6484/05

Traducerea și permisiunea de republicare au fost oferite sub autoritatea Direcției Generale Agent Guvernamental, Ministerul Justiției al Republicii Moldova (justice.gov.md). Permisiunea de a republica această traducere a fost acordată exclusiv în scopul includerii sale în baza de date HUDOC.   The present text and the authorisation to republish were granted under the authority of the Governmental Agent’s General Department from the Ministry of Justice of the Republic of Moldova (justice.gov.md). Permission to re-publish this translation has been granted for the sole purpose of its inclusion in the Court’s database HUDOC.   La traduction et l’autorisation de republier ont été accordées sous l’autorité de la Direction générale de l’Agent gouvernemental du Ministère de la Justice de la République de Moldova (justice.gov.md). L’autorisation de republier cette traduction a été accordée dans le seul but de son inclusion dans la base de données HUDOC de la Cour. SECŢIA A PATRA     CAUZA FEDOTOV c. MOLDOVEI   (Cererea nr. 6484/05)     HOTĂRÎRE     STRASBOURG   15 decembrie 2009   DEFINITIVĂ la 15 martie 2010 potrivit articolului 44 § 2 (b) din Convenţie     Această hotărîre poate fi supusă unei revizuiri din punct de vedere redacţional. În cauza Fedotov c. Moldovei, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secţia a Patra), statuînd la 15 decembrie 2009 în Cameră compusă din: Nicolas Bratza, Preşedinte, Lech Garlicki, Giovanni Bonello, Ljiljana Mijović, David Thór Björgvinsson, Ján Šikuta, Päivi Hirvelä, judecători, şi Lawrence Early, Grefier al Secţiei, Deliberînd cu uşile închise la 24 noiembrie 2009, Pronunţă următoarea hotărîre, care a fost adoptată la aceeaşi dată: PROCEDURA 1. Cauza a fost iniţiată printr-o cerere (nr. 6484/05) depusă la 21 decembrie 2004 contra Republicii Moldova la Curtea Europeană, în conformitate cu Articolul 34 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale („Convenţia”), de către un cetăţean al Republicii Moldova, dl Eduard Fedotov. 2. Guvernul Republicii Moldova („Guvernul”) a fost reprezentat de Agentul său, dl Vladimir Grosu. 3. Reclamantul a pretins, în special, încălcarea drepturilor sale, garantate Articolele 6 şi 13 din Convenţie şi Articolul 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie, prin faptul că hotărîrea definitivă în favoarea sa nu a fost executată într-un termen rezonabil. 4. La 14 noiembrie 2007, Preşedintele Secţiunii a IV-a a decis să comunice cererea Guvernului. De asemenea, s-a decis examinarea fondului cererii odată cu admisibilitatea acesteia (Articolul 29 § 3 din Convenţie). 5. Judecătorul M. Poalelungi, ales din partea Republicii Moldova, s-a retras de la examinarea cauzei date (Articolul 28 din Regulamentul Curţii). La 25 iunie 2009, Guvernul a informat Curtea, în conformitate cu articolul 29 § 1 (a) din Regulament, că este de acord ca în locul lui să fie numit un alt judecător ales şi a lăsat la discreţia Preşedintelui Camerei să-l numească pe acesta. La 14 septembrie 2009, Preşedintele Camerei l-a numit pe judecătorul Šikuta să examineze cauza dată. ÎN FAPT I.CIRCUMSTANŢELE CAUZEI   6. Reclamantul s-a născut în 1937 şi a locuit în Chişinău. 7. Circumstanţele cauzei, după cum au fost prezentate de părţi, pot fi rezumate în felul următor. 8. Reclamantul a fost angajatul Ministerului Afacerilor Interne („MAI”). După pensionare, în 1984, el primea o pensie de stat. La 23 iunie 1993, Parlamentul a promulgat Legea nr.1544-XIII asigurării cu pensii a militarilor şi a persoanelor din corpul de comandă şi din trupele organelor afacerilor interne („Legea din 1993”), în care se stabilea modul de calculare a pensiilor pentru anumite categorii de militari şi personalul afiliat, lege care era aplicabilă şi în cazul reclamantului. La 21 februarie 1994, Guvernul a adoptat Decizia nr. 78 cu privire la modul de calculare a vechimii în muncă, stabilire şi plată a pensiilor şi indemnizaţiilor militarilor, persoanelor din corpul de comandă şi din trupele organelor afacerilor interne („Decizia din 1994”). În opinia reclamantului, Decizia din 1994 a redus, în mod ilegal, mărimea pensiei pe care el era îndreptăţit să o primească, în conformitate cu Legea din 1993. 9. În 1998, reclamantul a solicitat o recalculare a pensiei sale, în temeiul Legii din 1993. În urma refuzului din partea MAI de a răspunde solicitării sale, el a iniţiat o acţiune în instanţă. La 18 iunie 1999, Judecătoria sectorului Centru a respins plîngerile sale. 10. În luna septembrie 2000, reclamantul a cerut din nou să-i fie recalculată pensia, considerînd că Decizia din 1994 a schimbat în mod ilegal prevederile Legii din 1993, prin reducerea mărimii pensiei care trebuia să fie plătită categoriei de persoane din care făcea parte şi el. Reclamantul a cerut 9.656 MDL (920 EUR la acel moment), ceea ce constituia diferenţa dintre mărimea pensiei sale şi suma la care avea dreptul prin lege, în vigoare din 1 iulie 1993. 11. La 22 octombrie 2001, Curtea de Apel Chişinău a admis cererea reclamantului şi a obligat MAI să recalculeze pensia sa începînd cu 1 iulie 1993, în conformitate cu Legea din 1993. Hotărîrea nu a fost atacată cu recurs şi a devenit definitivă şi executorie, cincisprezece zile mai tîrziu. 12. La 28 august 2002, Departamentul de Executare a Deciziilor Judecătoreşti din cadrul Ministerului de Justiţie („Departamentul”) a informat reclamantul că cererea sa de executare silită a hotărîrii a fost înregistrată la 15 noiembrie 2001. Pe data de 10 iunie 2002, Departamentul a stabilit un termen-limită pentru MAI de a se conforma hotărîrii judecătoreşti. La 15 august 2002, MAI a răspuns că pensia reclamantului a fost calculată corect. Departamentul a solicitat MAI să prezinte „registrul de calcul a sumelor pe baza cărora a fost calculată pensia”. Departamentul promis să ţină reclamantul la curent cu informaţiile respective. 13. La 5 septembrie 2002, Departamentul a expediat o scrisoare similară reclamantului. 14. La 17 aprilie 2003, MAI a informat reclamantul că hotărîrea în favoarea sa a fost executată. În aceeaşi scrisoare, MAI a declarat că pensia reclamantului a fost calculată în temeiul Legii din 1993 şi a Deciziei din 1994 pînă în anul 1998. De la 5 februarie 1998, pensia sa a fost calculată pe baza unor amendamente la Legea din 1993, adoptate în 1997. Pensia sa a fost recalculată din nou, în baza unei Decizii a Guvernului, adoptate în 2000. MAI a mai informat reclamantul că urmau să mai fie executate încă 710 titluri executorii, suma totală constituind 5.100.000 lei. Odată ce bugetul MAI pentru 2003 nu prevedea o astfel de sumă substanţială ca să fie plătită pentru aceste scopuri, plata în baza titlurilor executorii, inclusiv cel al reclamantului, urma să fie efectuată după modificările la Legea bugetului de stat pe anul 2003, iar titlurile executorii să fie depuse, treptat, la Trezoreria Ministerului de Finanţe. 15. La 18 aprilie 2003, Departamentul a informat reclamantul că la 26 noiembrie 2001 a stabilit un termen-limită pentru ca MAI să se conformeze hotărîrii din 22 octombrie 2001 şi că, în răspunsul său, MAI a declarat că hotărîrea a fost executată corespunzător. În scrisoarea MAI era inclusă o anexă în care se prezentau sumele pensiei plătite reclamantului între ianuarie şi iunie 2003. 16. Reclamantul s-a plîns mai multor autorităţi de stat, inclusiv Preşedinţiei şi Ministerului Justiţiei, susţinînd că hotărîrea în favoarea sa nu a fost executată. La 2 iunie 2003, Ministerul Justiţiei a informat reclamantul că debitorul l-a informat că s-a conformat pe deplin hotărîrii şi că nu mai existau sume restante în cazul dat. 17. Drept răspuns la cererea reclamantului de a iniţia o acţiune penală împotriva persoanelor responsabile de neexecutarea deplină a hotărîrii din 22 octombrie 2001, Procuratura Generala a informat că hotărîrea a fost executată. Documentele din dosar au demonstrat că pensia sa a fost recalculată pentru perioada 1998-2003. 18. Reclamantul a iniţiat două acţiuni noi în instanţă împotriva MAI. În prima acţiune a cerut instanţei să dispună calculul corect al pensiei sale începînd cu 1 iunie 1993 şi să i se achite suma de 1.556 lei, precum şi prejudiciul de 300.000 lei. În cea de-a doua acţiune a cerut să fie executată hotărîrea din 22 octombrie 2001 şi plata pentru prejudicii în valoare de 300.000 EUR. 19. În prima acţiune, la 11 octombrie 2004, Curtea de Apel Chişinău a admis parţial pretenţiile sale şi a constatat că hotărîrea din 22 octombrie 2001 nu a fost pe deplin executată. Instanţa i-a acordat 7.245 MDL din pensia reţinută pentru perioada dintre 1 iulie 1993 şi 5 februarie 1998. La 8 decembrie 2004, Ministerul Afacerilor Interne a transferat această sumă la Banca de Economii, pentru a plăti reclamantului. 20. În a doua acţiune, la 8 decembrie 2003, Curtea de Apel Chişinău a dispus scoaterea cererii de pe rol din motivul că în instanţa de drept comun a Judecătoriei sectorului Centru se afla în procedură de examinare pricina civilă cu aceleaşi cerinţe ale reclamantului. La 21 aprilie 2004, Curtea Supremă de Justiţie a casat această decizie şi a precizat că pretenţiile reclamantului, în cele două acţiuni în instanţă au fost distincte. La 3 iunie 2004, Curtea de Apel Chişinău a respins plîngerea sa privitor la cererea de a executa hotărîrea, din motiv că aceasta nu putea fi obiectul procedurilor judiciare noi. Reclamantul a fost informat despre dreptul său de a solicita executarea hotărîrii din 22 octombrie 2001 în cadrul procedurilor de executare. La 3 noiembrie 2004, Curtea Supremă de Justiţie a respins un recurs depus de reclamant ca fiind nefondat.   II. DREPTUL INTERN PERTINENT 21. Dreptul intern relevant a fost stabilit în cauza Prodan c. Moldovei (nr. 49806/99, CEDO 2004-III (extrase)). ÎN DREPT 22. Reclamantul s-a plîns, în temeiul Articolelor 6 § 1 şi 13 din Convenţie, precum şi în temeiul Articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie, de omisiunea de a executa hotărîrea definitivă în favoarea sa într-un timp rezonabil. Partea relevantă a Articolului 6 prevede că: „Orice persoană are dreptul la judecarea in mod echitabil, in mod public şi intr-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanţă independentă şi imparţială, instituită de lege, care va hotări fie asupra incălcării drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil...” Articolul 13 prevede următoarele: „Orice persoană, ale cărei drepturi şi libertăţi recunoscute de prezenta Convenţie au fost încălcate, are dreptul să se adreseze efectiv unei instanţe naţionale, chiar şi atunci cand incălcarea s-ar datora unor persoane care au acţionat în exercitarea atribuţiilor lor oficiale.” Partea relevantă a Articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie prevede următoarele: „Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decat pentru cauză de utilitate publică şi in condiţiile prevăzute de lege şi de principiile generale ale dreptului internaţional. ...”   23. Reclamantul s-a plîns, în cele din urmă, în temeiul Articolului 14, că lui nu i s-au eliberat unele documete traduse în limba rusă, cum ar fi hotărîrea din 8 decembrie 2003. Articolul 14 prevede următoarele: „Exercitarea drepturilor şi libertăţilor recunoscute de prezenta convenţie trebuie să fie asigurată fără nicio deosebire bazată, in special, pe sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine naţională sau socială, apartenenţă la o minoritate naţională, avere, naştere sau orice altă situaţie.” I. ADMISIBILITATEA 24. Guvernul a susţinut că reclamantul a abuzat de dreptul său de a adresa petiţii individuale. La 8 decembrie 2004, el a fost informat despre faptul că banii transferaţi pentru executarea hotărîrii din 11 octombrie 2004 erau disponibili într-un cont bancar, însă acesta a preferat să depună cererea sa la 21 decembrie 2004 şi să-şi ridice banii două zile mai tîrziu. 25. În ceea ce priveşte menţiunea Guvernului cu privire la pretinsul abuz, Curtea consideră că o cerere, în mod normal, nu ar putea fi respinsă ca fiind abuzivă, în temeiul Articolului 35 § 3 din Convenţie, decît în cazul în care a fost întemeiată cu bună ştiinţă pe fapte neadevărate (a se vedea Varbanov c. Bulgariei, nr 31365. / 96, § 36, CEDO 2000-X; Rehak v. Republica Cehă (dec.), nr 67208/01, 18 mai 2004; şi Popov c. Moldovei (nr. 1), nr. 74153/01, § 49 , 18 ianuarie 2005). Pe baza materialelor aflate în posesia sa, Curtea nu este în măsură să concluzioneze că reclamantul şi-a bazat alegaţiile sale pe informaţii care a ştiut că sunt false. De fapt, el ar putea să se mai plîngă de neexecutarea unei hotărîri definitive în favoarea sa într-un termen de şase luni de la data executării, cu condiţia ca, înainte de aplicare, întîrzierea să fi fost suficient de lungă pentru a ridica o chestiune prevăzută de Articolul 6 al Convenţiei. În consecinţă, această obiecţie trebuie să fie respinsă. 26. Reclamantul s-a plîns că a fost discriminat, contrar Articolului 14 al Convenţiei, ca urmare a refuzului de a i se elibera traducerea în limba rusă a hotărîrii din 8 decembrie 2003 şi a altor documente. Curtea constată, totuşi, că această plîngere a fost depusă la 21 decembrie 2004, ceea ce constituie mai mult de un an după ce lui nu i s-ar fi eliberat pretinsele traduceri ale documentelor relevante. Această plîngere a fost, astfel, introdusă în afara termenului stabilit de Articolul 35 § 1 al Convenţiei şi trebuie să fie respinsă ca inadmisibil, în temeiul Articolului 35 § 4 din Convenţie. 27. Curtea consideră că plîngerile reclamantului în temeiul Articolelor 6 § 1 şi 13 din Convenţie, precum şi în temeiul Articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie, ridică probleme de drept, care sunt suficient de relevante încît determinarea acestora să depindă de o examinare a fondului. Nu au fost identificate motive pentru a le declara inadmisibile. Prin urmare, Curtea declară aceste plîngeri admisibile. În conformitate cu decizia sa de a aplica Articolul 29 § 3 din Convenţie (a se vedea punctul 4 de mai sus), Curtea va lua în considerare imediat fondul acestor plîngeri. II. PRETINSA ÎNCĂLCARE A ARTICOLULUI 6 DIN CONVENŢIE ŞI A ARTICOLULUI 1 DIN PROTOCOLUL NR. 1 LA CONVENŢIE 28. Reclamantul s-a plîns că neexecutarea hotărîrii din 22 octombrie 2001 într-un timp rezonabil i-a încălcat dreptul său garantat de Articolului 6 § 1 al Convenţiei şi de Articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie. 29. Guvernul a susţinut că autorităţile au luat toate măsurile necesare pentru a executa hotărîrea judecătorească şi l-a informat corespunzător pe reclamant că hotărîrea a fost, de fapt, executată (a se vedea punctele 15-17 de mai sus). A doua hotărîre în favoarea reclamantului (adoptată la 11 octombrie 2004) a fost executată chiar înainte ca solicitantul să depună titlul de executare la 11 ianuarie 2005. Nu există nici un dubiu că, avînd în vedere numărul titlului executoriu menţionat în ordinul de plată efectuată la 23 decembrie 2004, că această hotărîre fusese executată la acea dată. Mai mult decît atît, noul Cod de Executare, în vigoare din 1 iulie 2005, descrie în detaliu procesul de executare şi nu permite vreo derogare sau o întîrziere a procesului. 30. Curtea observă că părţile au opinii diferite privitor la faptul dacă sau cînd anume hotărîrea din 22 octombrie 2001 a fost executată pe deplin. Curtea observă că, în conformitate cu această hotărîre, Ministerul Afacerilor Interne a fost obligat să recalculeze pensia reclamantului, începînd de la 1 iulie 1993 şi pînă la data adoptării hotărîrii (a se vedea punctul 11 de mai sus). De asemenea, constată că, în una dintre acţiunile în instanţă depuse ulterior, reclamantul a cerut calcularea corectă a pensiei sale pentru aceeaşi perioadă şi că instanţa a admis parţial cererea sa şi a dispus să fie acordată o sumă de bani în favoarea sa (a se vedea punctul 19 de mai sus). Curtea consideră că, dacă hotărîrea din 22 octombrie 2001 s-ar fi executat pe deplin, după cum a susţinut Guvernul, reclamantul ar fi obţinut întreaga sumă datorată pentru perioada începînd de la 1 iulie 1993. Cu toate acestea, faptul că o instanţă a trebuit să decidă acordarea unei sume suplimentare pentru aceeaşi perioadă şi vizînd acealaşi drepturi de pensie în 2004, confirmă faptul că reclamantul nu a obţinut întreaga sa pensie înainte de hotărîrea din 2004. Această concluzie este în concordanţă cu scrisoarea debitorului însuşi, expediată la 17 martie 2003, în conformitate cu care MAI nu avea bani suficienţi în conturile sale pentru a executa titlul executoriu al reclamantului (a se vedea punctul 14 de mai sus). În cele din urmă, Guvernul a recunoscut, în mod expres, că executarea hotărîrii din 22 octombrie 2001 a avut loc la 23 decembrie 2004 (a se vedea punctul 29 de mai sus). 31. Curtea concluzionează că hotărîrea în favoarea reclamantului nu a fost pe deplin executată cel puţin pînă la 23 decembrie 2004. 32. Curtea notează că a constat încălcări ale Articolului 6 § 1 din Convenţie şi a Articolului 1 din Protocolul nr.1 la Convenţie în numeroase cazuri referitoare la întîrzierea conformării sau executării hotărîrilor judecătoreşti definitive (a se vedea, printre alte autorităţi, Prodan, citate mai sus, § 56, şi Luntre şi alţii c. Moldovei, 2916/02, 21960/02, 21951/02, 21941/02, 21933/02, 20491/02, 2676/02, 23594/02, 21956/02, 21953/02, 21943/02, 21947/02 şi 21945/02, § 36, 15 iunie 2004). 33. Examinînd materialele trimise pe adresa Curţii, Curtea constată că dosarul nu conţine niciun element pe care i-ar permite să ajungă la o altă concluzie în speţa dată. În special, se reafirmă principiul menţionat în Prodan (citat mai sus, § 53) că: „Nu se cuvine ca o autoritate de stat să invoce lipsa de fonduri ... ca scuză pentru neexecutarea unei hotărîri judecătoreşti. Desigur, o întîrziere în executarea unei hotărîri poate fi justificată în circumstanţe speciale. Dar întîrzierea nu poate fi de o aşa natură încît să afecteze esenţa dreptului garantat de Articolului 6 §1 din Convenţie”. 34. Prin urmare, din motivele prezentate în cazurile menţionate mai sus, Curtea constată că neexecutarea hotărîrii din 22 octombrie 2001 într-un termen rezonabil constituie o încălcare a Articolului 6 § 1 din Convenţie şi a Articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie. III. PRETINSA ÎNCĂLCARE A ARTICOLULUI 13 COROBORAT CU ARTICOLUL 6 § 1 DIN CONVENŢIE 35. În continuare, reclamantul s-a plîns că nu a dispus de căi efective de atac în legătură cu plîngerea sa, în temeiul Articolului 6 § 1 al Convenţiei. 36. Guvernul a susţinut că reclamantul a avut la dispoziţie astfel de căi de atac privitor la plîngerea sa în temeiul Articolului 13 cum ar fi cererea de a iniţia o procedură administrativă sau penală împotriva persoanei responsabile de neexecutare. 37. Curtea observă că plîngerile reclamantului asupra faptului că refuzul de a executa hotărîrea în favoarea sa a încălcat drepturile sale în temeiul Articolului 6, au fost discutabile, fără îndoială (a se vedea punctul 34 de mai sus). Reclamantul a fost îndreptăţit, prin urmare, la un recurs efectiv, în sensul Articolului 13. În consecinţă, Curtea va examina dacă un astfel de remediu a stat la dispoziţia reclamantului. 38. Curtea constată că hotărîrea în favoarea reclamantului nu a fost executată mai mult de trei ani după ce acesta a fost adoptată. Debitorul, în acest caz, a fost un Minister. Mai mult decît atît, în ciuda mai multor încercări ale reclamantului de a accelera executarea hotărîrii judecătoreşti şi de a-i trage la răspundere penală pe cei responsabili de neexecutare, nu a existat vreo îmbunătăţire a situaţiei pentru mai bine de trei ani. 39. Prin urmare, este evident că reclamantul nu a avut vreun remediu fie pentru a preveni continuarea încălcării drepturilor sale, garantate de Articolul 6 § 1 din Convenţie, fie de a obţine despăgubiri. În consecinţă, a avut loc o încălcare a Articolului 13, luat împreună cu Articolul 6 § 1 din Convenţie (a se vedea Romashov c. Ucraina, nr. 67534/01, § 47, 27 iulie 2004; Voytenko c. Ucraina, nr. 18966/02, § 43, 29 iunie 2004; şi Botnari c. Moldovei, nr. 19981/02, § 26, 19 iunie 2007). IV. APLICAREA ARTICOLULUI 41 DIN CONVENŢIE 40. Articolul 41 din Convenţie prevede: „Dacă Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenţiei sau a protocoalelor sale şi dacă dreptul intern al Înaltei părţi contractante nu permite decît o înlăturare incompletă a consecinţelor acestei încălcări, Curtea acordă părţii lezate, dacă este cazul, o reparaţie echitabilă.” A. Prejudiciul material 41. Reclamantul a pretins suma de 103.892 MDL (aproximativ 6500 EUR) pentru daunele morale suferite în rezultatul întîrzierii de a-şi obţine banii. 42. Guvernul a considerat că reclamantul nu poate pretinde vreo compensaţie în absenţa unei violări a drepturilor sale garantate de Convenţie. În special, odată ce la 23 decembrie 2004, el a primit restul sumei ce i se cuvenea, în conformitate cu hotărîrea din 22 octombrie 2001, el nu mai putea solicita compensaţii suplimentare. 43. Curtea constată că Guvernul a recunoscut că hotărîrea în favoarea reclamantului nu a fost executată într-o perioadă de mai mult de trei ani de la data la care aceasta a devenit rezonabilă (a se vedea paragraful anterior). Cu toate acestea, reclamantului nu i-a fost plătită vreo compensaţie pentru perioada în care acesta nu a putut să-şi utilizeze banii. În consecinţă, Curtea acordă 250 EUR pentru prejudiciu material cauzat. B. Prejudiciul moral 44. Reclamantul a pretins 300.000 EUR în vederea compensării prejudiciului moral rezultat din neexecutarea hotărîrii judecătoreşti în favoarea sa. El a afirmat că s-a îmbolnăvit şi a suferit în urma necesităţii constante de a solicita autorităţilor să coopereze. 45. Guvernul a considerat că suma solicitată este excesivă în lumina jurisprudenţei Curţii. 46. Curtea consideră că reclamantului trebuie să-i fi fost cauzat un anumit volum de stres şi frustrare în rezultatul neexecutării hotărîrii, cu atît mai mult cu cît el a fost privat de o parte din pensia sa, care constituia unicul său venit. Cu toate acestea, suma solicitată este excesivă. Conducîndu-se de o bază echitabilă, Curtea acordă reclamantului 1.800 EUR pentru prejudiciul moral. C. Costuri şi cheltuieli 47. Reclamantul a pretins, de asemenea, compensaţii pentru costurile şi cheltuielile suportate în faţa Curţii, lăsînd aceast aspect la discreţia Curţii. 48. Guvernul a considerat că nu este rezonabilă achitarea vreunei compensaţii. 49. Curtea acordă reclamantului 250 EUR pentru costuri şi cheltuieli. D. Penalităţi 50. Curtea consideră că este oportun ca dobînda de întîrziere ar trebui să se bazeze pe rata minimă de împrumut a Băncii Centrale Europene, la care se vor adăuga trei procente. DIN ACESTE CONSIDERNTE, CURTEA ÎN UNANIMITATE 1.  Declară inadmisibilă plîngerea în temeiul Articolului 14 din Convenţie, iar restul cererii –admisibilă;   2.  Hotărăşte că a avut loc o încălcare a Articolelor 6 § 1 şi 13 din Convenţie, precum şi a Articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie;   3.  Hotărăşte (a) că statul trebuie să achite reclamanţilor în comun, în termen de trei luni de la data la care hotărîrea devine definitivă, în conformitate cu Articolul 44 § 2 din Convenţie, următoarele sume, care urmează a fi convertite în lei moldoveneşti la cursul aplicabil la data achitării: (i) 250 EUR (două sute cincizeci euro) plus orice taxă care poate fi exigibile, cu titlu de prejudiciu material; (ii) EUR 1.800 (una mie opt sute euro) plus orice taxă care poate fi exigibile, cu titlu de prejudiciu moral; (iii) 250 EUR (două sute cincizeci euro) cu titlu de costuri şi cheltuieli; (b)  că din momentul expirării termenului mai sus menţionat de trei luni pînă la achitarea efectivă a sumei respective, statul reclamat va achita o dobîndă egală cu rata minimă a dobînzii de împrumut a Băncii Centrale Europene, plus trei procente.   4.  Respinge restul pretenţiilor reclamantului de satisfacţie echitabilă. Întocmită în limba engleză şi notificată în scris la 15 decembrie 2009, în conformitate cu articolul 77 § § 2 şi 3 din Regulamentul Curţii.  Lawrence Early Nicolas Bratza  Grefier  Preşedinte