81/04

Traducere neoficială a variantei engleze a hotărârii, efectuată de către asociaţia obştească „Juriştii pentru drepturile omului”       SECŢIUNEA A PATRA         CAUZA VICTOR SAVIŢCHI c. MOLDOVEI   (Cererea nr. 81/04)           HOTĂRÂRE     STRASBOURG   17 iunie 2008       DEFINITIVĂ   17/09/2008       Această hotărâre va deveni definitivă în modul stabilit de articolul 44 § 2 al Convenţiei. Ea poate fi subiect al revizuirii editoriale. În cauza Victor Saviţchi c. Moldovei, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secţiunea a Patra), întrunită în cadrul unei Camere compuse din:  Nicolas Bratza, Preşedinte,  Giovanni Bonello,  David Thór Björgvinsson,  Ján Šikuta,  Päivi Hirvelä,  Ledi Bianku,  Mihai Poalelungi, judecători, şi Lawrence Early, Grefier al Secţiunii, Deliberând la 27 mai 2008 în şedinţă închisă, Pronunţă următoarea hotărâre, care a fost adoptată la acea dată: PROCEDURA  1. La originea cauzei se află o cerere (nr. 81/04) depusă împotriva Republicii Moldova la Curte, în conformitate cu prevederile articolului 34 al Convenţiei pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale („Convenţia”), de către un cetăţean al Republicii Moldova, dl Victor Saviţchi („reclamantul”), la 26 noiembrie 2003. 2.  Reclamantul a fost reprezentat de către dl V. Nagacevschi, avocat din Chişinău şi membru al organizaţiei non-guvernamentale „Juriştii pentru Drepturile Omului”. Guvernul Republicii Moldova („Guvernul”) a fost reprezentat de către Agentul său la acea dată, dl V. Pârlog. 3.  Reclamantul a pretins, în special, că a fost maltratat în timpul reţinerii sale, că convorbirile lui telefonice au fost interceptate ilegal şi că procedurile penale pornite împotriva lui au fost inechitabile. 4.  La 16 februarie 2006, Preşedintele Secţiunii a Patra a Curţii, căreia i-a fost alocată cauza, a decis să comunice Guvernului cererea. În conformitate cu prevederile articolului 29 § 3 al Convenţiei, s-a decis ca fondul cererii să fie examinat concomitent cu admisibilitatea acesteia. ÎN FAPT I.  CIRCUMSTANŢELE CAUZEI 5. Reclamantul, dl Victor Saviţchi, este un cetăţean al Republicii Moldova născut în anul 1954. El lucra în calitate de inspector al poliţiei economice din cadrul secţiei de poliţie Făleşti. La 3 august 2000, el a fost reţinut, fiind suspectat că a luat mită 4,000 dolari SUA (USD) în schimbul acordării unui favor într-o cauză de care se ocupa. 1.  Reţinerea în flagrant delict 6.  Reţinerea în flagrant delict a fost filmată de două camere video din diferite unghiuri. Ambele înregistrări video au fost anexate la dosarul penal naţional şi au fost expediate Curţii de către Guvern. 7.  Una din înregistrările video arată un grup de ofiţeri de poliţie îmbrăcaţi în civil care au intrat într-o cameră care arată ca un mic bar, unde reclamantul bea bere cu persoana care a dat mită. La vederea ofiţerilor de poliţie, reclamantul şi-a muiat degetele în halba cu bere, după care a fost imediat apucat şi imobilizat de către ofiţerii de poliţie. Deoarece reclamantul a încercat să se aplece, trei ofiţeri de poliţie ţineau mâinile lui la spate, în timp ce altul ţinea capul lui sus. Ulterior, un alt ofiţer de poliţie s-a alăturat celorlalţi patru. Un alt ofiţer de poliţie s-a apropiat de reclamant şi a verificat buzunarele pantalonilor acestuia. Reclamantul a fost stropit cu bere şi apă, aparent în încercarea de a-l calma, iar unul din ofiţerii de poliţie care îl ţinea a comentat că el încerca să se aplece. În final, el a fost încătuşat forţat şi aşezat pe un scaun. După aproximativ patru minute de rezistenţă, reclamantul s-a liniştit. După aproximativ cinci minute, unul din ofiţerii de poliţie i-a anunţat pe ceilalţi că a oprit filmarea, deoarece caseta video s-a terminat. 8.  A doua înregistrare video se începe imediat după ce ofiţerii de poliţie îl apucă şi îl ţin pe reclamant. Se poate vedea cum bărbatul care ţinea camera video îl loveşte pe reclamant în piept. Se pare că bărbatul care îl lovea pe reclamant era ofiţerul de poliţie care filma cealaltă înregistrare video (a se vedea paragraful precedent). Imediat după această scenă, imaginea se îndreaptă într-un perete; totuşi, din spate se auzeau sunete asemănătoare cu două lovituri. După aproximativ douăzeci de secunde, aceeaşi persoană l-a lovit pe reclamant de două ori în partea posterioară. Un alt ofiţer de poliţie s-a apropiat de reclamant şi i-a făcut ceva; totuşi, se poate vedea doar spatele acestuia. Mai târziu, reclamantul, care a continuat să opună rezistenţă, a fost stropit cu bere şi apă, aparent în încercarea de a-l calma. Unul din ofiţerii de poliţie care-l ţinea a comentat că reclamantul încerca să se aplece. După ce a fost aşezat forţat pe un scaun, reclamantul s-a liniştit şi un ofiţer de poliţie i-a verificat mâinile cu o lampă specială pentru a detecta praful special cu care au fost prelucraţi banii. Ulterior, buzunarele lui au fost verificate şi din buzunarul cămăşii lui au fost scoase USD 4,000. Se pare că banii au fost marcaţi cu praf special şi aveau inscripţia „Mită Saviţchi 2000”. Reclamantul a declarat că banii nu sunt ai lui şi că el nu ştia cum ei au ajuns în buzunarul său. El a declarat că în acel buzunar el avea documente şi un stilou, care, în mod misterios, apar pe masă. 2.  Procedurile împotriva ofiţerilor de poliţie care l-ar fi maltratat pe reclamant în timpul reţinerii 9.  La o dată nespecificată, reclamantul a depus o plângere la Procuratura Generală privind pretinsa sa maltratare de către poliţiştii care l-au reţinut la 3 august 2000. 10.  La 24 noiembrie 2000, Procuratura Generală a refuzat să pornească urmărirea penală împotriva ofiţerilor de poliţie, pe motiv că plângerea reclamantului era nefondată. În decizia privind respingerea plângerii reclamantului se indica, inter alia, că câţiva ofiţeri de poliţie care au participat la reţinerea reclamantului au fost interogaţi şi au respins acuzaţiile reclamantului precum că el a fost bătut. 11.  La 17 mai 2004, reclamantul s-a adresat Judecătoriei Rîşcani împotriva refuzului procuraturii de a porni urmărirea penală împotriva ofiţerilor de poliţie care l-au maltratat. În sprijinul cererii sale, reclamantul a invocat înregistrarea video a reţinerii sale (a se vedea paragraful 8 de mai sus) şi constatările din sentinţa Tribunalului Bălţi din 5 iunie 2001 (a se vedea paragraful 14 de mai jos). 12.  La 18 iunie 2004, Judecătoria Rîşcani, fără a viziona înregistrarea video, a examinat fondul plângerii şi, printr-o hotărâre succintă, a respins plângerea ca nefondată. 3.  Procedurile penale pornite împotriva reclamantului 13.  Reclamantul a fost deţinut pe parcursul procedurilor judiciare între 4 august 2000 şi 5 iunie 2001. 14.  La 5 iunie 2001, Tribunalul Bălţi l-a achitat pe reclamant. În hotărârea sa instanţa a notat, inter alia, următoarele: „Articolul 109 al Codului de procedură penală prevede că ancheta preliminară se efectuează numai după pornirea procesului penal. ... Cauza penală a fost pornită la 3 august 2000. ... Învinuirea se bazează pe un şir probe dobândite până la pornirea procesului penal, şi anume: actul de instalare a aparatajului special de imprimare a convorbirilor, din 2 august 2000; procesul-verbal privind marcarea banilor, din 2 august 2000; imprimarea video din 2 august 2000, şi câteva imprimări audio. ...  ... Conform articolului 156/1 al Codului de procedură penală, ascultarea convorbirilor, care se fac prin telefon şi prin alte instalaţii de intercomunicaţii, de către bănuit ... poate fi înfăptuită în legătură cu acţiunile penale intentate, conform hotărârii organului de cercetare penală, cu sancţiunea procurorului. În procedurile penale din această cauză, procuratura a prezentat patru casete video şi trei micro casete audio; totuşi, din materialele cauzei rezultă că interceptarea convorbirilor nu a fost sancţionată de către procuror. ... Ascultând conţinutul casetei audio HF-S 90, micro audio casetelor Sony MC-60, TDK-60 şi „Olimpus”, instanţa judecătorească a stabilit că ascultarea şi imprimarea sonoră a convorbirilor a fost efectuată cu încălcarea prevederilor [Codului de procedură penală] şi nu este clar cine a efectual imprimarea, cine a participat la convorbire şi la ce dată au fost efectuate înregistrările. Conţinutul micro casetei audio Sony MC-60 ... nu este descifrabil. ... Aceste casete audio au fost expediate procuraturii generale la 2 august 2000, adică cu o zi înainte de pornirea procesului penal. Deoarece probele de mai sus au fost obţinute cu încălcarea prevederilor Codului de procedură penală, acestea nu sunt admisibile. ... Vizionând imprimarea video a reţinerii, cercetarea la faţa locului şi percheziţia corporală, instanţa judecătorească a constatat următoarele: înregistrarea se începe la ora 18.52; Saviţchi a fost înconjurat de persoanele care l-au reţinut, mâinile i-au fost sucite iar el a fost lovit în regiunea ficatului. Imaginea se schimbă, însă loviturile aplicate reclamantului mai pot fi auzite. După aceasta ... Saviţchi a fost stropit cu bere şi apă şi forţat să se aşeze pe un scaun cu mâinile încătuşate la spate, ... iar la ora 19.21, se ridică banii din buzunarul stâng al cămăşii acestuia. Pe peliculă se vede desluşit că la momentul învălmăşelii produse la reţinere (la 18.53), în timp ce mâinile lui Saviţchi erau încătuşate la spate şi el era înconjurat de bărbaţi, cineva s-a apropiat de el, s-a aplecat şi a întins mâinile pe pieptul lui Saviţchi. Aceste imagini pun la îndoială faptul că Saviţchi a luat banii şi nu exclude versiunea lui, potrivit căreia, banii au fost puşi în buzunarul său. ... Faptul că el a fost stropit cu apă şi bere pare să sprijine declaraţia sa că el şi-a pierdut cunoştinţa ... şi că un praf special a apărut pe mâinile lui, care erau încătuşate la spate. Martorii S. şi B., care au fost interogaţi în şedinţă de judecată, au declarat că atunci când ei au intrat în local [bar], ei l-au văzut pe Saviţchi, care a fost deja reţinut, şi că ei nu au văzut momentul reţinerii sale. Mărturiile lor corespund cu înregistrarea video. Faptul că el [Saviţchi] şi-a muiat degetele în halba de bere nu este o probă suficientă a faptului că el a luat banii. ... Deoarece aceste probe sunt echivoce, ele trebuie interpretate în favoarea lui Saviţchi. Ofiţerii de poliţie ..., care au participat la reţinere în calitate de martori, au declarat că în timpul reţinerii Saviţchi a opus rezistenţă şi, prin urmare, el a fost încătuşat, el nu şi-a pierdut conştiinţa, nimeni nu a pus banii în buzunarul lui şi nimeni nu l-a bătut. ... Declaraţiile acestor martori [a ofiţerilor de poliţie] nu corespund imprimării video şi, prin urmare, instanţa judecătorească pune la îndoială veridicitatea acestora. ... ... Martorul L.M. [cel ce a dat mita] nu a confirmat faptul că Saviţchi a cerut bani de la el. ... El a aflat despre bani de la A.M. [intermediarul]. Mai mult, nu exista vreun motiv ca ea să se teamă de vreun control. ... Analizând toate circumstanţele cauzei, instanţa judecătorească ajunge la concluzia că organele de stat au organizat o provocare, ceea ce contravine articolului 95 alin. 5 al Codului de procedură penală.” 15.  Procuratura a depus apel împotriva acestei hotărâri. Ea nu a negat faptul că unele probe au fost obţinute cu încălcarea Codului de procedură penală. 16.  În privinţa descrierii date de prima instanţă înregistrării video a reţinerii reclamantului, procuratura a declarat că, la momentul reţinerii, a avut loc într-adevăr o învălmăşeală, deoarece reclamantul a opus rezistenţă. El nu s-a liniştit şi a încercat să se arunce la pământ. A fost însă clar vizibil faptul că banii au fost scoşi din buzunarul său. Procuratura a subliniat că prima instanţă trebuia să atragă mai multă atenţie declaraţiilor victimelor L.M. şi A.M. (care au dat mită) şi a susţinut că prima instanţă a refuzat să audieze un martor care a fost prezent la momentul scoaterii banilor din buzunarul reclamantului. Prima instanţă nu a ascultat toate înregistrările audio prezentate de către procuratura. De asemenea, ea nu a audiat tehnicienii care au efectuat înregistrările audio şi video şi a interpretat greşit declaraţiile ofiţerilor de poliţie care l-au reţinut pe reclamant. 17.  Procuratura a solicitat casarea hotărârii judecătoreşti din 5 iunie 2001 şi trimiterea cauzei în prima instanţă pentru rejudecare. 18.  La 30 august 2001, Curtea de Apel a admis integral apelul procuraturii, a casat hotărârea judecătorească din 5 iunie 2001 şi a dispus rejudecarea cauzei de către prima instanţă. Instanţa a constatat numeroase greşeli de procedură la examinarea cauzei în prima instanţă, cum ar fi, inter alia, aprecierea greşită a probelor, încălcarea dreptului inculpatului la apărare, neexaminarea corespunzătoare a probelor (a casetelor video şi audio), respingerea cererii procurorului de a audia un martor şi câţiva experţi, existenţa unor probe insuficiente pentru a demonstra că reclamantul nu a luat mită şi concluzia greşită privind organizarea provocării. 19.  La 12 noiembrie 2002, Tribunalul Bălţi a reexaminat integral această cauză, a decis că reclamantul era vinovat de luare de mită şi l-a condamnat la zece ani privaţiune de libertate. Instanţa de judecată şi-a întemeiat hotărârea, inter alia, pe mărturiile lui A.M. şi L.M., care au declarat că reclamantul le-a cerut mită, şi a celor cinci poliţişti care l-au reţinut pe reclamant şi care au făcut declaraţii mai mult sau mai puţin similare despre pretinsa dare de mită şi reţinere. Doar unul din cei cinci ofiţeri de poliţie a declarat sub jurământ că faţă de reclamant a fost aplicată forţa. Ceilalţi ofiţeri de poliţie au declarat că forţa nu a fost aplicată. Toţi ofiţerii de poliţie au declarat că reclamantul şi-a muiat degetele în halba de bere, pentru a spăla urmele prafului fosforescent. 20.  De asemenea, instanţa judecătorească s-a bazat pe faptul că banii au fost găsiţi în buzunarul reclamantului şi că urmele prafului fosforescent au fost depistate pe palma mâinii lui drepte. Instanţa s-a mai bazat pe două casete audio care conţineau înregistrări telefonice ale convorbirilor dintre reclamant şi A.M. şi L.M., care au avut loc la o dată necunoscută, şi pe înregistrarea video a reţinerii reclamantului. Instanţa judecătorească a menţionat următoarele: „Din caseta audio TDK MC-60 reiese că Saviţchi se ocupa de cazul lui L.M.. Din discuţia lor mai reiese că el a extorcat de la aceasta suma de bani menţionată în schimbul unui raport pozitiv asupra dosarului său. El a insistat ca ea să se concedieze şi să părăsească localitatea şi promis că, după plata banilor, problema va fi soluţionată pozitiv; în caz contrar, banii vor fi restituiţi. Din discuţiile dintre Saviţchi şi A.M. reiese că Saviţchi i-a cerut USD 4,000. El se ocupa de dosarului lui L.M., a descoperit iregularităţi în privinţa unor sume mari de bani şi a promis să o ajute în schimbul unei mite, cu condiţia că ea se va concedia şi se va muta într-un alt oraş. Din înregistrarea video, se pare că banii, în mărime de USD 4,000, au fost marcaţi în prezenţa martorilor şi i-au fost transmişi lui A.M., care, la 3 august 2000, în jurul orei 18.30 ... i-a transmis lui Saviţchi. Când poliţia a intrat în bar, mita era deja în buzunarul cămăşii lui Saviţchi. Saviţchi şi-a înmuiat degetele în halba de bere, pentru a spăla urmele prafului fosforescent.” 21.  Instanţa judecătorească nu a descris alte detalii privind înregistrarea video a reţinerii reclamantului descrise în hotărârea judecătorească din 5 iunie 2001. Ea a susţinut că declaraţiile reclamantului, potrivit cărora el nu a luat banii iar aceştia i-au fost puşi în buzunar, erau nesusţinute. Instanţa judecătorească a constatat că faţă de el a fost aplicată forţa fizică în răspuns la rezistenţa opusă poliţiei şi pentru a preveni distrugerea probelor. 22.  Reclamantul a contestat această hotărâre, susţinând, inter alia, că: „Instanţa judecătorească a fost influenţată prin scrisoarea preşedintelui [Preşedintelui ţării] adresată preşedintelui Consiliului Superior al Magistraturii, V.S.. ... ... instanţa judecătorească nu s-a pronunţat asupra înregistrării video a reţinerii reclamantului, în care se poate vedea clar că, la ora 18.52, cineva l-a lovit în stomac, după care [camera de filmat] a fost imediat [întoarsă în altă parte] de către persoana care filma; totuşi, loviturile aplicate puteau fi auzite în continuare. O minută mai târziu, la ora 18.53, o persoană necunoscută a ascuns imaginea cu corpul său şi a băgat banii în buzunar. ... Saviţchi a fost stropit cu bere şi apă pentru a-l readuce în conştiinţă. ... Instanţa judecătorească nu a aflat cine l-a lovit pe reclamant şi de ce a fost necesară aplicarea forţei. Mai mult, instanţa judecătorească nu a luat în consideraţie faptul că toţi ofiţerii de poliţie martori, cu excepţia unuia, au negat faptul că Saviţchi a fost bătut. ... A fost un plan de a-l face pe Saviţchi să-şi piardă cunoştinţa, pentru a putea manipula probele. Instanţa judecătorească nu a luat în consideraţie faptul că unele probe, precum actul de instalare a aparatajului de interceptare telefonică, din 2 august 2000, procesul-verbal privind marcarea banilor şi înregistrările audio şi video, din 2 august 2000, au fost obţinute cu încălcarea ... Codului de procedură penală. ... Înregistrarea convorbirilor telefonice a fost efectuată fără autorizaţia procurorului. ... Mai mult, chiar şi aceste probe demonstrează nevinovăţia lui Saviţchi. ... Nicio probă audio sau video nu demonstrează că Saviţchi a cerut sau a primit mită de la L.M sau A.M..” 23.  La 30 ianuarie 2003, Curtea de Apel a respins apelul reclamantului. În privinţa argumentelor lui, ea a declarat următoarele: „Din materialele dosarului rezultă că Saviţchi a extorcat mita în mărime de USD 4,000 de la A.M., care a informat poliţia. După aceasta, au fost întreprinse măsuri de investigaţie, au fost folosite dispozitive de înregistrare şi au fost înregistrate convorbirile dintre Saviţchi şi A.M. despre transmiterea mitei şi mărimea acesteia. A fost făcută înregistrarea video a marcării bancnotelor. În acest mod, Saviţchi a fost prins în flagrant delict şi nu există dubii cu privire la vinovăţia lui. Argumentele din cererea de apel a lui Saviţchi sunt lipsite de orice suport legal şi instanţa judecătorească le consideră drept o metodă de apărare a inculpatului cu scopul de a evita răspunderea penală pentru infracţiunea comisă. Prin urmare, nu se poate spune că mituirea a fost [săvârşită ca rezultat al] provocării.” 24.  Reclamantul a depus recurs la Curtea Supremă de Justiţie, invocând inadmisibilitatea tuturor probelor obţinute înainte de 3 august 2000 şi alte argumente similare celor invocate în apelul său. 25.  La 10 iulie 2003, Curtea Supremă de Justiţie, fără a ţine o şedinţă de judecată şi fără a aduce motive, a declarat inadmisibil recursul reclamantului. 4. Încercările reclamantului de a obţine copii ale materialelor din dosarul său penal 26.  La 26 martie 2004, reclamantul s-a adresat cu o scrisoare la Curtea de Apel Bălţi, unde se păstra dosarul său penal, prin care a solicitat eliberarea copiilor unor materiale din dosar. În răspuns, el nu a primit toate copiile solicitate. 27.  El a repetat cererea sa şi a subliniat că, pentru a se adresa unui tribunal internaţional, el avea nevoie de o copie a procesului-verbal al şedinţelor de judecată ţinute din cadrul procesului penal pornit împotriva lui şi o copie a înregistrării video a reţinerii sale din 3 august 2000, când el a fost prins în flagrant delict. 28.  Printr-o scrisoare din 3 mai 2004, Preşedintele Curţii de Apel Bălţi l-a informat pe reclamant că, conform Codului de procedură penală, el nu avea dreptul să primească copii ale procesului-verbal al şedinţelor de judecată; în privinţa copiei casetei video, reclamantul a fost informat că instanţa nu dispunea de resurse tehnice sau economice pentru a face aceasta. 29.  Reclamantul a răspuns că era gata să suporte toate cheltuielile legate de copierea casetei video. 30.  La 30 iunie 2004, vice-preşedintele Curţii de Apel Bălţi a răspuns reclamantului că instanţa nu dispunea de resurse tehnice sau economice pentru a face copia unei casete video. 31.  La date nespecificate, reclamantul s-a plâns Consiliului Superior al Magistraturii de refuzul Curţii de Apel Bălţi de a-i elibera copii ale materialelor solicitate din dosarul său penal. El s-a bazat, inter alia, pe prevederile Legii privind accesul la informaţie şi pe articolul 10 al Convenţiei. 32.  La 2 iulie 2004, C.G., vice-preşedintele Curţii Supreme de Justiţiei, a informat reclamantul că avocatul lui avea dreptul să facă cunoştinţă cu procesul-verbal al şedinţei şi înregistrarea video a reţinerii sale, însă nu putea să solicite copii ale acestora. 33.  La 15 iulie 2004, reclamantul a depus o cerere la Curtea de Apel Chişinău împotriva deciziei lui C.G. din 2 iulie 2004, cerând anularea deciziei şi obligarea Curţii de Apel Bălţi să-i elibereze copii ale proceselor verbale ale şedinţelor de judecată ţinute pe marginea dosarului său penal şi a înregistrărilor video ale reţinerii sale. El şi-a întemeiat acţiunea, inter alia, pe Legea privind accesul la informaţie şi articolul 10 al Convenţiei. 34.  La 27 iulie 2004, Curtea de Apel Chişinău l-a informat pe reclamant că acţiunea lui nu putea fi examinată, deoarece scrisoarea lui C.G. era o simplă opinie a unui funcţionar public care nu încălca drepturile reclamantului şi care, prin urmare, nu putea fi contestată în instanţa de judecată. 35.  Reclamantul a depus recurs la Curtea Supremă de Justiţie. La 20 septembrie 2004, el a fost însă informat de către Curtea Supremă de Justiţie că scrisoarea Curţii de Apel Chişinău din 27 iulie 2004 nu era o hotărâre judecătorească şi, prin urmare, nu putea fi contestată cu recurs. II. DREPTUL INTERN RELEVANT           36. Prevederi relevante ale Codului de procedură penală (în vigoare la data evenimentelor) sunt următoarele: Articolul 55. Probele „... Probele obţinute cu încălcarea prevederilor prezentului Cod sau neexaminate în modul cuvenit în şedinţă judiciară nu pot constitui temeiul sentinţei sau al altor hotărâri judecătoreşti şi documente procesuale. ...” Articolul 109. Începerea anchetei preliminare „Ancheta preliminară se efectuează numai după pornirea procesului penal şi în modul, stabilit de prezentul Cod. ... ...” 37.  Prevederi relevante ale noului Cod de procedură penală sunt următoarele: Articolul 66. Drepturile şi obligaţiile învinuitului, inculpatului „2) Învinuitul, inculpatul, conform prevederilor prezentului cod, are dreptul: ... 22) după terminarea urmăririi penale, să ia cunoştinţă de toate materialele cauzei şi să noteze din ele datele necesare, să facă copii ... .” Articolul 336. Procesul-verbal al şedinţei de judecată „... (5) Despre întocmirea şi semnarea procesului-verbal integral al şedinţei de judecată preşedintele şedinţei înştiinţează în scris părţile şi le asigură posibilitatea de a lua cunoştinţă de procesul-verbal ... .” ÎN DREPT 38.  Reclamantul s-a plâns, în temeiul articolului 3 al Convenţiei, că a fost bătut de către ofiţerii de poliţie în timpul reţinerii sale la 3 august 2000. Articolul 3 al Convenţiei prevede următoarele: „Nimeni nu poate fi supus torturii, nici pedepselor sau tratamentelor inumane sau degradante.” 39.  Reclamantul a pretins, în temeiul articolului 6 § 1 al Convenţiei, că procedurile penale pornite împotriva lui au fost inechitabile. Partea relevantă a articolului 6 § 1 al Convenţiei prevede următoarele: „1. Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil ... de către o instanţă ... care va hotărî ... asupra temeiniciei oricărei acuzaţii în materie penală îndreptate împotriva sa.” 40.  Iniţial, reclamantul s-a plâns, în temeiul articolului 10 al Convenţiei, de refuzul instanţelor judecătoreşti naţionale de a-i elibera copii ale procesului-verbal al şedinţelor judiciare din dosarul penal intentat împotriva lui şi a înregistrării video a reţinerii sale. Curtea consideră că este mai potrivit că examineze această pretenţie prin prisma articolului 8 al Convenţiei. Reclamantul a mai pretins, în temeiul articolului 8 al Convenţiei, că convorbirile lui telefonice au fost ilegal interceptate de către persoana care l-a provocat. Articolul 8 prevede următoarele: „1. Orice persoană are dreptul la respectarea vieţii sale private şi de familie, a domiciliului său şi a corespondenţei sale.” 41. În final, reclamantul s-a plâns, în temeiul articolului 13 al Convenţiei, că el nu a avut un recurs efectiv în ceea ce priveşte pretinsa violare a articolului 8 al Convenţiei. Articolul 13 prevede următoarele: „Orice persoană, ale cărei drepturi şi libertăţi recunoscute de prezenta convenţie au fost încălcate, are dreptul să se adreseze efectiv unei instanţe naţionale, chiar şi atunci când încălcarea s-ar datora unor persoane care au acţionat în exercitarea atribuţiilor lor oficiale.” I. ADMISIBILITATEA PRETENŢIILOR A. Pretenţia formulată în temeiul articolului 5 al Convenţiei 42. În cererea sa iniţială, reclamantul a pretins, în temeiul articolului 5 § 1 al Convenţiei, că detenţia lui între 4 august 2000 şi 5 iunie 2001 a fost ilegală. Totuşi, în observaţiile sale privind admisibilitatea şi fondul cauzei, el a solicitat Curţii să nu continue examinarea acestei pretenţii. Curtea nu găseşte vreun motiv pentru a o examina. B.  Pretenţia formulată în temeiul articolului 6 al Convenţiei 43. Reclamantul a declarat că procedurile penale intentate împotriva lui au fost inechitabile, deoarece o parte din probele importante pe care s-au bazat instanţele judecătoreşti, cum ar fi înregistrarea convorbirilor lui telefonice, au fost admise ilegal, iar instanţele judecătoreşti nu au adus motive suficiente în hotărârile lor pentru admiterea acestora şi nu s-au referit la unele argumente şi probe importante prezentate de el. Mai mult, instanţele judecătoreşti care l-au condamnat nu au argumentat de ce nu au fost de acord cu concluziile din hotărârea Tribunalului Bălţi din 5 iunie 2001. El a susţinut că procedura în întregime a fost inechitabilă. 44.  Guvernul nu a fost de acord cu reclamantul şi a declarat că reclamantul a avut posibilitatea efectivă să conteste admisibilitatea probelor vizate. El a participat personal la şedinţele de judecată şi a fost reprezentat de către un avocat, iar instanţele judecătoreşti, constatând vinovăţia acestuia, au adus o motivaţie amplă în hotărârile lor. 45.  Curtea reaminteşte că, ca atare, articolul 6 al Convenţiei nu instituie reguli ce privire la admisibilitatea probelor, aceasta fiind, în primul rând, o chestiune care trebuie reglementată de legislaţia naţională. În principiu, Curtea nu poate exclude că astfel de probe obţinute ilegal pot fi considerate admisibile (Schenk v. Switzerland, hotărâre din 12 iulie 1988, Seria A nr. 140, § 46). 46.  Curtea reiterează în continuare că efectul articolului 6 § 1 este, inter alia, de a impune unei instanţe o obligaţia de a efectua o examinare adecvată a argumentelor şi probelor aduse de către părţi (a se vedea Perez v. France [GC], nr. 47287/99, § 80, ECHR 2004‑I). O parte indispensabilă a acestei obligaţii a instanţelor judecătoreşti este datoria lor de a-şi motiva hotărârile (a se vedea, printre altele, Hirvisaari v. Finland, nr. 49684/99, § 30, 27 septembrie 2001). Totuşi, acest lucru nu poate fi înţeles ca cerând un răspuns detaliat la fiecare argument (a se vedea Van de Hurk v. the Netherlands, hotărâre din 19 aprilie 1994, Seria A nr. 288, p. 20, §§ 59 şi 61, şi Burg and Others v. France (dec.), nr. 34763/02, ECHR 2003-II). Modul în care obligaţia de a aduce motive se aplică poate varia în funcţie de natura deciziei şi trebuie stabilit în lumina circumstanţelor cauzei (a se vedea Ruiz Torija v. Spain, hotărâre din 9 decembrie 1994, Seria A nr. 303-A, § 29, şi Helle v. Finland, hotărâre din 19 decembrie 1997, Reports of Judgments and Decisions 1997‑VIII, § 55). În orice caz, trebuie prezentate motive în răspuns la fiecare argument, care, dacă ar fi admis, ar putea fi decisiv pentru rezultatul cauzei. 47.  Curtea notează că, la examinarea cauzei penale pornite împotriva reclamantului, instanţele judecătoreşti naţionale nu s-au referit la unele chestiuni invocate de reclamant, cum ar fi admisibilitatea înregistrărilor audio, admisibilitatea procesului-verbal privind marcarea bancnotelor care trebuiau transmise, declaraţiile privind valoarea probatorie a unei înregistrări audio şi a unei înregistrări video a reţinerii în flagrant. 48. În pofida acestui fapt, trebuie observat faptul că, atunci când instanţele judecătoreşti au ajuns la concluzia privind vinovăţia reclamantului, ele au stabilit că reclamantul, în calitatea sa de inspector, era implicat în instrumentarea dosarului lui L.M.. Persoanele care i-au dat mită au declarat că reclamantul le-a cerut mită, iar înregistrarea video a reţinerii reclamantului îl arată clar înmuindu-şi degetele în halba de bere, aparent, încercând să spele urmele de praf folosit pentru a marca bancnotele ce i-au fost transmise; din înregistrarea video se vede, de asemenea, că reclamantul a încercat să se aplece, aparent în încercarea de a scoate ceva din buzunarul cămăşii. Aceasta s-a dovedit a fi suma de USD 4,000, care a fost marcată cu praf. Din prima înregistrare video se vede clar (a se vedea paragraful 7 de mai sus) că bărbatul care s-a pus în faţa reclamantului în timpul reţinerii lui (a se vedea paragraful 8 de mai sus) a verificat doar buzunarele pantalonilor reclamantului şi nu s-a atins de buzunarul cămăşii. În prezenţa unor astfel de probe, este dificil de a imagina că, chiar dacă instanţele naţionale ar fi examinat şi acceptat toate argumentele reclamantului, ele ar fi ajuns la o concluzie diferită. Ceea ce este important pentru Curte este echitatea procedurilor în ansamblu (a se vedea Khan v. the United Kingdom, nr. 35394/97, § 34, ECHR 2000‑V). 49. În ceea ce priveşte ultimul aspect menţionat, Curtea notează că reclamantul a beneficiat de asistenţă juridică pe toată durata procedurilor şi nu există aparenţe ale încălcării principiului egalităţii armelor sau imposibilităţii reclamantului de a prezenta argumente şi probe personal sau prin intermediul avocatului. 50. Reclamantul s-a mai plâns de faptul că instanţele judecătoreşti care l-au condamnat nu au argumentat de ce nu au fost de acord cu constatările din hotărârea Tribunalului Bălţi din 5 iunie 2001. Curtea consideră acest argument neesenţial. După casarea acestei hotărâri, a avut loc o rejudecare deplină a cauzei. Toate probele au fost examinate din nou iar toţi martorii au fost audiaţi repetat. În aceste circumstanţe, nu se poate spune că instanţele judecătoreşti naţionale erau obligate să aducă motive pentru că s-au abătut de la hotărârea din 5 iunie 2001, care era diferită (a se compara cu soluţia diferită din hotărârea Salov v. Ukraine, nr. 65518/01, §§ 90-92, ECHR 2005‑... (extracts)). 51.  În lumina celor expuse mai sus, Curtea consideră că pretenţia reclamantului privind inechitatea procedurilor urmează a fi respinsă, ca fiind vădit nefondată, în temeiul articolului 35 §§ 3 şi 4 al Convenţiei. C. Pretenţia formulată în temeiul articolului 8 al Convenţiei privind înregistrarea convorbirilor telefonice ale reclamantului 52.  Reclamantul s-a plâns că convorbirile sale telefonice au fost înregistrate ilegal şi a subliniat că înregistrarea a fost făcută de către o persoană privată, A.M., şi nu de către reprezentanţii statului. 53. Curtea notează că reclamantul nu a depus vreo plângere autorităţilor competente împotriva persoanei responsabile de înregistrare. Prin urmare, el nu a epuizat căile de recurs disponibile potrivit legislaţiei Republicii Moldova. Mai mult, examinarea cauzei nu a scos la iveală vreo circumstanţă specială care ar fi scutit reclamantul de obligaţia de a epuiza căile de recurs interne. Prin urmare, această pretenţie urmează a fi declarată inadmisibilă în temeiul articolului 35 §§ 1 şi 4 pentru neepuizarea căilor de recurs interne. D. Pretenţia formulată în temeiul articolului 8 al Convenţiei privind refuzul de a da reclamantului copii ale unor materiale din dosarul său penal 54.  Reclamantul s-a plâns de faptul că autorităţile au refuzat să-i elibereze copii ale proceselor-verbale ale şedinţelor judecătoreşti care au avut loc în cadrul procedurilor penale pornite împotriva sa şi copia casetei video privind reţinerea sa. 55.  Curtea notează că ea a recunoscut deja dreptul de acces al unei persoane la documente cu acces limitat care se află în posesia autorităţilor publice, dacă aceste documente au importanţă pentru exercitarea dreptului acesteia la viaţă privată. În Gaskin v. the United Kingdom (hotărâre din 7 iulie 1989, Seria A nr. 160, § 36), documentele în cauză conţineau informaţii privind aspecte foarte personale ale copilăriei, creşterii şi istoriei reclamantului şi au fost considerate drept principala sursă de informare despre anii de formare a lui. În Rotaru v. Romania ([GC], nr. 28341/95, § 44, ECHR 2000‑V), documentele cu acces limitat au inclus informaţii despre viaţa, studiile, activităţile politice şi cazierul juridic al reclamantului. În Roche v. the United Kingdom ([GC], nr. 32555/96, § 155, ECHR 2005‑...), documentele cu acces limitat conţineau informaţii care puteau diminua temerea reclamantului cu privire la sănătatea sa, fie îi puteau oferi posibilitatea să aprecieze singur pericolul la care el a fost expus. 56.  În această cauză, copiile documentelor se refereau la proceduri publice la care reclamantul a fost prezent şi, cel mai important, acestea nu erau documente cu acces limitat. Chiar dacă se poate spune că acestea făceau parte din trecutul şi memoria sa, ceea ce se poate spune, într-o oarecare măsură, despre orice element al vieţii cotidiene a unei persoane, este incontestabil faptul că reclamantul putea avea acces la acestea prin avocatul său, în timpul detenţiei sale, şi chiar personal, după eliberarea sa. În asemenea circumstanţe, Curtea consideră că această cauză se deosebeşte de cauzele sus-menţionate Gaskin, Rotaru şi Roche şi că documentele în cauză nu aveau o asemenea importanţă pentru exercitarea dreptului reclamantului la viaţa privată, încât să cadă sub incidenţa articolului 8 al Convenţiei. Prin urmare, în temeiul articolului 35 §§ 3 şi 4 al Convenţiei, această parte a cererii urmează a fi respinsă ca incompatibilă ratione materiae cu prevederea vizată a Convenţiei. E. Pretenţia formulată în temeiul articolului 13 al Convenţiei combinat cu articolul 8 al Convenţiei 57.  Reclamantul a pretins că nu a avut un recurs efectiv în faţa unei autorităţi naţionale privind violarea articolului 8 al Convenţiei în ceea ce priveşte refuzul de a-i acorda copii ale unor documente din dosarul său penal. 58.  Curtea reiterează că articolul 13 al Convenţiei se aplică doar atunci când reclamantul are o pretenţie „serioasă şi legitimă” care vizează încălcarea unui drept garantat de Convenţie (a se vedea Boyle and Rice v. the United Kingdom, hotărâre din 27 aprilie 1988, Seria A nr. 131, § 52). Curtea a constatat că pretenţia reclamantului formulată în temeiul articolului 8 al Convenţiei este incompatibilă ratione materiae cu prevederile Convenţiei (a se vedea paragraful 56 de mai sus). Prin urmare, rezultă că reclamantul nu are o pretenţie „serioasă şi legitimă” în această privinţă şi pretenţia lui formulată în temeiul articolului 13 al Convenţiei urmează a fi respinsă în modul stabilit de articolul 35 §§ 3 şi 4 al Convenţiei. F.  Restul pretenţiilor 59.  Curtea consideră că restul pretenţiilor reclamantului ridică chestiuni de fapt şi de drept care sunt suficient de serioase încât determinarea lor să depindă de o examinare a fondului şi că nici un alt temei pentru a le declara inadmisibile nu a fost stabilit. Prin urmare, Curtea declară aceste pretenţii admisibile. În conformitate cu decizia sa de a aplica articolul 29 § 3 al Convenţiei (a se vedea paragraful 4 de mai sus), Curtea va examina imediat fondul acestor pretenţii. II. PRETINSA VIOLARE A ARTICOLULUI 3 AL CONVENŢIEI 60.  Reclamantul a pretins că a fost bătut de către poliţişti în timpul reţinerii sale şi că acest fapt putea fi clar văzut în înregistrarea video a reţinerii sale. De asemenea, el a susţinut că procuratura şi instanţele judecătoreşti care au examinat plângerea sa privind maltratarea nu au efectuat o investigaţie efectivă. 61.  Guvernul a contestat declaraţiile reclamantului şi a susţinut că plângerea reclamantului privind maltratarea sa a fost atent examinată de către autorităţile naţionale şi a fost găsită drept vădit nefondată. El a subliniat că, din înregistrarea video a reţinerii reclamantului, se vedea clar că el a opus rezistenţă ofiţerilor de poliţie. 62. Pentru început, Curtea notează că această pretenţie nu a fost comunicată părţilor, totuşi, părţile s-au referit la ea atât în ceea ce priveşte fondul ei, cât şi sub aspect procedural. 63.  După cum a declarat Curtea de mai multe ori, articolul 3 consfinţeşte una din cele mai fundamentale valori ale unei societăţi democratice. Chiar şi în cele mai dificile circumstanţe, precum lupta împotriva terorismului şi a crimei organizate, Convenţia interzice, în termeni absoluţi, tortura şi tratamentele sau pedepsele inumane ori degradante. Spre deosebire de majoritatea normelor materiale ale Convenţiei şi ale Protocoalelor nr. 1 şi nr. 4, articolul 3 nu conţine prevederi care să permită excepţii, iar conform articolului 15 § 2 nici o derogare de la prevederile sale nu este permisă, chiar dacă este cazul unui pericol public care ameninţă viaţa naţiunii (a se vedea, Selmouni v. France [GC], nr. 25803/94, § 95, ECHR 1999-V, şi Assenov and Others v. Bulgaria, hotărâre din 28 octombrie 1998, Reports 1998-VIII, p. 3288, § 93). 64.  Curtea reiterează că, în procesul reţinerii unei persoane, orice recurgere la forţa fizică, care nu a fost impusă de comportamentul persoanei reţinute, înjoseşte demnitatea umană şi reprezintă, în principiu, o încălcare a dreptului garantat de articolul 3 al Convenţiei (a se vedea, mutatis mutandis, Ribitsch v. Austria, hotărâre din 4 decembrie 1995, Seria A nr. 336, § 38). 65. Curtea reaminteşte că atunci când o persoană face afirmaţii credibile că a fost supusă unor tratamente contrare articolului 3 al Convenţiei de către poliţie sau alţi agenţi ai statului, prevederile acestui articol, citite în contextul obligaţiei generale a statului conform articolului 1 al Convenţiei de a „recunoaşte oricărei persoane aflate sub jurisdicţia sa, drepturile şi libertăţile definite în Convenţie”, impun efectuarea unei investigaţii oficiale efective. La fel ca şi o investigaţie efectuată în virtutea articolului 2, o astfel de investigaţie ar trebui să permită identificarea şi pedepsirea persoanelor responsabile. Altfel, interzicerea generală prin lege a torturii, tratamentelor sau pedepselor inumane şi degradante, în pofida importanţei sale fundamentale, ar fi inefectivă în practică şi ar face posibil, în anumite cazuri, pentru agenţii de stat să comită abuzuri împotriva persoanelor aflate sub controlul lor, ei beneficiind, astfel, de o imunitate virtuală (a se vedea, printre altele, Labita v. Italy [GC], nr. 26772/95, § 131, ECHR 2000-IV). 66.  Investigarea acuzaţiilor serioase de maltratare trebuie să fie deplină. Aceasta înseamnă că autorităţile trebuie să depună întotdeauna eforturi serioase pentru a afla ce s-a întâmplat şi nu trebuie să se bazeze pe concluzii pripite sau nefondate pentru a înceta investigaţia sau să le pună la baza deciziilor lor (a se vedea hotărârea Assenov and Others v. Bulgaria, citată mai sus, § 103 et seq.). Ele trebuie să întreprindă toţi paşii rezonabili şi disponibili lor pentru a asigura probe cu privire la incident, inclusiv, inter alia, declaraţii ale martorilor oculari şi probele medico-legale (a se vedea Tanrikulu v. Turkey [GC], nr. 23763/94, ECHR 1999-IV, § 104 et seq., şi Gül v. Turkey, nr. 22676/93, § 89, 14 decembrie 2000). Orice deficienţă comisă pe parcursul desfăşurării investigaţiei care ar putea submina capacitatea sa de a stabili cauza leziunilor corporale sau identitatea persoanelor responsabile riscă să nu corespundă acestui standard. 67.  În această cauză Curtea notează că, din una din înregistrările video ale reţinerii reclamantului, se vede clar că el a primit cel puţin trei lovituri de la un ofiţer de poliţie (a se vedea paragraful 8 de mai sus), în timp ce era ţinut de alte câteva persoane. Într-adevăr, Tribunalul Bălţi a ajuns la aceeaşi concluzie în hotărârea sa din 5 iunie 2001. Deşi reclamantul a opus rezistenţă ofiţerilor de poliţie care îl ţineau timp de aproximativ cinci minute, se vede clar că el nu avea intenţia să-i lovească, ci doar să se aplece. În orice caz, balanţa de forţe nu era egală, deoarece el era ţinut de cinci poliţişti de înălţime şi constituţie aproximativ similară cu a reclamantului. În asemenea circumstanţe, loviturile aplicate reclamantului nu au fost strict necesare şi, în mod cert, poliţiştii ar fi putut să-l calmeze prin alte metode mai puţin brutale. 68.  De asemenea, Curtea trebuie să atragă atenţia asupra modului în care autorităţile naţionale au examinat plângerea reclamantului privind maltratarea. Ea notează că procuratura şi Judecătoria Rîşcani s-au limitat doar la audierea câtorva ofiţeri de poliţie, care au participat la reţinerea reclamantului şi care au respins acuzaţiile acestuia cu privire la maltratare. Se pare că ei au ignorat declaraţiile reclamantului, potrivit cărora înregistrarea video a reţinerii lui conţinea probe care sprijineau afirmaţiile lui, ceea ce, în viziunea Curţii, este surprinzător, deoarece, aceasta este, în mod cert, prima şi cea mai credibilă probă la examinarea unor astfel de acuzaţii. Trebuie de notat că Tribunalul Bălţi, în hotărârea sa din 5 iunie 2001, vizionând înregistrarea video, a constatat că reclamantul a fost înconjurat de ofiţeri de poliţie, mâinile lui au fost răsucite şi că el a fost lovit în regiunea ficatului. Loviturile aplicate puteau fi auzite chiar şi atunci când reclamantul nu era filmat (a se vedea paragraful 14 de mai sus). 69.  În lumina celor de mai sus, Curtea conchide că a avut loc o violare a articolului 3 al Convenţiei atât sub aspect material cât şi procedural. În ceea ce priveşte aspectul material, Curtea consideră că maltratarea la care a fost supus reclamantul a constituit tratamentul inuman şi degradant. V. APLICAREA ARTICOLULUI 41 AL CONVENŢIEI 70.  Articolul 41 al Convenţiei prevede următoarele: „Dacă Curtea declară că a avut loc o violare a Convenţiei sau a protocoalelor sale şi dacă dreptul intern al Înaltelor Părţi Contractante nu permite decât o înlăturare incompletă a consecinţelor acestei violări, Curtea acordă părţii lezate, dacă este cazul, o satisfacţie echitabilă.” A.  Prejudiciu 71. Reclamantul a pretins 153,604 euro (EUR) cu titlu de prejudiciu material şi moral, constituit din următoarele: EUR 3,604 pentru venitul ratat în perioada detenţiei sale, care a durat cincizeci şi trei de luni şi jumătate şi EUR 150,000 cu titlu de prejudiciu moral. 72.  Guvernul nu a fost de acord cu suma pretinsă şi a susţinut că pretenţiile reclamantului erau nefondate şi excesive. 73.  Violarea constatată de către Curte vizează doar pretenţia reclamantului formulată în temeiul articolului 3 al Convenţiei. În ceea ce priveşte prejudiciul moral pretins, Curtea acceptă faptul că maltratarea la care a fost supus reclamantul i-a cauzat prejudiciu moral, care nu poate fi compensat prin simpla constatare a unei violări. Făcând evaluarea sa în mod echitabil, Curtea acordă reclamantului EUR 6,000 cu titlu de prejudiciu moral. Pretenţia cu privire la prejudiciul material este nesusţinută şi urmează a fi respinsă. B.  Costuri şi cheltuieli 74. Reclamantul a mai pretins EUR 4,590 cu titlu de costuri şi cheltuieli angajate în faţa Curţii. El a prezentat o listă detaliată a orelor lucrate de către avocatul său asupra cauzei şi o listă detaliată a altor cheltuieli legate de examinarea cauzei. De asemenea, el a prezentat o copie a unui contract încheiat între el şi avocatul său şi două chitanţe care demonstrează plata în întregime a sumei pretinse. 75.  Guvernul nu a fost de acord cu suma pretinsă pentru reprezentare şi a susţinut, inter alia, că numărul de ore petrecute de avocatul reclamantului asupra cauzei şi onorariul avocatului perceput pe o oră erau excesive. De asemenea, el a susţinut că pretenţiile erau excesive în lumina situaţiei economice din Republica Moldova. 76.  Conform jurisprudenţei Curţii, reclamantul are dreptul la rambursarea costurilor şi cheltuielile sale doar în măsura în care ele au fost realmente angajate, necesare şi rezonabile ca mărime. În această cauză, luând în consideraţie informaţia de care dispune, criteriile de mai sus, complexitatea cauzei şi faptul că câteva pretenţii au fost declarate inadmisibile, Curtea consideră rezonabil să acorde reclamantului suma de EUR 2,000 cu titlu de costuri şi cheltuieli. C.  Dobânda de întârziere 77. Curtea consideră că este corespunzător ca dobânda de întârziere să fie calculată în funcţie de rata minimă a dobânzii la creditele acordate de Banca Centrală Europeană, la care vor fi adăugate trei procente. DIN ACESTE MOTIVE, CURTEA, ÎN UNANIMITATE, 1.  Declară admisibilă pretenţia formulată în temeiul articolului 3 al Convenţiei, iar restul cererii inadmisibil;   2.  Hotărăşte că a avut loc o violare materială a articolului 3 al Convenţiei;   3.  Hotărăşte că a avut loc o violare procedurală a articolului 3 al Convenţiei;   4.  Hotărăşte (a) că statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data la care această hotărâre devine definitivă în conformitate cu articolul 44 § 2 al Convenţiei, EUR 6,000 (şase mii euro) cu titlu de prejudiciu moral şi EUR 2,000 (două mii euro) cu titlu de costuri şi cheltuieli, care să fie convertite în valuta naţională a statului pârât conform ratei aplicabile la data executării hotărârii, plus orice taxă care poate fi percepută; (b) că, de la expirarea celor trei luni menţionate mai sus până la executarea hotărârii, urmează să fie plătită o dobândă la sumele de mai sus egală cu rata minimă a dobânzii la creditele acordate de Banca Centrală Europeană pe parcursul perioadei de întârziere, plus trei procente;   5. Respinge restul pretenţiilor reclamantului cu privire la satisfacţia echitabilă. Redactată în limba engleză şi comunicată în scris la 17 iunie 2008, în conformitate cu articolul 77 §§ 2 şi 3 al Regulamentului Curţii.  Lawrence Early Nicolas Bratza  Grefier Preşedinte