44954/04

©Documentul a fost pus la dispoziţie cu sprijinul Consiliului Superior al Magistraturii din România (www.csm1909.ro) şi al Institutului European din România (www.ier.ro). Permisiunea de a republica această traducere a fost acordată exclusiv în scopul includerii sale în baza de date HUDOC.   ©The document was made available with the support of the Superior Council of Magistracy of Romania (www.csm1909.ro) and the European Institute of Romania (www.ier.ro). Permission to re-publish this translation has been granted for the sole purpose of its inclusion in the Court’s database HUDOC.       Secţia a treia   CAUZA BALINT ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI   (Cererea nr. 44954/04)   Hotărâre   Strasbourg   26 ianuarie 2010   Hotărârea devine definitivă în condiţiile prevăzute la art. 44 § 2 din convenţie. Aceasta poate suferi modificări de formă.   În cauza Balint împotriva României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secţia a treia), reunită într-o cameră compusă din: Josep Casadevall, preşedinte, Elisabet Fura, Corneliu Bîrsan, Alvina Gyulumyan, Egbert Myjer, Luis López Guerra, Ann Power, judecători, şi Santiago Quesada, grefier de secţie,   după ce a deliberat în camera de consiliu, la 5 ianuarie 2010, pronunţă prezenta hotărâre, adoptată la aceeaşi dată:   PROCEDURA   1. La originea cauzei se află cererea nr. 44954/04 îndreptată împotriva României, prin care un resortisant al acestui stat, domnul Ion Balint („reclamantul”), a sesizat Curtea la 26 octombrie 2004, în temeiul art. 34 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale („convenţia”). 2. Guvernul român („Guvernul”) a fost reprezentat de agentul guvernamental, domnul Răzvan-Horaţiu Radu, din cadrul Ministerului Afacerilor Externe. 3. La 15 noiembrie 2006, preşedintele secţiei a treia a hotărât să comunice Guvernului cererea privind durata procedurii. În conformitate cu dispoziţiile art. 29 § 3 din convenţie, acesta a hotărât, de asemenea, că admisibilitatea şi fondul cauzei vor fi examinate împreună.   ÎN FAPT   CIRCUMSTANŢELE CAUZEI   4. Reclamantul s-a născut în 1969 şi locuieşte în Bucureşti. 5. La 29 septembrie 1994, reclamantul a fost arestat în principal pentru tâlhărie şi furt calificat prin efracţie. Acţiunea penală îndreptată împotriva sa şi acţiunea împotriva altor trei persoane au fost declanşate în aceeaşi zi. 6. La 28 noiembrie 1994, acesta a fost eliberat. 7. Prin rechizitoriul din 29 septembrie 1995, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti a dispus trimiterea în judecată a reclamantului şi a altor trei persoane. 8. La 12 octombrie 1995, cauza a fost înregistrată la Judecătoria Bucureşti. 9. La 2 aprilie 1996, în urma apelului introdus de unul dintre coinculpaţi împotriva unei încheieri pronunţate în speţă, cauza a fost transmisă Tribunalului Bucureşti, de unde a fost retrimisă la 13 mai 1996 şi introdusă pe rolul instanţei la 29 mai 1996. Cu toate acestea, conţinutul dosarului nu a putut fi găsit după această dată. 10. În consecinţă, la 7 martie 1997, judecătoria a retrimis cauza la parchetul de pe lângă tribunal pentru reconstituirea dosarului. 11. La 6 iunie 1997, în temeiul art. 510 C. proc. civ., parchetul a retrimis cauza tribunalului, considerând că acesta avea autoritatea judiciară pentru reconstituirea dosarului în stadiul respectiv al procedurii . 12. Prin urmare, la 30 iunie 1997, cauza a fost înregistrată din nou pe rolul Judecătoriei Bucureşti. Au fost solicitate parchetului mai multe documente, precum rechizitoriul şi mandatul de arestare. 13. La 7 decembrie 2001, judecătoria a considerat dosarul ca fiind reconstituit. La 7 februarie 2003, a pronunţat hotărârea prin care reclamantul era condamnat la şase ani de închisoare. 14. Majoritatea amânărilor pe parcursul audierilor au fost cauzate de erorile autorităţilor judiciare cu privire la citarea părţilor vătămate sau a părţilor civile. 15. În urma unui apel introdus de reclamant, sentinţa a fost menţinută prin hotărârea din 12 mai 2004 a Tribunalului Bucureşti şi, ulterior, prin hotărârea definitivă din 29 iulie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti.   ÎN DREPT   I. CU PRIVIRE LA PRETINSA ÎNCĂLCARE A ART. 6 § 1 DIN CONVENŢIE   16. Reclamanta s-a plâns de rezultatul procedurii şi de durata procedurii, pe care a considerat-o incompatibilă cu cerinţa „termenului rezonabil”, prevăzută la art. 6 § 1 din convenţie, formulat după cum urmează:   „Orice persoană are dreptul la judecarea [...] într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanţă [...], care va hotărî [...] asupra temeiniciei oricărei acuzaţii în materie penală îndreptate împotriva sa.”   17. Guvernul a contestat acest argument, invocând în principal complexitatea cauzei şi conduita reclamantului drept cauze ale unor amânări inutile. 18. Perioada care trebuie luată în considerare a început la 29 septembrie 1994 şi s-a încheiat la 29 iulie 2004. Astfel, aceasta a durat aproape zece ani pentru trei grade de jurisdicţie.   A. Cu privire la admisibilitate   19. Curtea constată că acest capăt de cerere cu privire la durata procedurii nu este în mod vădit nefondat în sensul art. 35 § 3 din convenţie. De asemenea, Curtea constată că acesta nu prezintă niciun alt motiv de inadmisibilitate. Prin urmare, este necesar să fie declarat admisibil. 20. În ceea ce priveşte celelalte capete de cerere, şi anume capătul de cerere privind rezultatul procedurii în temeiul art. 6 § 1, având în vedere toate elementele de care dispune şi în măsura în care este competentă să se pronunţe cu privire la aspectele invocate, Curtea consideră că acestea nu indică nicio pretinsă încălcare a drepturilor şi libertăţilor stabilite în convenţie sau în protocoalele la aceasta. Rezultă că acest capăt de cerere este în mod vădit nefondat şi trebuie respins în conformitate cu art. 35 § 3 şi 4 din convenţie.   B. Cu privire la fond   21. Curtea reiterează faptul că, în ceea ce priveşte caracterul rezonabil al duratei procedurii, acesta trebuie evaluat ţinând seama de circumstanţele cauzei şi în raport cu următoarele criterii: complexitatea cauzei, conduita reclamantului şi a autorităţilor competente [a se vedea, printre multe altele, Pélissier şi Sassi împotriva Franţei (GC), nr. 25444/94, pct. 67, CEDO 1999-II] 22. Curtea a constatat, în mod frecvent, încălcări ale art. 6 § 1 din convenţie în cauze care au ridicat probleme similare celor din speţă (a se vedea Pélissier şi Sassi, citată anterior). 23. După ce a examinat toate elementele care i-au fost prezentate, Curtea consideră că Guvernul nu a expus niciun fapt şi niciun argument care să poată conduce la o altă concluzie în speţă. Curtea nu contestă relativa complexitate a cauzei, în principal din cauza faptului că au existat trei inculpaţi condamnaţi pentru diverse infracţiuni şi numeroase părţi vătămate şi părţi civile. Cu toate acestea, din analiza dosarului rezultă că majoritatea amânărilor în cursul procedurii interne au fost cauzate de erorile autorităţilor judiciare cu privire la citarea inculpaţilor sau a părţilor civile, precum şi de pierderea dosarului. 24. Având în vedere jurisprudenţa relevantă, Curtea consideră că, în speţă, durata procedurii a fost excesivă şi nu a respectat cerinţa „termenului rezonabil”. Prin urmare, a fost încălcat art. 6 § 1 din convenţie.   II. CU PRIVIRE LA APLICAREA ART. 41 DIN CONVENŢIE   25. Art. 41 din convenţie prevede:   „În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a convenţiei sau a protocoalelor sale şi dacă dreptul intern al înaltei părţi contractante nu permite decât o înlăturare incompletă a consecinţelor acestei încălcări, Curtea acordă părţii lezate, dacă este cazul, o reparaţie echitabilă.”   A. Prejudiciu   26. Reclamantul a pretins 100 000 EUR pentru prejudiciul moral. Acesta nu a pretins nicio sumă pentru prejudiciul material sau pentru cheltuielile de judecată. 27. Guvernul a contestat această pretenţie. 28. Curtea consideră că reclamantul ar fi trebuit să îşi argumenteze prejudiciul moral. Pronunţându-se în echitate, aceasta acordă reclamantului 3 200 EUR pentru acest capăt de cerere.   B. Dobânzi moratorii   29. Curtea consideră necesar ca rata dobânzilor moratorii să se întemeieze pe rata dobânzii facilităţii de împrumut marginal practicată de Banca Centrală Europeană, majorată cu trei puncte procentuale.   PENTRU ACESTE MOTIVE, CURTEA, ÎN UNANIMITATE,   1. Declară cererea admisibilă în ceea ce priveşte capătul de cerere întemeiat pe durata excesivă a procedurii şi inadmisibilă pentru celelalte capete de cerere; 2. Hotărăşte că a fost încălcat art. 6 § 1 din convenţie în ceea ce priveşte durata procedurii; 3. Hotărăşte: (a) că statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data rămânerii definitive a hotărârii, în conformitate cu art. 44 § 2 din convenţie, suma de 3 200 EUR (trei mii două sute de euro), pentru prejudiciul moral, care trebuie convertită în moneda naţională a statului pârât la rata de schimb aplicabilă la data plăţii; (b) că, de la expirarea termenului menţionat şi până la efectuarea plăţii, această sumă trebuie majorată cu o dobândă simplă, la o rată egală cu rata dobânzii facilităţii de împrumut marginal practicată de Banca Centrală Europeană, aplicabilă pe parcursul acestei perioade şi majorată cu trei puncte procentuale; 4. Respinge cererea de acordare a unei reparaţii echitabile pentru celelalte capete de cerere.   Redactată în limba engleză, apoi comunicată în scris, la 26 ianuarie 2010, în temeiul art. 77 § 2 şi 3 din regulament.   Santiago Quesada Josep Casadevall  Grefier Preşedinte