36341/03;36344/03;30346/05

Traducere neoficială a variantei engleze a hotărârii, efectuată de către asociaţia obştească „Juriştii pentru drepturile omului”       SECŢIUNEA A PATRA         CAUZELE TUDOR-AUTO S.R.L. ŞI TRIPLU-TUDOR S.R.L. c. MOLDOVEI   (Cererile nr. 36344/03, 30346/05 şi 36341/03)           HOTĂRÂRE     STRASBOURG   9 decembrie 2008         DEFINITIVĂ   09/03/2009     Această hotărâre poate fi subiect al revizuirii editoriale. În cauzele Tudor-Auto S.R.L. şi Triplu-Tudor S.R.L. c. Moldovei, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secţiunea a Patra), întrunită în cadrul unei Camere compuse din:  Nicolas Bratza, Preşedinte,  Lech Garlicki,  Ljiljana Mijović,  David Thór Björgvinsson,  Ján Šikuta,  Päivi Hirvelä,  Mihai Poalelungi, judecători, şi Lawrence Early, Grefier al Secţiunii, Deliberând la 18 noiembrie 2008 în şedinţă închisă, Pronunţă următoarea hotărâre, care a fost adoptată la acea dată: PROCEDURA 1. La originea cauzei se află trei cereri (nr. 36344/03, 36341/03 şi 30346/05) depuse împotriva Republicii Moldova la Curte, în conformitate cu prevederile articolului 34 al Convenţiei pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale („Convenţia”), de către Triplu-Tudor S.R.L. şi Tudor-Auto S.R.L., două întreprinderi înregistrate în Republica Moldova („întreprinderile reclamante”), la 10 octombrie 2003 şi 5 iulie 2007. 2.  Reclamanţii au fost reprezentaţi de către dl Vitalie Nagacevschi, avocat din Chişinău. Guvernul Republicii Moldova („Guvernul”) a fost reprezentat de către Agentul său în acea perioadă, dl Vitalie Pârlog. 3. Iniţial, întreprinderile reclamante s-au plâns de neexecutarea timp de câţiva ani a două hotărâri judecătoreşti definitive pronunţate în favoarea lor şi de lipsa recursurilor efective pentru executarea acestora. A doua întreprindere reclamantă s-a mai plâns de faptul că hotărârea judecătorească definitivă pronunţată în favoarea sa a fost, ulterior, casată ca urmare a folosirii necorespunzătoare a procedurilor de revizuire. 4.  La 9 decembrie 2004 şi la 2 octombrie 2007, Preşedintele Secţiunii a Patra a decis să comunice Guvernului cererile nr. 36344/03, 36341/03 şi, respectiv, 30346/05. De asemenea, s-a decis ca fondul cererilor să fie examinat concomitent cu admisibilitatea acestora (articolul 29 § 3). 5. La 9 decembrie 2004, Preşedintele Secţiunii a Patra a decis ca cererile nr. 36344/03 şi 36341/03 să fie conexate. La 2 octombrie 2008, cererea nr. 30346/05 a fost, de asemenea, conexată la primele două cereri. ÎN FAPT I.  CIRCUMSTANŢELE CAUZEI 6.  Reclamanţii, Triplu-Tudor S.R.L. şi Tudor-Auto S.R.L., sunt două întreprinderi înregistrate conform legislaţiei Republicii Moldova. 1. Contextul cauzelor 7. La 18 noiembrie 1993, Serviciul de Stat pentru supravegherea asigurărilor pe lângă Ministerul Finanţelor al Republicii Moldova („Serviciul”) a înregistrat compania de asigurări Tudor şi Co. S.R.L., fondată de trei persoane private T.N., V.N. şi L.R. („fondatorii”). La o dată nespecificată, fondatorii au depus la Serviciu o cerere pentru a înregistra alte două companii de asigurări, care la 3 noiembrie 1995 au fost înregistrate ca Triplu-Tudor S.R.L. şi Triplu-Tudor-Auto S.R.L. Ei au mai solicitat şi înregistrarea modificărilor în ceea ce priveşte fondatorii companiilor, şi anume înlocuirea lui T.N. şi V.N. cu alţi fondatori, precum şi în denumirea uneia dintre companii din Triplu-Tudor-Auto S.R.L. în Tudor-Auto S.R.L. La 25 şi 27 decembrie 1995 şi la 11 ianuarie 1996, Serviciul a satisfăcut solicitările lor. 8. La 10 iunie 1997, Guvernul a adoptat Hotărârea nr. 533 „cu privire la unele măsuri de reglementare a activităţii de asigurări” (a se vedea paragraful 31 de mai jos), potrivit căreia companiile de asigurări trebuiau să îndeplinească anumite formalităţi şi să obţină noi certificate de înregistrare până la 1 august 1997. 9. La 31 iulie 1997, Triplu-Tudor S.R.L. şi Tudor-Auto S.R.L. au prezentat Serviciului documentele solicitate împreună cu dovada creşterii capitalului lor statutar până la 300,000 lei moldoveneşti (MDL), (65,197 euro (EUR) la acea perioadă), aşa cum era prevăzut de articolul 1 al hotărârii nr. 533, şi au cerut înregistrarea modificărilor în documentele constitutive şi eliberarea noilor certificate pentru activitatea de asigurare („certificatele”). Deoarece Serviciul a refuzat să se conformeze cererilor acestora, la o dată nespecificată fiecare din întreprinderile reclamante a depus cerere de chemare în judecată împotriva Serviciului, cerând obligarea acestuia să înregistreze modificările cerute şi să elibereze noi certificate de înregistrare. 10. La 15 ianuarie 1998, în timpul procedurilor în faţa primei instanţe, Serviciul a înregistrat doar modificările în capitalul statutar al companiilor. 11. La 31 martie 1998, Judecătoria Economică de circumscripţie Chişinău a hotărât în favoarea întreprinderilor reclamante şi a indicat Serviciului să le elibereze acestora noi certificate de înregistrare. La 15 aprilie 1998, întreprinderilor reclamante le-au fost eliberate titluri executorii care prevedeau „executarea imediată”. Serviciul a contestat această hotărâre. 12. La 24 iunie 1998, Colegiul de Apel al Judecătoriei Economice de circumscripţie Chişinău a respins apelurile Serviciului în ambele cauze. Nu au fost depuse recursuri, iar hotărârile au devenit irevocabile şi executorii. 2. Procedurile ulterioare de executare  13. Serviciul a întreprins mai mulţi paşi pentru casarea hotărârilor irevocabile sau pentru împiedicarea executării acestora. La 21 iulie 1998 şi 1 iunie 1999, Serviciul şi-a anulat deciziile sale din 25 şi 27 decembrie 1995 şi din 11 ianuarie 1996. 14. La 1 decembrie 1998, Serviciul a cerut suspendarea procedurilor de executare, care la 12 februarie 1999 a fost respinsă de Judecătoria Economică de circumscripţie Chişinău. 15. La o dată nespecificată, el a cerut revizuirea hotărârilor judecătoreşti din 31 martie 1998. La 15 iulie 1999, Judecătoria Economică de circumscripţie Chişinău a respins cererea ca nefondată. 16. La 8 februarie 2000, Serviciul a depus o nouă cerere de revizuire a hotărârilor din 31 martie 1998. Printr-o decizie irevocabilă din 6 septembrie 2000 Curtea Supremă de Justiţie a respins cererea. 17. În cadrul unor proceduri separate, la 28 septembrie 1999 Judecătoria sectorului Rîşcani l-a amendat pe directorul Serviciului pentru neexecutarea hotărârilor judecătoreşti pronunţate în favoarea întreprinderilor reclamante. Ca urmare a unui recurs depus de către director, la 4 iulie 2000 Curtea Supremă de Justiţie a casat hotărârea din 28 septembrie 1999 şi a încetat procedurile împotriva acestuia pe motiv că a expirat termenul de prescripţie. Totuşi, într-o decizie separată din aceeaşi dată, Curtea Supremă de Justiţie s-a adresat, în mod special, Ministerului Finanţelor cu privire la necesitatea de a executa hotărârile judecătoreşti definitive pentru a evita pe viitor prejudicierea intereselor statului. 18. La 24 ianuarie 2001, Serviciul a eliberat fiecăreia din întreprinderile reclamante certificate, însă ministrul Finanţelor nu le-a semnat, astfel ele nu aveau forţă juridică. În luna februarie 2001, întreprinderile reclamante au cerut unui executor judecătoresc să execute pe deplin hotărârile şi să obţină semnătura ministrului Finanţelor pe certificate. 19. La 18 mai şi 4 iunie 2001, Camera Înregistrării de Stat a cerut întreprinderilor reclamante prezentarea anumitor documente pentru re-înregistrarea întreprinderilor, aşa cum prevedea noua lege cu privire la înregistrarea de stat a întreprinderilor şi organizaţiilor. Deoarece cererile prevedeau, în mod specific, că întreprinderile reclamante trebuiau să prezinte originalele certificatelor lor de înregistrare, ele nu au putut îndeplini cerinţele. 20. Hotărârile din 31 martie 1998 nu au fost executate nici până în prezent. 3. Revizuirea hotărârii irevocabile din 31 martie 1998 în privinţa companiei Tudor-Auto S.R.L. 21. La 19 aprilie 2000, T.P. (din dosar se pare că fondatorul T.N., a se vedea paragraful 7 de mai sus, şi-a schimbat numele), în calitate de terţă parte, a depus o cerere de conexare a procedurilor care s-au sfârşit cu pronunţarea hotărârii irevocabile din 31 martie 1998. El a pretins că el era proprietarul a 50% din acţiuni în întreprinderea reclamantă şi că modificările în documentele constitutive ale întreprinderii reclamante, introduse la 11 ianuarie 1996, au fost adoptate fără ca el să cunoască acest lucru. 22. Printr-o decizie irevocabilă din 20 septembrie 2000, Colegiul de Apel al Judecătoriei Economice a Republicii Moldova a respins cererea lui T.P. ca neîntemeiată. 23. La 6 octombrie 2003, T.P. a depus la Curtea de Apel Economică o cerere de revizuire a hotărârii din 31 martie 1998, invocând în esenţă aceleaşi temeiuri ca şi în cererea lui din 19 aprilie 2000. La 8 decembrie 2004, Curtea de Apel Economică a respins cererea ca nefondată şi depusă cu omiterea termenului, deoarece aceasta a fost depusă peste mai mult de trei luni de la data la care T.P. a aflat despre „circumstanţele esenţiale noi”. T.P. a depus recurs. 24. La 31 martie 2005, Curtea Supremă de Justiţie a admis recursul acestuia şi a casat hotărârea din 31 martie 1998. Ea a dispus rejudecarea cauzei. Curtea Supremă de Justiţie nu s-a expus cu privire la chestiunea termenului de trei luni pentru depunerea cererii de revizuire. 25. Rezultatul procedurilor redeschise nu este cunoscut. II. DREPTUL INTERN RELEVANT           26.  Dreptul intern relevant cu privire la neexecutarea unei hotărâri judecătoreşti definitive a fost expus în hotărârea Prodan v. Moldova, nr. 49806/99, § 31, ECHR 2004‑III (extrase). 27. Dreptul intern relevant cu privire la revizuirea unei hotărâri judecătoreşti irevocabile a fost expus în hotărârea Popov v. Moldova (no. 2), nr. 19960/04, §§ 26-29, 6 decembrie 2005. 28. Prevederile relevante ale Legii nr. 1508-XII din 15 iunie 1993 „cu privire la asigurări”, în vigoare între 15 iunie 1993 şi 21 decembrie 2006, sunt următoarele: Articolul 48. Fondurile şi rezervele asigurătorului „(1) Garanţia stabilităţii financiare a asigurătorului constă în posedarea unui capital social depus, corespunzător volumului obligaţiilor de asigurare. Capitalul social minim al asigurătorului, depus sub formă de mijloace băneşti, constituie 300,000 lei.” Articolul 49. Garantarea solvabilităţii asigurătorului „(...) (1) Rezerva solvabilităţii la asigurarea de viaţă şi de pensie este formată din capitalul social, fondul de rezervă şi rezerva de prime a asigurărilor pe termen lung şi trebuie să constituie cel puţin 8% din sumele asigurate respective. (2) Rezerva solvabilităţii la alte tipuri de asigurare este formată din capitalul social, fondul de rezervă, fondul de rezervă pentru alte forme de asigurare şi trebuie să constituie cel puţin 1% din sumele asigurate respective (...)” Articolul 54. Sarcinile şi funcţiile de bază ale Inspectoratului de Stat pentru Supravegherea Asigurărilor (...) „(1) Inspectoratul de Stat pentru Supravegherea Asigurărilor (...) este chemat să supravegheze activitatea de asigurare, să garanteze protecţia drepturilor şi intereselor legitime ale asiguraţilor şi asigurătorilor; (...) (2) Funcţiile de bază ale Inspectoratului (...) sînt următoarele: a) examinarea documentelor de constituire ale organizaţiilor de asigurare prezentate pentru înregistrare (...); b) evidenţa, într-un registru unic, a asigurătorilor; c) eliberarea licenţelor pentru activităţi de asigurare (...)”. 29. Modificările la Legea nr. 1508-XII din 15 iunie 1993 „cu privire la asigurări” din 25 martie 2003, sunt următoarele: „...La articolul 48 alineatul (1), textul „300 mii lei” se substituie prin textul „2 milioane lei””. 30. Prevederile relevante ale Legii nr. 407 din 21 decembrie 2006 „cu privire la asigurări”, sunt următoarele: Articolul 22. Capitalul social al asigurătorului (reasigurătorului) „(1) Capitalul social minim al asigurătorului (reasigurătorului) este de 15 milioane de lei (...). (...) (2) La momentul înregistrării de stat, capitalul social al asigurătorului (reasigurătorului) trebuie să fie depus integral de către fondatorii săi. (3) Aporturile la capitalul social minim se depun integral în formă bănească atît la constituire, cât şi la majorare. (4) Mijloacele obţinute de potenţialii acţionari ai asigurătorului (reasigurătorului) din împrumuturi, credite bancare, gaj, sau din alte mijloace atrase, inclusiv din avansurile participanţilor profesionişti la piaţa asigurărilor (...) nu pot servi drept sursă de formare sau de majorare a capitalului social al asigurătorului (reasigurătorului).” Articolul 57 „(1) Asigurătorii, care, la data intrării în vigoare a prezentei legi, dispun de licenţe (...) sînt autorizaţi să-şi continue activitatea în următoarele 12 luni, termen în care se vor conforma prevederilor prezentei legi, cu excepţia cazurilor prevăzute la alin. (4)-(7). (2) Licenţele de activitate în domeniul asigurărilor, obţinute în condiţiile legislaţiei în vigoare pînă la intrarea în vigoare a prezentei legi, cu un termen de valabilitate care depăşeşte termenul stabilit la alin. (1) îşi păstrează valabilitatea pînă la expirarea termenului pentru care au fost eliberate. (4) Asigurătorii care, la data intrării în vigoare a prezentei legi, deţin licenţe pentru practicarea activităţii de asigurare: (...) (b) trebuie să dispună de un capital social nu mai mic de: 4 milioane de lei – peste un an de la data intrării în vigoare a prezentei legi; 6 milioane de lei – peste 2 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi; 9 milioane de lei – peste 3 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi; 12 milioane de lei – peste 4 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi; 15 milioane de lei – peste 5 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi.” 31. Prevederile relevante ale Hotărârii Guvernului nr. 533 din 10 iunie 1997 „cu privire la unele măsuri de reglementare a activităţii de asigurări”, în vigoare între 10 iunie 1997 şi 8 noiembrie 2005, sunt următoarele: „1. Organizaţiile de asigurări (...) în termen de până la 1 august 1997 vor aduce cuantumul minim al capitalului statutar până la 300 mii lei. 2. Serviciul (...) va executa certificatele de înregistrare de stat de tip nou (...) pentru eliberarea lor organizaţiilor care au îndeplinit cerinţele prevăzute la punctul 1 al prezentei hotărâri. 3. Se stabileşte că, pentru obţinerea certificatului de tip nou, organizaţiile de asigurări: - achită o plată în mărimea unui salariu minim, care se depune pe contul Serviciului (...); - prezintă documentele ce confirmă adresa juridică, acumularea capitalului statutar, valoarea reală a neto-activelor acumulate pe contul surselor proprii, certificatul eliberat de organele fiscale privind achitarea plăţilor în buget şi Fondul Social şi certificatul de înregistrare de stat a organizaţiei, în original. 4. Certificatele de tip vechi de înregistrare de stat a organizaţiilor de asigurări, începând cu 1 august 1997, se consideră nevalabile. (...).” ÎN DREPT 32. Întreprinderile reclamante au pretins că neexecutarea hotărârilor judecătoreşti definitive din 31 martie 1998 le-a încălcat drepturile garantate de articolul 6 § 1 şi articolul 1 al Protocolului nr. 1 la Convenţie. La 5 iulie 2007, Tudor-Auto S.R.L. a mai pretins, în temeiul articolului 6 § 1 al Convenţiei că hotărârea din 31 martie 1998 a fost casată abuziv la 31 martie 2005. Articolul 6 § 1 al Convenţiei, în partea sa relevantă, prevede următoarele: „1. Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil ... şi într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanţă ... care va hotărî ... asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil ... .” Articolul 1 al Protocolului nr. 1 la Convenţie prevede următoarele: „Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru o cauză de utilitate publică şi în condiţiile prevăzute de lege şi de principiile generale ale dreptului internaţional. Dispoziţiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosinţa bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuţii, sau a amenzilor”. 33. De asemenea, întreprinderile reclamante s-au plâns de lipsa recursurilor efective în ceea ce priveşte pretenţiile lor cu privire la neexecutarea hotărârilor judecătoreşti definitive, contrar articolului 13 al Convenţiei, care prevede următoarele: „Orice persoană, ale cărei drepturi şi libertăţi recunoscute de prezenta Convenţie au fost încălcate, are dreptul să se adreseze efectiv unei instanţe naţionale, chiar şi atunci când încălcarea s-ar datora unor persoane care au acţionat în exercitarea atribuţiilor lor oficiale.” I. ADMISIBILITATEA PRETENŢIILOR 34. Curtea consideră că pretenţiile întreprinderilor reclamante formulate în temeiul articolului 6 § 1 al Convenţiei, articolului 1 al Protocolului nr. 1 la Convenţie şi articolului 13 ridică chestiuni de fapt şi de drept care sunt suficient de serioase încât determinarea lor să depindă de o examinare a fondului şi că niciun temei pentru declararea lor inadmisibile nu a fost stabilit. Prin urmare, Curtea declară aceste pretenţii admisibile. În conformitate cu decizia sa de a aplica articolul 29 § 3 al Convenţiei (a se vedea paragraful 4 de mai sus), Curtea va examina imediat fondul acestor pretenţii. II.  PRETINSA VIOLARE A ARTICOLULUI 6 § 1 AL CONVENŢIEI A. Cu privire la neexecutarea hotărârii judecătoreşti din 31 martie 1998 în privinţa companiei Triplu-Tudor S.R.L. 35. Întreprinderea reclamantă s-a plâns de încălcarea drepturilor sale garantate de articolul 6 al Convenţiei ca urmare a neexecutării hotărârii judecătoreşti definitive pronunţată în favoarea sa. 36. Guvernul a susţinut că neexecutarea hotărârii din 31 martie 1998 s-a datorat comportamentului întreprinderii reclamante, şi anume faptului că aceasta nu a respectat prevederile Hotărârii Guvernului nr. 533 (a se vedea paragrafele 8 şi 31 de mai sus) şi nu a prezentat Camerei Înregistrării de Stat anumite documente pentru reînregistrarea companiei. 37. Chestiunile invocate de către întreprinderea reclamantă sunt identice cu cele care în hotărârile Prodan (citată mai sus, § 56) şi Sîrbu and Others v. Moldova (nr. 73562/01, 73565/01, 73712/01, 73744/01, 73972/01 şi 73973/01, § 27, 15 iunie 2004) au fost constatate ca fiind contrare articolului 6. 38. Curtea nu poate fi de acord cu argumentele aduse de Guvern, deoarece întreprinderea reclamantă s-a conformat Hotărârii Guvernului nr. 533, iar Serviciul a înregistrat modificările în documentele constitutive ale întreprinderii reclamante (a se vedea paragrafele 9 şi 10 de mai sus). În continuare, ea notează că, la 24 ianuarie 2001, Serviciul a executat parţial hotărârea din 31 martie 1998. Totuşi, întreprinderea reclamantă nu a putut prezenta Camerei Înregistrării de Stat certificatul de înregistrare în original, deoarece el nu avea forţă juridică fără semnătura ministrului Finanţelor (a se vedea paragraful 18 de mai sus). De asemenea, trebuie notat faptul că Guvernul s-a referit la evenimente care au avut loc peste mai mult de doi ani şi jumătate de la data la care hotărârea judecătorească pronunţată în favoarea întreprinderii reclamante a devenit definitivă şi că până la acea dată ea trebuia să fi fost executată deja (a se vedea Prodan, citată mai sus, § 55). 39. Prin urmare, Curtea constată, din motivele expuse în hotărârile de mai sus, că neexecutarea hotărârii judecătoreşti definitive din 31 martie 1998 constituie o încălcare a articolului 6 § 1 al Convenţiei. B. Pretinsa violare a articolului 6 § 1 al Convenţiei în ceea ce priveşte compania Tudor-Auto S.R.L. 1. Cu privire la neexecutarea hotărârii judecătoreşti din 31 martie 1998 40. Întreprinderea reclamantă a pretins că neexecutarea hotărârii judecătoreşti definitive pronunţată în favoarea sa între 31 martie 1998 şi 31 martie 2005 a constituit o încălcare a drepturilor sale garantate de articolul 6 al Convenţiei. 41. Guvernul a adus aceleaşi argumente pentru a justifica neexecutarea hotărârii judecătoreşti definitive pronunţată în favoarea companiei Triplu-Tudor S.R.L. (a se vedea paragraful 36 de mai sus). 42. Curtea nu vede vreun motiv pentru a se abate de la constatările sale în ceea ce priveşte compania Triplu-Tudor S.R.L. (a se vedea paragrafele 37-39 de mai sus). Totuşi, ea consideră că neexecutarea hotărârii judecătoreşti este strâns legată de procedurile de revizuire ulterioare. Prin urmare, relevanţa neexecutării va fi luată în consideraţie la aprecierea în ansamblu a procedurilor, care au culminat cu casarea hotărârii din 31 martie 1998 (a se vedea Istrate v. Moldova, nr. 53773/00, § 43, 13 iunie 2006). 2. Cu privire la casarea hotărârii din 31 martie 1998 în privinţa companiei Tudor-Auto S.R.L. 43. Întreprinderea reclamantă a pretins că casarea hotărârii judecătoreşti din 31 martie 1998 a fost contrară articolului 6 § 1 al Convenţiei. 44. Guvernul a susţinut că revizuirea a fost o cale eficientă de a contesta o hotărâre judecătorească atunci când după ce hotărârea a devenit irevocabilă au fost descoperite fapte noi. El a dat ca exemplu Curtea Internaţională de Justiţie, care poate să-şi revizuiască hotărârile sale dacă după adoptarea unei hotărâri s-au descoperit fapte sau circumstanţe noi de o importanţă decisivă. Cererea de revizuire trebuia depusă în termen de şase luni de la data la care s-au descoperit fapte sau circumstanţe noi, însă nu mai târziu de zece ani de la data adoptării hotărârii judecătoreşti. 45. Guvernul a susţinut că revizuirea este un mijloc eficient de a contesta o hotărâre judecătorească, atunci când au fost descoperite noi fapte, după ce hotărârea a devenit irevocabilă. El a dat drept exemplu Curtea Internaţională de Justiţie, care poate să-şi revizuiască hotărârile, dacă noi fapte sau circumstanţe de o importanţă decisivă au fost descoperite după pronunţarea hotărârii. Cererea de revizuire trebuie depusă în termen de şase luni de la data la care noile fapte sau circumstanţe au fost descoperite, dar nu mai târziu de zece ani de la data adoptării hotărârii. O situaţie similară poate fi găsită în Regulamentul Curţii Europene a Drepturilor Omului. Dacă noi fapte cu privire la o cauză care a fost examinată au fost descoperite şi aceste fapte ar putea avea un efect decisiv asupra rezultatului cauzei, precum şi dacă aceste circumstanţe nu au fost cunoscute şi nu puteau fi, în mod rezonabil, cunoscute, o parte poate solicita Curţii, în termen de 6 luni de când ei i-au devenit cunoscute faptele, să revizuiască acea hotărâre. 46. Guvernul a mai invocat o recomandare a Comitetului de Miniştri, conform căreia Guvernelor Statelor membre li s-a recomandat să asigure proceduri de revizuire şi redeschidere a cauzelor. 47. La 31 martie 2005, Curtea Supremă de Justiţie a casat hotărârea judecătorească din 31 martie 1998 ca urmare a unei cereri de revizuire depuse de către T.P. la 6 octombrie 2003. Curtea Supremă de Justiţie nu s-a expus asupra termenului limită de trei luni pentru depunerea cererii de revizuire, deşi la 8 decembrie 2004 Curtea de Apel Economică a respins cererea ca fiind depusă cu omiterea termenului (a se vedea paragraful 23 de mai sus). 48. Chestiunile invocate de către părţi sunt similare cu cele care au fost examinate de către Curte în cauzele Popov (no. 2) (citată mai sus, §§ 52 şi 53) şi Oferta Plus S.R.L. v. Moldova (nr. 14385/04, § 106, 19 decembrie 2006), în care ea a constatat deja o violare a articolului 6 § 1 al Convenţiei. Deoarece Guvernul nu a adus argumente relevante care ar fi convins Curtea că în această cauză situaţia este diferită, Curtea nu vede vreun motiv pentru a se abate de la constatările sale din cauzele menţionate mai sus. 3. Concluzie cu privire la echitatea procedurilor în privinţa companiei Tudor-Auto S.R.L. 49. Curtea reiterează că, începând cu 15 aprilie 1998 şi până la 31 martie 2005, autorităţile moldoveneşti nu au întreprins măsuri adecvate pentru executarea hotărârii judecătoreşti definitive din 31 martie 1998. 50. Mai târziu, prin admiterea cererii de revizuire a lui T.P., care a fost depusă cu omiterea termenului, Curtea Supremă de Justiţie a încălcat principiul securităţii raporturilor juridice, precum şi „dreptul la o instanţă” şi dreptul la un proces echitabil ale întreprinderii reclamante garantate de articolul 6 § 1 al Convenţiei (a se vedea Popov (no. 2), citată mai sus, §§ 52 şi 53). 51. Neexecutarea şi, ulterior, folosirea necorespunzătoare a procedurilor de revizuire, care au avut ca rezultat casarea hotărârii judecătoreşti, au însemnat că întreprinderea reclamantă a fost lipsită de majoritatea beneficiilor unei hotărârii executorii timp de aproape zece ani. 52. Având în vedere toate aceste circumstanţe şi făcând o apreciere în ansamblu a procedurilor, Curtea conchide că acestea nu au întrunit cerinţele unui proces echitabil conţinute în articolul 6 § 1 al Convenţiei. 53. Prin urmare, a avut loc o violare a articolului 6 § 1 al Convenţiei. III.  PRETINSA VIOLARE A ARTICOLULUI 1 AL PROTOCOLULUI NR. 1 LA CONVENŢIE ÎN PRIVINŢA ÎNTREPRINDERILOR RECLAMANTE 54. Curtea reiterează că o datorie în baza unei hotărâri judecătoreşti poate fi considerată „un bun” în sensul articolului 1 al Protocolului nr. 1 (a se vedea, printre altele, Burdov v. Russia, nr. 59498/00, § 40, ECHR 2002-III, şi cauzele citate în această hotărâre). Mai mult, făcând referire la Tudor-Auto S.R.L., casarea unei astfel de hotărâri după ce a devenit irevocabilă şi executorie constituie o ingerinţă în dreptul beneficiarului hotărârii judecătoreşti la protecţia proprietăţii (a se vedea Brumărescu v. Romania [GC], nr. 28342/95, § 74, ECHR 1999‑VII). 55. Curtea notează că Triplu-Tudor S.R.L. şi Tudor-Auto S.R.L. au avut fiecare câte o pretenţie executorie care rezultau din hotărârile judecătoreşti din 31 martie 1998, care au rămas neexecutate până în prezent şi, respectiv, până la 31 martie 2005. Ca urmare, imposibilitatea întreprinderilor reclamante de a obţine executarea acestor hotărâri judecătoreşti şi eliberarea certificatelor de înregistrare, pentru a desfăşura afacerile lor în domeniul asigurărilor, a constituit o ingerinţă în dreptul acestora la protecţia proprietăţii în sensul primei propoziţii a primului paragraf al articolului 1 al Protocolului nr. 1 la Convenţie. În cazul companiei Tudor-Auto S.R.L., situaţia a fost perpetuată şi de casarea hotărârii judecătoreşti la 31 martie 2005. Luând în consideraţie constatările sale cu privire la articolul 6 (a se vedea paragrafele 39 şi 53 de mai sus), Curtea consideră că autorităţile moldoveneşti nu au asigurat un echilibru just între interesele întreprinderilor reclamante şi alte interese implicate. 56. Prin urmare, a avut loc o violare a articolului 1 al Protocolului nr. 1 la Convenţie. IV. PRETINSA VIOLARE A ARTICOLULUI 13 AL CONVENŢIEI COMBINAT CU ARTICOLUL 6 § 1 AL CONVENŢIEI 57. Întreprinderile reclamante s-au plâns de lipsa recursurilor efective în ceea ce priveşte pretenţiile lor cu privire la neexecutarea hotărârilor judecătoreşti definitive pronunţate în favoarea lor. 58. Guvernul a susţinut că întreprinderile reclamante ar fi putut iniţia acţiuni civile împotriva executorului judecătoresc în temeiul articolului 20 al Constituţiei şi al articolului 426 al fostului Cod de procedură civilă („fostul CPC”). 59. Curtea reiterează că articolul 13 garantează un recurs efectiv în faţa unei autorităţi naţionale pentru o pretinsă încălcare a cerinţei prevăzute în articolul 6 § 1 de a examina o cauză într-un termen rezonabil (a se vedea Kudła v. Poland [GC], nr. 30210/96, § 156, ECHR 2000-XI). Ea declară că efectul articolului 13 este de a cere existenţa unui recurs naţional care să permită autorităţilor naţionale competente să examineze fondul pretenţiei adresate în temeiul Convenţiei şi să ofere redresarea corespunzătoare, chiar dacă Statele Contractante se bucură de o anumită marjă de apreciere cu privire la modul de a se conforma obligaţiilor ce rezultă din această prevedere (a se vedea Chahal v. the United Kingdom, 15 noiembrie 1996, § 145, Reports of Judgments and Decisions 1996-V). Recursul cerut de articolul 13 trebuie să fie unul „efectiv”, atât în practică, cât şi în drept. Totuşi, un astfel de recurs este cerut doar pentru pretenţiile care pot fi considerate ca fiind „serioase şi legitime” conform Convenţiei (a se vedea Metropolitan Church of Bessarabia and Others v. Moldova, nr. 45701/99, § 137, ECHR 2001‑XII). 60. Curtea notează că ea a examinat deja argumentele aduse de către Guvernul pârât în ceea ce priveşte articolul 426 al fostului CPC. Ea a constatat că „chiar dacă presupunem că reclamantul ar fi depus recurs împotriva actelor executorului judecătoresc şi ar fi obţinut o hotărâre care să confirme că neexecutarea a fost ilegală conform dreptului naţional, o astfel de acţiune nu ar fi dus la nimic nou, singura consecinţă fiind eliberarea unui alt titlu executoriu care ar permite executorului judecătoresc să continue executarea hotărârii” (a se vedea Popov v. Moldova (no. 1), nr. 74153/01, § 32, 18 ianuarie 2005). Curtea nu vede vreun motiv pentru a se abate de la această concluzie în aceste cauze. 61. Din aceleaşi motive, Curtea consideră că articolul 20 al Constituţiei, care prevede dreptul general de acces la justiţie, nu a oferit reclamanţilor un recurs efectiv. Deşi hotărârea Plenului Curţii Supreme de Justiţie din 19 iunie 2000 „Cu privire la aplicarea în practica judiciară de către instanţele judecătoreşti a unor prevederi ale Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale” ar fi putut permite reclamantului să invoce direct prevederile Convenţiei în faţa instanţelor judecătoreşti naţionale, o astfel de referire nu ar fi dus la nimic altceva decât la un „alt titlu executoriu care ar permite executorului judecătoresc să continue executarea hotărârii” (a se vedea Lupacescu and Others v. Moldova, nr. 3417/02, 5994/02, 28365/02, 5742/03, 8693/03, 31976/03, 13681/03 şi 32759/03, § 17, 21 martie 2006). 62. Prin urmare, a avut loc o violare a articolului 13 pe motiv de lipsă a unui recurs în legislaţia naţională în ceea ce priveşte neexecutarea hotărârilor judecătoreşti definitive. V.  APLICAREA ARTICOLULUI 41 AL CONVENŢIEI 63.  Articolul 41 al Convenţiei prevede următoarele: „Dacă Curtea declară că a avut loc o violare a Convenţiei sau a protocoalelor sale şi dacă dreptul intern al Înaltelor Părţi Contractante nu permite decât o înlăturare incompletă a consecinţelor acestei violări, Curtea acordă părţii lezate, dacă este cazul, o satisfacţie echitabilă.” 64.  Întreprinderile reclamante Tudor-Auto S.R.L. şi Triplu-Tudor S.R.L. au pretins MDL 119,840,000 (EUR 7,531,186) şi, respectiv, MDL 291,039,000 (EUR 18,289,961) cu titlu de prejudiciu material pe care l-au suferit ca rezultat al neexecutării hotărârilor judecătoreşti definitive pronunţate în favoarea lor şi al imposibilităţii de a activa în calitate de companii de asigurare, fără certificate de înregistrare. Ele s-au bazat pe două rapoarte financiare, care au fost întocmite la 7 decembrie 1998 de către Laboratorul central de cercetări ştiinţifice în domeniul expertizei judiciare al Ministerului Justiţiei („Laboratorul”) la cererea Judecătoriei Economice de circumscripţie Chişinău în cadrul unor seturi separate de proceduri judecătoreşti. Sumele au fost calculate prin multiplicarea numărului de ani pe parcursul cărora ele nu au putut activa ca asigurători cu venitul lor ratat între 2 aprilie 1997 şi 16 aprilie 1998, aşa cum acesta a fost calculat de către Laborator. 65. Metoda de calculare a venitului ratat în privinţa ambelor companii a constat în determinarea creşterii medii a activelor fiecărei companii, prin luarea în consideraţie a creşterii medii cu 132.2% a activelor altor companii de asigurare. Apoi, s-au luat în consideraţie pierderile care puteau avea loc pe parcursul unui an. Valoarea care a rezultat a fost apoi multiplicată, în două versiuni, cu rata mai mare a inflaţiei în anul 1997, care a variat între 1.7% şi 3.7% şi cu rata inflaţiei în luna martie 1998, care a constituit 5.3%. Astfel, în ceea ce priveşte compania Tudor-Auto S.R.L., valoarea activelor sale, în mărime de MDL 700,000 ar fi crescut până la MDL 925,400. Pierderile totale ar fi diminuat creşterea anuală a activelor sale până la MDL 462,700. În prima versiune, suma de MDL 462,700 a fost multiplicată cu un factor de 3.7 (coeficientul inflaţiei), ceea ce a rezultat în MDL 17,120,000 (EUR 1,968,077). În a doua versiune, suma de MDL 462,700 a fost multiplicată cu un factor de 5.3 (coeficientul inflaţiei), ceea ce a rezultat în MDL 24,523,000 (EUR 2,819,110). În ceea ce priveşte compania Triplu-Tudor S.R.L., valoarea activelor sale, în mărime de MDL 1,700,000, ar fi crescut până la MDL 2,247,400. Pierderile totale ar fi diminuat creşterea anuală a activelor sale până la MDL 1,123,700. În prima versiune, suma de MDL 1,123,700 a fost multiplicată cu un factor de 3.7 (coeficientul inflaţiei), ceea ce a rezultat în MDL 41,577,000 (EUR 4,779,600). În a doua versiune, suma de MDL 1,123,700 a fost multiplicată cu un factor de 5.3 (coeficientul inflaţiei), ceea ce a rezultat în MDL 59,556,000 (EUR 6,846,426). 66. Cu toate acestea, întreprinderile reclamante au considerat că sumele mai mici, care reprezentau primele versiuni, ar trebui luate în consideraţie de către Curte şi multiplicate cu numărul de ani de neexecutare. 67. În ceea ce priveşte prejudiciul moral, întreprinderile reclamante au susţinut că, în cazul acordării compensaţiilor cu titlu de prejudiciu material, ele nu vor pretinde compensaţii cu acest titlu. Totuşi, Tudor-Auto S.R.L. a solicitat EUR 25,000 cu titlu de prejudiciu moral suferit ca rezultat al casării ilegale a hotărârii judecătoreşti din 31 martie 1998 (a se vedea paragraful 48 de mai sus). 68. De asemenea, avocatul întreprinderilor a pretins EUR 75 pentru traducerea documentelor şi alte cheltuieli, precum şi EUR 2,000 cu titlu de costuri de reprezentare angajate în faţa Curţii. 69. Guvernul a susţinut că sumele pretinse de către întreprinderile reclamante cu titlu de prejudiciu material sunt exorbitante. El a contestat în primul rând credibilitatea rapoartelor, susţinând că acestea au fost întocmite în cadrul procedurilor care nu au legătură cu aceste cauze. În continuare, el a criticat decizia de a lua în consideraţie rata mai mare a inflaţiei în loc de rata mai mică a inflaţiei. Bazându-se pe o scrisoare de la Ministerul Finanţelor, el a mai susţinut faptul că multiplicarea sumelor creşterilor anuale a activelor companiilor cu 3.7 şi 5.3, care reprezentau coeficienţii inflaţiei, a fost greşită, deoarece pentru a calcula procentul creşterii, sumele trebuiau multiplicate cu 0.037 şi, respectiv, cu 0.053. Astfel, acest lucru a dus la o creştere artificială a valorilor. 70. În al doilea rând, Guvernul a prezentat date comparative cu privire la dinamicele pieţei asigurărilor în Republica Moldova. Ele reflectau faptul că venitul total al pieţei asigurărilor a crescut în anul 1997 cu 51.1%, în timp ce în anul 1998 el a scăzut cu 9%, iar apoi a crescut din nou cu 20.5% în anul 2000. El a mai prezentat statistici potrivit cărora piaţa asigurărilor a fost extrem de oscilantă, ceea ce a însemnat că unele companii au putut avea pierderi, în timp ce alte companii mari de asigurări au putut avea beneficii de la 50.6% până la 235.3%. Prin urmare, el a susţinut că rapoartele prezentate de către întreprinderile reclamante au fost speculative. 71. In fine, Guvernul a informat Curtea că pentru a determina suma prejudiciului pe care întreprinderile reclamante pretind că l-au suferit, el a dispus efectuarea unei evaluări economice şi contabile de către Centrul Naţional de Expertize Judiciare aflat în subordinea Ministerului Justiţiei („Centrul Naţional”). În legătură cu aceasta, doi experţi de la Centrul Naţional au fost solicitaţi să determine profitul ratat al întreprinderilor reclamante în anul 1997. 72. Într-un raport datat din 21 septembrie 2005, experţii au stabilit că profitul ratat pentru anul 1997 al Tudor-Auto S.R.L. reprezenta MDL 10,854 (EUR 1,247), iar al Triplu-Tudor S.R.L. MDL, 168,902 (EUR 19,416). 73. În ceea ce priveşte pretenţiile cu privire la prejudiciul moral, Guvernul a considerat suma pretinsă ca fiind excesivă şi a susţinut că EUR 1,000 ar fi suficienţi pentru a compensa compania Tudor-Auto S.R.L. în această parte. 74. De asemenea, Guvernul nu a fost de acord cu suma pretinsă pentru reprezentare, considerând-o excesivă şi irealistă în lumina situaţiei economice din ţară şi a salariului mediu lunar. 75. Având în vedere circumstanţele cauzei, Curtea consideră că chestiunea cu privire la aplicarea articolului 41 al Convenţiei nu este gata pentru decizie. Prin urmare, această chestiune urmează a fi rezervată, iar procedura ulterioară urmează să fie stabilită luând în consideraţie posibilitatea ajungerii la un acord între Guvernul Republicii Moldova şi întreprinderile reclamante (articolul 75 § 1 al Regulamentului Curţii).  DIN ACESTE MOTIVE, CURTEA, ÎN UNANIMITATE, 1.  Declară cererile admisibile;   2.  Hotărăşte că a avut loc o violare a articolului 6 § 1 al Convenţiei în ceea ce priveşte neexecutarea hotărârii judecătoreşti definitive pronunţată în favoarea companiei Triplu-Tudor S.R.L.;   3.  Hotărăşte că a avut loc o violare a articolului 6 § 1 al Convenţiei în ceea ce priveşte neexecutarea hotărârii judecătoreşti definitive pronunţată în favoarea companiei Tudor-Auto S.R.L. şi casarea ulterioară a acesteia;   4. Hotărăşte că a avut loc o violare a articolului 1 al Protocolului nr. 1 la Convenţie în ceea ce priveşte neexecutarea hotărârilor judecătoreşti definitive pronunţate în favoarea fiecăreia dintre întreprinderile reclamante;   5. Hotărăşte că a avut loc o violare a articolului 13 al Convenţiei pe motiv de lipsă a recursurilor efective în ceea ce priveşte pretenţiile întreprinderilor reclamante cu privire la neexecutarea hotărârilor judecătoreşti pronunţate în favoarea lor;   6. Hotărăşte (a) că chestiunea cu privire la aplicarea articolului 41 al Convenţiei nu este gata pentru decizie; prin urmare, (b) rezervă această chestiune; (c) invită Guvernul Republicii Moldova şi reclamantul să prezinte, în decursul următoarelor trei luni, observaţiile lor scrise cu privire la chestiunea respectivă şi, în special, să notifice Curtea cu privire la orice acord la care ei ar putea ajunge; (d) rezervă procedura ulterioară şi deleghează Preşedintelui Camerei competenţa de a stabili acelaşi lucru dacă va fi necesar. Redactată în limba engleză şi comunicată în scris la 9 decembrie 2008, în conformitate cu articolul 77 §§ 2 şi 3 al Regulamentului Curţii.       Lawrence Early Nicolas Bratza  Grefier Preşedinte