea şi desfăşurarea întrunirilor. 11.  Hyde Park a contestat această hotărâre şi a susţinut că aceasta a încălcat dreptul membrilor săi de a desfăşura întruniri paşnice în locuri publice. Acesta, de asemenea, a susţinut că nu a fost prezentată vreo probă care să susţină opinia că desfăşurarea demonstraţiei ar fi dus la încălcarea articolelor 6 şi 7 ale Legii cu privire la organizarea şi desfăşurarea întrunirilor. 12.  La 8 iunie 2005, Curtea Supremă de Justiţie a admis recursul, a casat decizia primei instanţe şi a dispus reexaminarea cauzei. Curtea Supremă de Justiţie a constatat că nu existau probe care ar fi demonstrat intenţia reclamanţilor de a încălca articolele 6 şi 7 ale Legii cu privire la organizarea şi desfăşurarea întrunirilor. 13.  La 6 octombrie 2005, Curtea de Apel Chişinău din nou a respins cererea reclamanţilor, motivând că desfăşurarea acţiunilor de protest în faţa Ambasadei României ar fi putut prejudicia imaginea statului Republica Moldova şi a poporului moldovenesc. Mai mult, decizia de a desfăşura acţiunea de protest nu a fost adoptată de către consiliul Hyde Park, după cum prevede statutul acesteia. În afară de aceasta, statutul Hyde Park nu prevedea, în lista de activităţi, dispoziţii ce ar autoriza acţiuni cum ar fi desfăşurarea acţiunilor de protest. Primul reclamant a depus recurs. 14. La 14 decembrie 2005, Curtea Supremă de Justiţie a respins recursul reclamanţilor, pe motiv că desfăşurarea protestelor în faţa Ambasadei Române ar fi putut prejudicia imaginea Republicii Moldova şi a poporului moldovenesc. II. DREPTUL INTERN RELEVANT 15.  Prevederile relevante ale Legii cu privire la organizarea şi desfăşurarea întrunirilor din 21 iunie 1995 sunt următoarele: Articolul 6 „(1) Întrunirile trebuie să se desfăşoare în mod paşnic, fără nici un fel de arme, fiind asigurată protecţia participanţilor şi a mediului înconjurător, fără să împiedice folosirea normală a drumurilor publice, circulaţia rutieră, funcţionarea unităţilor economice, fără a degenera în acţiuni violente care ar pune în primejdie ordinea publică, integritatea corporală şi viaţa persoanelor, bunurile lor.” Articolul 7 „Se sistează întrunirile la care se constată fapte sau acţiuni de: (a) contestare sau defăimare a statului şi poporului; (b) îndemn la război de agresiune, la ură naţională, rasială sau religioasă; (c) incitare la discriminare, la separatism teritorial, la violenţă publică; (d) atentare la regimul constituţional.” Articolul 8 „(1) Întrunirile se pot desfăşura în pieţe, străzi, parcuri, scuaruri şi în alte locuri publice din municipii, oraşe, comune, sate, precum şi în localuri publice. (2) Nu se admite desfăşurarea întrunirilor în localurile autorităţilor publice, autorităţilor administraţiei publice locale, procuraturii, instanţelor judecătoreşti, în unităţi economice cu regim special de securitate a muncii sau cu pază armată. (3) Sunt interzise întrunirile: a) la o distanţă mai mică de 50 de metri de sediul Parlamentului, reşedinţa Preşedintelui Republicii Moldova, de sediul Guvernului, Curţii Constituţionale, Curţii Supreme de Justiţie; b) la o distanţă mai mică de 25 de metri de sediul organelor administraţiei publice centrale de specialitate, autorităţilor administraţiei publice locale, instanţelor judecătoreşti, procuraturii, poliţiei, instituţiilor penitenciare şi de reabilitare socială, unităţilor şi obiectivelor militare, de gări, aeroporturi, spitale, unităţi economice cu instalaţii, utilaje sau maşini având un grad ridicat de pericol în exploatare, instituţii diplomatice. (4) Accesul liber în sediul organelor şi instituţiilor enumerate la alin.(3) este garantat. (5) Autorităţile administraţiei publice locale, cu acordul organizatorilor întrunirilor, pot stabili pentru întruniri în locuri sau localuri permanente, după caz.” Articolul 11 „(1) Organizatorul întrunirii va depune la primărie, cel mai târziu cu 15 zile înainte de data întrunirii, o declaraţie prealabilă, al cărui model este expus în anexă, ce face parte integrantă din prezenta lege. (2) Declaraţia prealabilă trebuie să indice: a) denumirea organizatorului întrunirii, scopul întrunirii; b) data, ora la care începe întrunirea şi ora la care se încheie; c) locul întrunirii, traseele spre el şi de la el; d) forma desfăşurării întrunirii; e) numărul aproximativ de participanţi; f) persoanele împuternicite să asigure buna desfăşurare a întrunirii şi să răspundă de ea; g) serviciile pe care organizatorul întrunirii le solicită primăriei. (3) Primăria, în cazuri justificate, poate să modifice, cu acordul organizatorului întrunirii, unele elemente din declaraţia prealabilă.” Articolul 12 „(1) Declaraţia prealabilă se examinează de primăria oraşului(municipiului), satului(comunei) cel mai târziu cu 5 zile înainte de data întrunirii. (2) Primăria, în cadrul examinării declaraţiei prealabile în şedinţă ordinară sau extraordinară, discută forma, timpul, locul şi alte condiţii de desfăşurare a întrunirii şi ia decizia respectivă. ... (6) Primăria poate interzice întrunirea numai în cazul în care consultă organul de poliţie şi deţine probe convingătoare că la întrunire vor fi încălcate condiţiile art.6 şi art.7 cu consecinţe grave pentru societate.” Articolul 14 „(1) Decizia privind refuzul eliberării autorizaţiei trebuie să fie argumentată şi prezentată în scris. În ea se indică din ce motive s-a decis refuzul eliberării autorizaţiei: ...” Articolul 15 „(1) Organizatorul întrunirii poate reclama în instanţa de contencios administrativ competentă refuzul eliberării autorizaţiei.” 16.  La 22 februarie 2008, Parlamentul a adoptat o nouă Lege privind întrunirile, potrivit căreia autorizaţia pentru organizarea demonstraţiilor de către mai puţin de cincizeci de participanţi nu mai este necesară. ÎN DREPT 17.  Reclamanţii s-au plâns, în temeiul articolului 6 § 1 al Convenţiei, că procedurile judiciare nu au fost echitabile, deoarece instanţele judecătoreşti nu au adus motive suficiente şi relevante în hotărârile lor. Partea relevantă a articolului 6 § 1 al Convenţiei este următoarea: „1. Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public şi într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanţă independentă şi imparţială, instituită de lege, care va hotărî fie asupra drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricărei acuzaţii în materie penală îndreptată împotriva sa. ...” 18.  Reclamanţii au mai pretins că refuzul de a autoriza întrunirea lor a constituit o încălcare a dreptului lor la libertatea de întrunire paşnică garantat de articolul 11 al Convenţiei, care prevede următoarele: „1. Orice persoană are dreptul la libertatea de întrunire paşnică şi la libertatea de asociere, inclusiv dreptul de a constitui cu alţii sindicate şi de a se afilia la sindicate pentru apărarea intereselor sale. 2. Exercitarea acestor drepturi nu poate face obiectul altor restrângeri decât acelea care, prevăzute de lege, constituie măsuri necesare într-o societate democratică, pentru securitatea naţională, siguranţa publică, apărarea ordinii şi prevenirea infracţiunilor, protejarea sănătăţii sau a moralei ori pentru protecţia drepturilor şi libertăţilor altora. Prezentul articol nu interzice ca restrângeri legale să fie impuse exercitării acestor drepturi de către membrii forţelor armate, ai poliţiei sau ai administraţiei de stat.” I. ADMISIBILITATEA CAUZEI 19.  Curtea notează că, după depunerea acestei cereri, asociaţia Hyde Park a fost transformată, încetând să existe ca o organizaţie non-guvernamentală înregistrată şi reapărând ca o asociaţie neînregistrată (a se vedea paragraful 1 de mai sus). Nu este contestat faptul dacă noul Hyde Park era în drept să menţină cererea, iar Curtea nu găseşte vreun motiv pentru a decide altfel (a se vedea, mutatis mutandis, David v. Moldova, nr. 41578/05, § 28, 27 noiembrie 2007). Mai mult, Curtea consideră că dreptul Hyde Park de a menţine cererea nu este afectat de faptul că aceasta nu este înregistrată (a se vedea, mutatis mutandis, Christians against Racism and Fascism v. the United Kingdom, nr. 8440/78, Decizia Comisiei din 16 iulie 1980, Decisions and Reports 21, p. 138). 20.  Curtea consideră că această cerere ridică chestiuni de fapt şi de drept care sunt suficient de serioase încât determinarea lor să depindă de o examinare a fondului şi că niciun temei pentru declararea acesteia inadmisibilă nu a fost stabilit. Prin urmare, Curtea declară cererea admisibilă. În conformitate cu decizia sa de a aplica articolul 29 § 3 al Convenţiei (a se vedea paragraful 4 de mai sus), Curtea va examina imediat fondul acesteia. II. PRETINSA VIOLARE A ARTICOLULUI 11 AL CONVENŢIEI A. Argumentele părţilor 21.  Reclamanţii au susţinut că ingerinţa în dreptul lor la libertatea întrunirilor nu a fost prevăzută de lege, nu a urmărit un scop legitim şi nu a fost necesară într-o societate democratică. 22.  Guvernul a acceptat că a avut loc o ingerinţă în dreptul reclamanţilor garantat de articolul 11 al Convenţiei. Totuşi, această ingerinţă a fost prevăzută de lege, şi anume de Legea cu privire la organizarea şi desfăşurarea întrunirilor, a urmărit un scop legitim şi a fost necesară într-o societate democratică. 23.  În ceea ce priveşte scopul legitim, Guvernul a menţionat că ingerinţa era necesară, deoarece urmărea interese de securitate naţională. Potrivit Guvernului, desfăşurarea protestelor în faţa Ambasadei Române ar fi putut tensiona relaţiile dintre România şi Republica Moldova şi, prin urmare, cădea sub incidenţa în prevederile articolului 7 lit. a) al Legii cu privire la organizarea şi desfăşurarea întrunirilor. În ceea ce priveşte proporţionalitatea ingerinţei cu scopul legitim urmărit, Guvernul a susţinut că statutul Hyde Park, la capitolul cu privire la activităţile organizaţiei, nu conţine vreo prevedere cu privire la organizarea protestelor şi demonstraţiilor. Mai mult, potrivit statutului, organul organizaţiei care ia decizii este consiliul. Totuşi, cererea pentru autorizarea acţiunii de protest a fost depusă de preşedintele organizaţiei, şi nu de consiliul acesteia. Suplimentar, limitând libertatea reclamanţilor de întrunire, autorităţile au luat în considerare interesele studenţilor moldoveni care îşi fac studiile în România, care ar fi putut suferi în urma organizării acţiunilor de protest în faţa Ambasadei României. Potrivit Guvernului, în urma acţiunilor reclamanţilor, executivul României ar fi putut reduce numărul burselor acordate studenţilor moldoveni. B. Aprecierea Curţii 24.  Părţile susţin în comun, şi Curtea este de acord, că decizia de a respinge cererea Hyde Park cu privire la organizarea întrunirii din 5 ianuarie 2005 a constituit „un amestec al autorităţii publice” în dreptul reclamanţilor la libertatea de întrunire garantat de paragraful 1 al articolului 11 al Convenţiei. O astfel de ingerinţă reprezintă o violare a articolului 11 al Convenţiei, doar dacă este „prevăzută de lege”, urmăreşte un scop sau scopuri care sunt legitime conform paragrafului 2 al acestui articol şi este „necesară într-o societate democratică” pentru atingerea acestui scop sau scopuri. 25.  În ceea ce priveşte legalitatea ingerinţei, Curtea notează că, potrivit articolului 14 al Legii cu privire la organizarea şi desfăşurarea întrunirilor, Consiliul municipal Chişinău era obligat să motiveze în scris respingerea cererii Hyde Park cu privire la organizarea întrunirii, ceea ce el a şi făcut prin decizia din 30 decembrie 2004 (a se vedea paragraful 8 de mai sus). Potrivit articolului 12 alin. 6 al Legii cu privire la organizarea şi desfăşurarea întrunirilor, o cerere poate fi respinsă doar dacă Consiliul municipal deţine probe că prevederile articolelor 6 şi 7 ale Legii cu privire la organizarea şi desfăşurarea întrunirilor ar putea fi încălcate cu consecinţe grave pentru societate. Contrar acestor prevederi, se pare că decizia Consiliului municipal a pus la îndoială caracterul rezonabil al deciziei Hyde Park de a desfăşura o acţiune de protest. Într-adevăr, textul deciziei Consiliului municipal sugerează că acesta a considerat acţiunea de protest planificată de către reclamanţi drept neîntemeiată. Acest lucru poate constitui în sine un temei suficient pentru a conchide că măsurile impuse nu au fost „prevăzute de lege”. Totuşi, în această cauză Curtea consideră că chestiunea respectării în practică a legii este indisolubil legată de faptul dacă ingerinţa a fost „necesară într-o societate democratică”. Prin urmare, Curtea va examina această chestiune mai jos (a se vedea Christian Democratic People’s Party v. Moldova, nr. 28793/02, § 53, ECHR 2006-II). 26.  Părţile nu au căzut de acord nici în ceea ce priveşte dacă ingerinţa a urmărit un scop legitim. Din motivele expuse mai jos, Curtea nu consideră necesar să decidă nici această chestiune (a se vedea Christian Democratic People’s Party v. Moldova, citată mai sus, § 54). 27.  În ceea ce priveşte proporţionalitatea ingerinţei, Curtea reaminteşte că a ea menţionat de mai multe ori în hotărârile sale că democraţia politică nu numai că este o trăsătură fundamentală a ordinii publice europene, dar şi Convenţia a fost menită să promoveze şi să menţină idealurile şi valorile unei societăţi democratice. Curtea a subliniat că democraţia este unicul model politic consfinţit în Convenţie şi unicul compatibil cu aceasta. Prin formularea celui de-al doilea paragraf al articolului 11, la fel ca şi în articolele 8, 9 şi 10 ale Convenţiei, unica necesitate capabilă să justifice o ingerinţă în oricare din drepturile garantate de aceste articole este una care trebuie să pretindă că a rezultat dintr-o „societate democratică” (a se vedea Refah Partisi (the Welfare Party) and Others v. Turkey [GC], nr. 41340/98, 41342/98, 41343/98 şi 41344/98, §§ 86‑89, ECHR 2003‑II, şi Christian Democratic People’s Party v. Moldova, citată mai sus, § 63). 28.  Referindu-se la caracteristicile unei „societăţi democratice”, Curtea a acordat o importanţă specială pluralismului, toleranţei şi viziunilor largi. În acest context, ea a statuat că, deşi uneori interesele individuale trebuie subordonate celor ale unui grup, democraţia nu înseamnă pur şi simplu că opiniile majorităţii trebuie întotdeauna să prevaleze: trebuie să fie găsit un echilibru, care să asigure un tratament echitabil şi adecvat al minorităţilor şi să evite orice abuz al unei poziţii dominante (a se vedea Young, James and Webster v. the United Kingdom, 13 august 1981, § 63, Seria A nr. 44, şi Chassagnou and Others v. France [GC], nr. 25088/94, 28331/95 şi 28443/95, § 112, ECHR 1999‑III). 29.  Atunci când efectuează controlul său prin prisma articolului 11, sarcina Curţii nu este de a substitui opiniile autorităţilor naţionale relevante cu opiniile proprii, ci mai degrabă să revizuiască prin prisma articolului 11 deciziile pe care acestea le-au emis în exercitarea discreţiei lor. Aceasta nu înseamnă că ea trebuie să se limiteze la stabilirea faptului dacă statul pârât şi-a exercitat discreţia sa în mod rezonabil, atent şi cu bună-credinţă; ea trebuie să examineze ingerinţa deplânsă în lumina cauzei în ansamblu şi să determine dacă aceasta a fost „proporţională scopului legitim urmărit” şi dacă motivele invocate de autorităţile naţionale pentru a o justifica sunt „relevante şi suficiente”. Făcând acest lucru, Curtea trebuie să se convingă că autorităţile naţionale au aplicat standarde care au fost în conformitate cu principiile consfinţite prin articolul 11 şi, mai mult, că ele şi-au bazat deciziile pe o evaluare acceptabilă a faptelor relevante (a se vedea United Communist Party of Turkey and Others v. Turkey, 30 ianuarie 1998, § 47, Reports of Judgments and Decisions 1998‑I). 30.  Revenind la circumstanţele acestei cauze, Curtea observă că Consiliul municipal a respins cererea Hyde Park cu privire la desfăşurarea acţiunilor de protest planificate pentru 5 ianuarie 2005 pe motivul că, în opinia sa, „protestul a fost nedorit şi neîntemeiat”. Curtea a notat mai sus că un astfel de motiv pare să fie incompatibil cu cerinţele Legii cu privire la organizarea şi desfăşurarea întrunirilor, care, în articolele 6 şi 7, stabileşte temeiurile pentru respingerea cererii de desfăşurare a unei întruniri de către Consiliul municipal. Asemenea motive nu pot fi considerate compatibile cu articolul 11 al Convenţiei. Nu a existat vreo sugestie că organizatorii intenţionau să tulbure ordinea publică sau să provoace o confruntare cu autorităţile. Mai degrabă, intenţia lor a fost de a atrage atenţia la condiţiile în care îşi fac studiile în România studenţii din Republica Moldova. Garantarea dreptului la libertatea de întrunire, precum şi aprecierea a ceea ce merită sau nu merită să fie autorizat nu pot fi lăsate la discreţia autorităţilor. Prin urmare, Curtea nu poate decât să conchidă că refuzul Consiliului municipal de a autoriza întrunirea nu a corespuns unei necesităţi sociale imperioase. 31. Este adevărat că în cadrul procedurilor judiciare ulterioare instanţele judecătoreşti au invocat motive noi pentru respingerea cererii Hyde Park de autorizare a întrunirii. Totuşi, articolele 11 şi 12 ale Legii cu privire la organizarea şi desfăşurarea întrunirilor acordă autorităţilor locale competenţa exclusivă privind autorizarea sau nu a întrunirilor. Legea nu prevede, iar Guvernul nu a susţinut contrariul, că şi alte autorităţi ale statului, precum instanţele judecătoreşti, sunt în drept, în temeiul Legii cu privire la organizarea sau desfăşurarea întrunirilor, să exercite această competenţă în nume propriu sau în numele autorităţilor locale. Mai mult, Curtea nu poate decât să noteze că aceste motive au fost menţionate în hotărârile instanţelor judecătoreşti cu mult timp după data planificată pentru organizarea întrunirii. Din acest motiv, Curtea consideră că procedurile judiciare referitoare la respingerea cererii Hyde Park cu privire la desfăşurarea întrunirilor care au urmat după emiterea deciziei Consiliului municipal şi motivele aduse de către instanţele judecătoreşti pentru menţinerea deciziei respective nu urmează a fi luate în consideraţie. 32.  Luând în consideraţie circumstanţele sus-menţionate, Curtea conchide că ingerinţa nu a corespuns unei necesităţi sociale imperioase şi, astfel, nu era necesară într-o societate democratică. Prin urmare, a avut loc o violare a articolului 11 al Convenţiei. III. PRETINSA VIOLARE A ARTICOLULUI 6 § 1 AL CONVENŢIEI 33. Reclamanţii au mai pretins violarea articolului 6 § 1 al Convenţiei, susţinând că procedurile nu au fost echitabile, deoarece instanţele judecătoreşti naţionale nu au pronunţat hotărâri motivate. Deoarece această pretenţie nu ridică chestiuni separate de cele care au fost examinate mai sus prin prisma articolului 11, Curtea nu consideră necesar de a o examina separat. IV. APLICAREA ARTICOLULUI 41 AL CONVENŢIEI 34. Articolul 41 al Convenţiei prevede următoarele: „Dacă Curtea declară că a avut loc o violare a Convenţiei sau a protocoalelor sale şi dacă dreptul intern al Înaltelor Părţi Contractante nu permite decât o înlăturare incompletă a consecinţelor acestei violări, Curtea acordă părţii lezate, dacă este cazul, o satisfacţie echitabilă.” A. Prejudiciu 35.  Reclamanţii au pretins cu titlu de prejudiciu moral 4,000 euro (EUR) pentru Hyde Park şi câte EUR 500 pentru fiecare reclamant. 36.  Guvernul nu a fost de acord şi a susţinut că suma pretinsă era excesivă şi nesusţinută prin probe. 37.  Curtea acordă EUR 3,000 pentru Hyde Park. Compensaţia acordată pentru Hyde Park urmează a fi plătită reprezentantului reclamanţilor, dl A. Postică, şi urmează a fi încasată şi gestionată în numele Hyde Park. În ceea ce priveşte pretenţiile celorlalţi reclamanţi, Curtea nu le consideră justificate în această cauză şi, prin urmare, le respinge. B. Costuri şi cheltuieli 38. Reclamanţii au mai pretins EUR 1,300 cu titlu de costuri şi cheltuieli angajate în faţa Curţii. 39.  Guvernul nu a fost de acord cu suma pretinsă, susţinând că aceasta era excesivă. 40.  Curtea acordă EUR 1,000 cu titlu de costuri şi cheltuieli. Această sumă urmează a fi plătită reprezentantului reclamanţilor, dl A. Postică. C. Dobânda de întârziere 41. Curtea consideră că este corespunzător ca dobânda de întârziere să fie calculată în funcţie de rata minimă a dobânzii la creditele acordate de Banca Centrală Europeană, la care vor fi adăugate trei procente. DIN ACESTE MOTIVE, CURTEA, ÎN UNANIMITATE, 1. Declară cererea admisibilă;   2.  Hotărăşte că a avut loc o violare a articolului 11 al Convenţiei;   3.  Hotărăşte că nu este necesar de a examina separat pretenţia formulată în temeiul articolului 6 al Convenţiei;   4.  Hotărăşte (a)  că statul pârât trebuie să plătească reclamanţilor, în termen de trei luni de la data la care această hotărâre devine definitivă în conformitate cu articolul 44 § 2 al Convenţiei, următoarele sume, care să fie convertite în valuta naţională a statului pârât conform ratei aplicabile la data executării hotărârii; (i)  EUR 3,000 (trei mii euro) cu titlu de prejudiciu moral, urmează a fi plătiţi reprezentantului reclamanţilor, dl A. Postică, şi urmează a fi încasaţi şi gestionaţi în numele Hyde Park; (ii)  EUR 1,000 (o mie euro) cu titlu de costuri şi cheltuieli, urmează a fi plătiţi reprezentantului Hyde Park, dl A. Postică; (iii) orice taxă care poate fi percepută la sumele de mai sus; (b) că, de la expirarea celor trei luni menţionate mai sus până la executarea hotărârii, urmează să fie plătită o dobândă la sumele de mai sus egală cu rata minimă a dobânzii la creditele acordate de Banca Centrală Europeană pe parcursul perioadei de întârziere, plus trei procente.   5.  Respinge restul pretenţiilor reclamanţilor cu privire la satisfacţia echitabilă. Redactată în limba engleză şi comunicată în scris la 31 martie 2009, în conformitate cu articolul 77 §§ 2 şi 3 al Regulamentului Curţii.  Lawrence Early Nicolas Bratza  Grefier Preşedinte