7365/05

Traducere neoficială a variantei engleze a hotărârii, efectuată de către asociaţia obştească „Juriştii pentru drepturile omului”       SECŢIUNEA A PATRA         CAUZA DECEV c. MOLDOVEI   (Cererea nr. 7365/05)           HOTĂRÂRE       STRASBOURG   24 februarie 2009       DEFINITIVĂ   24/05/2009     Această hotărâre poate fi subiect al revizuirii editoriale. În cauza Decev c. Moldovei, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secţiunea a Patra), întrunită în cadrul unei Camere compuse din:  Nicolas Bratza, Preşedinte,  Lech Garlicki,  Giovanni Bonello,  Ljiljana Mijović,  Ján Šikuta,  Mihai Poalelungi,  Nebojša Vučinić, judecători, şi Lawrence Early, Grefier al Secţiunii, Deliberând la 3 februarie 2009 în şedinţă închisă, Pronunţă următoarea hotărâre, care a fost adoptată la acea dată: PROCEDURA  1. La originea cauzei se află o cerere (nr. 7365/05) depusă împotriva Republicii Moldova la Curte, în conformitate cu prevederile articolului 34 al Convenţiei pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale („Convenţia”), de către un cetăţean al Republicii Moldova, dl Leonid Decev („reclamantul”), la 4 februarie 2005. 2.  Reclamantul a fost reprezentat de către dl Ştefan Urîtu, avocat din Chişinău. Guvernul Republicii Moldova („Guvernul”) a fost reprezentat de către Agentul său, dl Vladimir Grosu. 3. La 20 noiembrie 2007, Preşedintele în exerciţiu al Secţiunii a Patra a decis să comunice Guvernului cererea. De asemenea, s-a decis ca fondul cererii să fie examinat concomitent cu admisibilitatea acesteia (articolul 29 § 3 al Convenţiei). ÎN FAPT I. CIRCUMSTANŢELE CAUZEI 4.  Reclamantul s-a născut în anul 1950 şi locuieşte în Comrat. 5.  La 29 noiembrie 2006, în cadrul unei conferinţe de presă, Guvernatorul autonomiei Găgăuzia din Republica Moldova, dl G.T., a făcut o declaraţie pe care reclamantul a considerat-o defăimătoare. El a iniţiat proceduri judiciare civile în defăimare împotriva lui G.T., care s-au finalizat la 19 decembrie 2001 cu decizia irevocabilă a Curţii de Apel pronunţată în favoarea lui. Instanţa a constatat că declaraţia era defăimătoare şi l-a obligat pe G.T. să o dezmintă şi să-i plătească reclamantului o compensaţie pentru prejudiciul moral cauzat în mărime de 122 euro (EUR). 6.  Reclamantul a obţinut un titlu executoriu şi, la 1 martie 2002, potrivit procedurii prevăzute de Codul de procedură civilă (a se vedea paragraful 10 de mai jos), el a solicitat executarea hotărârii judecătoreşti. Totuşi, în mai 2002, executorul judecătoresc a refuzat executarea hotărârii pe motiv că pârâtul nu avea domiciliu în Comrat (principalul oraş din Găgăuzia). Se pare că executarea nu a fost încetată printr-o încheiere judecătorească, după cum prevedea Codul de procedură civilă (a se vedea paragraful 10 de mai jos). 7.  Între timp, pârâtul G.T. şi-a încheiat mandatul de guvernator al Găgăuziei şi, în februarie 2001, a fost ales deputat în Parlamentul Republicii Moldova pe listele Partidului Comuniştilor – partidul care se află la guvernare până în prezent. În anul 2002, dl G.T. a fost reales în calitate de guvernator al Găgăuziei, din nou ca reprezentant al Partidului Comuniştilor, şi, simultan, a devenit membru al Guvernului Republicii Moldova. El a ocupat funcţiile de mai sus până în anul 2006 şi, respectiv, 2007 şi avea birouri atât în clădirea Guvernului de la Chişinău, cât şi în Comrat. 8.  Potrivit reclamantului, el s-a plâns de câteva ori autorităţilor competente de neexecutarea hotărârii judecătoreşti definitive pronunţată în favoarea lui, însă fără succes. El a expediat Curţii o copie a unei scrisori datate din 24 ianuarie 2005 şi adresate ministrului Justiţiei. Ministrul Justiţiei a expediat scrisoarea Oficiului de Executare a Deciziilor Judiciare Comrat, însă nimic nu a urmat. Corespondenţa a continuat în anul 2008, însă fără succes. 9. Hotărârea judecătorească din 19 decembrie 2001 nu a fost executată nici până în prezent. II. DREPTUL INTERN RELEVANT 10.  Prevederile relevante ale vechiului Cod de procedură civilă, în vigoare până la 12 iunie 2003, privind executarea, sunt următoarele: Articolul 338. Eliberarea titlului executor „Titlul executor se eliberează de către instanţă creditorului urmăritor, după ce hotărârea a rămas definitivă, ...” Articolul 343. Prezentarea documentului de executare silită spre executare „Executorul judecătoresc începe executarea hotărârilor la cererea [uneia dintre părţile în proces] ...” Articolul 367. Examinarea chestiunilor privind suspendarea sau încetarea executării şi restituirea documentului de executare silită către creditorul urmăritor „Chestiunile privind ... încetarea executării ... se examinează de judecător ... . Împotriva încheierii judecătorului ... se poate face recurs.” 11.  Prevederile relevante ale Codului de executare sunt următoarele: Articolul 149. Executarea hotărârilor privind efectuarea de către debitor a unor acte obligatorii „(4) Dacă hotărârea prin care debitorul este obligat să îndeplinească anumite acte ce pot fi săvârşite numai de el nu se execută, procesul-verbal se remite şefului oficiului de executare pentru aplicarea sancţiunii pecuniare, iar debitorului i se stabileşte un nou termen pentru executarea hotărârii. Amenda se aplică în mărime de la 2,000 la 4,000 lei moldoveneşti persoanelor fizice. Achitarea amenzii nu îl scuteşte pe debitor de executarea hotărârii. (5) Dacă debitorul încalcă repetat termenele stabilite pentru executarea hotărârii, şeful oficiului de executare aplică din nou măsurile prevăzute în alin.(4) al prezentului articol.” 12.  Prevederile relevante ale Codului penal sunt următoarele: Articolul 320. Neexecutarea intenţionată a hotărârii instanţei de judecată „(1)  Neexecutarea intenţionată, precum şi eschivarea de la îndeplinire, a hotărârii instanţei de judecată se pedepsesc cu amendă în mărime de până la 300 de unităţi convenţionale, sau cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 150 la 200 de ore, sau cu închisoare de până la 2 ani.” ÎN DREPT 13. Reclamantul a pretins că, prin neexecutarea hotărârii judecătoreşti definitive pronunţată în favoarea sa, au fost încălcate drepturile sale garantate de articolul 6 § 1 al Convenţiei şi articolul 1 al Protocolului nr. 1 la Convenţie. Articolul 6 § 1 al Convenţiei, în partea sa relevantă, prevede următoarele: „1. Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil şi într-un termen rezonabil, ... de către o instanţă ... care va hotărî ... asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil ... .” Articolul 1 al Protocolului nr. 1 prevede următoarele: „Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru o cauză de utilitate publică şi în condiţiile prevăzute de lege şi de principiile generale ale dreptului internaţional. Dispoziţiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosinţa bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuţii, sau a amenzilor.” I.  CEREREA GUVERNULUI PRIVIND SCOATEREA CERERII DE PE ROL ÎN TEMEIUL ARTICOLULUI 37 AL CONVENŢIEI 14. La 17 septembrie 2008, Guvernul a prezentat Curţii o declaraţie unilaterală similară celei din cauza Tahsin Acar v. Turkey ((preliminary objection) [GC], nr. 26307/95, ECHR 2003-VI) şi a informat Curtea că era gata să recunoască încălcarea drepturilor reclamantului garantate de articolul 6 § 1 al Convenţiei şi articolul 1 al Protocolului nr. 1 la Convenţie. Guvernul a atras atenţia Curţii asupra faptului că pârât în cadrul procedurilor naţionale este o persoană fizică şi că hotărârea nu a putut fi executată din cauza imposibilităţii autorităţilor de a stabili locul aflării acestuia. El a propus să plătească reclamantului EUR 1,500 cu titlu de prejudiciu moral şi costuri şi cheltuieli şi a menţionat că, în această cauză, această sumă ar constitui o satisfacţie echitabilă suficientă. El s-a bazat pe cauza Grivneac v. Moldova (nr. 35994/03, 9 octombrie 2007), în care o sumă similară a fost acordată reclamantului ca urmare a constatării unei violări prin neexecutarea unei hotărâri judecătoreşti definitive. Guvernul a solicitat Curţii să scoată cererea de pe rol în conformitate cu articolul 37 al Convenţiei. 15.  Reclamantul nu a fost de acord cu propunerea Guvernului şi a susţinut că declaraţiile Guvernului privind imposibilitatea autorităţilor de a-l găsi pe pârât erau neadevărate şi abuzive. Potrivit reclamantului, neexecutarea hotărârii judecătoreşti definitive pronunţată în favoarea lui se datora influenţei politice a pârâtului şi amestecului celor care deţineau puterea politică în treburile puterii judecătoreşti. 16.  Curtea se referă la principiile stabilite în jurisprudenţa sa (a se vedea, spre exemplu, Melnic v. Moldova, nr. 6923/03, §§ 20-31, 14 noiembrie 2006) privind examinarea declaraţiilor unilaterale. În special, ea notează că va „depinde de circumstanţele specifice ale cauzei dacă declaraţia unilaterală oferă o bază suficientă pentru a constata că respectarea drepturilor omului garantate prin Convenţie nu cere continuarea examinării cauzei de către Curte (articolul 37 § 1 in fine)”. 17 În privinţa chestiunii dacă, în temeiul declaraţiilor unilaterale ale Guvernului, ar fi potrivită scoaterea acestei cereri de pe rol, Curtea notează că Guvernul a recunoscut faptul că a avut loc o violare a articolului 6 al Convenţiei şi a articolului 1 al Protocolului nr. 1 la Convenţie şi s-a oferit să plătească reclamantului prejudiciul moral în mărime de EUR 1,500. Curtea consideră că scopul principal al procedurilor civile în defăimare iniţiate de către reclamant împotriva lui G.T. a fost restabilirea reputaţiei sale prejudiciate şi că plata prejudiciului moral de către cel din urmă a fost doar o chestiune subsidiară, care a decurs din constatarea instanţelor de judecată că declaraţia era defăimătoare. În asemenea circumstanţe, această cauză se deosebeşte de cauza Grivneac (citată mai sus), la care s-a referit Guvernul, în care banii reprezentau centrul disputei. 18.  Curtea reiterează principiul stabilit în cauza Former King of Greece and Others v. Greece ([GC] (satisfacţia echitabilă), nr. 25701/94, § 72, 28 noiembrie 2002), potrivit căruia o hotărâre în care ea constată o violare impune statului pârât o obligaţie juridică de a pune capăt violării şi a repara consecinţele acesteia, în aşa mod, încât să restabilească pe cât e posibil situaţia existentă înainte de violare. Acelaşi principiu a fost mai târziu reiterat în principala cauză moldovenească privind neexecutarea hotărârilor judecătoreşti definitive (a se vedea Prodan v. Moldova, nr. 49806/99, § 70, ECHR 2004‑III (extracts)). În opinia Curţii, acest principiu este aplicabil şi în cauze similare acesteia, în care Guvernul încearcă să obţină o decizie de scoatere a cererii de pe rol prin intermediul unei declaraţii unilaterale. 19.  În circumstanţele acestei cauze, Curtea nu este convinsă de faptul că reparaţia propusă de Guvern ar „pune capăt violării şi ar repara consecinţele acesteia, în aşa mod, încât să restabilească pe cât e posibil situaţia existentă înainte de violare”. În special, Curtea notează că, recunoscând violarea articolului 6 § 1 al Convenţiei şi articolului 1 al Protocolului nr. 1 la Convenţie, Guvernul a reiterat că el nu a putut stabili locul aflării pârâtului G.T., o declaraţie pe care Curtea nu este gata să o accepte din motivele expuse în paragraful 26 de mai jos. Prin urmare, ea consideră că respectarea drepturilor omului garantate prin Convenţie şi Protocoalele sale cere Curţii continuarea examinării cauzei (a se vedea, prin contrast, Akman v. Turkey (striking out), nr. 37453/97, §§ 23-24, ECHR 2001‑VI). 20. Din aceste considerente, Curtea respinge cererea Guvernului privind scoaterea cererii de pe rol în temeiul articolului 37 al Convenţiei şi va proceda la examinarea admisibilităţii şi fondului cauzei. II. ADMISIBILITATEA CAUZEI A.  Pretenţiile formulate în temeiul articolelor 17 şi 34 ale Convenţiei 21.  În observaţiile sale privind admisibilitatea şi fondul cauzei, reclamantul a susţinut că Guvernul a prezentat Curţii informaţii neadevărate privind imposibilitatea stabilirii locului aflării pârâtului G.T. şi a declarat că un asemenea comportament al Guvernului a constituit o violare a articolelor 17 şi 34 ale Convenţiei. Guvernul nu a comentat aceste pretenţii. 22.  În lumina tuturor materialelor pe care le deţine şi în măsura în care chestiunile deplânse ţin de competenţa sa, Curtea constată că acestea nu relevă vreo aparenţă a încălcării drepturilor şi libertăţilor garantate prin Convenţie. Prin urmare, această parte a cererii este vădit nefondată, în sensul articolului 35 § 3 al Convenţiei, şi urmează a fi respinsă în temeiul articolului 35 § 4. B.  Celelalte pretenţii 23. Curtea consideră că celelalte pretenţii formulate de reclamant ridică chestiuni de fapt şi de drept care sunt suficient de serioase încât determinarea lor să depindă de o examinare a fondului şi că niciun alt temei pentru declararea lor inadmisibilă nu a fost stabilit. Prin urmare, Curtea declară aceste pretenţii admisibile. În conformitate cu decizia sa de a aplica articolul 29 § 3 al Convenţiei (a se vedea paragraful 4 de mai sus), Curtea va examina imediat fondul acestor pretenţii. II. PRETINSA VIOLARE A ARTICOLULUI 6 § 1 AL CONVENŢIEI ŞI A ARTICOLULUI 1 AL PROTOCOLULUI NR. 1 LA CONVENŢIE 24.  Reclamantul a pretins că drepturile sale garantate de articolele de mai sus au fost încălcate ca urmare a neexecutării hotărârii judecătoreşti definitive pronunţată în favoarea lui. El a susţinut că declaraţia Guvernului privind imposibilitatea autorităţilor de a stabili locul aflării pârâtului era neadevărată, deoarece cel din urmă era o figură publică care, în decursul ultimului deceniu, a ocupat funcţii importante în administraţia de stat. 25.  Guvernul nu a fost de acord şi a susţinut că neexecutarea se datora omisiunii reclamantului de a asista autorităţile în găsirea pârâtului G.T. El a mai susţinut că hotărârea nu putea fi executată, deoarece autorităţile responsabile de executare nu au reuşit să-l găsească pe pârât. 26.  Curtea a constatat violarea articolului 6 § 1 al Convenţiei şi a articolului 1 al Protocolului nr. 1 la Convenţie în numeroase cauze privind întârzieri în executarea hotărârilor judecătoreşti definitive (a se vedea, printre altele, Prodan v. Moldova, citată mai sus, şi Lupacescu and Others v. Moldova, nr. 3417/02, 5994/02, 28365/02, 5742/03, 8693/03, 31976/03, 13681/03 şi 32759/03, 21 martie 2006). În această cauză, Curtea notează că reclamantul s-a conformat cerinţelor Codului de procedură civilă (a se vedea paragraful 6 de mai sus) prin obţinerea unui titlu executoriu şi solicitarea executării acestuia de către executorul judecătoresc. Pe de altă parte, Curţii nu i-au fost prezentate dovezi care ar confirma că autorităţile responsabile de executare ar fi întreprins vreo măsură în vederea executării hotărârii judecătoreşti. Curtea nu este convinsă de argumentul Guvernului că pârâtul G.T., care în perioada neexecutării a fost deputat în Parlament, Guvernator al Găgăuziei şi membru al Guvernului Republicii Moldova, nu putea fi găsit de către autorităţile de executare. Prin urmare, Curtea constată că neexecutarea hotărârii judecătoreşti din 12 iunie 2001 constituie o violare a articolului 6 § 1 al Convenţiei şi a articolului 1 al Protocolului nr. 1 la Convenţie. III. APLICAREA ARTICOLULUI 41 AL CONVENŢIEI 27. Articolul 41 al Convenţiei prevede următoarele: „Dacă Curtea declară că a avut loc o violare a Convenţiei sau a protocoalelor sale şi dacă dreptul intern al Înaltelor Părţi Contractante nu permite decât o înlăturare incompletă a consecinţelor acestei violări, Curtea acordă părţii lezate, dacă este cazul, o satisfacţie echitabilă.” A. Prejudiciul 28.  Reclamantul a pretins EUR 10,462 cu titlu de prejudiciu material şi moral. 29. Guvernul nu a comentat pretenţiile reclamantului. 30.  Curtea consideră că reclamantului trebuia să-i fi fost cauzat un anumit stres şi frustrare ca urmare a violărilor constatate mai sus. Hotărând în mod echitabil, Curtea acordă reclamantului EUR 2,500 cu titlu de prejudiciu moral. B. Costuri şi cheltuieli 31.  Reclamantul a mai pretins EUR 1,600 cu titlu de costuri şi cheltuieli angajate în faţa Curţii. 32.  Guvernul nu a comentat pretenţiile reclamantului. 33.  Curtea acordă EUR 800 cu titlu de costuri şi cheltuieli. C. Dobânda de întârziere 34. Curtea consideră că este corespunzător ca dobânda de întârziere să fie calculată în funcţie de rata minimă a dobânzii la creditele acordate de Banca Centrală Europeană, la care vor fi adăugate trei procente. DIN ACESTE MOTIVE, CURTEA, ÎN UNANIMITATE, 1.  Respinge cererea Guvernului privind scoaterea cererii de pe rolul său;   2.  Declară inadmisibile pretenţiile formulate în temeiul articolelor 17 şi 34 ale Convenţiei, iar restul cererii admisibil;   3.  Hotărăşte că a avut loc o violare a articolului 6 § 1 al Convenţiei;   4.  Hotărăşte că a avut loc o violare a articolului 1 al Protocolului nr. 1 la Convenţie;   5.  Hotărăşte (a) că statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data la care hotărârea devine definitivă în conformitate cu articolul 44 § 2 al Convenţiei, EUR 2,500 (două mii cinci sute euro) cu titlu de prejudiciu moral şi EUR 800 (opt sute euro) cu titlu de costuri şi cheltuieli, plus orice taxă care poate fi percepută, care să fie convertite în valuta naţională a statului pârât conform ratei aplicabile la data executării hotărârii; (b) că, de la expirarea celor trei luni menţionate mai sus până la executarea hotărârii, urmează să fie plătită o dobândă la sumele de mai sus egală cu rata minimă a dobânzii la creditele acordate de Banca Centrală Europeană pe parcursul perioadei de întârziere, plus trei procente;   6.  Respinge restul pretenţiilor reclamantului cu privire la satisfacţia echitabilă. Redactată în limba engleză şi comunicată în scris la 24 februarie 2009, în conformitate cu articolul 77 §§ 2 şi 3 al Regulamentului Curţii.  Lawrence Early Nicolas Bratza  Grefier Preşedinte