37811/04

Traducerea și permisiunea de republicare au fost oferite sub autoritatea Direcției Generale Agent Guvernamental, Ministerul Justiției al Republicii Moldova (justice.gov.md). Permisiunea de a republica această traducere a fost acordată exclusiv în scopul includerii sale în baza de date HUDOC.   The present text and the authorisation to republish were granted under the authority of the Governmental Agent’s General Department from the Ministry of Justice of the Republic of Moldova (justice.gov.md). Permission to re-publish this translation has been granted for the sole purpose of its inclusion in the Court’s database HUDOC.   La traduction et l’autorisation de republier ont été accordées sous l’autorité de la Direction générale de l’Agent gouvernemental du Ministère de la Justice de la République de Moldova (justice.gov.md). L’autorisation de republier cette traduction a été accordée dans le seul but de son inclusion dans la base de données HUDOC de la Cour.   SECŢIA A PATRA   CAUZA PANOV c. MOLDOVEI   (Cererea nr. 37811/04)           HOTĂRÎRE   STRASBOURG   13 iulie 2010   DEFINITIVĂ la 13 septembrie 2010 potrivit articolului 44 § 2 (b) din Convenţie   Poate fi obiectul revizuirii editoriale, inclusiv în ce priveşte traducerea. În cauza Panov c. Moldovei, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secţia a Patra), statuînd în cameră constituită din:  Nicolas Bratza, Preşedinte,  Lech Garlicki,  Ljiljana Mijović,  David Thór Björgvinsson,  Ján Šikuta,  Päivi Hirvelä,  Mihai Poalelungi, judecători, şi Lawrence Early, Grefier al Secţiei, Deliberînd în secret la 22 iunie 2010, Pronunţă prezenta hotărîre, adoptată în aceiaşi zi: PROCEDURA 1.  Cauza a fost iniţiată printr-o cerere (nr. 37811/04) contra Republicii Moldova, depusă la 18 august 2004, adresată Curţii în conformitate cu Articolul 34 din Convenţia privind Apărarea Drepturilor şi Libertăţilor Fundamentale („Convenţie”) din partea cetăţeanului Republicii Moldova, Dna Tatiana Panov (“reclamanta”). 2.  Reclamanta a fost reprezentată de către Dl I. Manole, avocat cu practică în Chişinău. Guvernul Republicii Moldova („Guvernul”) a fost reprezentat de Agentul său, dl V. Grosu. 3.  Reclamanta a pretins, în special, că neexecutarea unei hotărîri judecătoreşti, adoptate în favoarea sa, a încălcat Articolele 6 şi 1 al Protocolului nr. 1 la Convenţie. 4.  Cererea a fost repartizată Secţiunii a patra Curţii. La 13 septembrie 2006 Preşedintele Secţiunii a decis să comunice cererea Guvernului. În conformitate cu articolul 29 § 3 al Convenţiei, s-a decis examinarea fondului cererii concomitent cu admisibilitatea acesteia. ÎN FAPT I.  CIRCUMSTANŢELE CAUZEI 5.  Reclamanta, Dna Tatiana Panov, este cetăţean al Republicii Moldova, născută la 1954 şi locuieşte în Chişinău. 6.  Începînd cu 1980 reclamanta a închiriat un apartament aflat în gestiunea Primăriei municipiului Chişinău. 7. În 1989, clădirea în care se afla apartamentul, a fost avariată şi în rezultat edificiul a fost oficial declarat inadecvat pentru locuit. Prin urmare, primăria a decis să ofere tuturor locatarilor un alt spaţiu locativ. 8.  Între anii 1990 şi 2000 reclamanta a cerut primăriei, cu numeroase ocazii, să-i ofere o altă locuinţă, însă fără nici un rezultat. 9.  În anul 2000, la o dată nespecificată, reclamanta a formulat o acţiune civilă împotriva primăriei. La 19 februarie 2001, Judecătoria sectorului Centru a admis cererea reclamantei şi a dispus acordarea unui spaţiu locativ alternativ. La 27 noiembrie 2001, Curtea de Apel a menţinut decizia Judecătoriei sectorului Centru şi hotărîrea a devenit definitivă. 10. Deoarece hotărîrea definitivă nu a fost executată de către primărie, reclamanta a înaintat o acţiune la Judecătoria sectorului Centru, cerînd schimbarea modului de executare a hotărîrii. În special, reclamanta a solicitat de la primărie o sumă de bani în locul acordării unui spaţiu locativ. 11.  La 22 iulie 2003, Judecătoria sectorului Centru a satisfăcut cererea reclamantei şi a dispus primăriei să-i achite preţul apartamentului în valoare de 11 000 dolari americani (USD). Cu toate acestea, nici această hotărîre nu a fost executată. La 18 august 2004, reclamanta a înaintat o cerere în instanţa de judecată, contestînd neexecutarea hotărîrii din 22 iulie 2003. La 14 septembrie 2004, Judecătoria sectorului Centru a casat hotărîrea din 22 iulie 2003 în rezultatul unei cereri de revizuire înaintate de primărie şi a menţinut hotărîrea din 19 februarie 2001. 12. Hotărîrea din 27 noiembrie 2001 nu a fost executată pînă în prezent şi reclamanta continuă să locuiască în apartamentul său vechi. 13. Potrivit Guvernului, un bloc de apartamente în care va fi localizat şi apartamentul reclamantei este la moment în construcţie de către Primăria municipiului Chişinău. ÎN DREPT 14. Reclamanta s-a plîns că neexecutarea hotărîrii judecătoreşti definitive în favoarea sa, a încălcat drepturile sale în temeiul Articolului 6 § 1 şi a Articolului 1 al Protocolului nr. 1 adiţional la Convenţie. Articolul 6 § 1 al Convenţiei, în partea sa relevantă, prevede următoarele: „1. Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil ... de către o instanţă ... care va hotărî ... asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil ... .” Articolul 1 al Protocolului nr. 1 la Convenţie prevede următoarele: „Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru o cauză de utilitate publică şi în condiţiile prevăzute de lege şi de principiile generale ale dreptului internaţional. Dispoziţiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosinţa bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuţii, sau a amenzilor.” I.  DEMERSUL GUVERNULUI DE A RADIA CEREREA DE PE ROL, ÎN CONFORMITATE CU ARTICOLUL 37 AL CONVENŢIEI 15.  La 12 octombrie 2007 Guvernul a înaintat o declaraţie unilaterală similară cu cea în cazul Tahsin Acar v. Turkey ((preliminary issue) [GC], no. 26307/95, ECHR 2003‑VI) şi a informat Curtea că admite să recunoască că a avut loc o încălcare a drepturilor reclamantei potrivit Articolelor 6 § 1 şi 1 al Protocolului nr. 1 la Convenţie. În continuare, Guvernul a solicitat Curţii să radieze cererea de pe rol în conformitate cu Articolul 37 din Convenţie. Totodată Guvernul a subliniat că nu a reuşit să ajungă la o reglementare pe cale amiabilă cu reclamanta. Declaraţia prevede următoarele: “[Guvernul]: Recunoaşte că neexecutarea hotărîrii din 19 februarie 2001 a constituit o încălcare a drepturilor reclamantei în temeiul Articolului 6 § 1 şi a Articolului 1 al Protocolului nr. 1 la Convenţie. ... Guvernul propune să nu se acorde nici o compensaţie cu titlu de prejudiciu material, avînd în vedere jurisprudenţa relevantă a Curţii, în special hotărîrea sa în cazul Curăraru v. Moldova, nr. 34322/02, 9 octombrie 2007, şi faptul că reclamanta locuieşte într-un spaţiu locativ acordat de stat (chiar dacă spaţiul locativ nu îndeplineşte condiţiile necesare, şi prin urmare Guvernul şi-a asumat răspunderea, prin hotărîrea în cauză, să asigure reclamantei un spaţiu locativ alternativa adecvat). În plus, reclamanta nu a prezentat dovezi că a suferit un prejudiciu material prin închirierea unui alt spaţiu locativ în timpul perioadei de neexecutare. În ceea ce priveşte prejudiciul moral, avînd în vedere jurisprudenţa Curţii în cazuri similare, în special în hotărîrea sa Mizernaia v. Moldova, nr. 31790/03, 25 septembrie 2007 şi luînd în consideraţie vîrsta reclamantei, Guvernul se oferă să achite suma de 2.500 EUR, care urmează a fi achitată în termen de trei luni din data adoptării deciziei de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului, de a radia cererea de pe rol. În ceea ce priveşte costurile şi cheltuielile, Guvernul propune să achite reclamantei 500 EUR. În plus, toate celelalte cheltuieli suportate de reclamantă în ceea ce priveşte prezentele proceduri în faţa Curţii (fax, fotocopiere, poştă) vor fi rambursate reclamantei la prezentarea bonurilor de plată.“ 16. Într-o scrisoare din 26 ianuarie 2008 reclamanta a răspuns la declaraţia unilaterală a Guvernului. Dînsa a subliniat că suma de 11 000 USD, acordată prin hotărîrea judecătorească din 22 iulie 2003, constituia valoarea de piaţă a unui apartament în Chişinău, la momentul respectiv. Reclamanta a susţinut că, prin urmare, trebuie să i se acorde valoarea de piaţă curentă a unei locuinţe în Chişinău cu titlu de prejudiciu material, în valoare de 35 005 EUR, suma care constituie echivalentul a 11 000 USD (7.499 Euro) acordate prin hotărîrea din 22 iulie 2003, şi o sumă suplimentară de 27.506 EUR pentru a acoperi costul real, evoluat în rezultatul inflaţiei, al unui apartament la momentul adresării scrisorii sale. Reclamanta a solicitat, de asemenea, 10 000 EUR cu titlu de prejudiciu moral. În acelaşi timp, reclamanta nu a contestat faptul că hotărîrea din 22 iulie 2003 a fost casată. 17.  Curtea face referinţă la principiile stabilite în jurisprudenţa sa (a se vedea, de exemplu, Melnic v. Moldova, nr. 6923/03, §§ 20-31, 14 noiembrie 2006) în ceea ce priveşte examinarea declaraţiilor unilaterale. În special, că „în anumite circumstanţe, dacă declaraţia unilaterală constituie o bază suficientă pentru a ajunge la concluzia că respectarea drepturilor omului garantate de Convenţie nu determină Curtea să continue examinarea cererii (articolul 37 § 1 in fine)”. 18. Curtea reiterează principiul enunţat în Former King of Greece and Others v. Greece ([MC] (satisfacţie echitabilă), nr. 25701/94, § 72, 28 noiembrie 2002), potrivit căruia o hotărîre în care se constată o violare impune statului reclamat o obligaţie legală de a înlătura aceste încălcări şi de a acorda despăgubiri pentru prejudiciul cauzat, într-un aşa mod, încît să se restabilească, în măsura posibilităţilor, situaţia existentă înaintea încălcării. Acelaşi principiu a fost ulterior reiterat în una din cele mai relevante cauze împotriva Moldovei privind neexecutarea unor hotărîri judecătoreşti definitive (a se vedea Prodan v. Moldova, nr. 49806/99, § 70, ECHR 2004‑III (extracte). Curtea este de părere că acest principiu se aplică, de asemenea, în cazuri cum ar fi şi prezenta cauză, cînd un Guvern încearcă să obţină o decizie de radiere a cererii de rol, prin intermediul unei declaraţii unilaterale. 19.  În lumina circumstanţelor prezentei cauze, Curtea nu este convinsă că despăgubirea oferită de Guvern va „înlătura încălcarea şi va acorda despăgubiri pentru prejudiciul cauzat, într-un aşa mod, încît să se restabilească, în măsura posibilităţilor, situaţia existentă înaintea încălcării”. În special, Curtea constată că, recunoscînd că a existat o încălcare a Articolelor 6 § 1 şi 1 al Protocolului nr. 1 la Convenţie, Guvernul a propus doar despăgubiri pentru compensarea prejudiciului moral şi cu titlu de costuri şi cheltuieli. În ceea ce priveşte executarea hotărîrii din 27 noiembrie 2001, Guvernul nu a propus nici o soluţie rezonabilă. Prin urmare, Curtea consideră, că respectarea drepturilor omului, astfel cum sunt definite în Convenţie şi protocoalele sale impune Curtea să continue examinarea cauzei (a se vedea, spre deosebire, Akman v. Turkey (striking out), no. 37453/97, §§ 23-24, ECHR 2001‑VI). 20. Astfel, Curtea respinge demersul Guvernului de a radia cererea de pe rol în temeiul Articolului 37 al Convenţiei şi, în consecinţă, va examina admisibilitatea şi fondul cauzei. II.  ADMISIBILITATEA CAUZEI 21. Curtea consideră că pretenţiile reclamantei ridică chestiuni care sînt suficient de serioase încît aprecierea lor depinde de examinarea fondului, şi alte temeiuri pentru a le declara inadmisibile nu au fost stabilite. Din aceste motive, Curtea declară plîngerile admisibile. În conformitate cu decizia sa de a aplica Articolul 29 § 3 din Convenţie (a se vedea mai sus paragraful 4), Curtea va examina imediat fondul acestor plîngeri.  III. PRETINSA VIOLARE A ARTICOLULUI 6 § 1 AL CONVENŢIEI ŞI A ARTICOLULUI 1 AL PROTOCOLULUI NR. 1 LA CONVENŢIE 22. Reclamanta s-a plîns că drepturile sale garantate de articolele menţionate mai sus au fost încălcate ca urmare a omisiunii de a executa hotărîrea judecătorească definitivă, adoptată în favoarea ei. 23.  Guvernul a fost de acord cu reclamanta. 24.  Curtea a constatat încălcări ale Articolului 6 § 1 al Convenţiei şi ale Articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie în numeroase cazuri cu privire la executarea tardivă a hotărîrilor judecătoreşti definitive (a se vedea, printre alte precedente, Prodan v. Moldova, citată mai sus, şi Lupacescu and Others v. Moldova, nr. 3417/02, 5994/02, 28365/02, 5742/03, 8693/03, 31976/03, 13681/03 şi 32759/03, 21 martie 2006). Curtea a constatat, de asemenea, o încălcare a Articolului 1 din Protocolul nr. 1 în Teteriny v. Russia, nr. 11931/03, 30 iunie 2005, în care statul nu a executat o hotărîre de dare în chirie a unei locuinţe sociale în favoarea reclamanţilor. Avînd în vedere asemănarea dintre aceste cazuri şi cazul de faţă, precum şi recunoaşterea Guvernului, Curtea constată că neexecutarea hotărârii din 27 noiembrie 2001 constituie o încălcare a Articolului 6 § 1 şi Articolul 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie. IV.  APLICAREA ARTICOLULUI 41 AL CONVENŢIEI 25.  Articolul 41 al Convenţiei prevede: „Dacă Curtea declară că a avut loc o violare a Convenţiei sau a protocoalelor sale şi dacă dreptul intern al Înaltelor Părţi Contractante nu permite decît o înlăturare incompletă a consecinţelor acestei violări, Curtea acordă părţii lezate, dacă este cazul, o satisfacţie echitabilă.” A.  Prejudiciul material 26.  Reclamanta a pretins 35 005 EUR cu titlu de prejudiciu material, susţinînd că acesta era preţul unui apartament cu două camere în Chişinău, la momentul adresării cererii sale. 27.  Guvernul a contestat pretenţia reclamantei şi a susţinut că, în conformitate cu hotărîrea din 27 noiembrie 2001, primăria era obligată doar să dea în chirie reclamantei un alt spaţiu locativ, dar nu să i-l transmită cu titlu de proprietate. În plus, reclamanta nu a prezentat vreo dovadă privind prejudiciul material suportat în rezultatul neexecutării hotărîrii definitive. 28.  Curtea este de acord cu opinia Guvernului că în conformitate cu hotărîrea definitivă din 27 noiembrie 2001[1], primăria a fost obligată să dea în chirie reclamantei un spaţiu locativ de alternativă. Prin urmare, cererea reclamantei de a i se achita echivalentul unui apartament cu două camere nu are un temei legal şi urmează a fi respinsă. 29. Curtea nu vede nici un motiv să se îndoiască de faptul că Guvernul va pune capăt încălcării constatate mai sus. În această privinţă, Curtea aminteşte că în temeiul articolului 46 al Convenţiei Înaltele Părţi Contractante s-au angajat să se conformeze hotărîrilor definitive ale Curţii în litigiile în care acestea sînt părţi, executarea fiind supravegheată de către Comitetul de Miniştri. De aici rezultă, printre altele, că o hotărîre în care Curtea constată o încălcare impune statul reclamat, inter alia, să aleagă, sub controlul Comitetului de Miniştri, măsurile generale şi/sau, dacă este cazul (măsurile) individuale pe care trebuie să le adopte în sistemul legal naţional, întru a pune capăt încălcării constatate de Curte şi de a-i înlătura, în limita posibilităţilor, toate consecinţele (a se vedea, prin analogie, Scozzari and Giunta v. Italy [GC], nr. 39221/98 şi 41963/98, § 249, ECHR 2000‑VIII). Prin urmare, Curtea lasă pe seama Comitetului de Miniştri sarcina să se asigure ca Guvernul Republicii Moldova, în conformitate cu obligaţiile asumate în cadrul Convenţiei, să adopte măsurile necesare în concordanţă cu concluziile Curţii în prezenta hotărîre. B.  Prejudiciul moral 30.  Reclamanta a solicitat suma de 10 000 EUR cu titlu de prejudiciu moral. 31.  Guvernul a susţinut că suma solicitată este excesivă şi a afirmat că reclamanta ar putea doar pretinde la o sumă maximă de 2 000 EUR. 32.  Curtea consideră că reclamanta a suferit un anumit grad de stres şi frustrare în rezultatul încălcărilor constatate mai sus. Apreciind pe principii echitabile, Curtea îi acordă reclamantei 4 000 EUR cu titlu de prejudiciu moral. C. Costuri şi cheltuieli 33. Reclamanta nu a formulat vreo pretenţie sub acest aspect. D.   Penalităţi 34.  Curtea consideră oportun ca penalitatea de întârziere să fie bazată pe rata limită a dobînzii Băncii Centrale Europene, căreia urmează să i se adauge trei procente. DIN ACESTE MOTIVE, CURTEA, ÎN UNANIMITATE 1.  Respinge demersul Guvernului de radiere a cererii de pe rol;   2.  Declară cererea admisibilă;   3.  Hotărăşte că a avut loc o violare a Articolului 6 § 1 al Convenţiei;   4.  Hotărăşte că a avut loc o violare a Articolului 1 al Protocolului nr. 1 la Convenţie;   5.  Hotărăşte (a)  că Statul reclamat trebuie să achite reclamantului în decurs de trei luni de la data la care hotărîrea va deveni definitivă în conformitate cu prevederile articolului 44 § 2 din Convenţie, suma de 4 000 EUR (patru mii euro) cu titlu de prejudiciu moral care urmează a fi convertite în moneda naţională a Statului reclamat la rata de schimb aplicabilă la data achitării, plus orice taxă care poate fi aplicată; (b)  că din momentul expirării celor trei luni menţionate mai sus pînă la data executării se va achita o rată simplă a dobînzii la sumele de mai sus, egală cu rata minimă de împrumut a Băncii Centrale Europene pentru perioada de întîrziere plus trei procente; 6.  Respinge restul pretenţiilor reclamantei cu privire la satisfacţia echitabilă. Întocmită în limba engleză şi notificată în scris la 13 iulie 2010, potrivit Regulii 77 §§ 2 şi 3 din Regulamentul Curţii.  Lawrence Early Nicolas Bratza  Grefier Preşedinte [1] Nota: În versiunea engleză a hotărîrii se menţionează anul „2007”. A se subînţelege anul „2001” deoarece a avut loc o eroare de dactilografiere.