75975/01

Traducere neoficială a variantei engleze a hotărârii, efectuată de către asociaţia obştească „Juriştii pentru drepturile omului”       SECŢIA A PATRA         CAUZA DRĂGUŢĂ c. MOLDOVEI   (Cererea nr. 75975/01)             HOTĂRÂRE     STRASBOURG   31 octombrie 2006       DEFINITIVĂ   31/01/2007     Această hotărâre va deveni definitivă în modul stabilit de articolul 44 § 2 al Convenţiei. Ea poate fi subiect al revizuirii editoriale. În cauza Drăguţă c. Moldovei, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secţiunea a Patra), întrunită în cadrul unei Camere compuse din:  Sir Nicolas Bratza, Preşedinte,  Dl J. Casadevall,  Dl G. Bonello,  Dl K. Traja,  Dl S. Pavlovschi,  Dl L. Garlicki,  Dra L. Mijović, judecători, şi dl T.L. Early, Grefier al Secţiunii, Deliberând la 10 octombrie 2006 în şedinţă închisă, Pronunţă următoarea hotărâre, care a fost adoptată la acea dată: PROCEDURA 1. La originea cauzei se află cererea (nr. 75975/01) depusă împotriva Republicii Moldova la Curte, în conformitate cu prevederile articolului 34 al Convenţiei pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale („Convenţia”), de către un cetăţean al Republicii Moldova, dna Valentina Drăguţă („reclamantul”), la 16 iulie 1999. 2.  Guvernul Republicii Moldova („Guvernul”) a fost reprezentat de către Agentul său, dl V. Pârlog. 3.  Reclamantul a pretins că, prin neexecutarea hotărârilor judecătoreşti din 10 octombrie 1995 şi 29 septembrie 1998, dreptul său la o instanţă care să hotărască într-un termen rezonabil asupra drepturilor sale cu caracter civil, garantat de articolul 6 al Convenţiei, precum şi dreptul la respectarea bunurilor sale, garantat de articolul 1 al Protocolului nr. 1 la Convenţie, au fost încălcate. 4.  Cererea a fost repartizată Secţiunii a Patra a Curţii. La 8 octombrie 2003, o Cameră din cadrul acestei Secţiuni a decis să comunice Guvernului cererea. În conformitate cu articolul 29 § 3 al Convenţiei, ea a decis să examineze fondul cererii concomitent cu admisibilitatea ei. ÎN FAPT I.  CIRCUMSTANŢELE CAUZEI 5.  Reclamantul s-a născut în anul 1951 şi locuieşte în Chişinău. El este invalid (de gradul doi). 6. Reclamantul împreună cu familia sa (soţul şi trei copii, doi dintre care erau minori în perioada relevantă) au închiriat un apartament de la stat. În anul 1994, apartamentul a fost grav deteriorat ca urmare a unei scurgeri din ţevile de apă. Două comisii speciale ale Primăriei municipiului Chişinău au confirmat prejudiciul cauzat apartamentului, constatând că acesta a devenit nelocuibil şi se afla în pericol iminent de prăbuşire. Cererile reclamantului de a-i repartiza un alt spaţiu locativ, după cum prevedea legea, au fost respinse de Primărie din motivul lipsei apartamentelor disponibile. Reclamantul şi familia sa au continuat să locuiască în acest apartament până în decembrie 2000, când s-au mutat într-o odaie închiriată. 7. În aprilie 1995, reclamantul a intentat o acţiune civilă împotriva Primăriei, revendicându-şi dreptul de a primi un nou apartament. La 10 octombrie 1995, Judecătoria sectorului Centru, municipiul Chişinău, a decis în favoarea reclamantului şi a obligat Primăria să-i repartizeze o locuinţă familiei acestuia, compusă din cinci persoane („hotărârea din anul 1995”). Instanţa de judecată a eliberat titlul executoriu nr. 2-383/95. La 21 octombrie 1995, reclamantul a solicitat executorului judecătoresc şi instanţei de judecată să execute acest titlu. 8. Ca urmare a refuzului Primăriei de a se conforma hotărârii judecătoreşti din 10 octombrie 1995, reclamantul a solicitat instanţei de judecată schimbarea modului de executare a hotărârii, solicitând valoarea bănească a apartamentului. 9. La 29 septembrie 1998, Judecătoria sectorului Centru, municipiul Chişinău, a pronunţat o nouă hotărâre, prin care a obligat Primăria să plătească reclamantului suma de 146,440 lei moldoveneşti (MDL) (echivalentul a 24,000 dolari SUA la acea dată), ceea ce reprezenta valoarea de piaţă a unui apartament cu patru odăi în Chişinău („hotărârea din anul 1998”). Instanţa de judecată a eliberat un nou titlu executoriu sub acelaşi număr ca şi cel eliberat în anul 1995 (nr. 2-383/95). 10. La 27 octombrie 1998, Tribunalul municipiului Chişinău a menţinut această hotărâre. Hotărârea în cauză nu a mai fost contestată şi a devenit irevocabilă. 11. Reclamantul a obţinut un titlu executoriu, care însă nu a fost executat de către executorul judecătoresc. La 13 noiembrie 1998, la cererea reclamantului, Judecătoria sectorului Centru, municipiul Chişinău, a sechestrat contul bancar al Primăriei, însă pe acest cont se pare că nu existau bani. La 9 iunie 1999, reclamantul a adresat o scrisoare Ministerului Justiţiei, în care s-a plâns de neexecutarea hotărârii din anul 1998. Ministerul Justiţiei a expediat această scrisoare Judecătoriei sectorului Centru, municipiul Chişinău. 12. La cererea reclamantului, a fost pus sechestru asupra uneia din clădirile Primăriei, pentru a fi vândută la licitaţie publică. Totuşi, clădirea nu a fost vândută. 13. Potrivit reclamantului, hotărârea din anul 1998 a fost executată la 11 ianuarie 2002. Potrivit Guvernului, data executării este 26 decembrie 2001. II. DREPTUL INTERN RELEVANT 14.  Dreptul intern relevant a fost expus în hotărârea Curţii în cauza Prodan v. Moldova, nr. 49806/99, ECHR 2004‑III (extrase). Suplimentar, prevederile relevante ale Legii nr. 824 din 24 decembrie 1991 privind indexarea veniturilor băneşti ale populaţiei sunt următoarele: Articolul 1 „Indexarea veniturilor băneşti ale populaţiei înseamnă recuperarea deplină sau parţială a pierderilor din veniturile populaţiei cauzate de majorarea preţurilor şi tarifelor la mărfurile de consum şi la servicii şi constituie un mecanism permanent de corectare automată a mărimii veniturilor băneşti curente ale populaţiei. ...” Articolul 3 „Se indexează toate veniturile băneşti ale cetăţenilor în formă de remunerare a muncii, ale lucrătorilor instituţiilor şi organizaţiilor bugetare, precum şi ai întreprinderilor şi organizaţiilor ce vând producţie la preţuri fixe, pensiile, bursele, indemnizaţiile şi alte venituri ce nu au caracter unic, veniturile băneşti ale populaţiei în formă de depuneri în instituţiile sistemului financiar şi de credite.” ÎN DREPT 15.  Reclamantul pretinde că, prin neexecutarea hotărârilor din anul 1995 şi anul 1998 în favoarea sa, au fost încălcate drepturile sale garantate de articolul 6 § 1 al Convenţiei şi articolul 1 al Protocolului nr. 1 la Convenţie. Articolul 6 § 1 al Convenţiei, în partea sa relevantă, prevede următoarele: „Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, ... într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanţă ... care va hotărî ... asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil... .” Articolul 1 al Protocolului nr. 1 la Convenţie prevede următoarele: „Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru o cauză de utilitate publică şi în condiţiile prevăzute de lege şi de principiile generale ale dreptului internaţional. Dispoziţiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosinţa bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuţii, sau a amenzilor.” I.  OBIECŢIA PRELIMINARĂ A GUVERNULUI 16. Guvernul pretinde că, deoarece suma a fost plătită la 26 decembrie 2001, reclamantul nu mai poate pretinde că este victimă a încălcării drepturilor sale prevăzute de Convenţie. 17. Curtea notează că a respins deja o obiecţie similară înaintată de Guvernul pârât pe motiv că „plata ... nu a fost urmată de nicio recunoaştere a pretinselor violări” (Prodan v. Moldova, citată mai sus, § 48). Mai mult, nu a fost plătită nicio compensaţie pentru executarea întârziată. 18. În aceste circumstanţe, Curtea consideră că reclamantul poate pretinde că este victimă a unei violări a articolului 6 § 1 al Convenţiei şi a articolului 1 al Protocolului nr. 1 la Convenţie. 19. Curtea consideră că pretenţiile reclamantului formulate în temeiul articolului 6 § 1 şi articolului 1 al Protocolului nr. 1 la Convenţie ridică chestiuni de drept care sunt suficient de serioase, încât determinarea lor să depindă de o examinare a fondului şi că niciun alt temei pentru declararea lor inadmisibile nu a fost stabilit. Prin urmare, Curtea declară aceste pretenţii admisibile. În conformitate cu decizia sa de a aplica articolul 29 § 3 al Convenţiei (a se vedea paragraful 4 de mai sus), Curtea va examina imediat fondul acestor pretenţii. II. PRETINSA VIOLARE A ARTICOLULUI 6 § 1 AL CONVENŢIEI ŞI A ARTICOLULUI 1 AL PROTOCOLULUI NR. 1 LA CONVENŢIE 20.  Reclamantul a pretins că, prin neexecutarea hotărârilor judecătoreşti în favoarea sa din anul 1995 şi 1998, dreptul său garantat de articolul 6 § 1 al Convenţiei a fost încălcat. 21.  De asemenea, reclamantul a pretins că dreptul său la protecţia proprietăţii a fost încălcat ca urmare a necompensării de către autorităţi a devalorizării sumei acordate acestuia ca urmare a executării întârziate. 22. Curtea notează că hotărârea din anul 1995 a rămas neexecutată, chiar după modificarea ei în anul 1998, cel puţin până în decembrie 2001. Totuşi, ea notează că Republica Moldova a aderat la Convenţie la 12 septembrie 1997. Prin urmare, doar perioada dintre această dată şi decembrie 2001, adică de patru ani şi trei luni, ţine de competenţa ratione temporis a Curţii. 23. Curtea a constatat violarea articolului 6 § 1 al Convenţiei şi a articolului 1 al Protocolului nr. 1 la Convenţie în numeroase cauze care vizau întârzieri în executarea hotărârilor judecătoreşti definitive (a se vedea, printre altele, Prodan v. Moldova, citată mai sus, şi Luntre and Others v. Moldova, nr. 2916/02, 21960/02, 21951/02, 21941/02, 21933/02, 20491/02, 2676/02, 23594/02, 21956/02, 21953/02, 21943/02, 21947/02 şi 21945/02, 15 iunie 2004). Examinând materialele prezentate ei, Curtea consideră că dosarul nu conţine vreun element care i-ar permite să ajungă la o concluzie diferită în această cauză. 24. Prin urmare, din motivele expuse în cauzele menţionate mai sus, Curtea constată că neexecutarea în termen rezonabil a hotărârii din anul 1995, modificată în anul 1998, constituie o violare a articolului 6 § 1 al Convenţiei şi a articolului 1 al Protocolului nr. 1 la Convenţie. III. APLICAREA ARTICOLULUI 41 AL CONVENŢIEI 25. Articolul 41 al Convenţiei prevede următoarele: „Dacă Curtea declară că a avut loc o violare a Convenţiei sau a protocoalelor sale şi dacă dreptul intern al Înaltelor Părţi Contractante nu permite decât o înlăturare incompletă a consecinţelor acestei violări, Curtea acordă părţii lezate, dacă este cazul, o satisfacţie echitabilă.” A. Prejudiciul material 26.  Reclamantul a pretins 50,000 euro (EUR) cu titlu de prejudiciu material şi moral. El a pretins MDL 163,573 (EUR 10,724) cu titlu de prejudiciu material suferit ca urmare a neexecutării de către autorităţi timp de peste trei ani a hotărârii din 29 septembrie 1998. El a prezentat date statistice, conform cărora în perioada anilor 1998-2002 rata inflaţiei a fost de 111.7 %, reducând astfel valoarea sumei ce i-a fost acordată în anul 1998. 27. Guvernul a declarat că, în temeiul Legii nr. 824 (a se vedea paragraful 14 de mai sus), reclamantul ar fi putut pretinde compensarea efectelor inflaţiei asupra sumei acordate acestuia. De asemenea, Guvernul a declarat că executorul judecătoresc a întreprins toate măsurile rezonabile pentru executarea hotărârii, însă aceasta s-a dovedit a fi imposibil de realizat din motivul lipsei de bani în contul Primăriei. 28. Curtea observă că Guvernul nu a prezentat nicio jurisprudenţă naţională care ar demonstra că Legea nr. 824, pe care acesta se bazează, a fost interpretată de către instanţele judecătoreşti ca fiind aplicabilă unor situaţii similare celei a reclamantului, şi anume persoanelor care deţin hotărâri judecătoreşti în favoarea lor. 29. Cât priveşte argumentul Guvernului, conform căruia executorul judecătoresc a întreprins toate măsurile rezonabile pentru a asigura executarea hotărârii, Curtea notează că debitorul reclamantului era Primăria municipiului Chişinău, adică o autoritate de stat. Ea reaminteşte că „o autoritate de stat nu poate să invoce lipsa fondurilor şi a spaţiului locativ alternativ ca scuză pentru neexecutarea unei hotărâri. Fireşte, o întârziere în executarea unei hotărâri ar putea fi justificată de circumstanţe speciale. Dar întârzierea nu poate fi astfel, încât să prejudicieze esenţa dreptului protejat de articolul 6 § 1 al Convenţiei” (Prodan, citată mai sus, § 53). Prin urmare, argumentul Guvernului, precum că Primăria municipiului Chişinău nu dispunea de bani pentru a-şi onora creanţa, nu poate fi luat în consideraţie. 30. Curtea consideră că deprecierea valorii reale a sumei acordate prin hotărârea din 29 septembrie 1998, pe parcursul perioadei în care aceasta nu a fost executată, constituie un prejudiciu material suportat de reclamant care trebuie compensat de către statul pârât (a se vedea, de exemplu, Akkuş v. Turkey, hotărâre din 9 iulie 1997, Reports of Judgments and Decisions 1997‑IV, § 35). Curtea consideră că reclamantul a demonstrat deprecierea sumei şi, din acest motiv, îi acordă întreaga sumă solicitată în această parte. 31. De asemenea, reclamantul a pretins că familia sa a acumulat datorii pentru apartamentul pe care el a fost obligat să-l părăsească împreună cu familia sa în decembrie 2000 (electricitate, apă etc.). Totuşi, facturile prezentate au fost emise în anul 2004 şi, ţinând cont că hotărârea a fost executată în decembrie 2001, nu este clar la ce perioadă se referă ele. Curtea consideră că reclamantul nu şi-a argumentat această parte a pretenţiilor sale. 32. Mai mult, din decembrie 2000, familia reclamantului a trebuit să închirieze o odaie şi, astfel, a suportat cheltuieli suplimentare. Reclamantul a prezentat o confirmare în acest sens, însă nu a specificat suma de bani plătită pentru chirie şi nu a prezentat vreo dovadă a acestor cheltuieli. 33. Guvernul a indicat asupra faptului că cheltuielile suportate nu au fost specificate şi a declarat că reclamantul beneficia de scutiri la plăţile de chirie, electricitate etc. pe motivul invalidităţii sale. 34. În circumstanţele în care reclamantul nu a specificat cheltuielile pe chirie şi nu a prezentat probe justificative, precum şi luând în consideraţie că din 29 septembrie 1998 procedura de executare a vizat suma de bani datorată acestuia şi nu acordarea unei locuinţe, Curtea nu acordă nicio sumă în această parte. 35.  Luând în consideraţie circumstanţele de mai sus şi hotărând în mod echitabil, Curtea acordă reclamantului suma totală de EUR 10,724 cu titlu de prejudiciu material suferit ca urmare a executării întârziate a hotărârii din 29 septembrie 1995, în varianta modificată în anul 1998. B. Prejudiciul moral 36. Reclamantul a mai pretins că a suferit un prejudiciu moral ca urmare a neexecutării de către autorităţi a celor două hotărâri într-un termen rezonabil. Reclamantul a atras atenţia că executarea întârziată a împiedicat mai bine de şase ani familia sa să trăiască în condiţii acceptabile şi că, prin urmare, el s-a îmbonăvit de cancer şi a devenit invalid. 37. Guvernul a contestat suma pretinsă de reclamant, considerând-o excesivă şi a susţinut că nu a fost stabilită o legătură cauzală între condiţiile de trai şi boala acestuia. 38. Atunci când acordă o sumă de bani cu titlu de prejudiciu moral, Curtea ia în consideraţie asemenea factori precum vârsta reclamantului, venitul său personal, perioada pe parcursul căreia hotărârea nu a fost executată şi alte aspecte relevante. (Croitoru v. Moldova, nr. 18882/02, § 31, 20 iulie 2004). 39. Curtea consideră că reclamantului i-a fost cauzat un considerabil stres şi frustrare ca urmare a executării întârziate a hotărârii din anul 1995, în varianta modificată în anul 1998, în mod special ţinând cont de starea precară a sănătăţii acestuia şi perioada destul de îndelungată în care el şi familia sa, inclusiv doi minori, au fost nevoiţi să locuiască în condiţii inacceptabile şi periculoase. Curtea acordă reclamantului EUR 3,000 cu acest titlu (Prodan v. Moldova, citată mai sus, § 82 şi Malinovskiy v. Russia, nr. 41302/02, § 52, ECHR 2005‑... (extrase)). C. Costuri şi cheltuieli 40. Reclamantul nu a formulat nicio pretenţie în acest sens. D. Dobânda de întârziere 41. Curtea consideră că este corespunzător ca dobânda de întârziere să fie calculată în dependenţă de rata minimă a dobânzii la creditele acordate de Banca Centrală Europeană, la care vor fi adăugate trei procente. DIN ACESTE MOTIVE, CURTEA, ÎN UNANIMITATE, 1. Declară cererea admisibilă;   2. Hotărăşte că a avut loc o violare a articolului 6 § 1 al Convenţiei;   3. Hotărăşte că a avut loc o violare a articolului 1 al Protocolului nr. 1 la Convenţie;   4. Hotărăşte (a) că statul pârât trebuie să plătească în termen de trei luni de la data la care hotărârea devine definitivă, în conformitate cu articolul 44 § 2 al Convenţiei, EUR 10,724 (zece mii şapte sute douăzeci şi patru euro) cu titlu de prejudiciu material şi EUR 3,000 (trei mii euro) cu titlu de prejudiciu moral, care vor fi convertite în valuta naţională a statului pârât conform ratei aplicabile la data executării hotărârii, plus orice taxă care poate fi percepută; (b) că, de la expirarea celor trei luni menţionate mai sus până la executarea hotărârii, urmează să fie plătită o dobândă la sumele de mai sus egală cu rata minimă a dobânzii la creditele acordate de Banca Centrală Europeană pe parcursul perioadei de întârziere, plus trei procente;   5. Respinge restul pretenţiilor reclamantului cu privire la satisfacţia echitabilă. Redactată în limba engleză şi comunicată în scris la 31 octombrie 2006, în conformitate cu articolul 77 §§ 2 şi 3 al Regulamentului Curţii.    T.L. Early Nicolas Bratza     Grefier         Preşedinte