37380/03

©Documentul a fost pus la dispoziţie cu sprijinul Consiliului Superior al Magistraturii din România (www.csm1909.ro) şi al Institutului European din România (www.ier.ro). Permisiunea de a republica această traducere a fost acordată exclusiv în scopul includerii sale în baza de date HUDOC.   ©The document was made available with the support of the Superior Council of Magistracy of Romania (www.csm1909.ro) and the European Institute of Romania (www.ier.ro). Permission to re-publish this translation has been granted for the sole purpose of its inclusion in the Court’s database HUDOC.       Secţia a treia   CAUZA BALCAN ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI   (Cererea nr. 37380/03)   Hotărâre   Strasbourg   29 iulie 2008   Definitivă   29/10/2008     Această hotărâre poate suferi modificări de formă.   În cauza Balcan împotriva României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secţia a treia), reunită într-o cameră compusă din: Josep Casadevall, preşedinte, Elisabet Fura-Sandström, Corneliu Bîrsan, Boštjan M. Zupančič, Alvina Gyulumyan, Egbert Myjer, Luis López Guerra, judecători, şi Santiago Quesada, grefier de secţie,   după ce a deliberat în camera de consiliu, la 8 iulie 2008, pronunţă prezenta hotărâre, adoptată la aceeaşi dată:   Procedura   1. La originea cauzei se află cererea nr. 37380/03 îndreptată împotriva României, prin care un resortisant al acestui stat, domnul Ion Balcan („reclamantul”), a sesizat Curtea la 25 septembrie 2003 în temeiul art. 34 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale („convenţia”). 2. Reclamantul este reprezentat în faţa Curţii de D.M. Calueanu, avocat din Bucureşti. Guvernul român („Guvernul”) este reprezentat de agentul guvernamental, Răzvan‑Horaţiu Radu, din cadrul Ministerului Afacerilor Externe. 3. Reclamantul se plânge, în temeiul art. 6 § 1din convenţie, de durata procedurii civile şi de neexecutarea a două hotărâri judecătoreşti definitive prin care se dispunea reconstruirea casei sale şi plata de daune-interese. Acesta invocă totodată, în temeiul art. 8 din convenţie şi art. 1 din Protocolul nr. 1 la convenţie, o atingere adusă vieţii sale private şi de familie şi, respectiv, o atingere adusă dreptului la respectarea bunurilor sale. 4. La 4 septembrie 2006, Curtea a hotărât să comunice Guvernului cererea. În conformitate cu art. 29 § 3 din convenţie, aceasta a hotărât, de asemenea, că admisibilitatea şi fondul cauzei vor fi examinate împreună. Atât reclamantul, cât şi Guvernul au depus observaţii scrise.   În fapt   I. Circumstanţele cauzei   5. Reclamantul, Ion Balcan, este resortisant român, s-a născut în 1958 şi are domiciliul în Galaţi.   A. Originea cauzei   6. La 24 mai 2001, reclamantul a cumpărat o casă în care a locuit apoi cu soţia sa şi fiicele lor în vârstă de 13 şi 15 ani în 2001. Casa, fără etaj, avea o suprafaţă de 93,28 m2 şi trei camere, două vestibuluri, o bucătărie, o baie şi o debara. 7. În 2001 şi 2002, autorităţile locale au efectuat lucrări de canalizare pe străzile învecinate. 8. La 23 mai şi 14 iunie 2002, reclamantul a încheiat contracte de asigurare a locuinţei pentru casă. 9. La 9 iulie 2002, ca urmare a unei ploi abundente şi a lucrărilor efectuate, casa reclamantului a fost avariată grav. 10. La 10 iulie 2002, Inspectoratul de Stat în Construcţii („inspectoratul”) a examinat imobilul, a constatat că prezenta „un risc iminent de prăbuşire” şi i-a recomandat reclamantului să nu mai locuiască acolo. 11. La 2 septembrie 2002, primăria a pus la dispoziţia reclamantului şi familiei acestuia o locuinţă socială în suprafaţă totală de aproximativ 50 m2, în schimbul unei chirii lunare de 177 775 ROL. Locuinţa avea două camere, o bucătărie, o baie, un vestibul, un balcon, o magazie, o cămară şi un oficiu. S-a încheiat un contract de închiriere pe durată de un an. 12. La 16 septembrie 2002, ca răspuns la cererea reclamantului de a fi scutit de plata impozitelor pentru casa distrusă, primăria l-a informat că nu exista un cadru legislativ care să permită un răspuns favorabil cererii sale şi că scutirea de la plata impozitelor nu se putea obţine decât în caz de vânzare a imobilului sau de demolare a acestuia în temeiul unei autorizaţii eliberate în acest sens.   B. Acţiunea în justiţie pentru reconstruirea imobilului   13. La 22 iulie 2002, reclamantul a sesizat Tribunalul Galaţi cu o acţiune împotriva consiliului municipal, inspectoratului şi societăţilor comerciale I. şi A. care efectuaseră lucrările, în vederea obligării acestora la reconstruirea casei sale. 14. La 31 iulie 2002, tribunalul a constatat că nu avea competenţă să soluţioneze cauza şi a trimis dosarul Judecătoriei Galaţi, care a pus-o pe rol. 15. La 12 septembrie 2002, reclamantul, reprezentat prin avocat, a solicitat o amânare pentru modificarea acţiunii sale. 16. La o dată neprecizată, acesta a solicitat anchetarea companiei care îi asigurase locuinţa. 17. La 17 octombrie 2002, instanţa a acordat reclamantului un termen pentru plata drepturilor de timbru aferente acestei ultime cereri. 18. Potrivit Guvernului, au avut loc termene la 14 noiembrie şi 9 decembrie 2002 şi s-au acordat amânări la cererea reclamantului şi a consiliului municipal. 19. La 23 ianuarie 2003, reclamantul a renunţat la cererea pentru anchetarea companiei de asigurări şi a solicitat o expertiză, pe care instanţa a admis-o. 20. La 20 februarie 2003, societatea I. a solicitat suspendarea judecăţii cauzei pe motiv că fusese pusă sub supraveghere în vederea privatizării. Avocatul reclamantului nu s-a opus. 21. La 10 martie 2003, la cererea reclamantului, s-a reluat examinarea cauzei şi s-a stabilit termen pe 3 aprilie 2003, dată la care s-a acordat o amânare la cererea avocatului reclamantului. 22. La 7 aprilie 2003, reclamantul a solicitat asistenţa Ministerului de Justiţie, considerând că examinarea acţiunii sale a fost amânată în mod nejustificat. 23. La 8 mai 2003, s-a acordat o amânare la cererea societăţii A. 24. La 12 iunie 2003, cererea reclamantului pentru recuzarea unui judecător a fost respinsă. 25. La 20 iunie 2003, raportul de expertiză întocmit a fost depus la dosar. Reclamantul a formulat obiecţii împotriva raportului, la care expertul a răspuns. 26. Prin hotărârea din 9 iulie 2003, instanţa a respins, ca nefondată, acţiunea din 22 iulie 2002. 27. La 30 iulie 2003, reclamantul a solicitat prelungirea contractului său de închiriere pentru locuinţa socială pe care o ocupa împreună cu familia (supra, pct. 11). 28. La 19 august 2003, contractul s-a prelungit cu un an. 29. Reclamantul a formulat apel împotriva hotărârii sus-menţionate. Apelul a fost respins prin hotărârea tribunalului din 13 ianuarie 2004. Acesta a formulat recurs împotriva hotărârii, plângându-se de faptul că instanţele inferioare ar fi analizat cu superficialitate probele aflate la dosar. Reclamantul preciza, de asemenea, că, în urma distrugerii casei, el şi membrii familiei nu au mai avut nicio locuinţă timp de circa două luni. 30. La 27 septembrie 2004, contractul de închiriere al reclamantului s-a prelungit cu încă un an. 31. Prin hotărârea definitivă din 22 martie 2005, Curtea de Apel Galaţi a admis recursul, a admis acţiunea şi a obligat consiliul municipal, inspectoratul şi cele două societăţi („debitoarele”) la reconstruirea casei reclamantului, cu daune cominatorii în valoare de 1 000 000 ROL pe zi de întârziere, cu începere de la data pronunţării hotărârii şi până la terminarea reconstrucţiei. Curtea de apel a reţinut următoarele:   „Din probele aflate la dosar reiese că degradarea imobilului a fost consecinţa mai multor factori [...]. Astfel, sunt consideraţi răspunzători: Consiliul Municipal, în calitate de proprietar al domeniului public [...] şi beneficiar al proiectului [...], societăţile pârâte I. şi A., în calitate de contractori ai proiectului, şi inspectoratul, în calitate de autoritate de control privind respectarea legislaţiei în domeniul construcţiilor [...] Pe de altă parte, nu se reţine nicio greşeală a reclamantului, proprietarul bunului.”   32. Hotărârea a rămas definitivă la 1 aprilie 2005. 33. La 8 iunie şi 7 decembrie 2005, curtea de apel a respins contestaţia în anulare şi, respectiv, cererea de revizuire, introduse de inspectorat împotriva hotărârii din 22 martie 2005.   C. Executarea silită a hotărârii din 22 martie 2005   34. La 6 aprilie 2005, reclamantul s-a adresat consiliului municipal, inspectoratului şi societăţilor în vederea executării hotărârii din 22 martie 2005. 35. La 4 mai 2005, acesta s-a prezentat la departamentul de relaţii publice al primăriei pentru acelaşi motiv. 36. La 6 mai 2005, la cererea reclamantului, hotărârea a fost învestită cu formulă executorie. 37. În scrisoarea din 6 iunie 2005, reclamantul a indicat grefei următoarele:   „A fi proprietar, a plăti impozite pentru propria casă distrusă ca şi când ar fi în bune condiţii, locuind în schimb într-o locuinţă socială a cărei suprafaţă este inferioară unei jumătăţi din cea a căminului iniţial, a plăti lunar 200 000 ROL chirie, precum şi 2 000 000 ROL pentru cheltuieli, deşi la dispoziţie se află numai un venit lunar de circa 4 000 000 ROL, pentru o familie de patru persoane, constituie o nedreptate.”   38. Tot la 6 iunie 2005, reclamantul s-a adresat unui executor judecătoresc pentru executarea hotărârii. La aceeaşi dată, executorul judecătoresc a solicitat judecătoriei încuviinţarea executării silite. Instanţa a admis cererea. 39. Prin somaţia din 13 iunie 2005, primăria a atras reclamantului atenţia asupra faptului că nu mai plătise chiria pe lunile ianuarie–mai 2005 pentru locuinţa socială şi că, în consecinţă, trebuia să iniţieze procedura în justiţie în vederea rezilierii contractului de închiriere. 40. La 27 iunie 2005, executorul a calculat cheltuielile de executare în sarcina debitoarelor şi a întocmit un proces-verbal în acest sens. 41. La 28 iunie 2005, executorul le-a somat pe debitoare să se conformeze hotărârii în termen de 10 zile. 42. Prin scrisorile din 13 şi 14 iulie 2005, societăţile debitoare l-au informat pe executor că intenţionau să execute hotărârea, dar au insistat asupra obligaţiei prealabile a reclamantului de a obţine autorizaţie de construire. De asemenea, acestea considerau că daunele cominatorii stabilite în hotărâre nu vor deveni aplicabile decât din momentul în care reclamantul le va prezenta documentele în cauză. 43. La 20 iulie 2005, executorul a întocmit un proces-verbal potrivit căruia societăţile erau de acord cu reconstruirea locuinţei reclamantului, dar că nu începuseră lucrările până la acea dată pe motiv că nu aveau autorizaţia necesară. De această dată, reclamantul a solicitat îngheţarea conturilor societăţilor până la recuperarea daunelor cominatorii prevăzute de hotărârea din 22 martie 2005. 44. La aceeaşi dată, reclamantul s-a prezentat la sediul societăţii A., unde s-a întâlnit cu reprezentanţii societăţilor debitoare, care l-au asigurat că erau dispuşi să reconstruiască imobilul, dar că le era imposibil să înceapă lucrările până când reclamantul nu le prezintă autorizaţia de construire. Aceştia au subliniat că, în temeiul legii, era obligaţia proprietarului să obţină autorizaţia şi s-au angajat să înceapă reconstrucţia imediat ce reclamantul le va prezenta autorizaţia. Acesta considera, la rândul său, că cei patru debitori erau obligaţi să procedeze la reconstrucţia casei, că se scurseseră peste 4 luni de la hotărârea curţii de apel şi că nu era obligaţia lui să obţină autorizaţia. Cu această ocazie, s-a întocmit un proces-verbal pe care reclamantul a refuzat să îl semneze. 45. La 25 iulie 2005, executorul a solicitat băncii B. îngheţarea conturilor societăţii A. pentru o sumă de 146 180 000 ROL, reprezentând daunele cominatorii calculate începând de la 22 martie 2005. 46. La 27 iulie 2005, reclamantul a sesizat judecătoria cu o cerere de ordonanţă preşedinţială împotriva societăţii A., pentru acordarea de daune-interese (a se vedea procedura descrisă infra, pct. D). 47. La 11 august 2005, reclamantul a solicitat primăriei eliberarea de urgenţă a autorizaţiei necesare reconstruirii casei sale. 48. La 12 august 2005, banca l-a informat pe executor că oprise în cont, pe numele reclamantului, suma care făcea obiectul popririi şi că o va vira în contul acestuia. 49. La 15 august 2005, reclamantul a reiterat cererea pentru acordarea autorizaţiei de construire. 50. La 16 august 2005, executorul a solicitat băncii suspendarea popririi pe motiv că reclamantul introdusese o cerere de ordonanţă preşedinţială (supra, pct. 46). 51. Prin încheierea din 17 august 2005, judecătoria a respins cererea, introdusă de societatea A., pentru pronunţarea unei ordonanţe preşedinţiale de suspendare a executării. 52. La 22 august 2005, reprezentanţii consiliului municipal, ai societăţilor debitoare şi ai inspectoratului au întocmit un proces-verbal prin care se obligau să înceapă lucrările dat fiind că reclamantul solicitase autorizaţia de construire (supra, pct. 47). Din procesul-verbal reiese totodată că aceştia s‑au deplasat la amplasamentul imobilului, însoţiţi de doi terţi, şi că reclamantul refuzase să îi primească, solicitând o locuinţă cu patru încăperi pe durata lucrărilor şi cerând demolarea vechiului imobil şi construirea unuia nou în acelaşi loc, cu respectarea dimensiunilor celui dintâi. 53. La 24 august 2005, executorul a solicitat băncii indisponibilizarea sumei poprite (supra, pct. 48) până la soluţionarea acţiunii reclamantului. L-a informat totodată pe reclamant că va solicita în scris alocarea sumei în cauză ulterior soluţionării litigiului. 54. Printr-o hotărâre din 13 septembrie 2005, judecătoria a admis contestaţia la executare silită formulată de societatea A. şi a anulat actele de executare, reţinând faptul că reclamantul nu a prezentat autorizaţia de construire prevăzută de lege. Recursul reclamantului împotriva hotărârii a fost anulat prin hotărârea tribunalului din 6 februarie 2006, pentru neprezentarea motivelor de recurs în termenul prevăzut de lege. 55. Tot la 13 septembrie 2005, reclamantul a solicitat primăriei eliberarea autorizaţiei solicitate. 56. Acesta a reiterat cererea la 14 septembrie 2005, dată la care acesta s-a prezentat la primărie la ora 13:30, însoţit de un terţ. Din procesul-verbal întocmit de reclamant şi semnat de către acesta şi terţ reiese că a fost informat de un funcţionar al primăriei că nu avea să îi predea niciun document şi că toate documentele solicitate se aflau la departamentul juridic. 57. Reiese din observaţiile reclamantului ca răspuns la cele ale Guvernului că, la 14 septembrie 2005, ora 14:30, acesta s-a prezentat din nou la sediul primăriei, unde s-a întâlnit cu primarul, şeful departamentului juridic şi şeful departamentului de urbanism, care l-au informat că va primi autorizaţia solicitată dacă îşi dădea consimţământul pentru proiectul de „consolidare” a casei pe care aceştia i-l prezentau. Potrivit aceloraşi observaţii, reclamantul a respins proiectul, considerând că era necesară reconstruirea totală a casei. 58. Guvernul a prezentat, în anexa la observaţiile sale, o scrisoare din 14 septembrie 2005 adresată reclamantului de către primărie – care neagă că ar fi luat cunoştinţă de aceasta – având următorul cuprins:   „Având în vedere înfăţişarea dumneavoastră în persoană, la 14 septembrie 2005, orele 15, la biroul primarului [...] şi faptul că, în prezenţa sa, precum şi în prezenţa şefului departamentului de urbanism [...] şi a şefului departamentului juridic [...], aţi refuzat primirea autorizaţiei de construire din 9 septembrie 2005, invocând nelegalitatea acestui act, vă invităm să procedaţi de urgenţă la punerea la dispoziţie a amplasamentului [...] în vederea executării hotărârii judecătoreşti şi a prezentului act administrativ.”   59. La 19 şi 21 septembrie 2005, reclamantul a reiterat cererea pentru autorizaţia de construire. 60. La 30 septembrie 2005, reclamantul a pus imobilul distrus la dispoziţia societăţilor debitoare în vederea reconstruirii acestuia. 61. La 20 şi 27 octombrie 2005, reclamantul a solicitat primăriei eliberarea în regim de urgenţă a autorizaţiei. La 31 octombrie 2005, aceasta i-a aprobat cererile şi i-a eliberat autorizaţia. 62. La 14 noiembrie 2005, societatea I. a întocmit un proces-verbal la locul amplasării imobilului, în care preciza că accesul la reţeaua electrică şi cea de gaze fusese întrerupt. 63. La 23 noiembrie 2005, reclamantul şi societăţile debitoare au convenit termenele de executare a construcţiei. Între 23 noiembrie şi 23 decembrie 2005, societăţile trebuiau să demoleze complet imobilul avariat, să cureţe terenul şi să instaleze panouri. Între 23 decembrie 2005 şi 15 martie 2006, având în vedere suspendarea lucrărilor de construcţie pe perioada iernii, societăţile s-au angajat să pregătească documentele tehnice necesare construcţiei. În perioada 15 martie – 1 mai 2006, a fost executată fundaţia imobilului. Părţile au convenit ca, la 1 septembrie 2006, lucrările de zidărie, ca şi pilonii, plafoanele şi acoperişul să fie gata. Finisajele şi predarea construcţiei către proprietar trebuiau să aibă loc la 15 octombrie 2006. 64. În observaţiile sale ca răspuns la cele ale Guvernului, reclamantul afirmă că lucrările de demolare au fost demarate la început de decembrie 2005 şi s-au desfăşurat până la 21 decembrie 2005. 65. La 28 decembrie 2005, reclamantul, însoţit de soţia sa şi un martor, s-a prezentat la locul imobilului şi a constatat că acesta nu fusese demolat integral şi că nu mai existau panouri în jurul terenului. Cu această ocazie, s-a întocmit un proces-verbal semnat de reclamant, soţie şi martor. 66. La 15 martie 2006, reclamantul s-a adresat din nou executorului judecătoresc în vederea executării hotărârii. 67. La 16 martie 2006, reclamantul, însoţit de doi martori, s-a prezentat la locul imobilului şi a constatat că lucrările de construcţie nu fuseseră începute. Reclamantul şi celelalte două persoane au semnat un alt proces-verbal, depus la consiliul municipal. 68. Prin somaţia executorului din 7 aprilie 2006, societăţile au fost obligate să plătească reclamantului daune cominatorii calculate în temeiul hotărârii din 22 martie 2005 (infra, pct. 103). 69. La 11 aprilie 2006, reclamantul şi-a dat consimţământul pentru reconstrucţia imobilului în baza schiţelor prezentate de societatea A. 70. La 17 aprilie 2006, societatea I. a sesizat judecătoria cu o contestaţie la executarea silită, solicitând anularea actelor de executare întreprinse de executor începând cu somaţia din 7 aprilie 2006 (a se vedea infra, procedura descrisă la pct. F). 71. La 27 aprilie 2006, reclamantul, însoţit de doi martori, s-a deplasat din nou la locul imobilului şi a întocmit un proces-verbal similar celui din 16 martie 2006. Procesul-verbal a fost depus la consiliul municipal. 72. La 15 mai 2006, la solicitarea reclamantului, primăria a cerut societăţilor să reia de urgenţă lucrările în vederea executării hotărârii din 22 martie 2005. 73. La 29 mai 2006, reprezentanţii societăţilor au întocmit un proces-verbal, făcând unele modificări cu privire la termenele de executare convenite la 23 noiembrie 2005 (supra, pct. 63), fără a modifica totuşi termenul final convenit iniţial la 15 octombrie 2006. Acest proces-verbal, depus la dosar de Guvern, nu a fost semnat de reclamant, care susţine că nu a luat cunoştinţă de el. 74. La 12 iunie 2006, reprezentanţii societăţilor şi primăriei s-au prezentat la faţa locului şi au constatat următoarele: imobilul fusese demolat; molozul fusese îndepărtat; terenul fusese curăţat complet şi panourile prevăzute erau instalate. În procesul-verbal întocmit cu această ocazie, aceştia au precizat că documentele necesare executării lucrărilor erau gata, că terenul fusese pregătit şi că fosa generală fusese executată deja. Aceştia reaminteau totodată că termenul prevăzut pentru finisaje şi predarea imobilului era 15 octombrie 2006. La aceeaşi dată, reclamantul a primit un exemplar al proiectului de execuţie al construcţiei. 75. La 27 şi 29 iunie 2006, reprezentanţii societăţii I. şi reclamantul au semnat procese-verbale de recepţie calitativă, potrivit cărora fosa fusese umplută şi un strat de balast fusese întins pe suprafaţa prevăzută. 76. La 18 iulie 2006, reprezentanţii societăţilor s-au prezentat la locul imobilului şi au constatat că fosa fusese umplută, că dalele de beton şi plăcile de fundaţie fuseseră aşezate, că lucrările de izolaţie împotriva apei şi de protecţie a zidăriei erau în curs de execuţie şi că armătura pentru fundaţie şi piloni fusese fixată. 77. La 15 august 2006, reclamantul a solicitat primăriei să accelereze lucrările de reconstrucţie. 78. În scrisoarea din 9 octombrie 2006, societatea I. a informat Guvernul despre următoarele:   „În prezent, lucrările de reconstrucţie a imobilului [...] sunt în curs de execuţie, în conformitate cu procesele-verbale întocmite de părţi, şi trebuie finalizate în curând în vederea predării imobilului reconstruit beneficiarului.”   79. Prin scrisoarea din 11 octombrie 2006, Camera Executorilor Judecătoreşti de pe lângă Curtea de Apel Galaţi comunica Guvernului următoarele:   „Executorul judecătoresc [...] a respectat procedura prevăzută de lege în vederea executării silite. Referitor la hotărârea din 22 martie 2005 a Curţii de Apel Galaţi, constatăm că, iniţial, reclamantul Balcan Ion s‑a opus acesteia, refuzând să pună imobilul la dispoziţie, pârâţii neputând prin urmare să îşi execute obligaţiile. Ulterior, toate actele de executare au fost anulate prin hotărârea din 13 septembrie 2005 a Judecătoriei Galaţi. Reclamantul Balcan Ion ar trebui să facă demersurile prevăzute de lege pentru reluarea executării hotărârii din 22 martie 2005 a Curţii de Apel Galaţi.”   80. Prin scrisoarea din 13 octombrie 2006, primăria a adresat următoarea informare Guvernului, fără a ataşa documente justificative: „La data prezentei scrisori, imobilul este realizat în proporţie de 80%.” 81. La 15 octombrie 2006, reclamantul, însoţit de trei martori, s-a prezentat pe şantier. Reclamantul a întocmit un proces-verbal, semnat de celelalte trei persoane, şi l-a depus la consiliul municipal. Procesul-verbal menţiona că imobilul nu avea încă instalaţii electrice şi sanitare, instalaţii de gaz şi de apă, canalizare şi încălzire. Acesta menţiona totodată că acoperişul, pereţii interiori, ferestrele, uşile şi tencuiala nu erau finalizate şi că nu se luase nicio măsură de susţinere şi consolidare a imobilului contiguu. 82. În scrisoarea din 17 octombrie 2006, inspectoratul a informat Guvernul despre următoarele:   „În vederea finalizării reconstrucţiei imobilului, este necesar un termen mai lung. În prezent, construcţia a fost ridicată deja până la nivelul acoperişului [...] Inspectoratul în construcţii exercită, în temeiul legii, controlul statului asupra respectării normelor de urbanism, precum şi asupra respectării regimului autorizaţiilor de construire [...], însă instanţa, prin hotărârea pronunţată, a imputat prejudiciul în mod eronat asupra instituţiei noastre. [...] Precizăm că, deşi nu au existat dovezi de natură să justifice culpa instituţiei noastre, instanţa [...] a creat o jurisprudenţă periculoasă prin faptul că nu a sesizat corect şi nu a aprofundat suficient intenţia legiuitorului în ceea ce priveşte caracterul specific al activităţilor desfăşurate de autorităţile şi instituţiile publice cu atribuţii de control de stat şi prin faptul că ne-a obligat la reconstruirea unui imobil asupra căruia inspectoratul a efectuat controlul, în temeiul atribuţiilor sale şi conform normelor aplicabile.”   83. La 14 noiembrie 2006, reclamantul, însoţit de trei martori, s-a prezentat pe şantier şi a întocmit un proces-verbal similar celui din 15 octombrie 2006. Procesul-verbal a fost semnat de cele trei persoane. 84. În procesul-verbal întocmit la 10 februarie 2007, cu ocazia unei vizite pe şantier împreună cu doi martori, reclamantul a precizat că termenul convenit pentru predarea imobilului nu fusese respectat, că instalaţiile electrice, sanitare, de apă şi de încălzire nu fuseseră realizate decât parţial, că ferestrele şi uşile interioare nu fuseseră finalizate, imobilul nu fusese racordat la reţeaua electrică şi de gaz, iar măsurile de consolidare a imobilului contiguu nu fuseseră luate. Procesul-verbal, semnat de cei doi martori, a fost depus la consiliul municipal.   D. Procedura privind acordarea de daune-interese   85. La 26 iulie 2005, reclamantul a sesizat judecătoria cu o cerere de ordonanţă preşedinţială împotriva debitorilor, solicitând plata de daune-interese pentru neexecutarea hotărârii din 22 martie 2005. Acesta solicita, de asemenea, ca debitorii să plătească penalităţi de întârziere şi susţinea că, din cauza neexecutării hotărârii, fusese obligat să stea într-o locuinţă socială împreună cu familia. 86. Dezbaterile au avut loc la 22 august 2005. Debitoarele au declarat că reclamantul avea obligaţia de a le furniza autorizaţia de construire. 87. Prin încheierea din 2 septembrie 2005, instanţa a admis cererea pentru ordonanţă preşedinţială, a aplicat fiecărui debitor o penalitate de 500 000 ROL pe zi de întârziere şi l-a obligat pe fiecare în parte la plata către reclamant a sumei de 5 000 000 ROL cu titlu de daune-interese, reţinând următoarele:   „[...] apărarea debitoarelor este nefondată în măsura în care, fiind obligate la reconstruirea imobilului [...], trebuiau să facă tot ce era necesar în vederea executării obligaţiei lor, inclusiv să solicite în numele şi pentru reclamant autorizaţia de construire.”   88. Recursul debitoarelor a fost respins prin hotărârea tribunalului din 19 ianuarie 2006. La 20 februarie 2006, hotărârea din 22 martie 2005 a fost învestită cu formulă executorie.   E. Executarea silită a încheierii din 2 septembrie 2005   89. Pentru a plăti daunele-interese stabilite în încheierea din 2 septembrie 2005 (supra, pct. 87), reclamantul s-a adresat executorului judecătoresc la care apelase în vederea executării hotărârii.   1. Situaţia consiliului municipal   90. La 22 februarie 2006, reclamantul a solicitat executorului executarea silită faţă de consiliul municipal. În aceeaşi zi, executorul judecătoresc a solicitat judecătoriei încuviinţarea executării silite, cererea fiind admisă prin încheierea din 27 februarie 2006. 91. La 3 martie 2006, executorul a solicitat consiliului municipal să plătească daunele-interese stabilite prin încheierea din 2 septembrie 2005. 92. În procesul-verbal întocmit la 4 octombrie 2006, executorul a constatat că, prin ordinul de plată având aceeaşi dată, o copie a acestuia fiind depusă la dosar, consiliul municipal făcuse un depozit, la casa de economii, pentru daunele-interese pe care trebuia să le achite în temeiul încheierii din 2 septembrie 2005. Executorul a notat, de asemenea, că trebuia să predea reclamantului suma în cauză, conform art. 569 C. proc. civ. 93. În observaţiile sale ca răspuns la cele ale Guvernului, reclamantul afirmă că executorul nu l-a informat despre existenţa respectivului ordin de plată.   2. Situaţia societăţii I.   94. La 15 martie 2006, reclamantul a solicitat executorului judecătoresc să procedeze la executarea silită a societăţii I. La aceeaşi dată, executorul a solicitat judecătoriei încuviinţarea executării silite, cererea fiind admisă prin încheierea din 30 martie 2006. 95. La 7 aprilie 2006, executorul a solicitat societăţii I. să se conformeze încheierii din 2 septembrie 2005. 96. Prin scrisoarea din 12 aprilie 2006, reprezentantul societăţii I. l-a informat pe executor că aceasta intenţiona să îşi execute obligaţia de bunăvoie. 97. La 17 aprilie 2006, executorul a întocmit un proces-verbal în care menţiona că reprezentantul îi predase o copie a unui ordin de plată din 13 aprilie 2006 prin care reclamantului i se plăteau daunele-interese care îi fuseseră acordate prin încheierea din 2 septembrie 2005. Prin urmare, executorul a notat în procesul-verbal că societatea I. îşi îndeplinise integral obligaţiile faţă de reclamant. 98. La 17 mai 2006, executorul a întocmit un nou proces-verbal în care preciza că reclamantul s‑a prezentat la sediul său şi primise recipisa care atesta depunerea sumei prevăzute la casa de economii. Executorul a reiterat în procesul-verbal că societatea debitoare s-a achitat integral de datoria sa faţă de reclamant. Procesul-verbal a fost semnat de executor şi reclamant.   3. Situaţia societăţii A.   99. La 15 mai 2006, reclamantul a solicitat executorului judecătoresc să procedeze la executare silită împotriva societăţii A. La aceeaşi dată, executorul a solicitat judecătoriei încuviinţarea executării silite, cererea fiind admisă prin încheierea din 23 mai 2006. 100. La 29 mai 2006, executorul a solicitat societăţii I. executarea încheierii din 2 septembrie 2005. 101. La 4 iulie 2006, executorul a întocmit un nou proces-verbal în care preciza că reprezentantul societăţii A. i-a predat o sumă reprezentând daunele-interese de care trebuia să se achite în temeiul încheierii menţionate . La aceeaşi dată, suma a fost predată reclamantului, care a semnat procesul-verbal întocmit în acest sens.   4. Situaţia inspectoratului   102. În scrisoarea din 17 octombrie 2006 (supra, pct. 82), inspectoratul a informat Guvernul, fără a prezenta documente justificative, că plătise reclamantului, la 26 septembrie 2006, daunele-interese acordate prin încheierea din 2 septembrie 2005. Reclamantul nu a prezentat observaţii în această privinţă.   F. Contestaţiile la executarea silită   103. Prin somaţia executorului din 7 aprilie 2006, societăţile au fost obligate să plătească reclamantului 380 000 000 ROL, constituind daune cominatorii calculate în temeiul hotărârii din 22 martie 2005 pentru perioada 22 martie 2005 – 6 aprilie 2006. 104. La 17 aprilie 2006, societatea I. a depus la judecătorie contestaţie la executarea silită, solicitând anularea actelor de executare întreprinse de executorul judecătoresc începând cu somaţia din 7 aprilie 2006. 105. În cursul anului 2006, societatea A. şi consiliul municipal au formulat, la rândul lor, contestaţii la executarea silită având acelaşi obiect. 106. La 20 iulie 2006, instanţa a decis conexarea celor trei contestaţii. 107. Prin hotărârea din 28 septembrie 2006, instanţa a admis contestaţiile şi a anulat toate actele de executare întreprinse de executorul judecătoresc începând cu somaţia din 7 aprilie 2006. Instanţa a reţinut următoarele:   „Din probele aflate la dosar reiese [...] că lucrările de construcţie [...] nu puteau începe decât după obţinerea autorizaţiei [...], acţiune care revenea proprietarului, nu constructorilor. [...] Astfel, lucrările nu au putut începe decât după 23 noiembrie 2005 [...] Pentru toate aceste motive, considerăm inechitabilă şi injustă declanşarea executării silite şi somaţia adresată debitoarelor în vederea achitării de către acestea a unei sume constituind daune cominatorii calculate pentru perioada 22 martie 2005 – 6 aprilie 2006. Nu putem contesta faptul că, prin hotărârea din 22 martie 2005 a Curţii de Apel Galaţi, părţile debitoare au fost obligate la reconstruirea casei reclamantului cu penalităţi de 1 000 000 ROL pentru fiecare zi de întârziere cu începere de la data hotărârii respective până la reconstrucţia imobilului. Instanţa a reţinut că, până la sfârşitul lunii noiembrie 2005, societăţilor debitoare nu li se poate imputa nicio abatere de la executarea de bunăvoie a obligaţiilor stabilite prin decizia în cauză.”   108. Prin hotărârea din 20 februarie 2007, tribunalul a respins recursul reclamantului.   G. Situaţia actuală   109. Din chitanţele din 15 iunie şi 10 iulie 2006 eliberate de primărie reiese că reclamantul plătea impozite pentru casa demolată şi chirie pentru locuinţa socială. 110. La 1 februarie 2007, reprezentanţii inspectoratului, primăriei şi societăţilor debitoare au întocmit un proces-verbal privind stadiul lucrărilor. Aceştia au constatat că construcţia pe trei niveluri (subsol, parter şi etajul 1), în suprafaţă de 151,70 m2 era terminată în proporţie de 96,66 %. La aceeaşi dată, reprezentantul societăţii A. l-a informat pe reclamant printr-o scrisoare că îi revenea sarcina, în calitate de proprietar, să facă demersurile necesare obţinerii autorizaţiilor pentru racordarea imobilului la reţele. Prin aceeaşi scrisoare, reclamantul a fost invitat să se prezinte la locul imobilului pentru a semna procesul-verbal de recepţie a finisajelor interioare. 111. La 28 februarie 2007, aceleaşi persoane au luat act de finalizarea construcţiei şi au convenit ca recepţia acesteia să se facă la 30 martie 2007. Acestea au remarcat totodată că reclamantului îi revenea sarcina, în calitate de proprietar, să facă demersurile necesare obţinerii autorizaţiilor pentru racordarea imobilului la reţeaua electrică şi cea de apă. 112. La 29 mai 2007, reclamantul şi reprezentanţii primăriei, inspectoratului şi societăţilor debitoare au semnat două procese-verbale privind recepţia imobilului reconstruit. Potrivit primului proces-verbal, reconstrucţia imobilului era conformă proiectului de construcţie acceptat de reclamant; toate racordurile (apă, canalizare, electricitate, încălzire) fuseseră instalate, în condiţii care permiteau reclamantului încheierea unor contracte pentru furnizarea acestor utilităţi; documentaţia referitoare la reconstruirea casei (cartea tehnică) fusese predată reclamantului. În procesul-verbal, reclamantul a consemnat:   „Prezentul proces-verbal rămâne definitiv după confirmarea sa de către autorităţi.”   113. În al doilea proces-verbal, acesta a precizat următoarele:   „Imobilul este în bună stare şi are racorduri pentru toate utilităţile.”   114. La 19 iunie 2007, reclamantul a predat reprezentantului primăriei locuinţa socială contra semnătură. 115. La 22 iunie 2007, un nou proces-verbal a fost semnat între părţile menţionate, pentru a atesta predarea de către reclamant a locuinţei închiriate şi starea bună a acesteia. La aceeaşi dată, reclamantul a predat primăriei contractul de închiriere şi chitanţele care atestau plata chiriei. 116. La 2 august 2007, reclamantul a solicitat primăriei restituirea chiriei plătite între septembrie 2002 şi iunie 2007, cerere la care primăria a răspuns la 7 septembrie 2007 astfel:   „La momentul la care vi s-a repartizat locuinţa, s-a ţinut cont de faptul că proprietatea dumneavoastră era improprie locuirii [...], astfel încât suntem în imposibilitatea legală da a da curs favorabil cererii dumneavoastră pentru restituirea chiriilor pe care le-aţi achitat de bunăvoie, în deplină cunoştinţă a motivului plăţii.”   117. La 30 august 2007, reclamantul a solicitat primăriei eliberarea de urgenţă a documentaţiei privind reconstruirea casei. 118. Prin e-mail-ul din 5 noiembrie 2007, reclamantul a informat grefa că până la acea dată nu deţinea documentaţia menţionată şi că hotărârea din 22 martie 2005 nu fusese executată în privinţa daunelor cominatorii.   II. Dreptul intern relevant   119. Art. 1 alin. (1) din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării construcţiilor şi unele măsuri pentru realizarea locuinţelor prevede următoarele:   „Executarea lucrărilor de construcţii este permisă numai pe baza unei autorizaţii de construire sau de desfiinţare. Autorizaţia de construire sau de desfiinţare se emite la solicitarea deţinătorului titlului de proprietate asupra unui imobil - teren şi/sau construcţii - ori a altui act care conferă dreptul de construire sau de desfiinţare, în condiţiile prezentei legi.”   120. Conform art. 1 din Ordonanţa Guvernului nr. 63/2001, Inspectoratul de Stat în Construcţii este instituţie publică cu personalitate juridică în subordinea Guvernului. Acesta este desemnat să exercite controlul de stat cu privire la respectarea disciplinei în urbanism şi a regimului de autorizare a construcţiilor, precum şi la aplicarea unitară a prevederilor legale în domeniul calităţii în construcţii. 121. Codul de procedură civilă este redactat după cum urmează în părţile sale relevante în speţă:   Art. 569 alin. (1) „Eliberarea sau distribuirea sumei rezultate din executare se poate face numai după trecerea unui termen de 15 zile de la data depunerii sumei, când executorul va proceda, după caz, la eliberarea sau distribuirea acesteia, cu citarea părţilor şi a creditorilor [...]”   Art. 570 alin. (1) „Despre eliberarea sau distribuirea sumei rezultate din executare, executorul va întocmi un proces-verbal, care se va semna de persoanele interesate care sunt prezente.”   În drept   I. Cu privire la pretinsele încălcări ale art. 6 § 1 din convenţie   122. Reclamantul se plânge de durata excesiv de lungă a procedurii derulate în speţă, ca şi de neexecutarea hotărârii din 22 martie 2005 şi a încheierii din 2 septembrie 2005. Acesta invocă art. 6 § 1 din convenţie, formulat astfel în părţile relevante în speţă: „Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public şi într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanţă [...], care va hotărî [...] asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil [...]”   A. Cu privire la admisibilitate   123. Ţinând seama de toate elementele de care dispune, Curtea constată că aceste capete de cerere nu sunt vădit nefondate în sensul art. 35 § 3 din convenţie. De asemenea, Curtea constată că acestea nu prezintă niciun alt motiv de inadmisibilitate. Prin urmare, trebuie să fie declarate admisibile.   B. Cu privire la fond   1. Durata procedurii   124. În prezenta cauză, Guvernul identifică două proceduri: prima priveşte reconstruirea casei reclamantului; a doua la acordarea de daune-interese. În opinia sa, prima procedură s-a desfăşurat între 22 iulie 2002 şi 22 martie 2005, iar cea de a doua între 26 iulie 2005 şi 19 ianuarie 2006. Guvernul consideră că duratele nu au fost excesive având în vedere caracterul complex al cauzei, generat de nevoia de a determina cauza degradării bunului. De asemenea, mai susţine că nu au existat perioade lungi de inactivitate imputabile instanţelor naţionale, care au acţionat cu diligenţă. 125. Reclamantul contestă argumentele Guvernului, considerând că autorităţile ar fi trebuit să rezolve problema lui cu prioritate, ţinând seama de situaţia sa deosebită. Acesta susţine că durata procedurilor a fost excesivă, în măsura în care a fost obligat să locuiască timp de mai mulţi ani într-o locuinţă socială care nu corespundea nevoilor acestora. 126. Curtea observă că procedurile începute în prezenta cauză aveau ca scop unic reconstruirea casei reclamantului. După ce a obţinut câştig de cauză în procedura privind obligarea debitoarelor la reconstruirea imobilului său şi ţinând seama de lipsa de acţiune din partea acestora, reclamantul a trebuit să ceară executarea silită a hotărârii pronunţate, dar a introdus totodată o acţiune pentru daune-interese împotriva acestora, acţiune urmată la rândul ei de procedura de executare silită a încheierii pronunţate astfel. Faptul că reclamantul a angajat proceduri subsecvente în vederea executării hotărârii din 22 martie 2005 nu poate fi în nici un caz în beneficiul autorităţilor şi nu poate justifica o examinare diferită a duratei pentru fiecare procedură în sine, în măsura în care exista o oarecare continuitate între proceduri (mutatis mutandis, Richeux împotriva Franţei, nr. 45256/99, pct. 35, 12 iunie 2003). Având în vedere aceste elemente, Curtea consideră că este necesar să se ia în considerare durata globală a procedurii, inclusiv executarea silită, procedura nefiind considerată încheiată decât la executarea completă a deciziei în cauză [Bouilly împotriva Franţei (nr. 1), nr. 38952/97, pct. 17, 7 decembrie 1999), din moment ce statul este obligat să execute hotărârile judecătoreşti (Sokolov împotriva Rusiei, nr. 3734/02, pct. 32, 22 septembrie 2005). 127. Prin urmare, aceasta observă că procedurile au început la 22 iulie 2002, odată cu sesizarea Tribunalului Galaţi, şi s-au încheiat la 29 mai 2007, odată cu predarea casei reconstruite reclamantului. Durata totală este aşadar de 4 ani, 10 luni şi 8 zile. 128. Curtea reaminteşte că aspectul rezonabil al duratei unei proceduri se analizează în funcţie de circumstanţele cauzei şi având în vedere criteriile consacrate de jurisprudenţă, în special complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului şi cel al autorităţilor competente, precum şi obiectul litigiului pentru persoanele în cauză [a se vedea, printre altele, Frydlender împotriva Franţei (MC), nr. 30979/96, pct. 43, CEDO 2000-VII]. 129. Curtea observă că prezenta cauză avea un obiect important pentru reclamant, casa lui ajungând improprie locuirii. De asemenea, observă că, la 2 septembrie 2002, adică la două luni de la distrugerea casei, primăria a pus la dispoziţia reclamantului şi familiei sale o locuinţă socială pe care respectivul şi familia sa au ocupat-o până la 19 iunie 2007 (supra, pct. 11 şi 114). În aceste condiţii, Curtea consideră că autorităţile au ţinut seama de situaţia reclamantului [a se vedea, a contrario şi mutatis mutandis, Cvijetić împotriva Croaţiei, nr. 71549/01, pct. 52, 26 februarie 2004, Pibernik împotriva Croaţiei, nr. 75139/01, pct. 69, 4 martie 2004, şi Novosseletski împotriva Ucrainei, nr. 47148/99, pct. 84, CEDO 2005-II (extrase)]. 130. Curtea aminteşte, de asemenea, că numai întârzierile ce pot fi atribuite statului pot conduce la concluzia nerespectării „termenului rezonabil” [Pedersen şi Baadsgaard împotriva Danemarcei (MC), nr. 49017/99, pct. 49, CEDO 2004-XI]. În speţă, Curtea observă anumite contradicţii la nivelul instanţelor naţionale în legătură cu cine trebuia să ceară autorizaţie de construire (supra, pct. 54, 87 şi 107), dar consideră că aceste contradicţii nu au în general o întârziere generală semnificativă. Acelaşi lucru este valabil pentru contestaţiile la executare silită (supra, pct. 104–107), care constituie garanţii specifice prevăzute de lege în favoarea debitorului (a se vedea, a contrario şi mutatis mutandis, Miclici împotriva României, nr. 23657/03, pct. 48, 20 decembrie 2007). Curtea mai reţine şi că obiectul litigiului, respectiv reconstruirea casei reclamantului, prin natura lui, implica un anumit interval de timp. În orice caz, Curtea nu identifică în prezenta speţă perioade lungi de inactivitate totală imputabile autorităţilor. 131. Având în vedere ansamblul circumstanţelor cauzei şi considerentele precedente, Curtea consideră că durata în litigiu, în ansamblu, nu a fost excesivă. 132. Prin urmare, nu a fost încălcat art. 6 § 1 din convenţie ţinând seama de durata procedurii.   2. Neexecutarea hotărârilor judecătoreşti definitive   133. Potrivit Guvernului, speţa nu priveşte neexecutarea, ci întârzierea executării hotărârii din 22 martie 2005, întârziere determinată de atitudinea reclamantului, care a refuzat să solicite autorizaţia de construire în termenul dorit şi apoi să o primească. Făcând trimitere la hotărârea din 13 septembrie 2005 (supra, pct. 54), Guvernul consideră că prezenta cauză este diferită de cauza Ruianu împotriva României (nr. 34647/97, pct. 68, 17 iunie 2003), deoarece, în speţă, numai reclamantul putea cere autorizaţia în cauză, în vreme ce, în cauza citată anterior, pentru creditor nu decurgea nicio obligaţie din dreptul naţional. Guvernul precizează de asemenea că, în cazul de faţă, autorităţile au oferit explicaţii satisfăcătoare reclamantului referitoare la necesitatea obţinerii autorizaţiei legale (supra, pct. 43) şi că au obligat pârâţii la plata de despăgubiri şi daune-interese (supra, pct. 87) (a contrario, Ruianu, citată anterior, pct. 72). Guvernul observă că, în orice caz, construirea imobilului a început imediat ce reclamantul a obţinut autorizaţia. Cu privire la încheierea din 2 septembrie 2005, acesta subliniază executarea acesteia. 134. Pe de altă parte, Guvernul consideră că executarea hotărârii din 22 martie 2005 s-a desfăşurat între 6 mai 2005 şi 23 noiembrie 2005 (supra, pct. 36 şi 63), adică timp de circa 8 luni, din cauza refuzului reclamantului de a obţine autorizaţia. Acesta adaugă că societăţile debitoare au respectat termenele convenite la 23 noiembrie 2005, aşa cum demonstrează faptul că, la 13 octombrie 2006, imobilul era reconstruit în proporţie de 80% (supra, pct. 80) şi, la 1 februarie 2007, în proporţie de 96,66 % (supra, pct. 110). Totuşi, întrucât reclamantul nu s-a deplasat la locul imobilului în vederea recepţiei finisajelor interioare şi nu a făcut demersuri pentru obţinerea autorizaţiilor necesare racordării la reţele, procesele-verbale de recepţie au putut fi semnate abia la 29 mai 2007 (supra, pct. 112). Guvernul mai precizează că executarea încheierii din 2 septembrie 2005 s-a desfăşurat între 22 februarie 2006 şi 4 octombrie 2006, adică timp de 7 luni şi jumătate (supra, pct. 90 şi 92). 135. Guvernul observă că, a contrario, în cauza Ruianu, perioada în litigiu a depăşit 8 ani. 136. Reclamantul consideră că autorizaţia de construire putea fi obţinută de una dintre debitoare în temeiul hotărârii definitive din 22 martie 2005, fapt pe care judecătoria l-a reţinut de altfel în încheierea din 2 septembrie 2005 (supra, pct. 87). Acesta precizează că nu a fost de acord cu propunerea de consolidare a casei deoarece debitoarele erau obligate prin hotărâre judecătorească să o reconstruiască. În opinia sa, debitoarele au fost de rea-credinţă deoarece au încercat să amâne executarea hotărârii, au ignorat termenele convenite pentru lucrări şi au dat dovadă de indiferenţă faţă de situaţia familiei lui. Acesta subliniază că a făcut tot posibilul să accelereze executarea, adresând cereri în acest sens mai multor autorităţi. Acesta mai precizează că executarea hotărârii din 22 martie 2005 a fost contestată şi anulată ulterior (supra, pct. 107), ceea ce constituie, în opinia sa, un abuz din partea debitoarelor, care astfel au împiedicat fie reconstruirea casei sale, fie daunele cominatorii prevăzute de hotărârea în cauză. 137. Curtea aminteşte că executarea unei hotărâri, pronunţată de orice instanţă, trebuie considerată ca făcând parte integrantă din conceptul „proces” în sensul art. 6 din convenţie [Hornsby împotriva Greciei, hotărârea din 19 martie 1997, Culegere de hotărâri şi decizii 1997-II, p. 510-511, pct. 40, şi Immobiliare Saffi împotriva Italiei (MC), nr. 22774/93, pct. 63, CEDO 1999-V). 138. Atunci când autorităţile au obligaţia de executare a unei hotărâri judecătoreşti şi nu procedează astfel, această inerţie angajează răspunderea statului în sfera art. 6 § 1 din convenţie (Scollo împotriva Italiei, hotărârea din 28 septembrie 1995, seria A nr. 315‑C, p. 55, pct. 44). 139. În speţă, în ceea ce priveşte executarea hotărârii din 22 martie 2005, Curtea observă că, la 29 mai 2007, reclamantul a semnat procesele-verbale de recepţie a imobilului reconstruit recunoscând faptul că era în bună stare (supra, pct. 112 şi 113). 140. În măsura în care reclamantul susţine că nu a primit cartea tehnică a imobilului reconstruit (supra, pct. 118), Curtea observă că, într-un proces-verbal, părţile au precizat că documentaţia în cauză a fost predată reclamantului. În orice caz, nu reiese din probele aflate la dosar că persoana în cauză ar fi contestat respectivul proces-verbal în faţa instanţelor. 141. În măsura în care reclamantul observă că hotărârea nu a fost executată în partea privind daunele cominatorii, Curtea aminteşte că, în dreptul român, penalitatea cu titlu cominatoriu stabilită prin hotărâre judecătorească nu constituie decât o sancţiune civilă, un mijloc indirect pentru a asigura executarea în natură a obligaţiilor. Aceasta are un caracter provizoriu şi nu este aşadar susceptibilă de executare în absenţa unei noi hotărâri judecătoreşti prin care aceasta este transformată în daune-interese moratorii sau compensatorii, corespunzând prejudiciului cauzat efectiv creditorului din cauza executării tardive sau a neexecutării obligaţiei iniţiale (Gavrileanu împotriva României, nr. 18037/02, pct. 66, 22 februarie 2007). În speţă, nu a existat o hotărâre nouă, instanţele naţionale motivând admiterea contestaţiilor la executare silită prin faptul că debitoarelor nu li se putea imputa nicio omisiune în privinţa executării voluntare a obligaţiilor care le reveneau (supra, pct. 107 şi 108). În orice caz, reclamantul a primit, în urma cererii de ordonanţă preşedinţială, o anumită sumă cu titlu de daune-interese (supra, pct. 87 şi 88). 142. Prin urmare, Curtea observă că hotărârea din 22 martie 2005 a fost executată integral la 29 mai 2007. Referitor la durata procedurii executării, pe de altă parte, aceasta s-a pronunţat deja asupra duratei totale a procedurilor desfăşurate în speţă (supra, pct. 131 şi 132). 143. În ceea ce priveşte executarea încheierii din 2 septembrie 2005, Curtea observă că reiese din procesele-verbale întocmite de executorul judecătoresc şi semnate de reclamant că societăţile I. şi A. şi-au îndeplinit integral obligaţiile lor faţă de reclamant, aşa cum au fost stabilite în încheiere (supra, pct. 98 şi 101). Referitor la daunele-interese pe care inspectoratul era obligat să le plătească reclamantului în temeiul încheierii menţionate, persoana în cauză nu contestă faptul că le-a primit (supra, pct. 102 in fine). Prin urmare, Curtea consideră că încheierea în cauză a fost executată de cele două societăţi şi de inspectorat. 144. În ceea ce priveşte executarea încheierii sus-menţionate de către consiliul municipal, reclamantul susţine că nu a fost informat asupra existenţei ordinului de plată din 4 octombrie 2006 (supra, pct. 92 şi 93). Curtea observă că, deşi executorul judecătoresc a menţionat, în procesul-verbal din 4 octombrie 2006, că trebuia să predea reclamantului suma înscrisă în respectivul ordin de plată, nu reiese din probele aflate la dosar că predarea sumei respective a avut loc până în prezent. În orice caz, conform dreptului naţional (supra, pct. 121), dacă executorul ar fi predat suma respectivă destinatarului, ar fi trebuit să întocmească un proces-verbal în acest sens, ceea ce nu a fost cazul. În consecinţă, Curtea consideră că încheierea din 2 septembrie 2005 nu a fost executată în partea referitoare la consiliul municipal. 145. Având în vedere considerentele precedente, Curtea concluzionează că nu a fost încălcat art. 6 § 1 din convenţie în ceea ce priveşte executarea hotărârii din 22 martie 2005, cât şi a încheierii din 2 septembrie 2005 în partea referitoare la cele două societăţi şi inspectorat, dar că această dispoziţie a fost încălcată ca urmare a neexecutării încheierii citate în partea referitoare la consiliul municipal.   II. Cu privire la pretinsa încălcare a art. 8 din convenţie   146. Reclamantul se plânge de o atingere adusă vieţii sale private şi de familie din cauza refuzului autorităţilor de a proceda la reconstruirea casei sale. Acesta le reproşează că a fost obligat să stea într-o locuinţă socială având o suprafaţă improprie nevoilor familiei sale. Acesta invocă art. 8 din convenţie, formulat astfel:   „1. Orice persoană are dreptul la respectarea vieţii sale private şi de familie, a domiciliului său şi a corespondenţei sale. 2. Nu este admis amestecul unei autorităţi publice în exercitarea acestui drept decât în măsura în care acest amestec este prevăzut de lege şi dacă constituie o măsură care, într-o societate democratică, este necesară pentru securitatea naţională, siguranţa publică, bunăstarea economică a ţării, apărarea ordinii şi prevenirii faptelor penale, protejarea sănătăţii sau a moralei, ori protejarea drepturilor şi libertăţilor altora.”   A. Cu privire la admisibilitate   147. Curtea constată, având în vedere toate elementele de care dispune, că acest capăt de cerere nu este în mod vădit nefondat în sensul art. 35 § 3 din convenţie. Pe de altă parte, Curtea subliniază că acesta nu prezintă niciun alt motiv de inadmisibilitate. Este necesar aşadar să fie declarat admisibil.   B. Cu privire la fond   148. Guvernul aminteşte că autorităţile au oferit reclamantului o locuinţă socială şi au prelungit succesiv contractul de închiriere, permiţându-i astfel să ducă o viaţă privată şi de familie. Acesta consideră că locuinţa era echivalentă casei iniţiale a reclamantului în privinţa numărului de încăperi şi că, în orice caz, fiind vorba despre o măsură temporară, reclamantul nu a suportat o cheltuială excesivă şi exorbitantă. De asemenea, acesta subliniază celeritatea de care au dat dovadă autorităţile la asigurarea unei locuinţe încă din septembrie 2002. Citând a contrario cauzele Novosseletski împotriva Ucrainei (citată anterior, pct. 75 şi 76) şi Moldovan şi alţii (nr. 2) [nr. 41138/98 şi 64320/01, pct. 103, CEDO 2005-VII (extrase)], acesta observă că, în speţă, reclamantul a beneficiat de ajutorul autorităţilor. În fine, acesta afirmă că valoarea chiriei era modică. 149. Reclamantul argumentează că nici el, nici familia lui, nu meritau să fi supuşi la umilinţe şi să stea cu frică o perioadă atât de îndelungată. Acesta adaugă că fiicele sale, marcate profund de această situaţie, nu au beneficiat de liniştea necesară studiilor lor. 150. Curtea consideră că acest capăt de cerere este legat direct de capătul de cerere privind durata procedurii, examinat din punct de vedere al art. 6 § 1 din convenţie. Având în vedere concluziile sale de la pct. 131 şi 132 supra, Curtea consideră că nu este necesar să se pronunţe asupra temeiniciei capătului de cerere întemeiat pe art. 8 din convenţie [mutatis mutandis, Laino împotriva Italiei (MC), nr. 33158/96, pct. 25, CEDO 1999‑I; Ruianu, citată anterior, pct. 75].   III. Cu privire la pretinsa încălcare a art. 1 din Protocolul nr. 1 la convenţie   151. Reclamantul pretinde că s-a adus atingere dreptului său la respectarea bunurilor sale ca urmare a imposibilităţii folosinţei propriei case, a refuzului autorităţilor de a o reconstrui şi a impunerii obligaţiei de a plăti chiria şi cheltuielile pentru locuinţa socială, precum şi impozitele pentru casa distrusă. Acesta invocă art. 1 din Protocolul nr. 1 la convenţie, redactat astfel:   „Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică şi în condiţiile prevăzute de lege şi de principiile generale ale dreptului internaţional.”   A. Cu privire la admisibilitate   152. Guvernul contestă calitatea de victimă a reclamantului, indicând că acestuia i s-a recunoscut dreptul la reconstruirea imobilului său. Acesta susţine că instanţele interne au recunoscut astfel consecinţele negative ale lucrărilor de canalizare asupra structurii imobilului şi au remediat în fond această atingere adusă existenţei fizice a bunului prin măsura cea mai potrivită, restitutio in integrum, respectiv reconstruirea bunului. În opinia sa, această măsură reparatorie este efectivă. Acesta adaugă că, în plus, debitoarele au fost obligate să plătească reclamantului daune-interese pentru prejudiciul cauzat de lipsa lor de activitate pentru a compensa imposibilitatea lui de folosinţă a bunului, iar reclamantul a primit sumele respective. 153. Prin urmare, Guvernul solicită Curţii să respingă acest capăt de cere ca fiind incompatibil ratione personae cu dispoziţiile art. 1 din Protocolul nr. 1 la convenţie, pe motiv că reclamantul nu se mai poate pretinde victima încălcării acestei dispoziţii, în baza argumentelor formulate anterior. 154. Reclamantul nu a prezentat observaţii cu privire la acest aspect. 155. Curtea consideră că excepţia Guvernului este strâns legată de substanţa capătului de cerere întemeiat de reclamant pe art. 1 din Protocolul nr. 1 la convenţie, astfel încât este necesar să fie unită cu fondul. Pe de altă parte, Curtea constată că acest capăt de cerere nu este vădit nefondat în sensul art. 35 § 3 din convenţie şi că nu prezintă niciun alt motiv de inadmisibilitate. Este necesar aşadar să fie declarat admisibil.   B. Cu privire la fond   156. În opinia Guvernului, capătul de cerere întemeiat pe imposibilitatea reclamantului de folosinţă a bunului său pe durata lucrărilor de reconstruire nu face decât să reitereze afirmaţiile făcute în raport cu art. 8 din convenţie. Prin urmare, solicită Curţii să nu mai examineze acest capăt de cerere şi citează în acest sens cauzele Cvijetić împotriva Croaţiei (nr. 71549/01, pct. 55, 26 februarie 2004), Surugiu împotriva României (nr. 48995/99, pct. 75, 20 aprilie 2004) şi Zanghì împotriva Italiei (hotărârea din 19 februarie 1991, seria A nr. 194-C, p. 47, pct. 23). În ipoteza în care Curtea ar ajunge totuşi la concluzia că respectivul capăt de cerere se menţine, Guvernul observă că imposibilitatea folosinţei propriei case de către reclamant în timpul lucrărilor este cauzată de o situaţie obiectivă, respectiv reconstruirea integrală a imobilului. Acesta adaugă că reclamantul nu a suportat consecinţele pe care Curtea le-a remarcat în cauza Moldovan (nr. 2), citată anterior, precum lipsa unui spaţiu locativ. Potrivit Guvernului, prezenta speţă diferă de cauzele Novosseletski, citată anterior, în care persoana în cauză a fost privată de apartamentul său mai mult de 5 ani, şi Pibernik împotriva Croaţiei (nr. 75139/01, pct. 69, 4 martie 2004), în care reclamanta nu a putut beneficia de apartamentul său timp de peste 3 ani. Astfel, în speţă, reclamantul a beneficiat de reconstruirea casei, a primit o locuinţă socială şi a primit despăgubiri. Prin urmare, Guvernul consideră că echilibrul just între interesele puse faţă în faţă nu a fost întrerupt. 157. Ca răspuns la observaţiile Guvernului cu privire la art. 1 din Protocolul nr. 1, reclamantul face trimitere la argumentele formulate deja şi la probele aflate la dosar. 158. Curtea consideră că acest capăt de cerere este legat direct de cel privind durata procedurii, examinat din punct de vedere al art. 6 § 1 din convenţie. Având în vedere concluziile sale de la pct. 131 şi 132 supra, Curtea consideră că nu este necesar să se pronunţe asupra temeiniciei capătului de cerere întemeiat pe art. 1 din Protocolul nr. 1 la convenţie (a se vedea, mutatis mutandis, Zanghì, citată anterior, p. 47, pct. 23, şi Ruianu, citată anterior, pct. 75).   IV. Cu privire la celelalte încălcări invocate   159. Reclamantul invocă art. 14 şi art. 17 din convenţie şi art. 1 din Protocolul nr. 12, fără a motiva însă aceste susţineri. 160. Curtea nu identifică, printre probele aflate la dosar, niciun element care să susţină aceste capete de cerere, care, prin urmare, trebuie respinse, în temeiul art. 35 § 3 şi 4 din convenţie, ca fiind vădit nefondate.   V. Cu privire la aplicarea art. 41 din convenţie   161. Art. 41 din convenţie prevede:   „Dacă Curtea declară că a avut loc o încălcare a convenţiei sau a protocoalelor sale şi dacă dreptul intern al înaltei părţi contractante nu permite decât o înlăturare incompletă a consecinţelor acestei încălcări, Curtea acordă părţii lezate, dacă este cazul, o reparaţie echitabilă.”   A.  Prejudiciu   162. Reclamantul solicită 2 000 EUR cu titlu de prejudiciu material, precizând că această sumă corespunde chiriei pe care a trebuit să o plătească pentru locuinţa socială şi cheltuielilor făcute zilnic pentru deplasarea la locul său de muncă. Acesta mai solicită 500 000 EUR cu titlu de prejudiciu moral, din cauza umilirii, suferinţei şi frustrării suportate de el şi familia lui pentru faptul de a fi obligaţi să stea într-o locuinţă socială, deşi el a muncit toată viaţa pentru a asigura familiei o casă. Acesta menţionează o stare de slăbiciune fizică şi psihică, determinată de „stresul permanent, incertitudine, presiuni şi ameninţări”. 163. Cu privire la prejudiciul material, Guvernul observă că reclamantul nu a prezentat documente justificative şi că, oricum, chiria era modică având în vedere că era în jur de 5 EUR pe lună în 2005, aşa cum reiese dintr-o scrisoare a reclamantului (supra, pct. 37). În continuare, acesta observă că fiecare din cei trei debitori a fost obligat, de asemenea, prin încheierea din 2 septembrie 2005, să plătească reclamantului despăgubiri pentru prejudiciul cauzat de lipsa de acţiune a autorităţilor. Despăgubirile erau menite să compenseze imposibilitatea de folosinţă a bunului pentru reclamant ca urmare a stării improprii locuirii a bunului; despăgubirile au fost primite efectiv. Guvernul consideră în plus că reconstruirea totală a casei reclamantului a conferit un plus de siguranţă şi este aşadar de natură să crească valoarea bunului. 164. În ceea ce priveşte prejudiciul moral, Guvernul consideră că nu s-a stabilit nicio legătură de cauzalitate între acest prejudiciu şi pretinsa încălcare a convenţiei. Acesta consideră că o eventuală constatare a încălcării ar putea constitui, în sine, o reparaţie echitabilă a prejudiciului moral ce se pretinde a fi fost suferit de reclamant şi că, în orice caz, suma solicitată este excesivă în raport cu jurisprudenţa Curţii (Cvijetic, citată anterior, pct. 60, Pibernik, citată anterior, pct. 75, Surugiu, citată anterior, pct. 81 şi Novosseletski, citată anterior, pct. 122). 165. Ţinând seama de totalitatea elementelor de care dispune şi având în vedere constatarea încălcată, pronunţându-se în echitate, în conformitate cu art. 41 din convenţie, Curtea acordă reclamantului 2 000 EUR pentru întregul prejudiciu suferit.   B.  Cheltuieli de judecată   166. Reclamantul solicită 2 500 EUR pentru cheltuieli de judecată şi precizează că această sumă este constituită din taxele de timbru, cheltuieli cu corespondenţa (acţiuni în justiţie, somaţii şi diverse cereri trimise instanţelor sau altor autorităţi ale statului), cu fotocopii, transportul (deplasările la Bucureşti pentru a-şi prezenta situaţia în faţa autorităţilor), onorariile avocatului şi cheltuielile de expertiză. Acesta depune la dosar chitanţe în valoare totală de 14 599 000 ROL pentru cheltuielile determinate de procedura în faţa instanţelor interne. 167. Guvernul observă că, întrucât procedurile din faţa instanţelor interne au fost soluţionate în favoarea reclamantului, acesta avea prin urmare posibilitatea de a solicita rambursarea cheltuielilor în cauză, ceea ce nu a făcut. 168. Guvernul precizează că nu se opune acordării de către Curte reclamantului a unei sume corespunzătoare cheltuielilor reale, dovedite, necesare şi rezonabile. 169. Curtea aminteşte că un reclamant nu poate obţine rambursarea cheltuielilor sale decât în măsura în care se stabileşte caracterul real, necesar şi rezonabil al cuantumului lor. În speţă, ţinând seama de toate elementele de care dispune şi criteriile sus-menţionate, pronunţându-se în echitate, Curtea consideră adecvat să acorde reclamantului suma de 400 EUR pentru cheltuielile determinate de procedura internă. 170. Întrucât reclamantul nu a solicitat rambursarea cheltuielilor determinate de procedura în faţa Curţii, aceasta consideră că acest aspect al aplicării art. 41 nu necesită o examinare din oficiu. În orice caz, persoana în cauză a beneficiat de asistenţă judiciară în faţa Curţii.   C. Dobânzi moratorii   171. Curtea consideră necesar ca rata dobânzilor moratorii să se întemeieze pe rata dobânzii facilităţii de împrumut marginal practicată de Banca Centrală Europeană, majorată cu trei puncte procentuale.   Pentru aceste motive, Curtea, în unanimitate,   1. Declară cererea admisibilă în ceea ce priveşte capetele de cerere întemeiate pe art. 6 § 1 şi art. 8 din convenţie şi art. 1 din Protocolul nr. 1 şi inadmisibilă pentru celelalte capete de cerere; 2. Hotărăşte că nu a fost încălcat art. 6 § 1 din convenţie ţinând seama de durata procedurii; 3. Hotărăşte că nu a fost încălcat art. 6 § 1 din convenţie în ceea ce priveşte executarea hotărârii din 22 martie 2005 şi a încheierii din 2 septembrie 2005 în partea referitoare la cele două societăţi şi inspectorat; 4. Hotărăşte că a fost încălcat art. 6 § 1 din convenţie ca urmare a neexecutării încheierii din 2 septembrie 2005 în partea referitoare la consiliul municipal; 5. Hotărăşte că nu este necesar să se pronunţe cu privire la temeinicia capetelor de cerere întemeiate pe art. 8 din convenţie şi art. 1 din Protocolul nr. 1; 6. Hotărăşte a) că statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data rămânerii definitive a hotărârii, în conformitate cu art. 44 § 2 din convenţie, următoarele sume, care trebuie convertite în moneda statului pârât la rata de schimb aplicabilă la data plăţii:  i) 2 000 EUR (două mii de euro), plus orice sumă ce poate fi datorată cu titlu de impozit, pentru prejudiciul total;  iii) 400 euro (patru sute de euro), plus orice sumă ce poate fi datorată cu titlu de impozit, pentru cheltuielile de judecată suportate la nivel naţional; b) că, de la expirarea termenului menţionat şi până la efectuarea plăţii, aceste sume trebuie majorate cu o dobândă simplă, la o rată egală cu rata dobânzii facilităţii de împrumut marginal practicată de Banca Centrală Europeană, aplicabilă pe parcursul acestei perioade şi majorată cu trei puncte procentuale;   7. Respinge cererea de acordare a unei reparaţii echitabile pentru celelalte capete de cerere.   Redactată în limba franceză, apoi comunicată în scris, la 29 iulie 2008, în temeiul art. 77 § 2 şi 3 din regulament.   Santiago Quesada Josep Casadevall  Grefier Preşedinte