37278/03

©Documentul a fost pus la dispoziţie cu sprijinul Consiliului Superior al Magistraturii din România (www.csm1909.ro) şi al Institutului European din România (www.ier.ro). Permisiunea de a republica această traducere a fost acordată exclusiv în scopul includerii sale în baza de date HUDOC.   ©The document was made available with the support of the Superior Council of Magistracy of Romania (www.csm1909.ro) and the European Institute of Romania (www.ier.ro). Permission to re-publish this translation has been granted for the sole purpose of its inclusion in the Court’s database HUDOC.      Traducere din limba franceză Consiliul Europei Curtea Europeană a Drepturilor Omului Secţia a III-a HOTĂRÂREA din 1 aprilie 2008 în Cauza Nemeti împotriva României (Cererea nr. 37278/03) Strasbourg Devenită definitivă la 01.07.2008 Hotărârea devine definitivă în condiţiile prevăzute în art. 44 alin. (2) din Convenţie. Poate suferi modificări de formă.      În Cauza Nemeti împotriva României,      Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secţia a III-a), statuând în cadrul unei camere formate din:  Josep Casadevall, preşedinte,  Elisabet Fura-Sandström,  Corneliu Bîrsan,  Boštjan M. Zupančič  Alvina Gyulumyan,  Egbert Myjer,  Luis López Guerra, judecători, şi Stanley Naismith, grefier adjunct de secţie,      după ce a deliberat în camera de consiliu, la data de 11 martie 2008,      a pronunţat următoarea hotărâre, adoptată la aceeaşi dată:      PROCEDURA 1. La originea cauzei se află cererea nr. 37278/03, introdusă împotriva României, prin care un cetăţean al acestui stat, doamna Nastasia Nemeti (reclamanta), a sesizat Curtea la data de 23 octombrie 2002 în temeiul art. 34 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale (Convenţia).      2. Reclamanta a fost reprezentată de O. Podaru, avocat în Cluj-Napoca. Guvernul român (Guvernul) a fost reprezentat de agentul guvernamental, domnul R.H. Radu, de la Ministerul Afacerilor Externe.  3. Reclamanta s-a plâns în special de o atingere adusă dreptului său de acces la justiţie, datorită anulării recursului său de către Curtea de Apel pentru neplata taxei de timbru.  4. La 10 noiembrie 2006 Curtea a hotărât să comunice cererea întemeiată pe art. 6 alin. 1 din Convenţie Guvernului. Prevalându-se de dispoziţiile art. 29 alin. 3 al Convenţiei, Curtea a decis că admisibilitatea şi fondul cauzei vor fi examinate împreună.      ÎN FAPT  I. Circumstanţele cauzei      5. Reclamanta s-a născut în anul 1954 şi locuieşte la Cluj-Napoca.  6. Printr-o sentinţă din 17 iunie 1983, devenită definitivă la o dată neprecizată, Judecătoria Cluj-Napoca a constatat, la cererea părinţilor reclamantei, dreptul acestora de proprietate asupra unui teren de 5.755 m².  7. În urma decesului tatălui său, reclamanta a înaintat o acţiune în partaj împotriva mamei sale şi împotriva unor terţi. Printr-o sentinţă din 14 martie 1994, devenită definitivă la 14 septembrie 1994, aceeaşi instanţă a admis acţiunea şi a recunoscut dreptul de proprietate al reclamantei asupra suprafeţei de 4.830 m² din terenul menţionat anterior. Reclamanta şi-a înscris dreptul de proprietate în cartea funciară.  8. La 27 februarie 2001 reclamanta a demarat împotriva statului şi unor terţi o acţiune în constatare a dreptului său de proprietate asupra unui teren în suprafaţă de 4.830 m² situat la Floreşti şi a cerut anularea titlurilor de proprietate eliberate terţilor asupra acestui teren. Ea a menţionat că terenul în chestiune îi aparţinea, proprietatea fiind dobândită pe cale de uzucapiune şi de succesiune în baza sentinţelor definitive din 17 iunie 1983 şi 14 martie 1994.  9. Reclamanta a susţinut că a plătit 32.000.000 lei româneşti (ROL), adică echivalentul a 1.171,49 euro, cu titlu de taxă de timbru în cadrul acestui proces.  10. Printr-o sentinţă din 15 martie 2002 Judecătoria Cluj-Napoca a respins acţiunea. Bazându-se pe ansamblul mijloacelor de probă administrate la dosar, în special pe o expertiză tehnică, instanţa a considerat că terenul în litigiu nu era identic cu cel aparţinând reclamantei în baza sentinţelor din 17 iunie 1983 şi 14 martie 1994.  11. Reclamanta a înaintat apel împotriva acestei sentinţe, susţinând că Judecătoria nu evaluase corect mijloacele de probă administrate la dosar. Ea afirmă că a fost obligată să plătească circa 16.000.000 ROL (adică 506,47 euro) cu titlu de taxă de timbru.  12. Printr-o hotărâre judecătorească din 10 octombrie 2002 Tribunalul Cluj a respins apelul reclamantei pe motiv că terenul în litigiu nu-i aparţinea şi că nu putea invoca uzucapiunea, condiţiile prevăzute de lege nefiind îndeplinite în cazul în speţă.  13. Reclamanta a făcut recurs în anulare împotriva acestei hotărâri judecătoreşti, considerând că instanţele comiseseră erori grave de fapt şi de drept.  14. În cursul şedinţei din 2 februarie 2003, Curtea de Apel Cluj a dispus ca reclamanta să plătească taxa de timbru în sumă de 16.762.500 ROL (adică 471 euro). Reclamanta a cerut să fie scutită, dar cererea sa a fost respinsă fără nicio motivaţie printr-o decizie din 16 aprilie 2003 a Direcţiei impozite şi taxe locale a Consiliului Local Cluj, care, potrivit declaraţiei reclamantei, nu i-a fost comunicată.  15. În cursul şedinţei din 21 aprilie 2003 Curtea de Apel a indicat că reclamanta nu a plătit 100.000 ROL, adică 2,83 euro, taxa de timbru, şi a ordonat reprezentantei reclamantei, care nu era prezentă la şedinţă, să plătească suma datorată integral. Reprezentanta reclamantei a declarat că se afla în imposibilitatea de a plăti suma cerută şi că nu avea cunoştinţă de respingerea cererii de scutire a reclamantei de către Consiliul local.  16. Printr-o hotărâre judecătorească definitivă din aceeaşi zi, Curtea de Apel, după ce a ridicat din oficiu excepţia de nulitate a recursului reclamantei, l-a anulat pentru neplata taxei de timbru. Ea a constatat că cererea de scutire a taxei de timbru a reclamantei fusese respinsă, că aceasta fusese citată legal cu menţiunea obligaţiei de a plăti taxa de timbru şi că nu respectase această obligaţie, impusă de articolul 20 alin. 3 din Legea nr. 146/1997 privind taxa de timbru.  17. Din actele doveditoare trimise Curţii reiese că, fiind casnică, reclamanta nu încasa venituri la vremea aceea şi că soţul său încasa salariul lunar de circa 2.500.000 ROL, adică 68,35 euro. II. DREPTUL INTERN PERTINENT  18. Dispoziţiile legale pertinente sunt descrise în Hotărârile Weissman şi alţii împotriva României (nr. 63945/00, paragrafele 20-21, CEDH 2006-... (extrase)) şi Iorga împotriva României (nr. 4227/02, paragrafele 22-25, 25 ianuarie 2007).                     ÎN DREPT      I. Asupra pretinsei încălcări a art. 6 alin. 1 din Convenţie 19. Reclamanta se plânge că a fost privată de dreptul de acces la justiţie datorită respingerii recursului său pentru neplata taxei de timbru, a cărei cifre era excesivă şi nejustificată. Ea invocă art. 6 alin. 1 din Convenţie, care prevede următoarele în partea sa pertinentă:  « Orice persoană are dreptul la judecarea echitabilă a cauzei sale (...) de către o instanţă (...) care va hotărî (...) asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil (...) »    A. Asupra admisibilităţii  20. Curtea constată că plângerea nu este în mod manifest neîntemeiată în sensul art. 35 alin. 3 din Convenţie. De asemenea, ea constată că aceasta nu prezintă niciun alt motiv de inadmisibilitate. Trebuie deci declarată admisibilă. Asupra fondului  1. Argumentele părţilor  21. Guvernul subliniază că România nu este unicul stat membru al Consiliului Europei care cere reclamanţilor să plătească anticipat taxele de timbru în cauzele civile şi comerciale. Această practică este conformă cu articolul 6 alin. 1 din Convenţie (Tolstoy-Miloslavsky împotriva Regatului Unit al Marii Britanii, 13 iulie 1995, seria A nr. 316-B, pag. 80-81, paragraful 61). Citând cauza Philis împotriva Greciei (nr. 18989/91, Hotărârea din 12 octombrie 1994), el consideră în plus că obligaţia în sine de a plăti taxele de timbru prorata nu este contrară Convenţiei.  22. Guvernul consideră că prezenta cauză este diferită de cauzele Weissman şi alţii împotriva României şi Iorga împotriva României, ţinând cont de faptul că în cazul în speţă Ministerul Finanţelor nu era parte în proces aşa cum se întâmpla în cauzele citate anterior. El subliniază că Consiliul local este cel care a respins cererea de scutire a reclamantei.  23. Guvernul constată în fine că reclamanta a obţinut sentinţe pe fond atât în primul grad cât şi în apel şi că cifra taxei de timbru de plătit în recurs, adică 471 euro, nu era prea ridicată.  24. Reclamanta consideră că în cazul în speţă instanţele naţionale nu au păstrat un echilibru just între interesele sale şi cele ale statului de a încasa cheltuielile de judecată necesare funcţionării sistemului judiciar. Ea subliniază că nu a primit nicio comunicare asupra deciziei de refuz, de altfel nemotivată, de a-i acorda o scutire sau o eşalonare şi că în ziua judecării recursului Curtea de Apel i-a acordat un termen de două ore pentru a plăti taxa de timbru.  25. Ea adaugă că, în cazul său, faptul că procesul este într-o fază avansată nu are importanţă, în măsura în care instanţa de recurs, judecând cauza în fapt şi în drept, ar fi putut să-i admită acţiunea. Din moment ce calea recursului este prevăzută de legislaţia naţională, împiedicarea folosirii ei este, în opinia sa, contrară articolului 6 din Convenţie. Reclamanta concluzionează că suma pe care trebuia să o plătească în recurs era foarte ridicată în raport cu veniturile familiei sale şi reprezenta veniturile lor întregi pe o perioadă de circa şapte luni.  2. Aprecierea Curţii  26. Curtea constată că în cazul în speţă recursul reclamantei înaintat în cadrul unei acţiuni în constatare a dreptului său de proprietate a fost anulat pentru neplata taxei de timbru a cărei cifră a fost calculată sub forma unui procent din valoarea în litigiu. În privinţa scopului legitim urmărit, Curtea admite că un asemenea sistem vizează restrângerea acţionărilor abuzive în justiţie şi strângerea de fonduri pentru bugetul justiţiei. Prin urmare trebuie examinat caracterul proporţional al limitării la dreptul de acces la justiţie în prezenta cauză (a se vedea, Iorga citat anterior, paragraful 41).  27. Curtea a soluţionat de mai multe ori cauze ce au ridicat probleme similare celei a cazului în speţă şi a constatat încălcarea art. 6 alin. 1 din Convenţie (Weissman şi alţii împotriva României citat anterior, paragrafele 32-44 şi Iorga împotriva României citat anterior, paragrafele 34-52). După ce a examinat toate elementele ce i-au fost prezentate, Curtea consideră că Guvernul nu a expus niciun fapt şi niciun argument care ar putea conduce la o concluzie diferită în prezentul caz.  28. Într-adevăr, Curtea constată că în cazul în speţă taxa datorată se ridica la 16.762.500 ROL, adică 471 euro. Această sumă era în mod vădit foarte ridicată raportat la situaţia concretă a reclamantei deoarece depăşea de peste şase ori suma totală a veniturilor lunare a familiei sale. Prin urmare, Curtea consideră că cifra taxei reprezenta o sarcină excesivă pentru reclamantă şi că este greu de imaginat cum ar fi putut să facă rost prin mijloace proprii de suma impusă.  29. Or, dacă este adevărat că sistemul naţional prevedea pentru persoanele care nu dispuneau de resurse suficiente posibilitatea de a obţine o scutire a taxei de timbru, nu e mai puţin adevărat că Curtea a considerat-o deja nesatisfăcătoare potrivit cerinţelor art. 6 alin. 1 din Convenţie (Weissman şi alţii împotriva României (decizie), nr.63945/00, 28 septembrie 2004 şi Iorga citat anterior, paragrafele 47-49). Desigur, în prezenta cauză, Direcţia impozite şi taxe locale a Consiliului local este cea care a respins cererea de scutire a reclamantei. Ca urmare, era vorba despre o autoritate administrativă care a pronunţat decizia fără a o motiva. Or, Guvernul nu a oferit jurisprudenţa instanţelor interne care să poată stabili că o asemenea decizie putea face obiectul unui recurs efectiv în dreptul intern.  30. Curtea nu contestă că în prezenta cauză, spre deosebire de cauzele Weissman şi alţii şi Iorga citate anterior, nici Ministerul Finanţelor nici Consiliul local nu erau parte în proces. Cu toate acestea, Curtea constată că Curtea de Apel, anulând recursul reclamantei, pentru neplata taxei de timbru, nu a examinat decizia de respingere a cererii de scutire.  31. Curtea constată că în dreptul român Legea nr. 146/1997 a fost modificată de Legea nr. 195 din 25 mai 2004 care prevede că acordarea de scutiri, de reduceri sau de reeşalonări pentru plata taxei de timbru ţine de-acum de competenţa instanţelor. În ciuda acestui lucru, această posibilitate nu exista la vremea faptelor.  32. Pe baza acestor elemente şi după ce a făcut o apreciere de ansamblu asupra faptelor, Curtea nu întrevede motive care să justifice îndepărtarea de jurisprudenţa sa citată anterior. Prin urmare, s-a încălcat art. 6 alin. din Convenţie.  II. ASUPRA PRETINSEI ÎNCĂLCĂRI A ART. 1 DIN PROTOCOLUL NR. 1 LA CONVENŢIE  33. Reclamanta se plânge de o încălcare a art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie, menţionând că i-a fost imposibil să obţină restituirea terenului în cauză. 34. Curtea constată că acest capăt de cerere este legat de cel examinat mai sus şi trebuie de asemenea să fie declarat admisibil. Cu toate acestea, pe baza concluziilor sale potrivit art. 6 alin. 1 din Convenţie, Curtea nu ar putea face speculaţii asupra rezultatului acţiunii în restituire dacă cerinţele dreptului de acces la justiţie ar fi fost respectate în faţa instanţelor interne. 35. Prin urmare, ea consideră că nu trebuie statuat asupra temeiniciei capătului de cerere întemeiat pe art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie (a se vedea, Iorga citat anterior, paragraful 60 şi Vlasia Grigore Vasilescu împotriva României, nr. 60868/00, paragrafele 50 şi 51, 8 iunie 2006).      III. Asupra aplicării art. 41 din Convenţie      36. În conformitate cu art. 41 din Convenţie, "În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenţiei sau a protocoalelor sale şi dacă dreptul intern al înaltei părţi contractante nu permite decât o înlăturare incompletă a consecinţelor acestei încălcări, Curtea acordă părţii lezate, dacă este cazul, o satisfacţie echitabilă."      A. Prejudiciu      37. Reclamanta cere 555.496 euro cu titlu de prejudiciu material, şi anume valoarea de piaţă a terenului ce a făcut obiectul litigiului în dreptul intern şi 10.000 euro cu titlu de prejudiciu moral pe care l-ar fi suferit. 38. Guvernul consideră că, în privinţa prejudiciului material, nu există o legătură de cauzalitate între prejudiciul invocat şi pretinsa încălcare a Convenţiei. În plus, în opinia sa, Curtea nu ar putea face speculaţii asupra rezultatului procesului în cazul în care recursul reclamantei nu ar fi fost anulat pentru neplata taxei de timbru. În ceea ce priveşte prejudiciul moral invocat, Guvernul consideră că nici aici nu există o legătură de cauzalitate între suma cerută cu acest titlu şi pretinsa încălcare a Convenţiei. El consideră că această sumă este, oricum, excesivă faţă de jurisprudenţa Curţii în materie. 39. Curtea constată că în cazul în speţă singura bază de reţinut pentru acordarea unei satisfacţii echitabile constă în faptul că reclamanta nu a beneficiat de un drept de acces la justiţie, cu încălcarea art. 6 alin. 1 din Convenţie. 40. Pe baza elementelor de care dispune, Curtea consideră că reclamanta nu a demonstrat că prejudiciul material invocat este efectiv rezultatul anulării recursului său pentru neplata taxei de timbru (a se vedea, mutatis mutandis, Kudla împotriva Poloniei [GC], nr.30210/96, paragraful 164, ECHR 2000-XI, Dactylidi împotriva Greciei, nr. 52903/99, paragraful 57, 27 martie 2003 şi Iorga citat anterior, paragraful 64). În orice caz, Curtea nu ar putea face speculaţii asupra rezultatului proceselor interne dacă încălcarea dreptului de acces la justiţie nu ar fi avut loc. În consecinţă, nimic nu justifică acordarea unei despăgubiri reclamantei pentru acest capăt de cerere. 41. În privinţa prejudiciului moral, Curtea admite că reclamanta a putut suferi o frustrare datorită anulării recursului său. Statuând în echitate, îi alocă 4.000 euro cu acest titlu.      B. Costuri şi cheltuieli      42. Reclamanta cere de asemenea 1.977,96 euro pentru costurile şi cheltuielile suportate în faţa instanţelor interne şi a Curţii, din care 300 euro cu titlu de onorarii pentru avocat şi 1.677,96 euro cu titlu de taxă de timbru. Ea prezintă acte doveditoare pentru unele cheltuieli de judecată dar nu şi pentru onorariile avocatului.  43. Guvernul constată că reclamanta nu a prezentat acte doveditoare pentru onorariile avocatului dar nu se opune să i se aloce o sumă corespunzătoare cheltuielilor necesare cu condiţia să fie reală, demonstrată şi să aibă o legătură de cauzalitate cu cauza.  44. În conformitate cu jurisprudenţa Curţii, un reclamant nu poate obţine rambursarea costurilor şi cheltuielilor sale decât în măsura în care se stabileşte realitatea, necesitatea şi caracterul rezonabil al cuantumului lor. În cauză, ţinând cont de elementele aflate în posesia sa şi de criteriile menţionate anterior, Curtea consideră rezonabilă suma de 1.680 euro pentru toate cheltuielile şi o acordă reclamantei. C. Majorări de întârziere      45. Curtea hotărăşte să aplice majorările de întârziere echivalente cu rata dobânzii pentru facilitatea de credit marginal practicată de Banca Centrală Europeană, la care se vor adăuga trei puncte marginale. PENTRU ACESTE MOTIVE, CURTEA, ÎN UNANIMITATE: 1. declară cererea admisibilă ;      2. hotărăşte că s-a încălcat art. 6 alin. 1 din Convenţie ;   3. hotărăşte că nu trebuie examinat capătul de cerere întemeiat pe art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie; 4. hotărăşte a) că statul pârât trebuie să plătească reclamantei, în termen de 3 luni de la data rămânerii definitive a hotărârii, în conformitate cu art. 44 alin. 2 din Convenţie, 4.000 euro (patru mii euro) pentru prejudiciul moral şi 1.680 euro (una mie şase sute opt zeci euro) pentru costuri şi cheltuieli ; b) că sumele respective vor fi convertite în moneda statului pârât la rata de schimb din ziua plăţii la care se va adăuga orice sumă putând fi datorată cu titlu de impozit ;      c) că, începând de la data expirării termenului amintit şi până la momentul efectuării plăţii, suma va fi majorată cu o dobândă simplă, a cărei rată este egală cu rata dobânzii pentru facilitatea de credit marginal practicată de Banca Centrală Europeană, la care se vor adăuga trei puncte procentuale;      5. respinge cererea de acordare a unei satisfacţii echitabile pentru rest.      Redactată în limba franceză, apoi comunicată în scris, la data de 1 aprilie 2008, în aplicarea art. 77 alin. 2 şi 3 din Regulament. Josep Casadevall, preşedinte Stanley Naismith, grefier adjunct