34322/02

Traducere neoficială a variantei engleze a hotărârii, efectuată de către asociaţia obştească „Juriştii pentru drepturile omului”       SECŢIUNEA A PATRA         CAUZA CURĂRARU c. MOLDOVEI   (Cererea nr. 34322/02)           HOTĂRÂRE     STRASBOURG   9 octombrie 2007         DEFINITIVĂ   09/01/2008     Această hotărâre va deveni definitivă în modul stabilit de articolul 44 § 2 al Convenţiei. Ea poate fi subiect al revizuirii editoriale. În cauza Curăraru c. Moldovei, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secţiunea a Patra), întrunită în cadrul unei camere compuse din:  Sir Nicolas Bratza, Preşedinte,  Dl J. Casadevall,  Dl G. Bonello,  Dl K. Traja,  Dl S. Pavlovschi, Dl J. Šikuta,  Dna P. Hirvelä, judecători, şi dl T.L. Early, Grefier al Secţiunii, Deliberând la 18 septembrie 2007 în şedinţă închisă, Pronunţă următoarea hotărâre, care a fost adoptată la acea dată:               PROCEDURA 1.  La originea cauzei se află o cerere (nr. 34322/02) depusă împotriva Republicii Moldova la Curte, în temeiul articolului 34 al Convenţiei pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale („Convenţia”), de către doi cetăţeni ai Republicii Moldova, dl Vasile Curăraru („primul reclamant”) şi dna Ludmila Curăraru („al doilea reclamant”), la 11 septembrie 2002. 2.  Guvernul Republicii Moldova („Guvernul”) a fost reprezentat de către Agentul său la acea dată, dl V. Pârlog. 3.  Reclamanţii au pretins că, prin neexecutarea hotărârii judecătoreşti executorii din 23 aprilie 1999 pronunţată în favoarea lor, a fost încălcat dreptul lor ca o instanţă să hotărască într-un termen rezonabil asupra drepturilor lor cu caracter civil, garantat de articolul 6 al Convenţiei, şi dreptul lor la protecţia proprietăţii, garantat de articolul 1 al Protocolului nr. 1 la Convenţie. Ei au mai pretins că procedurile judiciare cu privire la concedierea lor nu au fost echitabile. 4.  Cererea a fost repartizată Secţiunii a Patra a Curţii. La 23 iunie 2006, Preşedintele acestei Secţiuni a decis să comunice Guvernului cererea. În conformitate cu prevederile articolului 29 § 3 al Convenţiei, s-a decis examinarea fondului cererii concomitent cu admisibilitatea acesteia. ÎN FAPT I. CIRCUMSTANŢELE CAUZEI 5.  Reclamanţii s-au născut în anul 1936 şi, respectiv, 1940 şi locuiesc în Chişinău. 6.  Faptele cauzei, aşa cum au fost prezentate de părţi, pot fi rezumate în felul următor. 1. Litigiul cu privire la dreptul la spaţiul locativ 7.  La 27 ianuarie 1994, odaia în care locuiau reclamanţii a fost declarată nelocuibilă. Raportul emis de Centrul Epidemiologic al Ministerului Sănătăţii la 5 decembrie 1996 a confirmat că apa s-a scurs în odaie prin acoperişul avariat şi a cauzat mucegai. Acesta a cerut autorităţilor locale să reacţioneze corespunzător la această situaţie. 8.  În anul 1999, reclamanţii au intentat proceduri judiciare. La 23 aprilie 1999, Judecătoria sectorului Centru a pronunţat o hotărâre în favoarea reclamanţilor („hotărârea din anul 1999”), obligând Primăria municipiului Chişinău să le aloce „spaţiu locativ conform numărului de membri ai familiei”. Hotărârea judecătorească nu a fost contestată şi a devenit irevocabilă 15 zile mai târziu. 9.  La 11 mai 1999, reclamanţii au prezentat executorului judecătoresc titlul executoriu, care însă nu l-a executat. Primăria a răspuns la toate cererile executorului şi reclamanţilor, reiterând că nu poate să execute hotărârea din cauza lipsei apartamentelor libere. Ea a fost amendată de câteva ori (echivalentul sumei de 120 euro (EUR), însă nu este clar dacă amenzile au fost plătite), însă hotărârea nu a fost executată. 10. În anul 2002, Departamentul de executare a deciziilor judiciare („Departamentul”) a solicitat instanţei judecătoreşti să remită titlul executoriu reclamanţilor fără a fi executat. La 28 septembrie 2002, Judecătoria sectorului Centru a admis această cerere. La 28 septembrie 2004, Curtea de Apel a casat această hotărâre, pe motiv că reclamanţii nu au fost informaţi despre ea. Cererea executorului judecătoresc a fost remisă spre o nouă examinare şi, la 22 decembrie 2004, aceasta a fost respinsă de către Judecătoria Centru ca nefondată. Această hotărâre a fost menţinută de către Curtea de Apel Chişinău la 16 martie 2005. 11.  În anul 2003, reclamanţii au solicitat instanţei judecătoreşti să stabilească un termen limită pentru executarea hotărârii judecătoreşti din anul 1999. La 16 iulie 2003, Judecătoria Centru a stabilit un termen de două luni, însă executarea nu a avut loc. 12.  În anul 2003, reclamanţii au mai solicitat instanţei de judecată să schimbe modul de executare a hotărârii judecătoreşti din anul 1999, obligând Primăria Chişinău să le plătească preţul pentru un apartament cu două odăi sau să înregistreze dreptul lor de proprietate asupra unui astfel de apartament în unul din blocurile nou construite care aparţin statului şi să le compenseze prejudiciul cauzat prin neexecutare. La 28 noiembrie 2003, Judecătoria Centru a respins această cerere, motivând că astfel de cereri pot fi examinate doar în cadrul unor proceduri separate. La 17 mai 2004, Curtea de Apel Chişinău a respins recursul reclamanţilor. 13.  Reclamanţii au intentat proceduri judiciare separate, solicitând compensarea prejudiciului cauzat prin neexecutare şi înregistrarea în registrul bunurilor imobile a dreptului lor asupra unui apartament cu două odăi. Prin două hotărâri din 16 decembrie 2004, Judecătoria Centru a respins ambele cereri ca nefondate. Aceste hotărâri au fost menţinute de către Curtea de Apel Chişinău la 26 aprilie 2005. Ambele instanţe judecătoreşti au scutit reclamanţii de plata taxelor de stat, din cauza situaţiei lor financiare precare. Reclamanţii au depus un recurs, solicitând să fie scutiţi de plata taxei de stat pentru recursul depus din cauza situaţiei lor financiare precare. Ei au mai susţinut că au plătit partea cea mai mare din preţul apartamentului (9,550 ruble sovietice) la începutul anilor 1990. 14.  Printr-o scrisoare din 11 mai 2005, Curtea Supremă de Justiţie a informat reclamanţii că recursul lor nu putea fi examinat, deoarece era scris de mână şi deoarece taxa de stat nu a fost plătită. Instanţa de judecată a informat reclamanţii că scutirea lor de plata taxei de stat, pe motiv că situaţia lor financiară era precară, nu era posibilă. Reclamanţii nu au plătit şi cererea lor a fost respinsă pe motiv de neplată a taxei de stat. 15.  La 11 octombrie 2005, Primăria Chişinău a acordat apartamente cu două odăi lui I.F., R.M., S.I., şi V.N., care erau în drept să primească spaţiu locativ în baza încheierilor instanţei judecătoreşti din 3 aprilie 2000, 30 iunie 2003 şi, respectiv, 29 septembrie 2004 (două din persoanele sus-menţionate au primit încheierile judecătoreşti în aceeaşi zi). Reclamanţii au depus o cerere privind acordarea unui spaţiu locativ în mod prioritar, având în vedere că hotărârea judecătorească pronunţată în favoarea lor a fost adoptată în anul 1999, însă aceasta nu a fost examinată. Reclamanţii au contestat în instanţa judecătorească neexaminarea cererii lor. 16.  La 24 noiembrie 2005, Curtea de Apel a casat decizia primăriei şi a dispus reexaminarea demersului reclamanţilor şi repartizarea către aceştia a unui apartament cu două odăi. 17.  La 22 februarie 2006, Curtea Supremă de Justiţie a casat această hotărâre şi a dispus reexaminarea cauzei, pe motiv că primăria nu a fost prezentă la şedinţa în care a fost pronunţată decizia Curţii de Apel. La 12 mai 2006, Curtea de Apel Chişinău a respins pretenţiile reclamanţilor. La 12 iulie 2006, Curtea Supremă de Justiţie a menţinut această hotărâre, constatând că persoanele la care s-au referit reclamanţii au primit apartamente care depăşeau mărimea apartamentului la care aveau dreptul reclamanţii. Prin urmare, aceste apartamente nu puteau fi repartizate reclamanţilor. Această hotărâre este irevocabilă. 18. În cadrul unor proceduri paralele, la 1 septembrie 2005, Departamentul a decis să interzică distribuirea apartamentelor în blocurile locative construite de către primărie şi unele companii private, până la executarea câtorva hotărâri judecătoreşti, inclusiv a hotărârii judecătoreşti executorii pronunţată în favoarea reclamanţilor. La 18 octombrie 2005, Judecătoria Centru a casat în parte această încheiere. La 15 decembrie 2005, Curtea de Apel Chişinău a casat decizia Departamentului din 1 septembrie 2005. Primul reclamant a solicitat redeschiderea procedurilor, însă, la 30 martie 2006, Curtea de Apel Chişinău a respins această cerere ca nefondată. Această încheiere a fost menţinută de Curtea Supremă de Justiţie la 28 iunie 2006. 19.  Potrivit unui document emis la 11 ianuarie 2007 de către Biroul Naţional de Statistică, mai mult de o mie de apartamente noi erau disponibile în municipiul Chişinău în fiecare an în perioada anilor 1999-2006. Documentul nu specifica proporţia din cifra de mai sus a apartamentelor care aparţineau statului. 20.  Hotărârea din 23 aprilie 1999 nu a fost executată nici până în prezent. 2. Litigiul cu privire la concedierea reclamanţilor 21.  În două acţiuni separate, reclamanţii s-au plâns de concedierea lor ilegală. 22.  Pretenţia primului reclamant a fost iniţial respinsă prin hotărârea Judecătoriei sectorului Centru din 12 noiembrie 1998, însă a fost admisă în recurs de către Curtea de Apel la 17 iunie 1999. Procurorul General a depus recurs în anulare la ultima hotărâre. La 10 septembrie 1999, Curtea Supremă de Justiţie a admis acest recurs şi a casat decizia Curţii de Apel, menţinând hotărârea din 12 noiembrie 1998. 23.  Pretenţia celui de-al doilea reclamant, depusă în ianuarie 2001, a fost admisă la 11 iunie 2002. Printr-o scrisoare din 9 martie 2004, el s-a plâns de durata excesivă a acestor proceduri. II. DREPTUL INTERN RELEVANT 24.  Dreptul intern relevant a fost expus în hotărârea Curţii în cauza Prodan v. Moldova (nr. 49806/99, ECHR 2004‑III (extracts)). ÎN DREPT 25. Reclamanţii au pretins că, prin neexecutarea hotărârii judecătoreşti definitive pronunţate în favoarea lor, au fost încălcate drepturile lor garantate de articolul 6 § l al Convenţiei şi articolul 1 al Protocolului nr. 1 la Convenţie. De asemenea, ei s-au plâns de mai multe violări ale articolului 6 § 1 în cadrul procedurilor cu privire la concedierea lor. Articolul 6 § 1 al Convenţiei, în partea sa relevantă, prevede următoarele: „Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, ... într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanţă ... care va hotărî ... asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil ... .” Articolul 1 al Protocolului nr. 1 la Convenţie prevede următoarele: „Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru o cauză de utilitate publică şi în condiţiile prevăzute de lege şi de principiile generale ale dreptului internaţional. Dispoziţiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosinţa bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuţii, sau a amenzilor.” I. ADMISIBILITATEA Obiecţia preliminară a Guvernului 26. Guvernul a pretins că pretenţiile reclamanţilor privind concedierea lor din funcţiile deţinute (a se vedea paragrafele 21-23 de mai sus) nu au fost depuse la Curte în termenul de şase luni de la data adoptării hotărârii judecătoreşti irevocabile în fiecare caz. El a solicitat Curţii să respingă aceste pretenţii, ca fiind depuse cu omiterea termenului. 27. Reclamanţii nu au comentat. 28. Curtea reiterează că, în conformitate cu articolul 35 § 1 al Convenţiei, ea nu poate fi sesizată decât într-un termen de şase luni, începând cu data deciziei interne definitive (a se vedea, spre exemplu, Meriakri v. Moldova (dec.), nr. 53487/99, 6 mai 2003). Ea notează că primul set de proceduri s-a finalizat la 10 septembrie 1999, în timp ce această cerere a fost depusă la 11 septembrie 2002. Deşi al doilea set de proceduri s-a finalizat la 11 iunie 2002, reclamanţii s-au plâns Curţii de durata excesivă de examinare a acestora abia la 9 martie 2004. 29.  Rezultă că pretenţiile referitoare la aceste două proceduri au fost depuse cu omiterea termenului şi urmează a fi respinse în conformitate cu articolul 35 §§ 1 şi 4 al Convenţiei. 30. Curtea consideră că pretenţiile reclamanţilor formulate în temeiul articolului 6 § 1 al Convenţiei şi articolului 1 al Protocolului nr. 1 la Convenţie, privind neexecutarea hotărârii judecătoreşti executorii din 23 aprilie 1999, ridică chestiuni de drept, care sunt suficient de serioase încât determinarea lor să depindă de o examinare a fondului, şi că niciun alt temei pentru declararea lor inadmisibile nu a fost stabilit. Prin urmare, Curtea declară aceste pretenţii admisibile. În conformitate cu decizia sa de a aplica articolul 29 § 3 al Convenţiei (a se vedea paragraful 4 de mai sus), Curtea va examina imediat fondul acestor pretenţii. II. PRETINSA VIOLARE A ARTICOLULUI 6 § 1 AL CONVENŢIEI ŞI A ARTICOLULUI 1 AL PROTOCOLULUI NR. 1 LA CONVENŢIE 31. Reclamanţii au pretins că neexecutarea hotărârii judecătoreşti definitive pronunţate în favoarea lor a încălcat drepturile lor garantate de articolul 6 § 1 al Convenţiei şi articolul 1 al Protocolului nr. 1 la Convenţie. 32. Guvernul a susţinut că Primăria Chişinău s-a confruntat cu o situaţie dificilă, din cauza nealocării în anii 1997-2002 a resurselor în bugetul de stat pentru construcţia de noi apartamente. El a promis că hotărârea pronunţată în favoarea reclamanţilor va fi executată în cel mai scurt timp. 33. Curtea a constatat deja, în cauze similare acestei cauze, unde apartamentele care aparţin statului au fost acordate persoanelor în bază de „închiriere”, că o „pretenţie” – chiar dacă vizează un anumit beneficiu social – poate constitui un „bun” în sensul articolului 1 al Protocolului nr. 1 la Convenţie, dacă ea este suficient de certă pentru a fi executorie” (a se vedea Shpakovskiy v. Russia, nr. 41307/02, § 33, 7 iulie 2005; Malinovskiy v. Russia, nr. 41302/02, §§ 43 şi 44, ECHR 2005‑... (extracts) şi Lozan and Others v. Moldova, nr. 20567/02, § 39, 10 octombrie 2006). 34.  O autoritate de stat nu poate invoca lipsa fondurilor sau a spaţiului locativ alternativ ca scuză pentru neexecutarea unei hotărâri judecătoreşti. Fireşte, o întârziere în executarea unei hotărâri ar putea fi justificată de circumstanţe speciale. Totuşi, întârzierea nu poate fi astfel încât să prejudicieze esenţa dreptului protejat de articolul 6 § 1 al Convenţiei (a se vedea Immobiliare Saffi v. Italy [GC], nr. 22774/93, § 74, ECHR 1999-V; şi Prodan, citată mai sus, § 53). Prin urmare, argumentul Guvernului, potrivit căruia Primăria Chişinău nu a găsit resurse pentru executarea hotărârii judecătoreşti timp de peste opt ani, urmează a fi respins. 35. Curtea a constatat violări ale articolului 6 § 1 al Convenţiei şi ale articolului 1 al Protocolului nr. 1 la Convenţie în numeroase cauze care vizau întârzieri în executarea hotărârilor judecătoreşti executorii (a se vedea, printre altele, Prodan, citată mai sus, şi Lupacescu and Others v. Moldova, nr. 3417/02, 5994/02, 28365/02, 5742/03, 8693/03, 31976/03, 13681/03, şi 32759/03, 21 martie 2006). 36. Prin urmare, din motivele expuse în acele cauze, Curtea constată că întârzierea în executarea hotărârii judecătoreşti din 23 aprilie 1999 a constituit o violare a articolului 6 § 1 al Convenţiei şi a articolului 1 al Protocolului nr. 1 la Convenţie. III. PRETINSA VIOLARE A ARTICOLULUI 14 AL CONVENŢIEI COMBINAT CU ARTICOLUL 6 AL CONVENŢIEI ŞI ARTICOLUL 1 AL PROTOCOLULUI NR. 1 LA CONVENŢIE 33.  Reclamanţii au mai pretins că au fost discriminaţi în privinţa executării hotărârii judecătoreşti executorii pronunţate în favoarea lor. Ei s-au referit la repartizarea apartamentelor persoanelor care au obţinut hotărâri judecătoreşti executorii după ce hotărârea lor a devenit executorie (a se vedea paragrafele 15-19 de mai sus). 34.  Curtea constată că nimic din materialele cauzei nu indică asupra faptului că reclamanţii au fost victime ale unui tratament discriminatoriu la repartizarea apartamentelor (a se vedea paragraful 17 de mai sus). 39. Prin urmare, Curtea consideră că această pretenţie este vădit nefondată, în sensul articolului 35 § 3 al Convenţiei, şi urmează a fi respinsă în temeiul articolului 35 § 4 al Convenţiei. IV. APLICAREA ARTICOLULUI 41 AL CONVENŢIEI 40. Articolul 41 al Convenţiei prevede următoarele: „Dacă Curtea declară că a avut loc o violare a Convenţiei sau a protocoalelor sale şi dacă dreptul intern al Înaltelor Părţi Contractante nu permite decât o înlăturare incompletă a consecinţelor acestei violări, Curtea acordă părţii lezate, dacă este cazul, o satisfacţie echitabilă.” A. Prejudiciu 41.  Reclamanţii au pretins 298,530 lei moldoveneşti (MDL) (echivalentul a EUR 17,863 în perioada relevantă), EUR 165,000 şi 490,000 dolari americani (USD) cu titlu de prejudiciu moral şi material. Această sumă includea salariul neplătit primului reclamant ca urmare a concedierii acestuia, preţul unui apartament cu două odăi în Chişinău şi cheltuielile pentru repararea acestuia, compensarea prejudiciului adus sănătăţii reclamanţilor, precum şi prejudiciul moral pentru cei opt ani de trai într-o odaie nelocuibilă şi supraaglomerată în pofida unei hotărâri judecătoreşti definitive pronunţată în favoarea lor prin care li s-a acordat dreptul la un apartament cu două odăi. 42.  Guvernul a susţinut că aceste pretenţii erau cu mult exagerate şi că reclamanţii nu au prezentat probe ale unei legături cauzale dintre violările constatate şi prejudiciul cauzat. El a accentuat că instanţa de judecată nu a acordat reclamanţilor dreptul de proprietate asupra apartamentului, ci doar dreptul de folosinţă. Prin urmare, ei nu puteau pretinde preţul unui apartament în procedurile în faţa Curţii. 1. Prejudiciul material 43. Curtea face referire la constatările sale, potrivit cărora pretenţiile reclamanţilor privind concedierea lor din funcţiile deţinute sunt inadmisibile (a se vedea paragraful 29 de mai sus). Prin urmare, nicio pretenţie privind plata salariului sau altor compensaţii nu poate fi acordată cu acest titlu. 44. De asemenea, Curtea reiterează că, prin hotărârea judecătorească executorie pronunţată în favoarea reclamanţilor, lor nu li s-a acordat apartamentul în proprietate, ci doar dreptul de a folosi spaţiul locativ de stat (a se vedea paragraful 8 de mai sus). Prin urmare, ei nu pot pretinde preţul unui apartament şi alte cheltuieli aferente, ci doar acordarea unui spaţiu locativ (a se vedea Lozan and Others v. Moldova, citată mai sus, § 43). 45. În lipsa unor probe concrete privind prejudiciul cauzat reclamanţilor ca urmare a neexecutării hotărârii judecătoreşti pronunţate în favoarea lor, Curtea nu acordă nimic cu titlu de prejudiciu material. 2. Prejudiciul moral 46. Totuşi, Curtea consideră că hotărârea din 23 aprilie 1999 trebuie executată fără alte întârzieri. 47. Curtea mai consideră că reclamanţilor trebuia să le fi fost cauzat un considerabil stres şi frustrare ca urmare  a neexecutării hotărârii, în mod special ţinând cont de condiţiile care erau incontestabil periculoase şi în care ei au fost nevoiţi să locuiască timp de peste opt ani. Totuşi, suma pretinsă este excesivă. Hotărând în mod echitabil şi luând în consideraţie circumstanţele excepţionale ale acestei cauze, Curtea acordă reclamanţilor EUR 4,000 cu titlu de prejudiciu moral (a se vedea Malinovskiy, citată mai sus, § 52). B. Costuri şi cheltuieli 48. Reclamanţii au pretins EUR 70 pentru compensarea cheltuielilor lor legate de procedurile în faţa Curţii. Ei au prezentat chitanţe pentru serviciile de traducere şi cheltuielile poştale. 45.  Guvernul nu a comentat. 50.  Ţinând cont de documentele din dosar, Curtea admite această pretenţie în întregime. C. Dobânda de întârziere 51. Curtea consideră că este corespunzător ca dobânda de întârziere să fie calculată în funcţie de rata minimă a dobânzii la creditele acordate de Banca Centrală Europeană, la care vor fi adăugate trei procente. DIN ACESTE MOTIVE, CURTEA, ÎN UNANIMITATE, 1.  Declară admisibile pretenţiile formulate în temeiul articolului 6 § 1 al Convenţiei şi articolului 1 al Protocolului nr. 1 la Convenţie cu privire la neexecutarea hotărârii judecătoreşti din 23 aprilie 1999, iar restul cererii inadmisibil;   2.  Hotărăşte că a avut loc o violare a articolului 6 § 1 al Convenţiei ca urmare a neexecutării hotărârii judecătoreşti din 23 aprilie 1999;   3.  Hotărăşte că a avut loc o violare a articolului 1 al Protocolului nr. 1 la Convenţie ca urmare a aceleiaşi neexecutări;   4.  Hotărăşte (a) că statul pârât trebuie să plătească reclamanţilor, în termen de trei luni de la data la care această hotărâre devine definitivă în conformitate cu articolul 44 § 2 al Convenţiei, EUR 4,000 (patru mii euro) cu titlu de prejudiciu moral şi EUR 70 (şaptezeci euro) cu titlu de costuri şi cheltuieli, care să fie convertite în valuta naţională a statului pârât conform ratei aplicabile la data executării hotărârii, plus orice taxă care poate fi percepută; (b) că, de la expirarea celor trei luni menţionate mai sus până la executarea hotărârii, urmează să fie plătită o dobândă la sumele de mai sus egală cu rata minimă a dobânzii la creditele acordate de Banca Centrală Europeană pe parcursul perioadei de întârziere, plus trei procente;   5.  Respinge restul pretenţiilor reclamanţilor cu privire la satisfacţia echitabilă. Redactată în limba engleză şi comunicată în scris la 9 octombrie 2007, în conformitate cu articolul 77 §§ 2 şi 3 al Regulamentului Curţii.  T.L. Early Nicolas Bratza  Grefier Preşedinte