5050/02

©Documentul a fost pus la dispoziţie cu sprijinul Consiliului Superior al Magistraturii din România (www.csm1909.ro) şi R.A. „Monitorul Oficial” (www.monitoruloficial.ro). Permisiunea de a republica această traducere a fost acordată exclusiv în scopul includerii sale în baza de date HUDOC.   ©The document was made available with the support of the Superior Council of Magistracy of Romania (www.csm1909.ro) and R.A. „Monitorul Oficial” (www.monitoruloficial.ro). Permission to re-publish this translation has been granted for the sole purpose of its inclusion in the Court’s database HUDOC.   Emitent: CURTEA EUROPEANĂ A DREPTURILOR OMULUI Publicată în : MONITORUL OFICIAL nr. 251 din 16 aprilie 2007   HOTĂRÂREA din 15 iunie 2006 în Cauza Pântea împotriva României (Cererea nr. 5.050/02) Strasbourg În Cauza Pântea împotriva României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secţia a II-a), într-o cameră compusă din: domnii B. M. Zupancic, preşedinte, J. Hedigan, L. Caflisch, C. Bîrsan, V. Zagrebelsky, E. Myjer, David Thor Bjorgvisson, judecători, şi domnul V. Berger, grefier de secţie, după deliberarea din Camera de consiliu din data de 23 mai 2006, pronunţă următoarea hotărâre, adoptată la aceeaşi dată: PROCEDURA 1. La originea cauzei se află Cererea nr. 5.050/02 formulată împotriva României de către un cetăţean român, doamna Elisabeta Pântea (reclamanta), care a sesizat Curtea la 20 octombrie 2001, în baza art. 34 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale (Convenţia). 2. Reclamanta, care a beneficiat de asistenţă juridică, este reprezentată de doamna N. Popescu, avocat în Baroul Bucureşti. Guvernul român (Guvernul) este reprezentat de agentul sau, doamna B. Ramaşcanu. 3. Raclamanta se plânge, în temeiul art. 6 din Convenţie, de neexecutarea de către administraţie a unei hotărâri judecătoreşti definitive care dispunea înscrierea în registrul agricol a dreptului sau de proprietate asupra unui imobil şi radierea dreptului de proprietate al lui P.C. 4. Cererea a fost atribuită Secţiei a II-a a Curţii (art. 52 alin. 1 din Regulament). În cadrul acesteia, camera căreia i s-a încredinţat examinarea cauzei a fost constituită conform art. 26 alin. 1 din Regulament. 5. La 1 noiembrie 2004, Curtea şi-a modificat compunerea secţiilor (art. 25 alin. 1 din Convenţie). Prezenta cerere a fost atribuită Secţiei a III-a astfel remaniate (art. 52 alin. 1). 6. Prin Decizia din 1 septembrie 2005, Curtea a declarat cererea parţial admisibilă. 7. Atât reclamanta, cât şi Guvernul au depus observaţii scrise privind fondul cauzei (art. 59 alin. 1). ÎN FAPT I. Circumstanţele cauzei 8. Reclamanta s-a născut în 1962 şi locuieşte la Bârlad. 9. În 1982 reclamanta a cumpărat un imobil situat în Griviţa, prin contract sub semnătura privată. De la această dată a început să plătească taxele fiscale aferente, dar nu a intrat în posesia imobilului, care era stăpânit de cumnatul sau, P.C. 10. La 24 ianuarie 1990, P.V., mandatat de către P.C., a cumpărat pentru P.C. şi în numele acestuia acelaşi imobil, printr-un contract de vânzare-cumpărare autentic, şi a înscris dreptul de proprietate aparţinând lui P.C. în registrul agricol. 11. Printr-o hotărâre din 31 martie 1998 Judecătoria Bârlad a dat câştig de cauza reclamantei şi a validat contractul din 1982. Aceasta sentinţă a fost confirmată prin Hotărârea definitivă din 16 iulie 1999 a Curţii de Apel Iaşi. Această hotărâre, învestită cu formulă executorie la data de 29 noiembrie 1999, a înlocuit contractul de vânzare-cumpărare notarial. 12. Prin Hotărârea definitivă din 15 noiembrie 2000, Curtea de Apel Iaşi a admis acţiunea în anularea contractului de vânzare formulată de reclamanta împotriva lui P.C. şi P.V., întemeindu-se pe Hotărârea din 31 martie 1998 prin care s-a constatat dreptul sau de proprietate asupra imobilului. 1. Demersurile întreprinse de reclamanta în vederea înscrierii dreptului sau de proprietate în registrul agricol anterior datei de 29 noiembrie 1999 13. La 16 februarie şi 20 martie 1998, precum şi la 18 noiembrie 1999 reclamanta a solicitat Consiliului Local Griviţa înscrierea în registrul agricol a dreptului sau de proprietate asupra imobilului şi anularea, pe cale de consecinţă, a înscrierii în favoarea lui P.C., pe motiv că încă de la cumpărare, în 1982, s-a comportat ca un adevărat proprietar, achitând toate taxele fiscale cu privire la imobil, deşi nu a intrat încă în posesie. 14. Primăria din Griviţa (primăria) i-a respins toate cererile, pe motiv că nu a dovedit anularea de către o instanţă judecătorească a contractului de vânzare către P.C. 15. Prin Hotărârea din 28 septembrie 1998, Tribunalul Vaslui a respins o primă acţiune în contencios administrativ formulată de reclamanta pentru a obliga primăria să-i înscrie dreptul de proprietate în registrul agricol şi pentru a anula înscrierea dreptului lui P.C. asupra aceluiaşi imobil, cu motivarea că nu a făcut dovada dreptului de proprietate asupra imobilului. 2. Demersurile întreprinse de reclamanta în vederea înscrierii dreptului sau de proprietate în registrul agricol după 29 noiembrie 1999 16. Prin Hotărârea din 19 decembrie 2000, Tribunalul Vaslui a admis cererea reclamantei şi a obligat primăria să înscrie dreptul sau de proprietate în registrul agricol, precum şi să anuleze înscrierea pe numele lui P.C. A reţinut ca reclamanta a făcut dovada dreptului sau de proprietate prin Hotărârea definitivă din 31 martie 1998, precum şi prin Hotărârea definitivă din 15 noiembrie 2000 prin care s-a anulat contractul de vânzare-cumpărare al lui P.C. Tribunalul a respins ca neîntemeiată cererea reclamantei cu privire la despăgubiri. 17. Această hotărâre a devenit definitivă după recursul părţilor, ca urmare a Hotărârii Curţii de Apel Iaşi din 2 aprilie 2001. 18. La 28 iunie 2001 reclamanta a trimis o nouă cerere primăriei, solicitând înscrierea dreptului sau de proprietate asupra imobilului, astfel cum s-a dispus prin Hotărârea din 19 decembrie 2000. 19. Neprimind răspuns, la 18 aprilie 2002 reclamanta a adresat primăriei o nouă cerere. La 27 mai 2002, primăria a informat reclamanta cu privire la înscrierea dreptului sau de proprietate în registrul agricol. Totuşi, a semnalat ca P.C. a rămas în continuare înscris în registrul agricol, în calitate de persoana care locuieşte efectiv în imobil, şi ca reclamanta trebuia să solicite evacuarea acestuia pentru a putea cere radierea lui. 20. Printr-o scrisoare din 19 martie 2003 reclamanta a informat Curtea ca Hotărârea din 19 decembrie 2000 a rămas neexecutată parţial în ceea ce priveşte radierea numelui lui P.C. din registrul agricol. 3. Alte demersuri întreprinse de reclamanta pentru a pune în executare Hotărârea din 19 decembrie 2000 21. Prin Hotărârea din 22 august 2003, Tribunalul Vaslui a admis acţiunea reclamantei împotriva primarului şi a Consiliului Local Griviţa, obligându-i pe aceştia să elibereze reclamantei o copie de pe registrul agricol privind înscrierea dreptului sau de proprietate astfel cum s-a dispus prin Hotărârea din 19 decembrie 2000. Această hotărâre a fost confirmată, în recursul reclamantei, printr-o hotărâre definitivă a Curţii de Apel Iaşi din 10 noiembrie 2003. 22. Prin Hotărârea din 4 mai 2004, Tribunalul Vaslui a admis acţiunea reclamantei împotriva primarului şi a Consiliului Local Griviţa, obligându-i pe aceştia să pună în executare Hotărârea definitivă din 22 august 2003, şi a obligat autorităţile locale la plata unei amenzi pentru întârzierea executării, precum şi la acordarea de despăgubiri reclamantei. Această hotărâre a fost confirmată, în recursul reclamantei, printr-o hotărâre definitivă a Curţii de Apel Iaşi din 13 septembrie 2004. 23. La 7 februarie 2005 reclamanta a adresat o notificare Primăriei Griviţa în vederea executării Hotărârii din 4 mai 2004 a Tribunalului Vaslui, confirmată de Hotărârea Curţii de Apel Iaşi din 13 septembrie 2004. 24. Printr-o încheiere din 16 noiembrie 2005, pronunţată în camera de consiliu, Judecătoria Bârlad, sesizată de reclamanta cu o cerere privind urmărirea conturilor debitoarei, a respins cererea, cu motivarea ca reclamanta ar fi trebuit să sesizeze un executor judecătoresc, iar nu să sesizeze instanţa. 4. Acţiunea în revendicare a reclamantei împotriva lui P.C. 25. Prin Hotărârea din 23 octombrie 2003 Judecătoria Bârlad a admis acţiunea în revendicare imobiliară formulată de reclamanta împotriva lui P.C. şi P.V. Apelul lui P.C. a fost respins printr-o hotărâre din 25 februarie 2004. Din actele dosarului reiese că aceasta acţiune se află încă pe rolul instanţelor naţionale. II. Dreptul intern aplicabil Ordonanţa Guvernului nr. 1 din 13 martie 1992 privind registrul agricol. Articolul 1 „În scopul asigurării unei evidenţe unitare cu privire la starea terenurilor [...], dezvoltarea agriculturii gospodăriilor populaţiei şi buna utilizare a resurselor locale, consiliile locale comunale, orăşeneşti, municipale şi ale sectoarelor municipiului Bucureşti vor organiza întocmirea şi ţinerea la zi a registrului agricol [...].” Articolul 2 „Registrul agricol constituie documentul oficial de evidenţă primară unitară, în care se înscriu date cu privire la gospodăriile populaţiei, şi anume: a)capul gospodăriei şi membrii acesteia; b)terenurile pe care le deţin, indiferent de titlu, pe categorii de folosinţă, suprafeţele cultivate cu principalele culturi şi numărul de pomi pe specii; c)efectivele de animale, pe specii şi categorii, existente la începutul anului; evoluţia anuală a efectivelor de bovine, porcine, ovine şi caprine; d)clădirile de locuit şi celelalte construcţii gospodăreşti; e)mijloacele de transport cu tracţiune animală şi mecanică; f)tractoarele şi maşinile agricole.Formularul registrului agricol este cel prevăzut în anexa, care face parte integrantă din prezenta ordonanţă.” 2. Ordinul nr. 95.136-712-10/806 al ministrului agriculturii din 21 martie 2001 privind adoptarea Normelor tehnice necesare pentru completarea Registrului agricol pentru perioada 2001-2005. Acest ordin cuprinde normele pe care autorităţile locale trebuie să le urmeze pentru întocmirea registrului agricol pentru fiecare localitate. Registrul agricol constituie documentul oficial de evidenţă în care sunt înscrise informaţiile privind terenurile pe categorii de folosinţă, precum şi gospodăriile care aparţin persoanelor, în ceea ce priveşte structura şi evoluţia efectivelor de animale. De altfel, registrul agricol constituie o bază de date pentru îndeplinirea la nivel local a politicilor administraţiei publice centrale.Termenul „gospodărie” sau „familie” semnifică grupul format din două sau mai multe persoane care locuiesc împreună şi care îşi organizează împreună activitatea, participând la veniturile şi cheltuielile gospodăriei. ÎN DREPT I. Cu privire la pretinsa încălcare a art. 6 din Convenţie 26. Reclamanta arată ca neexecutarea de către primărie a Hotărârii Curţii de Apel Iaşi din 2 aprilie 2001, care a dispus înscrierea în registrul agricol a dreptului sau de proprietate asupra imobilului şi radierea dreptului lui P.C. asupra aceluiaşi imobil, a încălcat dreptul sau de acces în instanţa, prevăzut de art. 6 alin. 1 din Convenţie, care este redactat astfel: „Orice persoană are dreptul la judecarea [...] de către o instanţă [...] care va decide [...] asupra contestaţiilor sale privind drepturi şi obligaţii cu caracter civil [...].” 27. Guvernul reaminteşte jurisprudenţa Curţii, potrivit căreia executarea unei hotărâri trebuie să fie considerată ca făcând parte din „proces”, în sensul art. 6 din Convenţie (Hornsby împotriva Greciei, Hotărârea din 19 martie 1997, Culegerea de hotărâri şi decizii 1997-II, p. 510-511, paragraful 4). Totuşi, apreciază ca în speţă autorităţile competenţe au executat Hotărârea din 2 aprilie 2001 la 27 mai 2002, adică la o lună după înregistrarea cererii pe care reclamanta le-a adresat-o la 18 aprilie 2002. De la acea dată, nicio întârziere în executarea hotărârii nu le este imputabilă. 28. Reclamanta contestă teza Guvernului. Ea considera ca, în măsura în care Hotărârea din 2 aprilie 2001 nu a fost executată conform dispozitivului sau, în sensul că numele lui P.C. nu a fost radiat din registrul agricol, nu se poate considera ca a fost executată. Reclamanta apreciază ca primăria a întârziat cu rea-credinţă executarea hotărârii. 29. În observaţiile complementare (ulterioare datei de 1 septembrie 2005, data la care camera a declarat cererea admisibilă) reclamanta a informat Curtea ca, în ciuda demersurilor întreprinse pentru a obţine executarea Hotărârii din 19 decembrie 2000, autorităţile administrative competenţe au rămas în pasivitate şi nu au executat hotărârea amintită, conform dispozitivului. Mai precis, a subliniat ca autorităţile refuză sa radieze numele lui P.C. din registru, deşti Hotărârea din 19 decembrie 2000 a recunoscut expres lipsa calităţii acestuia de a figura în registrul agricol. 30. De altfel, reclamanta arată că, potrivit legislaţiei naţionale şi practicii administrative, conform căreia pentru înscrierea în cartea funciară a dreptului de proprietate este necesară prezentarea unei copii de pe registrele agricole, se află în imposibilitatea de a face aceasta înscriere şi de a determina opozabilitatea faţă de terţi a dreptului de proprietate. 31. Curtea aminteşte că, potrivit jurisprudenţei sale constante, executarea unei sentinţe sau hotărâri a unei instanţe de judecată trebuie privită ca făcând parte integrantă din „proces”, în sensul art. 6 din Convenţie. Dreptul de acces la instanţa ar fi iluzoriu dacă ordinea juridică internă a unui stat contractant ar permite ca o hotărâre judecătorească definitivă şi obligatorie să rămână inoperantă în detrimentul uneia dintre părţi (Immobiliare Saffi împotriva Italiei, nr. 22.774/93, paragraful 63, CEDH 1999-V). 32. În prezenta cauză, reclamanta a obţinut o hotărâre definitivă în 2 aprilie 2001 dispunând ca Primăria Griviţa să-i înscrie dreptul de proprietate în registrul agricol şi să radieze de pe rol numele lui P.C. Or, aceasta hotărâre nu a fost nici executată integral, nici anulată sau modificată ca urmare a exercitării unei căi de atac prevăzute de legea internă. 33. Curtea admite, ca şi Guvernul, că dreptul de acces la un tribunal nu poate obliga statul să execute fiecare hotărâre civilă, oricare ar fi consecinţele (Sanglier împotriva Franţei, nr. 50.342/99, paragraful 39, 27 mai 2003). Totuşi, apreciază că, dacă administraţia refuză, omite sau întârzie să execute, garanţiile prevăzute de art. 6, de care a beneficiat justiţiabilul în timpul fazei de judecată, ar fi lipsite de efecte (Hornsby împotriva Greciei, paragraful 41). În speţă, primăria avea obligaţia de a respecta Hotărârea din 2 aprilie 2001, şi anume de a înscrie dreptul de proprietate al reclamantei în registrul agricol şi de a radia numele lui P.C. 34. Curtea constată că Hotărârea din 2 aprilie 2001 a fost executată parţial, numai în ceea ce priveşte înscrierea numelui reclamantei în registrul agricol. În ceea ce priveşte radierea numelui lui P.C. din registrul agricol, hotărârea menţionată nu a fost executată de primărie pe motiv ca acesta foloseşte imobilul şi, potrivit dispoziţiilor legale, registrul agricol presupune întocmirea unei situaţii de evidenţă a tuturor celor care folosesc imobilele, şi nu numai a proprietarilor. 35. Totodată, Curtea arată că, deşi potrivit dispoziţiilor naţionale rolul registrului agricol este acela de a ţine evidenţa populaţiei, jurisdicţiile naţionale sesizate cu acţiunea reclamantei privind radierea numelui lui P.C. din registrul agricol au stabilit, bazându-se pe probele prezentate de părţi, ca P.C. nu avea dreptul de a figura în registrul agricol şi au obligat primăria să-i radieze numele din acesta. Astfel, Curtea apreciază că primează hotărârea definitivă a jurisdicţiilor naţionale şi că autorităţile administrative sunt ţinute să se conformeze în totalitate Hotărârii din 2 aprilie 2001. De altfel, considera că nici autorităţile administrative şi nici P.C. nu au înţeles să invoce aceste dispoziţii legale într-o cale extraordinară de atac. 36. În plus, Curtea considera că simpla notificare trimisă de primărie reclamantei pentru a o informa despre refuzul sau de a executa integral Hotărârea din 2 aprilie 2001, invocând elemente de fapt pe care se pronunţaseră deja autorităţile judecătoreşti, nu poate reprezenta o „imposibilitate obiectivă” care să o exonereze de obligaţia prevăzută de aceasta hotărâre. 37. Aceste elemente sunt suficiente pentru a-i permite Curţii să concluzioneze, având în vedere circumstanţele concrete ale speţei, ca statul, prin intermediul autorităţilor sale specializate, nu a depus toate diligenţele pentru a proceda la executarea integrală a hotărârii judecătoreşti favorabile reclamantei. 38. În consecinţă, a avut loc încălcarea art. 6 alin. 1 din Convenţie. II. Cu privire la aplicarea art. 41 din Convenţie 39. În termenii art. 41 din Convenţie, În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenţiei sau a protocoalelor sale şi dacă dreptul intern al înaltei părţi contractante nu permite decât o înlăturare incompletă a consecinţelor acestei încălcări, Curtea acordă părţii lezate, dacă este cazul, o reparaţie echitabilă. A. Prejudiciu 40. Reclamanta a solicitat suma de 98.723 de euro cu titlu de prejudiciu material direct, susţinând ca, urmare a neexecutării de către autorităţile competenţe a Hotărârii din 2 aprilie 2001, nu şi-a putut exercita dreptul de proprietate asupra imobilului în cauza şi ca valoarea acestuia s-a diminuat. A solicitat, de asemenea, 3.650 de euro cu titlu de dobânzi şi 500.000 de euro cu titlu de „sancţiuni indirecte”. 41. Reclamanta a mai solicitat 25.000 de euro cu titlu de prejudiciu moral, invocând frustrarea provocată de imposibilitatea de a obţine executarea hotărârii, ceea ce a pus sub semnul întrebării faţă de terţi calitatea sa de proprietar al imobilului în cauza. 42. Guvernul considera ca despăgubirile solicitate de reclamanta cu titlu de prejudiciu material direct nu au legătură cu pretinsa încălcare a Convenţiei. În aceasta privinţă, el arată ca înscrierea dreptului de proprietate al reclamantei în registrul agricol nu are nicio consecinţă asupra dreptului de proprietate asupra imobilului în cauza şi menţionează că nicio dispoziţie legală sau practica administrativă nu condiţionează înscrierea dreptului de proprietate în cartea funciară de înscrierea dreptului în registrul agricol. 43. În ceea ce priveşte cererea de acordare a dobânzilor, Guvernul subliniază că acestea au fost dispuse în cadrul unei alte proceduri, care s-a finalizat cu Hotărârea din 2 aprilie 2001, şi ca, în orice caz, reclamanta nu a urmat procedura internă pentru a solicita plata acestora. Relativ la suma de 500.000 de euro cerută de reclamanta cu titlu de „sancţiuni indirecte”, Guvernul aminteşte că această categorie nu a fost prevăzută de art. 41 din Convenţie şi că este şi excesivă. 44. Guvernul consideră că suma cerută cu titlu de prejudiciu moral este, de asemenea, excesivă. Potrivit acestuia, despăgubirea privind prejudiciul moral suferit trebuie să fie determinată ţinându-se cont de încălcarea Convenţiei stabilită de Curte, precum şi de jurisprudenţa acesteia în materia neexecutării unei hotărâri judecătoreşti (Burdov împotriva Rusiei, nr. 59.498/00, paragraful 47, CEDO 2002-III). 45. Curtea reaminteşte că, în speţă, singurul fundament pentru acordarea unei satisfacţii echitabile constă în faptul că reclamanta nu a beneficiat de dreptul sau de acces la instanţa ca urmare a încălcării art. 6 din Convenţie. Totuşi, trebuie ţinut cont şi de faptul că este vorba de o neexecutare parţială a Hotărârii din 19 decembrie 2000. 46. Curtea reaminteşte, de asemenea, jurisprudenţa sa constantă, potrivit căreia, în caz de încălcare a art. 6 din Convenţie, reclamanta trebuie repusă, pe cât posibil, într-o situaţie echivalentă celei în care s-ar fi găsit dacă nu ar fi fost eludată aceasta dispoziţie (Piersack împotriva Belgiei, Hotărârea din 26 octombrie 1984, seria A, p. 16, paragraful 12). O hotărâre care constată o încălcare a unui drept incumbă statului pârât nu numai obligaţia juridică de a plăti reclamantului sumele de bani acordate cu titlu de satisfacţie echitabilă, dar şi de a alege, sub controlul Comitetului de Miniştri, măsurile generale sau/şi, după caz, individuale pe care să le adopte în ordinea juridică internă pentru a pune capăt nerespectării drepturilor constatate de Curte şi a înlătura, pe cât posibil, consecinţele, astfel încât să se restabilească, pe cât posibil, situaţia anterioară (Ilaşcu şi alţii împotriva Moldovei şi Rusiei, nr. 48.787/99, paragraful 487, CEDO 2004-VII). 47. În plus, Curtea apreciază că reclamanta a suferit un prejudiciu moral mai ales că urmare a frustrării provocate de imposibilitatea de a obţine executarea hotărârilor pronunţate în favoarea sa şi că acest prejudiciu nu poate fi compensat în totalitate prin simpla constatare a încălcării Convenţiei. 48. În aceste circumstanţe, având în vedere ansamblul elementelor cauzei şi hotărând în echitate, potrivit art. 41 din Convenţie, Curtea acordă reclamantei 1.000 de euro cu titlu de prejudiciu moral. B. Cheltuieli de judecată 49. Reclamanta solicită suma de 22.000 de euro cu titlu de cheltuieli de judecată, din care 350 de euro reprezintă cheltuieli ocazionate de procedura în faţa Curţii. 50. Guvernul consideră că aceste cheltuieli nu pot fi acordate decât dacă sunt reale, rezonabile şi au legătură cu nerespectarea dreptului constatat (Cvijetic împotriva Croaţiei, nr. 71.549/01, 26 februarie 2004, paragraful 63, şi Jasiuniene împotriva Lituaniei, nr. 41.510/98, 6 martie 2003, paragraful 55). În plus, arată că anumite cheltuieli solicitate au fost angajate de reclamanta în proceduri interne care nu au legătură cu procedura finalizată prin Hotărârea din 2 aprilie 2001 şi că, oricum, suma solicitată cu acest titlu este excesivă. 51. Potrivit jurisprudenţei Curţii, un reclamant nu poate solicita rambursarea cheltuielilor de judecată decât dacă sunt reale, necesare şi sunt rezonabile în cuantum. Curtea reţine că reclamanta a beneficiat de asistenţă juridică şi ca suma de 569 de euro a fost achitată cu acest titlu avocatului ei. În plus, având în vedere elementele cauzei şi criteriile menţionate mai sus, Curtea apreciază că fiind rezonabilă suma de 100 de euro cu titlu de cheltuieli de judecată pentru procedura urmată în dreptul intern şi o acordă reclamantei. C. Dobânzi 52. Curtea consideră potrivit să stabilească nivelul dobânzii la nivelul dobânzii facilităţii de preţ marginal a Băncii Centrale Europene, majorate cu 3 puncte procentuale. PENTRU ACESTE MOTIVE, În unanimitate, CURTEA 1. hotărăşte că a avut loc încălcarea art. 6 alin. 1 din Convenţie; 2. hotărăşte: a)ca statul pârât, în 3 luni de la data la care hotărârea a rămas definitivă, conform art. 44 alin. 2 din Convenţie, trebuie să garanteze, prin măsuri adecvate, executarea integrală a Hotărârii din 2 aprilie 2001 a Curţii de Apel Iaşi şi trebuie, în plus, să plătească reclamantei 1.000 de euro pentru prejudiciu moral şi 100 de euro pentru cheltuieli de judecată, precum şi orice sumă care ar putea fi datorată cu titlu de impozit; b)ca începând de la expirarea acestui termen şi până la efectuarea plăţii aceste sume să fie majorate cu o dobândă simpla având o rată egală cu cea a facilităţii de preţ marginal a Băncii Centrale Europene aplicabile în această perioadă, majorate cu 3 puncte procentuale; 3. respinge cererea de satisfacţie echitabilă pentru rest. Întocmită în limba franceză, apoi comunicată în scris la data de 15 iunie 2006, în aplicarea art. 77 alin. 2 şi 3 din Regulament. Bostjan M. Zupancic, preşedinte Vincent Berger, grefier