67020/01

©Documentul a fost pus la dispoziţie cu sprijinul Consiliului Superior al Magistraturii din România (www.csm1909.ro) şi al Institutului European din România (www.ier.ro). Permisiunea de a republica această traducere a fost acordată exclusiv în scopul includerii sale în baza de date HUDOC.   ©The document was made available with the support of the Superior Council of Magistracy of Romania (www.csm1909.ro) and the European Institute of Romania (www.ier.ro). Permission to re-publish this translation has been granted for the sole purpose of its inclusion in the Court’s database HUDOC.       CONSILIUL EUROPEI     CURTEA EUROPEANĂ A DREPTURILOR OMULUI     SECŢIA a III a         CAUZA FARCAŞ ŞI ALŢII contra ROMÂNIEI*   (Cererea nr.67020/01)               SENTINŢĂ     STRASBOURG   10 noiembrie 2005               Această hotărâre va deveni definitivă în condiţiile prevăzute de articolul 44, alin. 2 al Convenţiei. Pot surveni anumite modificări de formă.                     În cauza Farcaş şi alţii c. României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secţia a treia), prezidând într-o cameră compusă din: B.M.ZUPANČIČ, preşedinte, J. HEDIGAN, C.BÎRSAN, M.TSATSA-NIKOLOVSKA, R.JAEGER, E.MYJER, DAVID THÓR BJÖRGVINSSON, judecători, Şi V. BERGER, grefier de secţie, După ce a deliberat în camera de consiliu la 20 octombrie 2005, Pronunţă următoarea hotărâre, adoptată la aceeaşi dată:   PROCEDURA La originea cauzei se află o cerere (nr. 67020/01) îndreptată împotriva României şi prin care cinci resortisanţi ai acestui Stat, domnii Ioan Farcaş, Ştefan Voicu, Alexandru-Ioan Ursu, Radu Virgil Mihai Zaharescu şi doamna Carmen Lelia Bărbulescu („reclamanţii”) au sesizat Curtea la 29 iunie 2000 în virtutea articolului 34 al Convenţiei pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale („Convenţia”). La 20 septembrie 2002, grefa Curţii a trimis fiecăruia dintre cei cinci reclamanţi o scisoare prin care li se preciza că în absenţa unei obiecţii din partea lor, vor transmite corespondeţa doar dl. Farcaş, care a sesizat Curtea în numele reclamanţilor şi care va fi prezumat reprezentantul lor. Nici unul dintre reclamanţi nu şi-a manifesta dezacordul. Guvernul român („Guvernul”) este reprezentat de agentul său, dna. Roxana Rizoiu, din cadrul Ministerului Afacerilor Externe. La 12 octombrie 2004, Curtea (a doua secţie) a declarat cererea parţial inadmisibilă şi a decis să comunice motivele plângerii scoase din durata procedurii Guvernului. Fundamentându-se pe articolul 29 § 3 al Convenţiei, aceasta a decis că se va pronunţa în acelaşi timp asupra admisibilităţii şi asupra fondului. La 1 noiembrie 2004, Curtea a modificat componenţa secţiilor sale (articolul 25 § 1 din Regulament). Prezenta cerere a fost distribuită celei de a treia secţii astfel cum a fost modificată (articolul 52 § 1).   ÎN FAPT   I. CIRCUMSTANŢELE CAUZEI  6. Reclamanţii s-au născut în 1935, 1945, 1933, 1939 şi respectiv 1956 şi locuiesc la Ploieşti, cu excepţia celui de al treilea şi celui de al patrulea, care locuiesc la Bucureşti şi respectiv la Paris.  7. La 31 ianuarie 1975, Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci a eliberat la şase ingineri specializaţi în chimia petrolului un brevet de invenţie pentru o nouă metodă de separare a hidrocarburilor aromatice. Cu excepţia dl. Farcaş, care este unul din cei şase autori ai invenţiei, ceilalţi reclamanţi sunt fie moştenitorii, fie, cum este cazul dl. Voicu, cesionarii autorilor invenţiei. 8. În 1987 şi 1988, invenţia brevetată a fost aplicată, între alţii, de către societatea de stat Rafo Oneşti („Rafo S.A.”), dar autorii invenţiei nu au primit nici o remuneraţie pentru aplicarea invenţiei lor. În martie 1988, la cererea autorilor invenţiei, brevetul a fost radiat din Registrul Oficiului de Stat pentru Invenţii şi Mărci. 9. La 26 ianuarie 1995, dl. Farcaş a introdus, în numele său şi în calitate de reprezentant al celorlalţi titulari ai brevetului, o acţiune în faţa Tribunalului Bacău împotriva Rafo S.A., având ca obiect plata unei remuneraţii pentru aplicarea brevetului de invenţie. 10. Printr-o hotărâre din 26 ianuarie 1996, Tribunalul Bacău a respins acţiunea acceptând excepţia ridicată de Rafo S.A., prin care arăta că dl. Farcaş nu a negociat direct cu Rafo S.A. pe tema remunerării pretinse. 11. După respingerea apelului printr-o hotărâre din 21 iunie 1996 a Curţii de Apel Bacău, în urma recursului dlui. Farcaş, printr-o hotărâre din 12 februarie 1997, Curtea Supremă de Justiţie a casat hotărârile precedente şi a trimis cauza Tribunalului Braşov pentru examinarea pe fond pe baza unei expertize, respingând excepţia Rafo S.A. pe motivul că au avut loc negocieri între părţile în litigiu. 12. La 19 iunie 1997, dl. Farcaş a depus o împuternicire prin care îi desemna ca reprezentanţi pe dl. Voicu şi pe dna. Bărbulescu în litigiul pe rol. În aceeşi şedinţă, G.D., ai cărui moştenitori sunt domnii Ursu şi Zaharescu, a cerut să intervină în procedură. 13. La 16 octombrie 1997 Tribunalul Braşov a respins excepţia tardivităţii intervenţiei lui G.D., ridicată de Rafo S.A. Pentru că dl. Farcaş a precizat că experţii propuşi de Biroul de experţi din Braşov nu erau specializaţi în separarea prin extragerea hidrocarburilor aromatice, Tribunalul a cerut biroului competent din Ploieşti o listă cu trei experţi. 14. După ce a desemnat un expert la 6 noiembrie 1997 şi a amânat cauza succesiv la 18 decembrie 1997, 29 ianuarie, 26 februarie, 2 şi 30 aprilie, 21 mai, 4 şi 11 iunie 1998 în aşteptarea raportului de expertiză, Tribunalul, printr-o hotărâre din 14 iulie 1998, a primit acţiunea reclamanţilor şi a condamnat Rafo S.A. să le plătească remuneraţiile. 15. După respingerea apelului părţilor în litigiu printr-o hotărâre din 26 martie 1999 a Curţii de Apel Braşov, printr-o hotărâre din 3 decembrie 1999, Curtea Supremă de Justiţie a admis recursul declarat de rafo S.A. iar cauza a fost trimisă pentru o nouă analiză în faţa Tribunalului Braşov. Curtea Supremă a considerat că expertul desemnat de Tribunal nu era un specialist în materie de separare prin extragerea hidrocarburilor aromatice şi că Tribunalul a achiesat pur şi simplu la ......propuse de dl. Farcaş. 16. Între 31 martie 2000 şi 15 ianuarie 2001, procedura a fost suspendată din oficiu, din cauza decesului lui G.D. şi a imposibilităţii dl. Farcaş de a identifica moştenitorii acestuia pentru a continua procedura, astfel cum prevede articolul 243 § 1 al Codului de procedură civilă. Conform spuselor dl. Farcaş poliţia şi autorităţile locale nu şi-au dat concursul la căutarea moştenitorilor în cauză, care nu au fost identificaţi decât din întâmplare. 17. La audierea din 16 februarie 2001 în faţa Tribunalului Braşov, domnii Ursu şi Zaharescu au intervenit în proces, în calitate de moştenitori ai lui G.D. Tribunalul a dispus efectuarea unei noi expertize tehnice, expertul fiind desemnat la 11 mai 2001. 18. La 2 noiembrie 2001 şi 14 ianuarie 2002, Tribunalul a comunicat părţilor raportul de expertiză şi răspunsurile expertului la obiecţiile lor. La 11 februarie, 11 martie, 8 aprilie şi 13 mai 2002 cauza a fost amânată din cauza unor erori ale grefei Tribunalului care nu a trimis expertului toate observaţiile dl. Farcaş şi a cererii expertului de a-şi completa expertiza. 19. Printr-o hotărâre din 24 iunie 2002, Tribunalul Braşov a admis acţiunea în privinţa dl. Farcaş şi a respins-o ca tardivă relativ la ceilalţi reclamanţi, considerând că instanţele nu au fost sesizate în privinţa lor decât la 19 iunie 1997. În apelul declarat de dl. Voicu şi de dna. Bărbulescu, printr-o hotărâre din 8 noiembrie 2002, Curtea de Apel Braşov a considerat că aceştia au introdus acţiunea în 1995 prin intermediul dl. Farcaş şi a modificat parţial hotărârea citată mai sus, condamnând Rafo S.A. să le plătească în mod egal drepturi patrimoniale pentru aplicarea invenţiei. 20. La 5 decembrie 2002 Rafo S.A. a declarat recurs şi cauza a fost trimisă secţiei comerciale al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (vechea Curte Supremă de Justiţie). 21. La 5 februarie 2004, la primul termen de judecată, secţia comercială a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a constatat că speţa era de competenţa secţiei civile şi îi trimite acesteia dosarul. La 10 martie 2004 părţile au încheiat o înţelegere pe cale amiabilă, care nu a fost respectată Rafo S.A. Începând cu 28 aprilie 2004 cea din urmă face obiectului unei proceduri de reorganizare judiciară. 22. La 23 septembrie 2004 şi la 20 ianuarie 2005 secţia civilă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a amânat cauza pentru ca administratorul financiar al Rafo S.A. să depuă în forma cerută de lege o cerere de renunţare la recurs. La 5 mai 2005 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a pronunţat o hotărâre prin care lua act de renunţarea la recurs din partea Rafo S.A.     II. DREPTUL INTERN PERTINENT 23. Dispoziţiile pertinente din Codul de procedură civilă sunt următoarele:   Articolul 243 § 1   „Judecata pricinilor se suspendă de drept:   prin moartea uneia din părţi, afară de cazul când partea interesată cere termen pentru introducerea în judecată a moştenitorilor.”   Articolul 245   „Judecata reîncepe:     (...)   prin cererea de redeschidere, făcută cu arătarea moştenitorilor, tutorelui, consiliului judiciar, a celui reprezentat de mandatarul mort, a noului mandatar sau sindicului, în cazurile prevăzute de art. 243.”       ÎN DREPT   CU PRIVIRE LA PRETINSA ÎNCĂLCARE A ARTICOLULUI 6 § 1 AL CONVENŢIEI                24. Reclamanţii pretind că durata procedurilor nu a respectat principiul „termenului rezonabil” astfel cum prevede articolul 6 § 1 al Convenţiei:   „Orice persoană are dreptul la judecarea (...)într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanţă (...) care va hotarî (...)asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil (...)”   25. Guvernul se opune acestei teze. El susţine la început că, în ceea ce îi priveşte pe dl. Voicu şi pe dna. Rădulescu, perioada care trebuie luată în considerare a început la 19 iunie 1997, iar pentru domnii Ursu şi Zaharescu ea a debutat numai la 14 iulie 1998. Acesta relevă apoi caracterul complex al procedurii, având în vedere natura tehnică a aspectelor litigioase şi apreciază că părţile au contribuit la prelungirea procedurii. În final, Guvernul subliniază supraîncărcarea instanţelor, mai ales a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. 26. Curtea relevă că, prin hotărârea din 8 noiembrie 2002, Curtea de Apel Braşov a hotărât că, în ceea ce îi priveşte pe domnii Farcaş şi Voicu şi doamna Bărbulescu, acţiunea litigioasă fusese introdusă la 26 ianuarie 1995, având în vedere că dl. Farcaş a sesizat instanţele la data de mai sus atât în numele său cât şi în numele altor doi reclamanţi. Mai mult, în ceea ce îi priveşte, perioada avută în vedere a debutat la 26 ianuarie 1995 şi s-a terminat prin hotărârea pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la 5 mai 2005. Deci a durat zece ani, trei luni şi nouă zile, au fost sesizate nouă instanţe şi au fost parcurse trei grade de jurisdicţie. 27. În ceea ce îi priveşte pe domnii Ursu şi Zaharescu, Curtea observă că nu au introdus apel împotriva hotărârii din 24 iunie 2002 a Tribunalului Braşov. Pe de o parte, data intervenirii lor în procedură trebuie fixată la 19 iunie 1997 şi, pe de altă parte, drepturile lor civile, în sensul articolului 6 § 1 al Convenţiei nu au mai făcut obiectul procedurii litigioase după pronunţarea hotărârii de mai sus. Curtea consideră că în ceea ce îi priveşte perioada în discuţie a început la 19 iunie 1997 şi s-a terminat la 24 iunie 2002, durând deci cinci ani şi cinci zile, trecând prin şapte instanţe şi trei grade de procedură.   Cu privire la admisibilitate 28. Curtea constată că cererea nu a fost neîntemeiată în sensul articoului 35 § 3 al Convenţiei. Aceasta relevă printre altele că nu este lovită de nici un alt motiv de inadmisibilitate.   Cu privire la fond 29. Curtea reaminteşte că noţiunea de caracter rezonabil al unei proceduri se apreciază având în vedere circumstanţele cauzei şi criteriile consacrate de jurisprudenţa sa, în particular având în vedere complexitatea cauzei, comportamentul reclamanţilor şi cel al autorităţilor competente, cât şi miza litigiului pentru cei interesaţi (vezi, printre multe altele, Frydlender c. Franţei [GC], nr. 30979/96, § 43, CEDH 2000 – VII). 30. În cauză, având în vedere durata diferită a perioadelor aflate în discuţie, Curtea consideră că este necesară o analiză distinctă pe de o parte pentru domnii Farcaş şi Voicu şi dna Bărbulescu şi, pe de altă parte domnii Ursu şi Zaharescu. 31. În ceea ce îi priveşte pe ultimii, Curtea notează că, în ciuda unor întârzieri imputabile autorităţilor judecătoreşti, comportamentul reclamanţilor în cauză a contribuit la prelungirea procedurii. Sub acest aspect, Curtea notează că după decesul lui G.D. procedura a trebuie să fie suspendată între 31 martie 2000 şi 15 ianuarie 2001 pentru ca ei să îşi manifeste interesul de a continua procedura în calitate de moştenitori. În lumina elementelor dosarului şi a jurisprudenţei sale în materie, Curtea consideră că o durată de cinci ani şi cinci zile pentru trei grade de jurisdicţie nu poate fi considerată ca nerezonabilă, având în vedere mai ales comportamentul reclamanţilor în cauză şi caracterul relativ complex al speţei care necesita punctul de vedere al unui expert. Prin urmare, nu a existat o încălcare a articolului 6 § 1 al Convenţiei în ceea ce îi priveşte pe reclamanţii de mai sus. 32. În ceea ce îi priveşte pe domnii Farcaş şi Voicu şi pe dna Bărbulescu, Curtea reaminteşte că numai întârzierile imputabile Statului pot duce la concluzia nerespectării „termenului rezonabil” (Proszak c. Poloniei, hotărârea din 16 decembrie 1997, Culegere de hotărâri 1997-VIII, p. 2774, § 40). Curtea consideră că autorităţile judecătoreşti nu pot fi considerate răspunzătoare pentru perioada cuprinsă între 31 martie 2000 şi 15 ianuarie 2001, în care Tribunalul Braşov a trebuit să aştepte, conform articolelor 243 § 1 şi 245 § 2 al Codului de procedură civilă, ca moştenitorii lui G.D. să fie identificaţi de dl. Farcaş, astfel încât procedura să poată fi reluată. 33. În ceea ce priveşte desfăşurarea procedurii până la pronunţarea hotărârii din 8 noiembrie 2002 a Curţii de Apel Braşov, Curtea apreciază că nu au existat perioade de inactivitate sau întârzieri semnificative care să poată fi imputate instanţelor, având în vedere că termenele au fost fixate la intervale regulate, iar deciziile pe fond au fost pronunţate în termene rezonabile. 34. Curtea observă o perioadă de inactivitate în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, între 5 decembrie 2002 şi 5 februarie 2004 şi notează faptul că secţia civilă competenţă nu a ţinut prima şedinţă de judecată în cauză decât abia la 23 septembrie 2004. De asemenea, aceasta constată că părţile au încheiat o înţelegere pe cale amiabilă la 10 martie 2004 şi că, începând cu 28 aprilie 2004, Rafo S.A. a făcut obiectul unei proceduri de reorganizare judiciară. În aceste circumstanţe, Curtea consideră că existau motive pentru ca Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să acţioneze cu mai multă prudenţă înainte de a tranşa litigiul în cauză, care s-a încheiat de altfel prin renunţarea din partea Rafo S.A. la dreptul de a face recurs. 35. În concluzie, având în vedere ansamblul circumstanţelor cauzei, Curtea apreciază că durata procedurilor, în ansamblu, nu poate fi considerată nerezonabilă. Prin urmare, nu a existat o încălcare a articolului 6 § 1 în ceea ce îi priveşte pe cei trei reclamanţi mai sus menţionaţi.     PENTRU ACESTE MOTIVE, CURTEA, CU UNANIMITATE,   Declară restul cererrii admisibil; Afirmă că nu a existat o încălcare a articolului 6 § 1 al Convenţiei.   Elaborată în franceză, apoi comunicată părţilor în scris la 10 noiembrie 2005 în aplicarea articolului 77 §§ 2 şi 3 al Regulamentului.       Vincent BERGER       Boštjan M. ZUPANČIČ Grefier         Preşedinte   * Traducere realizată de Direcţia Integrare Europeană, Relaţii Internaţionale şi Implementarea Programelor Phare