46581/99

WyrokETPCz2005-10-18ECLI:CE:ECHR:2005:1018JUD004658199

Analiza orzeczenia

Sekcja wygenerowana przez AI na podstawie treści orzeczenia — nie stanowi cytatu.

Zagadnienie prawne
Czy przewlekłe niewykonanie prawomocnych orzeczeń sądowych oraz ich uchylenie w drodze nadzwyczajnego środka zaskarżenia naruszyło prawo do rzetelnego procesu (art. 6 ust. 1 Konwencji) oraz prawo do poszanowania mienia (art. 1 Protokołu nr 1)?
Ratio decidendi
Trybunał uznał, że prawo do rzetelnego procesu, gwarantowane przez art. 6 ust. 1 Konwencji, obejmuje prawo do wykonania prawomocnego orzeczenia sądowego. Długotrwałe niewykonanie orzeczeń, nawet jeśli jedno z nich zostało później uchylone, stanowi naruszenie tego prawa, ponieważ państwo nie może powoływać się na brak funduszy jako usprawiedliwienie. Ponadto, niewykonanie orzeczeń przyznających skarżącej odszkodowanie stanowiło ingerencję w jej prawo do poszanowania mienia, chronione przez art. 1 Protokołu nr 1, ponieważ roszczenie wynikające z prawomocnego wyroku jest "mieniem" w rozumieniu tego artykułu. Uchylenie prawomocnego wyroku nie zwalnia państwa z odpowiedzialności za wcześniejsze opóźnienia w jego wykonaniu.
Stan faktyczny
Skarżąca, Ecaterina Daniliuc, wniosła dwie sprawy cywilne przeciwko władzom lokalnym w Mołdawii. W 1995 roku uzyskała wyrok zasądzający 675 MDL, który pozostał niewykonany do marca 2003 roku. W 1996 roku uzyskała drugi wyrok zasądzający 20 960 MDL, który stał się prawomocny w 1998 roku, ale został uchylony w maju 2000 roku w wyniku nadzwyczajnego środka zaskarżenia wniesionego przez Prokuratora Generalnego. Skarżąca skarżyła się na długotrwałe niewykonanie obu orzeczeń oraz na uchylenie drugiego wyroku.
Rozstrzygnięcie
Trybunał jednogłośnie: 1. Deklaruje niedopuszczalność roszczeń dotyczących uchylenia wyroku z 16 września 1996 r. 2. Deklaruje dopuszczalność pozostałych roszczeń. 3. Stwierdza naruszenie artykułu 6 § 1 Konwencji. 4. Stwierdza naruszenie artykułu 1 Protokołu nr 1 do Konwencji. 5. Zasądza, że państwo pozwane ma zapłacić w terminie trzech miesięcy od daty uprawomocnienia się wyroku 100 EUR tytułem szkody majątkowej i 1000 EUR tytułem szkody niemajątkowej, plus wszelkie należne podatki, z odsetkami za zwłokę. 6. Oddala pozostałe roszczenia skarżącej dotyczące słusznego zadośćuczynienia.

Pełny tekst orzeczenia

Traducere neoficială a variantei engleze a hotărârii, efectuată de către asociaţia obştească „Juriştii pentru drepturile omului”       SECŢIUNEA A PATRA           CAUZA DANILIUC c. MOLDOVEI   (Cererea nr. 46581/99)           HOTĂRÂRE     STRASBOURG   18 octombrie 2005       DEFINITIVĂ   18/01/2006   Această hotărâre va deveni definitivă în modul stabilit de articolul 44 § 2 al Convenţiei. Ea poate fi subiect al revizuirii editoriale. În cauza Daniliuc c. Moldovei, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secţiunea a Patra), întrunită în cadrul unei Camere compuse din:  Sir Nicolas Bratza, Preşedinte, Dl J. Casadevall,  Dl G. Bonello, Dl K. Traja,  Dl S. Pavlovschi,  Dra L. Mijović,  Dl J. Šikuta, judecători, şi dna F. Elens-Passos, Grefier Adjunct al Secţiunii, Deliberând la 27 septembrie 2005 în şedinţă închisă, Pronunţă următoarea hotărâre, care a fost adoptată la acea dată: PROCEDURA 1. La originea cauzei se află cererea (nr. 46581/99) depusă împotriva Republicii Moldova la Comisia Europeană a Drepturilor Omului („Comisia”), în conformitate cu prevederile fostului articol 25 al Convenţiei pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale („Convenţia”), de către un cetăţean al Republicii Moldova, dna Ecaterina Daniliuc („reclamantul”), la 19 noiembrie 1997. 2. Guvernul Republicii Moldova („Guvernul”) a fost reprezentat de către Agentul său, dl Vitalie Pârlog. 3. Reclamantul a pretins, în special, că drepturile sale garantate de articolul 6 § 1 al Convenţiei şi articolul 1 Protocolul nr. 1 la Convenţie au fost încălcate ca urmare a neexecutării a două hotărâri judecătoreşti în favoarea sa şi ca urmare a casării uneia din ele în urma recursului în anulare depus de Procurorul General. 4. Cererea a fost repartizată Secţiunii Întâi a Curţii (articolul 52 § 1 al Regulamentului Curţii). În cadrul acelei Secţiuni, Camera care urma să examineze cauza (articolul 27 § 1 al Convenţiei) a fost constituită, aşa precum este prevăzut de articolul 26 § 1. 5. La 1 noiembrie 2001, Curtea a schimbat componenţa Secţiunilor sale (articolul 25 § 1 al Regulamentului Curţii). Această cauză a fost repartizată Secţiunii a Patra nou-constituită (articolul 52 § 1 al Regulamentului Curţii). 6. La 27 aprilie 2004, o Cameră din cadrul Secţiunii a Patra a decis să examineze simultan admisibilitatea şi fondul cauzei în conformitate cu articolul 29 § 3 al Convenţiei.   ÎN FAPT I. CIRCUMSTANŢELE CAUZEI 7. Reclamantul s-a născut în 1962 şi locuieşte la Costeşti. 1. Procedura cu privire la executarea hotărârii Judecătoriei sectorului Ialoveni din 6 octombrie 1995 8. În 1995, reclamantul a înaintat o acţiune civilă la Judecătoria sectorului Ialoveni împotriva Consiliului local Costeşti cerând compensaţii pentru pretinse acţiuni ilegale. 9. La 6 octombrie 1995, Judecătoria sectorului Ialoveni a hotărât în favoarea reclamantului şi i-a acordat 675 lei moldoveneşti (MDL). Această hotărâre nu a fost contestată şi a devenit irevocabilă. 10. Între 1995 şi 2003, reclamantul s-a plâns, în numeroase ocazii, diferitelor autorităţi de stat de neexecutarea hotărârii din 6 octombrie 1995. 11. La 11 martie 2003, după comunicarea acestei cauze Guvernului, hotărârea din 6 octombrie 1995 a fost executată. 2. Procedurile cu privire la executarea hotărârii Judecătoriei sectorului Ialoveni din 16 septembrie 1996 12. În 1996, reclamantul a înaintat o acţiune civilă la Judecătoria sectorului Ialoveni împotriva Consiliului local Costeşti şi a unei întreprinderi agricole private. 13. La 16 septembrie 1996, Judecătoria sectorului Ialoveni a admis în parte acţiunea şi i-a acordat reclamantului MDL 20,960. 14. La 26 februarie 1998, Tribunalul municipiului Chişinău a respins apelul Consiliului local Costeşti pentru neplata taxei de stat. Hotărârea din 16 septembrie 1996 a devenit definitivă. 15. În 1998, reclamantul a depus recurs în care el a susţinut că suma compensaţiei a fost insuficientă. 16. La 18 august 1998, Curtea de Apel a respins recursul, menţinând hotărârea din 16 septembrie 1996. 17. La o dată nespecificată în anul 2000, Procuratura Generală a depus la Curtea Supremă de Justiţie recurs în anulare la hotărârile din 16 septembrie 1996, 26 februarie 1998 şi 18 august 1998. 18. La 17 mai 2000, Curtea Supremă de Justiţie a admis recursul în anulare al Procurorului General, a casat hotărârile din 16 septembrie 1996, 26 februarie 1998 şi 18 august 1998 şi a dispus reexaminarea cauzei. 19. Reexaminarea cauzei s-a sfârşit cu o hotărâre irevocabilă a Judecătoriei sectorului Ialoveni din 2 decembrie 2002, prin care cererea reclamantului a fost scoasă de pe rol pentru neprezentarea în instanţa de judecată.   II. DREPTUL INTERN RELEVANT 20. Dreptul intern relevant a fost rezumat în hotărârea Prodan v. Moldova, nr. 49806/99, § 31, ECHR 2004-... şi în hotărârea Roşca v. Moldova, nr. 6267/02, § 16, 22 martie 2005. ÎN DREPT 21. Reclamantul pretinde că drepturile sale garantate de articolul 6 § l al Convenţiei au fost încălcate, ca urmare a neexecutării într-un termen corespunzător a hotărârilor din 6 octombrie 1995 şi din 16 septembrie 1996 şi casării hotărârii irevocabile din 16 septembrie 1996 în urma recursului în anulare depus de Procurorul General. El s-a bazat pe articolul 6 § 1 al Convenţiei care, în partea sa relevantă, prevede următoarele: „Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, ... de către o instanţă ... care va hotărî ... asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil...”. 22. De asemenea, el a declarat că din cauza neexecutării hotărârilor în favoarea sa şi a casării hotărârii din 16 septembrie 1996 el nu a putut beneficia de bunurile sale, astfel, dreptul său la protecţia proprietăţii garantat de articolul 1 Protocolul nr. 1 la Convenţie a fost încălcat. Articolul 1 Protocolul nr. 1 la Convenţie prevede următoarele: „Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru o cauză de utilitate publică şi în condiţiile prevăzute de lege şi de principiile generale ale dreptului internaţional. Dispoziţiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosinţa bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuţii, sau a amenzilor”. I. ADMISIBILITATEA PRETENŢIILOR A. Pretinsa violare a articolului 6 § 1 al Convenţiei şi a articolului 1 Protocolul nr. 1 la Convenţie ca urmare a casării hotărârii irevocabile din 16 septembrie 1996 23. Într-o scrisoare din 27 iunie 2005, reclamantul s-a plâns de casarea hotărârii irevocabile din 16 septembrie 1996 prin admiterea recursului în anulare. 24. Curtea aminteşte că „casarea unei hotărâri irevocabile este un act instantaneu, care nu creează o situaţie continuă, chiar dacă ea determină redeschiderea procedurilor” (a se vedea Frunze v. Moldova, nr. 42308/02, 14 septembrie 2004). Casarea hotărârii irevocabile în această cauză a avut loc la 17 mai 2000. Perioada de şase luni a început să curgă de la acea dată, în timp ce reclamantul a prezentat această pretenţie cinci ani mai târziu. 25. Prin urmare, pretenţia a fost depusă în afara termenului-limită prevăzut de articolul 35 § 1 al Convenţiei şi trebuie respinsă ca fiind inadmisibilă în conformitate cu articolul 35 § 4 al Convenţiei. B. Neepuizarea căilor de recurs interne 26. Guvernul a susţinut că reclamantul nu a epuizat toate căile de recurs interne accesibile lui în conformitate cu dreptul naţional, aşa cum o cere articolul 35 § 1 al Convenţiei. În special, el a declarat că reclamantul putea să depună o cerere de revizuire în temeiul articolului 449 (j) al noului Cod de procedură civilă. 27. Curtea aminteşte că, în conformitate cu articolul 35 § 1 al Convenţiei, reclamantul, în mod normal, ar trebui să folosească remediile care sunt accesibile şi suficiente pentru a permite redresarea în ceea ce priveşte încălcările pretinse. Existenţa remediilor în cauză trebuie să fie suficient de certă nu numai în teorie, dar şi în practică, fără de care ele vor fi lipsite de accesibilitatea şi eficienţa necesare (a se vedea, printre altele, Akdivar and Others v. Turkey, hotărâre din 16 septembrie 1996, Reports of Judgments and Decisions 1996-IV, p. 1210, § 66). 28. Este notat că noul Cod de procedură civilă a intrat în vigoare la 12 iunie 2003, în timp ce pretinsa neexecutare a hotărârilor irevocabile a continuat numai până la 17 mai 2000 şi, respectiv, 11 martie 2003. În aceste circumstanţe, Curtea consideră că acest remediu nu a fost accesibil reclamantului în momentul când au avut loc evenimentele de care acesta se plânge. 29. Prin urmare, Curtea este de părerea că cererea nu poate fi declarată inadmisibilă pentru neepuizarea căilor de recurs interne. În consecinţă, această obiecţie trebuie respinsă. C. Pretinsul abuz al reclamantului de dreptul de a depune la Curte o cerere individuală 30. Reclamantul a declarat că după depunerea acestei cereri la Curte, familia sa a devenit ţinta unei campanii de intimidare condusă de Guvern. Potrivit reclamantului, soţul ei a fost învinuit ilegal de comiterea unei infracţiuni şi a fost dus la un spital psihiatric pentru control medical. Reclamantul ar fi fost contactat de reprezentanţi ai Guvernului, care i-au cerut să-şi retragă cererea de la Curte. 31. Guvernul a susţinut că declaraţiile reclamantului erau neadevărate şi defăimătoare şi a cerut ca cererea să fie radiată de pe rol datorită caracterului său abuziv. 32. Curtea consideră că o cerere, în mod normal, nu va fi respinsă ca fiind abuzivă în conformitate cu articolul 35 § 3 al Convenţiei în baza faptului că ea a fost „ofensatoare” sau „defăimătoare” decât dacă a fost, în mod intenţionat, bazată pe fapte neadevărate. Totuşi, în baza materialelor aflate în posesia sa, Curtea nu poate să conchidă că reclamantul şi-a bazat învinuirile sale pe informaţii despre care el ştia că nu sunt adevărate. Prin urmare, această declaraţie este respinsă (a se vedea Popov v. Moldova, nr. 74153/01, § 49, 18 ianuarie 2005). D. Concluzia cu privire la admisibilitate 33. Curtea consideră că pretenţiile reclamantului în temeiul articolului 6 § 1 şi articolului 1 Protocolul nr. 1 la Convenţie în ceea ce priveşte neexecutarea hotărârilor irevocabile ridică întrebări de drept care sunt suficient de serioase, încât determinarea lor să depindă de o examinare a fondului şi că niciun alt temei pentru declararea lor inadmisibile nu a fost stabilit. Curtea, prin urmare, declară aceste pretenţii admisibile. În conformitate cu decizia sa de a aplica articolul 29 § 3 al Convenţiei (a se vedea paragraful 6 de mai sus), Curtea va examina imediat fondul acestor pretenţii. II. PRETINSA VIOLARE A ARTICOLULUI 6 § 1 AL CONVENŢIEI 34. Reclamantul se plânge, în temeiul articolului 6 § 1 al Convenţiei, de refuzul autorităţilor de a executa hotărârile Judecătoriei sectorului Ialoveni din 6 octombrie 1995 şi 16 septembrie 1996.  35. Guvernul a declarat că, dată fiind casarea hotărârii din 16 septembrie 1996 şi executarea hotărârii din 6 octombrie 1995 la 17 mai 2000 şi, respectiv, la 11 martie 2003, nu a existat o violare a articolului 6 § 1 al Convenţiei. 36. Principiile generale care se aplică în cauzele de acest gen sunt prevăzute în hotărârea Prodan v. Moldova (citată mai sus, §§ 52-53). 37. Curtea notează că hotărârea Judecătoriei sectorului Ialoveni din 6 octombrie 1995 a rămas neexecutată până la 11 martie 2003. Perioada de întârziere care urmează a fi luată în consideraţie a început abia la 12 septembrie 1997, când Convenţia a intrat în vigoare pentru Republica Moldova. Totuşi, la evaluarea caracterului rezonabil al întârzierii, care a avut loc după data intrării în vigoare a Convenţiei, trebuie luate în consideraţie întârzierile care deja au avut loc până la acea dată. Perioada totală de întârziere în această cauză a fost de peste 7 ani şi 5 luni, dintre care 5 ani şi 6 luni cad sub jurisdicţia temporală a Curţii. 38. În ceea ce priveşte hotărârea din 16 septembrie 1998, Curtea notează că ea a fost casată prin hotărârea Curţii Supreme de Justiţie din 17 mai 2000, procedura fiind redeschisă. 39. Curtea observă că o situaţie similară a fost deja examinată în cauza Popov v. Moldova (citată mai sus), în care Curtea a constatat că faptul casării unei hotărâri irevocabile nu exclude responsabilitatea statului pentru neexecutarea anterioară a hotărârii într-un termen rezonabil şi, prin urmare, nu a fost pus la îndoială caracterul irevocabil al hotărârii în cauză. Deoarece Guvernul nu a prezentat niciun temei pentru a distinge această cauză, Curtea nu vede niciun motiv de a se îndepărta de decizia sa în cauza Popov. 40. Hotărârea din 16 septembrie 1996 a rămas neexecutată timp de aproape 2 ani şi 3 luni după ce ea a devenit executorie şi până ce a fost casată. 41. Curtea reiterează că autorităţile de stat nu pot invoca lipsa fondurilor drept scuză pentru a nu onora o datorie care rezultă dintr-o hotărâre judecătorească. Fireşte, o întârziere în executarea unei hotărâri ar putea fi justificată de circumstanţe speciale. Dar întârzierea nu poate fi astfel, încât să prejudicieze esenţa dreptului protejat conform articolului 6 § 1 (a se vedea Prodan v. Moldova, citată mai sus, § 53). În această cauză, Guvernul nu a prezentat niciun motiv plauzibil pentru perioadele lungi de întârziere în executarea hotărârilor în cauză, iar Curtea nu găseşte justificări pentru întârzierile care s-a constatat că au avut loc. 42. Curtea conchide că, prin omisiunea timp de mai mulţi ani de a lua măsurile necesare pentru a executa hotărârile judecătoreşti irevocabile în această cauză, autorităţile moldoveneşti au prejudiciat esenţa dreptului protejat conform articolului 6 § 1 şi au privat prevederile acestui articol de toate efectele benefice. 43. Prin urmare, a existat o violare a articolului 6 § 1 al Convenţiei. III. PRETINSA VIOLARE A ARTICOLULUI 1 PROTOCOLUL NR. 1 LA CONVENŢIE 44. Reclamantul a susţinut că neexecutarea de către autorităţi a hotărârilor din 6 octombrie 1995 şi 16 septembrie 1996 a constituit o violare a articolului 1 Protocolul nr. 1 la Convenţie. 45. Guvernul a declarat că drepturile reclamantului garantate de articolul 1 Protocolul nr. 1 la Convenţie nu au fost încălcate. 46. Curtea reiterează că o „pretenţie” poate constitui un „bun” în sensul articolului 1 Protocolul nr. 1 la Convenţie, dacă ea este suficient de certă pentru a fi executorie (a se vedea Prodan, citată mai sus, § 59). 47. Curtea notează că reclamantul a avut pretenţii executorii care au rezultat din hotărârile din 6 octombrie 1995 şi 16 septembrie 1996. Prin urmare, rezultă că imposibilitatea reclamantului de a obţine executarea hotărârilor până la 11 martie 2003 şi, respectiv, 17 mai 2000 a constituit o ingerinţă în dreptul său la respectarea bunurilor sale, aşa cum este prevăzut în prima propoziţie a primului paragraf al articolului 1 Protocolul nr. 1 la Convenţie. 48. Guvernul nu a prezentat nicio justificare pentru această ingerinţă, iar Curtea consideră că lipsa fondurilor nu poate justifica o astfel de omisiune (a se vedea Prodan, citată mai sus, § 61). 49. Prin urmare, a existat o violare a articolului 1 Protocolul nr. 1 la Convenţie. IV. APLICAREA ARTICOLULUI 41 AL CONVENŢIEI 50. Articolul 41 al Convenţiei prevede următoarele: „Dacă Curtea declară că a avut loc o violare a Convenţiei sau a protocoalelor sale şi dacă dreptul intern al Înaltelor Părţi Contractante nu permite decât o înlăturare incompletă a consecinţelor acestei violări, Curtea acordă părţii lezate, dacă este cazul, o satisfacţie echitabilă”. A. Prejudiciul material 51. Reclamantul a solicitat EUR 132,915,960 cu titlu de prejudiciu material suferit ca rezultat al refuzului autorităţilor de a executa hotărârea din 6 octombrie 1995. El a pretins că această sumă ar acoperi venitul ratat calculat în baza unui business plan elaborat de el pentru creşterea porcilor. El nu a solicitat prejudiciu material pentru neexecutarea hotărârii din 16 septembrie 1996. 52. Guvernul a considerat suma pretinsă de reclamant excesivă şi a contestat metoda sa de calcul. 53. Curtea consideră că reclamantul trebuia să fi suferit un prejudiciu material ca rezultat al neexecutării hotărârii irevocabile din 6 octombrie 1995, între 12 septembrie 1997 şi 11 martie 2003, totuşi, ea nu acceptă metoda de calcul a reclamantului. Luând în consideraţie rata medie a dobânzii indicată de Banca Naţională a Moldovei pentru perioada în cauză (a se vedea Prodan, citată mai sus, § 73 in fine) şi circumstanţele cauzei examinate, Curtea acordă reclamantului suma totală de EUR 100 cu titlu de prejudiciu material. B. Prejudiciul moral 54. Reclamantul a pretins EUR 5,000,000 cu titlu de prejudiciu moral suferit ca rezultat al neexecutării hotărârii irevocabile în favoarea sa. 55. El a argumentat că neexecutarea hotărârii irevocabile din 6 octombrie 1995 pentru o perioadă îndelungată i-a cauzat stres şi îngrijorare. 56. Guvernul nu a fost de acord cu suma pretinsă de reclamant. 57. Curtea consideră că reclamantului trebuia să-i fi fost cauzat un anumit stres şi frustrare ca rezultat al executării întârziate a hotărârii din 6 octombrie 1995 şi al imposibilităţii de a folosi banii săi pentru o perioadă de mai mult de şase ani. Ea îi acordă EUR 1,000 cu titlu de prejudiciu moral. C. Dobânda de întârziere 58. Curtea consideră că este corespunzător ca dobânda de întârziere să fie calculată în dependenţă de rata minimă a dobânzii la creditele acordate de Banca Centrală Europeană, la care vor fi adăugate trei procente. DIN ACESTE MOTIVE, CURTEA, ÎN UNANIMITATE, 1. Declară inadmisibile pretenţiile cu privire la casarea hotărârii din 16 septembrie 1996;   2. Declară admisibile restul pretenţiilor;   3. Hotărăşte că a existat o violare a articolului 6 § 1 al Convenţiei;   4. Hotărăşte că a existat o violare a articolului 1 Protocolul nr. 1 la Convenţie;   5. Hotărăşte (a) că statul pârât trebuie să plătească în termen de trei luni de la data la care hotărârea devine definitivă, în conformitate cu articolul 44 § 2 al Convenţiei, EUR 100 (o sută euro) cu titlu de prejudiciu material şi EUR 1,000 (o mie euro) cu titlu de prejudiciu moral, care vor fi convertiţi în valuta naţională a statului pârât conform ratei aplicabile la data executării hotărârii, plus orice taxă care poate fi percepută; (b) că, de la expirarea celor trei luni menţionate mai sus până la executarea hotărârii, urmează să fie plătită o dobândă la sumele de mai sus egală cu rata minimă a dobânzii la creditele acordate de Banca Centrală Europeană pe parcursul perioadei de întârziere, plus trei procente;   6. Respinge restul pretenţiilor reclamantului cu privire la satisfacţia echitabilă. Redactată în limba engleză şi comunicată în scris la 18 octombrie 2005, în conformitate cu articolul 77 §§ 2 şi 3 al Regulamentului Curţii. Françoise Elens-Passos Nicolas Bratza Grefier Adjunct Preşedinte

© Rada Europy / Europejski Trybunał Praw Człowieka, źródło: HUDOC (hudoc.echr.coe.int), pozyskano 14.07.2026. · Źródło