3479/04

Traducere neoficială a variantei engleze a hotărârii, efectuată de către asociaţia obştească „Juriştii pentru drepturile omului”       SECŢIUNEA A PATRA         CAUZA RUSU c. MOLDOVEI   (Cererea nr. 3479/04)           HOTĂRÂRE     STRASBOURG   15 ianuarie 2008       DEFINITIVĂ   15/04/2008     Această hotărâre va deveni definitivă în modul stabilit de articolul 44 § 2 al Convenţiei. Ea poate fi subiect al revizuirii editoriale. În cauza Rusu c. Moldovei, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secţiunea a Patra), întrunită în cadrul unei Camere compuse din:  Nicolas Bratza, Preşedinte,  Josep Casadevall,  Giovanni Bonello,  Kristaq Traja,  Stanislav Pavlovschi,  Ján Šikuta,  Päivi Hirvelä, judecători, şi Lawrence Early, Grefier al Secţiunii, Deliberând la 11 decembrie 2007 în şedinţă închisă, Pronunţă următoarea hotărâre, care a fost adoptată la acea dată:               PROCEDURA  1. La originea cauzei se află o cerere (nr. 3479/04) depusă împotriva Republicii Moldova la Curte, în conformitate cu prevederile articolului 34 al Convenţiei pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale („Convenţia”), de către un cetăţean al Republicii Moldova, dl Valeriu Rusu („reclamantul”), la 11 decembrie 2003. 2.  Guvernul Republicii Moldova („Guvernul”) a fost reprezentat de către Agentul său la acea dată, dl Vitalie Pârlog. 3. Reclamantul a pretins că, prin neexecutarea hotărârii judecătoreşti definitive pronunţată în favoarea sa, a fost încălcat dreptul său ca o instanţă să hotărască într-un termen rezonabil asupra drepturilor sale cu caracter civil, garantat de articolul 6 al Convenţiei, şi dreptul său la protecţia proprietăţii, garantat de articolul 1 al Protocolului nr. 1 la Convenţie. 4. Cererea a fost repartizată Secţiunii a Patra a Curţii. La 13 februarie 2006, Preşedintele acestei Secţiuni a decis să comunice Guvernului cererea. În conformitate cu prevederile articolului 29 § 3 al Convenţiei, s-a decis ca fondul cererii să fie examinat concomitent cu admisibilitatea acesteia. 5. Atât reclamantul, cât şi Guvernul au prezentat observaţii cu privire la admisibilitatea şi fondul cauzei şi satisfacţia echitabilă. ÎN FAPT I.  CIRCUMSTANŢELE CAUZEI 6.  Reclamantul s-a născut în anul 1956 şi locuieşte la Edineţ. 7.  În anul 1949, autorităţile sovietice au implementat politica lor de colectivizare şi bunicii reclamantului au fost lipsiţi de terenul lor. 8.  La 11 aprilie 2002, tatăl reclamantului a solicitat de la consiliul local Feteşti („consiliul local”) repartizarea unui teren, după cum este prevăzut de Codul funciar. Deoarece solicitarea lui a fost respinsă, la o dată nespecificată în aprilie 2002, el a intentat o acţiune judiciară împotriva consiliului local. 9.  La 25 aprilie 2002, Judecătoria sectorului Edineţ a hotărât în favoarea tatălui reclamantului şi a obligat consiliul local să-i repartizeze acestuia un teren cu suprafaţa de 1.09 hectare. Hotărârea nu a fost contestată şi, după cincisprezece zile, a devenit irevocabilă şi executorie. 10.  La 20 mai 2002, reclamantul, în numele tatălui său, a expediat o scrisoare consiliului local Feteşti, solicitând executarea hotărârii judecătoreşti din 25 aprilie 2002. La 28 mai 2002, consiliul local a răspuns că hotărârea judecătorească nu putea fi executată din cauza lipsei de terenuri disponibile. 11.  La 22 mai 2002, reclamantul, în numele tatălui său, a expediat o scrisoare Judecătoriei sectorului Edineţ în care s-a plâns de neexecutarea de către consiliu a hotărârii judecătoreşti din 25 aprilie 2002. Reclamantul a pretins că judecătoria de sector a expediat scrisoarea executorului judecătoresc, care nu a răspuns. 12.  La 4 februarie 2003, tatăl reclamantului a decedat. La 8 mai 2003, un notar a eliberat reclamantului certificatul de moştenire, potrivit căruia el a moştenit terenul tatălui său, după cum este prevăzut în hotărârea judecătorească pronunţată de Judecătoria sectorului Edineţ. 13.  La 8 mai 2003, reclamantul a depus o cerere la consiliul local, solicitând repartizarea unui teren cu suprafaţa de 1.09 hectare în temeiul hotărârii judecătoreşti din 25 aprilie 2002 şi al certificatului de moştenire. Consiliul local nu a răspuns. 14.  La o dată nespecificată în anul 2003, reclamantul a iniţiat proceduri judiciare împotriva consiliului local, solicitând compensaţii pentru valoarea roadelor pe care el le-ar fi putut obţine prin cultivarea terenului său în anul 2002. 15.  La 11 august 2003, Judecătoria Edineţ a hotărât în favoarea reclamantului şi a obligat consiliul local să-i plătească acestuia compensaţii în mărime de 5,000 lei moldoveneşti (MDL) (324.12 euro (EUR) la acea dată). Consiliul local a depus apel împotriva hotărârii judecătoreşti. 16.  La 6 noiembrie 2003, Curtea de Apel Bălţi a admis cererea de apel, a casat hotărârea judecătorească din 11 august 2003 şi a respins acţiunea reclamantului. Curtea de Apel a constatat că, deoarece tatăl reclamantului a decedat, iar reclamantul a moştenit terenul abia în mai 2003, el nu putea solicita compensaţii pentru anul 2002. Reclamantul a depus recurs. 17.  La 13 aprilie 2005, Curtea Supremă de Justiţie a pronunţat o decizie irevocabilă prin care a respins acţiunea reclamantului. 18.  Hotărârea judecătorească din 25 aprilie 2002 nu a fost executată nici până în prezent. II. DREPTUL INTERN RELEVANT 19.  Dreptul intern relevant a fost expus în hotărârea Curţii pronunţată în cauza Prodan v. Moldova (nr. 49806/99, ECHR 2004‑III (extracts)). 20.  Suplimentar, prevederile relevante ale Codului funciar sunt următoarele: Articolul 20.  Documentele ce confirmă drepturile deţinătorilor de teren „Documentele ce confirmă  drepturile deţinătorilor de  teren  sunt: titlul  de autentificare a dreptului deţinătorului de teren, eliberat de autorităţile administraţiei publice locale..., certificatul de moştenire ... şi altele. ...” Articolul 21.  Inadmisibilitatea folosirii terenurilor până la stabilirea hotarelor în natură (pe loc) „Deţinătorii de terenuri nu au dreptul la folosinţa lor ... până când primăria ... nu va stabili hotarele terenurilor în natură (pe loc).” ÎN DREPT 21.  Reclamantul a pretins că neexecutarea hotărârii judecătoreşti definitive din 25 aprilie 2002 a încălcat drepturile sale garantate de articolul 6 § 1 al Convenţiei. Partea relevantă a articolului 6 al Convenţiei este următoarea: „1. Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil şi într-un termen rezonabil, ... de către o instanţă ... care va hotărî ... asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil ... .” 22.  De asemenea, el a pretins că neexecutarea hotărârii judecătoreşti a încălcat drepturile sale garantate de articolul 1 al Protocolului nr. 1 la Convenţie. Acest articol prevede următoarele: „Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru o cauză de utilitate publică şi în condiţiile prevăzute de lege şi de principiile generale ale dreptului internaţional. Dispoziţiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosinţa bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuţii, sau a amenzilor.” I. ADMISIBILITATEA PRETENŢIILOR 23.  În observaţiile sale privind admisibilitatea şi fondul cauzei, Guvernul a susţinut că, deşi reclamantul avea procură să-l reprezinte pe tatăl său în faţa instanţelor judecătoreşti naţionale, nici reclamantul şi nici tatăl său nu au solicitat emiterea titlului executoriu şi nu au iniţiat proceduri de executare, după cum este prevăzut de articolele 338 şi 343 ale Codului de procedură civilă. El a solicitat Curţii să respingă cererea, deoarece neexecutarea hotărârii judecătoreşti din 25 aprilie 2002 se datora comportamentului reclamantului şi al tatălui său. Guvernul a mai susţinut că, din cauza faptului că nici reclamantului şi nici tatălui său nu le-a fost eliberat titlul de autentificare a dreptului deţinătorului de teren, după cum este prevăzut de Codul funciar (a se vedea partea de mai sus privind dreptul relevant), nu a avut loc vreo violare a prevederilor Convenţiei. 24.  Curtea reiterează că „unei persoane care a obţinut o hotărâre judecătorească executorie împotriva statului, ca urmare a soluţionării litigiului în favoarea sa, nu i se poate cere să recurgă la proceduri de executare pentru a obţine executarea acesteia” (a se vedea Koltsov v. Russia, nr. 41304/02, § 16, 24 februarie 2005; Petrushko v. Russia, nr. 36494/02, § 18, 24 februarie 2005; şi Metaxas v. Greece, nr. 8415/02, § 19, 27 mai 2004). Prin urmare, ea conchide că procedurile de executare trebuiau să înceapă imediat după ce hotărârea judecătorească din 25 aprilie 2002 a devenit definitivă. În ceea ce priveşte cea de-a doua obiecţie ridicată de Guvern, Curtea consideră că nici reclamantul şi nici tatăl său nu au reuşit să obţină titlul  de autentificare a dreptului lor asupra unui teren, care încă nu le fusese repartizat, deşi acest lucru este prevăzut în hotărârea judecătorească din 25 aprilie 2002. Titlul de autentificare a dreptului urma a fi eliberat la finalizarea procedurilor de executare. O situaţie similară, în care autorităţile de stat au fost obligate să elibereze reclamantului un document pentru ca ultimul să se folosească deplin de bunurile sale, a fost calificată de către Curte în hotărârea sa în cauza Lozan and Others v. Moldova (nr. 20567/02, §§ 16, 24 şi 38, 10 octombrie 2006) ca fiind contrară Convenţiei. Prin urmare, şi această obiecţie urmează a fi respinsă. 25. Curtea consideră că pretenţiile formulate de reclamant în temeiul articolului 6 § 1 al Convenţiei şi al articolului 1 al Protocolului nr. 1 la Convenţie ridică chestiuni de drept care sunt suficient de serioase încât determinarea lor să depindă de o examinare a fondului şi că niciun alt temei pentru declararea lor inadmisibile nu a fost stabilit. Prin urmare, Curtea declară aceste pretenţii admisibile. În conformitate cu decizia sa de a aplica articolul 29 § 3 al Convenţiei (a se vedea paragraful 4 de mai sus), Curtea va examina imediat fondul acestor pretenţii. II. PRETINSA VIOLARE A ARTICOLULUI 6 § 1 AL CONVENŢIEI ŞI A ARTICOLULUI 1 AL PROTOCOLULUI NR. 1 LA CONVENŢIE 26.  Reclamantul a pretins că neexecutarea hotărârii judecătoreşti din 25 aprilie 2002 pronunţată în favoarea sa a încălcat drepturile lui garantate de articolul 6 § 1 al Convenţiei şi de articolul 1 al Protocolului nr. 1 la Convenţie. 27.  Guvernul a reiterat opinia sa, potrivit căreia neexecutarea hotărârii judecătoreşti din 25 aprilie 2002 se datora comportamentului reclamantului şi al tatălui său. 28.  Curtea observă că principiile generale care se aplică în cauzele de acest gen sunt expuse în hotărârea Curţii în cauza Prodan (citată mai sus, §§ 52-53 şi 59). 29.  La examinarea duratei neexecutării hotărârii judecătoreşti definitive pronunţată în această cauză, Curtea notează că instanţele judecătoreşti naţionale au dispus repartizarea unui lot de teren tatălui reclamantului (a se vedea paragraful 9 de mai sus). De asemenea, ea observă că reclamantul a acţionat în calitate de reprezentant al tatălui său în faţa autorităţilor naţionale şi, ulterior, a moştenit terenul acordat prin hotărârea Judecătoriei sectorului Edineţ (a se vedea paragraful 12 de mai sus). Curtea reiterează că procedurile de executare reprezintă a doua etapă a procedurilor civile şi că drepturile civile declarate nu devin de fapt efective până la executarea hotărârii judecătoreşti definitive. Dacă reclamantul şi-a manifestat intenţia să continue procedurile în calitate de moştenitor al unui „beneficiar” al unei creanţe obţinute prin hotărârea judecătorească, el se poate plânge de întreaga durată a procedurilor de executare şi, din acest motiv, perioada de neexecutare a hotărârii judecătoreşti definitive din 25 aprilie 2002 trebuie să fie calculată de la acea dată (a se vedea, mutatis mutandis, Cocchiarella v. Italy [GC], nr. 64886/01, §§ 88 şi 113, ECHR 2006‑...). Prin urmare, perioada de neexecutare constituie cinci ani şi şapte luni. 30. Chestiunile ridicate în temeiul articolului 6 § 1 al Convenţiei şi articolului 1 al Protocolului nr. 1 la Convenţie sunt identice celor care au dus la violări ale acestor articole în hotărârile în cauzele Prodan (citată mai sus, §§ 56 şi 62) şi Sîrbu and Others v. Moldova (nr. 73562/01, 73565/01, 73712/01, 73744/01, 73972/01 şi 73973/01, §§ 27 şi 33, 15 iunie 2004). Nu există vreun motiv de abatere de la această concluzie în această cauză.  31.  Prin urmare, a avut loc o violare a articolului 6 § 1 al Convenţiei şi a articolului 1 al Protocolului nr. 1 la Convenţie. III. APLICAREA ARTICOLULUI 41 AL CONVENŢIEI 32. Articolul 41 al Convenţiei prevede următoarele: „Dacă Curtea declară că a avut loc o violare a Convenţiei sau a protocoalelor sale şi dacă dreptul intern al Înaltelor Părţi Contractante nu permite decât o înlăturare incompletă a consecinţelor acestei violări, Curtea acordă părţii lezate, dacă este cazul, o satisfacţie echitabilă.” A. Prejudiciul material 33.  Fără a prezenta vreo probă, reclamantul a pretins MDL 21,000 (EUR 1,237), reprezentând valoarea unui teren în mărime de 1.09 hectare. Suplimentar, el a pretins MDL 62,575.93 (EUR 3,686) pentru valoarea roadelor pe care el le-ar fi putut obţine din cultivarea terenului pe care autorităţile nu i l-au repartizat. El a susţinut că ar fi putut să obţină anual un venit de MDL 5,000 plus dobânda anuală. 34.  Guvernul a contestat sumele pretinse de reclamant. Potrivit unui certificat eliberat de Agenţia Relaţii Funciare şi Cadastru, valoarea terenului reclamantului era de MDL 20,513.2 (EUR 1,217). Ulterior, el a susţinut că pretenţia privind acordarea prejudiciului material pentru valoarea roadelor, pe care el le-ar fi putut obţine, şi metoda de calcul a ei erau total nesusţinute. 35.  În ceea ce priveşte compensaţia solicitată de reclamant, Curtea reiterează că a constatat violări ale articolului 6 § 1 al Convenţiei şi al articolului 1 al Protocolului nr. 1 la Convenţie în ceea ce priveşte neexecutarea hotărârii judecătoreşti definitive prin care autorităţile au fost obligate să restituie reclamantului un teren. Prin urmare, poate fi luat în consideraţie doar prejudiciul material care are o legătură cauzală cu această violare. 36.  La aprecierea valorii terenului în litigiu, Curtea notează că suma solicitată de reclamant nu este susţinută prin probe, în timp ce Guvernul a prezentat un certificat de la o autoritate competentă în care este indicată valoarea terenului. Prin urmare, Curtea acordă reclamantului EUR 1,217. 37.  În ceea ce priveşte valoarea roadelor pe care el le-ar fi putut obţine în urma cultivării terenului său, Curtea notează că metoda de calcul a reclamantului este în mod semnificativ diferită de metoda folosită în hotărârea Prodan (citată mai sus, §§ 73 şi 74) şi că el nu a prezentat vreo probă în sprijinul pretenţiilor sale. Mai mult, calculul prezentat de către reclamant nu poate fi acceptat de către Curte, deoarece acesta nu reprezintă o determinare reală a valorii fiecărei roade care ar fi putut fi cultivată de el, ci o valoare pretinsă a roadei anuale plus dobânda. În lipsa unor probe, Curtea nu va specula pe marginea valorii roadei anuale pe care reclamantul ar fi putut să o cultive în perioada 2002-2007 şi, prin urmare, nu acordă nimic cu acest titlu (a se vedea Dragne and Others v. Romania (satisfacţia echitabilă), nr. 78047/01, § 18, 16 noiembrie 2006). B. Prejudiciul moral 38. Reclamantul a pretins MDL 250,725 (EUR 14,770) cu titlu de prejudiciu moral suferit ca urmare a neexecutării hotărârii judecătoreşti definitive pronunţată în favoarea sa. 39.  Guvernul nu a fost de acord cu suma pretinsă de reclamant. 40.  Curtea consideră că reclamantului trebuia să-i fi fost cauzat un anumit stres şi frustrare ca urmare a neexecutării hotărârii judecătoreşti pronunţată în favoarea sa. Ea acordă reclamantului suma totală de EUR 1,800 cu titlu de prejudiciu moral. C. Costuri şi cheltuieli 41. Reclamantul a pretins EUR 30 cu titlu de costuri şi cheltuieli angajate în faţa Curţii. El a prezentat copii ale chitanţelor pentru scrisorile expediate Curţii şi pentru taxa de stat plătită în timpul procedurilor naţionale. 42.  Guvernul nu a fost de acord cu suma pretinsă de reclamant. 43.  Curtea reaminteşte că pentru ca costurile şi cheltuielile să fie rambursate în temeiul articolului 41, trebuie stabilit faptul dacă ele au fost realmente angajate, necesare şi rezonabile ca mărime (a se vedea, spre exemplu, Amihalachioaie v. Moldova, nr. 60115/00, § 47, ECHR 2004-III). 44.  În această cauză, luând în consideraţie probele prezentate de reclamant, Curtea îi acordă EUR 30 cu titlu de costuri şi cheltuieli. D. Dobânda de întârziere 45.  Curtea consideră că este corespunzător ca dobânda de întârziere să fie calculată în funcţie de rata minimă a dobânzii la creditele acordate de Banca Centrală Europeană, la care vor fi adăugate trei procente. DIN ACESTE MOTIVE, CURTEA, ÎN UNANIMITATE, 1.  Declară cererea admisibilă;   2.  Hotărăşte că a avut loc o violare a articolului 6 § 1 al Convenţiei;   3.  Hotărăşte că a avut loc o violare a articolului 1 al Protocolului nr. 1 la Convenţie;   4.  Hotărăşte (a)  că statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data la care hotărârea devine definitivă în conformitate cu articolul 44 § 2 al Convenţiei, următoarele sume, care să fie convertite în valuta naţională a statului pârât conform ratei aplicabile la data executării hotărârii, plus orice taxă care poate fi percepută: (i)  EUR 1,217 (o mie două sute şaptesprezece euro) cu titlu de prejudiciu material; (ii)  EUR 1,800 (o mie opt sute euro) cu titlu de prejudiciu moral; (iii)  EUR 30 (treizeci euro) cu titlu de costuri şi cheltuieli; (b)  că, de la expirarea celor trei luni menţionate mai sus până la executarea hotărârii, urmează să fie plătită o dobândă la sumele de mai sus egală cu rata minimă a dobânzii la creditele acordate de Banca Centrală Europeană pe parcursul perioadei de întârziere, plus trei procente;   5.  Respinge restul pretenţiilor reclamantului cu privire la satisfacţia echitabilă. Redactată în limba engleză şi comunicată în scris la 15 ianuarie 2008, în conformitate cu articolul 77 §§ 2 şi 3 al Regulamentului Curţii.  Lawrence Early Nicolas Bratza  Grefier Preşedinte