9898/02;9863/02;6255/02;10425/02

CURTEA EUROPEANĂ A DREPTURILOR OMULUI           SECŢIUNEA A PATRA                     CAZUL PASTELI ŞI ALŢII C. MOLDOVEI (Cererile nr. 9898/02, 9863/02, 6255/02 şi 10425/02).                                 HOTĂRÂRE                               STRASBOURG                         15 iunie 2004           Această hotărâre va deveni definitivă în condiţiile prevăzute de articolul 44 para. 2 al Convenţiei. Ea poate constitui subiectul unei revizuiri editoriale.   În cazul Pasteli şi alţii c. Moldovei, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secţiunea a patra), în Camera în următoarea componenţă: Domnul Nicolas Bratza, Preşedinte, D. M. Pellonpaa, D. J. Casadevall, D. S. Pavlovschi, D. J. Borrego Borrego, Dna. E. Fura – Sandstrom, Dra. L. Mijovic, judecători, Şi D. M. O’Boyle, Grefierul Secţiunii, Deliberând la 25 mai 2004, Pronunţă următoarea hotărâre, care a fost adoptată la aceeaşi dată:   PROCEDURA   Cazul format din patru cereri (nr. 9898/02, 10425/02, 6255/02 şi 9863/02) împotriva Republicii Moldova depusă la Curte în conformitate cu articolul 34 al Convenţiei pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale (în continuare – Convenţia) de către patru cetăţeni ai Republicii Moldova, dna Sofia Pasteli, dna Nadejda Cernicov, dl Pavel Careţchi şi dna Maria Careţchi (reclamanţi), la 24 decembrie 2001, 12 decembrie 2001, 10 ianuarie 2002 şi, respectiv, 10 ianuarie 2002.   Reclamanţii au fost reprezentaţi de către dl Victor Constantinov, care a acţionat în numele organizaţiei non guvernamentale “Juriştii pentru Drepturile Omului” cu sediul în municipiul Chişinău. Guvernul Republicii Moldova (Guvernul) a fost reprezentat de către Agentul său, dl Vitalie Pârlog.   Reclamanţii au pretins violarea de către Guvernul Republicii Moldova a prevederilor articolului 6 para. 1 al Convenţiei ca urmare a neexecutării hotărârilor judecătoreşti definitive din 25 august 2000, 29 septembrie 2000, 6 decembrie 2000, 25 august 2001 şi 25 august 2001. Acest fapt a constituit o încălcare a dreptului lor de a li se recunoaşte drepturile civile de către o instanţă judecătorească. Mai mult, reclamanţii nu au avut posibilitatea de a folosi bunurile aflate în proprietatea lor, astfel, dreptul lor la protecţia proprietăţii garantat de articolul 1 al Protocolului 1 al Convenţiei a fost violat.   Cererile au fost repartizate Secţiunii a IV-a. La 4 februarie 2003 o Cameră a acelei Secţiuni a decis să comunice aceste cereri Guvernului Republicii Moldova. În conformitate cu prevederile articolului 29 para. 3 al Convenţiei s-a decis examinarea fondului cererii în paralel cu examinarea admisibilităţii sale.   La 25 mai 2004, Camera a decis să unească cererile în conformitate cu Regula 42 (1) a Regulamentului Curţii.     ÎN FAPT   CIRCUMSTANŢELE CAUZEI   Reclamanţii, toţi cetăţeni ai Republicii Moldova, locuiesc în Republica Moldova. Ei s-au născut în 1920, 1927, 1925 şi respectiv 1928.   La 29 iulie 1994 şi la 16 februarie 1995, Guvernul şi Parlamentul Republicii Moldova au adoptat două hotărâri conform căreia depunerile anumitor categorii de persoane la Banca de Economii au trebuit indexate. În conformitate cu respectivele hotărâri, Ministerul Finanţelor trebuia să aloce fondurile necesare Băncii de Economii. Totuşi, Ministerul Finanţelor nu a făcut acest lucru şi Banca de Economii nu a putut executa hotărârile respective ale Parlamentului şi Guvernului Republicii Moldova.     În 2000 şi 2001 reclamanţii au înaintat la Judecătoria sectorului Râşcani acţiuni civile împotriva Ministerului Finanţelor în vederea încasării compensaţiei.   Prin hotărârile judecătoreşti din 25 august 2000 şi 29 septembrie 2000 instanţa judecătorească a acordat doamnei Sofia Pasteli o compensaţie în valoare de 734 de MDL şi respectiv 1466 MDL. Deoarece nu a fost înaintat apel împotriva acestor hotărâri, ele au devenit definitivă.   Prin hotărârea din 6 decembrie 2000 instanţa de judecată a acordat doamnei Nadejda Cernicov o compensaţie în valoare de   4 398 MDL. Nu a fost depus apel împotriva acestor hotărâri şi ea a devenit definitivă.   Prin hotărârea judecătorească din 25 august 2001, instanţa de judecată a acordat domnului Pavel Careţchi o compensaţie în valoare de 2 904 MDL. Împotriva acestei hotărâri nu a fost depus apel, astfel, ea devenind definitivă.   Prin hotărârea din 25 august 2001 instanţa de judecată a acordat doamnei Maria Careţchi o compensaţie în valoare de 5 876 MDL. Împotriva acestei hotărâri nu a fost depus apel, astfel hotărârea devenind definitivă.   La o dată nespecificată, reclamanţii au depus plângeri despre neexecutarea hotărârilor judecătoreşti la Ministerul Finanţelor şi la Departamentul de Executare a Deciziilor Judecătoreşti. În replică, Ministerul Finanţelor şi Departamentul de Executare a Deciziilor Judecătoreşti i-au informat despre faptul că hotărârile judecătoreşti nu au fost executate, deoarece nu au fost prevăzute prin prevederi legale în Bugetul de Stat anual fonduri necesare pentru executarea hotărârilor judecătoreşti.   La 22 aprilie 2003, după ce cazurile au fost comunicate Guvernului, hotărârile judecătoreşti au fost executate de către Ministerul Finanţelor.     II. DREPTUL INTERN PERTINENT   Prevederile relevante ale Codului de procedură civilă, în vigoare la acel moment, statuau:   Articolul 336. Hotărârile instanţelor de judecată şi ale altor organe, care urmează să fie executate Se execută conform regulilor stabilite de prezentul titlu al codului: 1) hotărârile, încheierile şi deciziile date de instanţele de judecată în pricinile civile...   Articolul 338. Eliberarea titlului executor Titlul executor se eliberează de către instanţă creditorului – urmăritor, după ce hotărârea a rămas definitivă, cu excepţia cazurilor de executare imediată, când titlul executor se eliberează imediat după darea hotărârii.   Articolul 343. Prezentarea documentului de executare silită spre executare Executorul judecătoresc începe executarea hotărârilor la cererea persoanelor, enumerate în articolul 5 al prezentului cod, iar în cazurile prevăzute de alineatul al doilea al prezentului articol – în urma dispoziţiei judecătorului.   Articolul 349. Controlul asupra executării hotărârilor Controlul asupra executării juste şi la timp a hotărârilor judecătoreşti se exercită de către Departamentul de executare a deciziilor judiciare pe lângă Ministerul Justiţiei.     ÎN DREPT   16. Reclamanţii au pretins faptul că dreptul lor de a li se recunoaşte drepturile lor civile de către o instanţă judecătorească a fost violat de către autorităţile statale prin faptul că nu au fost executate hotărârile din 25 august 2000, 29 septembrie 2000 şi 6 decembrie 2000, 25 august 2001 şi 25 august 2001. Ei şi-au întemeiat alegaţiile pe prevederile articolului 6 al. 1 al Convenţiei, care prevede următoarele:   „ 1. Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public şi într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanţă independentă şi imparţială ...”   17. Reclamanţii în continuare au pretins faptul că datorită neexecutării hotărârilor judecătoreşti pronunţate în favoarea lor, ei nu au putut folosi bunurile aflate în proprietatea lor, şi astfel dreptul lor la protecţia proprietăţii garantat de prevederile articolului 1 al Protocolului 1 al Convenţiei a fost violat. Articolul 1 al Protocolului 1 al Convenţiei prevede următoarele:   “ Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică şi în condiţiile prevăzute de lege şi de principiile generale ale dreptului internaţional.   Dispoziţiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosinţa bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuţii sau a amenzilor.”     ADMISIBILITATEA CERERII   18. Curtea consideră că plângerile reclamanţilor fondate pe prevederile articolului 6 al. 1 al Convenţiei şi articolul 1 al Protocolului 1 al Convenţiei implică chestiuni de drept care sunt suficient de serioase încât determinarea acestora să depindă de examinarea fondului, nefiind stabilite alte motive pentru declararea lor ca fiind inadmisibile. Curtea, prin urmare, a declarat aceste cereri ca fiind admisibile. În conformitate cu decizia sa de aplicare a articolului 29 para. 3 al Convenţiei (vezi paragraful 4 de mai sus), Curtea se va pronunţa şi asupra fondului acestor cereri.     PRETINSA VIOLARE A ARTICOLULUI 6 AL. 1 AL CONVENŢIEI   19. În baza articolului 6 al. 1 al Convenţiei, reclamanţii s-au plâns de faptul că autorităţile statale nu au executat hotărârile judecătoreşti definitive ale Judecătoriei sectorului Râşcani din 25 august 2000, 29 septembrie 2000, 6 decembrie 2000, 25 august 2001 şi 25 august 2001.   20. Guvernul Republicii Moldova nu a negat faptul că neexecutarea hotărârilor judecătoreşti definitive a constituit o violare a articolului 6 al Convenţiei.   21. Curtea subliniază faptul că articolul 6 al. 1 al Convenţiei asigură tuturor dreptul de a prezenta în faţa unei instanţe judecătoreşti orice plângere referitoare la drepturile şi obligaţiile sale civile, acest drept incluzând dreptul de a se adresa unei instanţe judecătoreşti, drept din care rezultă dreptul de acces la o instanţă, un aspect al căruia este şi dreptul de a demara în faţa unei instanţe proceduri legale în probleme de ordin civil. Totuşi, acest drept ar fi iluzoriu dacă sistemul legal naţional al unui Stat Contractant ar permite în final ca o hotărâre judecătorească definitivă şi obligatorie să rămână neexecutată în detrimentul unei părţi. Ar fi de neconceput ca articolul 6 al. 1 al Convenţiei să descrie în detalii garanţiile procedurale oferite părţilor aflate în litigiu – proceduri care sunt echitabile, publice şi prompte – fără a asigura executarea hotărârilor judecătoreşti. A interpreta prevederile articolului 6 al Convenţiei ca referindu-se exclusiv la accesul la o instanţă judecătorească şi demararea procedurilor legale fără asigurarea executării unei hotărâri judecătoreşti ar duce la situaţii incompatibile cu principiile statului de drept pe care Statele Contractante s-au obligat să le respecte atunci când au ratificat Convenţia. Executarea unei hotărâri judecătoreşti ar trebui privită ca o parte integrală a unui proces conform prevederilor articolului 6 al Convenţiei (vezi Hornsby c. Greciei hotărârea din 19 martie 1997, Raporturi 1997 –II, p. 510, para. 40).   22. O autoritate de stat nu poate folosi în calitate de scuză lipsa de fonduri pentru a nu executa o hotărâre judecătorească. Prin urmare, o întârziere în executarea unei hotărâri judecătoreşti ar putea fi justificată doar de anumite circumstanţe. Dar această întârziere nu trebuie să fie astfel încât să atingă însăşi esenţa dreptului asigurat prin articolul 6 al. 1 al Convenţiei (vezi Immobiliare Saffi c. Italiei (GC), NR. 22774/93, para. 74, CEDO 1999 – V).   23. Curtea notează faptul că hotărârile judecătoreşti pronunţate de Judecătoria sectorului Râşcani au rămas neexecutate pentru perioade care au variat între 32 şi 33 de luni (numai după ce aceste cazuri au fost comunicate de către Curte, Guvernului Republicii Moldova la 22 aprilie 2003).   24. Prin faptul că pe parcursul mai multor luni nu au fost întreprinse măsurile necesare pentru executarea hotărârilor judecătoreşti definitive în aceste cazuri, autorităţile din Republica Moldova au încălcat prevederile articolului 6 al. 1 al Convenţiei.   25. Prin urmare, a existat o violare a articolului 6 al. 1 al Convenţiei.     PRETINSA VIOLARE A ARTICOLULUI 1 PROTOCOL 1 AL CONVENŢIEI   26. Reclamanţii au pretins faptul că datorită neexecutării hotărârilor judecătoreşti pronunţate în favoarea lor ei nu au putut dispune de bunurile lor, astfel fiindu-le încălcat dreptul la protecţia proprietăţii prevăzut de articolul 1 al Protocolului 1 al Convenţiei.   27. Guvernul Republicii Moldova nu a negat faptul că neexecutarea hotărârilor judecătoreşti definitive a constituit o violare a articolului 1 al Protocolului 1 al Convenţiei.   28. Curtea subliniază faptul că o revendicare poate constitui un bun în virtutea prevederilor articolului 1 al Protocolului 1 al Convenţiei dacă este stabilită suficient pentru a fi executată (vezi Stran Greek Refineries and Stratis Andreadis c. Greciei, hotărârea din 9 decembrie 1994, Seria A nr. 301 – B, para. 59).   29. Curtea notează faptul că reclamanţii aveau revendicări care urmau să fie executate aşa cum prevedeau hotărârile judecătoreşti ale Judecătoriei sectorului Râşcani din 25 august 2000, 29 septembrie 2000, 6 decembrie 2000, 25 august 2001 şi 25 august 2001. Rezultă că imposibilitatea reclamanţilor de a obţine executarea hotărârilor judecătoreşti până la 22 aprilie 2003 a constituit o imixtiune în dreptul lor de a dispune de bunurile lor, aşa cum prevede prima propoziţie a primului paragraf al articolului 1 al Protocolului 1 al Convenţiei.   30. Prin faptul că hotărârile judecătoreşti definitive pronunţate de către Judecătoria sectorului Râşcani nu au fost executate, autorităţile naţionale au privat persoanele de dreptul lor legitim de a li se achita compensaţiile şi de a dispune de banii lor. Guvernul Republicii Moldova nu a prezentat nici o justificare pentru această imixtiune iar Curtea consideră că lipsa fondurilor nu poate justifica o asemenea omisiune (vezi mutatis mutandis, Ambruosi c. Italiei, nr. 31227/96, para. 28 – 34, 19 octombrie 2000).   31. Prin urmare, a existat o violare a articolului 1 al Protocolului 1 al Convenţiei.     APLICAREA ARTICOLULUI 41 AL CONVENŢIEI   32. Articolul 41 prevede:   “Dacă Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenţiei sau a Protocoalelor sale şi dreptul intern al Înaltei Părţi Contractante nu permite decât o înlăturare incompletă a consecinţelor acestei încălcări, Curtea acordă părţii lezate, dacă este cazul, o reparaţie echitabilă.”   A.     PREJUDICIUL MATERIAL   33. Reclamanţii au pretins următoarele sume băneşti pentru prejudiciul suferit ca rezultat al neexecutării hotărârilor judecătoreşti definitive de către autorităţile statale: dna Sofia Pasteli – 76 EURO, dna Nadejda Cernicov – 160 EURO, dl Pavel Careţchi – 50 EURO şi dna Maria Careţchi – 100 EURO.   34. Guvernul a considerat sumele pretinse excesive şi a lăsat stabilirea cuantumului prejudiciului la discreţia Curţii.   35. Curtea consideră faptul că reclamanţii au suferit prejudicii materiale ca rezultat al neexecutării hotărârilor judecătoreşti definitive din 25 august 2000, 29 septembrie 2000, 6 decembrie 2000, 25 august 2001 şi, respectiv, 25 august 2001. Astfel, Curtea acordă în calitate de prejudiciu material - doamnei Sofia Pasteli – 76 EURO, doamnei Nadejda Cernicov – 160 EURO, domnului Pavel Careţchi – 50 EURO şi doamnei Maria Careţchi – 100 EURO.     B.     PREJUDICIUL MORAL   36. Reclamanţii au pretins următoarele sume băneşti pentru prejudiciul moral suferit ca urmare a neexecutării de către autorităţi a hotărârilor judecătoreşti: doamna Sofia Pasteli – 27 300 EURO, doamna Nadejda Cernicov – 37 720 EURO, domnul Pavel Careţchi – 41 300 EURO şi doamna Maria Careţchi – 29 500 EURO.   37. Guvernul nu a fost de acord cu sumele cerute de reclamanţi, argumentând această poziţie prin faptul că sunt excesive în lumina jurisprudenţei Curţii Europene. Guvernul a exprimat opinia conform căreia în anumite cazuri simplul fapt al constatării unei violări a Convenţiei a fost considerată a fi satisfacţie echitabilă. Guvernul în continuare a citat cazul Burdov c. Rusiei, nr. 59498/00, CEDO 2002 –III, unde reclamantului i s-a acordat în calitate de prejudiciu moral suma de 3 000 EURO.   38. Curtea consideră faptul că reclamanţii au suferit o stare de stres şi frustrare ca rezultat al neexecutării hotărârilor judecătoreşti, având în vedere vârsta acestora şi faptul că unica sursă de venit a reclamanţilor este pensia din partea statului. La stabilirea cuantumului prejudiciului moral suferit de către fiecare reclamant, Curtea ia în consideraţie asemenea factori ca vârsta reclamanţilor, venitul personal, durata procedurii de executare a hotărârilor judecătoreşti şi alte aspecte relevante. În această ordine de idei, Curtea acordă în calitate de prejudiciu moral - doamnei Sofia Pasteli – 1 000 EURO, doamnei Nadejda Cernicov – 900 EURO, domnului Pavel Careţchi – 700 EURO şi doamna Maria Careţchi – 700 EURO.   C.     COSTURI ŞI CHELTUIELI   39. Reclamanţii au mai pretins câte 1 000 de EURO fiecare în calitate de taxe de reprezentare. Ei s-au bazat pe contractele încheiate cu avocaţii lor în conformitate cu care acestea urmează a fi plătite numai în caz de reuşită.   40. Guvernul nu a fost de acord cu sumele cerute de reclamanţi, considerându-le ca fiind exagerate şi că reclamanţii nu au reuşit să dovedească pretinsele cheltuieli de reprezentare.   41. Curtea reaminteşte faptul că pentru ca cheltuielile şi costurile să fie incluse în suma acordată în conformitate cu articolul 41 al Convenţiei, trebuie să fie stabilit faptul că ele au fost reale şi necesare şi au avut un cuantum rezonabil (vezi, drept exemplu, Nilsen şi Johnsen c. Norvegiei (GC), NR. 23119/93, para. 62, CEDO 1999 – VIII).   42. În conformitate cu Regula 60 para. 2 a Regulamentului Curţii, detaliind toate revendicările înaintate, Curtea poate respinge revendicările în totalitate sau în parte.   43. Curtea poate lua drept bază pentru evaluarea sumelor pretinse asemenea elemente ca numărul de ore de lucru şi a tarifele solicitate pentru fiecare oră de lucru. Totuşi, deoarece reclamanţii nu au prezentat nici o informaţie în acest sens, Curtea decide să nu acorde nici o sumă bănească pentru costuri şi cheltuieli (vezi Amihalachioaie c. Moldovei, nr. 60115/00, para. 48).   PENALITĂŢI   44. Curtea consideră potrivit ca penalitatea să fie calculată în baza ratei minime a dobânzii a Băncii Centrale Europene, la care să se adune trei procente.   DIN ACESTE MOTIVE, CURTEA UNANIM   Declară cererile admisibile, Susţine faptul că a existat o violare a articolului 6 al. 1 al Convenţiei, Susţine faptul că a existat o violare a articolului 1 al Protocolului 1 al Convenţiei, Susţine faptul că, (a)               Statul reclamat trebuie să achite în decurs de trei luni de la data la care hotărârea devine definitivă în conformitate cu prevederile art. 44 al. 2 al Convenţiei -          doamnei Sofia Pasteli – 76 EURO pentru prejudiciul material suferit şi 1 000 EURO pentru prejudiciul moral suferit, -          doamnei Nadejda Cernicov – 160 EURO pentru prejudiciul material suferit şi 900 de EURO pentru prejudiciul moral suferit, -          domnului Pavel Careţchi – 50 de EURO pentru prejudiciul material şi 700 de Euro pentru prejudiciul moral suferit, -          doamnei Maria Careţchi – 100 EURO pentru prejudiciul material suferit şi 700 de EURO pentru prejudiciul moral suferit.   (b)               că sumele de mai sus trebuie convertite în valuta naţională a statului reclamat la rata aplicabilă la data executării hotărârii, plus orice taxă care poate fi exigibilă, (c)               că începând cu data expirării celor trei luni sus menţionate până la executarea hotărârilor va trebui achitată o rată simplă a dobânzii la sumele de mai sus egală cu rata minimă a dobânzii a Băncii Centrale Europene pe parcursul perioadei de penalizare plus trei procente. Respinge unanim restul revendicărilor reclamanţilor de satisfacţie echitabilă.   Întocmită în limba engleză şi notificată în scris la 15 iunie 2004, conform Regulii 77 para. 2 şi 3 a Regulamentului Curţii.     Michael O’Boyle                            Nicolas Bratza